Plângere contravenţională. Decizia nr. 1212/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1212/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 5985/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1212/A/2014
Ședința publică de la 11 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. M.
Judecător E.-G. A.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelantul - petent B. G., cu domiciliul în .. V. în contradictoriu cu intimatul - pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., formulată împotriva sentinței civile nr. 887/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect - plângere contravențională PV . NR._ din 5.12.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților legal citate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului respectiv faptul că se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; apelul a fost declarat și motivat în termen; apelantul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei; nu se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
S-au verificat actele de la dosar, după care;
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării apelului declarat de apelantul B. G., după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 alin. 1 din Noul Cod pr. civilă, dându-se decizia civilă de față:
INSTANȚA
Asupra excepției netimbrării apelului,
Prin sentința civilă nr.887/31,03,2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. G. domiciliat în .. V., CNP_ împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.12.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V..
A fost menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.12.2013.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut următoarele:
În fapt, s-a reținut că la data de 05.12.2013, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei și aplicarea măsurii complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu avertisment în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 195/2002. În sarcina petentului s-a reținut că, pe . condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și s-a angajat în depășirea neregulamentară a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ în vârf de rampă pe marcajul pietonal. De asemenea, nu a respectat numărul de pasageri înscris în certificatul de înmatriculare depășind cu doi numărul călătorilor transportați.
Instanța a reținut și faptul că la rubrica ”Alte mențiuni” a fost consemnat următorul aspect ”am fost nevoit să depășesc deoarece autovehiculul din fața mea nu se mai alimenta”, petentul semnând procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta este temeinic, faptele existând și fiind în mod corect încadrate în dispozițiile legale.
Conform dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depășirea, iar conform dispozițiilor art. 120 lit. b și e din H.G. nr. 1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor în apropierea vârfurilor de rampă când vizibilitatea este redusă sub 50 de metri și pe trecerile de pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 101 alin. 1 pct. 13 din același act normativ, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule.
Instanța a reținut și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, instanța a arătat că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție a fost susținută de probele administrate în cauză. Astfel, declarațiile martorului S. A. care a afirmat că petentul a depășit la o distanță de aproximativ 300-400 de metri față de trecerea de pietoni și la o distanță de aproximativ 400 de metri față de vârful de rampă nu se coroborează cu cele ale martorului J. R. M. care a arătat că de la revenirea petentului pe sensul său de mers până la trecerea de pietoni mai erau vreo 50 de metri, iar până la vârful de rampă mai era o distanță de aproximativ 100 de metri. De asemenea, instanța a reținut că declarația martorului J. R. M. nu reflectă realitatea, acesta contrazicându-se sub anumite aspecte esențiale. Astfel, martorul a declarat că agentul constatator se afla în dreptul trecerii de pietoni, că depășirea s-a efectuat la o distanță de aproximativ 200 de metri față de trecerea de pietoni și, în același timp a declarat că de la revenirea pe sensul de mers și până la trecerea de pietoni mai era o distanță de 50 de metri.
Referitor la fapta prevăzută de dispozițiile art. 101 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice pentru care petentul a fost sancționat cu avertisment, aceasta există și este încadrată în mod corect în dispozițiile legale, declarația martorului S. A. conform căreia în mașina condusă de petent nu erau mai multe persoane decât numărul admis nefiind de natură să dovedească o altă situație de fapt decât cea reținută în condițiile în care acest aspect nu este confirmat de declarația celuilalt martor ascultat în cauză.
În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța a reținut că faptele petentului B. G. întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice și art. 101 alin. 1 pct.13 din același act normativ.
Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 320 lei (echivalentul a 4 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru fapta de nerespectare a regulilor privind depășirea, și sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 101 alin. 1 pct.13 din O.U.G. nr. 195/2002. Instanța a constatat că acestea au fost stabilite în limitele legii conform prevederilor art. 98 alin. 4 lit. b și din același act normativ, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege și în mod legal, fiind aplicată sancțiunea pentru fiecare faptă în parte.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța a constatat că fapta petentului de a nu respecta regulile privind depășirea în condițiile efectuării transportului de persoane este gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că pentru cealaltă contravenție reținută în sarcina petentului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptelor petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentul B. G. împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 05.12.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B. G., apreciind că este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Se arată că în mod greșit a respins prima instanță plângerea formulată împotriva procesului-verbal întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Arată că din declarația martorilor audiați în cauză a rezultat că a efectuat manevra de depășire la o distanță considerabilă față de vârful de rampă și că prin această manevră nu a încălcat nicio regulă de circulație.
În drept invocă dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de pr. civilă și OG nr. 2/2001.
În dovedirea motivelor de apel a propus proba cu înscrisuri.
La termenul din data de_ instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și văzând și excepția netimbrării apelului, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, tribunalul reține următoarele;
Potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei.
Tribunalul reține că, raportat dispozițiile art. 33 alin. 2 din același act normativ, a pus în vedere apelantului, la primirea cererii de apel, că are obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii.
De asemenea, apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, calculată conform art. 19 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, până la termenul fixat în cauză la data de 11 decembrie 2014, fără ca apelantul să îndeplinească această obligație.
Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Cum apelantul nu și-a îndeplinit această obligație în cadrul termenului stabilit de instanță și nici nu a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 197 din Noul Cod de procedură civilă și art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, Tribunalul va admite excepția netimbrării cererii de apel, invocată din oficiu și va dispune anularea cererii de apel formulată de petentul B. G., împotriva Sentinței civile nr. 887 din 31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului, invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de B. G. împotriva sentinței civile nr. 887 din 31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.12.2014.
Președinte, V. M. | Judecător, E.-G. A. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. V.M/09-01-2015
4 ex./.-01-2015
Judecător fond: C. D.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 237/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 805/2014. Tribunalul... → |
|---|
