Pretenţii. Decizia nr. 449/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 449/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 6216/189/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 449/R
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTED. M. M.
Judecător C. A.
Judecător I.-M. P.
GrefierA.-R. V.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant C. V.-C. în contradictoriu cu intimații G. V. și G. Ș., împotriva sentinței civile nr. 1349 pronunțată la data de 19.05.2014 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru recurentul reclamant C. V. Cladiu, avocat F. C., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind intimații pârâți G. V. și G. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza a fost repusă pe rol, nu s-a răspuns excepției invocate iar intimații au depus concluzii scrise;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind alte cerere prealabile, președintele completului pune în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune și, totodată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul recurentului reclamant C. V., avocat F. C., având cuvântul, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, susține faptul că nu poate fi vorba despre o astfel de excepție întrucât acțiunea este introdusă la data de 5 decembrie 2013, ultima sumă transmisă de C. V.-C. către G. V. este din 6 decembrie 2011 și, mai mult decât atât, chiar din actele dosarului și din declarațiile de martori rezultă faptul că această înțelegere dintre părți a persistat până în ianuarie 2012. De altfel, se poate observa la dosarul cauzei că recurentul reclamant are încă domiciliul la adresa pârâților întrucât în acest fel s-ar fi oferit o aură de legalitate înțelegerii dintre aceștia.
Consideră că eventuala prescripție poate fi luată în considerare din momentul în care C. V. a luat cunoștință de faptul că banii pe care acesta a început sa îi trimită din anul 2009 și până în 2011 nu vor fi restituiți. De altfel, susține că instanța de fond, respectiv Judecătoria Bârlad, cu ocazia primei judecăți, a admis prescripția dreptului la acțiune pentru anumite sume de bani, considerând că pentru sumele trimise anterior datei de 6 decembrie 2009 ar fi intervenit prescripția. Recurenta reclamantă a criticat această modalitate de soluționare pe calea recursului. Hotărârea a fost casată și cu referire la acest aspect. Consideră în continuare că, data de la care începe să curgă prescripția este momentul în care s-a constatat că banii pe care i-a trimis C. V. au îmbogățit patrimoniul familiei G. în detrimentul patrimoniului recurentului reclamant. Tocmai din acest motiv, temei al cererii de chemare in judecată îl reprezintă îmbogățirea fără just temei.
Apărătorul recurentului reclamant solicită a se observa că nu mai există nicio altă posibilitate sau o altă acțiune juridică de care se poate folosi pentru recuperarea acestei sume de bani. Singura acțiune juridică de care se poate folosi este aceea a îmbogățirii fără just temei. Susține că prescripția dreptului la acțiune curge din ianuarie 2012 așa cum rezultă din declarațiile de martori.
Pe fondul cauzei se mențin concluziile depuse la dosar. Cheltuielile de judecată vor fi cerute pe acțiune separată.
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1349 din data de 19.05.2014 de Judecătoria Bârlad, constată următoarele;
Judecătoria Bârlad prin sentința civilă nr. 1349 din 19.05.2014 a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului C. V. C. împotriva pârâților G. V. și G. Ș..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin cererea înregistrată la 6.12.2012 reclamantul C. V. - C. a chemat în judecată pârâții G. V. și G. Ș. solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 5200 euro pe care i-a dat cu titlu de împrumut.
În motivarea cererii s-a arătat că este rudă prin alianță cu pârâții la care a locuit o perioadă de timp. Cu această ocazie a discutat despre cumpărarea apartamentului pârâților, convenind să trimită sume de bani din străinătate cu titlu de preț iar atunci când se va întoarce în țară să se perfecteze vânzarea.
După ce s-a întors în țară a locuit tot la pârâți și în acea perioadă i-au solicitat alte sume de bani pentru a-și achita diverse datorii și pentru aceste sume i s-a spus că reprezintă tot o parte din preț.
Ulterior, a avut cu pârâții o discuție despre vânzare dar aceștia au negat vreo înțelegere susținând că banii au fost dați cu titlu de împrumut și îi vor restitui atunci când vor vrea.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii întrucât nu au împrumutat nici o sumă de bani de la reclamant și nici nu i-au promis vânzarea apartamentului.
În cauză au fost luate interogatorii părților și au fost audiați martorii N. M. D., B. V., C. P. și S. C..
Judecătoria Bârlad prin sentința civilă nr.1141 din 30.04.2013 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele datorate perioadei anterior datei de 6.12.2009.
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să restituie, în solidar, suma de 1155 euro.
Tribunalul V. – secția civilă, prin Decizia nr.66/R/2014 din 28.01.2014 a admis recursurile părților și a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că, deși cererea de chemare în judecată nu corespundea cerințelor impuse de art.112 al.1pct.4 C.p.c. în sensul de a indica motivele de drept pe care se întemeiază, instanța de fond a procedat la judecarea cauzei cu consecința reținerii unei situații de fapt neclare, ceea ce a determinat o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății.
În faza de rejudecare, la 28.04.2014 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că inițial între părți a existat o convenție de împrumut pentru ca, ulterior, acesta să modifice bilateral înțelegerea în sensul că aceste sume să reprezinte parte din prețul apartamentului pe care urmează să-l cumpere reclamantul.
A indicat ca temei de drept dispozițiile art. 1298, 969, 977, 1297 și 982 din Codul civil A. I. C..
Prin concluziile orale de la termenul când cauza a fost dezbătută în fond, reclamantul prin apărător, arată că în cauză a intervenit o novație, în sensul transformării contractului de împrumut în anul de vânzare cumpărare, convenindu-se ca sumele împrumutate pârâților să reprezinte parte din prețul apartamentului proprietatea acestora.
Cu privire la materialul probator, la soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate în primul ciclu procesual, părțile nesolicitând administrarea altor probe.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că acțiunea, astfel cum a fost precizată, este nefondată.
Astfel, reclamantul a susținut prin acțiune că a locuit o perioadă cu pârâții și cu această ocazie a discutat cu aceștia să cumpere apartamentul.
Deși nu a indicat o dată a convenției invocate din răspunsurile la interogatorii și din declarațiile martorilor, rezultă că prima dată reclamantul a locuit la pârât în luna ianuarie 2009.
Reclamantul a mai arătat că ulterior, din nou fără a indica data, după ce s-a mutat de la pârâți, a avut o discuție despre vânzare a apartamentului dar ei au negat vreo înțelegere susținând că banii au fost dați cu împrumut.
Prin completările făcute apoi la acțiune reclamantul susține că, întâi pârâții i-au cerut bani cu împrumut pentru ca ulterior să se modifice bilateral, prin novație, înțelegerea inițială într-o promisiune de vânzare în care suma împrumutată să reprezinte parte din prețul apartamentului.
Rezultă deci că, în succesiunea înțelegerilor invocate trebuia mai întâi că reclamantul să dovedească existența împrumutului sumei de 5200 euro.
Ori, în lipsa unui înscris, sunt aplicabile dispozițiile art.1191 din Codul civil A. I. C., în continuare codul civil, potrivit cărora, valoarea ce depășește suma de 250 lei, nu se poate face decât prin act autentic sau sub semnătură privată.
Este adevărat că părțile pot conveni ca și în cazurile arătate să se poată face dovada cu martori, însă nici din declarațiile acestora nu rezultă realitatea convenției de împrumut invocate.
Sub acest aspect, martorul B. V. a relatat doar aspecte pe care le-a auzit de la reclamant și concubina sa N. M. D..
Martorii C. P. și S. C. au arătat că nu au auzit să existe vreo înțelegere cu privire la vreun împrumut între părți și nici cu privire la vânzarea apartamentului. Au mai arătat că pârâtul G. Ș. a lucrat în Italia și, întrucât nu știa limba italiană i-a solicitat reclamantului să-i trimită diferite sume de bani soției acestuia. Au mai arătat că și după ce s-a întors în țară, pârâtul G. Ș. mai avea de primit bani de la angajatorul din Italia iar aceștia au fost trimiși tot de reclamant.
Singura care a confirmat existența împrumutului este martora N. M. D., însă declarația acesteia trebuie privită cu rezervă, având în vedere că este concubina reclamantului, urmând a fi înlăturată.
La soluționarea cererii, așa cum a fost precizată, în sensul că suma de 5200 euro reprezintă un împrumut, s-a transformat, prin novație, în parte din prețul de cumpărare al apartamentului pârâților, trebuie stabilită legea aplicabilă.
În lipsa unei date certe indicată de reclamant în cererile sale, s-a avut în vedere declarația martorului B. V. care arată că în luna februarie 2011, prietena reclamantului trebuia să vină la el pentru a-i da suma de 500 milioane lei vechi pentru autentificarea actelor.
Rezultă deci că, înțelegerea invocată a avut loc anterior acestei date, sub imperiul vechiului Cod civil.
Fiind vorba despre un imobil, conform art.1191 Cod civil, dovada convenției se putea face doar prin act autentic sau sub semnătură privată.
Pe lângă faptul că nu există nici un înscris, nici unul din martori nu a indicat o dată certă a încheierii unei promisiuni de vânzare sau că ar fi existat o astfel de înțelegere.
Martorii C. P. și S. C. au precizat că nu știu nimic despre existența unei promisiuni de vânzare, deși cunosc atât reclamantul cât și pârâții.
Martorul B. V. a relatat doar ce a auzit de la reclamant și de concubina sa.
În aceste condiții, singura declarație care confirmă promisiunea de vânzare și anume cea a martorei N. M. D., nu a fost primită, având în vedere relația sa de concubinaj cu reclamantul.
În consecință, față de cele ce preced, a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat recurs reclamantul Caraușu V. – C., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
Motivele de recurs privesc nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, nerespectarea deciziei de casare pronunțată de Tribunalul V..
Instanța a schimbat temeiul de drept al acțiunii indicat de către reclamant și dă o calificare în drept necorespunzătoare situației de fapt descrisă de acesta. A arătat că inițial le-a împrumutat bani celor doi soți G.. Banii pe care i-a dat inițial au spus ca vor fi avuți în vedere ca preț pentru apartament. A continuat sa le trimită banii în contul înțelegerii și toți martorii audiați la cererea sa au arătat ca toți știau și vorbeau de o vânzare și de banii dați pârâților cu titlu de preț. În virtutea aceleiași promisiuni, ca îi vinde imobilul, l-a luat de muncă și pe „tatăl său” G. Ș..
În acest context a dovedit imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris dar sumele transmise prin bancă constituie început de dovadă scrisă, care se completează cu declarațiile de martori. În cuprinsul hotărârii instanța nu a indicat care este motivul pentru care a expediat sumele din străinătate către familia G. și cu ce titlu s-a făcut această plată.
Recurentul reclamant învederează că în mod greșit instanța de fond analizează și prescripția dreptului la acțiune dar fără a se pronunța asupra acestei excepții.
Consideră că trebuie avut în vedere momentul în care se naște dreptul litigios, în cauză sunt aplicabile dis. Decretului 167/1958.
Potrivit art. 7 din Decretul 167/1958 și art. 1886 Codul Civil, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui drept de stingere. Potrivit art. 7 alin. 2 din Decret „în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea în al cărui termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului raportului de drept” .
Recurentul reclamant arată că dreptul său s-a născut în ianuarie 2012 atunci când pârâții au recunoscut ca nu îi vor vinde imobilul și nici nu intenționează sa îi restituie banii. În acea perioadă, așa cum recunosc chiar pârâții, a locuit în imobilul acestora, deținea contractul cu bunul pentru care achitase parte din preț. Este evident ca data de la care începe să curgă termenul de prescripție este momentul la care s-a refuzat restituirea banilor, respectiv ianuarie 2012.
Reclamantul recurent arată în cererea sa că instanța analizează în mod greșit probele aflate la dosar pronunțând în final o hotărâre netemeinică. Astfel, declarația martorei N. este îndepărtată de la dosar, cu o motivație nelegală. Martora N. M. cea cu care avea în 2009-2012 o relație de prietenie, a arătat în mod clar în ce condiții s-a derulat înțelegerea dintre aceștia, care au fost banii împrumutați, în ce s-a transformat acel împrumut inițial și momentul la care a aflat ca de fapt este înșelat și în momentul în care i s-a refuzat restituirea banilor. De asemenea, și declarația martorului B. V. este destul de lămuritoare, acesta arătând că au fost situații în care i+a solicitat bani împrumut pentru a le trimite pârâților. Acest martor nu a fost în relații cu prietena sa de la acea dată pentru ca banii să îi fie înmânați acesteia. Banii erau trimiși lui în Italia și de acolo îi trimitea pârâților G..
Reclamantul recurent susține că este evident că a fost înșelat de către cei doi soți care pretindeau că doresc să se mute la țară, că nu au copii și că doresc să îi vândă lui apartamentul. Pentru că s-au opus asupra audierii martorilor care au asistat la discuția lor legată de bani, martori ce erau rude cu reclamantul recurent, acesta a fost determinat să facă și o plângere penală.
Chiar și apariția ulterioară a actului de vânzare cumpărare încheiat în fals cu nepotul lor Ș. T. întăresc ideea unei înșelăciuni. Prin acest act se pretinde ca apartamentul s-a vândut pentru 80.000 lei încă din anul 2008 deși în timpul procesului lor au pretins că nici un moment nu au intenționat să vândă pretinzând că au altă casă.
Legal citați, intimații G. Ș. și G. V. nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor de ordine publică aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța reține că în cauză aceasta trebuie analizată avându-se în vedere dispozițiile art. 8 din Decretul Lege 167/1958, dispoziții potrivit cărora Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea.
Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.
Din materialul probator administrat în cauză, depozițiile martorilor și interogatoriile părților, nu rezultă cu certitudine încheierea, inițial, a unui împrumut, ulterior a unui antecontract de vânzare – cumpărare pentru achiziționarea apartamentului în care locuiesc intimații.
Ceea ce a dovedit recurentul în mod cert este transferul sumei de 1955 euro prin intermediul unității bancare CEC, la dosarul cauzei fiind înaintat extrasul bancar privind tranzacțiile efectuate de recurent în perioada 09.03.2009 – 23.07.2012.
De asemenea, s-a făcut dovada refuzului restituirii acestei sume prin răspunsurile la interogatoriul administrat celor doi intimați. Ambii au arătat că nu înțeleg să restituie sumele de bani, refuzul acestora fiind expres exprimat în perioada ianuarie 2012 când pârâții au fost interpelați cu privire la acea convenție de vindere care s-ar fi încheiat între părți și când au comunicat recurentului că nu înțeleg să îi vândă imobilul și nici sumele pretins împrumutate nu vor fi restituite.
Prin urmare, acesta este momentul în care recurentul a cunoscut faptul că în patrimoniul său urmează să se producă o pagubă, cei răspunzători de aceasta fiind intimații, termenul urmând a se împlini în ianuarie 2015.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe data de 31.01.2013, astfel încât, instanța de judecată va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța reține că temeiul juridic al cererii formulate de reclamant, așa cum acesta a indicat(este adevărat că alături de alte temeiuri de drept), îl reprezintă îmbogățirea fără just temei.
Îmbogatirea fara justa cauza este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic.
Potrivit literaturii de specialitate pentru formularea acțiunii în restituire se cer întrunite următoarele condiții materiale:sa se producă mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile; micșorarea patrimoniului altei persoane sa constea în diminuarea unor elemente active sau în efectuarea unor cheltuieli; sa existe o legătura între mărirea si, respectiv, diminuarea unui patrimoniu, în sensul ca ambele operațiunii sa fie efectul unei cauze unice.
Pe lângă aceste condiții materiale se adaugă și condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire: sa nu existe un temei legal al îmbogatirii unui patrimoniu pe seama diminuării patrimoniului altei persoane, respectiv sa nu fie vorba de o dispozitie legala, un contract, o hotarâre judecatoreasca și sa nu existe un alt mijloc de recuperare a pierderii suferite.
În cauză, față de materialul probator administrat instanța constată îndeplinirea acestor condiții.
Astfel, recurentul a făcut dovada transferului sumei de 1955 euro prin intermediul unității bancare CEC, la dosarul cauzei fiind înaintat extrasul bancar privind tranzacțiile efectuate de recurent în perioada 09.03.2009 – 23.07.2012. Această sumă a fost transferată intimatei G. V..
Prin acest transfer, în mod evident, patrimoniul intimaților s-a mărit prin .. Nu vor fi reținute apărările acestora potrivit cărora sumele de bani ar reprezenta salariul intimatului G. pentru munca depusă în Italia, în primul rând pentru că acesta a afirmat că a lucrat 2 luni în Italia, iunie – iulie 2010, fără a face dovada prestării vreunei activități, prin depunerea unui contract de muncă sau alt înscris din care să rezulte că a muncit în Italia. În al doilea rând, aferent lunilor indicate nu apare nici un transfer bancar, ci abia începând cu luna octombrie 2010 iar sumele transferate sunt mici pentru a reprezenta un presupus salariu al intimatului.
Tot urmare a transferurilor către intimați, patrimoniul recurentului s-a diminuat corespunzător valorii transmise. Deși recurentul a solicitat restituirea unei sume mult mai mari din actele și lucrările dosarului nu rezultă acest lucru. Cu excepția martorei N. M. D., niciunul din martori nu a perceput direct momentele când au fost înmânați banii intimaților. Depoziția martorei N. M. D. va fi apreciată având în vedere și calitatea pe care o avea la acel moment, fiind într-o relație de uniune consensuală cu recurentul. Prin urmare, neputând fi coroborată cu nicio altă probă din dosar declarația acesteia va fi înlăturată. De asemenea, nu se poate reține transferul banilor ca și contravaloare a unor produse alimentare, în acest sens nefiind nicio dovadă că între părți ar fi avut loc o astfel de înțelegere.
Între mărirea si, respectiv, diminuarea patrimoniilor, există legătură directă în sensul ca ambele operațiunii sunt efectul cauzei unice, transferul banilor.
Și sub aspectul condițiilor juridice ale intentării acțiunii în restituire se constată a fi îndeplinite. După cum s-a reținut din depozițiile martorilor nu s-a făcut dovada unui temei legal al îmbogatirii patrimoniului intimaților pe seama diminuării patrimoniului recurentului, nu s-a făcut dovada unui contract, etc. și nu există un alt mijloc de recuperare a pierderii suferite de recurent.
Constatând întrunirea cerințelor legale, dovedirea transferului către intimați doar a sumei de 1955 euro, instanța de judecată va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. V..
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzute de art. 304, pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanța va admite recursul, urmând să modifice în tot hotărârea instanței de fond.
Intimații vor fi obligați să achite către stat parte din suma de care a beneficiat recurentul cu titlu de ajutor public judiciar, parte din această sumă va rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind neîntemeiată.
Admite recursul formulat de recurentul C. V. C., împotriva sentinței civile nr. 1349/19.05.2014, pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de C. V. C., cu domiciliul ales la Cabinet avocat F. C., în Bârlad, ., ., . în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. Ș., ambii cu domiciliul în Bârlad, ., .. B, ..
Obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 1955 euro.
Obligă pârâtii G. V. și G. Ș. să achite către stat suma de 317 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat recurentul prin incheierile din 17 09 2014, respectiv din 18 11 2012( din dosarul nr_ ).
Ajutorul public judiciar in suma de 344,25 lei, de care a beneficiat recurentul prin incheierea din 17 09 2014 rămâne in sarcina statului.
Ia act că recurentul va solicitata cheltuielile de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2014.
Președinte, D. M. M. | Judecător, C. A. | Judecător, I.-M. P. |
Grefier, A.-R. V. |
Red. A.C.
Tehnored. A.C./A.V.
2 ex./12.12.2014
Comunicat 4 ex./12.12.2014
Judecătoria Bârlad – judecător M. R.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 484/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 875/2014. Tribunalul... → |
|---|
