Plângere contravenţională. Decizia nr. 1191/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1191/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 575/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1191/A/2014
Ședința publică de la 08 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător A. C.
Grefier M. M.
S-a luat în examinare, judecarea cererii de apel formulate de apelant - petent B. I., în contradictoriu cu intimat - organ constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., apel declarat împotriva sentinței civile nr. 1179/05.06.2014 pronunțate de Judecătoria Bârlad, având ca obiect plângere contravenționala P.V. . nr._ din 06.02.2014.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care a relevat faptul că apelul se află la primul termen de judecată; declarat și motivat în termen; apel netimbrat; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Tribunalul, având în vedere că apelantul B. I. nu a îndeplinit obligația menționată în sarcina sa, prin comunicarea adresei emise la 22.09.2014 aflată la fila 12 dosar, respectiv nu a achitat taxa de timbru de 20 lei aferentă cererii formulate, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția netimbrării cererii de apel.
Având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă conform disp. art. 411 al.1 pct.2 din Noul Cod de procedură civilă, în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, pe excepția invocată.
Ulterior, conform prevederilor art. 395 al.1 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 1179, pronunțata la data de 5.06.2014 de catre Judecatoria Barlad aceasta instanta a respins, ca nefondată, plângerea petentului B. D. I., CNP_, domiciliat în ., județul V., împotriva procesului verbal de contravenție .. PA nr._ din 06.02.2014 emis de I.P.J. V..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul ca plângerea formulata de petentul B. I. este nefondată
S-a aratat faptul ca prin cererea înregistrată la data de 19.02.2014 petentul B. D. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 06.02.2014 emis de I.P.J. V., prin care a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 500 lei pentru savarsirea contraventiei prev. de art.8al.1lit.a) din Legea nr. 171/2010, constand in aceea ca la data de 6.02.2012, a taiat, fara drept, un numar de 6 arbori de esenta salcam dintr-o rapa situata in partea de est a satului Stoiesesti, . apartin ANIF V., arbori ce aveau dimesniunile la cioata de 11 cm, susținând că a tăiat copacii cu care a fost depistat de pe terenul proprietatea sa.
In continuare, s-a relevat ca petentul nu a reușit să înlăture prezumțiile de autenticitate și veridicitate a actului contestat în condițiile în care declarația martorului B. Ș., fratele petentului, în sensul că lemnele tăiate provin de pe un teren proprietatea familiei B., este în contradicție cu celelalte probe administrate.
Astfel, din constatarea în teren făcută de inginerul silvic C. A. rezultă că arborii au fost tăiați dintr-o zonă de protecție împotriva eroziunii, proprietate publică.
Pe de altă parte petentul a semnat fără obiecțiuni procesul verbal contestat ceea ce arată că a recunoscut săvârșirea faptei.
În ce privește sancțiunea aplicată s-a aratat faptul ca aceasta a fost concret individualizată având în vedere pericolul social ridicat al faptei.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel petentul B. I., care a criticat-o pentru netemeinicie, respectiv pentru eronata sa sanctionare pentru savarsirea contraventiei prev. de art. art.8al.1lit.a) din Legea nr. 171/2010 motivat de faptul ca arborii taiati la data de 6.02.2013, au fost taiati de pe un teren proprietatea familiei B., nu de pe un teren aparinand ANIF.
Prin adresa nr._ din data de 22.09.2014(fila 12 a dosarului de apel) apelantului i s-a adus la cunostinta faptul ca are obligația de a timbra cererea în cuantum de 20 lei și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la primul termen de judecata, sub sancțiunea anulării cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și văzând și excepția nulității apelului, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, tribunalul reține următoarele;
Potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei.
Tribunalul reține că, raportat dispozițiile art. 33 alin. 2 din același act normativ, a pus în vedere apelantului,prin adresa nr. ._ din data de 22.09.2014(fila 12 a dosarului de apel), că are obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la următorul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Cum apelantul nu și-a îndeplinit această obligație în cadrul termenului stabilit de instanță și nici nu a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 197 din Noul Cod de procedură civilă și art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, Tribunalul va admite excepția nulității cererii de apel, invocată din oficiu și va dispune anularea cererii de apel formulată de petentul B. I. împotriva sentinței civile nr.1179 din 05.06.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o va menține
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului.
Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de B. I. împotriva sentinței civile nr.1179 din 05.06.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2014.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, A. C. | |
Grefier, M. M. |
Red. B.L.M.
Tehnoredactat M.M.
Ex. 4/29.12.2014
Judecătoria Bârlad - judecător M. R.
.>
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 96/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 8/2014. Tribunalul VASLUI → |
---|