Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1283/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1283/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 2570/89/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1283/2014
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier D. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror B. S. E.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află pronunțarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârâții: M. L., CNP:_, domiciliată în fapt în ., jud. V. și M. V., CNP:_, domiciliat în ., având ca obiect situație juridică minor -menținere măsură de protecție
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.
S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:
Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2014 sub nr._ /2013 reclamanta, Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâții M. V. și M. L., a solicitat înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență instituită pentru copilul M. R., cu măsura de protecție specială a plasamentului acestuia la asistentul maternal profesionist G. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V.. Solicită și obligarea părinților de a presta între 20-40 ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza unității administrativ-teritorială în care își au domiciliul și încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului de la asistentul maternal profesionist L. V. și sitarea alocației de plasament.
În fapt, instanța reține că minora M. R., născută la data de 28.10.2005, clinic sănătoasă, fiica lui M. V. și M. L., care a finalizat clasa a II-a, în cadrul Școlii gimnaziale ”I. A.” din corn. Găgești, jud. V., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, la asistentul maternal profesionist G. V., cu domiciliul în ., jud. V., conform dispoziției cu nr. 8425/29.08.2014, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece părinții nu erau interesați a se ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.
Climatul în familia asistentului maternal profesionist, este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. Întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.
Copilul a mai beneficiat de măsură de protecție specială a plasamentului, la asistentul maternal profesionist L. V., care din motive personale nu s-a mai putut ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.
In ceea ce-i privește pe părinți, mama copilului a părăsit domiciliul și întreține o relație de uniune liberă cu numitul H. N., în ., jud. V., într-un imobil format din 2 camere și anexe, care nu asigură condiții minime pentru creșterea copilului, mama a declarat verbal că, dorește să își crească copilul, dar a refuzat să completeze o declarație în acest sens
Tatăl copilului, nu deține loc de muncă, locuiește singur într-un imobil format din 2 camere și un hol, neîntreținut din punct de vedere igienic și nu este racordat la rețeaua electrică.
Din ancheta socială cu nr. 4283/24.06.2014, emisă de Primăria corn. Pungești, jud. V., reiese că, tatăl copilului este de acord cu menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului, deoarece nu are condiții materiale necesare creșterii acestuia, iar mama copilului a părăsit domiciliul și nu este interesată de acesta.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 62 alin 1, lit a, art. 65, alin 2, art. 66, alin 3, art. 67, alin 2, art. 70, alin 3, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.
Pârâții legal citați nu s-au prezentat în fața instanței.
Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 republicată privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Minora M. R., a fost plasată în regim de urgență la asistentul maternal profesionist G. V. prin dispoziția emisă de directorul D.G.A.S.P.C. V. deoarece se afla în dificultate din motive neamputabile părinților care au declarat că nu se pot ocupa de îngrijirea și educația acesteia invocând probleme de ordin pecuniar .
Anterior minora a beneficiat de măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist L. V. care, din motive personale, a declarat că nu se mai poate ocupa de creșterea și educarea acesteia.
Instanța de judecată, fiind sesizată în temeiul art.70 alin.1 din Legea nr.27/2004 republicată, constată că împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență nu s-au schimbat, impunându-se în vederea protejării interesului superior al copilului menținerea măsurii de protecție specială .Astfel, din actele dosarului a rezultat că părinții copilului manifestă în continuare dezinteres pentru asumarea responsabilității parentale, nu doresc reintegrarea copilului în familia lor,iar tatăl și-a dat acordul pentru menținerea măsurii plasamentului .
Mama nu prezintă garanții morale și materiale pentru îngrijirea unui copil,iar în familia extinsă nu au fost identificate posibilitățile de reintegrare.
În consecință,se va dispune încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist L. V..
Se va face aplicarea disp. art. 66 alin.3 din Legea nr.272/2004 republicată în sensul delegării exercițiului drepturilor părintești privind pe copil directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
Întrucât părinții copilului nu realizează venituri constante și cuantificate, neavând locuri de muncă,însă au aptitudinea de a munci, în conformitate cu art.67 alin.2 din Legea nr.272/2004,vor fi obligați să presteze fiecare câte 20 de ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială ,pe raza unității administrative în care își au domiciliul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin Director general I. A. Ș., în contradictoriu cu pârâtii M. V.,CNP-_,cu domiciliul in ., și M. L.,CNP-_, . Pungești, jud.V..
Înlocuiește,cu privire la minora M. R.( CNP-_,născută la 28.10.2005, in mun.V.), măsura de protecție speciala a plasamentului in regim de urgenta la asistentul maternal profesionist G. V.(CNP-_,domiciliat in ., jud.V.,atestat 375/2012), cu măsura plasamentului la același asistent maternal profesionist.
Stabilește domiciliul minorei la domiciliul asistentului maternal profesionist.
Delegă exercițiului drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești pentru minora Directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004,republicata.
Obligă paratii să presteze,fiecare, pentru întreținerea aceleiași minore, câte 20 ore/luna în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială a comunei de domiciliu.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică azi, 4.12.2014.
Președinte, I. P. | ||
Grefier, D. T. |
Red. P.I.,/06.01.2015
Tehnored.T.D.
Ex.6/08.12.2015
.>
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 692/2014.... | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 674/2014. Tribunalul VASLUI → |
---|