Pretenţii. Decizia nr. 463/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 463/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 366/244/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 463/R
Ședința publică de la 16 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTED. M. M.
JudecătorC. A.
Judecător I.-M. P.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta – pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA prin reprezentant convențional SCA N. D. KINGSTON PETERSEN, în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. D., având ca obiect pretenții - anulare clauze abuzive.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 03 decembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din 10 decembrie 2014, când, având nevoie de timp, a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 16 decembrie 2014, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 413 pronunțată la data de 11.06.2014 de Judecătoria Huși, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 413 din 11.06.2014 Judecătoria Huși, în temeiul art.406 alin. 1 NCPC, a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanta A. D. în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect pretenții - anulare clauze abuzive.
În temeiul art.406 alin. 3 NCPC a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Instanța a reținut ca în cauză reclamanta a formulat personal cererea de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, aceasta fiind consemnată în practicaua acestei sentințe.
Întrucât consfințirea acestui drept nu poate fi condiționată în cauză, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., de acceptarea cererii de renunțare la judecată de către pârât, atunci când aceasta este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment, instanța verifică în continuare îndeplinirea acestei condiții.
Astfel, în ședința de judecată din data de 11.06.2014 pârâta prin apărător și-a dat acordul expres la cererea reclamantei având ca obiect renunțarea la judecată, fiind astfel îndeplinită condiția pronunțării hotărârii, în condițiile art. 406 alin. (6) C.pr.civ..
Totodată, având în vedere cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată la care aceasta este îndreptățită potrivit art. 406 alin. (3) C.pr.civ., instanța urmează sa o admită în parte și să dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 300 lei cu acest titlu.
Cu toate că la dosar există o factură fiscală în sumă de 5.537,84 lei, instanța potrivit art. 451 alin.2 NCPC, a operat reducerea onorariului apărătorului angajat de pârâtă, având în vedere faptul că acesta i-a fost achitat pentru întreg cursul procesului, ori starea acestuia la momentul actual nu reclamă din partea pârâtei cheltuieli așa de mari.
Până la momentul de față, pârâta a formulat întâmpinare și o cerere de strămutare, care însă a fost respinsă, astfel încât față de complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de acesta și faptul că în cauză nu au fost propuse probatorii, instanța a reținut că solicitarea pârâtei vizează cheltuieli ce nu au justificare.
În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța a constatat că reclamanta a renunțat la judecarea cauzei și a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 485 Cod de procedură civilă, a declarat recurs pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a învestit Judecătoria Huși cu o cerere de chemare în judecată prin care solicita obligarea pârâtei:
•Să constate nulitatea absolută a clauzei de la punctul 8 litera c) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.03.2008 și a clauzei 3.8. din Condițiile Generale de Creditare, precum și a pct. 7 lit. a) din Actul Adițional nr. 2703/17.09.2010;
•Să oblige subscrisa la restituirea sumei de 819 Eur încasată cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare, respectiv 22,75 Eur/lună, începând cu data de 12.03.2011;
•Să dispună continuarea Contractului cu excluderea clauzelor abuzive.
Cererea de chemare în judecată a făcut obiectul dosarului nr._ și fost comunicată subscrisei, care a fost pusă în situația de a angaja societatea de avocați pentru pregătirea apărării și reprezentarea în acest litigiu.
Mai mult, având în vedere că reclamanta A. D. este grefier la Judecătoria Huși, instanță care urma să soluționeze dosarul nr._, pârâta a fost pusă în situația de a formula și o cerere de strămutare, bănuiala legitimă rezultată din calitatea părții fiind evidentă. Cererea de strămutare a făcut obiectul dosarului nr._ de pe rolul Judecătoriei Iași.
Înainte de primul termen de judecată, dar după comunicarea cererii de chemare în judecată, formularea întâmpinării, formularea cererii de strămutare, reclamanta a înțeles să renunțe la cererea de chemare în judecată.
În aplicarea prevederilor art. 406 (3) Cod proc. civ. potrivit cărora "dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut", reprezentanții subscrisei, prezenți în fața Judecătoriei Huși la primul termen de judecată, au solicitat instanței obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
Judecătoria Huși a diminuat drastic cheltuielile de judecată efectuate de recurentă, apreciind că acestea nu au justificare raportat la complexitatea cauzei și la activitatea desfășurată de avocat.
Hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 453 Cod proc. civ. și art. 406 alin. 3 C.proc.civ.
Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală. Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul, neputând fi ignorat totodată nici rolul acestora de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale.
Cheltuielile de judecată nu pot fi limitate însă numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală. Ele au și rolul de a despăgubi partea care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare.
Cheltuielile de judecată au un conținut complex. Acestea cuprind taxele de timbru, plata experților, despăgubirea martorilor, onorariile avocaților și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.
În speță, cheltuielile de judecată diminuate în mod netemeinic de prima instanță au constat în onorariul de avocat.
Plecând de la prevederile art. 451 și urm. Cod proc. civ. și având ca limite jurisprudențiale hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de Curtea Europeană de Justiție, se poate susține în mod rezonabil că onorariul avocatului poate fi încuviințat de instanța judecătorească ca și cheltuială de judecată, dacă (i) este necesar (ii) este real și (iii) este rezonabil.
Angajarea societății de avocați pentru reprezentarea pârâtei în prezenta cauză a fost necesară, cu atât mai mult cu cât reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în cadrul căreia activează.
În privința onorariului de avocat, dovada acestor cheltuieli se face cu chitanța în original, iar în cazul în care plata s-a făcut prin virament sunt necesare (i) prezentarea facturii și (ii) a unui extras de cont al avocatului care să confirme realitatea plății.
În cazul de față, caracterul real al cheltuielilor de judecată rezultă cu prisosință din faptul că reprezentanții legali ai pârâtei au depus în fața Judecătoriei Huși dovezile privind efectuarea de către pârâtă a plății onorariului stabilit. Dovada cheltuielilor de judecată s-a făcut prin factură fiscală și extras de cont bancar, dublate de declarația serviciului contabilitate a societății de avocatură. Atât factura fiscală, cât și declarația serviciului contabilitate menționează numărul contractului de asistență juridică, conform împuternicirii avocațiale.
Prin urmare, față de faptul că între BCR și NNDKP există contract de asistență juridică, respectiv faptul că la dosar există dovezile privind plata de către Bancă a onorariului stabilit, fiind dovedită inclusiv legătura între onorariul achitat, contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială aferentă, este evident faptul că onorariul de avocat/cheltuielile de judecată sunt reale.
Având ca temei prevederile art. 274 C. proc. civ. precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului respectiv a Curții Europene de Justiție, caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, reprezentate în cazul de față de onorariul avocatului, trebuie să se aprecieze în baza următoarelor criterii: (a) valoarea pricinii, (b) munca depusă de avocat și (c) pregătirea profesională a avocatului.
Cu alte cuvinte, stabilirea caracterului rezonabil al onorariului de avocat are la bază atât criterii obiective (valoarea pricinii și munca depusă de avocat) cât și criterii subiective (pregătirea profesională a avocatului/prestanța/notorietatea).
În cazul dedus judecății, criteriile mai sus menționate au fost avute în vedere de părți la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat, cât și la momentul în care a solicitat cheltuielile de judecată.
Activitatea desfășurată de avocat a contribuit în mod categoric la:
-redactarea întâmpinării;
-selectarea înscrisurilor de depus o dată cu întâmpinarea;
-reprezentarea în instanță la termenul de judecată din data de 11.06.2014, cu deplasarea de la București la Huși;
-formularea cererii de strămutare și reprezentarea la două termene de judecată în fața Curții de Apel Iași.
Stabilirea onorariilor avocatului depinde nu doar de timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client, de natura, noutatea și dificultatea cazului, de notorietatea, experiența, reputația și specializarea avocatului sau de situația financiară a clientului, dar și de împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, precum și de constrângerile de timp și de împrejurările cauzei în care avocatul este obligat să acționeze pentru a asigura servicii legale performante (art.132).
Asigurarea reprezentării prin NNDKP, societate de avocatură cu sediul în București, în pricina ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Huși, a implicat pentru avocații colaboratori împuterniciți, alocarea unui timp mai mare decât cel aferent litigiilor locale, sub aspectul deplasării la sediul instanței.
Nu în ultimul rând, stabilirea onorariului și încuviințarea acestuia de către instanța de judecată trebuie să aibă în vedere, cu prisosință, și pregătirea profesională a avocaților.
Referitor la criteriul subiectiv de stabilire a onorariului de avocat notorietatea/prestanța/pregătirea profesională a avocatului, trebuie avut în vedere și faptul că banca a fost reprezentată de NNDKP, societate de avocatură clasificată de către firmele de evaluare a avocaților ca fiind societatea de avocatură numărul unu în ceea ce privește litigiile și arbitrajul.
Astfel, cheltuielile efectuate de pârâtă au caracter real, rezonabil și necesar, prima instanță diminuând în mod nelegal cererea de acordare a acestora.
Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 488 pct. 8, art. 453, art. 406 al. 3 C. proc. Civ.
Intimata A. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Soluția instanței este legală și temeinică.
Potrivit art. 406(2) N.C.P.C: „Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut".
Potrivit art. 451(2): „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei".
În această speță avocatul nu a formulat decât o întâmpinare până la momentul formulării cererii de renunțare la judecată. Întâmpinarea formulată este oarecum standardizată deoarece banca se confruntă cu multe litigii de acest fel.
Printre circumstanțele cauzei se poate număra și faptul că litigiul formează acum obiectul unui dosar la Judecătoria G., iar cheltuielile cu onorariile de avocat vor fi analizate și acordate în funcție de soluția ce se va pronunța pe fondul cauzei.
Printre activitățile cu care își argumentează cuantumul rezonabil al onorariului, recurenta mai menționează:
• selectarea înscrisurilor de depus odată cu întâmpinarea;
Aceasta nu este o activitate de sine stătătoare, ci este asimilată redactării și depunerii întâmpinării.
•reprezentarea în instanță la termenul de judecată din 11.06.2014; Activitatea avocatului la acest termen a fost infimă, luându-se doar act de cererea de renunțarea la judecată care era depusă cu mai mult timp în urmă;
•formularea cererii de strămutare și reprezentarea la două termene de judecată în fața Curții de Apel Iași;
Cererea de strămutare a format obiectul unui dosar distinct, iar eventualele cheltuieli de judecată trebuiau solicitate în cadrul acelei proceduri. Cererea a făcut obiectul dosarului nr._ a Curții de Apel Iași și a fost respinsă de către instanță.
Pentru aceste motive a solicitat intimata respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
La termenul de judecată din data de 12.11.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 al. 2 C. proc. Civ., excepție care a fost pusă în discuția părților.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, a excepției nulității recursului și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că excepția invocată este neîntemeiată, iar recursul este întemeiat în parte pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 489 al. 2 C. proc. Civ. potrivit căruia recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. Civ., această excepție este neîntemeiată că, în cauză, critica privind cheltuielile de judecată poate face obiectul recursului, fiind în prezența unui caz, cu specific procedural, al răspunderii civile delictuale, în care urmează a fi efectuate verificări cu privire la culpa procesuală a părții căzute în pretenții, încadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. Civ.
Pe fondul motivelor de recurs, instanța de control judiciar a constatat că recursul este întemeiat în parte, culpa procesuală a pârâtei raportat la complexitatea cauzei, munca depusă de avocat, momentul în care procesul s-a soldat cu pronunțarea unei hotărâri este mai mare și alte cereri formulate de avocat în cursul derulării procesului.
Într-adevăr, reclamanta a renunțat la judecata cauzei încă de la primul termen de judecată, însă cererea de chemare în judecată fusese comunicată, pârâta a formulat întâmpinare, cât și o cerere de strămutare care a fost soluționată în sensul respingerii acesteia de către Curtea de Apel Iași însă nu ca neîntemeiată, ci ca urmare a pronunțării instanței asupra cererii de renunțare la judecată, în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată.
Complexitatea cauzei este mare având în vedere obiectul acesteia, respectiv constatarea nulității absolute a unei clauze din contractul de împrumut, obligarea pârâtei la restituirea unei sume de bani și dobânda legală la această sumă, continuarea contractului fără această clauză și plata cheltuielilor de judecată, cu consecințe pecuniare importante pentru pârâtă.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 480 pct. 8 C. proc. Civ., instanța va admite recursul, va casa în parte hotărârea instanței de fond conform dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul art. 451 C. proc. Civ., instanța va obliga intimata la plata către recurentă cheltuielilor de judecată din recurs, constând în onorariu de avocat și taxă de timbru. Onorariul de avocat va fi redus 451 al. 2 C. proc. Civ. de la suma de 1649,08 lei la suma de 500 lei pentru criteriile prevăzute de acest text de lege, complexitatea cauzei și munca depusă de avocat în recurs constând în depunerea motivelor de recurs, a răspunsului la întâmpinare și prezența în instanță doar la un singur termen de judecată. Deși s-a acordat termen pentru a depune concluzii scrise, acestea nu au fost depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul formulat de B. C. Română SA împotriva sentinței civile nr. 413/11.06.2014 a Judecătoriei Huși pe care o casează în parte în sensul că:
Obligă reclamanta la plata către pârâtă suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Obligă intimata la plata către recurentă a sumei de 520 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2014.
Președinte, D. M. M. | Judecător, C. A. | Judecător, I.-M. P. |
Grefier, A.-R. V. |
Red. D.M.M.
Tehnored. D.M.M./A.V.
2 ex./22.12.2014
Comunicat 2 ex./
Judecătoria Huși – judecător I. C. A.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 26/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 369/2014. Tribunalul... → |
|---|
