Evacuare. Decizia nr. 227/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 227/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 2799/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr.227/A

Ședința publică de la 12 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. M.

Judecător I.-M. P.

Grefier M. R.

Pe rol fiind la ordine soluționarea apelului formulat de pârâta G. V. domiciliată în Bârlad .. M. nr. 2 .. A. ., în contradictoriu cu reclamanții intimați A. C.–S. și A. G. ambii domiciliați în Bârlad .. ., apel formulat împotriva sentinței civile nr. 2217/09 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ având ca obiect- evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat: pentru pârâta apelantă G. V. av. T. G.- cu delegație de reprezentare la dosar, reclamantul intimat A. C.- S. care s-a legitimat cu carte de identitate . nr._ eliberată de SPCLEP Bârlad la data de 31.03.2010 asistat fiind de avocat O. G. care depune la dosar delegația de reprezentare atât a reclamantului intimat A. C. S. prezent în instanță la termenul de astăzi cât și a reclamantei intimate A. G. ,lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:

- procedura de citare a fost legal îndeplinită;

- prin încheierea de ședință din data de 18 februarie 2014, cauza a fost repusă pe rol din oficiu de către instanță pentru a se pune în discuția contradictorie a părților excepția tardivității formulării cererii de apel de către pârâta G. V., față de împrejurarea nerespectării termenului de apel ce curge de la pronunțare.

S-au citit și verificat actele și lucrările de la dosar, după care,instanța acordă cuvântul pe excepția tardivității formulării cererii de apel.

Av.T. G. având cuvântul:

Excepția invocată din oficiu de către instanța de judecată privind tardivitatea formulării cererii de apel trebuie respinsă pentru următoarele considerente:

În cauza de față, procedura de evacuare a fost efectuată sub imperiul procedurii speciale .

Tot în același text de lege care reglementează procedura de soluționare a cererii de evacuare, respectiv art. 1041 NCPC se prevede că:” Hotărârea de evacuare este executorie și poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă soluționarea cererii s-a făcut cu citarea părților, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea părților.

Analizând dosarul de fond se poate observa că judecata la fond s-a desfășurat pe parcursul a trei termene de judecată, termene la care procedura de citare în ceea ce o privește pe pârâta G. V., deși instanța de fond a reținut procedura ca fiind legal îndeplinită, plicurile conținând citația au fost restituite instanței cu mențiunea factorului poștal că „ în lipsa cutiei poștale, s-a returnat Judecătoriei Bârlad plicul „.Astfel s-a realizat procedura de citare cu pârâta la toate cele trei termene de judecată.

Ori, în mod firesc și așa cum spune și legiuitorul „ în situația în care partea citată nu se află acasă și nici nu are cutie poștală, trebuie lăsată la ușa părții o înștiințare prin care să i se aducă la cunoștință termenul în care trebuie să se prezinte la Judecătorie sau la Primăria în a cărui rază domiciliază pentru a-și ridica înscrisurile”.În caz contrar, dacă nu se va prezenta să-și ridice înscrisurile se va considera că a fost legal citat „

Verificându-se actele dosarului de fond se poate observa că nu s-a efectuat afișarea înștiințării la ușa pârâtei G. V..

Pe cale de consecință, instanța de fond deși a respectat principiul contradictorialității, a citat pârâta a interpretat greșit că procedura de citare la cele trei termene de judecată ar fi fost legal îndeplinită.

Contestă faptul că nu s-a afișat pe ușa pârâtei de către agentul procedural înștiințarea.

Pârâta nu a avut cunoștință de existența acestui proces. Așa cum a arătat și la termenul anterior, pârâta s-a întâlnit întâmplător cu reclamantul pe stradă și de la acesta a aflat că are proces pe rolul Judecătoriei Bârlad.

Neavând cunoștință de existența procesului, pârâta nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărările corespunzătoare față de acțiunea reclamanților.

Pentru aceste motive consideră calea de atac a apelului promovată împotriva sentinței civile nr.2217/09.10.2014 ca fiind formulată în termen, respectiv în termen de 5 zile de la comunicare. Solicită respingerea excepției invocate din oficiu de către instanța de judecată.

Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea la instanță

Av.O. G. având cuvântul

În mod corect instanța de apel a analizat și a pus în discuție această excepție a tardivității formulării cererii de apel.

După cum se poate observa și din economia dosarului de fond, tot probatoriul s-a administrat și toată judecata cererii de evacuare s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 1041 NCPC în Camera de consiliu cu citarea părților situația în care se prevede în mod clar de către legiuitor că hotărârea de evacuare poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Din tot probatoriul administrat și din toate actele de procedură emise se poate observa că agentul procedural a efectuat procedura în ceea ce o privește pe pârâta G. V., prin afișare la ușa pârâtei - apelanta din prezenta cauză.

Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției și pe cale de consecință să se dispună respingerea cererii de apel ca fiind tardiv formulată.

S-a susținut de către apărătorul apelantei faptul că pârâta apelantă ar fi aflat de existența acestui proces având ca obiect evacuare în mod întâmplător de la reclamant cu care s-ar fi întâlnit pe stradă, susținere nefondată în condițiile în care reclamanții intimați locuiesc la ora actuală în Spania și nu au fost în țară iar toate procedurile și actele care s-au efectuat la instanța de fond pe numele reclamanților s-au realizat prin intermediul subsemnatului în calitate de apărător ales.

De asemenea, precizează că s-a efectuat și o plângere penală de către reclamanți prin care a fost sesizată poliția de faptul că pârâta locuiește în mod ilegal în imobilul în discuție .În urma sesizării penale, organele de poliție s-au deplasat la imobilul in care locuiește pârâta .Nu poate susține pârâta că nu avea cunoștință de existența acestui litigiu și a celorlalte aspecte .Pârâta apelantă refuză pur și simplu să elibereze imobilul.

În afară de faptul că refuză să elibereze acest imobil, pârâta apelantă creează reclamanților intimați și prejudicii foarte mari prin neplata datoriilor la imobil.

Din toate acrele depuse, reclamanții au dovedit faptul că la acest moment la imobil s-au acumulat datorii de peste 150 milioane lei vechi, neachitate datorii pe care pârâta apel,antă în calitate de persoană tolerată în imobil refuză să le achite.

Cererea de evacuare formulată de reclamanți este îndreptățită iar în cazul în care instanța de apel va trece peste excepția tardivității apelului, pe fondul cererii de apel solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria Bârlad ca fiind legală și temeinică.

Fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța lăsând cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr.2217/09.10.2013 Judecătoria Bârlad a admis cererea în evacuare formulată de reclamanții A. C. S. și A. G., CNP_ în contradictoriu cu pârâta G. V. și, pe cale de consecință a dispus evacuarea pârâtei G. V., din imobilul apartament nr. 2 situat în mun. Bârlad, .. . reclamanților.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1010, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că: reclamanții sunt proprietarii imobilului apartament în baza contractului de vânzare cumpărare nr.3719/1991.

Prin notificarea adresată prin intermediul executorului judecătoresc la data de 28 mai 2013, a cărui dovadă de înmânare există la fila 28, dosar, i s-a pus în vedere pârâtei să elibereze apartamentul ocupat în mod abuziv, fără acordul reclamanților.

Martorul P. C., audiat în cauză a precizat că din discuțiile cu reclamantul a înțeles că în apartamentul acestuia locuiește pârâta.

Potrivit disp.art.1039 Cod proc.civilă, dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condițiile prev.de art.1038 Cod proc.civilă a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia de drept, fără nici o procedură judiciară de evacuare, iar în baza art.1040 Cod proc.civilă, dacă locatarul sau ocupantul notificat refuză să evacueze imobilul, locatarul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.

Cum pârâta nu a evacuat imobilul a cărui proprietari sunt reclamanții și nu deține un titlu locativ care să justifice rămânerea ei în imobil, cererea reclamanților urmează a fi admisă ca întemeiată și dovedită și dispusă evacuarea pârâtei în baza disp.art.1040 Cod proc.civilă.

Potrivit.disp.art.1036 Cod proc.civilă locatarul sau ocupantul imobilului sunt socotiți ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupă fără nici un drept.

Ca o consecință a admiterii cererii, pârâta a fost obligată în baza disp.art.453 Cod proc.civilă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărârii a declarat apel pârâta G. V..

În motivarea apelului său pârâta a arătat că:

1.In mod greșit instanța de fond a considerat ca procedura de citare cu subsemnata a fost legal îndeplinita, deși agentul procedural a returnat plicurile destinate mie cu mențiunea „lipsa cutie poștala" fără ca sa facă citarea prin afișare, potrivit art.155 pct.14 raportat la art.163 pct.3 C.proc.civ. adică fără sa afișeze înștiințarea, pe ușa;

2.Neștiind de proces, a fost in imposibilitate sa-și facă apărare si să arate instanței că reclamanții, in anul 2002, i-au vândut apartamentul din care se solicita evacuarea sa, concubinului său B. S., cu suma de_ patru sute de milioane lei, urmând ca acesta din urma sa achite ratele ulterioare către RAGCL, lucru pe care l-a si făcut.

Din nefericire, concubinul său, a decedat la data de 11.05.2010, fără a mai reuși sa întocmească contractul de vânzare-cumpărare in forma autentică.

Se mai arată că reclamanții sunt de rea-credința, deoarece după decesul cumpărătorului "încearcă sa o evacueze, afirmând in fata instanței ca ea locuiește in apartament „in mod abuziv", aspect neadevărat.

Moștenitorii defunctului B. S. ( concubinul său sunt mama acestuia B. M. si fratele acestuia B. Ș. care locuiesc împreuna cu mine.

Reclamanții „au uitat" sa menționeze in instanța despre faptul ca au vândut apartamentul, și că ei cumpărătorii au plătit ratele ulterioare si ca au întocmit doua procuri speciale, prin care împuterniceau pe fratele defunctului cumpărător, sa vândă apartamentul din care doresc sa fie evacuați, cui va crede el de cuviința.

De fapt, cu acele procuri, trebuia să se facă vânzarea-cumpărarea apartament lui in forma autentica.

In drept, pârâta și-a întemeiat apelul pe disp. art.1041 pct.5 C.proc.civ..

Legali citați reclamanții intimați au formulat întâmpinare.

In motivare ser retine că apelanta nu are nici un drept locativ; datorită debitelor acumulate de această apelantă, intimații sunt acționați in judecată.

La data de 18 februarie 2014, la pronunțare instanța din oficiu a dispus repunerea pe rol a cauzei reținând necesară punerea în discuția contradictorie a părților excepția tardivității apelului față de împrejurarea nerespectării termenului de apel ce ar curge de la pronunțare, excepție pe care instanța o va analiza cu prioritate .

Exceptia tardivitătii apelului este întemeiată.

Obiectul prezentului dosar este evacuarea, întemeiată pe procedura prevăzută de art. 1039 si urm. Noul cod civil aprobat prin legea 134/2010, aplicabilă in cauză.

In prima instanță această procedură de evacuare s-a desfășurat cu citarea părților.

Art. 1041 alin 5 C. prevede:

Hotărârea de evacuare este executorie și poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă soluționarea cererii s-a făcut cu citarea părților, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea părților.”.

Întrucât procedura s-a realizat cu citare termenul de apel curge de la pronunțare in cauză.

În cauză sentinta apelată nr. 2217 s-a pronunțat in 9 oct. 2013, astfel că termenul de apel se împlinește la 15 oct. 2013.

Apelul a fost înregistrat la data de 25 oct. 2013, cu depășirea termenul legal prevăzut.

Motivul invocat de apelantă in depășirea termenului de promovare a prezentei căi de atac, faptul că nu a fost corect citată, nu poate fi analizat.

Motivele care conduc la depășirea termenului pot fi invocate . repunere in termen, realizat potrivit art. 186 C., ce nu s-a formulat in cauză.

Potrivit art. 186 alin 3 pentru a se analiza motivele care conduc la depășirea termenului trebuie să existe o cererea de repunere in termen; nu se poate analiza din oficiu motivele care conduc la depășirea termenului legal.

În temeiul art. 480 alin 1 C. se va admite exceptia tardivității apelului si se va respinge această cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității apelului.

Respinge apelul formulat de G. V. împotriva sentinței civile nr. 2217/09 octombrie 2013 a Judecătoriei Bârlad, ca tardiv.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2014.

Președinte,

D. M. M.

Judecător,

I.-M. P.

Grefier,

M. R.

M.R. 13 Martie 2014red.P.I.M.-/11.04.2014

EX.5

JUD.FOND: J. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 227/2014. Tribunalul VASLUI