Rezoluţiune contract. Decizia nr. 283/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 1822/244/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 283/R/2014
Ședința publică de la 02 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător M. C.
Judecător D. E. S.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurentul – pârât C. C., cu domiciliul în Huși, ., jud. V., în contradictoriu cu intimata – reclamantă U. A.-TERITORIALĂ D. C., cu sediul în com/.. V., recurs împotriva sentinței civile nr. 981/30-12-2013 pronunțată de Judecătoria Huși, având ca obiect rezoluțiune contract de concesionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat faptul că nu s-a urmat procedura citării părților și că în termenul de amânare a pronunțării, la data de 02.06.2014, atât recurentul – pârât cât și intimata – reclamantă, au înaintat la dosar concluzii scrise;
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, la solicitarea apărătorului recurentului, pentru a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 02 iunie 2014 dându-se decizia de față:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 981 din 30.12.2013 pronunțată de Judecătoria Huși, a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanta U. A. – Teritorială a .. V., reprezentată prin Primarul . contradictoriu cu pârâtul C. C..
S-a dispus rezilierea contractului de concesionare înregistrat sub nr. 1161 din 15.11.2002.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin contractul de concesionare nr. 1161/15.11.2002, concendentul Consiliul Local al . dat în concesiune concesionarului C. C., suprafața de 1,5 ha luciu de apa, în vederea exploatării acestei acumulări locale de apă, acest teren fiind situat în pct. Urlați, tarlaua 17, . cadastrala a comunei D. C., pentru o perioada de 49 de ani.
Din examinarea contractului și din interpretarea dispozițiilor legale, s-a constatat că în cazul concesiunii de bunuri aparținând domeniului privat al statului sau unității administrativ-teritoriale, concedent nu va fi statul, județul, orașul sau ., ci doar prin mandatarii lor legali (ministerele de resort sau consiliile locale).
Prin acest contract pârâtul a preluat spre exploatare acest teren în suprafață de 1,5 ha luciu de apă, urmând ca în schimb, concesionarul să achite concedentului anual o redevență în cuantum de 210 euro și să execute anumite lucrări de întreținere și consolidare sub sancțiunea rezoluțiuni contractului de concesiune, așa cum rezultă din clauza prevăzută la art. 9 lit. b din caietul de sarcini.
Reclamanta a susținut că imediat după încheierea acestui contract, pârâtul a refuzat să achite acea garanție de 50% din suma obligației de plata datorată pentru primul an de activitate, invocând faptul că serviciul contabilitate nu i-a calculat această sumă pe care o datora.
Pretenția formulată de reclamanta-creditoare este rezoluțiunea contractului de concesiune, temeiul juridic al acțiunii în rezoluțiune fiind dispozițiile dreptului comun – art. 1020 Cod civ. și legea specială nr. 219/1998, privind regimul concesiunilor.
Prin urmare, în ceea ce privește dispoziția legală aplicabilă în cauză, instanța a apreciat că sunt incidente disp. art. 1020, 1021 din Codul civil de 1864.
Această regulă se desprindea atât din dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) C.civil (reluate în art. 3 și art. 4 din Legea nr.71/2011), cât și din art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011, potrivit căruia „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că pe parcursul derulării contractului de concesiune, pârâtul nu a achitat la termen valoarea redevenței pe care o datora anual, respectiv la începutul fiecărui trimestru, din raportul de control intermediar întocmit de Curtea de Conturi a Județului V. rezultând că la finele anului 2004, pârâtul figura cu restanțe de 8.615.775 lei Rol, aceste aspecte fiind reținute în raportul întocmit de la filele 48 - 51.
La baza rezoluțiuni stă ideea de scop (scopul principal urmărit de părți la data încheierii contractului) – „concesiunea”, respectiv exploatarea suprafeței de 1,50 ha teren luciu de apă, și plata redevenței, singura în măsură să explice interdependența obligațiilor născute dintr-un contract sinalagmatic.
Luând în considerare aspectele de fapt relevate de probele administrate, cât și dispozițiile legale menționate anterior, care împreună dau conținut obligației de exploatare a luciului de apă asumată de pârât, instanța a apreciat că între prestația promisă prin contract și prestația efectivă exista o neconcordanță, care intra în sfera noțiunii de neexecutare.
A rezultat în mod cert că scopul principal în considerarea căruia s-a perfectat contractul este exploatarea serviciului public rezultând din desfășurarea activității de acvacultură și respectiv plata către concedent a redevenței trimestrial în patru rate, la începutul fiecărui trimestru nu s-a îndeplinit.
Astfel, în temeiul art. 34 din Legea nr. 219/1998, concesionarul avea obligația să depună cu titlu de garanție (în termen de 30 de zile de la data semnării contractului, dar și după această perioadă), pe lângă acea redevență și o sumă fixă reprezentând o cotă parte din suma obligației de plată către concedent, stabilită de acesta și datorată pentru primul an de activitate, care trebuia plătită începând cu anul 2004, pârâtul beneficiind de un termen de grație.
Ca atare, neîndeplinirea obligațiilor esențiale din contractul de concesiune atrăgea rezilierea contractului.
Totodată, concesionarul era obligat, în baza contractului de concesiune și a legii, să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și permanență a bunurilor, activității și serviciilor publice ce fac obiectul concesiunii.
Pe baza acestor considerente de fapt, instanța a constatat că pârâtul nu și-a executat obligațiile contractuale, el obligându-se să consolideze digul de protecție, să repare călugărul și să lase o poartă de acces pentru a permite accesul animalelor la adăpat, precum și să efectueze plata redevenței la termen, precum și a garanției stipulate în contract.
În cauză a fost dovedit faptul că pârâtul nu și–a îndeplinit obligațiile asumate prin perfectarea contractului, în sensul că nu a executat lucrările de consolidare a digului de protecție, ci a efectuat doar anumite lucrări superficiale, existând fisuri între dalele de beton, a edificat o construcție fără a obține documentația necesară și fără a avea acordul concedentului și nu a plătit acea garanție stabilită în sarcina sa începând cu anul 2004.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru rezoluțiunea contractului, art. 1020, 1021 C. civ, - în ceea ce privește fapta ilicită (neexecutarea obligației) și caracterul imputabil al acesteia (vinovăția) luând în considerare și caracterul consensual, cu titlu oneros, intuitu personae, al contractului de concesiune, instanța a admis acțiunea intentată de reclamanta U. A. – Teritorială a .. V., reprezentată prin Primarul . contradictoriu cu pârâtul C. C. și a dispus rezoluțiunea contractului de concesiune, conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a arătat că dintre toate motivele de reziliere invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța de fond a reținut următoarele trei (pag. 5 penultima frază): „In cauză a fost dovedit faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, în sensul că nu a executat lucrările de consolidare a digului de protecție, ci a efectuat doar anumite lucrări superficiale, existând fisuri între dalele de beton, a edificat o construcție fără a obține documentația necesară și fără a avea acordul concedentului și nu a plătit acea garanție stabilită în sarcina sa începând cu anul 2004".
Consideră că hotărârea Judecătoriei Huși este neîntemeiată întrucât niciuna din cele trei obligații enumerate de instanța de fond nu au fost încălcate în mod culpabil de recurent.
În ceea ce privește obligația de consolidare a digului, recurentul a arătat că din expunerea de motive a H.C.L. D. C. prin care s-a dispus darea în concesiune a iazului, precum și din alte acte rezultă că starea digului în anul 2002 era deplorabilă. După ce a preluat iazul în concesiune a făcut numeroase investiții de consolidare a digului și călugărului. Investițiile le-a făcut în regie proprie, dar a depus la dosar facturile materialelor consumate.
Cea mai bună dovadă a faptului că a consolidat digul la parametrii acceptați de norme este autorizația de la Apele Române pe care a depus-o la dosar. Pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor de siguranță a digului s-a deplasat o comisie la fața locului, care a verificat digul, a făcut un raport, fotografii și a emis autorizația. Toate acestea se află la dosarul cauzei.
Instanța reține că dalele de beton ar avea fisuri, aspect nerelevant deoarece fisurile apar după fiecare iarnă, ca urmare a fenomenului de îngheț-dezgheț, dar aceste fisuri sunt ușor de remediat. Dacă aceste fisuri ar fi avut relevanță pentru siguranța digului nu s-ar mai fi emis autorizația de către Apele Române. Precizează faptul că după concesionare a făcut investiții în digul iazului, de aproximativ 60.000 - 70.000 RON.
Referitor la construcția edificată lângă iaz, fără autorizație de construire și fără acordul concedentului, recurentul a arătat că, într-adevăr, lângă iazul concesionat, dar pe terenul care face parte din contractul de concesiune, a ridicat o construcție și două anexe. În contractul de concesiune se stipulează faptul că nu are voie să ridic construcții fără acordul concedentului.
Față de această obligație prevăzută în contractul de concesiune și față de situația de fapt derulată până în prezent în legătură cu acest contract precizează că această obligație de a nu construi fără acordul concedentului nu este una pe baza căreia să se dispună rezilierea contractului în caz de nerespectare. Obligația a fost prevăzută pentru ca el să nu aibă dreptul de a cere despăgubiri în caz de încetare a contractului înainte de termen decât pentru construcțiile făcute cu acordul concedentului.
Chiar dacă s-ar considera că această obligație era prevăzută sub condiție rezolutorie precizează faptul că a avut acordul verbal al primarului să construiască. De nenumărate ori a fost la Primărie și le-a adus la cunoștință faptul că trebuie să fac o construcție acolo deoarece paznicii nu au unde să stea (doi ani la rând, inclusiv iarna, paznicii au stat într-un vagon). Primarul mi-a dat acordul să construiesc o locuință pentru a putea administra bunul concesionat. Autorizație, dar nu s-a putut deoarece U.A.T. D. C. nu avea actele în regulă, respectiv nu avea întocmită documentația cadastrală pentru terenul respectiv.
Precizează faptul că pe cheltuiala sa, fără a avea nicio obligație, a achitat costurile documentației cadastrale pentru ca să se facă intabularea și să obțină autorizație de construire.
Pentru acele construcții provizorii pe care le-a ridicat a avut acordul verbal al conducerii primăriei, iar autorizația nu s-a eliberat din culpa concedentului care nu avea intabulare pentru teren.
Referitor la obligația de plată a garanției a arătat că în contractul de concesiune nu există o asemenea obligație, astfel încât, legal, nu pot fi tras la răspundere pentru neîndeplinirea ei. Această obligație este înscrisă în caietul de sarcini, dar nu se face nicăieri precizarea că acest caiet de sarcini face parte din contractul de concesiune.
Chiar dacă această obligație ar fi fost înscrisă în contract, nu a avut nicio culpă pentru neîndeplinirea ei. În numeroase rânduri a fost la primărie și a cerut să-i pună la dispoziție un cont unde să consemneze această garanție. Primăria nu i-a pus la dispoziție un număr de cont, nu a emis o factură în acest sens și nu i-a trimis vreo notificare prin care să-i aducă la cunoștință să consemneze garanția.
De altfel, valoarea garanției era derizorie (circa 100 EUR) față de investițiile pe care eu le-a făcut acolo, iar dacă reclamanta i-ar fi adus la cunoștință că are o asemenea obligație (deși în contract nu era înscrisă) ar fi achitat-o imediat.
Precizează faptul că a făcut la bunul concesionat investiții de aproximativ 200.000 RON (consolidat dig, călugăr, împăduriri pentru consolidare maluri, puiet de pește, construcții, achitat documentația cadastrală și alte acte etc.) și consideră că instanța trebuia să aprecieze așa-zisele nerespectări ale obligațiilor contractuale în raport cu gravitatea lor, astfel încât să nu pronunțe rezilierea decât dacă ar fi vorba efectiv despre nerespectarea culpabilă a unor obligații esențiale.
Intimata – reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de C. C. ca neîntemeiat si pe cale de consecința menținerea sentinței civile nr. 981/30.12.2013 pronunțata de Judecătoriei Huși, ca fiind legala si temeinica.
Soluția instanței de fond este corecta de vreme ce, din întregul material probator administrat in prezenta cauza ( înscrisuri, planșe foto, interogatoriu, proba testimoniala) rezultă, fără putință de tăgada, că pârâtul, în calitate de concesionar, nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Recurentul înțelege să critice sentința instanței de fond doar sub aspectul temeiniciei, apreciind ca niciuna din cele trei obligații enumerate de instanța nu au fost încălcate in mod culpabil, deși: nu a consolidat digul de protecție (art. 1 al. 2 lit. a din contract; art. II din caietul de sarcini rap. la art. 7 pct. 6 din contract) aspect dovedit prin înscrisurile depuse la dosar: procesul verbal nr. 1040/24,08.2012 încheiat cu prilejul verificării de către Comisie constituita la solicitarea concedentului a îndeplinirii obligațiilor contractuale de către concesionar (verificare efectuata cf art. 6 al. 1 din contact); planșele foto existente la filele 188,189 dosar ce atesta stare digului, existenta fisurilor intre datele de beton.
Susținerile recurentului cum ca a făcut numeroase investiții, in regie proprie, dovedite prin facturile materialelor consumate depuse la dosar, sunt contrazise tocmai de înscrisurile depuse de parat, respectiv: fotografiile efectuate cu prilejul întocmirii dosarului pentru obținerea autorizației de gospodărire a apelor - fila 81 dosar - din care se poate observa aceeași stare a digului; facturile fiscale ( filele 130,131.133) vădesc achiziționarea unor materiale de construcție (faianța, ciment, gresie) care, cu siguranța, nu au fost folosite la consolidarea digului, achiziționate de către o alta persoana decât concesionarul (Căciula N. si nu Căciula C.); facturile fiscale (f 134, 135 ) vădesc achiziționarea unor materiale de construcție in anul 2005 ( ciment, fier beton, saci folie) care firește au fost folosite la edificarea acelor construcții ce au fost realizate, potrivit susținerilor paratului de la interogatoriu - răspuns întrebare 2/3, in anul 2005; factura fiscala de la f. 128 ce atesta achiziționară unor larve si saci polietilena nu tinde sa dovedească îndeplinirea vreunei obligații contractuale.
Mai mult, planșele foto de la file 190,191 vădesc existenta unei spărturi in dig, prin care apa pătrunde in malul de pământ, slăbindu-i rezistenta; planșele foto existente la fila 191,192 vădesc starea deplorabila a punții de acces, spre deosebire de cea existenta la momentul încheierii contractului reliefata de planșele foto depuse de parat - fila 81 dosar.
Intimata a arătat că recurentul a realizat construcții fără a avea acordul concedentului (construcție in suprafața de 70 m.p., un grajd pentru animale in suprafața de 14 m.p.., un coșar pentru porumb de 12 m.p.) fără a solicita autorizație de construcție.
Din planșele foto existente ia filele 192, 195 se observă construcții edificate de către concesionar, construcții care nu servesc exploatării bunului concesionat așa cum afirma recurentul (se pot observa existenta unor anexe pentru animale).
Pentru edificarea acestor construcții nu s-a solicitat acordul concedentului, nu s-a depus vreo cerere in acest sens, nu s-a solicitat eliberarea vreunei autorizații de construire. Susținerile recurentului cum că a făcut demersuri in vederea întocmirii Cârtii Funciare, sunt pur gratuite, daca avem in vedere ca nu sunt confirmate de nici un mijloc de proba, înscrisurile depuse la dosar vădesc o alta situație de fapt.
Mai mult, lipsa de diligenta a recurentului in a obține autorizația de construire este reliefata tocmai de conduita pasiva avuta chiar si cupa întocmirea Cârtii Funciare (in anul 2010), la sediul concedentului nefiind înregistrata, cana in prezent, nici astfel de cerere.
Nu a depus nici pana în prezent cu titlu de garanție un procent de 50% din suma obligației de placă datorata pentru un an de activitate, deși potrivit art. III din contract o asemenea obligație trebuia îndeplinită in termen de 30 de zile de la data semnării contractului.
Recurentul apreciază ca nu poate fi tras la răspundere pentru neîndeplinirea acestei obligații atât timp cat această obligație nu exista in contractul de concesiune ci doar in caietul de sarcini si nicăieri nu se face precizarea ca acest caiet de sarcini face parte integranta din contractul de conexiune. învederam recurentului prevederile art. 95 din HG 925/2006.
Mai mult se poate ignora poziția oscilanta a recurentului care, inițial, prin răspunsul formulat de către concesionar la adresa nr. 822/14.08.2012, răspuns înregistrat sub nr. 892/05.09.2012. acesta înțelege sa impute o atare neîndeplinire tocmai in sarcina celor din cadrul serviciului de contabilitate al Primăriei. Ulterior, in fata instanței de fond (la dezbateri), a înțeles sa facă mențiunea ca, de fapt, a mers sa achite aceasta garanție, dar salariații primare; au refuzat sa o încaseze. Si in cele din urma, prin cererea de recurs, sa facă mențiunea ca in numeroase rânduri a fost la primărie si a cerut sa-i pună o dispoziție un cont unde sa consemnez aceasta garanție, însă Primăria nu i-a pus la dispoziție un număr de cont, nu a emis o factura in acest sens și nu i-a trimis vreo notificare prin care să-i aducă la cunoștință obligația de a consemna garanția.
Plecând de la principiul instituit de art. 1169 V.C.C. potrivit căruia pârâtul trebuie sa facă dovada celor afirmate, si in lipsa dovezii de consemnare a garanției sau a vreunei cereri înregistrate la concesionar, susținerile sale sunt vădit nefondate.
P. la promovarea acestei acțiuni nu ar fi existat nicio justificare obiectiva si raționala de a refuza încasarea acestei garanții.
Apărarea paratului cum că suma trebuia calculata si încasata/ cerută de serviciul de contabilitate al concedentului nu poate fi primita si nici nu poate constitui o clauza de exonerare de la îndeplinirea acestei obligații contractuale. atât timp cot in contract s-a prevăzut modalitatea de stabilirii a cuantumul garanției, aceasta, fiind determinabila (respectiv 50% din obligația de plata pentru un an - care potrivit art. 3 - aceasta este in cuantum de 210 euro/an).
Aceasta obligație contractuala a fost instituita in acord cu dispozițiile: art. 34 din Lg. 219/1998 privind regimul concesiunilor; art. 59 din HG 216/1999 normele metodologice de aplicare a Legii 219/1998.
In drept, art. 308 ai. 2 raportat la art. 115 V.P.C.
Examinând motivele de recurs, prin prisma prevederilor art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, s-a reținut că pârâtul nu a achitat la scadență valoarea redevenței pe care o datora anual, respectiv la începutul fiecărui trimestru, aspect recunoscut și de reclamant, fiind confirmat și de raportul de control intermediar întocmit de Curtea de Conturi a Județului V., din care rezultă că la finele anului 2004, pârâtul figura cu restanțe de 8.615.775 lei.
De asemenea, prima instanță, în mod corect a interpretat și aplicat dispozițiile contractului și ale Legii nr. 219/1998, stabilind că pârâtul se face vinovat de nerespectarea obligației asumate, constând în neplata la scadență a redevenței trimestriale, apreciind că această prestație reprezintă scopul principal în considerarea căruia s-a perfectat contractul alături de cel al exploatării serviciului public rezultând din desfășurarea activității de acvacultură.
Instanța de recurs subliniază că achitarea de către concesionar a unor penalități pentru plata cu întârziere a acestor redevențe nu poate înlătura dreptul concedentului de a solicita rezilierea contractului ce concesiune, mai ales în condițiile în care această obligație esențială a contractului a fost încălcată în mod repetat.
De asemenea, contrar susținerilor recurentului, acesta, în calitate de concesionar, conform clauzelor caietului de sarcini și dispozițiilor imperative ale art. 34 din Legea nr. 219/1998, avea obligația de a depune cu titlu de garanție, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului, o sumă reprezentând o cotă parte din suma obligației de plată către concedent, stabilită de acesta și datorată pentru primul an de activitate.
Nu pot fi reținute apărările recurentului privind lipsa unei obligații contractuale de consemnare a garanției, în condițiile în care, pe de o parte, astfel cum a reținut și prima instanță, aceasta reprezintă și o obligație legală prevăzută de art. 34 din Legea nr. 219/1998, iar pe de altă parte, față de prevederile art. 28 alin. 4 din Legea nr. 219/1998, contractul de concesiune cuprinde și clauzele din caietul de sarcini.
Totodată, recurentul nu a făcut dovada lipsei culpei cu privire la neîndeplinirea acestei obligații. Împrejurările invocate, respectiv inexistența unei facturi emise de intimată în acest sens, lipsa unei notificări de plată, neindicarea unui cont în care să consemneze această garanție, precum și neglijența funcționarilor publici din cadrul Primăriei Comunei D. C. în urmărirea și încasarea creanțelor la bugetul local, nu pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, neputând fi asimilate unui caz de forță majoră sau caz fortuit, singurele în măsură să înlăture răspunderea contractuală.
Faptul că a întreprins numeroase demersuri pentru a-i fi stabilit cuantumul acestei obligații nu poate fi reținut, lipsind orice probatoriu în acest sens, iar simplele afirmații ale reclamantului nu pot face dovada împrejurărilor invocate. De altfel, recurentul nu s-a afla în imposibilitatea de a determina cuantumul acestei obligații, câtă vreme el însuși a afirmat în cuprinsul motivelor de recurs că suma datorată cu titlu de garanție era una derizorie – circa 100 Euro (110 Euro, potrivit caietului de sarcini), precum nici în imposibilitatea de a efectua consemnarea în cazul refuzului concedentului de a accepta depunerea garanției, având la dispoziție procedura ofertei reale urmată de consemnațiune.
Ca urmare, în mod corect a reținut prima instanță neîndeplinirea acestei obligații de către recurent.
Totodată, concesionarul era obligat, în baza contractului de concesiune, ca obiective principale, să repare digul de protecție și să consolideze călugărul, după care să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și permanență a bunului concesionat, precum și a activității și serviciilor publice ce fac obiectul concesiunii.
Or, prima instanță a reținut în mod corect că pârâtul nu a făcut dovada că și–a îndeplinit obligațiile asumate prin perfectarea contractului, în sensul că, deși a efectuat anumite lucrări la digul de protecție – astfel cum arată martorul audiat de instanță, acestea au fost făcute în anul 2003, iar la momentul judecării cauzei dalele prezentau fisuri – astfel cum recunoaște și reclamantul și după cum rezultă și din planșele foto depuse la dosar de reclamantă.
Nu se poate reține, în aceste condiții, că recurentul și-a îndeplinit obligația de a asigura exploatarea eficace în regim de continuitate și permanență, copiile facturilor privind achiziționarea de materiale de construcții depuse de reclamant la dosar datând din perioada 2005 – 2006, nu fac dovada că au fost efectuate lucrările la care s-a obligat prin contract. Mai ales că în perioada în care au fost achiziționate materialele de construcție a fost edificată construcția aflată pe terenul concesionat, după cum afirmă însuși recurentul în răspunsul la interogatoriu – întrebarea 10, fila 198 verso din dosarul Tribunalului V..
În ceea ce privește edificarea unei construcții fără a avea acordul concedentului, această împrejurare de fapt nu este contestată de către recurent, însă acesta arată că este vorba despre o construcție pentru paznic, pentru care a avut acordul verbal al primarului.
Cu toate acestea, împrejurările invocate de recurent, deși au fost prezentate în fața primei instanțe, acesta nu a făcut dovada acestor susțineri, în condițiile art. 1169 C.civ. de la 1864. Lipsa autorizației de construcție pentru edificarea acestei construcții este un fapt care face să se prezume, însă nu în mod absolut, că recurentul nu a avut acordul pentru edificarea construcției, astfel că în mod corect a reținut prima instanță încălcarea interdicției din caietul de sarcini de a construi fără acordul concedentului.
Prin urmare, în mod just a constatat prima instanță îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 lit. c din Legea nr. 219/1998, raportat la prevederile 1021 C.civ. de la 1864, pentru a se dispune rezilierea contractului.
Astfel, nu au fost îndeplinite mai multe obligații contractuale esențiale, respectiv: neplata la scadență a redevențelor; neconsemnarea garanției; nerespectarea obligației de reparare și consolidare a digului și călugărului, precum și de a asigura exploatarea eficace în regim de continuitate și permanență a bunului concesionat; nerespectarea interdicției de a construi fără acordul concedentului. Unele obligații au fost încălcate în mod repetat, iar altele prin neîndeplinirea lor pe o perioadă lungă de timp au dus la degradarea bunului ce face obiectul concesiunii, contrar obiectivelor stabilite la încheierea contractului.
De asemenea, neîndeplinirea acestor obligații este considerată culpabilă, câtă vreme niciuna din împrejurările invocate de recurent nu poate înlătura culpa acestuia în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor asumate.
Față de toate cele expuse, tribunalul va respinge recursul formulat de recurentul C. C. împotriva sentinței civile nr. 981/30.12.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o va menține, în condițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul C. C. împotriva sentinței civile nr. 981/30.12.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei U. A. Teritorială D. C. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2014.
Pentru Președinte, A. A., aflat în C.O. - Președinte, S. D. E. | Judecător, M. C. | Judecător, D. E. S. |
Grefier, R. A. |
Red/tehn.: C.M./02.07.2014
2 ex./03.07.2014
Judecătoria Huși: judecător A. C.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1050/2014.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 170/2014. Tribunalul... → |
|---|
