Pretenţii. Decizia nr. 174/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 174/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 5840/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 174/R/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător D. M. M.
Judecător A. A.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs declarate de către recurenții – reclamanți H. I. B., H. A. M. și G. M. și respectiv recurenta – pârâtă A. Maghița, împotriva sentinței civile nr. 1946/ din 18.09.2013, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ /2013, având ca obiect pretenții.
În termenul de amânare a pronunțării s-au depus la dosar concluzii scrise de către recurenta – pârâtă A. Maghița, prin apărător.
Se constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 18-03-2014, susținerile și concluziile formulate de către părți, prin reprezentanți convenționali fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 martie 2014,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin sentința civilă nr. 1946/18.09.2013 a Judecătoriei Bârlad a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei reclamante A. Maghița, cu domiciliul în Bârlad, ..17, . în cererea reconvențională, excepție invocată de reclamanții H. I. B., cu domiciliul în Bârlad, ., nr.8, județul V., H. A. M., cu domiciliul în Bârlad, ., nr.8, județul V. și G. M., cu domiciliul în Bârlad, ., nr.8, județul V. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Maghița în cererea principală, excepție invocată de această pârâtă.
A admis în parte cererea restituire bunuri mobile formulată de reclamanții H. I. B., H. A. M. și G. M. în contradictoriu cu pârâta A. Maghița.
A constatat ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanții H. I. B., H. A. M. și G. M. în contradictoriu cu pârâta A. Maghița privind restituirea următoarelor bunuri mobile: un espreso cafea; o pătură groasă alb cu negru, una albastră, una verde mai subțire; o pereche blugi Damă, lungi albaștri; o pereche pantaloni trening bărbați, C. B., lung, de culoare neagră; două perechi pantaloni trening bărbați de culoare gri, negri; 17 buc,tricouri bărbătești de diferite culori și modele, Puma, Adidas, Nike; patru buc.prosoape baie plușate, alb, roz,mov,bleu; un prospop plajă, dublu plușat roșu; trei perechi Adidași bărb. Adidas, Puma, div.culori și modele;un hanorac bărbați gri subțire;2 buc.jucării din pluș, câini;trei buc.mașinuțe telecomandă; un uscător păr; un set birou complet;o buc.tablou ceramică model faraon; o cutie de cadou din lemn căptușită cu satin roșu, cu o sticlă de vin;două buc.gantere;trei perechi mănuși model fără degete,alb și albastru;o pereche genunchere albastre; un set cuțite în suport de lemn, bunuri în valoare de 3393 lei, restituite reclamanților conform procesului verbal din 20 mai 2013.
A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 5436 lei reprezentând contravaloarea următoarelor bunuri mobile:două geci din piele, 1072 lei;cinci perechi blugi bărbătești, 390 lei; cinci perechi blugi damă,330 lei;trei perechi pantaloni trening bărbați, 135 lei; trei perechi pantaloni trening bărbați, 3/4, 188 lei; nouă prosoape plușate, 75 lei;șase hanorace damă, 82 lei; cinci perechi adidași bărbătești, 138 lei;trei perechi sandale damă, 175 lei;două perechi șlapi, 33 lei;trei geamantane, 708 lei;două rucsacuri, 144 lei;un telefon mobil marca Sonny Erikson, 765 lei; două seturi treninguri copii, 180 lei;două perechi adidași copil, 189 lei;patru hanorace copii, 300 lei; trei jucării din pluș, 292 lei, tacâmuri,157 lei; veselă bucătărie, 83 lei.
A respins cererea privind restituirea contravalorii celorlaltor bunurilor mobile.
A respins cererea privind restituirea sumei de 1400 lei reprezentând garanție achitată în favoarea reclamantului G. M. formulată în contradictoriu cu pârâta A. Maghița.
A admis capătul de cerere din cererea reconvențională privind plata utilităților formulată de pârâta reclamantă A. Maghița în contradictoriu cu reclamanții pârâți:H. I. B., H. A. M. și G. M..
Au fost obligați reclamanții pârâți H. I. B., H. A. M. și G. M. să plătească în solidar reclamantei pârâte A. Maghița suma de 1769,28 lei reprezentând datorii la utilități până la data de 21 octombrie 2011, achitate de aceasta, sumă ce se compensează cu suma de 1400 lei încasată de ea de la reclamantul G. M. la data încheierii contractului, 25 februarie 2011, suma rămasă de achitat de către reclamanții pârâți către reclamanta pârâtă A. Maghița fiind de 369,29 lei.
S-au respins capetele de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamanților pârâți:H. I. B., H. A. M. și G. M. la plata contravalorii obiectelor distruse, a curățeniei la apartament și a chiriei pentru lucruri pentru perioada octombrie-mai .
S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și a obligat pârâta reclamantă A. Maghița să plătească reclamanților pârâți în solidar suma de 1147,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că la data de 25 februarie 2011, între reclamantul G. M. și pârâta A. Maghița s-a încheiat un proces verbal ( contract) prin care pârâta a predat spre închiriere apartamentul din ., ., Bârlad, jud.V. și a primit suma de 2100 lei, din care 1400 lei pentru garanție și 700 lei chirie, cu precizarea că, garanția se va restitui la finalizarea contractului după achitarea datoriilor și la utilități și eventual a daunelor pricinuite.
Procesul verbal poartă semnătura celor doi și a martorului C. M.. S-a menționat și indexul la: contorul electric, gaz, apă baie, apă bucătărie.
Apartamentul închiriat este proprietatea fiicei pârâtei, respectiv A. R. G., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1521 din 9 decembrie 2003, pârâta fiind cea care a reprezentat-o pe fiica sa la încheierea contractului conform procurii speciale aflate la fila 66 dosar.
În motivarea acțiunii principale, reclamanții au susținut că au locuit în apartament din februarie până în septembrie 2011,când au plecat în Italia, cu ei locuind și soția lui G. M., copilul lui H. A. M. și prietenul acesteia C. E. ,după care în septembrie în apartament a rămas numai C. E. pentru a plăti chiria și utilitățile.
Prin interogatoriu, reclamantul G. M. a recunoscut că el a plecat din apartament pe data de 5 august 2011, că în apartament a rămas să locuiască reclamantul H. I. B. împreună cu C. E., prietenul fiicei sale, că nu a întocmit un proces verbal de primire în legătură cu bunurile rămase în apartament cu C. E., că numitul C. E. a rămas în apartament și după ce a plecat fiul lui, în luna septembrie 2011, că a achitat chiria până în luna august, că la începutul lunii mai a venit soția cu fiica pentru a schimba buletinul, însă au plecat în iunie 2011, iar el și fiul său au rămas în apartament, că numitul C. E. a părăsit apartamentul pe 9 sau 10 octombrie 2011, fiind dat afară de pârâta reclamantă, că după ce acesta a fost dat afară, fiul lui i-a trimis bani din Germania, lui C., iar acesta împreună cu pârâta au mers și au achitat facturile la gaz și curent, facturi rămase la pârâtă ,că nu a avut controlul lui C. E. cât a stat în apartament.
Reclamanta H. A. M. a susținut că ea a locuit în apartament în perioada aprilie-august 2011 și l-a părăsit după data de 15 august 2011, că din luna septembrie în apartament a rămas să locuiască numitul C. E., prietenul ei și că nu a încheiat cu el nici un proces verbal de predare a bunurilor ,că numitul C. E. a părăsit apartamentul la data de 20 octombrie 2011, că a fost contactată de mai multe ori de pârâta reclamantă a le restitui bunurile,că ținea legătura telefonic și prin internet cu numitul C. E., că de fiecare dată avea certitudinea că este singur.
Pârâta reclamantă A. Maghița a susținut prin interogatoriu că la începutul lunii octombrie C. E. a plecat să facă rost de bani iar cheile de la apartament au rămas la ea, că în apartament nu a găsit un TV LCD Philips, un computer, un scaner, imprimantă, un mixer bucătărie, un fier de călcat, patru prosoape plajă, 6 perechi adidași bărbați Puma și Nike, o brățară aur, 2 carduri Saturn, 2 mingi fotbal din piele Adidas, un skateboard pentru copii, nu a găsit cosmetice, pafumuri sigilate de diverse firme, acte de identitate G. Vatița și H. B. I., certificat de naștere G. Vatița, că până în luna august chiria a fost achitată la timp, că obligația reclamanților era de a plăti chiria la data de 23 septembrie până pe 23 octombrie 2013, dar și utilitățile pentru luna octombrie care se achită în noiembrie.
Referitor la celelalte bunuri, a susținut că a găsit: un espreso cafea; trei pături groase duble; două geci, una neagră cealaltă gri ; cinci perechi blugi de culoare albastră; șase perechi blugi damă ; patru perechi pantaloni trening bărbătești; patru perechi pantaloni trening model trei sferturi amestecați; tricouri ,majoritatea negre; nouă prosoape; șase hanorace damă, diverse culori ; opt hanorace bărbați; opt perechi adidași, dar nu marca Adidas și Puma; trei perechi încălțăminte damă, una sau două perechi șlapi ; geamantane diferite ;două rucsacuri obișnuite ;un telefon mobil stricat ; două seturi treninguri pentru copii ; 1 sau 2 perechi adidași mărimea 28; patru hanorace copil; jucării ; 2 sau 3 mașinuțe telecomandă; un uscător păr; un set birou; un set artizanal cu o sabie; un tablou ceramică și un schelet ; o cutie de cadou din lemn fără sticlă; două gantere ; trei perechi mănuși model fără degete ; o pereche genunchere; un set cuțite suport lemn; furculițe și linguri amestecate.
Cu ocazia expertizei contabile efectuate în cauză au fost identificate următoarele bunuri mobile: un espreso cafea; o pătură groasă alb cu negru, una albastră, una verde mai subțire; o pereche blugi damă, lungi albaștri; o pereche pantaloni trening bărbați, C. B., lung, de culoare neagră; două perechi pantaloni trening bărbați de culoare gri, negri; 17 buc. tricouri bărbătești de diferite culori și modele, Puma, Adidas, Nike; patru buc.prosoape baie plușate, alb, roz,mov,bleu; un prospop plajă, dublu plușat roșu; trei perechi Adidași bărb. Adidas, Puma, div.culori și modele;un hanorac bărbați gri subțire;2 buc.jucării din pluș, câini;trei buc.mașinuțe telecomandă; un uscător păr; un set birou complet;o buc.tablou ceramică model faraon; o cutie de cadou din lemn căptușită cu satin roșu, cu o sticlă de vin;două buc.gantere;trei perechi mănuși model fără degete,alb și albastru;o pereche genunchere albastre; un set cuțite în suport de lemn, evaluate la suma de 3393 lei, bunuri ce au fost restituite reclamanților conform procesului verbal încheiat la data de 20 mai 2013 aflat la fila 153- 154, dosar.
Pârâta reclamantă a susținut prin precizările aflate la filele 55-57, dosar că în imobil, atunci când a intrat în posesia apartamentului au fost găsite mai multe bunuri, inventariate în prezența a doi martori, fiind depus în acest sens procesul verbal aflat la filele 61,62, dosar, ce poartă semnătura lui C. M..
Martora P. D., depoziție fila 99, dosar, a confirmat că a participat la momentul în care pârâta reclamantă a strâns lucrurile din apartament și le-a pus în saci de rafie, după care le-a dus în apartamentul pârâtei reclamante, prezent fiind și concubinul acesteia C. M., moment în care s-a făcut și o hârtie pe care ea nu a semnat-o, că nu a observat existența unui televizor, a unui calculator, că hainele existente nu erau ceva deosebit ,că nu existau parfumuri în apartament, iar geamul era crăpat.
Pârâta reclamantă a recunoscut că procesul verbal aflat la fila 137-138 dosar înaintat executorului judecătoresc l-a făcut în timpul procesului deoarece a apelat la executorul judecătoresc.
Martora D. E., propusă de pârâta reclamantă, depoziție fila 139, dosar, a precizat că în luna octombrie 2011 a însoțit-o pe pârâta reclamantă pentru a plăti utilitățile, dată la care chiariașii nu mai locuiau în apartament, că apartamentul nu mai arăta ca atunci când îl vizitase ea în anul 2010, iar din discuțiile cu pârâta reclamantă a înțeles că după plecarea reclamanților a găsit dezordine, egrasie, au distrus un pat, au spart un geam.
Martorii A. P. D., depoziție ,fila 97, dosar și Avădănei A., depoziție fila 98 dosar, au venit în sprijinul susținerilor reclamanților pârâți, respectiv martorul A. P. A., în sensul că, el venea frecvent în apartament ,în luna septembrie 2011, atunci când H. I. făcea școala de șoferi ,că în apartament exista calculator cu imprimantă ,plasmă, pantofi și parfumuri de firmă, sistem audio, boxe ,jucării, iar după luna septembrie 2011, în octombrie a aflat de la E. că acesta din urmă nu mai locuiește în apartament ,că a fost dat afară și l-a rugat pe el, dacă are credit să-l sune pe I. pentru că a fost dat afară și nu a luat nimic din apartament. A făcut precizarea că după plecarea lui I. nu a mai mers în apartament, că vizitele le-a făcut de pe 23 septembrie 2011 și până în luna octombrie 2011.
Martorul Avădănei A., depoziție fila 98, a susținut și el că a fost în apartamentul din Bârlad, că a observat calculatorul, monitorul, pe reclamantul I., tatăl lui I., prietena lui I., că după plecarea lui I. în apartament a rămas E., că în perioada octombrie 2011 a fost sunat de E. care era în papuci și i-a spus că a fost dat afară din apartament, pentru că nu a plătit datoriile, că atunci când a mers cu E. să plătească facturile, era și pârâta prezentă, că I. a plecat cu o lună înainte de a fi dat afară E., că I. se îmbrăca cu haine de firmă.
Coroborând răspunsurile părților la interogatoriu și susținerile din depozițiile martorilor, instanța a apreciat că atât reclamanții pârâți ,cât și pârâta reclamantă nu au prezentat situația de fapt reală.
Astfel, a existat certitudinea în legătură cu data încheierii contractului de închiriere, 25 februarie 2011, însă nu au fost dovedite susținerile reclamanților pârâți din cererea principală în sensul că ei au locuit în apartament până în luna septembrie 2011, după care în septembrie 2011 au plecat la muncă în Italia.
În realitate, chiar reclamantul pârât G. M. a recunoscut că el a plecat din apartament pe data de 5 august 2011, că după această dată a rămas să locuiască în apartament fiul lui, reclamantul H. I. B. împreună cu C. E., prietenul fiicei sale, reclamanta H. A. M. ,că la începutul lunii mai a venit soția cu fiica pentru a schimba buletinul, însă au plecat în luna iunie 2011 când au rămas în apartament el cu fiul lui, H. I. B., dar mai venea și E., după care a rămas E. după ce a plecat băiatul lui în luna septembrie 2011, iar pe 9 sau 10 octombrie E. l-a sunat și i-a spus că a fost dat afară pentru că nu a plătit utilitățile.
Față de aceste susțineri, instanța nu a putut pune temei pe depoziția martorului A. P. A., în sensul că a vizitat apartamentul în perioada 23 septembrie 2011 și până în luna octombrie 2011,pentru că după plecarea lui I. el nu a mai vizitat apartamentul, așa cum a recunoscut, iar I. a plecat în luna septembrie, atunci când a rămas să locuiască în apartament C. E., așa cum a susținut H. A. M..
Nu s-a putut pune temei nici pe declarația martorului Avădănei A., întrucât acesta a fost în apartament înainte de plecarea reclamantului H. I. B., atunci când era în apartament și E., dar și tatăl lui I. și prietena lui I., precum și H. A. M., iar după plecarea lui I. a mers să-l ia pe E. atunci când acesta a fost dat afară și i-a spus că nu a reușit să ia nimic, însă nu a mai intrat în apartament. Referirile la plata facturilor de către E., înainte de a fi dat afară din apartament sunt contrazise de momentul achitării acestora, 21 octombrie 2011și 21 noiembrie 2011, astfel că nici susținerea că acesta ar fi rămas în apartament nu este reală.
De altfel, nici reclamantul pârât H. I. B. nu a dovedit că el i-a trimis bani numitului C. E. pentru a plăti utilitățile, așa cum a susținut în interogatoriu reclamantul G. M..
Cu certitudine, că în apartament s-au perindat mai multe persoane, după plecarea reclamantului G. M., iar acesta a recunoscut, așa cum a recunoscut H. A. M. că nu s-a încheiat proces verbal cu privire la bunurile rămase în apartament la plecarea lor.
În ce privește susținerile pârâtei reclamante A. Maghița, că ar fi încheiat un proces verbal la data de 21 octombrie 2011, cu privire la bunurile găsite în apartament, nici această susținere nu a fost considerată de instanță reală pentru că referirile la existența acestui proces verbal au fost făcute la data de 19 februarie 2013, deși pârâta reclamantă a formulat întâmpinare –cerere reconvențională la data de 3 ianuarie 2013, or în cuprinsul acesteia nu face referire la existența acestui proces verbal, dar celelalte susțineri din întâmpinare sunt reale întrucât se coroborează cu celelalte probe existente la dosarul cauzei.
Instanța a apreciat însă că, în conținutul procesului verbal, ce a fost întocmit probabil ulterior datei de 20 octombrie 2013, când pârâta reclamantă a conștientizat că nu are dovezi cu privire la bunurile găsite în apartament, au fost trecute bunurile găsite la momentul când a fost alungat C. E. întrucât în conținutul acestuia sunt cuprinse și alte bunuri în afara celor solicitate de reclamanți, iar aceștia nu au făcut dovada că nu sunt ale lor. Pe de altă parte susținerile legate de existența bunurilor: TV LCD Philips, computer, scaner, imprimantă, sistem audio, mixer de bucătărie, fier de călcat, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte de firmă, parfumuri ,bijuterii, bunuri de valoare, ar fi trebuit dovedite cu existența unor documente: facturi fiscale,chitanțe de plată a prețului, certificate de garanție, or simpla susținere că ar fi existat, completate de depozițiile unor martori pe care instanța nu a putut pune temei pentru considerentele menționate, nu pot constitui argumente pentru obligarea pârâtei reclamante A. Maghița la restituirea lor.
Așadar instanța a apreciat că în apartament au rămas după plecarea lui E. bunurile menționate în procesul verbal din 20 mai 2013, ce au fost restituite reclamanților, dar și următoarele bunuri mobile recunoscute de pârâta reclamantă A. Maghița, ce nu au fost identificate în raportul de expertiză, respectiv: două geci din piele, 1072 lei; cinci perechi blugi bărbătești, 390 lei; cinci perechi blugi damă,330 lei;trei perechi pantaloni trening bărbați, 135 lei; trei perechi pantaloni trening bărbați, 3/4, 188 lei; nouă prosoape plușate, 75 lei;șase hanorace damă, 82 lei; cinci perechi adidași bărbătești, 138 lei; trei perechi sandale damă, 175 lei;două perechi șlapi, 33 lei;trei geamantane, 708 lei;două rucsacuri, 144 lei;un telefon mobil marca Sonny Erikson, 765 lei; două seturi treninguri copii, 180 lei;două perechi adidași copil, 189 lei;patru hanorace copii, 300 lei; trei jucării din pluș, 292 lei; tacâmuri,157 lei; veselă bucătărie, 83 lei, bunuri în valoare totală de 5436 lei.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Maghița în cererea principală invocată de această pârâtă, excepția a fost respinsă întrucât între ea și reclamantul G. M. s-a stabilit un raport juridic în baza contractului de închiriere încheiat, ceilalți reclamanți fiind și ei parte a acestui raport, în calitate de membri ai familiei reclamantului G. M. ce au locuit cu consimțământul acestuia în imobilul închiriat cu pârâta reclamantă, care avea posesia imobilului proprietatea fiicei sale și dreptul să administreze imobilul, astfel că și excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei reclamante A. Maghița în cererea reconvențională, excepție invocată de reclamanți a fost respinsă.
În ce privește cererea de restituire a bunurilor mobile formulată de reclamanți, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, însă în parte, fiind admisă cu privire la bunurile mobile menționate în procesul verbal la data de 20 mai 2013 și care au fost restituite, astfel că cererea cu privire la aceste bunuri s-a constatat că este rămasă fără obiect, dar și cu privire la bunurile recunoscute de pârâta reclamantă, respectiv: două geci din piele, 1072 lei;cinci perechi blugi bărbăteșt, 390 lei; cinci perechi blugi damă,330 lei;trei perechi pantaloni trening bărbați, 135 lei; trei perechi pantaloni trening bărbați, 3/4, 188 lei; nouă prosoape plușate, 75 lei;șase hanorace damă, 82 lei; cinci perechi adidași bărbătești, 138 lei;trei perechi sandale damă, 175 lei;două perechi șlapi, 33 lei;trei geamantane, 708 lei;două rucsacuri, 144 lei;un telefon mobil marca Sonny Erikson, 765 lei; două seturi treninguri copii, 180 lei;două perechi adidași copil, 189 lei;patru hanorace copii, 300 lei; trei jucării din pluș, 292 lei, tacâmuri,157 lei; veselă bucătărie, 83 lei, bunuri în valoare totală de 5436 lei, urmând ca pârâta reclamantă să fie obligată la restituirea contravalorii lor întrucât aceste bunuri nu au fost identificate cu ocazia efectuării expertizei merceologice, reținându-se că este o îmbogățire fără justă cauză, neimputabilă pârâtei, întrucât aceasta nu l-a dat afară pe reclamantul G. M., cel cu care încheiase contractul, ci pe C. E. ce nu avea nici un drept asupra imobilului, cu atât mai mult cu cât reclamantul G. M. nu a achitat utilitățile, situație de fapt ce a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Astfel, la începutul lunii octombrie 2011, atunci când C. E. a fost dat afară, datoriile la utilități erau de 1345,78 lei, respectiv suma de 638,41 lei pentru gaze naturale, calculate pentru perioada iunie 2011- septembrie 2011, achitate la data de 21 octombrie 2011, 500 lei și 138,41 lei în data de 21 noiembrie 2011, energie electrică în cuantum de 348,32lei, pentru perioada iunie 2011- august 2011, achitate la data de 21 octombrie 2011,întreținere în cuantum de 280 lei pentru perioada februarie 2011-septembrie 2011, achitate în data de 21 octombrie 2011, restanțe apă, în cuantum de 53,05 lei, calculate pentru perioada august 2011-septembrie 2011, achitate la data de 21 octombrie 2011, restanțe salubrizare, în cuantum de 26 lei ,calculate pentru septembrie 2011, achitate la data de 21 octombrie 2011.
Instanța a apreciat că reclamantul G. M. datorează și contravaloarea utilităților pentru luna octombrie 2011 întrucât nu s-a încheiat un proces verbal de predare primire a apartamentului la data plecării lui C. E. din apartament, iar acesta a locuit și la începutul lunii octombrie, data de plată a chiriei fiind în ziua de 23, astfel că sunt datorate și datoriile în sumă de 421,35 lei achitate de pârâta reclamantă, respectiv: 74,87 lei, contravaloare gaze naturale, 166,68 lei, energie electrică, ținând cont că factura inițială a fost achitată până în luna august 2011, întreținere 20 lei, apă 154,95 lei, salubrizare ,7 lei.
S-a apreciat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților că numitul C. E. ar fi achitat restanțele întrucât pe de o parte acestea au fost achitate după plecarea lui C. E., iar pe de altă parte dacă ar fi fost achitate împreună cu pârâta, reclamanții ar fi fost în măsură să prezinte dovezi privind achitarea lor, nu să susțină că chitanțele au rămas în apartamentul din care C. E. a fost dat afară.
Pentru aceste considerente, reclamanții pârâți, în baza art.969, 970 cod civil din 1865, au fost obligați la plata sumei de 1769,28 lei, reprezentând datorii la utilități până la data de 21 octombrie 2011, întrucât contractul este încheiat la data de 25 februarie 2011, iar în conținutul acestuia s-a menționat că, garanția se va restitui la finalizarea contractului, după achitarea datoriilor și la utilități și eventuale daune pricinuite, de unde se deduce că reclamantul G. M. avea obligația de a le achita ,obligația fiind și a celorlalți reclamanți, întrucât au recunoscut că au locuit în apartamentul închiriat.
Reclamantul G. M. a solicitat prin acțiunea principală și restituirea garanției în sumă de 1400 lei, însă așa cum a rezultat din contractul încheiat această garanție se restituie după achitarea datoriilor la utilități și a eventualelor daune pricinuite ,cu mențiunea ,în același contract, că tot ce se strică se plătește.
Cum pârâta reclamantă a fost cea care a achitat suma de 1769,28 lei, reprezentând datorii la utilități, iar aceasta a încasat de la reclamantul G. M. la data încheierii contractului suma de 1400 lei, instanța a compensat această sumă cu suma de 1769,28 lei datorată de reclamanții pârâți, pârâtei reclamante pentru utilități și a obligat pe aceștia la plata către pârâtă a diferenței de 369,29 lei, capătul de cerere formulat de G. M. privind obligarea pârâtei la restituirea garanției în sumă de 1400 lei fiind respins ca neîntemeiat.
În ce privește obligarea reclamanților pârâți la plata contravalorii obiectelor distruse: pat, plapumă, perne, geam termopan crăpat, set pahare, set cafea, butuc ușă, acest capăt de cerere a fost respins întrucât singurele referiri cu privire la geamul crăpat, distrugere pat, sunt ale martorei D. E., distrugerile și posibilitatea de a fi reparate nu au fost analizate în cadrul unei expertize de specialitate, iar referitor la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli pentru curățenia la apartament nu există dovezi în acest sens. S-a apreciat că nu este întemeiată solicitarea pentru plata chiriei pentru lucruri întrucât pârâta reclamantă nu a făcut dovada că fiica acesteia ar fi venit în țară și nu a putut folosi apartamentul, or că apartamentul ar fi fost închiriat, astfel că și aceste capete de cerere au fost respinse ca nedovedite în baza art.1169 Cod civil din 1865.
În temeiul art.276, 277 Cod proc.civilă, cheltuielile de judecată efectuate de părți au fost compensate, iar pârâta reclamantă A. Maghița a fost obligată să plătească reclamanților pârâți ,în solidar, suma de 1147,5 lei rezultată prin scăderea sumei de 150 lei, datorată de reclamanții pârâți, din suma datorată de ea de 1603,5 lei reprezentând: 641 lei taxă de timbru și timbru judiciar, 600 lei onorar avocat, 362,5 lei jumătate din indemnizația de expertiză contabilă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atât A. Maghița, cât și H. I. B.. H. A. M. și G. M..
Motivele de recurs formulate de A. Maghița se refera la nelegalitatea si netemeinicia Sentinței pronunțate si vizează următoarele aspecte:
1. In mod incorect instanța de fond a obligat-o pe parata A. Maghita la
restituirea către reclamanta a sumei de 5436 lei, reprezentând contravaloarea mai multor bunuri mobile, enumerate la fila 9 din hotărâre.
Acțiunea reclamanților trebuia a fi constatata ca rămasa fără obiect pentru bunurile efectiv ridicate de reclamanți, conform procesului verbal din 20 mai 2013. In ceea ce privește celelalte bunuri solicitate de reclamanți, acțiunea trebuia a fi respinsa ca fiind nedovedita.
Analizând motivația pentru care instanța de fond a admis acțiunea reclamanților pentru restituirea sumei de 5436 lei, putem observa ca soluția de admitere in parte a acțiunii se întemeiază pe faptul ca parata A. Maghita ar fi recunoscut ca a găsit aceste bunuri in apartament ca aparținând reclamanților si in consecința, cum nu au fost prezentate la expertiza, ele au fost evaluate in lipsa, motiv pentru care a fost obligata la restituirea contravaloriilor.
Hotărârea instanței de fond este greșita.
Parata A. Maghita a recunoscut ca a găsit in apartamentul din litigiu mai multe bunuri mobile, si in special bunuri de imbracaminte, pe care le-a enumerat in întimpinarea formulata si s-a arătat gata in orice moment sa le restituie reclamanților.
In acest sens a făcut si o oferta de predare a bunurilor prin executorul
judecătoresc, dovedindu-si si disponibilitatea in acest sens. Cu toate acestea, deși parata a enumerat mult mai multe bunuri ca ar fi fost ale reclamanților, aceștia au ridicat doar o mica parte din acestea, precizând ca celelalte bunuri nu sunt ale lor.
Așa s-a întâmplat si cu bunurile enumerate la fila 9 din hotărâre. Pe de o parte parata susține ca acele obiecte de îmbrăcăminte sunt in posesia sa si exista ca atare, pe de alta parte, reclamanții nu-si recunosc bunurile, arătând ca nu sunt cele pretinse de ei in acțiune, si in consecința, nu sunt de acord sa si le ridice din posesia paratei. Aceasta situație a rezultat si din poziția reclamanților din 20 mai 2013 când si-au ridicat doar o parte din bunurile aflate in posesia paratei, dar si din explicațiile date de expert merceolog C. C. de la fila 180 a dosarului, care, in răspunsul la obiecțiuni precizează ca bunurile au fost evaluate in lipsa deoarece ele nu au fost recunoscute de reclamanți si in consecința li s-a stabilit valoarea numai pe baza descrierii acestora.
Atât la efectuarea expertizei, dar si in obiecțiunile formulate la aceasta, parata A. Maghita a arătat ca bunurile exista in materialitatea lor si ar trebui evaluate după starea concreta in care ele se găsesc. In consecința, instanța, in mod greșit, a mers pe ideea recunoașterii bunurilor de către parata, pentru ca in aceasta situație, conform achiesării sale si mențiunii ca are bunurile in materialitatea lor, ar fi trebuit sa o oblige pe aceasta sa le restituie in natura. Cum insa instanța a obligat-o pe parata la predarea contravalorii bunurilor, înseamnă ca a îmbratisat punctul de vedere al reclamanților care susțin ca bunurile aflate in posesia paratei si recunoscute de aceasta, nu le aparțin si nu sunt ale lor.
Cum punctul de vedere al pârâților nu s-a suprapus, instanța trebuia sa meargă pe principiul conform căruia cel ce face o afirmație in fata judecații trebuie sa o si dovedească, si in consecința trebuia sa verifice daca reclamanții au dovedit sau nu existenta acestor bunuri si faptul ca ele au existat in apartament la momentul in care parata a intrat in posesia lui.
Buna credința a paratei nu trebuia sancționată prin obligarea acesteia la restituirea sumei de 5436 lei, reprezentând contravaloarea unor bunuri care au fost evaluate ca si cum ar fi fost noi, si de firma, si nu la valoarea lor reala, deoarece parata le-a pus la dispoziție expertului, si ar fi trebuit evaluate in funcție de uzura si caracteristicile ce le aveau efectiv.
Soluția pronunțata este contradictorie prin însăși motivarea sa. Parata prezintă o situație de fapt, nerecunoscuta de reclamanți, care in aceste condiții trebuiau sa-si dovedească cererea si cu probele pe care le-au administrat sa stabilească fără putința de tăgada ca bunurile enumerate in fila 9 a hotărârii, de valoarea si descrierea celor consemnate in expertiza merceologica, au rămas in apartamentul din litigiu si au fost luate de parata, in posesia sa.
Daca analizam probatoriul administrat aceste bunuri au aceeași situație ca si celelalte bunuri pentru care acțiunea a fost respinsa neexistând nici o proba certa ca acestea au aparținut reclamanților si ar fi existat in apartament la 21 - l 0-2011. Se vorbește in expertiza de geci din piele de culoare neagra Calvin Klain, blugi de firma, geamantan si rucsac de firma, telefon mobil in stare perfecta de funcționare, toate la preturi exorbitante, contestate de parata, atât ca valoare, proveniența dar chiar si culoare si descriere.
Cum reclamanții nu si-au dovedit existenta acestor bunuri, iar parata nu le-a recunoscut așa cum susține instanța, acțiunea acestora trebuia respinsa in totalitate.
2. In mod greșit instanța a compensat suma de 1400 lei plătită de reclamanți paratei cu titlu de garanție la închirierea apartamentului, cu suma de 1769,28 lei, pe care reclamanții o datorau paratei pentru utilitățile apartamentului pentru perioada in care s-au folosit de acesta. Garanția a fost perceputa pentru achitarea eventualelor daune pricinuite apartamentului, restante la utilități si chiar chirii.
După cum se observa din probatoriul administrat, reclamanții au lăsat in urma după plecarea din apartament nu numai utilități neplătite ce se ridica la suma de 1769 lei, dar si o restanta la chirie pe luna octombrie ce fusese neachitata, precum si o stare jalnica a apartamentului, care conform martorilor D. Ecatenna si P. D. era degradat, necesitând zugrăveli si reparații pe care parata le-a si efectuat după plecarea reclamanților. Din declarațiile acestor persoane, rezulta ca unul din geamurile termopan ale apartamentului era spart, iar parata a fost nevoita sa-1 înlocuiască. Contravaloarea daunelor aduse apartamentului, dovedite cu bonuri fiscale de cumpărare a materialelor de construcții de către parata, necesare reparațiilor la imobil, cat si chiria neachitata pe luna octombrie 2011, pot fi compensate cu suma de 1400 lei plătită drept garanție de către reclamanți.
In schimb, suma de 1769,28 lei reprezentând contra valoarea utilităților restante la E-ON Energie, E-ON Gaz, apa si canal, gunoi si întreținere pana in luna octombrie 2011, trebuia suportata in totalitate de reclamanți.
3. Cheltuielile de judecata au fost in mod incorect acordate. In primul rând, pana la prima zi de infatisare parata si-a arătat disponibilitatea de a restitui bunurile reclamanților, ce se aflau in posesia sa. In acest sens a făcut si oferta reala a plații. Pentru atitudinea sa ar fi trebuit sa nu fie obligata la plata cheltuielilor de judecata.
In al doilea rând, chiar daca mergem pe premiza ca acțiunea a fost admisa in parte, parata nu trebuia sa fie obligata decât la plata a l/4 din cheltuielile făcute de reclamanți, deoarece si pretențiile acestora au fost admise doar la un sfert din cat au cerut, a se observa valoarea bunurilor pretinse conform expertizei si valoarea bunurilor stabilite a fi restituite conform hotărârii pronunțate.
Totodată si parata a făcut cheltuieli in proces, iar cererea sa reconvenționala a fost admisa, in consecința cheltuielile ar fi trebuit compensate in totalitate. Având in vedere si celelalte motive de recurs, in special primul motiv prin care a solicitat si înlăturarea mențiunii de restituire a sumei de 5436 lei, parata nu ar fi trebuit sa fie obligata la plata vreunei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecata, ci dimpotrivă, reclamanții ar trebui obligați la plata cheltuielilor de judecata efectuate de parata.
In drept, se invocă dispozițiile art. 304 indice l C. proc. civila si următoarele.
În motivele de recurs, H. I. B., H. A. M. și G. M. arată următoarele:
1. Instanța a făcut o greșită aplicare a legii.
2. Ca urmare a greșitei aplicări a legii, nu s-a administrat depoziția unui martor esențial pentru soluționarea cauzei.
3. Caracterul abuziv și reaua-credință a pârâtei reclamante A. Maghita.
4. Hotărârea nu ține cont de depozițiile martorilor. Se solicită:
1. Cu privire la greșita aplicare a legii.
Instanța a respins audierea martorului C. E. în mod
ilegal. Aceasta s-a bazat în motivare respingerii pe dispozițiile noului cod
de procedură civilă, deși procesul este început pe vechiul cod. Astfel, a
considerat că acesta este un apropiat al familiei și în temeiul art. 315 din
noul cod de procedură civilă a refuzat audierea acestuia. Potrivit art. 3 din Legea 76/2012noul cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
Apreciază că ,procesul început pe vechiul cod va fi guvernat de
vechiul cod. Nicăieri în legea de punere în aplicare nu se precizează că
vreo parte a unui proces început pe vechiul cod va fi guvernat de noul cod.
Nu există astfel de dispoziții.
In concluzie, instanța nu trebuia să respingă audierea martorului C. E.. Aplicând legea nouă la un proces început pe vechiul cod este o aplicare greșită a legii.
2. Cu privire la neaudierea martorului C. E..
Martorul C. E. este unul crucial pentru soluționarea cauzei.
Audierea acestuia este necesară pentru justa soluționare a cauzei Și
pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.Instanța când a decis în mod nelegal neaudierea acestui martor a rupt echilibrul procesual și a dus la imposibilitatea parțială de a dovedi cele afirmate. El este cel care a fost dat abuziv afară din apartament de pârâta reclamantă A. Maghita. Din depoziția sa puteam afla foarte multe detalii pe care instanța nu le cunoaște sau deși le-a invocat, se spune
că nu le-au dovedit. Casarea hotărârii primei instanțe și audierea martorului C. E. este esențială pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
3. Cu privire la caracterul abuziv și reaua-credință a pârâtei
reclamante A. Maghita.
E. C. a fost dat afară abuziv din casă încălcându-se Legea Locuinței nr. 114/1996 care la art. 25 prevede că evacuarea chiriașului se face doar prin hotărâre judecătorească. Mai mult, în legea locuinței se prevede în ce condiții se poate rezilia un contract. Astfel, în art. 24 se prevăd expres cazurile în care se poate rezilia un contract de închiriere a locuinței. Legea locuinței a fost adoptată special pentru a oferi mai multă protecție chiriașului față de locațiunea de drept comun. Protecția era necesară special pentru acest caz de abuzuri.
Prin . reclamante în casă s-a încălcat și
dreptul la viață privată și s-a comis și infracțiunea de violare de domiciliul.
Acolo era locul unde își desfășurau viața privată mai multe persoane,
astfel că o intruziune abuzivă în acel spațiu conduce la comiterea
infracțiunii de violare de domiciliu. După cum se știe, aceasta poate fi
comisă chiar și de proprietar.
Chiar dacă în apartament erau persoane străine, acesta nu este un motiv să dai oamenii abuziv afară. Există situații expres prevăzute când poți să evacuez un chiriaș și când se reziliază un contract. Dreptul al viață privat permite aducerea în spațiul privat și a altor persoane (apropiați ai familiei), iar interzicerea acestui lucru este o
încălcare a dreptului la viață privată.
Datorită comportamentului abuziv al pârâtei-reclamante recurenții nu și-au recuperat bunurile, ba mai mult, din cauza neputinței de a mai ajunge în apartament nu au putut să mai ia și mijloace doveditoare: contracte încheiate cu terții, chitanțe doveditoare, certificate de garanție și alte asemenea pentru a dovedi cele afirmate.
Este imposibil ca într-o locuință unde stau tineri să nu existe un televizor i cu siguranță nu este posibil să nu existe calculator.
4. Cu privire la faptul că hotărârea nu tine cont de depozițiile martorilor.
In hotărâre la pagina 5 paragraful 5 instanța reține că martorul A. P. A. venea frecvent în luna septembrie, atunci când H. I. făcea școala de șoferi și că acesta a declarat că în locuință existau mai multe bunuri, calculator cu imprimată, plasă, pantofi, parfumuri, etc, și că în octombrie a aflat de la C. E. că acesta fusese dat afară din apartament.
După ce instanța reține aceste lucruri, mai jos, tot la pagina 5 dar la paragraful 10 spune că nu poate ține cont de depoziția acestuia deoarece el nu putea să viziteze în octombrie apartamentul. Dar martorul nu a spus că a vizitat în octombrie apartamentul. Martorul a spus că a vizitat apartamentul în septembrie și că în octombrie a aflat că E. a fost dat afară. Este o diferență fundamentală între ce a spus martorul și ce a reținut instanța. Depoziția lui a fost înlăturată din eroare.
Atât instanța cât și pârâta-reclamantă atrag atenția că nu au încheiat proces verbal de predare primire a bunurilor atunci când unul a plecat în străinătate și au rămas ceilalți.
În temeiul art. 304 ind. 1 cod procedură civilă solicită ca devoluțiunea să nu fie legată doar de motivele prevăzute mai sus. Devoluțiunea să țină cont în principal de acele motive, dar să nu se limiteze la ele.
H. I. B., H. A. M. și G. M. au formulat întâmpinare la recursul formulat de A. Maghița prin care au solicitat respingerea acestuia.
De asemenea A. Maghița a formulat întâmpinare la recursul formulat de H. I. B., H. A. M. și G. M. prin care a solicitat respingerea acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că recursurile sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
La data de 25.02.2011, recurenta A. Maghița a încheiat cu recurentul Gala M. un proces verbal consemnat în scris prin care se arată că s-a încheiat acest act ca urmare a închirierii apartamentului din ., . din mun. Bârlad, jud. V.. Arată recurenta că a primit suma de 2100 lei din care 1400 lei, reprezentând garanție și 700 lei chirie. Se mai arată în înscris că garanția se va restitui la finalizarea contractului după achitarea datoriilor și la utilități și eventualele pagube pricinuite. În acest proces verbal nu se consemnează starea în care se află apartamentul la momentul predării și ce anume din apartament a fost predat chiriașului. De asemenea, în procesul verbal, nu se consemnează nimic cu privire la posibilitatea de subînchiriere și la primirea de alte persoane în apartament.
În urma unor neînțelegeri intervenite între părți, recurenta a intrat în apartament în octombrie 2011, când atunci în imobil nu mai locuia G. M., cel căruia i-a fost închiriat apartamentul, ci alte persoane, respectiv C. E.. Însă din probe nu rezultă că acesta din urmă a fost dat afară din apartament, ci a plecat să facă rost de bani pentru chirie și nu s-a mai întors, cheile apartamentului rămânând la recurentă.
Recurenta a recunoscut prin întâmpinare că în apartament au rămas bunuri, enumerând aceste bunuri în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prezentând și un proces verbal încheiat cu ocazia inventarierii acestor bunuri la momentul când a intrat în posesia apartamentului. Dintre bunurile enumerate în cererea de chemare în judecată, recurenta a recunoscut că a identificat în apartament doar o parte dintre acestea care nu au fost prezentate în totalitate la momentul efectuării expertizei în cauză la instanța de fond. De asemenea, în cursul judecării procesului, recurenta a predat o parte din bunuri recurenților reclamanți, însă în procesul verbal de predare, reclamanții recurenți nu au arătat că li s-au prezentat toate bunurile enumerate de recurentă prin întâmpinare și nu au recunoscut decât o parte dintre acestea. S-a consemnat doar că aceste bunuri au fost predate pentru care instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
Este neîntemeiat al doilea motiv de recurs formulat de recurentă cu privire la compensarea garanției cu suma de 1769,28 lei, pe care reclamanții o datorau pentru utilitățile apartamentului. Așa au convenit părțile prin actul încheiat la momentul închirierii. Din moment ce părțile nu au consemnat în scris starea în care se afla apartamentul la momentul predării, recurenta nu a făcut dovada că reclamanții pârâți au făcut stricăciuni care necesitau a fi reparate după plecarea acestora. Declarațiile martorilor audiați în cauză, au arătat care era starea apartamentului după plecarea chiriașilor nu și cum ar fi fost înainte de închiriere.
Nu este întemeiat nici al treilea motiv de recurs, instanța de fond arătând, în mod detaliat, cum a calculat cheltuielile de judecată ce au fost acordate în cauză, în funcție de dispozițiile art. 276 C. proc. Civ., raportat la cum au căzut în pretenții fiecare dintre părți.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenții reclamanți, primul motiv de recurs este neîntemeiat.
La termenul de judecată din data de 6.03.2013, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de audiere în dovedirea acțiunii de către reclamanți a martorului C. E., pârâta opunându-se la audierea acestuia. În încheierea de ședință se consemnează faptul că s-a respins de către instanță audierea acestui martor pe motiv că martorul este un apropiat al familiei, este într-o relație cu reclamanta Harbagiu A. M., fără să motiveze respingerea audierii pe dispozițiile noul cod de procedură civilă.
Și față de aceste motive instanța a apreciat că nu se impune audierea acestui martor, martor care nu ar fi fost imparțial în declarația pe care ar fi dat-o.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă că recurenta ar fi dat afară persoanele pe care le-a găsit în apartament, mai ales că aceste persoane nu erau aceleași cu cele cărora aceasta le-a închiriat apartament, neexistând o clauză în actul încheiat de părți în care să se prevadă că se permite locuirea și altor persoane decât cele cu care s-a încheiat acordul de închiriere. Recurenta a mers la apartament pentru a se interesa de plata chiriei care a rămas restantă, C. E. care a fost găsit în apartament a plecat să facă rost de bani și nu s-a mai întors.
Recurenții nu au făcut dovada că în apartament se aflau toate bunurile pe care aceștia le-au arătat în cererea de chemare în judecată, acțiunea fiind întemeiată doar pentru bunurile pe care pârâta recurentă a recunoscut că le-a găsit în imobil.
Instanța de fond a arătat în ce măsură a reținut declarațiile de martori audiați în cauză, fără să existe nici o contradicție între paragrafele citate din considerentele hotărârii de recurenți în motivele de recurs.
În ceea ce privește dispozițiile art. 304 ind. 1 C. proc. Civ., instanța analizează și motivele de netemeinicie ale hotărârii, nu numai cele de nelegalitate care se raportează la dispozițiile art. 304 C. proc. Civ. Dar aceste dispoziții legale prevăzute de art. 304 ind. 1 C. proc. Civ. nu înlătură pe cele prevăzute de art. 303 al. 1 C. proc. Civ. în care se arată că recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs sun sancțiunea nulității recursului potrivit dispozițiilor art. 306 al. 1 C. proc. Civ., astfel că instanța poate analiza și motivele de netemeinicie ale hotărârii care au fost invocate de recurent prin motivele de recurs și nu poate analiza cauza sub toate aspectele care nu au fost invocate și care nu sunt de ordine publică.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt motive de ordine publică care să impună analizarea acestora din oficiu, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate A. Maghița, respectiv H. I. B., H. A. M. și G. M. împotriva sentinței civile nr. 1946/18.09.2013 a Judecătoriei Bârlad pe care o menține.
Respinge cererile recurenților de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2014.
Președinte, M. C. | Judecător, D. M. M. | Judecător, A. A. |
Grefier, A. C. |
Red. jud. M.D.M./ 17 aprilie 2014
2 ex./17-04-2014
Judecător fond: D. J.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 996/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 377/2014. Tribunalul... → |
|---|
