Plângere contravenţională. Decizia nr. 369/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 369/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 4653/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 369/R/2014
Ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E.-G. A.
Judecător L.-M. B.
Judecător E. S.
Grefier A. D.
Pe rol se află judecarea recursului Civil declarat de recurent N. V., cu domiciliul în .. V., intimat – persoană implicata in accident C. I., cu domiciliul in G., .. 2, .. 3, ., in contradictoriu cu intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., impotriva entintei civile nr. 490 pronuntata la data de 14.02.2013 de Judecatoria Barlad, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata ca lipsesc părtile legal citate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei faptul că procedura de citare este legal indeplinită, cauza a fost suspendata la data de 17.06.2013 conf. Art. 242 c.p.civ., s-au verificat actele și lucrarile dosarului, după care;
Instanța, din oficiu, invocă excepția privind perimarea recursului formulat de recurent.
Instanța declară dezbaterile închise, lasă cauza în pronunțare pe excepție și trece la deliberare, când:
TRIBUNALUL
Asupra perimării din oficiu a recursului civil declarat de recurentul petent Nestian V., împotriva sentinței civile nr. 490 pronuntata la data de 14.02.2013 de Judecatoria Barlad,
Din darea de seamă întocmită conform art. 252 Cod pr. civilă, aflată la dosar, rezultă că judecata a fost suspendată conform art. 242 al.1 pct.2 Cod pr. civilă în ședința de la 17.06.2013 și până la 22.09.2014, adică timp de peste un an, fiind lăsat dosarul de către recurent în nelucrare. În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, apel și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar în conformitate cu dispozițiile art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții.
În speță, din darea de seamă de la dosar, rezultă că recurentul a lăsat dosarul în nelucrare timp de peste un an, situație în care, tribunalul urmează să admită excepția, iar în temeiul dispozițiilor art. 248 al. 1, art. 252 Cod procedură civilă, se va constata perimat recursul declarat de recurent - petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării cererii de recurs invocata din oficiu de catre instanta de judecata.
In baza art. 248 cod pr. civ și 252 cod pr. civ.:
Constată perimat recursul declarat de recurentul Nestian V. impotriva sentinței civile nr., 490 pronuntata la data de 14.02.2013 de Judecatoria Barlad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2014.
Președinte, E.-G. A. | Judecător, L.-M. B. | Judecător, E. S. |
Grefier, A. D. |
Red. S.E./1.10.2014
Tehnored. A.D. 01 Octombrie 2014/2 ex.
Fond Judecatoria Barlad - T. I.
← Pretenţii. Decizia nr. 463/2014. Tribunalul VASLUI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 27/2014. Tribunalul VASLUI → |
---|