Pretenţii. Decizia nr. 58/2014. Tribunalul VASLUI

Comentarii

0

Decizia nr. 58/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 4305/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 58/R/2014

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător A. A.

Judecător D. M. M.

Grefier R. A.

S-a luat în examinare soluționarea cererilor de recurs declarate de recurenta – reclamantă E ON E. R. S.A. cu sediu ales în Iași, .. 4 bis, jud. Iași și respectiv recurenta - pârâtă R. MILUȚA, cu domiciliul în .. V., împotriva sentinței civile nr. 1199/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – pârâtă prin av. H. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind recurenta – reclamantă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza se află la al patrulea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; recurenta – pârâtă nu a depus la dosar înscrisurile încuviințate ca probă; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Av. H. M. pentru recurenta – pârâtă precizează că nu a reușit să ia legătura cu partea pe care o reprezintă, astfel că nu a intrat în posesia înscrisurilor despre care a făcut vorbire la termenul anterior. Nu solicită acordarea unui alt termen în acest sens.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul atât cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată prin cererea de recurs cât și cu privire la motivele de recurs invocate.

Având cuvântul cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, av. H. M. consideră că aceasta este întemeiată, întrucât termenul de prescripție a început să curgă încă de la momentul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, având în vedere și faptul că acest contor a fost verificat permanent de către angajații societății furnizoare, care au raportat un consum mult mai mic încă de la momentul încheierii contractului.

În acesta situație, apreciază că sunt incidente disp. art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, dacă acesta nu a fost exercitat în termen de trei ani.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului formulat de pârâta R. Miluța, declarat împotriva hotărârii instanței de fond pe care o consideră netemeinică și nelegală, casarea acesteia, iar rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamantei în totalitate.

Apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, în situația în care din probatoriul administrat reiese că recurenta – pârâtă nu datorează acea sumă de bani reclamantei.

Menționează că pe parcursul derulării contractului, contorul pârâtei a fost citit și verificat în permanență, raportându-se constatat consumul de energie electrică, care a fost facturat în mod corespunzător.

S-a susținut de către reclamantă că în toată această perioadă angajații societății ar fi citit în mod greșit contorul, fără a lua în calcul ultima cifră, însă această afirmație nu a fost susținută cu nicio probă de la dosar.

Mai mult, din situația facturilor emise și a plăților efectuate rezultă că această ipoteză nu poate fi primită întrucât indexul citit în data de 15.10.2009 a fost de 2738 KW, or dacă s-ar mai adăuga o cifră la acest index, la momentul ridicării contorului, s-ar depăși indexul de_ KW, pe care îl avea acesta la momentul ridicării contorului, astfel încât s-ar ajunge la situația absurdă în care contorul ar fi mers în sens invers.

Susține că reclamanta a încercat și anterior acestui moment să încarce nejustificat consumul de curent electric al pârâtei, când reclamanta a emis o factură cu un cost mult prea mare, astfel că în urma sesizării pârâtei, angajații societății s-au deplasat din nou la domiciliul pârâtei și au revenit asupra facturării, constatând că indexul respectiv fusese citit în mod necorespunzător.

Consideră că inclusiv în situația în care acel contor ar fi fost citit în mod necorespunzător, există un contract încheiat reclamantă și . SA V., din care reiese că în cazul în care contorul ar fi citit greșit de către angajații unității, răspunderea ar aparține angajatorului și în nici un caz clientului. De asemenea, potrivit contractului încheiat între reclamantă și . SA în calitate de prestator, răspunderea în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale aparține prestatorului.

Față de aceste considerente, apreciază că pârâta R. M. nu datorează sumele de bani solicitate de reclamantă, întrucât această situație a fost cauzată de neglijența reclamantei. Solicită admiterea recursului declarat de pârâta R. M., casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii în totalitate.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta E - on E. R. S.A, apreciază că este neîntemeiat, motiv pentru care se impune respingerea acestuia. Consideră că în situația în care într-adevăr ar fi existat defecțiuni la contor, trebuia să se încheie un proces – verbal cu privire la aceste aspecte. Cu cheltuieli de judecată constatând în onorariu de avocat.

Declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare atât pe excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta – pârâtă cât și asupra celor două recursuri formulate, după care s-a trecut la deliberare, conform art. 256 alin. 1 Cod proc.civ., dându-se decizia civilă de față:

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1199 din 14.05.2013 a Judecătoriei Bârlad a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta E.ON E. R. S.A., în contradictoriu cu pârâta R. Miluța, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 5.452,70 lei reprezentând contravaloare energie electrică compus din suma de 4879,28 lei aferentă facturii nr._ din 14.12.2009; suma de 208,56 lei aferentă facturii seria_ din 26.02.2010; și suma de 364,86 lei aferentă facturii_ din 31.10.2010.

Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei suma de 85,04 lei reprezentând penalități de întârziere aferente sumei 208,56 lei (factura seria_ din 26.02.2010) și suma de 86,25 lei reprezentând penalități de întârziere aferente sumei 364,86 lei (facturii_ din 31.10.2010), fiind respinsă cererea pentru plata penalităților de întârziere în cuantum de 3913,78 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturii nr._ din 14.12.2009.

A mai fost obligată pârâta să plătească suma de 138,05 lei reprezentând taxa de deconectare, precum și suma de 456, 72 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și suma de 3 lei reprezentând valoarea timbrului judiciar.

Totodată, reclamanta a fost obligată să achite pârâtei suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat, compensându-se cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă cu cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă până la valoarea de 400 lei, urmând ca pârâta să ramburseze reclamantei suma de 56,72 lei reprezentând cheltuieli de judecată rămase de achitat după compensare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 20.09.1999 între . de Distribuție E. Electrică V. și R. Miluța a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 184 din 20.09.1999, pentru locul de consum din ., în baza Autorizației de construire nr. 27/11.11.1998 și avizului de racordare nr. 1325 din data de 17.08.1999, iar la data de 16.12.2004 între SDFEE V. și pârâta R. Miluța s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din 16.12.2004 pentru locul de consum Banca, Banca,1, Casa, pentru o perioadă nedeterminată, în baza avizului tehnic de racordare nr. 1452/01.11.2004.

Potrivit bonului de mișcare contor electric nr._ din 21.12.2004 (fila 42), a fost instalat contorul trifazat tip CA 43, identificat prin .._, cu indexul de montare_ kWh, acceptat de pârâtă prin semnare, iar din adresa din data de 15.01.2013 emisă de A.E.M. Timișoara, producătorul contorului (fila 97), rezultă că, producătorul efectuează verificarea metrologică inițială înainte de livrarea contorului, după care, acesta devine proprietatea utilizatorului.

A mai reținut prima instanță că reclamanta a emis facturi fiscale pe numele pârâtei, în perioada 27.04._09, menționate în desfășurătorul privind facturile emise către pârâtă și depuse la dosar la fila 118, facturi ce au fost plătite de pârâtă, mai puțin factura . nr._ din 30.04.2009 ce a fost stornată.

La data de 31.10.2009 a fost emisă factura . nr._ din 31.10.2009 în valoare de 9.217,70 lei, pentru un consum de_ kWh (index i- 2738, index-f -_, ce a fost stornată de către reclamantă, reținându-se un consum de 109 kWh, index -119, index –f 128.

Conform Ordinului de serviciu nr._ din 28.05.2009 (fila 53), la această dată s-a efectuat citirea grupei de măsură a instalației de utilizare și contorizare a pârâtei, fiind consemnat un index de 2601 kWh, data ultimei verificări a contorului fiind 21.12.2004, data ultimei citiri 16.04.2009.

Prin adresa nr. 271/19756F din 01.06.2009, reclamanta aduce la cunoștința pârâtei că, la data de 28.05.2009 s-a executat Ordinul de Serviciu nr._ efectuare citire specială la locul de consum cu NLC_, indexul citat la data de 28.05.2009 fiind de 2601 kWh, pârâta fiind invitată la sediul reclamantei pentru achitarea facturii emise până la indexul citit în data de 28.05.2009.

Potrivit bonului de mișcare contor electric . 09 nr._ din 20.08.2009, contorul trifazat tip CA 43, identificat prin .._ a fost demontat cu indexul de_ kWh, fiind montat contorul trifazat cu seria_ cu indexul de montare_ kWh (fila 43).

Contorul trifazat tip CA 43, identificat prin .._ a fost supus expertizei metrologice. Potrivit raportului de expertiză metrologică pentru soluționarea reclamațiilor și sesizărilor înregistrate la E.ON M. Furnizare SA nr. 1276 din 21.12.2009 (fila 44), contorul corespunde normativelor tehnice în vigoare.

Ulterior, pentru consumul de energie electrică efectuat în perioada 22.12._09 și măsurat cu contorul trifazat tip CA 43, identificat prin .._, reclamanta a emis factura fiscală . nr._ din 14.12.2009, în valoare de 10.079,83 lei, din care pârâta a efectuat o plată parțială în cuantum de 4836,55, rămânând un rest de plată de 4879,28 lei (conform situației facturilor neîncasate).

Pârâta a sesizat autoritățile competente în domeniul protecției consumatorului, care i-au comunicat, prin adresa nr. 25 din 05.01.2010 (fila 54) că, operatorul economic nu a pus la dispoziția pârâtei instrucțiuni de utilizare prin care să fie informată corect cu privire la modul de citire a contorului, iar facturarea a fost efectuată prin citirea incorectă a indicațiilor acestuia, fapt ce a generat situația, operatorul fiind sancționat contravențional. Faptul că s-a efectuat incorect citirea a rezultat în urma activității de control și s-a concretizat prin obligarea operatorului economic de a recalcula contravaloarea serviciilor prestate, funcție de tarifele aplicate pe intervale specifice, pe toată durata contractului, caz care generează o reducere a debitului înregistrat. S-a comunicat pârâtei că, în urma verificărilor efectuate de Biroul Român de Metrologie Legală, prezumția unei erori privind valorile înregistrate de contor nu este valabilă, astfel că, se validează un consum înregistrat care trebuie achitat.

A mai reținut prima instanță, din răspunsul al interogatoriu nr. 1, că rezultă că citirile de regularizare planificate se efectuau la un interval de 6 luni de către personalul prestatorului . 2002 SA, cu care E.On. M. Distribuție SA avea încheiat contract de prestări servicii. În perioada 2004-2009, au fost încheiate contractele de prestări servicii depuse la dosar, iar personalul reclamantei nu a efectuat citiri de regularizare ( întrebarea nr. 2). Pentru consumul de energie electrică măsurat cu contorul trifazat cu seria_, reclamanta a emis factura fiscală . nr._ din 26.02.2010 (fila 16), factura fiscală . nr._ din 31.10.2010 (fila 17-18), în valoare de 221,56 lei, respectiv 416,86 lei.

Pârâta a fost deconectată de la rețeaua de energie electrică, pentru taxa de deconectare, fiind emisă factura fiscală . nr._ din 09.03.2010 (fila 19).

Pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârâtă, reclamanta a calculat majorări de întârziere aferente facturilor, în cuantum total de 4.085 lei, astfel: pentru neplata facturii . nr._ din 14.12.2009 s-au calculat penalități în cuantum de 3.913,78 lei, pentru neplata facturii . nr._ din 26.02.2010 suma de 85,04 lei, iar pentru factura . nr._ din 31.10.2010, suma de 86,25 lei.

Prin răspunsul la interogatoriu (filele 83-85), reclamanta arătat că, în perioada ianuarie 2005-noiembrie 2010 au fost emise un număr de 26 facturi fiscale cu valoarea pozitivă, dintre care un număr de 5 facturi au fost achitate în termenul scadent, celelalte fiind achitate cu întârziere (întrebarea nr. 3).

Factura cu valoare de 1.059 lei emisă în anul 2009, a fost emisă ca urmare a citirii efectuate de prestatorul de servii din luna aprilie 2009 (index citit 5601 KWh). Factura a fost refăcută, în urma ordinului de serviciu nr._/28.05.2009 când indexul de 2601 kWh a fost citit eronat, acesta fiind consemnat fără a se lua în calcul și ultima cifră a indexului înregistrat pe grupa de măsură (întrebarea nr. 5 respectiv nr. 6).

A mai reținut prima instanță că, reclamanta a precizat că, întrucât citirile de regularizare au fost consemnate fără a se lua în calcul ultima cifră a indexului și că grupa de măsură a înregistrat în mod absolut corect cantitatea de energie electrică, între indexul de montare și indexul de demontare rezultă un consum mediu lunar realizat în intervalul 2004-august 2009 de 483 kWh, iarr pe grupa de măsură montată, după demontarea contorului cu seria_, s-a înregistrat un consum mediu lunar de 755 kWh. Factura . nr._ din 31.10.2009 în valoare de 9.217,70 lei a fost stornată, fiind emisă o altă factură, respectiv factura BCEMF nr._ din 14.12.2009.

Instanța de fond a arătat că reclamanta a menționat prin răspunsul la întrebarea nr. 10, respectiv 11 că, repartizarea consumului s-a făcut în mod natural, de la montarea contorului cu seria_ până la demontarea acestuia când, se regăsea înregistrat indexul de_ kWh, nefiind corect față de pârâtă să se factureze cantitatea de_ kwh la prețul energiei electrice existent la data de 14.12.2009, motivat de faptul că, conform reglementărilor ANRE, atât prețul energiei electrice, a fost crescător. Stornarea facturii s-a efectuat în baza obligației stabilite de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor de a recalcula energia electrică funcție de tarifele aplicate pe intervale specifice pe toată durata contractuală.

Prin adresa din data de 28.06.2012 pârâta a fost convocată la conciliere directă în vederea rezolvării amiabile a litigiului dintre părți și încheierea unui nou contract de prestări servicii.

În drept, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește legea aplicabilă speței, potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Având în vedere perioada derulării relațiilor contractuale între părți, în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1864.

A mai arătat instanța de fond că, potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale și articolul 970 din același cod, conform căruia convențiile trebuie executate cu bună-credință.

S-a constatat că sunt incidente în cauză, dispozițiile art. 1073 C. civ., potrivit cărora, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar în conformitate cu art. 1082 C. civ. din 1864 debitorul este osândit, de se cuvine, la plata daunelor interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea-credință di parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată. Art. 1066 C. civ din 1864 prevede că, clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută în speță, instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea numai în parte, pentru următoarele considerente:

Cu privire la debitul principal, a arătat prima instanță că din analiza prevederilor art. 1169 C. civ. din 1864 rezultă că reclamanta care pretinde executarea obligației trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic, iar pârâta care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloace de probă admisibile. Existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârât a fost dovedită prin contractul depus la dosar, respectiv contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din 16.12.2004 cu putere de lege între părțile contractante, iar în temeiul contractului amintit, reclamanta și-a executat obligația de furnizare a energiei electrice pârâtei, iar acesta din urmă, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise.

Instanța de fond a luat act că pârâta nu contestă factura fiscală . nr._ din 26.02.2010 (fila 16), factura fiscală . nr._ din 31.10.2010 (fila 17-18), care au fost emise pentru consumul de energie electrică măsurat cu contorul trifazat cu seria_, instalat la data de 20.08.2009, potrivit bonului de mișcare contor electric . 09 nr._ (fila 43), în schimb contestă factura fiscală . nr._ din 14.12.2009, pentru restul de plată în cuantum de 4.879,28 lei reprezentând consumul de energie electrică efectuat în perioada 22.12._09 și măsurat cu contorul trifazat tip CA 43, identificat prin .._, factură emisă ca urmare a stornării facturii BCEMF nr._ din 14.12.2009.

În urma analizării probelor administrate în cauză, prima instanța a apreciat că susținerile pârâtei sunt neîntemeiate, arătând că indexul de demontare al contorului trifazat tip CA 43, identificat prin .._, ce a efectuat măsurarea este de_ kWh –așa cum rezultă din bonul de mișcare contor electric . 09 nr._, iar potrivit expertizei metrologice a contorului seria_ efectuat de Biroul Român de Metrologie Legală, contorul corespunde normativelor tehnice în vigoare, luând în considerare împrejurarea că contorul a fost verificat metrologic de către producător așa cum rezultă din adresa AEM, rezultă că, cantitatea de_ KWh, reprezintă energia electrică consumată de pârâtă și real înregistrată de grupa de măsură instalat în instalația de utilizare a pârâtei.

De asemenea, s-a mai reținut că, așa cum rezultă din factura contestată în perioada facturată 22.12._09, pârâta avut un consum de_ KWh, deci un consum mediu lunar de 392,72 kWh (_:68 luni), astfel că apărarea pârâtei că nu poate avea un asemenea consum nu este susținută de probele din dosar. Consumul mediu de 392,72 kWh poate fi luat în considerare, în condițiile în care, din desfășurătorul facturilor emise (fila 118) rezultă că, pârâta avut un consum estimat de 506 Kwh, respectiv un consum conform facturii de regularizare de 786 KWh.

Pe de altă parte, nu rezultă din probe că, reclamanta deține vreo culpă în ceea ce privește generarea situației existente, ca urmare a citirii incorecte a indexului, în perioada derulării raporturilor contractuale. Așa cum s-a reținut, citirea indexului a fost efectuată de către prestatorul de servicii . 2002 SA, cu care . a avut încheiate contracte de prestări servicii, opozabile părților contractante.

Prin urmare, răspunderea pentru citirea incorectă a indexului de către prestatorul de servicii implicat în această activitate nu revine reclamantei, terț în raport de contractele de prestări servicii încheiate între . 2002 SA și .. Respectarea obligațiilor stabilite prin contractele de prestări servicii a fost analizată în cadrul prezentei acțiuni, întrucât, acestea nu privesc raportul dintre reclamantă și pârâtă.

Pe de altă parte, prima instanța a mai reținut că, așa cum rezultă și din adresa comunicată pârâtei de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, neinformarea sau informarea defectuoasă a consumatorului cu privire la citirea indexului de la contorul de energie electrică nu absolvă pe pârâtă de îndeplinirea obligației de plată a energiei electrice de care a beneficiat, ci atrage răspunderea contravențională a agentului economic, aspect care excede cadrului procesual din prezenta cauză.

În aceste condiții, întrucât convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, reținând art. 1073 Codul civil, potrivit căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar, are dreptul la dezdăunare, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea de către pârâtă a obligației contractuale, instanța de fond a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta să plătească, suma de 5.452,70 lei, reprezentând contravaloare energie electrică furnizată și neachitată, conform facturilor factura fiscală . nr._ (fila 14-15), factura fiscală . nr._ din 26.02.2010 (fila 16), factura fiscală . nr._ din 31.10.2010 (fila 17-18).

Asupra majorărilor de întârziere, instanța de fond a apreciat că acest capăt de cerere întemeiat în parte, instanța având în vedere că, penalitățile de întârziere au caracterul unei clauze penale, care reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită, fiind rezultatul exclusiv al manifestării de voință al ambelor părți. Clauza penală este o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.

Întrucât semnificația clauzei penale este evaluarea convențională a despăgubirilor datorate creditorului pentru neexecutare, ea este datorată atunci când sunt îndeplinite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv existența neîndeplinirii unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu, vinovăția și legătura de cauzalitate între prejudiciu și neîndeplinirea obligației.

Prima instanța a conchis că trebuie ca neexecutarea să provină din culpa debitorului, în speță, să-i fie imputabilă pârâtei, iar că obligarea pârâtei la plata debitului reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate conform facturii fiscală . nr._, factura fiscală . nr._ din 26.02.2010, factura fiscală . nr._ din 31.10.2010 reprezintă o executare în natură, întocmai a obligației la care pârâta s-a obligat prin contract de a plăti contravaloarea energiei electrice (art. 1 din contract - obiectul și durata contractului).

Instanța de fond a constatat că potrivit art. 11 alin.1 lit. a din contract de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 1 din 12.01.2004 (filele36-40), părțile au convenit în mod valabil clauza penală, conform căreia, neachitarea contravalorii facturii de către consumator în termen de 30 zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere după cum urmează: a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare; b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.

Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 –Codul de procedură fiscală, în vigoare până la data de 30.06.2010 nivelul dobânzii de întârziere a fost de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Prin O.U.G. 39/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 28 aprilie 2010 (intrată în vigoare la data de 1 iulie 2010 în ceea ce privește dispozițiile privind dobânda) nivelul dobânzii de întârziere a fost modificat la cuantumul de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere. Prin O.U.G. 88/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial 669 din 30 septembrie 2010 (intrată în vigoare în ceea ce privește dispozițiile privind dobânda-art. III, la data de 1 octombrie 2010), nivelul dobânzii de întârziere a fost modificat la 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

Analizând centralizatorul calcul penalități din data de 28.06.2012, instanța de fond a constat că, reclamanta a calculat penalitățile de întârziere, conform reglementărilor fiscale în vigoare, apreciind că în ceea ce privește penalitățile de întârziere aferente facturilor factura fiscală . nr._ din 26.02.2010, factura fiscală . nr._ din 31.10.2010, instanța apreciază că sunt justificate, pârâta neinvocând nici un motiv care să înlăture aplicarea lor.

În ceea ce penalitățile de întârziere aferente facturii fiscală . nr._ în cuantum de 3.913,78 lei, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale pentru a justifica acordarea acestora, nu este îndeplinită condiția vinovăției pârâtei, pe de o parte, respectiv penalitățile nu au fost calculate în vederea scopului prevăzut de lege pentru acordarea lor, pe de altă parte.

Așa cum s-a reținut, reclamanta a emis factura fiscală BCEMF nr._ la data de 14.12.2009, deși prin adresa nr. 271/_ F din 01.06.2008 - (eroare materială, având în vedere că se face vorbire de data de 28.05.2009 în cuprinsul adresei )- a confirmat pârâtei că, indexul citit la data de 28.05.2009 este de 2601 kWh, iar reclamația sa se confirmă, ca urmare a solicitării pârâtei de recitire a indexului contorului cu seria_ și refacturarea consumului la locul de consum.

Reclamanta nu a făcut dovada că a comunicat pârâtei faptul că, urmare a efectuării expertizei metrologice a contorului, indexul confirmat prin adresa menționată (nr. 271/_ F) este eronat și că, pârâta are obligația să achite contravaloarea energiei electrice, conform indexului, astfel cum a fost stabilit ulterior.

Pe de altă parte, modalitatea în care au fost calculate majorările de întârziere contravine scopului avut în vedere la încheierea contractului. Având în vedere faptul că suma penalităților solicitate este exagerată, ajungând aproape la nivelul debitului principal (4.879,28 lei), instanța constată că, prin faptul introducerii cererii de chemare în judecată la aproape 3 ani de când creanța a devenit scadentă (ceea ce a dus la acumularea unor penalități exagerate), creditoarea a dovedit rea credință. Prin modul în care s-a făcut evaluarea acestui prejudiciu și prin întârzierea în introducerea acțiunii, reclamanta a urmărit obținerea unui profit, iar nu evitarea pierderii provocate de întârziere.

Pentru aceste motive, instanța a respins cererea reclamantei pentru plata penalităților de întârziere în cuantum de 3.913,78 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturii nr._ din 14.12.2009.

Cu privire la taxa de deconectare, instanța de fond ca arătat că potrivit art. 11 din contract, neachitarea facturii de către consumator după 35 de zile de la data scadenței furnizorul transmite consumatorului un preaviz, iar după 45 de zile de la data scadenței, poate întrerupe furnizarea energiei electrice. Pârâta nu a contest factura fiscală . nr._ în valoarea de 138,05 lei reprezentând taxa de deconectare, atitudinea sa fiind apreciată ca o recunoaștere a debitului, motiv pentru care instanța va obliga pârâta să achite suma de 138,05 lei reprezentând taxa de deconectare.

Cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanță a avut în vedere art. 274 C.proc.civ. care prevăd că, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. De asemenea, art. 276 C.proc.civ. prevede: când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

A reținut prima instanță că, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 691,59 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 3 lei, iar pârâta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, la soluționarea acestui capăt de cerere instanța având în vedere că temeiul acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părților.

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ., instanța de fond a admis cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată proporțional cu admiterea acțiunii și cererea pârâtei în parte, proporțional cu respingerea acțiunii. În acest sens, instanța de fond a obligat pârâta să plătească suma de 456, 72 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și suma de 3 lei reprezentând valoarea timbrului judiciar, iar pe reclamantă să achite pârâtei suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat, și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă cu cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă până la valoarea de 400 lei, urmând ca pârâta să ramburseze reclamantei suma de 56,72 lei reprezentând cheltuieli de judecată rămase de achitat după compensare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanta E - on E. R. S.A cât și pârâta R. Miluța, pentru următoarele motive:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că a investit instanța de fond, conform cererii de chemare în judecată formulate, ca în baza probelor depuse, să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată la plata sumei totale de 9.676,52 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată (5.452,70 lei), penalități contractuale (4.085,77 lei) și taxă deconectare de la rețea (138,05 lei), la care se adaugă cheltuieli de judecată

Recurenta-reclamantă a mai arătat că între cele două părți s-a încheiat pe durată nedeterminată la data de 16.12.2004, contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._, în baza căruia furnizăm energie electrică printr-o instalație trifazată la locul de consum solicitat de client situat în ., jud. V.; reclamanta avea obligația de a furniza energie electrică pârâtei necesară alimentării locuinței acesteia; pârâta avea obligația de a plăti la termenele prevăzute în facturi contravaloarea energie electrice consumate; conform prevederilor contractuale (art. 11, al. 2) "Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere după cum urmează:

a)penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

b)penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

c)valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.

Instanța de fond, pe baza întregului material probator administrat în cauză a reținut că facturile fiscale reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată (debit principal) ce fac obiectul acțiunii pendinte au fost emise pe un consum corect de energie electrică înregistrat pe grupa de măsură (ce s-a dovedit a fi, din punct de vedere al funcționării acesteia, în conformitate cu normativele tehnice în vigoare), nu au fost plătite de către pârâtă; reclamanta a demonstrat efectuarea operațiunilor de deconectare a pârâtei de la rețea, factura nefiind contestată de pârâtă, dar nici nu s-a făcut dovada plății acesteia; în ceea ce privește penalitățile solicitate, acest capăt de cerere a fost admis în parte, instanța apreciind că acestea se datorează doar pentru neplata facturilor fiscale nr._/26.02.2010 și nr._/31.10.2010, penalitățile calculate pentru factura nr._/14.12.2009 fiind respinse la plată; instanța de fond, pentru a admite în parte acest capăt de cerere, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale pentru acordarea acestora, considerând, în principal, că suma penalităților solicitate este exagerată, ajungând Ia nivelul debitului principal (4879,28 lei), iar prin faptul introducerii cererii de chemare în judecată la aproape 3 ani de când factura a devenit scadentă s-a ajuns la acumularea unor penalități exagerate, reclamanta dovedind rea-credință.

Față de această apreciere eronată a instanței de fond, recurenta-reclamant a precizat că conform prevederilor contractuale (art. 11), penalitățile pentru neachitarea la termen a facturilor fiscale emise se datorează începând cu prima zi după data scadenței, acestea fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar valoarea acestora nu poate depăși valoarea facturii; ori, conform acestor prevederi contractuale, singura sancțiune aplicabilă furnizorului este ca valoarea penalităților contractuale să nu depășească valoarea facturii emise; din factura în cauză reiese că aceasta avea valoarea de 10.079,83 lei, iar penalitățile calculate au fost de 3.914,47 lei, deci aprecierea instanței de fond cum că acestea sunt aproape de nivelul debitului principal este eronată.

A mai precizat recurenta-reclamantă că, chiar dacă se merge pe ideea că valoarea rămasă de plată a facturii solicitate este de 4.836,55 lei, contravaloarea penalităților contractuale aplicate acestei facturi tot nu depășește valoarea acesteia rămasă de plată; așadar, modalitatea în care au fost calculate penalitățile pentru factura în cauză nu contravine scopului avut în vedere la încheierea contractului.

Mai mult, recurenta-reclamantă a arătat că este eronată aprecierea instanței de fond prin care a reținut că prin faptul promovării acțiunii la aproape 3 ani de la data scadenței facturii reclamanta a dat dovadă de rea-credință, acest fapt conducând la acumularea unor penalități exagerate; a menționat recurenta-reclamantă că faptul că, indiferent de momentul promovării acțiunii în instanță, conform prevederilor contractuale, penalitățile curg până la data achitării efective a debitului, singura „constrângere" contractuală fiind aceea că penalitățile să nu depășească valoarea facturii, fiind deci, irelevant momentul promovării acțiunii, neexistând nicio legătură între acest moment și valoarea penalităților calculate; faptul juridic generator la dreptului la calculul de penalități este întârzierea la plata unor obligații datorate pentru furnizarea energiei electrice, acestea calculându-se până până la efectuarea plății sumelor datorate;

Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că a comunicat pârâtei faptul că, urmare a efectuării expertizei metrologice a contorului, pârâta are obligația să achite contravaloarea energie electrice conform indexului înregistrat pe acesta, însă reclamanta nu are nicio obligație contractuală prin care să fie stabilită în sarcina sa această obligație.

Totuși, prin adresele nr._ 5F/ din data de 05.02.2010 și nr. 1496 din data de 04.01.2010, s-a comunicat consumatorului faptul că energia electrică facturată prin factura nr._/14.12.2009 în valoare de 8.455,50 lei este bună de plată și faptul că prin buletinul de verificare metrologică a grupei de măsură cu seria_ s-a stabilit că aceasta nu prezintă deficiențe de înregistrare și se încadrează în clasa de precizie; de asemenea au fost comunicate prin aceste adrese și facturile fiscale de plată stabilite în sarcina consumatorului.

Mai mult, conform datelor înscrise pe facturile emise ulterior celei din data de 14.12.2009, respectiv factura nr._/26.02.2010 (următoarea emisă după cea din data de 14.12.2009), aceasta are menționat la sold debitor anterior valoarea de 8.455,50 lei și, totodată, și factura emisă la data de 31.10.2010 are menționat un sold debitor anterior de 8.825,78 lei. Or, acest fapt nu reprezintă altceva decât că pârâta a avut cunoștință despre debitele restante neplătite față de furnizorul de energie electrică și este evident că neplata facturilor emise în termenul de scadență menționat pe acestea, atrage, conform prevederilor contractuale, plata de penalități, consumatorul asumându-și riscul de a plăti aceste penalități prin depășirea termenului de plată, culpa aparținând exclusiv acestuia.

În drept recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 299, 301, 302, 304, al. 7,8, 9, 304¹, 312 și următoarele Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă, în recursul formulat a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în rejudecare respingerea acțiunii în totalitate.

În motivarea recursului recurenta-pârâtă a arătat că prin cererea de chemare în judecata, reclamanta a solicitat instanței de fond să fie obligată pârâta la plata sumei de 9.676,52 lei, reprezentând contravaloare energie electrica, penalități si taxa servicii deconectare de la rețeaua electrica, iar prin susținerile invocate în acțiunea introductivă, reclamanta a încercat și parțial a reușit sa inducă instanța în eroare cu privire la situația reală a debitului solicitat prin prezenta acțiune, în realitate suma pretinsa nu o datorează și nu reprezintă decât o încercare de îmbogățire fără just temei a societății creditoare.

Deși instanța de fond în motivarea sa reține faptul că pârâta datorează reclamantei suma de 5.452,70 lei reprezentând contravaloare energie electrica compus din suma de 4.879,28 lei aferenta facturii nr._ din 14.12.2009 + suma de 208,56 lei aferenta facturii seria_ din 26.02.2010 + suma de 364,86 lei aferenta facturii_ din 31.10.2010, consideră ca acest lucru nu este unul real si nu corespunde realității, întrucât așa cum rezultă din probele administrate, nu datorează aceasta suma de bani către reclamanta.

In primul rând, a arătat faptul că în toata această perioadă în care i s-a furnizat energie electrică, reclamanta sau colaboratorii acesteia au citit în mod constant contorul electric, ocazie cu care s-a raportat consumul de energie electrică și s-a facturat în mod corespunzător, iar cu privire la faptul că reprezentanții acesteia ar fi citit în mod greșit fără a lua în calcul ultima cifră, a arătat că acest lucru nu a fost dovedit cu nici o probă existentă la dosar, ba mai mult rezulta practic atât din situația facturilor emise si a plaților efectuate (fila 122) ca aceasta ipoteza nu poate fi îmbrățișată întrucât indexul citit în data de 15.10.2009 a fost de 2738 kWh (aspect reținut și in cuprinsul facturii nr._ . din 31.10.2009).

Or, în situația în care ar fi îmbrățișată aceasta idee, dacă se mai adaugă o cifra la acest index, acesta ar depăși indexul de_ kWh pe care îl avea contorul în momentul în care a fost ridicat de către reprezentanții reclamantei, aspect care nu face decât sa răstoarne teoria reclamantei (teorie reținută și de către instanța de fond în motivarea sentinței) cum ca citirea s-a făcut fără a se avea în vedere ultima cifră.

Prima tentativa de a încărca nejustificat cu Kwh neconsumați, încărcare care în opinia recurentei-pârâte a intervenit fără să se constate defecțiuni intervenite la echipamente de măsurare: fără un proces-verbal de constatare a defectului - fără un proces-verbal de recalculare a consumului încălcându-se în acest fel Metodologia privind recalcularea consumului de energie electrică, în cazul defecțiunilor la echipamentele de măsurare prevăzuta în Contractul de furnizare încheiat între părți a fost la data de 30.04.2009 când s-a emis factura_.

Un alt motiv pentru care consideră recurenta-pârâtă că suma a fost facturată și imputată în mod greșit, este și faptul că la solicitarea sa, reclamanta a trimis un reprezentant pentru a citi indexul in baza ordinului de serviciu_, ocazie cu care s-a stabilit ca la data de 28.05.2009 contorul cu seria_ avea un consum total de 2601 kWh situație in care s-a constatat ca reclamația făcuta se confirma si ca nu datorez suma facturata inițial.

In situația in care s-ar accepta faptul ca din momentul in care s-a montat contorul indexul a fost citit si raportat in mod greșit de către colaboratorii reclamantei, recurenta-pârâtă a arătat faptul ca reclamanta nu ar avea posibilitatea de a factura și imputa suma solicitată în cererea de chemare în judecată și aceasta întrucât dreptul său la acțiune ar fi prescris.

In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a solicitat recurenta-pârâtă a fi avut în vedere ca potrivit art. l alin 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege ca fiind de 3 ani, termen care raportat la susținerea reclamantei si motivarea instanței (cum ca acest consum de energie a fost raportat greșit încă din momentul încheierii contractului) ar trebui sa fie calculat de la data de 16.12.2004.

Cu privire la cea dea doua posibilitate si asupra căreia instanța nu s-a aplecat in mod efectiv, respectiv aceea a unei defecțiuni avute de către contorul electric, recurenta-pârât a precizat că deși se arată faptul ca după ridicare contorul a fost expertizat, faptul ca atât timp cât nu a fost convocată și înștiințată în nici un fel de acea verificare, aceasta nu îi poate fi opozabilă; furnizorul E -ON, conform art nr. 9 alin. e, din contractul de furnizare încheiat între pârâți avea obligația să verifice funcționarea echipamentelor de măsurare, frecvența și tensiunea din instalații și atunci justificat ne punem întrebarea cum le-a verificat in anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, nu a văzut în acești ani ce fel de constanta are contuarul cu .._ sau prin citirea si apoi facturarea pe care au făcut-o in acești ani au certificat constanta K=l?

Pentru a justifica încărcarea cu Kwh nejustificați au emis factura cu nr._ din 14.12.2009, factura contestata de recurenta-pârâtă, întrucât conform prevederilor din contract și a Metodologiei, în cazul unei defecțiuni (așa cum consideră în mod justificat că s-a întâmplat) convenite între părți furnizorul era obligat să încheie un proces-verbal de constatare a defectului, întocmirea unui proces-verbal de recalculare a consumului de comun acord cu consumatorul.

Ambele acte vor fi semnate de ambele părți contractate prin reprezentanții desemnați, însă, în speță, recurenta-pârâtă nu a fost înștiințată cu privire efectuarea în teren a verificărilor și nici anterior emiterii facturii, nu am fost invitată de E-ON pentru a stabili de comun acord intervalul cât contuarul a fost defect, perioada de referința în recalcularea energiei electrice. Procesul verbal de recalculare trebuia sa se încheie în prezența ambelor părți bazat pe invitația consumatorului de a lua parte la aceasta recalculare.

In ceea ce privește posibilitatea unor defecțiuni cu privire la înregistrările efectuate, a arătat faptul că în situația în care acestea s-ar fi produs, potrivit Ordinului nr. 18 din 27.04.2005 pentru aprobarea "Procedurii pentru calculul energiei electrice care se facturează în situația defectării grupului de măsurare" calculul energiei electrice consumata de către mine ar fi trebuit sa fie efectuat in baza art. 12 raportat ia art. 14, 17, 18 "fără a se putea depăși trei luni si nicidecum prin facturarea și imputarea unei sume în mod arbitrar.

Pentru soluționarea corecta a prezentei cauze, a precizat recurenta-pârâtă că instanța de fond era obligat sa administreze proba cu expertiza de specialitate (proba pe care o solicit a fi admisa de către instanța de recurs in baza art. 312 al. 3 C.pr. civ), expertiza prin care sa se stabilească: pentru perioada funcționarii si înregistrării contorului la imobilul paratei de cate ori reprezentanții EON au citit grupul de măsurare_ instalat la parata R. Miluța; în urma citirii contorului cu nr._, sa se stabilească ce constanta s-a avut in vedere la emiterea facturilor pentru perioada 21.12.2004 – 20.08.2009; sa se stabilească daca neînregistrarea / înregistrarea eronata a energiei s-a datorat culpei paratei; sa se stabilească perioada in care a fost defect grupul de măsurare, cauza defecțiunii si o eventuala culpa a paratei; sa se stabilească daca in speța, situația litigioasa se datorează neglijentei reprezentanților EON privind facturarea consumului si a constantei K, in perioada 21.12._09; sa se stabilească ce modalitate de recalculare a energiei electrice a folosit EON la data emiterii facturii nr._ din 14.12.2009 raportat la prevederile art. 12, 14, 17, 18 si 23 din Ordinul ANRE nr. 18 / 27.04.2005; în situația in care expertul constata o defecțiune a contorului cu nr._ sa se calculeze consumul real de energie raportat la metodologia de calcul prevăzuta de Ordinul nr. 18 / 27.04.2005 al ANRE;

În drept, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 299 si urm., art. 304¹ si urm. C. pr. Civ.

Cu privire la recursul recurentei-pârâte, recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia ca netemeinic și nefondat, arătând că, în speța de față, nu a fost vorba în niciun caz despre defectarea grupului de măsură utilizat în măsurarea energiei electrice la locul de consum al recurentei-pârâte.

Acest fapt reiese indubitabil din întreg materialul probator administrat în fața instanței de fond și, în special, prin depunerea la dosar a buletinului de verificare metrologică emis de Biroul Român de Metrologie Legală - Serviciul Județean de Metrologie Legală N., comunicat prin adresa nr. 1276/21.12.2009, prin care se atestă cert faptul că grupa de măsură cu seria_ corespunde normativelor tehnice în vigoare. Ori, în acest context, nu poate fi vorba despre aplicarea prevederilor contractuale privind recalcularea unui consum de energie electrică în cazul defectării echipamentelor de măsurare, cum, în mod eronat, susține recurenta-pârâtă.

Recurenta-pârâtă invocă în susținerea recursului său și prevederile art. 9, alin. e din contractul de furnizare încheiat între părți, prin care susține (în mod evident eronat), că reclamanta avea obligația de a verifica funcționarea echipamentelor de măsurare și nu ar fi făcut acest lucru. Ori, conform prevederilor contractuale, o asemenea prevedere este stipulată la art. 6, lit. d (iar nu la art. 9, alin. e), însă, verificarea periodică a contorului se realizează doar la termenele stabilite de legislația în vigoare, la sesizarea scrisă a consumatorului sau ori de câte ori este necesar.

Așadar, expertizarea metrologică a contorului s-a realizat în momentul în care recurenta-pârâtă a depus o sesizare la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului - OJPC V. prin care a solicitat verificarea contorului. Deci, nu se poate reține nicio culpă a reclamantei cu privire la respectarea acestor prevederi contractuale, cum, de asemenea, nu se poate vorbi nici de o defecțiune a grupei de măsură (nejustificându-se astfel invocarea prevederilor contractuale cu privire la recalcularea energiei electrice în cazul unor defecțiuni ele echipamentelor de măsurare sau ale prevederilor Ordinului ANRE nr. 18/2005 pentru aprobarea Procedurii pentru calculul energiei electrice care se facturează în situația defectării grupei de măsură).

Totodată, în susținerea recursului său recurenta-pârâtă invocă, în mod eronat, faptul că instanța de fond nu a administrat proba cu expertiză de specialitate, probă ce solicită a fi administrată de către instanța de control judiciar. Ori, față de această solicitare, considerăm că nu se mai poate pune în discuție administrarea acestei probe în calea de atac, motivat de următoarele considerente, întrucât, așa cum reiese din încheierea de ședință de la data de 07.05.2013, recurenta-pârâtă este cea care a precizat expres că nu înțelege să mai insiste în proba cu expertiză, iar instanța de fond, considerându-se lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în mod corect, nu avea obligația de a administra probe suplimentare celor depuse de părți la dosar, cum eronat susține recurenta-pârâtă.

A mai precizat recurenta-reclamantă că renunțarea la administrarea acestei probe, echivalează cu o decădere a recurentei-pârâte de a mai solicita administrarea acesteia, cu atât mai mult într-o cale de atac, care, conform prevederilor art. 305 din vechiul Cod de procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, iar, în plus, obiectivele enumerate de recurenta-pârâtă se referă strict la defectarea grupei de măsură, ori acest aspect a fost lămurit indubitabil de către instanța de fond care, prin probele administrate, a reținut (cum era și normal), că grupa de măsură nu a fost defectă.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 308 al. 2 din vechiul Cod de procedură civilă.

Analizând recursul formulat de recurenta-pârâtă R. Miluța împotriva sentinței civile nr. 1199/14.05.2013 a Judecătoriei Bârlad, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul constată că atât recursul, cât și excepția invocată nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția prescripției invocată de recurenta-pârâtă, instanța de recurs constată că este neîntemeiată, întrucât termenul de 3 ani reglementat prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 se calculează în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din același act normativ conform cărora, prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data scadenței facturii.

Faptul că factura emisă la data de 14.12.2009 pe numele recurentei-pârâte privește contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada 2004 – 2009 nu are relevanță asupra determinării momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, care se raportează exclusiv la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv data la care dreptul subiectiv încălcat, negat ori contestat.

Or, în speță, dat fiind faptul că anterior datei de 14.12.2009, recurenta-reclamantă nu avea o creanță certă și lichidă, în condițiile în care recurenta-pârâtă a invocat defectarea cotorului pe baza căruia se stabilea consumul, nu se poate vorbi de existența unui drept subiectiv, care s-a născut la data de 14.12.2009, data emiterii facturii, când creanța a devenit certă și lichidă.

De asemenea, nu se poate vorbi de nașterea dreptului la acțiune al recurentei-reclamante, decât după ce creanța cuprinsă în factura fiscală nr._ din data de 14.12.2009 a devenit scadentă.

Pe de altă parte, factura nr._ din data de 1.12.2009 în valoare de 10.079,83 lei, a fost achitată parțial la data de 30.06.2010, când recurenta-pârâta a efectuat o plată parțială în cuantum de 3.211,82 lei, rămânând un rest de plată de 4.879,28 lei, (conform situației facturilor neîncasate), ceea ce a determinat o întrerupere a cursului prescripției, în condițiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, valorând o recunoaștere a pretențiilor recurentei-reclamante.

Pentru aceste considerente, excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, la data introducerii cererii de chemare în judecată 27.08.2012, termenul de prescripție nefiind împlinit.

În ceea ce privește recursul recurentei-pârâte, se constată că acesta este nefondat, întrucât instanța în mod corect a reținut situația de fapt și, aplicând în mod corect dispozițiile legale, a stabilit că, în temeiul obligațiilor contractuale asumate prin contractul nr._ din 16.12.2004, recurenta-pârâtă datorează recurentei-reclamante suma de 5.452,70 lei reprezentând contravaloare energie electrică ( din care: 4.879,28 lei aferentă facturii nr._/14.12.2009, 208,56 lei aferentă facturii nr._/26.02.2010 și 364,86 lei aferentă facturii nr._/31.10.2010), precum și suma de 85,04 lei reprezentând penalități de întârziere aferente sumei 208,56 lei (factura seria_ din 26.02.2010) și suma de 86,25 lei reprezentând penalități de întârziere aferente sumei 364,86 lei (facturii_ din 31.10.2010), împreună cu suma de 138,05 lei reprezentând taxa de deconectare.

Astfel, instanța de recurs constată că instanța de fond a oferit o dezlegare corectă a problemelor de drept ridicate de executarea contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din 16.12.2004, stabilind că indexul de demontare al contorului trifazat tip CA 43, identificat prin .._, reprezintă energia electrică consumată de pârâtă și real înregistrată de grupa de măsură instalat în instalația de utilizare a pârâtei.

Instanța de recurs subliniază că diferența de citire a contuarului nu s-a datorat unei defecțiuni în funcționarea instrumentului de măsurare, ci unei erori de citire, după cum reiese din raportul de expertiză întocmit ca urmare a reclamației făcute de către recurenta-pârâtă, drept pentru care nu sunt incidente în cauză dispozițiile contractuale și normativele tehnice referitoare la procedura pentru calculul energiei electrice care se facturează în situația defectării grupei de măsură.

De asemenea, tribunalul constată că în mod corect a înlăturat apărările formulate de recurenta-pârâtă referitoare la imposibilitatea realizării consumului în perioada de facturare indicată de recurenta-reclamantă, precum și cele privind neimputarea consumului ca urmare a neinformării corecte a recurentei-pârâtei în privind citirii contuarului și efectuarea eronată a citirii contuarului de către o societate, pentru care nu răspunde reclamanta.

Instanța de recurs subliniază că citirea eronată a contuarului, cu consecința consemnării unui consum mai redus decât cel real, în condițiile în care s-a confirmat prin probele administrate că instrumentul de măsurare montat la punctul de consum deținut de către pârâtă funcționează potrivit normelor metrologice legale, nu poate determina o scutire a pârâtei de suportarea costului energiei electrice consumate în mod real în perioada anterioară descoperii neregulilor.

De altfel, nici faptul că s-a constatat de către inspectorii ANPC că pârâta nu a fost corect informată cu privire la modul de citire al contuarului nu poate determina, ca reparație, scutirea pârâtei de plata energiei electrice consumate în mod real, după cum se arată de către inspectorii ANPC în adresa de răspuns comunicată pârâtei ca urmare a reclamației formulate.

Într-o asemenea situație, neimputabilă ei, valoarea energiei electrice, stabilite ca urmare a citirii eronate a contuarului, a fost recalculată în funcție de tarifele aplicate pe intervale specifice pe toată durata contractuală, iar nu în funcție de tariful valabil la data citirii corecte a contuarului.

În consecință, având în vedere aceste aspecte și capetele de cerere privind plata penalităților de întârziere contractuale și a contravalorii taxei de deconectare au fost soluționate parțial în mod corect de către prima instanță.

Astfel, soluția primei instanțe referitoare la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru facturile nr._ din 26.02.2010 și nr._ din 31.10.2010, precum și cea privind taxa de deconectare, a avut ca suport dispozițiile art. 1066 C.civ. se la 1864 și prevederile contractului încheiat de către părți, soluția fiind legală și temeinică.

Cu toate acestea, instanța de recurs constată că soluția primei instanțe de respingere a cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate pentru factura nr._/14.12.2009, nu este temeinică, drept pentru care recursul formulat de recurenta-reclamantă este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

În motivarea soluției de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere prima instanță a prezentat două motive: 1) nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale pentru a justifica acordarea acestora, referindu-se la condiția vinovăției pârâtei; 2) penalitățile nu au fost calculate în vederea scopului prevăzut de lege pentru acordarea lor.

În sprijinul primului motiv, instanța de fond a adus ca argumente faptul că reclamanta a emis factura fiscală BCEMF nr._ la data de 14.12.2009, deși la 01.06.2009 a confirmat pârâtei că, indexul citit la data de 28.05.2009 este de 2601 kWh, iar reclamația sa se confirmă, precum și faptul că reclamanta nu a făcut dovada că a comunicat pârâtei faptul că, urmare a efectuării expertizei metrologice a contorului, indexul confirmat prin adresa menționată (nr. 271/_ F) este eronat și că, pârâta are obligația să achite contravaloarea energiei electrice, conform indexului, astfel cum a fost stabilit ulterior.

Instanța de recurs nu poate fi de acord cu această argumentație, câtă vreme pârâta a avut cunoștință de faptul că valoarea ridicată a consumului s-a datorat unei erori de citire a aparatului de măsurare, iar nu unei defecțiuni în funcționarea acestuia în care a primit factura fiscală nr._ la data de 14.12.2009, pe care nu a contestat-o, pârâta fiind înștiințată atât de inspectorii ANPC, cât și de către reclamantă asupra faptului că debitului rezultat din diferența de citire a contuarului.

Totodată, tribunalul arată că deși instanța de fond a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii contractuale, constatând lipsa vinovăției pârâtei, nu precizează care este cauza exoneratoare de răspundere reținută în cauză.

Astfel, se arată că în materia răspunderii contractuale pentru a fi angajată trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu depășirea termenelor contractuale pentru o obligație; existența unui prejudiciu suferit de creditorul obligației – prejudiciu care poate fi evaluat anticipat printr-o clauză penală; raportul de cauzalitate dintre neexecutarea obligației și prejudiciu creat; vinovăția debitorului.

Totodată, ceea ce este specific răspunderii contractuale este existența unei prezumții de culpă în neexecutarea obligațiilor asumate de debitor, prezumție cu caracter relativ care trebuie răsturnată de către debitor prin probarea unui caz fortuit sau a forței majore.

Or, în cauză câtă vreme s-a dovedit existența unei obligații valabile în sarcina pârâtei, precum și faptul că această obligație nu a fost executată în mod nejustificat până la scadență, reclamanta este în drept să ceară obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, calculate de către reclamantă de la data scadenței facturii emise la data de 14.12.2009.

Pe de altă parte, prima instanță a motivat respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, invocând modalitatea în care au fost calculate, apreciind că ar contraveni scopului avut în vedere la încheierea contractului. Astfel, în continuare argumentației s-a precizat că suma penalităților solicitate este exagerată, ajungând aproape la nivelul debitului principal (4.879,28 lei), iar prin faptul introducerii cererii de chemare în judecată la aproape 3 ani de când creanța a devenit scadentă creditoarea a dovedit rea credință, prin întârzierea în introducerea acțiunii, reclamanta urmărind în realitate obținerea unui profit, iar nu evitarea pierderii provocate de întârziere.

Nici aceste argumente nu pot fi însușite de către instanța de recurs, care apreciază că modul de calcul al penalităților este cel convenit de către părți prin contract, același mod de calcul și procent de penalitate fiind aplicabil și pentru celelalte facturi emise de reclamantă, penalități pentru care prima instanță nu a aplicat același raționament. Or, scopul pentru care a fost inserată clauza penală privind penalitățile de întârziere și modul de calcul al acestora sunt aceleași, indiferent de cuantumul creanței principale la care se raportează.

Este adevărat că valoarea penalităților de întârziere este influențată de valoarea debitului principal, însă chiar dacă valoarea debitului principal neachitat la scadență și recunoscută de către prima instanță este apreciată ca fiind foarte mare, acest lucru nu poate determina negarea dreptului reclamantei de a pretinde obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Ca urmare, câtă vreme penalitatea moratorie a fost recunoscută ca valabilă, aceasta trebuie să fie aplicată în orice situație de executare cu întârziere a obligațiilor, nefiind permis instanței să cenzureze această clauză ori de câte ori, fără niciun criteriu obiectiv, apreciază că ar impune debitorului o sarcină exagerată.

Referitor la considerentele instanței de fond referitoare la reaua-credință a reclamantei, instanța de recurs constată că se impută reclamantei faptul că a acționat împotriva pârâtei la limita împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, reproșându-i perioada de pasivitate.

Tribunalul, contrar concluziei primei instanțe, apreciază că nu se poate reține reaua-credință a reclamantei pentru faptul că nu a acționat imediat în judecată pe pârâtă în vederea stabilirii dreptului său de creanță, ci doar după curgerea unei semnificative perioade de timp de la emiterea facturii.

Se observă că acest comportament al reclamantei nu poate fi considerat un abuz de drept, câtă vreme însăși pârâta ar fi putut preveni o astfel de situație prin achitarea debitului principal la scadență sau cât mai apropiat acestei date, pentru a nu plăti penalități de întârziere sau pentru ca valoarea acestora să nu fie împovărătoare.

În consecință, constatând că instanța de fond a pronunțat sentința cu aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 2 C.proc.civ., instanța de recurs va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă și va modifica în parte sentința nr. 1199/14.05.2013 a Judecătoriei Bârlad, în sensul că va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E-on E. R. SA în contradictoriu cu pârâta R. Miluța și va obligă pârâta R. Miluța să plătească penalitățile de întârziere în cuantum de 3.913,78 lei calculate pentru factura nr._ din 14.12.2009.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ., va modifica sentința și în ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârâta urmând a fi obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, iar cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Cu privire la cheltuielile de judecată din faza de judecată a recursului, tribunalul, în condițiile art. 274 C.proc.civ. va respinge cererea recurentei-pârâte de obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată și, totodată, va lua act că recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de recurenta-pârâtă.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă R. Miluța, cu domiciliul în ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1199/14.05.2013 a Judecătoriei Bîrlad.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă E.ON E. R. SA, cu sediul în Tg. M., ., jud. M. împotriva sentinței civile nr. 1199/14.05.2013 a Judecătoriei Bîrlad, pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E-on E. R. SA în contradictoriu cu pârâta R. Miluța.

Obligă pârâta R. Miluța să plătească penalitățile de întârziere în cuantum de 3.913,78 lei calculate pentru factura nr._ din 14.12.2009.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 691,59 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.

Respinge cererea recurentei-pârâte de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Ia act că recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2014.

Președinte, Judecător,Judecător,

M. CIOARĂADINA A. D. M. M.

Grefier,

R. A.

Red/tehn: C.M./

2 ex./04.03.2014

Judecătoria Bârlad: judecător B. G.

← Plângere contravenţională. Decizia nr. 805/2014. Tribunalul...		Revendicare imobiliară. Decizia nr. 245/2014. Tribunalul VASLUI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 292/2014. Tribunalul VASLUI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 237/2014. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 1212/2014. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 805/2014. Tribunalul VASLUI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 245/2014. Tribunalul VASLUI