Anulare act. Decizia nr. 1542/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1542/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 1542/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1542/A/2015
Ședința publică de la 18 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier A. C.
----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții - pârâți B. A. și B. M. în contradictoriu cu intimata - reclamantă L. S., împotriva sentinței civile nr. 319/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect - anulare act contract vânzare cumpărare, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2015 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 396 (1) Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
În termenul de amânare a pronunțării s-au depus la dosar note de concluzii de către apelanții – pârâți precum și de către intimata – reclamantă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 319/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, s-a respins cererea prin care pârâții B. A. și B. M. C. au solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” din București.
A fost admisă acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 863/21.06.2013 la biroul notarului public D. I. și pentru repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, acțiune formulată de reclamanta L. S., împotriva pârâților B. A. și B. M. C. și a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 863/21.06.2013 la biroul notarului public D. I. din Bârlad.
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 863/21.06.2013, în sensul că a obligat pârâții B. A. și B. M. C. să restituie reclamantei L. S., în deplină proprietate și posesie, imobilul (lotul nr.1), situat în satul Simila, ., compus din casă de locuit, construită în anul 1962, din ceamur, acoperită cu țiglă, alcătuită din 2 camere, antreu, bucătărie, hol, cu o suprafață utilă de 46,62 m.p., cu o suprafață construită real măsurată de 61,34 m.p., împreună cu suprafața de 1.007 m.p. teren, având vecinătățile N- Ț. V. G.; E-DS 649; S- DS 668; V- lotul nr.2 aparținând numitei C. T., imobil înscris în cartea funciară nr._ a comunei Zorleni, jud. V., cu nr. cadastral_,_-C1.
Din analiza probelor administrate, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 3327/12.11.2009 a Judecătoriei Bârlad, a fost admisă acțiunea pentru dezbatere succesiune și ieșire din indiviziune, formulată de reclamanta L. S., în contradictoriu cu pârâta C. T. și s-a dispus ieșirea părților din indiviziunea rămasă în urma defunctului L. V. I. (soțul reclamantei și tatăl pârâtei). Pentru ieșirea din indiviziune, instanța a luat act de tranzacția intervenită între părți. Conform tranzacției, prin ieșirea din indiviziune L. S. a primit în proprietate exclusivă lotul nr.1 al imobilului situat în satul Simila, ., compus din casă de locuit cu 2 camere, antreu, bucătărie și hol, construită din ceamur, acoperită cu țiglă și din suprafața de 1.007 m.p. teren aferent, vecinătățile imobilului fiind: N- Ț. V. G.; E-DS 649; S- DS 668; V- lotul nr.2 aparținând numitei C. T.. Sentința civ. nr. 3327/12.11.2009 a Judecătoriei Bârlad a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Ulterior, prin contractul de întreținere autentificat cu nr. 202/26.05.2011 la biroul notarului public T. V. din Bârlad, reclamanta L. S. a înstrăinat imobilul proprietatea ei, situat în satul Simila, ., către soții G. V. și G. M..
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bârlad cu nr. 3732/18.07.2012, reclamanta L. S. a chemat în judecată pe pârâții G. V. și G. M., solicitând să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat cu nr. 202/26.05.2011 la biroul notarului public T. V.. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâții G. V. și G. M. nu își îndeplineau obligația de întreținere pe care ei și-o asumaseră față de reclamantă.
Soluționând cauza ce a făcut obiectul dosarului civ. nr. 3732/18.07.2012, Judecătoria Bârlad a pronunțat sentința civ. nr. 3263/7.11.2012, prin care a fost admisă acțiunea și s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat cu nr. 202/26.05.2011 la biroul notarului public T. V. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
În considerentele sentinței civ. nr. 3263/7.11.2012 a Judecătoriei Bârlad, s-a reținut că pârâții G. V. și G. M. nu și-au îndeplinit obligația de întreținere pe care și-o asumaseră față de reclamanta L. S.. Sentința civ. nr. 3263/7.11.2012 a Judecătoriei Bârlad a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Ulterior, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 863/21.06.2013 la biroul notarului public D. I., prin care reclamanta L. S. a vândut pârâților B. A. și B. M. C., soți, imobilul (lotul nr.1) proprietatea ei, situat în satul Simila, ., compus din casă de locuit, construită în anul 1962, din ceamur, acoperită cu țiglă, alcătuită din 2 camere, antreu, bucătărie, hol, cu o suprafață utilă de 46,62 m.p., cu o suprafață construită real măsurată de 61,34 m.p., împreună cu suprafața de 1.007 m.p. teren, având vecinătățile N- Ț. V. G.; E-DS 649; S- DS 668; V- lotul nr.2 aparținând numitei C. T., imobil înscris în cartea funciară nr._ a comunei Zorleni, jud. V., cu nr. cadastral_,_-C1, conform încheierii nr._/19.06.2013 emisă de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad. În contract s-a menționat că prețul vânzării-cumpărării imobilului convenit de părți a fost de 15.000 lei, preț care a fost plătit reclamantei, în numerar, la data autentificării contractului, valoarea imobilului, conform expertizei Camerei Notarilor Publici Iași fiind de 9.587 lei. În contract s-a menționat că 3 exemplare ale contractului au fost eliberate părților, un exemplar al contractului a rămas la arhiva notarială, iar un alt exemplar al contractului a fost înaintat Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad.
Din extrasul de carte funciară pentru informare din data de 24.02.2014 emis de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad, a rezultat că proprietarii imobilului cu nr. cadastral_, situat în satul Simila, . B. A. și B. M. C., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 863/21.06.2013 la biroul notarului public D. I..
Din documentația care a stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 863/21.06.2013, a rezultat că prin cererea înregistrată cu nr. 1445/21.06.2013, la biroul notarului public D. I., L. S., B. A. și B. M. C. au solicitat redactarea și autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare privind imobilul casă de locuit și teren de 1.007 m.p. din satul Simila, V..
Cererii menționate i-au fost anexate: planul de amplasament și delimitare a imobilului; extras de carte funciară pentru autentificare (cartea funciară nr._ a . atestare fiscală, emis de Primăria . stare civilă; sentința civ. nr. 3327/12.11.2009, sentința civ. nr. 3263/7.11.2012, sentința civ. nr. 1191/13.05.2013 ale Judecătoriei Bârlad; adeverință medicală emisă la data de 19.06.2013, emisă de Cabinetul Medical Individual T. S. din Zorleni, în care s-a consemnat că L. S. „nu este în evidență cu boli psihice”.
Pentru soluționarea cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice prin care să se stabilească dacă, la data de 21.06.2013, reclamanta L. S. avea capacitatea de a înțelege semnificația juridică a actului pe care aceasta l-a încheiat la data de 21.06.2013.
În scopul efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, Serviciul Medico-Legal Județean V. a examinat-o pe L. S. la data de 4.09.2014, iar în perioada 5-19.09.2014 reclamanta L. S. a fost internată în Spitalul Județean de Urgență V.. Din biletul de externare din data de 19.09.2014, rezultă că la data externării L. S. prezenta diagnosticul „demență Alzheimer; cardipoatie ischemică cronică; hipoacuzie de percepție, cataractă senilă în evoluție; hidrocefalie; lacunarism cerebral; atrofie cerebrală”. În perioada 3-7.11.2014 L. S. a fost internată în Spitalul Municipal de Urgență E. B. din Bârlad. Din biletul de externare din data de 7.11.2014 a rezultat că L. S. prezenta diagnosticul „tulburare organică de personalitate; demență mixtă-forma medie; atrofie cerebrală; lacunarism cerebral”.
A mai reținut prima instanță că prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 58/PA din 4.09.2014, întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V., s-a stabilit că L. S. prezintă demență mixtă cu tulburare organică de personalitate, atrofie cerebrală, lacunarism cerebral, cardiopatie ischemică cronică, hidrocefalie, cataractă senilă în evoluție. Afecțiunea psihiatrică (demență) de care suferă pacienta reprezintă o deteriorare a multiplelor funcții corticale superioare, incluzând memoria, gândirea, orientarea, înțelegerea, calculul, capacitatea de a învăța, limbajul, judecata; aceste deteriorări sunt însoțite de deteriorarea controlului emoțional, a comportamentului social și a motivației. În aceste condiții, prin expertiza medico-legală psihiatrică s-a apreciat că, la momentul 21.06.2013, L. S. nu avea capacitatea psihică suficientă pentru a înțelege pe deplin ce fel de act încheie, cu atât mai puțin să înțeleagă semnificația juridică a actului (atașamentul excesiv la proprietate al persoanelor vârstnice pledează pentru o motivație absurdă a vânzării casei sau o înțelegere greșită a semnificației actului încheiat). S-a apreciat că, la data de 21.06.2013, L. S. a avut discernământ critic scăzut, ea neavând capacitatea psihică suficientă pentru a înțelege semnificația juridică a actului pe care l-a încheiat.
La termenul de judecată din 29.01.2015, împotriva raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean V., pârâții B. A. și B. M. au formulat obiecțiuni și au solicitat efectuarea unei alte expertize de către Institutul de Medicină Legală M. Minovici din București. În condițiile arătate, la termenul de judecată din 29.01.2015, instanța a respins cererea de efectuare a unei noi expertize medico-legale psihiatrice.
La termenul de judecată din 29.01.2015, avocatul reclamantei a precizat că motivul acțiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare este acela că reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la obiectul contractului la momentul încheierii lui.
Privitor la susținerea reclamantei, potrivit căreia consimțământul ei ar fi fost viciat prin eroare asupra obiectului contractului, asupra obiectului prestației, dar și surprins prin dol de către pârâți, prima instanță a apreciat că sunt incidente prevederile art. 1206 și art. 1207 din Codul civil
A mai arătat prima instanță că potrivit art. 1207 alin. 2 pct. 1 teza 1 din Codul civil, eroarea asupra naturii juridice a actului reprezintă o eroare esențială, ce constituie viciu de consimțământ, iar sancțiunea care intervine este aceea a nulității relative, conform art. 1251 din Codul civil.
Conform doctrinei, eroarea asupra naturii contractului constituie un obstacol la formarea contractului deoarece voințele părților nu se întâlnesc. În caz de eroare asupra naturii actului, consimțământul lipsește deoarece există neconcordanță involuntară între voința reală, internă a părților și voința exprimată prin contract. Așa este cazul în care una dintre părți a voit să încheie un alt act juridic decât cel declarat.
Cu privire la mijloacele de probă, fiind vorba de un fapt juridic, eroarea asupra naturii juridice a actului poate fi probată prin orice mijloc de probă. Existența erorii asupra naturii juridice a actului poate fi dedusă și din starea materială și de sănătate a înstrăinătorului. Pentru a deveni incidentă cauza de eroare asupra naturii juridice a actului, este nevoie să se probeze împrejurarea că voința reclamantului a fost alterată de o falsă reprezentare asupra naturii juridice a actului ce s-a încheiat, în sensul că a crezut că încheie un anumit act juridic, în vreme ce în realitate s-a încheiat un cu totul act juridic, în condițiile în care scopul, obiectivul esențial urmărit de reclamant la încheierea acestuia a constat în continuarea acordării întreținerii de către pârâți.
Așa cum s-a reținut prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, la data de 21.06.2013, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, reclamanta L. S. a avut discernământ critic scăzut, nu avea capacitate psihică suficientă pentru a înțelege semnificația juridică a actului pe care îl încheia. Concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică se coroborează cu cele reținute prin raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 26/12.06.2014, întocmit de Cabinetul individual de psihologie G. V. C., conform cărora L. S. prezintă capacitate moderată de discernământ.
Din probele administrate a rezultat că reclamanta are un nivel scăzut de pregătire generală și profesională, are studii de doar 4 clase, în perioada activă a vieții aceasta a muncit la C.A.P., și la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu pârâții, ea era persoană în vârstă de 80 de ani, locuia singură, fiica acesteia fiind plecată în Germania, astfel că reclamanta nu avea cu cine să se sfătuiască, nu era nicio persoană apropiată acesteia care să o fi supravegheat să o fi îndrumat.
A mai menționat prima instanță și prevederile 80 alin.5 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, conform cărora Notarul public are obligația, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Or, a constatat prima instanță că, în cauza de față, nici din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 863/21.06.2013, nici din documentația ce a stat la baza întocmirii acestui contract nu a rezultat că reclamanta L. S. ar fi beneficiat de asistența vreuneia dintre persoanele menționate la art. 30 din Legea nr. 17/2000. Totodată, cererea de tehnoredactare a contractului de vânzare-cumpărare nu a fost completată de către reclamantă, ci doar a fost semnată de către aceasta.
În condițiile sus arătate, instanța a apreciat că, la momentul încheierii contractului, reclamanta nu a avut capacitatea psihică suficientă pentru a înțelege semnificația juridică a actului pe care l-a semnat, motiv pentru care contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate relativă.
Cu privire la prețul vânzării-cumpărării imobilului, instanța a reținut că, deși în contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat că prețul vânzării-cumpărării, de 15.000 lei, a fost plătit în numerar la data autentificării contractului, prin răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamantă pârâții au susținut că prețul a fost plătit reclamantei, în 3 tranșe, în ziua anterioară încheierii la biroul notarului public a contractului de vânzare-cumpărare, fapt negat de către reclamantă, aceasta susținând că nu a primit de la pârâți nicio sumă de bani cu titlu de preț. Conform răspunsurilor date de pârâți la interogatoriu, faptul plății prețului de 15.000 lei nu a fost consemnat în niciun înscris întocmit în ziua plății (adică în ziua anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică). În absența unui astfel de înscris constatator al plății prețului, coroborat cu faptul că reclamanta nu recunoaște că ar fi primit de la pârâți prețul de 15.000 lei, s-a apreciat că nu s-a dovedit că pârâții ar fi plătit reclamantei prețul de 15.000 lei, menționat în contractul de vânzare-cumpărare. Ca urmare, prin repunerea părților în situația anterioară contractului, s-a apreciat că nu se impune ca reclamanta să fie obligată să restituie pârâților suma de 15.000 lei, deoarece nu s-a dovedit că o astfel de sumă ar fi fost plătită reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, care au arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât instanța nici nu s-a pronunțat pe cerere de anulare a contractului pentru eroarea asupra identității obiectului contractului, cerere care este și nefondată.
S- arătat că esențial în cazul erorii obstacol (asupra naturii sau asupra obiectului contractului) este faptul că partea exprimă un consimțământ valabil (conștient), dar acest consimțământ nu se întâlnește cu consimțământul celeilalte părți pentru a forma contractul, deoarece fiecare dorește alt contract. Partea are pe deplin reprezentarea actului pe care urmează să îl încheie, dar cealaltă parte are o altă reprezentare a contractului ce urmează a fi încheiat, astfel că voințele lor nu se unesc. Dar voințele lor sunt pe deplin conștiente și valabile privite singular.
Acest motiv de anulare al contractului (eroare asupra obiectului sau naturii) nu trebuie confundat cu lipsa discernământului, când partea nu poate emite un consimțământ valabil. Lipsa discernământului este motiv separat de anulare al contractului, însă în cazul de față, instanța a stabilit că reclamanta nu ar fi avut discernământul necesar să înțeleagă actul și a anulat contractul.
Consideră apelanții că reclamanta a înțeles pe deplin efectele actului, după cum se observă, argumentul reclamantei ar fi că „eu am dorit întreținere, dar notarul s-a întors cu spatele și a făcut vânzare". De aici rezultă că aceasta înțelege pe deplin ce înseamnă o vânzare și ce înseamnă o întreținere, dar motivează că notarul ar fi făcut alt act.
Au mai invocat apelanții dispozițiile art. 1208 alin. 1 C.civ. potrivit cărora contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligente rezonabile. Acest articol vine să protejeze partea de bună credință din contract. De aici rezultă că dacă eroarea putea fi descoperită cu diligente rezonabile, atunci contractul nu poate fi anulat.
Apreciază apelanții că contractul a fost încheiat la notar în 5 exemplare originale, iar o diligență minimă, nu rezonabilă, este să citești titlul actului și primele 3 rânduri în care scrie clar și mare „Contract de vânzare cumpărare imobiliară" și că L. S. are calitatea de vânzătoare. În aceste condiții, consideră apelanții că reclamanta nu poate afirma că a dorit întreținere, dar notarul s-a întors cu spatele și a făcut vânzare și i-a dat acesteia să semneze un contract de vânzare cumpărare fără să știe.
În ceea ce privește dolul ca viciu de consimțământ, au arătat apelanții că reclamanta a motivat dolul prin faptul că pârâții ar fi captat atenția reclamantei, însă dolul sub forma captației, este specific liberalităților. Dolul contractual, trebuia să se manifeste prin inducerea în eroare, cu rea credință, asupra unor elemente esențiale al contractului. Să fie vorba despre elemente ce constituie acea eroare esențială despre care vorbește art. 1207 alin. 2 C.civ. Mai exact, eroarea esențială să fie provocată cu rea credință, explicit sau prin reticență, nu să fie vorba despre o captație, care pe de altă parte nici nu este adevărată. Dolul nu a fost dovedit în niciun fel, iar instanța a omis să se pronunțe pe acest motiv de anulare.
Cu privire la leziunea ca viciu de consimțământ, au precizat apelanții că leziunea ca viciu de consimțământ este definită în art. 1221 C.civ., însă din nicio probă nu rezultă că ar fi vorba despre vreo leziune în prezentul dosar și nici reclamanta nu a insistat în acest motiv. Acest motiv de anulare este nefondat, iar instanța nu s-a pronunțat pe acest motiv.
Referitor la lipsa discernământului ca motiv de anulare și principiul disponibilității, apelanții au arătat că art. 9 alin. 2 C. prevede că „obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". Deși nicăieri în cerere nu s-a specificat că reclamanta nu ar fi avut discernământ la încheierea contractului, după ce a dat cuvântul pe fond, instanța, în timp ce apărătorul nostru punea concluziile, a ridicat problema unei expertize psihiatrice.
Din considerentele hotărârii și din dispozitiv reiese că acest contract a fost anulat pe motiv că reclamanta nu ar fi avut discernământ. în acest condiții, s-a încălcat principiul disponibilității, principiu fundamental al procesului civil. Pe lângă faptul că instanța, în acest caz, nu putea extinde din oficiu cadru procesual, nici nu putea să se pronunțe pe ceva ce nu s-a cerut prin cererile și apărările părților.
Instanța s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, respectiv anularea contractului pentru lipsă de discernământ nu s-a cerut, iar în acest fel le-a fost încălcat și dreptul la apărare.
Au mai arătat că lipsa discernământului este motiv separat de eroare, iar eroarea presupune un consimțământ valabil exprimat. Lipsa discernământului este prevăzută în art. 1205 C.civ., în timp ce eroarea ca viciu de consimțământ este prevăzută în art. 1207 și urm. C.civ. Pentru a exista o eroare ca viciu de consimțământ, sau orice alt viciu, persoana trebuie să aibă discernământ și să exprime un consimțământ în cunoștință de cauză. Deși nu s-a solicitat niciodată în acțiunea formulată că s-a dorit anularea și pentru nevalabilitatea consimțământului, instanța a făcut cercetare judecătorească pe acest aspect și a dispus anularea pentru acest motiv. În acest fel instanța s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut.
Pe de altă parte, consideră că este nelegal în condițiile Codului civil ca instanța să rețină că un consimțământ este viciat deoarece nu a avut discernământ. Cele două noțiuni se exclud, nu e ca și cum s-ar completa. Un consimțământ nu poate fi și nevalabil și viciat în același timp.
Consideră apelanți că nu poate fi vorba despre lipsa discernământului. Din cuprinsul cererii și din internările ce au urmat dispunerii efectuării expertizei se observă foarte clar că reclamanta știe perfect ce dorește. Exprimă foarte clar că dorește întreținere, nu vânzare. Ideea este că reclamanta are proprietatea termenilor, știe ce înseamnă vânzare și ce înseamnă întreținere. Nu poate fi vorba despre o lipsă a discernământului.
Cu privire la raportul de expertiză psihiatrică, apelanții apreciază că raportul de expertiză psihiatrică este întocmit nelegal și nici nu reprezintă adevărul, întrucât raportul de expertiză apare ca fiind întocmit la data de 4 septembrie 2014, dar în conținutul acestuia se vorbește și despre internări ulterioare (octombrie, noiembrie). Dacă într-adevăr a fost întocmit la data de 4 septembrie 2014, nu se putea ști despre internările din octombrie și noiembrie. Consideră că expertiza trebuia efectuată pe baza actelor și a internărilor anterioare momentului dispunerii efectuării expertizei. Instanța trebuia să trimită materiale experților pentru a se putea pronunța cu privire la stare mentală a reclamantei.
Au mai arătat că au depus la dosar un CD de unde se observă că reclamanta vorbește coerent, are memorie foarte bună, se descurcă cu banii (știe să facă cumpărăturile singură). Din răspunsurile date la interogatoriile luate în prezentul dosar și în dosarul_ se observă că reclamanta este coerentă și foarte conștientă. Aceste lucruri vin în contradicție cu examinarea psihologică de la Bârlad din data de 12 iunie 2014. La această examinare, concluziile psihologului sunt că reclamanta ar avea un IQ de 55 și ar părea că reclamanta nu știe nimic.
Toate internările și documentele care au stat la baza expertizei sunt făcute după ce s-a dispus efectuarea expertizei. Reclamanta nu a figurat niciodată în evidențe cu vreo boală mentală și nimeni din localitate nu o știe pe reclamantă ca fiind o persoană care are probleme mentale. În raportul de expertiză nu trebuia să se rețină și să se țină cont de spusele nepoatelor reclamantei care sunt persoane interesate în cauză. Este normal că acestea vor spune că reclamanta are probleme de ordin mental pentru a putea să desființeze contractul. Una dintre nepoate este chiar cea care a instigat martorul la mărturie mincinoasă. Concluziile raportului de expertiză sunt în contradicție și cu comportamentul reclamantei de la internarea de la V., dar și cu concluziile internării de la Bârlad. La ambele internări reclamanta s-a prezentat și și-a spus doleanțele coerent, a discutat cu medicii ceea ce dorește, ceea ce ar fi pățit, exact ca o persoană capabilă cu discernământ. Medicii de la V. au stabilit că reclamanta nu are discernământ la internările din octombrie, iar la internările din noiembrie 2014 de la Bârlad, medicii au stabilit că reclamanta are comportament simulat.
Reclamanta este o persoană capabilă și nu are probele cu memoria, orientarea, gândirea, înțelegerea, etc, așa cum se specifică în concluziile raportului de expertiză. Nu trebuie luate în calcul nici concluziile psihologului și nici internările de la V., deoarece acestea vin în contradicție cu comportamentul reclamantei în viața de zi cu zi. La toate examinările reclamanta a avut comportament simulat special pentru a obține desființarea contractului cu orice preț, însă internările de la V. și Bârlad relevă aspecte ulterioare încheierii contractului contestat de reclamantă.
Pe de altă parte, experții nu puteau să se pronunțe cu exactitate și cu atâta siguranță că în data de 21.06.2013 reclamanta nu a avut discernământ deoarece suferă de demență Alzheimer, atrofie cerebrală, etc, fără să fi făcut parte din comisie și un neurolog. Neurologul trebuia să precizeze când s-a instalat boala, în ce fază se află boala, când s-a agravat, dacă la momentul 21.06.2013 reclamanta era într-o stare atât de avansată a bolii încât să nu aibă discernământul necesar.
Cu privire la depozițiile martorilor și plata prețului, au arătat apelanții că deși au solicitat proba cu 4 martori, instanța a admis doar câte un martor pentru fiecare parte. Consideră în continuare că este necesară audierea tuturor martorilor solicitați, nu doar a unuia. Pe lângă faptul că s-a admis doar câte un martor, reclamanta a acționat dincolo de lege chiar și cu privire la depoziția acestui martor. Nepoata reclamantei, care dorește imobilul din proces și care a instigat-o pe reclamantă să pornească procesul, a chemat martorul propus de aceasta și i-a dictat depoziția ce urma să o dea în proces.
Reclamanta a încălcat principiile procesuale și egalitatea armelor în orice mod a putut. Pe lângă comportamentul simulat din cadrul expertizei psihiatrice, aceasta a instigat și martorul la depunerea unei mărturii mincinoase și neagă cu desăvârșire primirea prețului pe imobil. Înainte de proces s-au înțeles bine și din acest motiv nici nu au considerat că este necesar să facem înscrisuri atunci când au remis suma de bani în cele 3 rate. Suma de bani a fost remisă cu o zi înainte de a se încheia actul autentic și când au mers la notar toți erau mulțumiți.
Instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară, dar nu a dispus remiterea prețului (ca o componentă a repunerii în situația anterioară), pe motiv că nu s-a dovedit plata prețului. Consideră că această soluție este greșită, instanța nedorind să audieze toți cei 4 martori propuși și nici nu a dorit să dea eficiență art. 309 alin. 4 pct. 1 din C., ce privește imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris, dar a considerat că nu au dovedit plata prețului.
Instanța nu a vrut să țină cont de probele administrate, dar a ținut cont de declarația reclamantei care susține că nu a primit prețul și că a dorit alt contract. Dacă reclamanta nu are discernământ și are probleme mentale, de ce instanța a ținut cont de poziția acesteia când a spus că nu a primit prețul. Consideră că analiza instanței a fost extrem de superficială având în vedere cuantumul sumei plătită ca preț. De altfel, toată motivarea instanței este superficială și nu cuprinde lucrurile cerute prin cererea de chemare în judecată și întâmpinare. Instanța și-a îndreptat toată analiza pe lipsa discernământului, lucru ce nici măcar nu a fost invocat de reclamantă. Instanța nu s-a pronunțat nici cu privire la cheltuielile ocazionate de vânzarea imobilului, respectiv suma de 2000 lei plătită notarului public. Odată ce a desființat contractul de vânzare cumpărare, trebuia să se pronunțe atât asupra restituirii prețului cât și asupra suportării cheltuielilor de redactare și întocmire a contractului.
Au mai arătat apelanții că ori de câte ori se contestă exprimarea consimțământului cu privire la un act autentic, va trebui ca acel act să fie declarat fals. Este vorba despre o constatare personală făcută de notarul public, în cazul de față, notarul D. I., fost judecător la înalta Curte de Casație și Justiție, a luat act personal de acordul de voință al părților din dosar. Reclamanta, contestând consimțământul cu privire la conținutul contractului, trebuia să se înscrie în fals deoarece este vorba despre un înscris autentic.
Acest lucru nu s-a produs în cauză și s-a trecut cu vederea puterea probatorie a înscrisului autentic și a constatărilor pe care le face personal notarul public. Pe de altă parte, notarul public a discutat de mai multe ori cu reclamanta înainte de încheierea contractului, separat de apelanți și i-a explicat foarte corect ce act urmează să încheie și dacă dorește să încheie acel act.
Prevederile referitoare la asistarea persoanelor bătrâne se aplică la cerere sau din oficiu. Au arătat că au discutat cu asistentul social de la Primăria Zorleni pentru a veni să asiste reclamanta la încheierea actului, dar notarul, după ce a constatat starea reclamantei a considerat că nu este necesară asistarea. Notarul și-a îndeplinit în mod legal și corect obligația de informare, iar actul trebuia defăimat ca fals dacă se dorea combaterea unei constatări personale a notarului. Altfel, nu mai există nicio securitate juridică și nicio diferență între puterea doveditoare a înscrisurilor.
În drept: art. 466 și urm. C.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de B. A. și B. M. C. ca nefiind fondat, considerând că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile prevederilor de art. 1206 si 1207 alin 2 pct. l teza I C.civ., privitoare la eroare ca viciu de consimțământ.
Primul motiv de apel formulat de apelanți vizează aspecte teoretice ale viciilor de consimțământ. Apelanții se îndepărtează însă de la obiectul cauzei și de la motivarea în fapt și în drept pe care instanța de fond a pronunțat-o. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 863/21-06-2013 la BNP D. I. a fost anulat în temeiul art. 1251 C.civil și art. 1206,1207 alin 2 pct. 1 teza I C.civil.
Consideră că în nici într-un caz instanța nu a admis acțiunea pe lipsa de discernământ a reclamantei la momentul încheierii actului, așa cum susțin în mod greșit apelanții. Cu ajutorul probelor administrate în cauza, respectiv înscrisurile depuse, interogatoriile luate de părți și de instanța, martorii audiați și raportul de expertiza psihiatrica, instanța a putut constata că reclamanta L. S. s-a aflat la momentul încheierii contractului încheiat cu pârâții, într-o eroare esențială asupra naturii juridice a actului încheiat, iar manifestarea de voință a reclamantei nu s-a întâlnit cu manifestarea de voința a pârâților. Conform practicii judiciare și doctrinei juridice, eroarea asupra naturii contractului constituie un obstacol la formarea contractului, deoarece voințele părților nu se întâlnesc.
Consideră că din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta a intenționat să încheie un alt act juridic decât cel declarat. Eroarea ca viciu de consimțământ a putut fi verificată prin orice mijloc de probă. In mod corect instanța a apreciat că eroarea asupra naturii juridice a actului poate fi dedusă și din starea materială și de sănătate a înstrăinătorului. Voința reclamantei a fost alterată de o reprezentare falsă a naturii actului încheiat. Ea a considerat că încheie un act de întreținere, dat fiind ajutorul anterior primit de la pârâți, faptul că aceștia i-au captat atenția și încrederea, au început să locuiască cu ea și să o ajute la treburile gospodărești.
Expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauza nu a stabilit în nici într-un caz că reclamanta ar fi fost lipsită de discernământ la momentul încheierii contractului din litigiu, ci că, datorită afecțiunilor de care suferă aceasta nu avea capacitatea psihică suficientă pentru a înțelege semnificația juridică a actului pe care îl încheia. Totodată, reclamanta este o persoană simplă, cu un nivel de pregătire scăzut, cu probleme reale de sănătate, o femeie singură care a crezut că prin actul semnat își va asigura o bătrânețe liniștită și va beneficia de întreținere de la pârâți pentru tot restul vieții sale.
Consideră că susținerile apelanților că reclamanta a înțeles ce act a încheiat sunt contrazise de toate probele administrate în cauza. Dispozițiile art. 1208 alin l C.civil, invocat de apelanți ca text ce protejează partea de buna credință din contract nu poate fi aplicabil. La încheierea contractului din litigiu nu au fost respectate nici dispozițiile art. 30 din legea 17/2000 și nici art. 80 alin 5 din legea notarilor publici, în baza cărora era obligatoriu ca reclamanta,o persoana vârstnica de 80 de ani, să fie asistata la încheierea unui contract având ca obiect transmiterea proprietății sale,de reprezentanți ai autorității tutelare. Mai mult, reclamanta nu a completat personal nici o cerere în fața notarului, ci doar și-a pus semnătura pe actele încheiate.
Totodată, consideră că toate discuțiile asupra dolului nu mai au nicio valoare în condițiile în care instanța nu a anulat contractul datorită existenței dolului ca viciu de consimțământ, chiar dacă reclamanta a invocat și acest viciu de consimțământ la încheierea actului, alături de eroare, discuțiile din apel nu au nici o valoare atât timp cât dolul nu a stat la baza anularii contractului. Nici discuțiile asupra leziunii ca viciu de consimțământ nu au nicio valoare atât timp cât nici nu a fost invocat în acțiune leziunea ca viciu de consimțământ la anularea contractului.
Referitor la raportul de expertiza medico-legală psihiatrică efectuat în cauza a fost întocmit în mod legal, iar din conținutul raportului de expertiză, rezultă că reclamanta a fost examinată de comisia de expertiza medicală la 04-09-2014 și reexaminată la 30 oct 2014 de aceeași comisie de expertiza medicala, după ce aceasta a suferit mai multe internări și i s-au făcut mai multe investigații medicale ce rezulta din însăși conținutul raportului de expertiză. Comisia de expertiza a avut la dispoziție atât analizarea personală a reclamantei, dar și actele sale medicale eliberate în urma internărilor de la Spitalul Județean de Urgență V. și Spitalul Municipal de Urgență E. B. Bârlad.
Reclamanta suferă de o boală foarte gravă, respectiv de demență Alzheimer, având o deteriorare a funcției corticale superioare, incluzând memoria, gândirea, orientarea, înțelegerea, capacitatea de a învață, limbajul și judecata. CD depus la dosar de apelanți, solicită a fi înlăturat. Eventualele înregistrări nu au fost făcute cu acordul instanței, astfel că veridicitatea acestei probe este pusă la îndoială. Totodată, o asemenea înregistrare nu este de natură a contrazice mai multe examinări medicale și chiar o evaluare tomografică ce evidențiază o atrofiere cerebrală ce este rezultatul unui proces de degenerare în timp a sănătății mentale. Demența Alzheimer este o formă de manifestare a bătrâneții și nu neapărat persoană care suferă de o asemenea boală ar fi trebuit să figureze cu ani în urma în evidențele secției de psihiatrie.
Nu este adevărată susținerea că reclamanta ar fi avut un comportament simulat, așa cum susțin apelanții, prin interpretarea trunchiată a concluziilor foii de observație medicală eliberată de Spitalul Municipal de Urgență E. B. Bârlad. Dimpotrivă și cu ocazia internării la Bârlad s-a putut constata că reclamanta are o dispoziție psihofizică asteno-depresivă cu o personalitate impulsivă, anxietate fizică, amețeli, cefalee, simț moral diminuat și egofilie. Aspectul invocat de apelanți că din comisia medicală trebuia să facă parte și un neurolog nu este întemeiat. . se diagnostichează și tratează de medicul psihiatru și nu de medicul neurolog. Totodată, acest diagnostic a fost pus în cadrul internărilor efectuate reclamantei când a fost examinata din toate punctele de vedere, chiar și de un neurolog, cu ocazia transferării sale de la o secție la alta din cadrul celor 2 spitale. Totodată, obiectivul pe care îl avea de stabilit Comisia medicală era de competența medicilor psihiatri și nu neurologi.
În ceea ce privește audierea tuturor martorilor propuși de către pârâți la instanța de fond, apreciază că martorul audiat la propunerea reclamantei a relatat cu ocazia audierii sale ca ceea ce a spus în fața instanței de judecată este ceea ce a perceput dumnealui cu propriile simțuri și nu ceea ce i-ar fi fost indus de o altă persoană. Reclamanta însăși nu i-a spus niciodată ce și cum sa declare la proces, iar singurele discuții pe care le-a avut au fost cu o rudă a reclamantei pe nume L. M.. Astfel, declarația martorului C. D. este una pertinentă, pe care în mod corect instanța a pus temei în analiza probelor administrate. Reclamanta nu a încălcat principiile procesuale și nici egalitatea probelor, așa cum susțin apelanții.
În ceea ce privește suma de bani pretinsă a fi plătită cu titlu de preț de către pârâți, reclamantei, apreciază că în mod corect instanța a dispus repunerea în situația anterioară a părților, fără ca reclamanta să fie obligată la restituirea sumei de 15.000 lei. Nu s-a dovedit că aceasta suma ar fi fost plătită reclamantei. Deși prin contractul de vânzare-cumpărare s-a inserat că prețul a fost plătit la data autentificării contractului, din răspunsurile pârâților la interogator s-a constatat ca au plătit reclamantei prețul în 3 tranșe în ziua anterioară încheierii contractului la N.. În lipsa unui înscris care sa ateste predarea banilor de către pârâți și primirea acestora de reclamanta, apreciază că în mod corect instanța a apreciat - în lipsa unei recunoașteri a reclamantei, că ar fi primit prețul - ca suma de 15.000 lei nu s-a plătit. Totodată părțile nu erau într-o imposibilitate reală de a preconstitui un înscris, nefiind în speță de față întrunite dispozițiile art. 309 alin 4 pct. C.proc.civ. Nimic nu-i împiedica pe pârâți să predea banii în fața Notarului la momentul întocmirii actului.
Consideră că pârâții încearcă să inducă în eroare prin aceste afirmații și instanța de judecată așa cum au indus-o în eroare și pe reclamantă la momentul încheierii actului. Revenind la martorii propuși de pârâți la fondul cauzei, se opune ca aceștia să fie audiați cu privire la plata prețului sau alte aspecte referitoare la predarea sumei de bani, în lipsa unui început de dovadă scrisă din care să rezulte efectuarea plății.
Hotărârea instanței se bazează pe însăși răspunsurile pârâților la interogator care au recunoscut o altă situație decât cea rezultată din actul autentic pe care nu au putut-o proba în nici într-un fel, și nu doar pe declarația reclamantei, așa cum interpretează pârâții.
Repunerea în situația anterioară a fost solicitată de reclamantă, ca efect al anularii contractului și viza restituirea imobilului în patrimoniul său. Dacă pârâții au făcut și alte cheltuieli cu redactarea și întocmirea actului, trebuiau să solicite acele sume de bani pe cale de cerere reconvențională și să le și dovedească în consecință.
Nu era nevoie ca reclamanta să parcurgă procedura înscrierii în fals cu privire la actul notarial. Pentru ca instanța să verifice adevărata intenție a părților la încheierea actului, era suficient sa investească instanța civilă cu verificarea condițiilor privitoare la existența sau inexistența viciilor de consimțământ și îndeplinirea condițiilor de valabilitate a actului încheiat. Din conținutul actului se observa că notarul nu a avut nicio minimă diligență la încheierea actului. Nu a respectat dispozițiile art. 30 din Legea nr. 17/2000 cu privire la existența persoanelor vârstnice, și nici nu a menționat în act că prețul ar fi fost plătit în alte împrejurări și la o altă dată decât data încheierii contractului.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
Analizând sentința apelată prim prisma motivelor de apel invocate și față de dispozițiile art. 477 alin. 1 C.proc.civ., Tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate pe parcursul judecății în fața primei instanțe, dar și în apel rezultă că intimata L. S., pe de o parte, și apelanții B. A. și B. M., pe de altă parte, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 863/21.06.2013 la Biroul notarului public D. I..
Prin acest contract intimata L. S. a vândut apelanților B. A. și B. M. C., soți, imobilul situat în satul Simila, ., compus din casă de locuit, construită în anul 1962, din ceamur, acoperită cu țiglă, alcătuită din 2 camere, antreu, bucătărie, hol, cu o suprafață utilă de 46,62 m.p., cu o suprafață construită real măsurată de 61,34 m.p., împreună cu suprafața de 1.007 m.p. teren, având vecinătățile N- Ț. V. G.; E-DS 649; S- DS 668; V- C. T., imobil fiind înscris în cartea funciară nr._ a comunei Zorleni, jud. V., cu nr. cadastral_,_-C1, conform încheierii nr._/19.06.2013 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad.
Potrivit mențiunilor din contract prețul vânzării-cumpărării imobilului convenit de părți a fost de 15.000 lei, care a fost plătit reclamantei, în numerar, iar la data autentificării contractului, valoarea imobilului, conform expertizei Camerei Notarilor Publici Iași fiind de 9.587 lei. Contractul a fost încheiat în cinci exemplare, din care trei au fost eliberate părților, un exemplar al contractului a rămas la arhiva notarială, iar un alt exemplar al contractului a fost înaintat Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad.
Imobilele casă de locuit și teren înstrăinate de către intimata L. S. au fost dobândite de aceasta prin moștenire de la soțul său L. V. I., fiind atribuite în proprietate exclusivă prin sentința civilă nr. 3327/12.11.2009 a Judecătoriei Bârlad, rămasă irevocabilă prin nerecurare, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a intimatei L. S. și a fiicei acesteia C. T., ca urmare a tranzacției încheiate de părți.
Anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu apelanții, intimata L. S. a mai înstrăinat aceleași imobile prin contractul de întreținere autentificat cu nr. 202/26.05.2011 la biroul notarului public T. V. din Bârlad, încheiat cu soții G. V. și G. M.. Cu toate acestea, acest contract de întreținere a fost desființat prin sentința civilă nr. 3263/7.11.2012 a Judecătoriei Bârlad pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, prin care s-a dispus rezoluțiunea acestui contract, dar și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, reținându-se că întreținătorii nu și-au respectat obligația de întreținere a intimatei L. S. pe care și-o asumaseră prin contract.
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei judecății, intimata L. S. a solicitat anulare contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 863/21.06.2013 la Biroul notarului public D. I., încheiat cu apelanții B. A. și M., invocând existența a trei cauze de nulitate relativă, toate vizând vicierea consimțământului vânzătoarei, respectiv eroarea obstacol ci privește natura sau obiectul contractului, dolul prin captație și leziunea.
Astfel, reclamanta L. S., care beneficiat și de asistență juridică, a stabilit în mod clar obiectul și cauza acțiunii sale. conform prevederilor art. 9 alin. 2 C.proc.civ. potrivit cărora obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
În aceste condiții, față de specificul procesului civil, instanța are obligația să respecte dreptul de dispoziție al reclamantului exercitat în conformitate cu art. 9 alin. 2 C.proc.civ. și trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, potrivit art. 22 alin. 6 C.proc.civ.
Pentru determinarea limitelor procesului în cauză de față, instanța de apel apreciază că sunt necesare câteva precizări de ordin teoretic.
Astfel, pentru existența valabilă a unui act juridic este necesar a fi îndeplinite anumite condiții referitoare la: capacitatea de folosință și de exercițiu, consimțământul, obiectul, cauza și forma, în anumite situații prevăzute de lege.
În privința consimțământului se subliniază că acesta este, alături de cauză (scop), un element component al voinței juridice, reprezentând exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil.
Pentru a fi valabil, potrivit art. 1204 și art. 1205 N.C.civ., consimțământul trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții distincte, respectiv:
- să provină de la o persoană cu discernământ (conștient);
- să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice (serios);
- să fie exteriorizat;
- să nu fie alterat de vreun viciu (liber și exprimat în cunoștință de cauză).
În cauză, față de conținutul cererii de chemare în judecată și având în vedere lămuririle oferite pe parcursul judecății de reprezentantul ales al reclamantei, se constată că intimata L. S. a invocat doar neîndeplinirea celei de-a patra condiții referitoare la consimțământ, respectiv alterarea acestuia prin eroare, dolul și leziunii, astfel cum în mod corect au arătat și apelanții.
În aceste condiții, prima instanță avea obligația de a administra probe și de stabili dacă în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare intimata L. S.: s-a aflat în eroare asupra obiectului sau naturii juridice a contractului semnat; a fost determinată în mod fraudulos de apelanți să încheie acest act; și/sau apelanții au profitat de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștință a celeilalte părți, stipulând în favoarea lor o prestație de o valoare considerabil mai mare.
Deși, Judecătoria Bârlad a reținut în mod corect că sunt incidente prevederile art. 1206 și art. 1207 N.C.civ. și că eroarea asupra naturii contractului constituie un obstacol la formarea contractului deoarece voințele părților nu se întâlnesc, existând o neconcordanță involuntară între voința reală, internă a părților și voința exprimată prin contract, în mod nejustificat și în lipsa unei solicitări exprese a reclamantei, a extins analiza și cu privire la prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească consimțământul, respectiv existența discernământului.
Or, împrejurarea că reclamanta nu ar fi avut la momentul încheierii contractului capacitate psihică suficientă pentru a înțelege semnificația juridică a actului pe care l-a încheiat, nu poate conduce la concluzia la care a ajuns prima instanță, respectiv ce a existenței unei erori asupra naturii juridice a contractului încheiat, ci, eventual a lipsei de discernământ, chestiune asupra căreia instanța nu a fost chemată să se pronunțe.
Această concluzie a instanței de apel este susținută și de prevederile art. 1205 alin. 1 N.C.civ., care reglementează, așa cum explică și nota marginală, lipsa consimțământului. Conform acestor prevederi, este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se află, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputința de a-și da seama de urmările faptei sale. Mai mult, contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție poate fi anulat dacă, la momentul când actul a fost făcut cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște cunoscute, conform art. 1205 alin. 2 N.C.civ.
Condiția ca persoana contractantă să aibă discernământ decurge din caracterul conștient al actului juridic, în sensul că subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării de voință. Persoanele fizice cu capacitate deplină de exercițiu, cum este și intimata L. S., sunt prezumate că au discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile, însă, în fapt, se acceptă că se poate dovedi că în anumite cazuri – beție, hipnoză, somnambulism, mânie puternică, pot fi lipsite temporar de discernământ.
Spre deosebire de lipsa discernământului, specific viciilor de consimțământ este faptul că există o manifestare de voință (existând consimțământ exprimat), însă acesta este alterat fie în conținutul său intelectual (în necunoștință de cauză), ca în cazul erorii și a dolului, fie în caracterul său liber, ca în cazul violenței și al leziunii.
Mai mult, lipsa discernământului presupune existența unei stări de neputință, indiferent de întinderea acesteia în timp, de a raționa și de a conștientiza efectele pe care poate să le aibă o anumită manifestare de voință. În schimb, eroarea ca viciu de consimțământ nu este determinată de o stare de neputință, ci de faptul că, din cauza unei reprezentări eronate proprii a unor împrejurări existente la momentul încheierii actului juridic, voința reală și conștientă a părții nu corespunde voinței exteriorizate, exprimate, declarate.
Lipsa discernământului și existența viciului de consimțământ al erorii asupra naturii juridice a actului juridic nu trebuie confundate, fiind cauze distincte de nulitate relativă ce pot afecta un act juridic. Or, raționamentul și concluzia la care a ajuns prima instanță nu au ținut cont de această distincție.
Reclamanta în motivarea cererii de chemare în judecată a invocat, de fapt, eroarea esențială asupra naturii contractului, în sensul că și-ar fi exprimat voința în mod conștient și liber cu privire la încheierea unui contract de întreținere, iar nu pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare. În acest context, însăși reclamanta recunoaște, inclusiv prin răspunsul la interogatoriu, că nu se afla într-o stare de neputință de a raționa, ci doar că nu a vru să semneze un contract de vânzare-cumpărare (răspunsul la întrebările nr. 12, nr. 13 și nr. 17).
De asemenea, instanța de apel subliniază că din toate probele administrate, inclusiv interogatoriul reclamantei, rezultă că aceasta a luat în mod conștient hotărârea de a înstrăina imobilele ce fac obiectul contractului, o hotărâre similară fiind luată și cu doi ani înainte, când aceeași reclamantă a încheiat în mod valabil (aspect necontestat) un contract de întreținere.
În ceea ce privește eroarea ca viciu de consimțământ, conform art. 1207 N.C.civ., pentru a fi reținută este necesar pe de o parte ca eroarea să fie una esențială, respectiv ca falsa reprezentare să privească un element hotărâtor, determinant pentru încheierea actului juridic, iar, pe de altă parte, ca cealaltă parte cocontractantă să fi știut sau, după caz, trebuia să știe, că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului.
Legiuitorul prezumă îndeplinirea acestor condiții, conform art. 1207 alin. 2 pct. 1 N.C.civ., în cazul erorii care poartă asupra naturii sau a obiectului contractului. Eroarea asupra obiectului (error in corpore) constă în faptul că o parte crede că actul juridic încheiat vizează un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere un alt bun. De asemenea, eroarea asupra naturii actului juridic (error în negotium) constă în faptul o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că încheie un alt act juridic.
În cauză, față de motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că eroarea la care se referă reclamanta vizează de fapt natura actului juridic încheiat, iar nu obiectul acestuia, asupra căruia există consens, respectiv acesta este reprezentat de imobilele teren și casă de locuit dobândite de către reclamantă prin moștenire legală de la soțul său.
Referitor la existența erorii cu privire la natura actului juridic aceasta se apreciază, în mod subiectiv, în raport de experiența de viață, de pregătirea și de alte date care îl privesc pe cel aflat în eroare. Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit și un criteriu abstract, anume comportamentul oricărei persoane într-o situație similară, care ar fi cunoscut faptul asupra căruia poartă eroarea cu diligențe rezonabile.
În cauză se observă că, într-adevăr reclamanta a mai încheiat un contract de întreținere, pentru care a solicitat ulterior în instanță rezoluțiunea, însă această împrejurare nu este suficientă pentru a prezuma că și în cazul contractului dedus judecății manifestarea de voință a reclamantei a fost în sensul încheierii aceluiași tip de contract.
De asemenea, raportat la persoana reclamantei se poate reține că aceasta are doar 4 clase, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu pârâții, ea era persoană în vârstă de 80 de ani, locuia singură, fiica acesteia fiind plecată în Germania. Cu toate acestea, este necontestat faptul că reclamanta, chiar la vârsta înaintată pe care o are, este în măsură să citească și să scrie. Prin urmare, este rezonabil a considera că prin diligențe minime, respectiv prin citirea titlului actului semnat – contract de vânzare-cumpărare imobiliară, reclamanta ar fi fost în măsură cel puțin să bănuiască faptul că actul ce urma să fie încheiat nu era un contract de întreținere.
De altfel, din probele administrate pe parcursul judecății, atât în primă instanță, cât și în apel, rezultă că după încheierea contractului însăși reclamanta a recunoscut că a vândut imobilele, fără a manifesta vreo îndoială în acest sens, așa cum arată martorii Velic I. P. și B. C. N., care au precizat că au auzit-o pe reclamantă afirmând acestea chiar în apropierea datei de încheiere a contractului. În schimb, martorii audiați la propunerea reclamantei au relatat susținerile reclamantei rezultate din discuții purtate cu aceasta după mult timp de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, după ce relațiile între părți s-ar fi deteriorat, ceea ce nu ar putea instanței să concluzioneze cu privire la intenția reală a reclamantei la momentul semnării actului dedus judecății.
Aspectele subliniate de prima instanță, relevate de raportul de expertiză psihiatrică, respectiv regula că persoanele vârstnice manifestă un atașament excesiv față de proprietate, nu vin să confirme în mod necesar existența erorii asupra naturii juridice a contractului, de vreme comportamentul anterior al reclamantei vine să infirme această presupunere.
Este adevărat că reclamanta este o persoană în vârstă, fără posibilitatea de a se întreține și de a administra singură propria gospodărie, aspecte relevate de depozițiile martorilor audiați în primă instanță și în apel, astfel că, în mod firesc, prioritatea acesteia era să se asigure că o persoană se va ocupa să-i procure cele necesare traiului și să o îngrijească, iar nu să-și păstreze proprietatea. Totodată, reclamanta a încercat anterior să obțină întreținerea în schimbul transmiterii dreptului de proprietate, însă această încercare a eșuat întrucât terții nu au fost în măsură să asigure reclamantei cele necesare traiului.
Față de încercarea eșuată a reclamantei de a obține întreținerea în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra casei și terenului, proprietatea sa, nu este rezonabil a se considera că aceasta a renunțat la această posibilitate și a optat pentru vânzarea imobilelor, de a căror îngrijire nu se putea ocupa, în schimbul unei sume de bani, din care să-și procure cele necesare traiului. De altfel, așa cum susțin martorii Velic I. P. și B. C. N., însăși reclamanta ar fi susținut că urma să locuiască în V. la o nepoată, la care s-a mutat începând cu luna decembrie 2013.
Având în vedere aceste circumstanțe, nu se poate reține că intenția reală a reclamantei era să încheie cu pârâții un contract de întreținere, iar nu unul de vânzare-cumpărarea, ci mai degrabă că s-a răzgândit, ca urmare a nemulțumirii manifestate de unii membri ai familiei.
În ceea ce privește motivele al doilea și al treilea de nulitate reprezentate de dol și leziune, se observă că prima instanță nu a făcut o analiză a acestora, însă nici aceste motive nu sunt fondate, așa cum rezultă din probele administrate.
Potrivit art. 1214 N.C.civ. consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manopere frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Cu alte cuvinte, dolul este o eroare provocată, iar nu spontană, precum eroarea propriu-zisă, care este exclusă în cazul în care se invocă utilizarea de către partea cocontractantă sau un terț a unor mijloace viclene – mașinațiuni, manopere frauduloase, șiretenii etc, pentru a induce în eroare.
Sub acest aspect, motivarea cererii de chemare în judecată este contradictorie, câtă vreme reclamanta invocă în principal eroarea esențială spontană neprovocată de pârâți și totodată susține că aceștia i-au captat încrederea și au determinat-o astfel să încheie în loc de un contract de întreținere, un contract de vânzare-cumpărare.
Trecând peste această contradicție, se observă că reclamanta invocă, pe de parte, faptul că pârâții i-au captat încrederea și au determinat-o să încheie un alt contract decât cel dorit, iar, pe de altă parte, că la momentul încheierii contractului notarul public nu a discutat despre actul ce urma să fie semnat.
Cu privire la primul aspect, instanța de apel arată că, așa cum prevede art. 1214 alin. 4 N.C.civ., dolul nu se presupune, astfel încât reclamanta trebuia să probeze acțiunile sau omisiunile pârâților, precum și intenția acestora de a o induce în eroare cu privire la adevăratele efecte ale contractului încheiat. Dacă în privința elementului obiectiv al pretinsului dol se poate reține din probele administrate că pârâți, anterior încheierii contractului, au ajutat-o pe reclamantă, referitor la elementul subiectiv probele administrare nu susțin această variantă a reclamantei.
Astfel, contractul a fost încheiat în formă autentică, la notarul public, în prezența reclamantei, care a prezentat o adeverință medicală emisă de Cabinetul Medical Individual T. S. din Zorleni, prin care să convingă notarul public că poate să încheie contractul. De asemenea, reclamanta avea obligația să manifeste o minimă diligență în sensul lecturării conținutului contractului, iar neglijența manifestată de aceasta în acest sens nu poate fi imputată pârâților.
Mai mult, reclamanta susține că nici notarul public nu și-a îndeplinit obligațiile în mod corect, însă această acuzație, deși de o mare gravitate, nu este susținută de nicio probă din dosar, fiind doar o afirmație a reclamantei.
În aceste condiții, nu se poate reține săvârșirea de către pârâți a unor manopere de natură să inducă în eroare pe reclamantă cu privire la natura actului juridic încheiat.
Referitor la leziune, instanța de apel reține că acest viciu de consimțământ este reglementat de art. 1221 N.C.civ., care prevede că există leziune când una din părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații.
Astfel, pentru reținerea leziunii ca viciu de consimțământ este necesar, pe de o parte, să existe o stare de nevoie, de lipsă de experiență ori de lipsă de cunoștințe, iar, pe de altă parte, să existe un dezechilibru între prestațiile părților, în defavoarea părții aflată în inferioritate.
În cauză, așa cum s-a reținut și mai sus reclamanta poate fi considerată o persoană lipsită de cunoștință și în stare de nevoie, însă nu este îndeplinită cerința existenței unui dezechilibru între prestații. Prețul stabilit de părți pentru imobilele cumpărate – 15.000 lei, este superior valorii stabilite conform expertizei Camerei Notarilor Publici Iași - 9.587 lei, astfel că nu există elemente care să conducă la concluzia că valoarea prestației stabilite în sarcina reclamantei este în mod considerabil mai mare decât cea stabilită în sarcina pârâților.
În privința plății prețului, instanța de apel constată că aceasta reprezintă o chestiune ce ține de executarea contractului, iar nu de încheierea sa valabilă a acestuia, astfel încât neîncasarea de către reclamantă a sumei de bani reprezentând prețul vânzării nu înseamnă că această obligație nu a fost asumată de către pârâți.
Sub aspectul executării de către pârâți a obligației de plată a prețului, contrar celor reținute de către prima instanță, dar și celor susținute de către apelanți, Tribunalul arată că nu se poate considera că mențiunea existentă în contractul de vânzare-cumpărare cu privire la plata prețului nu produce nicio consecință juridică, dar nici că aceasta face dovada până la înscrierea în fals, câtă vreme nu reprezintă o constatare personală a notarului public. În acest sens, sunt aplicabile prevederile art. 273 alin. 2 C.proc.civ., potrivit cărora mențiunile din înscris care sunt în legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, ceea ce înseamnă că reclamantei îi revenea sarcina probei împotriva mențiunii privind plata prețului.
Referitor la cele reținute de prima instanță cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 80 alin. 5 din Legea nr. 36/1995 și art. 30 din Legea nr. 17/2000, potrivit cărora notarul public are obligația, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, se constată că aceste aspecte nu au fost invocate de către reclamantă, fiind reținute de către instanță din oficiu, fără a fi puse în discuția părților.
Cu toate acestea, anularea unui act juridic nu poate fi dispusă doar pentru neîndeplinirea de către notarul public a obligației de informare a persoanei vârstnice cu privire la drepturile sale, legea neprevăzând o astfel de sancțiune, iar această informare nu reprezintă o condiție de valabilitate pentru încheierea contractului.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că reclamanta nu ar fi beneficiat de asistența vreuneia dintre persoanele menționate la art. 30 din Legea nr. 17/2000. Cu toate acestea, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 17/2000 autoritatea tutelară sau, după caz, consilierii juridici angajați ai consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică au obligația de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuită în vederea încheierii actelor juridice de vânzare-cumpărare, donație sau împrumuturi cu garanții imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei vârstnice respective.
Or, în cauză nu rezultă că reclamanta ar fi solicitat o asemenea consiliere pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar consilierea nici nu este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. De asemenea, potrivit art. 30 alin. 2 din Legea nr. 17/2000 persoana vârstnică poate fi asistată la cerere sau din oficiu, la încheierea unor acte juridice de înstrăinare, cu titlu oneros ori gratuit, dacă acestea sunt încheiate în scopul întreținerii și îngrijirii persoanei vârstnice.
Prin urmare, câtă vreme acordarea consultanței și asistenței persoanelor vârstnice la încheierea contractelor de înstrăinare a bunurilor proprii ale acestora reprezintă măsuri de asistență socială și protecție a acestei categorii sociale, iar nu condiții pentru încheierea valabilă a contractelor, eventuala încălcare a acestor prevederi nu poate constitui motiv de nulitate.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul constată că sentința Judecătoriei Bârlad a fost dată cu depășirea limitelor învestirii și aplicarea greșită a dispozițiilor din Noul cod civil ce reglementează condițiile consimțământului, astfel încât aceasta este nelegală și netemeinică și urmează a fi schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Ca o consecință a schimbării soluției în privința cererii principale, urmează a fi schimbată, implicit, și soluția referitoare la cererea privind cheltuielile de judecată, conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ., acestea urmând a fi suportate în integralitate de către reclamantă, care va fi obligată să plătească, în solidar, pârâților aceste cheltuieli în cuantum de 1.550 lei, onorariu avocat conform chitanțelor nr. 928/04.06.2014 și nr. 896/21.01.2015 eliberate de Cabinet de Avocat B. D..
De asemenea, reclamanta, în calitatea sa de intimată în apel, va fi obligată, în baza aceluiași temei de drept, să plătească apelanților, în solidar, cheltuielile efectuate în prezenta cale de atac, respectiv 427,50 lei taxă judiciară de timbru și 700 lei, onorariu de avocat, conform chitanței nr. 1136/08.11.2015 eliberată de Cabinet de Avocat B. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții B. A. și B. M. împotriva sentinței civile nr. 319/29.01.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o schimbă în tot.
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. S., CNP_, cu domiciliul în satul Simila, ., în contradictoriu cu reclamanții B. A., CNP_ și B. M., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V..
Obligă reclamanta să plătească în solidar pârâților suma de 1.550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la judecata în primă instanță.
Obligă intimata L. S. să plătească intimaților B. A. și B. M. suma de 1.127,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, O. A. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. MC/21.12.2015
5 ex./.>
Judecător fond: I. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1537/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1535/2015. Tribunalul... → |
|---|
