Plângere contravenţională. Decizia nr. 209/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 5087/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 209/A/2014
Ședința publică de la 10 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător E.-G. A.
Grefier M. M.
S-a luat în examinare judecarea cererii de apel formulate de apelant – petent R. C. - G., ., ., ., în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 3242 din data de 09.10.2013 pronunțate de Judecătoria V. în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelant – petent R. C. personal, lipsă fiind intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care a relevat faptul că apelul se află la primul termen de judecată; este declarat și motivat în termen; apelantul nu a depus diferența de taxă judiciară de timbru de 10 lei; intimatul a depus concluzii de respingere a apelului; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
S-a procedat la identificarea apelantului R. C., care s-a legitimat cu CI . nr._ – CNP_.
Apelant – petent R. C. a depus la dosar chitanța nr. ITX574/2071 din 14.12.2013 în valoare de 10 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru.
Tribunalul constată legal timbrat apelul declarat de către petentul R. C. conform prevederilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Interpelat apelantul R. C. declară că nu solicită administrarea de probe noi în apel.
Tribunalul față de declarația apelantului, constată că nu se solicită administrarea de probe noi în apel și în baza probatoriului administrat, se consideră lămurită, constată cererea de apel în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelant – petent R. C. având cuvântul, arată că el nu a apreciat ca nelegală întocmirea procesului verbal ci, a apreciat ca nelegală încadrarea greșită a contravenției deoarece ambele viteze, atât cea de 94 km/h, cât și cea de 103 km/h, aparțin autoturismului condus de acesta, fiind evidențiate în mod diferențiat din cauza faptului că a fost depășită valoarea maximă setată în meniul radarului și din acest motiv a plătit cuantumul amenzii, neputând să se rețină în sarcina sa și suspendarea permisului de conducere.
Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare, după care ulterior, conform prevederilor art. 395 al.1 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 3242 din data de 09.10.2013 pronunțată de Judecătoria V., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul R. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V..
A fost menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 21.07.2013.
A fost respinsă cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată către stat și totodată s-a luat act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 21.07.2013, un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean V. a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a constatat că petentul R. C. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24, în localitatea Moara Domnească, cu viteza de 103 km/h, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 102, alin. 3, lit. e din O.U.G. 195/2002, aplicându-i-se o amendă contravențională în cuantum de 720 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile.
Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._/21.07.2013 fiind legal întocmit.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, a constatat în aceea că a fost oprit de un alt autoturism decât cel pe care era montat aparatul radar, după circa 3-4 km, instanța considerând că pentru a opera acest motiv ca și cauză de nulitate a procesului-verbal, este necesar ca petentul să facă dovada unei vătămări, în condițiile art. 175, alin. 1 Cod Procedură Civilă, vătămare ce nu a fost dovedită.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, acesta se bucură de o prezumție relativă de veridicitate. Cade în sarcina petentului de a răsturna această prezumție. Simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Aplicarea acestei norme și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor trebuie privită din perspectiva sarcinii probațiunii, raportat la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, în limite rezonabile.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, H. împotriva României).
În materie de circulație rutieră, Curtea a stabilit că art. 6 par. 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
În cauza H. împotriva României, Curtea a constatat conformitatea procedurii cu exigențele art. 6 CEDO și că instanțele naționale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de polițiștii rutieri, în lumina circumstanțelor particulare și și-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea per a contrario A. contra României), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.
Conform art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
-data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
-valoarea vitezei măsurate;
-imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța a constatat că sunt întrunite aceste condiții.
Cele constatate prin procesul-verbal contestat - că petentul a condus, în localitate, cu viteza de 103 km/h sunt confirmate de imaginile surprinse de aparatura video-radar montată pe auto MAI_, admisă în urma verificării metrologice din data de 05.04.2013.
În ceea ce privește susținerile petentului, formulate în cadrul dezbaterilor, conform cărora din planșele foto depuse de intimat reiese faptul că viteza de circulare a autoturismului condus de acesta era de 94 km/h, respectiv viteza precedată de litera T, fiind astfel afectată încadrarea juridică a contravenției, instanța le găsește neîntemeiate. Astfel, este necesar a se menționa faptul că viteza precedată de litera T, respectiv 94 km/h în cazul de față, reprezintă întotdeauna viteza instantanee a autovehiculului țintă măsurată de aparatul radar, așa cum în mod corect a susținut și petentul. Cu toate acestea, viteza precedată de litera L, respectiv cea de 103 km/h în cazul de față, reprezintă viteza maximă pe care aparatul radar a măsurat-o pentru autovehiculul țintă, imediat după ce autovehiculul țintă a intrat în raza de acțiune a undelor radar și a depășit valoarea de prag setată de operatorul radar în meniul radarului.
Așadar, ambele viteze, atât cea de 94 km/h, cât și cea de 103 km/h, aparțin autoturismului condus de petent, fiind evidențiate în mod diferențiat din cauza faptului că a fost depășită valoarea maximă setată în meniul aparatului radar.
Faptul că petentul se afla în localitate rezultă din prezumția de temeinicie de care se bucură aspectele reținute în mod direct de către agentul constatator coroborată cu celelalte indicii care rezultă din planșele foto, respectiv stâlpi de electricitate, poduri.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, lui îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul sancțiunii, în temeiul art. 34, alin. 1 raportat la art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta (în timpul zilei), de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, respectiv viteza de deplasare deosebit de mare în interiorul localității, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de toate acestea, instanța a apreciat că procesul-verbal este legal și temeinic și a respins plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare, instanța a arătat faptul că prin OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost modificat art. 36, alin. 2 din OG 2/2001 ce prevedea posibilitatea obligării petenților la plata cheltuielilor de judecată către stat, în cazul respingerii plângerii contravenționale, în sensul în care art. 36 având un alineat unic, nu mai prevede posibilitatea obligării petenților la plata cheltuielilor de judecată. În aceste condiții, instanța a respins cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul principiului disponibilității, instanța a luat act de faptul că petentul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petentul R. C., care a criticat-o pentru netemeinicie, respectiv pentru reținerea unei stări de fapt greșite.
Astfel, în esență, apelantul a susținut faptul că, în mod eronat, s-a dispus sancționarea sa pentru săvârșirea contravenției prev. de art.102al.3lit.e) din OUG nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că ar fi depășit limita legală de viteză în localitate cu mai mult de 50 km/h, deși din fotografiile depuse de către agentul constatator rezultă faptul că, la data de 21.07.2013, a condus pe DN 24 pe raza localității Moara Domnească autoturismul Ford, înmatriculat sub nr._ cu o viteză de 94 km/h, așa cum se observă alăturat literei T, care desemnează autovehiculul țintă, neexistând nici o dovadă că a condus cu viteza de 103 km/h, care apare în dreptul literei L.
Apelantul nu și-a motivat în drept cererea. În recurs nu s-au administrat probe noi.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. la data de 07 martie 2014 a depus prin serviciul registratură concluzii, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de către petentul R. C. și menținută sentința civilă nr. 3242 din 9.10.2013 pronunțată de Judecătoria V., ca fiind legală și temeinică.
Analizând apelul formulat de petentul R. C. împotriva sentinței civile nr. 3242 din 09.10.2013 a Judecătoriei V., tribunalul constată că acesta este nefondat, sentința apelată fiind atât legală, dar si temeinică.
Astfel, în mod corect, a reținut instanța de fond că, la data de 21.07.2013, apelantul R. C., a săvârșit contravenția prev. de art. 102 al.3 lit. e din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, la data mai sus arătată, în timp ce se deplasa pe DN 24, în localitatea Moara Domnească, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24, cu viteza de 103 km/h, ce depășește cu mai mult de 50 km/h limita de viteză admisă de lege în localitate.
Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Din mențiunile procesului verbal de sancționare contravențională confirmate de către fotografiile atașate, având în vedere și buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 5.04.2013, reiese că, realmente, apelantul R. C., în timp ce se deplasa pe DN 24, în localitatea Moara Domnească, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24, cu viteza de 103 km/h, ce depășește cu mai mult de 50 km/h limita de viteză admisă de lege în localitate.
Susținerile recurentului potrivit cărora planșele fotografice depuse de către agentul constatator dovedesc doar faptul că a condus în localitate cu o viteză de 94 km/h,limită de viteză care apare în dreptul autoturismului țintă, nicidecum că ar fi condus având viteza de 103 km/h, viteză ce apare înregistrată în dreptul literei L, nu pot fi reținute deoarece din fotografiile depuse rezultă faptul că viteza maximă măsurată a autoturismului numărul de înmatriculare_ pe DN 24, autoturism țintă, condus de către apelant, care era singurul autovehiculul tință a cărui viteză era măsurată, a fost de 103 km/h. Este firesc ca această valoare, care semnifică cea mai mare viteză atinsă de autovehiculul țintă, să apară în dreptul literei L, nu în dreptul literei T, având în vedere modul de setare al cinemometrului.
Pentru aceste considerente, instanța de apel constata că sentința atacata este legală si temeinică, instanța de fond făcând o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt reținută în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. C., se va respinge apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de R. C. împotriva sentinței civile nr.3242 din 9.10.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2014.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, E.-G. A. | |
Grefier, M. M. |
Red. B.L.M.
Tehnoredactat M.M.
Ex. 4/09.04.2014
Judecătoria V. - judecător E. C.
..04.2014
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 532/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 382/2014. Tribunalul... → |
|---|
