Plângere contravenţională. Decizia nr. 846/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 846/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 103/244/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 846/A/2014
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. M.
Judecător E.-G. A.
Grefier A. D.
….
Pe rol se află judecarea apelului Civil declarat de apelant C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul in Bucurestim .. 38, intimat DIRECȚIA R. DRUMURI ȘI PODURI IAȘI cu sediul in Iași, .. 19 jud. Iași, in contradictoriu cu intimat ., cu sedi8ul in Bucurestim, sect. 3, .. 266-268, .. 2, Cam. 08, la cab. av. C. M. V., impotriva sentinței civile nr. 2791 din 8.04.2014 pronuntată de Judecatoria Huși, având ca obiect plângere contraventionala P.V.. nr._/23.12.2013 D.R.D.P.IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor legal citate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei faptul că procedura de citare este legal indeplinită, cauza se află la primul termen de judecata, apelul este scutit de taxa judiciara de timbru, apelul este motivat, la dosar nu s-a depus întâmpinare, s-au verificat actele și lucrarile dosarului, după care;
În temeiul art. 131 Noul cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și, raportat la art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002 constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil declarat impotriva sentinței civile nr. 2791 din 8.04.2014 pronuntată de Judecatoria Huși, constată următoarele:
Prin sentinta civilă nr. impotriva sentinței civile nr. 2791 din 8.04.2014, Judecatoria Huși a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul procesual ales la C.A. C. M. V., în București, Calea Rahovei, nr. 266-268, corp 60, ., sector 5, în contradictoriu cu intimat CNADNR SA prin DRDP IAȘI, cu sediul în mun. Iași, .. 19 împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.12.2013.
A dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 25.000 lei aplicată prin actul atacat, cu sancțiunea avertismentului.
A menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.12.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:
Petenta a fost sancționată contravențional prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.12.2013, pentru aceea că a circulat, pe ruta B. – Albita, cu depășire de greutate de 12,44 tone pe axa a 2-a motoare fata de limita maxima admisa de 11,5 T, depășirile fiind determinate printr-o cântărire efectiva, tichetul de cântar cu nr._ fiind eliberat automat in urma cântăririi - 22.12.2013 - ora 17.03.
In consecința, s-a aplicat petentului o amendă contravenționala în valoare de 25.000 lei, potrivit art. 61 alin.l lit. p) din OG nr. 43/1997.
Cu privire la competenta materiala si teritoriala de solutionare a plângerii, care este una absoluta, potrivit art 32 alin 2 din O.G. 2/2001, Judecatoria Huși este competenta, întrucât locul savârsirii faptei este PTF Albita, iar litigiul este de competenta judecatoriei.
De asemenea, instanta a retinut ca plângerea a fost introdusa în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, conform art. 31 din OG nr. 2/2001.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii analizeaza legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, în raport de aspectele formale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor impuse de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție care se poate constata și din oficiu, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, a faptei săvârșite și datei comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
Cu privire la cauzele de nulitate invocate de către petentă, respectiv nerespectarea de către agentul constatator a prevederilor art. 16 alin. 1 și 6 și art. 19 alin. 3 din OG 2/2001, instanța urmează a o înlătura, apreciind această apărare ca neîntemeiată.
Procesul verbal constituie unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, el trebuind să conțină toate elementele pe baza cărora să se poată cerceta de către instanța de judecată dacă, în realitate, s-a comis o asemenea faptă și dacă, în concret, se poate angaja răspunderea contravențională a unei persoane.
Nulitatea apare ca sancțiune legală ce lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Față de dispozițiile legale din materia nulității, și față de regulile speciale privind nulitatea procesului verbal de contravenție, instanța apreciază faptul că nulitatea actului administrativ emis cu încălcarea prevederilor articolului 16 alin. 1 și 6 și art. 19 alin. 3 din OG 2/2001 devine incidentă numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lui, vătămarea trebuind să fie dovedită de persoana interesată, aspect care nu se verifică în speța de față.
Față de considerentele anterioare, având în vedere inexistența unei vătămări, motivele de nelegalitate invocate nu pot atrage nulitate procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta. Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
În ceea ce priveste primul criteriu, în dreptul intern” (1) Este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, ve drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3.", reprezinta o fapta contraventionala si nu penala.
Însa în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
Verificând existenta acestui element în cauza, instanta constata ca O.G. 43/1997 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul român în incriminarea faptei retinute în sarcina petentului o constituie respectarea unor norme privind transportul ritier.
Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.
În cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentând pericol social pentru conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice.
În ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În dreptul intern, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati în folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ. Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savârsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sanctionator.
În aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei ca o amenda, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura sa înlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
În prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de_ lei, însa instanta are în vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparatie care imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.
Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie în materie penala " sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricaruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie însa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci când analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezinta o "acuzatie în materie penala".Consecintele calificarii faptei imputate petentului de catre instanta în prezenta cauza drept acuzatie în materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.
Însa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pâna la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse în sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta întreaga sarcina a probei. D. fiind ca analiza se plaseaza într-un domeniu în care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune în sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei. O cauza semnificativa în jurisprudenta Curtii este Salabiaku împotriva Frantei, în care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.
În aceasta cauza instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice în principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca într-o maniera rezonabila, tinând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata în concret reclamantului într-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Frantei).
Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza împotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.
A conferi forta probanta unui înscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" în sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe în mod grav functionarea autoritatilor statului, facând extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, în ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat în mod constant ca administrarea probelor este supusa în primul rând regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Frantei).
Instanta apreciaza, având în vedere si cauza Bosoni împotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie în prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.
Exigentele textului mentionat au în vedere ca vinovatia sa fie în mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol în calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite în materie contraventionala, în masura în care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.
În ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie în dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia în considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.
În acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga taxi Aktiebolag si Vulic împotriva Suediei).
Înteleasa în forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorând existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci când agentul constatator consemneaza în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca în materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai împovaratoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.
Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii între, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, în prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanta de judecata.
Asadar, face o distinctie clara între situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.
Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta în procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.
Transpunând aceste principii în speta, instanta observa ca intimata îsi sustine acuzarea prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, tichet de cantar nr._/22.12.2013, buletin de verificare metrologica nr._/17.04.2013.
În acelasi timp însa, persoana sanctionata în baza O.G. nr. 43/1997 are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.
Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat proba cu înscrisuri și martori. Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt descrisa în actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, instanta retine că petenta nu a făcut dovada contrară a situației de fapt reținută în procesul-verbal.
Conform art. 11 alin. 1 din OG 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită, iar potrivit alin. 5, cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de judecată.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că, în speță nu este incident cazul fortuit care, potrivit art. 11 al. 1 din OG 2/2001, înlătură caracterul contravențional al faptei.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, conf. disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, lipsa producerii unor urmări, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza I din O.G. nr. 2/ 2001.
Așadar, din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat în cauză, însă în raport de pericolul social redus și împrejurările săvârșirii contravenției, instanța apreciază că și sancțiunea - avertisment poate asigura funcția preventiv-educativă a răspunderii contravenționale.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel CNADNR S.A., pentru urmatoarele motive:
1. Instanța de fond in mod eronat a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul, considerând ca petenta este la prima abatare de acest gen si fapta sa nu a produs urmări grave pentru societate.
Chiar daca petenta ar fi la prima abatere de acest gen nu se justifica inlocuirea cu avertisment, deoarece sancțiunea aplicata, respectiv - amenda contravenționala - este conforma cu modul concret de săvârșire a contravenției prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. (p) din OG 43/1997, respectiv depășirea greutății maxime admise pe axa 2 de 12.44 T fata de limita maximă legală de 11.50T prevăzută de Anexa 2 la O.G. 43/1997, depășire constatata printr-o cântărire efectiva asa cum rezulta din tichetul de cântar nr._/22.12.2013. Organul constatator a aplicat in mod corect sancțiunea amenzii contravenționale, deoarece trebuie avuta in vedere gravitatea concreta a faptei, in condițiile in care legiuitorul a instituit dimensiuni maxime admise pentru vehiculele de transport. Scopul pentru care legiuitorul le-a instituit a fost, in primul rand, din rațiuni de siguranța a circulației pe drumurile publice. Depășirea dimensiunilor maxime de transport conduce la posibilitatea afectării si a celorlalți participanți la trafic si chiar Ia accidente rutiere cu consecințe grave precum vătămări corporale, distrugeri de bunuri ajungandu-se pana la pierderi de vieți omenești.
2. Totodată, chiar daca fapta petentei nu a produs urmări grave pentru societate nu justifica inlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, deoarece aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale are aptitudine funcționala, numai in măsura in care ea e adecvata cazului individual concret, in speța, menținerea sancțiunea amenzii contravenționale isi găsește aptitudinea funcționala, conducând la formarea unui spirit de responsabilitate in respectarea prevederilor legale speciale pe viitor, de către contravenienta.
Sancționarea unor astfel de fapte de natura celei săvârșite de petenta doar cu sancțiunea avertismentului, ar determina neatingerea finalității urmărite de legiuitor prin edictarea acestei norme legale care incriminează fapta de a circula pe drumurile publice cu autovehicule având o greutate care depășește limita maxima legala. Potrivit art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001, sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientei si de celelalte date inscrise in procesul - verbal. Pericolul social al faptei trebuie apreciat, in cazul de fata, din perspectiva importantei sociale a finanțării lucrărilor de construcție, modernizare, intretinere si reparație a drumurilor naționale ale statului.Daca fapta n-ar fi fost lipsita de pericol social, legiuitorul nu ar fi incriminat-o si nici nu ar fi stabilit un minim special al amenzii, care sa poată fi aplicat in aceste cazuri concrete.
Situația de fapt, asa cum a fost reținuta in actul constatator nu absolvă intru totul petenta de răspunderea contravenționala, iar menținerea sancțiunii amenzii contravenționale imbina caracterul preventiv si educativ in formrea sprintului de responsabilitate cu cel punitiv.
3. Sancțiunea care se aplica in cazul incalcarii unei norme legale, in speța, de natura contravenționala, este conform OG 2/2001, art. 5 alin. 2 (a) o sancțiune principala insotita sau nu de o sancțiune complementara. In speța a fost aplicat doar o sancțiune principala, respectiv cea a amenzii.
Tariful de despăgubire nu are natura juridica a unei sancțiuni contravenționale complementare, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material cauzat rețelei de drumuri naționale prin uzarea si degradarea acesteia datorita utilizării de către toti participanții la trafic.
De aceea in mod eronat a reținut instanța de fond ca prin achitarea tarifului de despăgubire a fost atins scopul pedepsei, in condițiile in care singura sancțiunea aplicata a fost doar o sancțiune principala, respectiv cea a amenzii contravenționale.
Rugăm onorata instanță de control judiciar ca, în deliberare, să aibă în vedere documentele depuse la fond, inclusiv faptul ca, din economia procesului verbal, legal si temeinic întocmit se poate stabili cu certitudine faptul ca petenta se face vinovata de săvârșirea contravenției, fiind sancționată in consecința.
În concluzie, solicită ca prin decizia ce se va pronunța, să admită apelul, să modifice sentința civilă nr. 240/01.04.2014, în sensul menținerii procesului verbal . nr._, ca legal si temeinic încheiat.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de criticile formulate, cât si din oficiu, în temeiul art. 304.1 Cod de procedură civilă, Tribunalul constată ca apelul este neîntemeiat.
Art.5 al.5 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, republicată, prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar art.7 al.2 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică in cazul in care fapta este de gravitate redusă.
Potrivit art.21 al.2 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
In mod corect, instanța de fond a dispus inlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatei . prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.12.2013 intocmit de apelanta CNADNR – CESTRIN cu sancțiunea avertisment.
Ținând seama de faptul că intimata este la prima abatere de acest gen (aspect necontestat de apelantă), fapta săvârșită nu a produs urmări grave, ci a creat o stare de pericol privind siguranța și buna desfășurare a circulației pe drumurile publice, diferența relativ redusă intre greutatea maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și cea avută de autovehiculul intimatei la data constatării contravenției, tribunalul consideră, in acord cu cele dispuse de instanța de fond, că sancțiunea amenzii aplicate intimatei prin procesul-verbal . nr._/23.12.2013 este disproporționată, scopul instituirii acestei contravenții de către legiuitor putând fi realizat și prin aplicarea avertismentului.
La aprecierea proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de judecată nu poate face abstracție și de cuantumul exagerat de ridicat al amenzii aplicate de organul constatator intimatei (de 25.000 de lei), a cărei achitare, in condițiile crizei economice și a dificultăților financiare cu care se confruntă in prezent societățile economice, ar putea afecta funcționarea normală a acesteia, cu consecințe negative asupra mediului economic și social.
Instanța apreciază ca neintemeiată susținerea apelantei in sensul că sancționarea doar cu avertisment a intimatei ar determina neatingerea finalității urmărite de legiuitor prin edictarea normei care incriminează fapta de a circula pe drumurile publice cu autovehicule care depășeșsc limita maximă legală. Prin sentința apelată s-a constatat comiterea contravenției prevăzute de art.61 al.1 lit.p din O.G. nr.43/1997 de către intimată, insă instanța a aplicat o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al contravenției și anume avertismentul, sancțiune prevăzută expres de lege. Instanțele de judecată sunt indrituite prin lege să examineze legalitatea și temeinicia actelor de constatare și sancționare a contravențiilor, inclusiv in ceea ce privește sancțiunile aplicate de către agenții constatatori. Cu ocazia acestui examen, instanța va avea in vedere toate circumstanțele cauzei, luând in considerare atât aspectele de nelegalitate a procesului-verbal de contravenție, cât și cele de netemeinicie.
În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, Tribunalul constată ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 279/8.04.2014 pronuntata de Judecatoria Huși, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de CNADNR SA CESTRIN împotriva acestei sentinte, pe care o va mentine.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de CNADNR SA impotriva sentinței civile nr. 2791 din 8.04.2014 pronuntată de Judecatoria Huși, pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2014.
Președinte, V. M. | Judecător, E.-G. A. | |
Grefier, A. D. |
Rede. M.V./30.10.2014
Red. Tehnored. A.D. 20 Octombrie 2014/4 ex.
Fond Judecatoria Huși – judecator B. I.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1010/2014. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1179/2014.... → |
|---|
