Plângere contravenţională. Decizia nr. 1010/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1010/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 5422/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1010/A/2014
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier M. M.
S-a luat în examinare, pronunțarea cererii de apel formulate de apelant – petent D. D. C. – cu domiciliul în Iași, ., ., ., în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, jud. V., împotriva sentinței civile nr.34 din 13.01.2014 pronunțate de Judecătoria Bârlad în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care a relevat faptul că dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 03 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie și când având nevoie de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei, azi, 10 noiembrie 2014, când s-a trecut la deliberare conform art. 395, al 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr. 34 din 13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, a fost respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul D. D. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. și menținut procesul verbal atacat . nr._/16.06.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ întocmit la data de 16.06.2013 de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1125 lei (15 puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 al. 3 lit. e din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut că petentul, la data de 16.16.2013 ora 14.42 pe DE 581 km 77 „ a condus autoturismul AUDI_ cu viteza de 164 km/h stabilită cu aparatul radar Autovision de pe auto MAI_ hardul nr. 1 de filmare”.
În acord cu prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Față de data înregistrării plângerii contravenționale și anume 20.06.2013 și data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției (16.06.2013), instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța, a analizat procesul verbal prin prisma dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 care permit constatarea și din oficiu a nulității acestuia în cazul lipsurilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, observă că acesta este regulat întocmit.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta beneficiind de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate.
Petentul nu a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator, în sensul că a recunoscut că a circula cu viteză peste limita legală. A contestat însă acuratețea măsurătorilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța ca intimatul să facă dovada verificării metrologice a aparatului radar și de asemenea, să depună la dosar „ordinul de misiune” al agentului constatator.
Cu privire la măsurătorile efectuate, situația de fapt astfel cum a fost reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Din planșele foto depuse de către intimat la dosarul cauzei (f. 33-34) reiese că petentul a circulat, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 164 km/h. Cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea este omologat (f. 32) și verificat metrologic.
Planșele foto îndeplinesc condițiile art. 3.5.1. din Norma de metrologie legala NML 021-05/23.11.2005 putând fi folosite ca dovezi pentru susținerea celor reținute în cuprinsul procesului verbal. Înregistrările efectuate cuprind: data, respectiv 16.06.2013, ora la care a fost efectuată măsurarea, respectiv 14.42, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului.
Petentul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni, admițând că el a fost cel care a condus autoturismul respectiv la data și ora menționate în procesul verbal. De asemenea, aceste aspecte au fost recunoscute și prin plângerea contravențională.
Cu privire la „ordinul de misiune” al agentului constatator, instanța a reținut că acesta nu este necesar, raportat la dispozițiile legale. Potrivit. art. 109 din OUG nr. 195/2002 „(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. (2) Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.” De asemenea, art. 177 din H.G. nr. 1391/2006 prevede că „ (1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române. (2) Polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.” Totodată, conform art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, „Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice (…)”. Ca atare, dispozițiile legale precizate sunt cele care le conferă polițiștilor rutieri competența de a constatata abaterile la regimul circulației rutiere de natura celei reținute în sarcina petentului, legitimitatea activității acestora nefiind condiționată de emiterea unui ordin de serviciu.
Referitor la starea de necesitate invocată de petent, condițiile pentru existența acesteia nu au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, pentru a exista stare de necesitate, trebuie întrunite următoarele condiții:
a)existența unei stări de pericol îndreptat contra unei persoane, a drepturilor acesteia sau unui interes public.
b)iminența stării de pericol
c)imposibilitatea evitării stării de pericol prin alte metode decât comiterea unei fapte contravenționale
d)starea de pericol să nu fi fost provocată de cel care invocă starea de necesitate
e)acțiunea de salvare să fie proporțională cu starea de pericol.
Din coroborarea înscrisurilor depuse de petent în dovedirea stării de necesitate cu declarația martorului audiat D. F., tatăl petentului, nu reiese existența unei stări de pericol, nefiind îndeplinită prima cerință pentru invocarea stării de necesitate. Astfel, prin plângerea contravențională și prin apărările formulate în fața instanței, petentul a susținut că a fost nevoit să se deplaseze cu viteză deoarece tatăl său, pasager în mașina, a început să acuze simptomele unui infarct, în contextul în care cu câțiva ani în urmă mai suferise unul. Uitându-și medicația acasă, petentul a mărit viteza de deplasare pentru a ajunge la timp la cea mai apropiată unitate medicală sau farmacie.
În primul rând, pentru o persoană cu afecțiuni cardiace de natura celei avute de tatăl petentului, care, conform susținerilor acestuia „urmează un tratament zilnic foarte strict cu o medicație anticoagulantă și (…) trebuie să poarte asupra sa un tub cu nitroglicerina pentru a ameliora simptomele unui infarct”, este greu de crezut că și-a uitat medicația acasă pornind la un drum cu o lungime considerabilă precum cel între Iași și București. Această apărare nu este una plauzibilă, cu atât mai mult cu cât, chiar dacă și-ar fi uitat medicația, din București și până la momentul comiterii contravenției, ar fi putut să își procure măcar medicamentele strict necesare de la o farmacie de pe drum.
În al doilea rând, dacă starea tatălui petentului ar fi fost atât de gravă încât a necesitat depășirea limitei de viteză, după oprirea de către organele de poliție petentul ar fi trebuit să se deplaseze la cea mai apropiată unitate spitalicească sau farmacie, după cum el însuși a declarat în plângere că intenționa să facă. Or, cea mai apropiată unitate era la V., care se află între Bârlad și Iași. Cu toate acestea, după cum a declarat martorul D. F., nu au oprit în V., ci și-au continuat deplasarea către Iași. Este greu de crezut că în contextul apariției unor simptome caracteristice pentru un infarct petentul a ales să nu oprească în V. ci să se mai deplaseze aprox 100 de km până la Iași. Mai mult decât atât, dacă situația ar fi fost, într-adevăr, atât de gravă precum susține petentul, ar fi putut întoarce și merge la spitalul din Bârlad sau la o farmacie din această localitate, care se afla la mică distanță.
În al treilea rând, deși petentul a depus la dosar mai multe documente medicale, acestea atestă că într-adevăr tatăl său suferă de o afecțiune cardiacă și că în data de 17.06.2013 s-a prezenta la spital pentru efectuarea de investigații suplimentare. Starea gravă în care susține petentul că s-ar fi aflat tatăl său de natură să îl determine să comită fapta contravențională nu poate fi susținută doar prin prezentarea de documente care atestă o afecțiune mai veche și efectuarea de analize medicale. De asemenea, dacă starea martorului D. F. ar fi fost într-adevăr gravă, acesta nu s-ar fi rezumat la un control la medicul de familie efectuat în data de 16.06.2013 la domiciliu (f.8). este greu de crezut că starea martorului l-a tulburat . încât a comis deliberat o faptă contravențională depășind viteza după care și-a continuat deplasarea până la Iași unde l-a dus pe tatăl său la domiciliu pentru a fi consultat de medicul de familie.
În al patrulea rând, din fotografiile efectuate după înregistrarea radar reiese că petentul venea dinspre Iași către Bârlad și nu invers, după cum susține.
În consecință, instanța a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru existența stării de necesitate.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentului, instanța a apreciat că raportat la împrejurările concrete în care s-a produs fapta, sancțiunea aplicată, a amenzii în cuantum de 1125 de lei, este justificată. Astfel, petentului i s-a aplicat sancțiunea corespunzătoare unui număr de 15 puncte de amendă, în limitele prevăzute de lege precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Petentul a depășit cu mai mult de 50 de km/h viteza legală pe un sector de drum intens circulat și cu o singură bandă pe sensul de mers. În contextul numeroaselor accidente de circulație produse ca urmare a depășirii limitei de viteză, instanța a apreciaat că se impune menținerea sancțiunii principale și a celei complementare astfel cum au fost aplicate prin procesul verbal contestat.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a constatat că procesul verbal . nr._ întocmit la data de 16.16.2013 este întocmit în mod legal, îndeplinind toate condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care plângerea contravențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel organul petentul D. D. C. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, arată că în temeiul art. 476 Cod Procedură Civilă care reglementează efectul devolutiv al apelului solicită, ca în urma analizării întregului material probator să se constate că instanța de fond a formulat aprecieri eronate cu privire la probele administrate în prezenta cauză, după cum urmează:
În apărare a înțeles să invoce prevederile art. 11 alin. 1 din Ordonanța 2/2001 în sensul acordării de eficiență unei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei și anume starea de necesitate ce operează în favoarea sa.
S-a constatat că "din coroborarea înscrisurilor depuse de petent în dovedirea stării de necesitate cu declarația martorului audiat D. F., nu reiese existența unei stări de pericol, nefiind îndeplinită prima cerință pentru invocarea stării de necesitate".
Iar prima cerință îi este reliefată într-un alineat anterior de către instanță ca fiind: "existența unei stări de pericol îndreptat contra uni persoane, a drepturilor acesteia sau a unui interes public."
Arată că este cât se poate de nereală constatarea instanței atâta timp cât a dovedit existența stării de pericol prin probele administrate și mai mult decât atât starea de sănătate a martorului a fost confirmată de acesta chiar în fața instanței de judecată.
În fapt în data de 16.06.2013 se deplasa pe direcția București - Iași pe DE 581 aflându-se în mașină împreună cu tatăl său D. F., când acesta i-a comunicat că resimte o durere puternică în piept, greutate în respirație și palpitații puternice.
În acel moment s-a îngrijorat și, fiind în afara localității a accelerat pentru a ajunge cât mai repede la o farmacie - întrucât tatăl său își uitase acasă medicația, inclusiv tubul cu nitroglicerină absolut necesar în ameliorarea acestor simptome.
Menționează faptul că tatăl său a suferit în anul 2005 un infarct miocardic,în urma căruia a fost necesară o intervenție chirurgicală non-invazivă, respectiv o angioplastie coronariană cu stent pe artera coronară dreaptă și din acel moment tatăl său urmează un tratament zilnic foarte strict cu o medicație anti-coagulantă, pentru a preveni declanșarea unui nou infarct miocardic. De asemenea, arată că el trebuie să poarte în permanență asupra sa un tub cu nitroglicerină tocmai pentru a ameliora aceste situații în care intervin simptomele unui infarct.
Analizând situația de fapt, instanța de fond prezintă o variantă proprie a faptelor, aspect ce denotă o administrare insuficientă a probatoriului administrat dar și o înțelegere insuficientă a caracteristicilor medicale a suferințelor cardiace.
Instanța a apreciat că "pentru o persoană cu afecțiuni cardiace de natura celei avute de tatăl petentului....este greu de crezut că și- uitat medicația acasă pornind la un drum cu o lungime considerabilă".
Absolut fals - medicația se ia o dată pe zi - nu trebuie să mergi cu toate ( medicamentele după tine peste tot - iar medicația curentă fusese administrată în acea zi. Ceea ce nu a înțeles instanța de fond, arată că este faptul că în momentul în care survin simptomele unui infarct miocardic este indicat să se utilizeze un spray cu nitroglicerină sublingual pentru a ameliora acele simptome.
În cazul său nu știa dacă a avut sau nu loc un infarct, la acel moment însă simptomele au fost de asemenea natură și astfel prezentate de către tatăl său încât au fost asimilate de către el ca fiind ale unui infarct - generându-se astfel în mentalul său starea de pericol ca și condiție a stării de necesitate.
Prefigurarea mentală a petentului cu privire la gravitatea situației în care se afla tatăl său a fost de natură a indica existența unui pericol iminent ce nu putea fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea contravenției.
A făcut aceste precizări de ordin medical tocmai pentru a evidenția instanței faptul că sunt îndeplinite întru totul condițiile de existență ale stării de necesitate.
În continuare instanța de fond a susținut că "ar fi trebuit să se deplaseze la cea mai apropiată unitate spitalicească sau farmacie după cum el însuși declara în plângere că intenționa să o facă."
Analizând aceste aspecte, solicită a se observa faptul că instanța omite că era duminică ziua în care s-a produs contravenția contestată, iar în V. petentul a căutat o farmacie însă necunoscând orașul nu știa care sunt deschise, si negăsind nici una s-a îndreptat către Iași, unde ajuns la medicul curant al tatălui care i-a aplicat un tratament si liniștindu-l i-a transmis să meargă la un control mai amănunțit pentru a nu exista motive de îngrijorare.
Mai mult instanța de fond, a susținut faptul că "din fotografiile efectuate după înregistrarea radar reiese că petentul venea dinspre Iași spre Bârlad și nu invers". Menționează faptul că nici intimata Politia Municipiului V. nu contestat acest aspect, și nu înțelege din ce imagini a dedus instanța direcția de deplasarea autovehiculului său atâta timp cât nici din procesul verbal contestat nu rezultă direcția de deplasare a sa.
Mai apreciază instanța că pericolul generat de către el prin depășirea limitei legale a fost unul ridicat întrucât sectorul respectiv de drum este unul cu o singură bandă pe sens și este un sector de drum extrem de circulat. Ceea ce omite însă instanța să indice, arată că este tocmai faptul că tronsonul respectiv de drum se află în afara localității, iar în acea zi traficul era extrem de lejer.
În momentul în care a fost oprit de către echipajul de poliție se îndrepta către cea mai apropiată unitate medicală sau farmacie tocmai pentru a cumpăra medicamentația tatălui său. Era într-o stare de puternică agitație și tulburare având în vedere situația deosebită în care se afla. A încercat să le explic organelor de poliție situația în care se afla, aceștia l-au văzut pe tatăl său însă a considerat că glumesc ori că nu este adevărat.
Apreciază că aceasta era soluția firească întrucât pericolul ca tatăl său să sufere un nou infarct era destul de mare, iar la acel moment nu era o altă soluție pentru a înlătura această stare de pericol decât aceea aleasă de el de a se deplasa cât mai repede la o farmacie sau punct medical.
Totodată a învederat câteva aspecte cu privire la natura juridică a instituției pe care înțelege să o invoce în prezenta cauză și anume „starea de necesitate”, solicitând instanței de judecată să observe faptul că legiuitorul, în art. 11 alin. (1) din OG 2/2001 a preluat ca și cauze ce înlătură caracterul contravențional al faptei aceleași instituții de drept care sunt prevăzute în capitolul V art. 44 și urm, din Codul Penal sub titlul Cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
În această situație apreciază că pentru a exista „starea de necesitate" în materie contravențională trebuie respectate aceleași condiții prevăzute de dreptul penal pentru aceeași instituție.
Astfel, „starea de necesitate" apare ca o realitate în anumite situații, provocate de acțiuni umane ori de împrejurări fortuite, când sunt puse în pericol valorile la care se referă legiuitorul penal în art. 45, iar salvarea acestor valori este imposibilă fără săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală (asemenea situații pot fi create de intemperii naturale – inundații, incendii, uragane, alunecări de teren, cutremure etc. - ori de acțiuni umane, cum este cazul șoferului care conduce cu viteză cu mult peste limita legală și având permisul suspendat, pentru a salva o persoană accidentată sau bolnavă )
a) Condiții privind pericolul. Starea de necesitate presupune, în primul rând, producerea unei întâmplări, a unui eveniment întâmplător, din care rezultă un pericol pentru persoana sau bunurile unei persoane ori pentru interesele publice.
Oricare ar fi sursa pericolului, pentru ca acesta să creeze o stare de necesitate trebuie să îndeplinească anumite condiții:
-să fie un pericol iminent, adică pe punctul de a produce răul cu care amenință vreuna dintre valorile ocrotite. Condiția este cerută deoarece este posibil ca, în funcție de desfășurarea întâmplării din care rezultă pericolul, acesta să fie mai îndepărtat și deci să nu necesite o salvare imediată. Or, pentru existența stării de necesitate este obligatoriu ca acest pericol să fi ajuns pe punctul de a trece de la amenințarea cu răul la producerea efectivă a acestuia.
Arată că, condiția este îndeplinită și în cazul în care pericolul a devenit actual, adică atunci când s-a declanșat deja, cum este situația de față când tatăl său acuza dureri în piept, se schimbase la față si transpira abundent.
- pericolul iminent trebuie să amenințe viața, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane, un bun important al acesteia ori un interes obștesc (public). Legea prevede, așadar, că pericolul trebuie să se refere la viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanei, apreciind că numai amenințarea acestor valori importante creează o stare de necesitate, condiție îndeplinită în totalitate în prezenta cauză;
-pericolul trebuie să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat pe altă cale decât prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală (contravențională în cazul nostru). în situația de față arăt că a apreciat că pot ajunge la o unitate spitalicească pentru a procura nitroglicerina necesară tatălui său mult mai repede decât ar fi ajuns o ambulanță la locul în care se afla.
b) Condiții privind acțiunea de salvare.
Pentru a fi considerată ca fiind săvârșită în stare de necesitate, fapta prevăzută de legea penală trebuie să îndeplinească mai multe condiții însă doar una este esențială și interesează în prezenta cauză:
-să fie necesară pentru salvarea de la pericol a valorilor sus-menționate, și anume să fie de extremă necesitate în acest scop, în sensul că trebuie să fie singura cale de salvare a acelor valori în situația de fapt dată. Necesitatea acțiunii de salvare trebuie să fie apreciată în raport cu iminența și actualitatea pericolului, în sensul că fapta nu poate fi considerată ca fiind săvârșită în stare de necesitate decât dacă a avut loc între momentul în care pericolul a devenit iminent și momentul în care el a încetat să mai fie actual.
Apreciază că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile impuse de către legiuitor pentru existența stării de necesitate ca și cauză ce înlătură răspunderea contravențională, urmând ca instanța de judecată să constate existența acestei cauze și să înlăture răspunderea contravențională a sa în prezenta cauză.
Având în vedere aspectele indicate, solicită admiterea prezentului apel, casarea în totalitate a sentinței atacate și în urma rejudecării cauzei să se dispună admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal întocmit de I.P.J. V., Serviciul Poliției Rutiere în data de 16.06.2013 cu . nr._, prin care s-a dispus sancționarea sa cu 15 puncte amendă în valoare de 1125 lei și cu reținerea permisului de conducere.
Solicit de asemenea, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În drept, a invocat OG 2/2001, art. 466, art. 476 Cod Procedură Civilă.
În dovedirea motivelor de apel a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a martorului D. F. cu domiciliul în Iași, ., ., ..
În apel nu s-au administrat probe noi.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 14 mai 2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de petentul D. D. C. și menținută hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că tatăl petentului s-a prezentat la unitatea spitaliceasca a doua zi, respectiv, la data de 17.06.2013, in localitatea Iași, pentru un control medical, aspect ce rezultă cu certitudine faptul că nu sunt întrunite condițiile existenței stării de necesitate nefiind dovedită starea de urgență.
Analizând apelul formulat de petentul D. D. C., împotriva sentinței civile nr. 34 din 13.01.2014 a Judecătoriei Bârlad, Tribunalul constată că acesta este nefondat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
Nu poate fi reținută existența stării de necesitate ca și cauză care înlătură pericolul social al fapte. Inclusiv, în cererea de apel petentul-apelant a arătat că a accelerat pentru a ajunge cât mai repede la o farmacie pentru că tatăl său uitase acasă medicamentele, inclusiv tubul cu nitroglicerină.
Apelantul-petent avea posibilitatea de a identifica o farmacie în municipiul V. (farmaciile fiind deschise chiar și în zilele de duminică) sau de a se deplasa la Spitalul Județean de Urgență V. sau de a se întoarce în municipiul Bârlad pentru a identifica o farmacie sau un spital în municipiul Bârlad, ambele variante constituind soluții mai favorabile pentru starea de sănătate a tatălui petentului decât continuarea deplasării pe o distanță de aproximativ 100 de kilometri până în municipiul Iași.
Totodată, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de fond nu au fost acordat îngrijiri medicale în regim de urgență nici în municipiul Iași.
În mod just, s-a arătat de către intimată că, în ipoteza în care tatăl apelantului ar fi prezentat simptomele unui infarct miocardic obligația sa era cea de a apela la o unitate medicală specializată în regim de urgență, cu atât mai mult cu cât pacientul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă).
Tribunalul reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus).
În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului-apelant, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond (filele 33-34), reiese în mod clar viteza de 164 km/h în dreptul literei „L”, care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă, din succesiunea planșelor fotografice reieșind că viteza privește autovehiculul condus de apelantul-petent.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în plus, în cauza de față existând planșe fotografice care permit stabilirea dincolo de orice dubiu a vinovăției apelantului.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principală și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii pentru abaterea contravențională reținută în sarcina apelantului-petent, proporțional cu gravitatea faptei, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge ca nefondat apelul declarat de D. D. C. împotriva sentinței civile nr. 34 din 13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de D. D. C. împotriva sentinței civile nr.34 din 13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11. 2014.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | |
Grefier, M. M. |
Red. A.C.
Tehnoredactat M.M.
Ex. 4/27._
Judecătoria Bârlad - judecător C. D.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 377/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 846/2014. Tribunalul... → |
|---|
