Situaţie juridică minor. Sentința nr. 307/2014. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 307/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 639/89/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 307/2014

Ședința publică de la 26 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. I. Z.

Grefier O. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de director general I. A. Ș., în contradictoriu cu pârâtul S. C.-F., cu domiciliul în ., jud. V., la asistentul maternal profesionist M. Nuța, având ca obiect menținere măsură de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic A. Dănut, lipsă fiind pârâtul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că este primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită,s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Verificând din oficiu competența instanței de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art.131 alin. 1 Cod proc. civilă, raportat la dispozițiile art. 124 alin.1 din Legea 272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier A. D., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului, pentru tânărul S. C.-F., la asistentul maternal profesionist M. Nuța și acordarea în continuare a alocației lunare de plasament, având în vedere că acesta a dobândit capacitate de exercițiu deplină și își continuă studiile.

Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii de admitere a cererii.

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2014, sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pe pârâtul S. C.-F., cu domiciliul în ., jud. V., la asistentul maternal profesionist M. Nuța pentru a se pronunța asupra menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului pentru tânărul S. C.-F., născut la data de 11.02.1996, CNP:_, fiul lui S. E. și S. T..

În motivarea cererii se arată că tânărul S. C.-F., născut la data de 11.02.1996, beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului, la asistentul maternal profesionist M. Nuța, conform Sentinței Civile nr. 465/19.04.2006, emisă de Tribunalul V., în dosarul cu nr._, deoarece părinții acestuia nu erau interesați a se ocupa de creșterea și îngrijirea tânărului.

În urma reevaluării cazului, tânărul a dobândit capacitate deplină de exercițiu, dar își continuă studiile în clasa a Xl-a, la zi, conform adeverinței cu nr. 132/10.01.2014, emisă de Liceul tehnologic ,, Ghenuța C.,, M., jud. V..

Prin cererea cu nr. 4765/10.02.2014, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., tânărul S. C.-F. a solicitat menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului, deoarece a dobândit capacitate deplină de exercițiu și își continuă studiile, la zi, anul școlar 2013-2014, de asemenea și asistentul maternal profesionist a fost de acord cu menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 51 alin 2, art. 61, alin 2, 68, alin 2, art. 119 și art. 130, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, actualizată.

A fost anexată documentația care a stat la baza solicitării menținerii măsurii de protecție specială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Tânărul S. C.-F. a beneficiat de măsura specială de protecție a plasamentului la asistentul maternal profesionist M. Nuța, din anul 2006, conform Sentinței civile nr.465/19.04.2006 a Tribunalului V..

În prezent, a dobândit capacitate de exercițiu deplină prin împlinirea vârstei de 18 ani, însă de află în continuarea studiilor liceale, fiind în clasa a XI-a, cursuri de zi, la Liceul tehnologic „Ghenuța C.” din M., jud.V..

Potrivit art.55 (51 în numerotarea anterioară) din Legea nr.272/2004 republicată, „Copilul beneficiază de protecția specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacității depline de exercițiu. La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani”.

Având în vedere cererea formulată în acest sens de tânărul S. C.-F., precum și dovada faptului că aceasta se află în continuarea studiilor (învățământ de zi), instanța va admite cererea și va menține măsura specială, cu toate consecințele, până la terminarea studiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin Director general I. A. Ș..

Menține măsura de protecție a plasamentului privind pe tânărul S. C.-F. CNP_ la asistentul maternal profesionist M. Nuța, domiciliată în ., jud.V..

Dispune continuarea acordării alocației de plasament prevăzute de art. 119 din Legea nr. 272/2004.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2014.

Președinte,

A. I. Z.

Grefier,

O. P.

Red./th.A.I.Z.

28.03.2014/ 4 ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 307/2014. Tribunalul VASLUI