Pretenţii. Decizia nr. 172/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 7736/333/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 172/R/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător D. M. M.
Judecător A. A.
Grefier A. C.
-----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurenta - reclamantă . în contradictoriu cu intimata –pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 1529/27-03-2012 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - pretenții.
Se constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 18-03-2014, susținerile și concluziile formulate de către părți, prin reprezentanți convenționali fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25-03-2014,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin sentința pronunțată de prima instanță s-a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta . București, cu sediul în București, ..75, Clădire Forum 2000, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâta S.C AMOR IMPEX S.R.L, cu sediul în V., .. 4bis, .. V..
A fost obligată reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. să plătească, pârâtei S.C. AMOR IMPEX S.R.L., cheltuieli de judecată în sumă de 900 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
La data de 01.02.2004, între părți a fost perfectat contractul de furnizare de servicii internet_/01.02.2004 prin care debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea facturilor aferente fiecărei luni în termen de 5 zile de la data emiterii, sub sancțiunea calculării de penalități în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 4.4 din contracte (f.6,7).
Contractul indicat în cererea introductivă a fost denunțat unilateral de către reclamantă, conform adresei nr.1588/15.09.2005 (f. 52), întrucât beneficiarul a încălcat prevederile pct.6.3, din contract, pârâta beneficiind de serviciile de internet furnizate de către reclamantă până la data de 30.09.2005, aspect contestat de către reclamantă.
La data de 30.06.2008, între părți a fost perfectat actul adițional la contractul de furnizare de servicii internet_/01.02.2004, prin care reclamanta s-a obligat să instaleze în beneficiul pârâtei echipamentul necesar furnizării serviciilor de internet, cu valabilitate din data de 01.07.2008, menționându-se faptul că pârâta beneficiază de o perioadă ,, demo,, de 5 zile, în intervalul 01.07._08. în cuprinsul actului adițional părțile au convenit, conform art.2, ca echipamentele instalate la locația beneficiarului să fie lăsate în custodia acestuia.
La data de 02.09.2008, reclamanta a emis factura nr._ în cuantum de_,19 lei, aferentă serviciilor de internet furnizate pârâtei în perioada 07.07._08 (f.56). nefiind însușită prin semnătură de către pârâtă, fiind stornată la plată de către reclamantă, aspect necontestat de către acesta.
La data de 18.09.2008 reclamanta a emis o nouă factură nr._, scadentă la data de 31.10.2008, în valoare totală de_, 93 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de internet pentru intervalul 07.07._08, neacceptată la plată de către pârâtă.
Din răspunsul la interogatoriul luat reclamantei S.C RCS & RDS S.A, instanța a reținut că serviciul de internet era instalat din noiembrie 2007, iar după semnarea actului adițional din 30.06.2008, a fost instalat la sediul pârâtei din . (swich cu management), fără a se întocmi în acest sens un proces verbal de instalare sau fisă de punere în funcțiune (f.113) în ceea ce privește emiterea de către reclamantă a unui număr de două facturi fiscale, ce reprezintă contravaloarea aceluiași serviciu și pentru aceeași perioadă, reclamanta a motivat faptul că din greșeală a fost emisă factura_/02.09.2008 .
Potrivit depoziției martorului T. P. N., propus de către reclamant, angajat al societății reclamante, în cursul anului 2008 s-a deplasat la sediul pârâtei situat în mun. V., . procedat la înlocuirea echipamentului existent cu un altul nou, împrejurare în care nu a întocmit nici un înscris care să ateste această împrejurare, pe care să îl remită societății pârâte (fișă de conexiune). Martorul a menționat faptul că după rezilierea unui contract, echipamentul se predă prestatorului până la sfârșitul lunii.
Din cuprinsul depoziției martorului A. I., propus de către societatea pârâtă, instanța a reținut că, în cursul anului 2005, 2006, reprezentantul legal al societății pârâte i-a relatat faptul că a încetat relațiile contractuale cu societatea reclamantă, motivat de faptul că între cele două societăți exista concurență având în vedere faptul că aveau același obiect de activitate. Din relatările reprezentantului legal al pârâtei, cunoaște faptul că în cursul lunii mai 2008, societatea pârâtă și-a mutat sediul de pe . Gării.
Răspunderea contractuală constă în obligația debitorului de a repara prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligațiilor sale contractuale. Având drept reper fundamental finalitatea reparatorie a întregii răspunderi civile, ne vom tine departe de a califica drept ilicita si neapărat culpabila fapta debitorului dea nu-si fi executat obligațiile izvorâte din contract. Pentru angajarea răspunderii contractuale sunt necesare următoarele condiții: fapta ilicita, adică încălcarea dreptului de creanță al celeilalte părți prin neexecutarea obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu suferit de creditor, raportul de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu, precum și culpa debitorului, numită uneori „vinovăție”. Existenta acestor condiții este dedusa din interpretarea textelor de la art. 1073 - 1090 C.civ. plecând de la premiza ca orice ipoteza de răspundere vizează, in principal, sancțiunea conduitei vinovate si doar în subsidiar, indemnizarea victimei.
Așa se explica extensia de care se bucura analiza vinovăției debitorului în toată complexitatea celor doua laturi ale sale: intelectivă si volitiv afectivă. Încălcarea unei obligații contractuale care poate fi: neexecutare totala sau parțială a obligației asumate prin contract, executare necorespunzătoare sau executare cu întârziere a obligației.
Este adevărat faptul că în materie contractuală, dovada existenței contractului, naște în sarcina debitorului obligației asumată prin contract, o prezumție relativă de culpă, în situația în care acesta nu face dovada plății, însă pentru a se naște această prezumție, este necesar, ca și creditorul să facă dovada executării propriei obligații izvorând din contract, respectiv în cauza de față, a instalării și furnizării serviciilor de internet astfel cum se pretinde în conținutul cererii de chemare în judecată.
Simpla împrejurare a faptului că reclamanta a făcut dovada faptului că între părți a fost perfecta un contract, nu este suficientă pentru a naște în persoana beneficiarului o obligație de plată, în condițiile în care cocontractantul nu își execută propria obligație.
Astfel, conform dispozițiilor art. 4 pct.4.3 din contractul încheiat între părți, la care se face referire în actul adițional încheiat la data de 30.06.2008, părțile au stipulat faptul că :,, lucrările de instalare se consideră a fi încheiate și serviciul se consideră a fi funcțional la data în care beneficiarul a acceptata echipamentul instalat.,data punerii în funcțiune a serviciului fiind cea la care s-a întocmit fișa de punere în funcțiune a serviciului de către tehnicienii RDS.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada, certă a executării obligației asumată prin actul adițional încheiat la data de 30.06.2008, respectiv a instalării și furnizării serviciului de internet în favoarea societății pârâte, aspect dedus din lipsa unui înscris constatator în acest sens( fișă de punere în funcțiune) coroborat cu depoziția martorului T. P. N., propus de reclamant ce contravin susținerilor reclamantei formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiterate în cursul judecății, în sensul că s-a procedat la înlocuirea echipamentului, în varianta martorului, reclamanta susținând că a fost instalat un echipament nou (aspect evocat și în răspunsul la interogatoriul luat reclamantei.
Art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prevede că este certă creanța „a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Instanța a apreciat că nu este întrunită condiția caracterului cert al creanței deoarece existența sa nu rezultă din probele administrate în cauză. .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată de 900 lei, reprezentând contravaloare onorariu apărător conform chitanțelor nr.212 din 12.12.2012 și nr. 172 din 17.09.2012.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Se arată că în cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond a apreciat că factura din data de 31-10-2008 în valoare totală de_,93 lei nu a fost acceptată la plată de către pârâtă.
Se apreciază ca fiind greșită și neîntemeiată susținerea instanței de fond față de următoarele considerente:
Prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei s-a demonstrat faptul că pârâta a acceptat la plată factura reprezentând c/valoarea serviciilor contractate și furnizate . Însăși pârâta a depus la dosar registre contabile din cuprinsul cărora rezultă înregistrarea în contabilitate a facturii și ulterior returnarea TVA –ului aferent .
Consideră că prin înregistrarea în contabilitate a facturii, cu toate beneficiile fiscale ce decurg din această operațiune contabilă, se face dovada desfășurării raporturilor comerciale și a acceptării la plată a facturii .
Totodată se arată că pârâta nu a depus la dosar nicio adresă prin care refuză la plată sumele facturate de . astfel asumată obligația de plată.
Instanța a reținut depozițiile martorilor T. P. N. și A. loan, referitoare la doua fapte materiale: instalarea echipamentelor necesare furnizării serviciilor de internet la sediul paratei din mun. V., . de către parata către proprietar a spațiului închiriat, situat în mun. V., . de fond concluzionează cu privire la faptul ca societatea nu a făcut dovada instalării efective a serviciilor contractate.
Pârâta a contractat serviciul de internet, acest aspect nu este contestat de către parata, care în cuprinsul întâmpinării menționează faptul ca în anul 2008 a încheiat o înțelegere scrisa pe cere o anexează la contract . Deși susține pârâta faptul că serviciile nu au fost instalate, deoarece a părăsit locația din . a făcut dovada celor susținute. Notificarea emisa de către Compania Emo SRL V. nu este datata, in cuprinsul acesteia menționându-se doar faptul ca se solicita eliberarea spațiului pana la 01.06.2008. Nu a fost depus de către pârâtă, care avea sarcina probei conform art. 1169 Cod civil, un proces verbal de predare-primire a spațiului situat în .. Astfel, simpla notificare întocmita de locatorul Compania Emo SRL, nu poate face dovada eliberării efective a spațiului.
Se apreciază că instanța trebuia să coroboreze depozițiile martorilor cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză . Susținerea martorului propus de societate, numitul T. P. N., referitoare la instalarea și furnizarea efectivă a serviciului de internet, trebuia coroborată cu semnarea actului adițional la data de 30-06-2008 și cu înregistrarea în contabilitate a facturilor emise .
Consideră că a făcut dovada, prin coroborarea mijloacelor de proba admise si administrate în cauza, a raporturilor comerciale dintre . si ., fiind evident faptul ca in sarcina acesteia se afla obligația de a respecta clauzele contractuale, respectiv de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat.
Astfel cum s-a demonstrat in fata instanței de fond, societatea nu a făcut doar dovada încheierii actului adițional, ci s-a dovedit cu martori faptul ca serviciile au fost instalate, furnizate. S-a dovedit cu înscrisuri ce emana de la pârâtă faptul că aceasta a acceptat la plata factura în discuție, înregistrând-o în contabilitate și beneficiind de avantajele fiscale conferite. S-a dovedit faptul că pârâta nu a refuzat la plata factura în discuție, precum și faptul că a beneficiat de folosința neîntrerupta a spațiului închiriat, spațiu în care au fost instalate echipamentele necesare furnizării serviciilor de internet contractate, respectiv în mun. Vastul, .> Se apreciază că s-a demonstrat nu doar semnarea contractului, ci și derularea acestuia, aspect care o îndreptățește să solicite obligarea paratei la plata serviciilor contractate si utilizate.
Instanța de fond a apreciat că afirmațiile societății sunt contrazise de depoziția martorului propus (T. P. N.), pentru ca în timp ce în acțiune și răspunsul la interogatoriu s-a arătat ca s-a instalat un echipament nou, martorul a susținut ca s-a procedat la înlocuirea unul echipament existent.
Problema ridicata de instanța de fond este o falsă problema, deoarece nu exista o contradicție reala între cele doua susțineri. Martorul propus de societate a arătat faptul că în cursul anului 2008, după semnarea actului adițional, s-a deplasat la locația paratei din mun. V., . martorul în cuprinsul depoziției faptul ca la locație era instalat, încă de la debutul relației comerciale dintre cele doua părți, un echipament da tip „media convertor", ce a fost înlocuit în anul 2008 cu un echipament de tip „ switch cu management”, care era absolut necesar pentru a furniza serviciile contractate prin actul adițional, la standardele tehnice impuse. Prin urmare, instalarea afectiva a presupus înlocuirea unui echipament existent cu un altul mal performant.
Cat privește lipsa unul PV de instalare, martorul propus a arătat faptul ca nu se ocupa in mod frecvent cu instalarea serviciilor de Internet având alte sarcini de serviciu, dar ca a fost trimis la punctul de lucru al . din mun. V., .. pentru a instala serviciul de internet. Este de înțeles astfel lipsa înscrisului constatator, respectiv a procesului verbal de instalare, atât timp cat salariatul nu îndeplinea in mod firesc astfel de sarcini de serviciu, nefiind astfel obișnuit cu rigoarea solicitata/impusa de astfel de activități.
Având in vedere cele subliniate, precum si probele administrate in cauza, se solicită sa admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și pe cale de consecința să se admită acțiunea, astfel cum aceasta a fost formulata si precizata, urmând a obliga parata si la plata cheltuielilor de judecata aferente (respectiv, taxa de timbru si timbru judiciar).
În drept, art. 304" si urm. C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă de . s-a solicitat respingerea recursului declarat de . ca nefondat și, pe cale de consecința, menținerea sentinței civile nr. 1529/27 martie 2013 pronunțata de Judecătoria V. ca fiind legală și temeinică.
Prin acțiunea introductiva reclamanta . a solicitat obligarea paratei . la plata sumei de 17.316,93 lei reprezentând cv. FF nr_/18.09.2008 aferenta serviciilor de internet (asa-zis) furnizate in perioada 07.07._08.
Ulterior, își completează acțiunea în sensul obligații paratei și la plata penalităților de întârziere în cuantum egal cu debitul principal (calculate cf art 3.6. din contractul nr._/30.01.2004) - f. 39 si 64 dosar.
În anul 2004 intre cele doua părți litigante se încheie contractul de furnizare servicii dedicate internet si acces la rețeaua RDS nr._/30.01.2004 (f.8-17 dosar) pe o perioada de 1 an, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive egale cu perioada inițiala daca nu este denunțat in condițiile pct 6.1., 6.2, 6.3 din contract (a se vedea pct 2.2. contract).
Acest contract își încetează efectele in data de 15.09.2005 ca urmare a rezilierii unilaterale a contactului de când furnizorul RCS-RDS potrivit adresa nr 1588/15.09.2005 ( f. 52 dosar), întrucât beneficiarul a încălcat prevederile pct. 6.3. din contract, beneficiind de serviciile furnizate doar pana la 30.09.2005 (potrivit aceleași adrese).
In anul 2008, într-adevăr intre părti au avut loc discuții cu privire la inițierea unei noi relații comerciale si se semneaza un asa-zis A. adițional (f. 54 dosar) la contractul din 2004 (a cărui efecte încetase din 2005) dar care nu s-a mai concretizat, respectiv RDS nu a procedat Ia instalarea si activarea serviciului de internet.
Beneficiarul nu a utilizat (pe perioada facturata) nu a exploatat aceste servicii.
Acest aspect este constatat si de către judecătorul sindic prin sentința civila nr. 259/F/18 mai 2010 (f 50-51 dosar) care la pag 3 retine ca „ creditoarea (RDS) nu a făcut dovada ca a pus la dispoziția debitoarei (AMOR IMPEX) parametrii necesari pentru funcționarea conexiunii la internet...,,
Cu privire la netemeinicia motivelor de recurs.
In opinia recurentei în mod greșit instanța de fond a apreciat ca factura fiscala nr._/31.10.2008 nu a fost acceptata la plata atât timp cat a fost înregistrata in contabilitate, înregistrare care ar dovedi însușirea acesteia, iar in lipsa unei adrese exprese de refuzare la plata a sumelor facturate se considera asumata obligația de plata.
Aceste aserțiuni sunt vădit nefondate daca se are în vedere ca potrivit disp art 46 C comercial doar facturile acceptate, prin semnătura si/sau stampila, fac dovada impotriva destinatarului, intrucat, numai prin subscrierea ei, inscrisul ii devine opozabil.
Ori, acceptarea facturii poare rezulta fie din subscrierea exemplarului de factura, fie din comunicări scrise, telefonice, telegrafice sau transmis prin fax, telex, si trebuie sa fie expresa, simpla inmanare a facturii neeachivaland cu acceptarea ei. Așadar, acceptarea facturii se face prin semnarea autografa a destinatarului pe fata ei, iar aceasta nu trebuie confundata cu semnarea de primire a facturii.
În doctrina, in mod unanim, s-a stabilit ca simpla tăcere a destinatarului nu poate avea valoarea unei acceptări tacite a facturii, decât dacă părțile au convenit aceasta. Astfel, părțile, prin contractul încheiat, pot conveni ca tăcerea destinatarului sa constituie acceptare, dacă . de la primirea facturii destinatarul nu face nicio obiecție.
In lipsa unei atare dispoziții contractuale si in lipsa vreunei dispoziții legale care sa-l oblige pe destinatar în a emite o adresa prin care sa refuze la plata sumele facturate nu se poate aprecia ca suntem in prezenta unei acceptări tacite.
În privința celorlalte motive de recurs, așa cum, in mod corect, a reținut instanța de fond simpla împrejurare a faptului ca s-a încheiat un act adițional nu este suficienta pentru a naște in persoana beneficiarului o obligație de plata, in condițiile in care cocontractantul nu si-a executat propria obligație, respectiv, in cazul de fata, a instalării si furnizării serviciilor de internet astei cum se pretinde in cuprinsul cererii de chemare in judecata.
Potrivit, disp art 4 pct 4.3 din contractul incheiat intre parti din 2005, la care actul aditional face trimitere, lucrările de instalare se considera a fi încheiate si serviciul se considera a fi funcțional in momentul in care beneficiarul a acceptat echipamentul instalat si pus in funcțiune. Data punerii in funcțiune a serviciului este data la care s-a întocmit fisa de punere in funcțiune a serviciului de către tehnicienii RDS.
Se apreciază că, în mod corect, instanța de fond a considerat ca reclamanta nu a făcut dovada executării obligației asumata prin actul adițional, respectiv a instalării si furnizării serviciului de internet in favoarea societății parate, aspect dedus din lipsa unui înscris constatator (fisa de punere in funcțiune a serviciului) coroborat cu susținerile reclamantei (răspunsului la interogatoriu - întrebare 2) cum că dupa fiecare instalare, in mod obligatoriu, se procedeaza la întocmirea unui Proces verbal de instalare/ fisa de punere in funcțiune, dar si cu depoziția martorului T. P. N., propus de către reclamanta, cum ca dupa rezilierea contractului echipamentul este predat/preluat in mod obligatoriu, la sfârșitul lunii, de către RDS.
Depozitia martorului A. I., propus de către parata, ce confirma faptul ca, anterior anului 2005, intre cele doua parti litigante nu au mai existat relații comerciale.
Mai mult, presupusa instalare a serviciului ulterior semnării Actului Adițional |0.06.2008) nici nu putea avea loc la adresa menționata de reclamanta, respectiv ., jud V., in contextul in care, asa cum rezulta din adresa aflata la fila 53 dosar rezulta ca locatorul . a reziliat contractul de inchiriere aferent acestui spațiu din . incepand cu 01.06.2008, fisa client (anexata intampinarii) din care rezulta ca incepand cu luna iunie 2008 COMPANIA EMO SRL, in calitate de locator, nu a mai emis facturi aferente cv chiriei pentru spațiul inchiriat.
Ori, încetarea efectelor unui contract de inchiriere poate fi dovedita prin orice mijloc de proba (fiind in prezenta unui fapt juridic) si nicidecum numai prin exista unui proces verbal de predare-primire a spațiului.
Inconsecvența reclamantei în expunerea presupusei relații comerciale intervenită între părți, vădește tocmai dorința acesteia de îmbogățire fără just temei.
Față de toate aceste considerente se solicită respingerea recursului ca nefundat și obligarea recurentei la plata ch. de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Este neîntemeiat primul motiv de recurs prin care recurenta arată că a făcut dovada că intimata a acceptat la plată factura nr._/31.10.2008 în valoare de_,93 lei prin faptul că a înregistrat această factură în contabilitate. Însă înregistrarea în contabilitate a facturii, deducerea TVA, urmată de returnarea acestuia, aspecte care nu a putut fi coroborate și alte probe în cauză, nu poate duce la concluzia că între părți s-au desfășurat relațiile arătate de reclamantă prin acțiune, că s-au prestat serviciile în baza cărora s-a emis această factură. Faptul că intimata nu a emis o adresă prin care să arate că nu-și însușește factura, nu înseamnă că a recunoscut-o. Aceste aspcte invocate de recurentă în primul motiv de recurs trebuie coroborate și cu alte probe pentru ca instanța să oblige pârâta la plata sumei înscrisă în factură.
Depozițiile martorilor audiați în cauză nu sunt concludente, martorii fiind angajați sau foști angajați la societățile, părți în cauză, și fiecare dintre aceștia susțin poziția exprimată de părți.
În cauză, reclamanta recurentă nu a făcut dovada că a instalat echipamente la punctul de lucru al societății . a prestat serviciile pentru care a emis factura nr._/31.10.2008 în valoare de_,93 lei, chiar dacă intimata pârâtă nu a făcut dovada că că nu a desfășurat activitate la acest punct de lucru, fiind nevoită să-l părăsească. Într-adevăr, între părți s-au derulat relații de comerț în baza unui contract de prestări servicii și că s-a încheiat și un act adițional la contract, însă în acest din urmă înscris nu se menționează că serviciile se prestează pentru punctul de lucru din .> Nu se poate reține nici cele arătate de recurentă în ultimul motiv de recurs că nu s-a încheiat un proces verbal de instalare a echipamentului pe motiv că persoana care s-a deplasat la punctul de lucru a intimatei nu se ocupa instalarea echipamentului, neavând această sarcină de serviciu.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt motive de ordine publică care să impună analizarea acestora din oficiu, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . împotriva sentinței civile nr. 1529/27.03.2012 a Judecătoriei V. pe care o menține.
Obligă recurenta la plata sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25 martie 2014.
Președinte, M. C.- cu opinie separată, în sensul admiterii recursului | Judecător, D. M. M. | Judecător, A. A. |
Grefier, A. C. |
Red. jud. M.D.M. / 25 aprilie 2014
2 ex./ 25 -04-2014
Judecător fond: E. – M. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 113/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 676/2014. Tribunalul... → |
|---|
