Pretenţii. Decizia nr. 113/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 113/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 5312/189/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 113/R/2014
Ședința publică de la 18 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Judecător C. A.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine pronunțarea cererii de recurs formulată de pârâtul recurent B. A. domiciliat în Bârlad. .. .. . cu intimata reclamantă V. ANIȘOARA domiciliată în Bârlad, .. 6 județul V. împotriva sentinței civile nr. 2764/21 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ având ca obiect- pretenții - rejudecare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 12 februarie 2014. Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi - parte integrantă din prezenta decizie când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi 18 februarie 2014 când:
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2764/21.11.2013 Judecătoria Bârlad a admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta V. Anișoara în contradictoriu cu pârâtul B. A. și, pe cale de consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9720 lei, reprezentând despăgubiri.
A respins cererea reclamantei de stabilire a unui drept de retenție asupra imobilului situat în Bârlad .. 6, jud. V..
A obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 3953 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță în rejudecare a reținut:
Prin Decizia Civilă nr. 243/R/2013 pronunțată de Tribunalul V. la data de 19.02.2013 a fost admis recursul declarat de V. Anișoara împotriva sentinței civile nr. 2470 din 18.09.2012 a Judecătoriei Bârlad, pe care a casat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut următoarele :
Prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului casă de locuit situat în mun. Bârlad, .. 6, jud. V., despre care a arătat că au fost strict necesare pentru consolidarea casei și în egală măsură i-au sporit și valoarea, precum și recunoașterea unui drept de retenție până la achitarea acestor despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 998 din 05.04.2011 a Judecătoriei Bârlad, menținută prin decizia civilă nr. 1516/R/09.11.2011 a Tribunalului V., a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul (intimat în prezenta cauză) B. A. împotriva pârâtei (recurenta din prezenta cauză) V. Anișoara, care a fost obligată să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul proprietatea reclamantului situat în mun. Bârlad, .. 6, jud. V., compus din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 320 mp.
Atât dispozițiile vechiului Cod civil, cât și cele din Noul Cod Civil, reglementând situația cheltuielilor făcute de posesorul de rea credință cu lucrul pe care îl restituie, au făcut distincție între cheltuielile necesare, care trebuie restituite de proprietar integral, și cheltuielile utile, care vor fi restituite de proprietar posesorului doar parțial, în limita sporului de valoare pe care le-au adus lucrului, socotit la momentul restituirii.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert A. C. au fost identificate următoarele îmbunătățiri - reparații la acoperiș prin înlocuire învelitoare (an estimat al execuției 2006); consolidat pereți și execuție termosistem (an execuție 2008); executat pardoseală (an execuție 2012); înlocuit ferestre din lemn cu ferestre din PVC (an execuție 2012); terasa betonată pe latura de sud și parțial pe latura de est, cu suprafața de cca. 18 mp și pavele în fața casei pe suprafața de 15,40 mp (an execuție 2008); montat două rânduri longitudinale de profil metalic dreptunghiular pe care s-a fixat tablă ambutisată zincată pe stâlpii gardului de la stradă (an execuție 2011 – semestrul II); refăcut gardul despărțitor pe latura de est prin montarea a patru rânduri de profil dreptunghiular cu rol de leațuri (an execuție 2011); executat WC cu pereți din PFL (an execuție 2011).
Dintre toate aceste lucrări, a apreciat prima instanță că doar înlocuirea acoperișului și termoizolația constituie cheltuieli necesare, stringente, pe care și proprietarul este obligat să le facă pentru întreținerea casei, reținând în privința celorlalte cheltuieli că acestea sunt utile, astfel încât puteau fi restituite posesorului de rea credință doar în măsura sporirii valorii imobilului, iar recurenta reclamantă nu a făcut dovada sporului de valoare.
Or, în condițiile în care expertul a stabilit distinct valoarea fiecăreia dintre lucrările identificate, nu se putea reține că acestea nu ar fi sporit valoarea imobilului. Față de împrejurarea că însăși recurenta, prin cererea de chemare în judecată, a arătat că îmbunătățirile efectuate au sporit valoarea imobilului, se impunea ca expertul să stabilească distinct, în privința cheltuielilor considerate utile, care este sporul de valoare pe care acestea l-au adus imobilului, socotit la momentul restituirii .
Tribunalul a reținut și că motivul de recurs referitor la soluționarea capătului de cerere privind dreptul de retenție este întemeiat.
Astfel, la termenul din data de 18.09.2012, apărătorul ales al recurentei a arătat că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind dreptul de retenție, astfel încât, prin sentința recurată, instanța a luat act de această manifestare de voință.
Deși în preambulul sentinței s-a menționat faptul că recurenta reclamantă a fost prezentă în fața instanței la termenul din data de 18.09.2012, nu a fost interpelată pentru a confirma susținerile apărătorului ales și a-și manifesta astfel direct și personal voința de a renunța la judecata unuia dintre capetele de cerere cu care a investit instanța.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 69 alin. 1 C.pr.civ., în cazul reprezentării, recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, precum și procurile de tranzacție, nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale. Or, apărătorul ales al recurentei nu a făcut dovada faptului că a fost împuternicit de recurentă, în baza unei asemenea procuri speciale, să renunțe la judecata unui capăt de cerere.
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că prima instanță a luat act de renunțarea reclamantei la cererea privind dreptul de retenție cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. 1 C.pr.civ., fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și, în condițiile în care această cerere nu a mai fost astfel soluționată pe fond, sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin 5 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, apreciind că se impune administrarea de probe noi, anume efectuarea unui supliment la raportul de expertiză în sensul anterior menționat, și în vederea soluționării pe fond a cererii reclamantei privind dreptul de retenție solicitat, în baza dispozițiilor art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ., tribunalul a casat în tot sentința Judecătoriei Bârlad trimițând cauza spre rejudecare.
În temeiul acestei decizii a fost înregistrat la Judecătoria Bârlad dosarul nr. 5312/ 189/2011* la data de 15.04.2013 în care s-a efectuat, potrivit limitelor stabilite de instanța superioară, un supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea sporului de valoare adus imobilului din litigiu de cheltuielile utile efectuate de reclamantă.
Astfel prin suplimentul de expertiză tehnică judiciară efectuat de dl. expert A. C. și depus la dosarul cauzei la data de 19.09.2013(f. 36-37) și precizat ulterior (f. 48-49) au fost calificate drept lucrări necesare – reparația la acoperiș casă, lucrări utile au fost considerate următoarele: consolidat pereți și execuție termosistem, execuție pardoseală, montaj ferestre PVC și execuție WC, iar la lucrările voluptorii au fost incluse: terasa beton și pavaj și împrejmuirea. Sporul de valoare al lucrărilor utile a fost evaluat la suma de 4852 lei .
În precizările la raportul de expertiză ( f. 48-49) au fost evaluate fiecare dintre lucrările efectuate: acoperiș - 2317 lei, anul execuției 2006, consolidat pereți și execuție termosistem – 3248 lei, an execuție 2008, pardoseli- 1412 lei, an execuție 2008, gard la stradă – 1964 lei, an execuție 2011, gard despărțitor – 3549 lei, an execuție 2011.
Calificarea lucrărilor a fost următoarea: lucrări necesare – acoperi și împrejmuire, lucrări utile – consolidat pereți și execuție termosistem, pardoseală, montaj ferestre din PVC și execuție WC, lucrare voluptorie – terasă beton.
În ceea ce privește conținutul raportului de expertiză raportat cererii formulată de reclamantă, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța a reținut că următoarele lucrări identificate și evaluate de expert: montat tâmplărie PVC- 893 lei, an execuție 2008, execuție WC- 163 lei, an execuție 2011, nu au fost solicitate de către reclamantă astfel încât instanța nu le-a luat în considerare.
În ceea ce privesc celelalte lucrări efectuate de reclamantă la imobilul din litigiu, având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat ca fiind necesare următoarele lucrări: acoperiș – 2317 lei și consolidat pereți 3248 lei ( Total 5565 lei ), utile: podele- 1412, gard -1964 lei, gard despărțitor 3549 lei ( Total 6925 lei), iar lucrări voluptorii: terasa beton și pavaj- 356 lei.
Pentru a afla sporul de valoare adus imobilului prin lucrările utile instanța a avut vedere corecția pentru lucrări vechi de 0,4, astfel cum a fost stabilită de expert în suplimentul de expertiză ( f. 37), rezultând un spor de valoare de 4155 lei ( 6925 X 0,4 = 2270 ; 6925 – 2770 = 4155 lei).
Față de aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 583-585 C. civ a admis cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 9720 lei ( 5565+4155) reprezentând despăgubiri.
În ceea ce privește capătul de cerere privind dreptul de retenție solicitat de reclamantă a fi stabilit asupra imobilului până la achitarea integrală, instanța a apreciat această cerere ca fiind neîntemeiată, având în vedere atitudinea reclamantei de la data la care pârâtul a devenit proprietarul imobilului și până în prezent, refuzul acesteia nejustificat de a elibera imobilul și numeroasele acțiuni neîntemeiate în justiție, atitudine care a îngrădit pârâtului dreptul de a se bucura de bunul său .
Reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 3953 lei, după cum urmează: dosar nr._ – fond: 100 lei taxă judiciară de timbru – f. 4, 311 lei taxă judiciară de timbru - f. 11, 601 lei onorariu expert – f. 26, 571 lei taxă judiciară de timbru – f. 60 ; recurs – 600 lei onorariu avocat – f. 31; dosar_ - rejudecare – 300 lei onorariu expert – f. 14, 600 lei, onorariu avocat, chitanța nr. 235/02.08.2013 și 870 lei onorariu avocat, chitanța nr. 234/30.07.2013.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. Civ. s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3953 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul B. A., pentru următoarele motive:
Instanța nu a analizat un aspect invocat chiar si prin concluziile la fond si anume faptul ca lucrarea considerate ca necesara, respectiv reparația la acoperiș a fost o lucrare efectuata de C. C. si nu de către Varlan Anișoara.
In cuprinsul contestației la executare formulate in anul 2012 V. recunoaște ca in anul 2007 " in calitate de co-proprietara s-a mutat in imobil". In cuprinsul aceluiași act C. recunoaște faptul ca "a eliberat imobilul in 2007". In aceasta situație așa-zisa lucrare necesara efectuata in 2006 nu a fost efectuata de către reclamanta ci de către o terța persoana.
Prin sentința civila 2113 din 5 iulie 2012, s-a reținut ca "apărarea contestatoarei C. C. A., in sensul ca nu mai poseda imobilul este contrazisa de procesul verbal din data de 2.07.2012 (fila 21 din dosar) conform căruia executorul a găsit la imobilul adjudecat pe debitoarea C. C. A. care a primit un termen de 2 săptămâni pentru eliberarea imobilului, pana la data de 17.07.2012.
F. de aceasta situație consideră ca V. A., care nu a locuit niciodată la imobilul din litigiu, nu este persoana care a efectuat vreo lucrare la imobil.
Faptul ca in anul 2006 V. A. avea numai viza de flotant in imobil dar nu locuia efectiv aici este reținut, cu autoritate de fapt judecat, inca din anul 2006. In cuprinsul Sentinței civile 2178 din 18 septembrie 2006, la fila 4, al. 2, se arata ca "uzând de actul sau de co-proprietate, contestatara V. A. si-a stabilit in actul de identitate reședința la imobilul in litigiu, deși domiciliază tot . Bârlad. Aceasta situație invocată prin concluziile la fond nu se regăsește analizata si soluționata de instanța de judecata.
Instanța nu analizează si nu cenzurează in niciun fel concluziile raportului de expertiză. Acoperișul era executat din tabla inca din anul 2002, iar acest lucru rezulta din cuprinsul procesului verbal de situație nr. 558 din 26 martie 2003. Casa nu a fost învelita cu tabla așa cum susține expertul, si nu rezulta care a fost criteriul pentru care aceasta lucrare a fost considerata una necesara. Din cuprinsul planșelor foto depuse la dosar, rezulta faptul ca nu s-a înlocuit tabla la acoperiș, așa cum susține expertul, acoperișul fiind in aceeași stare ca si in anul 2002. De altfel valoarea lucrărilor evaluate de către expertul A. cu titlu de îmbunătățiri este aproape egala cu valoare întregului imobil, valoare stabilita de către expertul H..
Instanța nu motivează in niciun fel de ce încuviințează opinia expertului din suplimentul nr. 2 la raportul de expertiza, opinie prin care sunt considerate utile lucrările reprezentând împrejmuiri.
Instanța trebuia sa motiveze, in cuprinsul hotărârii de ce gardurile pot fi considerate lucrări necesare in condițiile in care prin expertizele anterioare s-a constatat ca acestea sunt in stare buna si nici măcar nu necesitau reparații.
In anul 2010 dl. expert H. Laurian a reținut faptul ca împrejmuirea are o vechime mai mica de 10 ani si se afla . buna. In momentul in care este descrisa aceasta împrejmuire, printre altele cu o alta dimensiune decât cea data de către expertul A., se arata ca "terenul aflat in îngrăditura in prezent are împrejmuiri pe toate laturile, împrejmuirea din . in lungime de 12,40 m, este executata din scândura cu stâlpi metalici si soclu de beton. Poarta de acces este cu tăblie metalica pe cadru metalic si cu elemente metalice decorative, poarta fiind fixata de stâlpi din țeava, împrejmuirea pe latura către vecinul C. Ș. este in lungime de 27,60 m si este executata din scândura cu stâlpi metalici, împrejmuirea către vecin E. L. este in lungime de 15,80 m si este executata din scândura cu stâlpi metalici, împrejmuirea pe latura către vecin Badarau N. este in lungime de 13,10 m, este executata din scândura cu stâlpi metalici.
Niciuna din lungimile indicate de expert H. nu se regăsește intre lungimile indicate de expert A., iar instanța nu analizează si nu explica de ce înlocuirea gardului din lemn cu un gard din șipci de tabla poate fi considerata o lucrare necesara. Mai mult decât atat, instanța pierde din vedere si faptul ca acest gard cu o valoare pur estetica a fost executat in anul 2011 după ce V. Anișoara pierduse acțiunea in evacuare si nu justifica nici un titlu locativ.
Instanța nu indica nici care au fost criteriile avute in vedere de aceasta in momentul in care a considerat ca lucrări utile execuția termosistemului, a pardoselii si tâmplăria din PVC.
Asa cum a stabilit practica, instanța este cea care încadrează, motivat, lucrările efectuate de parti in lucrări necesare, utile sau voluptorii. Expertul este cel care stabilește numai prețul acestor lucrări ajutând instanța din punct de vedere tehnic. Aceasta operațiune de încadrare a lucrărilor este o analiza de fapt, juridica, pe care instanța o analizează funcție de dispozițiile Codului civil dar si de probatoriul administrat in cauza. O lucrare necesara este o lucrare fara de care imobilul s-ar fi pierdut, ori s-ar fi degradat in asemenea măsura incit ar fi devenit impropriu folosirii. Nu exista o asemenea dovada in cuprinsul dosarului, nici cu privire la acoperiș dar mai ales cu privire la împrejmuire. Cheltuielile utile sunt cele care folosesc utilității imobilului sporindu-i valoarea, or nici acest criteriu nu se poate regăsi in cazul nostru.
Consideră ca instanța a greșit si cu privire la cheltuielile de judecata obligându-l sa suport toate cheltuielile de judecata in condițiile in care cererea reclamantei a fost admisa numai in parte.
Legal citată intimata V. Anișoara a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului si menținerea hotărârii instanței de fond, ca legala si temeinica.
In mod corect si in concordanta cu probele administrate in cauză, Judecătoria Bârlad a admis prin sentința amintita acțiunea formulata de reclamanta intimata V. A., având ca obiect pretenții.
Astfel, in limitele rejudecării stabilite prin decizia civila 243/R/ l9.02.2013 (efectuarea unui supliment la raportul de expertiza prin care sa se stabilească distinct, in privința cheltuielilor considerate utile, care este sporul de valoare pe care acestea l-au adus imobilului din .. 6, Bârlad), a fost admisa in parte acțiunea, a fost obligat recurentul pârât la plata sumei de 9720 lei despăgubiri (5565 lei cheltuieli necesare, la care s-a adăugat 4155 lei, sporul de valoare conferit de lucrările utile) si 3953 lei cheltuieli de judecata efectuate in toate fazele procesuale parcurse.
Recurentul invoca abia acum, in calea de atac, o excepție procesuala, aceea a lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat simplu de faptul ca nu V. Anișoara ar fi efectuat reparația la acoperișul imobilului in litigiu. Aceasta lucrare a fost suportata de reclamanta in totalitate, fapt dovedit cu martorii audiați in cauza de fata in anul 2012. Martora C. Ș., vecina cu reclamanta de 6 ani la momentul respectiv deja, susține in declarația sa de la fila 22 dosar fond, ca in casa au locuit reclamanta, soțul sau si sora, Ciocirlan A., ca aceasta (reclamanta) a renovat cu muncitori casa bătrâneasca, care s-ar fi dărâmat daca nu o repara, a acoperit-o cu tabla, a cimentat pereții, a zugrăvit, reparat gardul etc. La fel, martorul I. M., cunoaște inca din 1997 situația acestui imobil. Acesta declara ca reclamanta a înlocuit acoperișul cu tabla galvanizata, pereții i-a cimentuit si zugrăvit, a construit gard nou din tabla si scândura pe unele laturi. înainte ar fi fost un gard din scândura putred.
Acestea sunt probele concludente ce pot lamuri instanța de judecata si care de altfel au fost avute in vedere, când s-a stabilit ca reclamanta a efectuat lucrările ale căror cheltuieli trebuie sa fie suportate de recurentul, proprietar . moment. O afirmație dintr-o contestație la executare din 2012 sau o fraza din considerentele unei hotarâri judecătorești nu sunt probe care sa construiască convingerea ca reclamanta intimata nu ar fi efectuat aceste reparații la imobil, absolut necesare.
In al doilea rând, potrivit definițiilor date in literatura de specialitate si in practica judecătoreasca, in absenta unor definiții legale, cheltuielile necesare sunt acelea făcute pentru conservarea bunului, in sensul ca daca acestea nu ar fi fost efectuate, lucrul ar fi pierit; cheltuielile utile sint cele care sporesc valoarea lucrului, iar cheltuielile voluptorii sunt acelea care au ca scop înfrumusețarea lucrului, sunt efectuate de posesor pentru plăcerea lui estetica si nu măresc valoarea lucrului.
Aplicând aceste reguli la situația de fapt, expertul desemnat a inclus in categoria lucrărilor necesare-acoperiș si împrejmuire, lucrările utile-consolidat pereți si execuție termosistem, pardoseala, montaj ferestre din PVC si execuție WC, lucrare voluptorie - terasa beton.
Includerea unei cheltuieli efectuate de posesorul de rea-credința . trei categorii nu constituie o împrejurare de fapt pentru care este absolut necesara părerea unor experți, neconstituind neapărat o chestiune de specialitate. Totuși a fost necesara efectuarea acestei expertize de specialitate pentru ca lucrările sa fie constatate, clasificate si evaluate de specialist.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor de ordine publică aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 294 alin. (1) C.pr.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. La rândul său, art. 316 C.pr.civ. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Sub acest aspect apărarea recurentului potrivit căreia lucrările la acoperiș nu au fost efectuate de intimată, nu ar trebui primită.
Însă, cum această apărare poate fi analizată și ca o excepție privind lipsa de calitate procesuală activă a intimatei, va fi analizată ca și motiv de recurs.
Toate susținerile recurentului sunt simple prezumții la care acesta a ajuns prin interpretarea unor hotărâri judecătorești. Aceste prezumții trebuiau dovedite, simpla susținere a recurentului nefiind suficientă pentru a dovedi că lucrările la acoperiș nu au fost efectuate de intimată.
Faptul că intimata nu a locuit în imobil nu poate conduce la concluzia certă că lucrările nu au fost efectuate de aceasta. Construcția unor lucrări este independentă de faptul fizic de a locui în imobil. Atât timp cât ocupantul imobilului, sora intimatei, a permis efectuarea lucrărilor, intimata avea această posibilitate de a efectua lucrările.
În acest sens depozițiile martorilor audiați în cauză care relevă faptul că reclamanta intimată a fost cea care a efectuat lucrările pe care le-a pretins prin cererea de chemare în judecată.
Față de cele reținute, acest motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.
În mod corect instanța de fond a dat eficiență raportului în construcții efectuat în prezenta cauză. Recurentul are în vedere un raport de expertiză ce nu a avut ca obiect identificarea lucrărilor solicitate de intimată, evaluarea acestora ci a avut ca obiect identificarea și evaluarea imobilului în ansamblu. Orice probă trebuie administrată nemijlocit de instanța de judecată. Raportul de expertiză pe care îl invocă recurentul are valoarea unei probe extrajudiciare, ce nu putea fi avută în vedere de instanța de judecată.
De asemenea, efectuând raportul de expertiză în cauză, atât instanța de fond când și expertul au avut obligația de a ține cont de limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare prin care s-a reținut că în privința cheltuielilor utile este necesar a se stabili care este sporul de valoare pe care acestea l-au adus imobilului.
S-a stabilit așadar prin decizia de casare că lucrările reținute cu ocazia primei judecăți au o parte valoarea cheltuieli necesare, iar altele a unor cheltuieli utile. Chiar și de rea credință fiind, constructorul unor lucrări utile(care sporesc valoarea bunului) este îndreptățit a primi sporul de valoare pe care aceste lucrări l-au adus imobilului. Așadar, acestuia nu îi vor fi restituite în integralitate cheltuielile ci doar în măsura sporului de valoare adus imobilului. Nu se poate reține că lucrările efectuate de reclamantă nu ar intra în categoria celor care erau necesare pentru întreținerea imobilului sau că nu i-ar spori valoarea. Acest lucru rezultă fără putință de tăgadă din raportul de expertiză întocmit în cauză, niciuna din lucrările indicate neputând a fi incluse în categoria celor voluptorii.
Singurul motiv de recurs întemeiat este cel referitor la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Într-adevăr admițând în parte acțiunea intimatei reclamante, instanța de fond avea obligația de a-l îndatora pe recurenta la cheltuielile efectuate de reclamantă prin raportare la pretențiile admise acesteia.
În acest sens, vor fi avute în vedere doar cheltuielile constând în taxă de timbru iar nu și cele pe care intimata reclamantă le-a efectuat pentru întocmirea raportului de expertiză, or pentru a achita onorariul apărătorului, acestea neputând a fi individualizate, prestația acestora stabilindu-se în funcție de ansamblul muncii efectuate.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzute de art. 304, pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanța va admite recursul, urmând să modifice în parte hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul B. A., împotriva sentinței civile nr. 2764/21.11.2013, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ /*, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâtul B. A. să achite reclamantei V. Anișoara, suma de 3739, 68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 2764/21.11.2013, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ /*.
Obligă recurentul B. A. să achite intimatei V. Anișoara suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2014.
Președinte, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. | Judecător, C. A. |
Grefier, M. R. |
M.R. 24 Februarie 2014
RED.A.C./27.02.2014
EX.2
JUD.FOND:E. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 289/2014. Tribunalul VASLUI | Pretenţii. Decizia nr. 172/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
