Anulare act. Decizia nr. 906/2015. Tribunalul VASLUI

Comentarii

0

Decizia nr. 906/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 906/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 906/A/2015

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Judecător A. A.

Grefier T. B.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții – reclamanți H. M. și H. N. C. în contradictoriu cu intimata – pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 3112/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect - anulare act clauza abuziva.

La apelul nominal făcut la pronunțare au lipsit părțile în proces.

Procedura legal îndeplinit.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2015, susținerile intimatei prin apărător fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate intimatei să formuleze concluzii scrise s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la termenul din data de 01 iulie 2015.

La termenul de pronunțare din data de 01 iulie 2015, deliberând, s-a dat soluția de mai jos.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Reclamanții H. M. și H. N. C., prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. de mai sus, au chemat în judecată pârâta ., solicitând:

- constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive incluse în Convenția de credit nr._ din 23.10.2006, respectiv art.3 lit. d; art.5, lit. a, lit. b, lit. c, lit. d și lit. g din Condițiile speciale ale convenției, și art. 3.5, art. 3.6, art.3.7, art.3.10, art.3.11, art.8.1, lit. c,lit. d, art.10.1, art.10.2 din condițiile generale ale convenției, și al clauzei privitoare la rata dobânzii prevăzută în art.3, lit. a și privitoare la data ajustării dobânzii prevăzută de art.3, lit. d din Condițiile speciale ale Convenției, așa cum a fost modificată prin art.1și 2 din Actul adițional nr.1/19.02.2010.

- să se constate că dobânda nu a fost încasată cu respectarea art.3, lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ din 23.10.2006, respectiv rata dobânzii de 5,95%, de la data încheierii contractului și până la . OUG nr.50/2010, data de 21.06.2010;

- obligarea pârâtei la modificarea contractului aflat în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive;

- să se constate ca, începând cu data de 21.06.2010 (data intrării în vigoare a OUG nr.50/2010), dobânda nu a fost încasată cu respectarea formulei: indicele EURIBOR+marja fixă;

- să se constate ca marja fixă a băncii este de 2,86;

- obligarea pârâtei la modificarea contractului în curs de executare, în sensul calculării dobânzii după formula indicele URIBOR + MARJA FIXĂ;

- obligarea pârâtei la returnarea sumelor încasate în contul comisioanelor de risc (1886,85 EURO), de gestiune (325 RON), de analiză dosar credit (35 Euro) și de rezervă (1014,66 EURO) din momentul încheierii contractului și până la zi;

- obligarea pârâtei la restituirea dobânzii ce a fost încasată fără respectarea art.3, lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ din 23.10.2006;

- obligarea pârâtei la restituirea dobânzii ce a fost încasată fără respectarea formulei de calcul indicele EURIBOR+ marja fixă;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului;Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că reclamanții nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, aflându-se într-o poziție inegală în raport cu banca, aceasta impunând clauze prestabilite și acre au caracter abuziv.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la clauzele înscrise în convenția încheiată la 25.10.2006.

Pe fond arată că nici una din clauzele contestate are caracter abuziv și că reclamanții, la încheierea convenției de creditare au avut posibilitatea să compare ofertele tuturor băncilor și să o aleagă pe cea considerată mai avantajoasă.

Prin sentința civilă nr. 3112 din 08.12.2014 Judecătoria Bârlad a respins ca nefondată cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâta .. A respins excepția excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Între părți s-a încheiat la 23.10.2006, Convenția de credit nr._ din 23.10.2006 cu privire la suma de_ Euro, cu o perioadă de rambursare de 333 Euro pe lună.

În raport de această dată, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

Excepția este nefondată întrucât dreptul la acțiune poate fi exercitat oricând în cursul derulării contractului, iar termenul de prescriere începe să curgă de la data încheierii acestuia.

Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamanții nu au făcut dovada existenței unor clauze abuzive, în sensul Legii 193/2000, că acestea nu ar fi clare sau că pentru înțelegerea acestora sunt necesare cunoștințe de specialitate.

De asemenea, cauzei nu îi sunt aplicabile OUG nr.50/2010 având în vedere data încheierii convenției de credit.

Clauza de la art.3 lit. d din convenție, potrivit căreia banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, care se va aplica de la data comunicării, nu este abuzivă întrucât a fost negociată de părți.

Prin actul adițional de la 19.02.2010, s-a introdus o dobândă variabilă care are în vedere marja fixă a băncii de la 5,825% pe an la care se adaugă indicele EURIBOR la 3 luni, totalul neputând depăși 7,45% pe an.

Și această clauză conține formulări clare și dă posibilitatea reclamanților să controleze modul de calcul al dobânzii.

Prin modificarea tacită din 20.09.2010, rata fixă a dobânzii băncii a fost redusă la 4,596% pe an, fiind în favoarea reclamanților.

Comisionul de risc de 0,1% prevăzut de art.5 lit. a din Condițiile speciale aplicat la soldul creditului este corect stabilit și reprezintă riscul pe care pârâta și-l asumă ca în viitor să nu-și încaseze creanța.

Chestiunea recuperării acestui comision se va pune doar la expirarea contractului de credit.

Comisionul de rambursare în avans prevăzut de art.5 lit. b din Condițiile speciale, de 1%, calculat la valoarea sumei rambursate, este legală în condițiile în care rambursarea anticipată implică neîncasarea de către pârâtă a dobânzilor aferente acestei sume.

Comisionul de gestiune de 325 lei, conform art.5 lit. c, este justificat de costurile intervenite pentru administrarea garanțiilor reale imobiliare.

Comisionul de analiză de 35 lei, conform art.5 lit. d, este corect stabilit, reprezentând cheltuielile efectuate de pârâtă pentru aprobarea împrumutului.

Comisionul de rezervă de 1,85% prevăzut de art. 5 lit. g, este clar definit în art.3.11 din Condițiile generale ale convenției și este constituit ca urmare a obligației pârâtei de a depune sumele necesare în contul rezervei minime obligatorii la Banca Națională. Cum BNR stabilește nivelul rezervei minime, este firesc ca procentul să crească, să se diminueze sau să se elimine.

Clauzele art.10 pct.1 și 2 din Condițiile generale cu privire la modificări legislative ( de interpretare) ale oricăror legi, prevederi sau reglementări aplicabile care impun cheltuieli suplimentare din partea băncii, ce va trebui aplicate împrumutaților în termen de 16 zile de la notificare, nu au caracter abuziv, întrucât dau posibilitatea pârâtei să își recupereze cheltuieli prevăzute de reglementări legale neavute în vedere la data încheierii contractului.

Oricum, în ipoteza în care împrumutații consideră că o astfel de majorare care nu a fost invocată în cauza de față, este nelegală, aceștia se pot adresa instanței competente.

În sfârșit, clauzele de la pct.8 lit. c și d din Condițiile generale referitoare la scadențarea anticipată, sunt clar anunțate și nu au caracter abuziv în condițiile în care este normal ca, în situația în care împrumutații nu-și îndeplinesc obligațiile de rambursare a creditului sau acesta nu mai este garantat corespunzător, să constate necesitatea declarării creditului ca fiind scadent anticipat. Evident că și în aceste cazuri, dacă împrumutații consideră că în mod incorect creditul a fost declarat scadent anticipat, se pot adresa instanței pentru a fi înlăturată această măsură.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:

- În considerentele sentinței instanța a reținut ca cererea reclamanților este fondata, insa dispozitivul sentinței este in contradicție deoarece s-a dispus respingerea acțiunii reclamanților ca nefondata.

- Nu s-au pus in discuția părților probele solicitate.;

- În mod greșit prima instanța de judecata a constatat ca reclamanții nu au făcut dovada existentei unor clauze abuzive, in sensul Legii nr. 193/2000, ca acestea nu ar fi clare sau ca pentru înțelegerea acestora sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Reclamanții au criticat anumite clauze contractuale iar aceste clauze nu pot fi considerate ca fiind negociate direct cu reclamanții, întrucât contractul încheiat a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile. De altfel, art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor standard, prestabilite, prezumție ce poate fi răsturnata prin dovedirea de către parata a caracterului negociat al contractului, ori a unor clauze ale acestuia.

In cauza supusa analizei, parata nu a probat negocierea directa si efectiva cu reclamanții a clauzelor contestate, sarcina ce ii revine potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000. Prezumția relativa instituita de lege nu a fost răsturnata.

In momentul in care a fost încheiată convenția de credit reclamanții s-au aflat . inferioritate fata de banca parata, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către banca, fără a da posibilitate reclamanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze.

- în mod greșit prima instanța de judecata nu a constatat nulitatea absoluta a art. 3 lit. d, aceasta reținând faptul ca aceasta clauza a fost negociata cu reclamanții.

Si in aceasta situație dovada negocierii contractului revenea paratei. Parata nu a făcut dovada negocierii.

Aceasta clauza da dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, nefiind raportata la un indicator precis individualizat expres in convenție.

Aceasta clauza este de natura sa îl prejudicieze pe consumator, creându-se un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor contractante in detrimentul consumatorului, si contrar bunei credințe, motiv pentru care o consideră ca fiind abuziva.

Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „ apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara ", fără prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.

Motivul menționat respectiv „apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara" nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față.

- Referitor la clauza de revizuire a dobânzii arătă ca, deși in condițiile speciale ale convenției de credit la pct. 3 lit. a se stipulează DOBÂNDA FIXA de 5,95%, prin clauza de la pct. 3 lit. d banca își rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii.

In fapt, dobânda a fost majorata („revizuita") la un an după încheierea convenției de credit, începând cu data de 22.10.2007 de la 5,95% cat era inițial la 7.45%. Aceasta majorare s-a făcut in mod unilateral, reclamanților neaducându-se la cunoștința acest aspect.

Sub aspectul echilibrului intre drepturile si obligațiile pârtilor, aceasta clauza pune probleme, in sensul ca, oferă băncii dreptul de a modifica rata dobânzii curente, fără ca noua rata sa fie negociata cu clientul.

Legea nr. 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.

Deși clauza de la art. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/27.09.2007, in aparenta pare sa fie redactata in mod clar, de fapt se poate constata lipsa unor criterii obiective de stabilire a dobânzii curente, in esența clauza nu este definita ., pentru consumator, fiind încălcate in acest mod dispozițiile art. 4, alin 6 din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul ușor inteligibil.

In mod greșit prima instanța a stabilit ca in cauza nu sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2010 având in vedere data încheierii convenției de credit.

Insa, aceeași instanța motivează ca prin actul adițional din data 20.09.2010 acceptat tacit si prin care se implementau dispozițiile OUG 50/2010 rata dobânzii a fost redusa. Apreciem ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2010, deoarece chiar parata arata in apărare despre adiționarea tacita din data de 20.09.2010.

Singurul act adițional despre care reclamanții au cunoștința este actul adițional din data de 19.02.2010, act adițional a cărui clauza a fost contestat prin acțiune de către aceștia.

Parata a invocat adiționarea tacita din data de 20.09.2010, dar nu a depus la dosarul cauzei dovezi in acest sens, respectiv actul adițional si dovada diligentelor depuse de către aceasta in vederea semnării de către reclamanți.

Potrivit art. 95 alin. 3 din OUG 50/2010 „creditorul trebuie sa poată face dovada ca a depus diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale."

Parata nu a dovedit ca a informat reclamanții cu privire la actul adițional. Nu le-a fost comunicata forma actului adițional si prin urmare nu poate fi vorba despre o acceptare tacita. Referitor la clauza impusa prin actul adițional nr. 1 din data de 19.02.2010. s-a arătat ca la art. 2 al actului adițional s-a impus o noua clauza abuzivă și care nu a fost negociata cu reclamanții.

Respectiva clauza este abuziva deoarece nu respecta dispozițiile art. 9 ind. 3 alin. 1 lit. g din OG 21/1992. Formula impusa prin actul adițional nu este clara, nu poate fi verificata cu ușurința de către consumator.

Faptul ca au semnat acel act adițional nu echivalează cu o negociere directa si efectiva a băncii cu reclamanții.

- in mod greșit prima instanța de judecata a reținut ca aceasta clauza din actul adițional nr. 1 din 19.02.2010 conține formulări clare si da posibilitatea reclamanților sa controleze modul de calcul al dobânzii

Prin actul adițional nr. 1 din data de 19.02.2010 la convenția de credit nr._/25.10.2006 nivelul dobânzii se modifica de la 5,95% la 5.825% conform art. 1 a actului adițional.

OUG nr. 174/19.11.2008 a modificat si completat mai multe acte normative privind protecția consumatorului printre care si O.G nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. S-a introdus art. 9 3 care la litera f prevede ca „in cazul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați sa menționeze in contract tipul de dobânda, variația si/sau fixa ".

Raportat la dispozițiile art. 9 ind. 3, al. 1, lit. g din OG 21/1992, susâin apelanții că la clauza de la art. 3 din Condițiile speciale ale convenției, nu sunt menționate toate elementele. Astfel art. 9 alin. 3 prevede ca „in contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli:

1.variația ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voința furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuațiile unor indici de referința verificabili, menționați in contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

2.dobânda poate varia in funcție de dobânda de referința a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta sa fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv si sa nu fie majorata peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

3. formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicata in mod expres in contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor in care survine modificarea ratei dobânzii, atât in sensul majorării, cat si in cel al reducerii acesteia. "

In condițiile speciale ale convenției de credit nr._/23.10.2006 la art. 5 găsim următoarele comisioane:

a)comision de risc -0,1% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit;

b)comision de rambursare in avans - 1% flat calculat la valoarea sumei rambursate in avans, platibil integral la data efectuării rambursării;

c)comision de gestiune - RON 325 (treisutedouazecislcinci,00) datorat integral, cel târziu la data Intrării in vigoare a Convenției,

d)comision de analiza dosar credit — EUR 35 (treizecisicinci,00) sau echivalentul in RON la cursul de schimb al Băncii, plătit la data de 23.10.2006,

g) comision de rezerva - 1,85% p.a. calculat conform pct. 3.11 -„ comision de rezerva " din condițiile generale al prezentei Convenții si datorat lunar (pana in luna ianuarie 2009), la scadenta anuităților prevăzute la pct. 6 - „Rambursare" de mal jos. Valoarea comisionului se va modifica in mod corespunzător in condițiile pct. 3.11 -„ comision de rezerva " din condițiile generale in cazul rambursării in avans sau al modificării scadentei finale. Banca isi rezerva dreptul de a modifica in mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicație a acestui comision, in cazul in care obligațiile sau condițiile impuse de Banca Naționala a României cresc/se diminueaza/se elimina. In condițiile generale ale convenției de credit nr._/23.10.2006 la pct. 3.5 este definit comisionul de risc astfel: „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele plații acestuia se stabilesc in Condițiile speciale. "

Analizând aceste clauze rezulta in mod evident ca acest comision de risc, nu este definit, nu este prevăzuta modalitatea in care a fost determinat, motivele de fapt care ii impun si temeiul legal pe care se întemeiază, respectiv justificarea lui economica si legala, fiind stipulat in același mod discreționar, in același context standard al contractului bancar;

- in mod greșit prima instanța de judecata a reținut ca in mod corect este stabilit comisionul de risc si ca acesta reprezintă riscul pe care parata si-l asuma ca in viitor sa nu-si recupereze creanța, iar chestiunea recuperării acestui comision se va pune doar la expirarea contractului de credit.

Părțile au încheiat un contract cu caracter comutativ (in sensul ca partite cunosc inca de la început intinderea drepturilor si obligațiilor asumate), iar nu aleatoriu, astfel ca riscul in legătura cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil. Or, in prezenta cauza executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor si comisioanelor a fost garantata prin constituirea de către reclamanți a unei garanții imobiliare de prim rang (pct. 7 din Condiții speciale).

In aceste condiții nu se poate identifica un risc la care s-ar fi supus parata prin acordarea creditului. In aceste condiții devine evident faptul ca prin stipularea comisionului de risc fără reglementarea unei obligații corelative a băncii parate, se creează un dezechilibru intre contraprestațiile părților, contrar bunei credințe.

Prin urmare, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de risc, atâta timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator fiind într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision

-Referitor la comisionul de rambursare in avans, comisionul de gestiune, si comisionul de rezerva, in mod greșit prima instanța a considerat ca acestea sunt legale si justificate.

Referitor la comisionul de rambursare in avans, prevăzut de art. 5 lit. b din Condițiile speciale ale convenției de credit si de definit astfel de art. 3.7 din Condițiile Generale ale convenției de credit, "in cazul rambursării parțiale/totale in avans a sumei principale, împrumutatul datorează băncii un comision calculat la valoarea sumei rambursate in avans, datorat integral, la data efectuării rambursării" arătam următoarele.

Acest comision este prevăzut de OUG 50/2010, iar art. 67 alin. 2 prevede ca in cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabila, „ o astfel de compensație nu poate fi mai mare de 1 % din valoarea creditului rambursata anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; b) 0,5% din valoarea creditului rambursata anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an. "

In condițiile speciale ale convenției comisionul de rambursare in avans este de 2% calculat la valoarea sumei rambursate in avans, fiind dublu fata de limita prevăzuta de OUG 50/2010, motiv pentru care consideră art. 5 lit. b din condițiile speciale ale convenției ca fiind abuziv.

- Comisionul de gestiune îl consideră ca fiind unul abuziv prin prisma faptului ca nu este precizat pentru ce este perceput acest comision st nici formula de calcul prin care s-a ajuns la suma de 325 RON. Acest comision nu a fost negociat, iar conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 clauza care conține acest comision (art. 5 lit. c din Condițiile Speciale ale Convenției nr._/23.10.2006) este una abuziva.

- Privitor la comisionul de analiza dosar credit, prevăzut de art. 5 lit. d din condițiile speciale ale convenției arăta faptul ca acesta nu este definit in nici in condițiile speciale, precum nici in cele generale ale convenției

Dispoziția de la Secțiunea 3 punctul 3.12 din Condițiile Generale ale contractului de credit încheiat intre parti este o clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul, deoarece face parte dintr-un contract standard, preformulat, utilizat de banca.

Posibilitatea creditorului de a modifica unilateral durata perceperii si nivelul comisionului de rezerva in funcție de obligațiile impuse de BNR, este de natura a crea un dezechilibru major intre părțile contractului pentru ca nu este prevăzut in contract nici un element de referința care sa permită cuantificarea acestor schimbări si care astfel sa permită debitorului sa calculeze daca majorarea este necesara si proporționala cu scopul urmărit de creditor.

Deși la art. 5 lit. g se precizează ca acest comision este datorat lunar pana in luna ianuarie 2009, banca s-a folosit in mod abuziv de aceasta clauza, prelungind pentru reclamanți perioada de plata a comisionului de rezerva, fără a fi împlinită condiția prevăzuta expres de actul normativ menționat, respectiv obligațiile sau condițiile BNR nu au crescut.

Orice comision ce se raportează la SOLDUL CREDITULUI, si evident il face sa apară ca fiind total disproporționat si ca aducător in mod vădit de profit in dauna împrumutatului pentru banca, trebuie constat ca fiind NUL absolut si in cele din urma restituita suma plătită in contul acestui comision integral si anulat pe viitor.

In contractul de credit nr._/23.10.2006 in condițiile speciale ale convenției nu regăsim D., dar in condițiile generale ale convenției acesta este definit astfel la art. 3.10: „D. (dobânda anuala efectiva) poate fi modificata in condițiile modificării ratei dobânzii, precum si in condițiile prevăzute de secțiunea 10 „ Costuri suplimentare" sau prin acordul pârtilor. "

In planul de rambursare D. are valoarea de 9.49%.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C 76/10, Pohotovosf s.r.o. împotriva Iveta Korckovskâ, prin Ordonanța din 16.11.2010, cu privire la problema dacă menționarea D. în contractul de credit constituie o informație esențială acestui contract și, în consecință, lipsa unei asemenea mențiuni permite să se considere că, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil, astfel încât clauza privind costul acestui credit va putea să facă obiectul unei aprecieri din partea instanței naționale cu privire la caracterul abuziv în sensul art. 3 din aceeași directivă.

Cu privire la clauza prev. de art. 4 din contract instanța reține că în cauza C76/10, Curtea arată că art. 4 din Directiva 87/102 (abrogată la data de 12.05.2010 prin Directiva 2008/48, ulterior încheierii contractului de credit din cauză) prevede că contractul de credit trebuie întocmit în scris și că acest document trebuie să cuprindă mențiunea D., precum și condițiile potrivit cărora aceasta din urmă poate fi aplicată. Prin această directivă se prevăd modalitățile de calcul a D. și (se) precizează că trebuie calculată la momentul încheierii contractului.

Se precizează de către CJUE că această informare a consumatorului asupra costului global al creditării, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanță esențială. Pe de o parte, această informație, care trebuie comunicată din etapa publicității, contribuie la transparența contractului în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului să aprecieze întinderea obligației sale (pct. 70 din cauza C76/10).

Prin urmare, chiar dacă dobânda, D., se Include in noțiunea de preț al contractului, ea poate fi analizata sub aspectul caracterului abuziv, dacă nu este redactata în mod clar șt inteligibil. Ori in speța, clauza privind D. nu respecta cerințele impuse de Legea 193/2000, nefiind menționata in Convenția de credit nr._/23.10.2006.

-I n mod greșit prima instanța de judecata a reținut ca clauzele de la pct. 8 Ut. c si d din Condițiile generale referitoare la scadențarea anticipata sunt clar anunțate si nu au caracter abuziv.

Prin inserarea acestei clauze, consumatorul risca sa fie pus in fata unei situații in care este obligat sa ramburseze creditul prezent imediat, in ipoteza in care nu a achitat ratele scadente ale unui alt credit la parata, sau mai mult, la alte societăți, chiar in cauze neimputabile, deși executarea convenției de credit a fost convenita sa fie efectuata la termene stipulate. Este evident ca reclamanții se afla pe o poziție de defavorabila fata de banca, care are la discreție stabilirea momentului scadentei anticipate, in situații in care reclamanții nu dețin nicio culpa.

Pe de alta parte, la art. 8.1 lit. c si lit. d se face vorbire de situații neprevăzute care in opinia băncii, face sa devină improbabil ca împrumutatul sa-si poată îndeplini obligațiile sau creditul nu mai este garantat. Nu sunt explicate situațiile neprevăzute, nu sunt circumstanțiate. De asemenea, prin modul de exprimare face ca clauza sa fie interpretata doar in favoarea băncii, aprecierea situațiilor neprevăzute rămânând la latitudinea băncii. Tot astfel, reclamanții nu au posibilitatea de a cunoste de la momentul încheierii contractului care sunt situațiile pe care banca le-ar putea aprecia ca „neprevăzute".

Este evident ca aceste clauze sunt abuzive, intrucat prin modul de formulare conferă băncii dreptul exclusiv de a declara soldul creditului scadent anticipat. Se produce un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, care sunt contrare principiilor de buna credința.

- Referitor la clauzele de la art. 10 pct. 1 si 2 din Condițiile generale cu privire la modificări legislative (de interpretare) ale oricăror legi, prevederi sau reglementari aplicabile care impun cheltuieli suplimentare din partea băncii, ce va trebui aplicate "împrumutaților in termen de 15 zile de la notificare, nu au caracter abuziv, întrucât dau posibilitatea paratei sa își recupereze cheltuielile prevăzute de reglementari legale neavute in vedere la data încheierii contractului.

Astfel de clauze creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, astfel încât este abuziva, din perspectiva art. 4 alin. l din Legea nr. 193/2000. Practic, in loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat sa fie suportata de aceasta sau cel mult riscul sa fie împărțit intre banca si client, acesta din urma este obligat sa acopere toata suma, in virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Se observa totodată ca banca îți acoperă astfel orice risc inclusiv provenit din relația sa cu terțe persoane sau instituții, transferându-l in totalitate in sarcina consumatorului, independent de conduita contractuala a acestuia, indiferent daca majorarea costurilor suportate de banca are sau nu legătura cu împrumutul acordat clientului si in absenta oricărui criteriu concret de a determina măcar limita maxima a sumelor suplimentare.

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate de cei doi apelanți, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de control judiciar reține că apelul declarat este întemeiat însă nu sub aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Nu există contrarietate între considerentele sentinței atacate și soluția pronunțată prin dispozitivul hotărârii astfel încât nu este incident vreun motiv de nulitate a acesteia. Împrejurarea că la începutul redactării sentinței apare consemnarea că „ cererea este fondată”, însă motivarea este foarte clară în sensul respingerii cererii și în acord cu dispozitivul, echivalează cu o eroare de tehnoredactare.

Pe fondul cauzei, în mod netemeinic a concluzionat judecătorul fondului că nici una dintre clauzele invocate de reclamanți ca fiind abuzive nu ar avea acest caracter din perspectiva legislației interne, dar și a celei comunitare.

1. Tribunalul reține că reclamantul din prezenta cauză este un consumator în sensul art. 2 alin. 1 din Legea 193/2000 potrivit căruia „prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.

Instituirea prin Legea 193/2000 a unui regim special de protecție pentru consumatori are în vedere necesitatea de a se garanta o protecție adecvată consumatorului în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic și mai puțin experimentată din punct de vedere juridic decât co-contractantul său profesionist, însă numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, intră sub incidența sferei de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională (așa cum rezultă din jurisprudența citată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Česká spořitelna, a.s. vs. Gerald Feichter, C-419/11, hotărârea din 14 martie 2013). Sancțiunea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale este nulitatea absolută, iar nu cea relativă, în condițiile în care norma juridică pe care se întemeiază acțiunea (art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000) este o normă de ordine publică, caracter ce rezultă inclusiv din posibilitatea invocării încălcării acestei norme din oficiu, de către organele de control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (conform art.9 din Legea nr.193/2000).

Norma protectivă cuprinsă în lege nu ocrotește numai interese personale ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică ce ocrotește un interes colectiv, astfel că sancțiunea este nulitate absolută.

Legea abilitează instanțele de judecată să cenzureze contractul. Astfel, legea prevede că verificarea contractelor să se facă din oficiu, or o asemenea manieră de control este specifică regimului nulității absolute a contractului. Mai mult, în jurisprudența comunitară este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii nulității absolute a clauzei abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial Sa c Rocio Marciano Quintero, CJCE -27 iunie 2000).

Încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează materia dreptului consumatorului, dă dreptul acestuia a solicita pe calea acțiunii in constatare caracterul abuziv al clauzei, acțiunea în constatare fiind imprescriptibilă extinctiv ( art. 2 din Decretul 167/1958).

2. Reclamantul a invocat caracterul abuziv al mai multor clauze din convenția de credit pe care încheiat-o cu apelanta pârâtă astfel că se impune a se analiza punctual, pe fiecare clauză în parte, dacă sunt îndeplinite sau nu cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: a). clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; b). această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

3. Cu privire la negocierea sau nu a clauzelor contractuale, tribunalul constată că nu a existat o negociere în sensul posibilității de a se pune în discuție și reformula prin acordul părților clauzele contractului standard, pre-formulat, ci, dimpotrivă, clienții au aderat la prevederile contractului complet redactat de către bancă, inclusiv sub aspectul definițiilor termenilor contractuali. Necesitatea protejării sporite a intereselor consumatorilor pornește de la premisa că un consumator se află într-o situație de inferioritate în ceea ce privește puterea de negociere, nivelul de informare, față de un profesionist, astfel încât aderă la condițiile contractuale redactate în prealabil de acesta. Simplul fapt că intimatul-reclamant a contractat cu această bancă și nu cu alta nu are semnificația unei negocieri a contractului, neputând fi reproșat consumatorului că a făcut o alegere în cunoștință de cauză privind ofertele similare ale altor bănci. Negocierea uneia sau a tuturor clauzelor contractuale presupune discutarea, posibilitatea de a modifica, de a adăuga, de a complini, de a elimina, prevederi contractuale în funcție de interesele fiecărei părți, redactarea clauzelor contractuale prin ajungerea la un acord între părți. Din faptul că nu s-a adus nicio modificare clauzelor generale și speciale anterior redactate de bancă, ci doar s-a specificat suma creditată, termenul de rambursare, garanția imobiliară acordată, toate clauzele fiind pre-redactate de bancă, se prezumă faptul că nu a existat nicio negociere.

Tribunalul subliniază că sarcina probei faptului că s-au negociat unele sau toate prevederile contractuale aparținea apelantei-pârâte, în calitate de profesionist, conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, însă nicio probă concludentă în acest sens nu a fost administrată de apelantă. D. urmare, se impune a se reține în prezenta cauză că nu a existat o negociere prealabilă între bancă și consumator a clauzelor contractuale în ansamblu sau în parte.

Cu toate acestea, pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă nu este suficient doar să se constate că nu a existat o negociere reală între consumator și profesionist, ci acesta trebuie să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

4. Cu privire la clauza înscrisă la art. 3 lit. d din condițiile speciale ale contractului de credit privitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente prevăzută de art.3, lit. a din Condițiile speciale ale Convenției:

În cuprinsul convenției de credit inițiale, la „Condiții speciale ale convenției”, potrivit art. 3 lit. d: ,, Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel comunicată se va aplica de la data comunicării”. În această manieră de redactare clauza este abuzivă întrucât, pe de o parte, nu îndeplinește cerințele cu privire la claritate impuse de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, sintagma fiind una generală, abstractă, iar pe de altă parte, momentul în raport de care banca își rezervă acest drept, este unul general, imposibil de apreciat ca și întindere obiectivă, fiind lăsat exclusiv la aprecierea creditorului. Predictibilitatea conduitei partenerului contractual lipsește cu desăvârșire în aceste condiții pentru client.

Actul adițional nr.1 /19.02.2010 la convenția de credit nr._/23.10.2006 modifică în totalitate pct. 3 lit. a și d ,, Dobânda" din Condițiile speciale ale convenției( f. 21-23 dosar fond). Formularea inițială referitor la dreptul băncii de a revizui dobânda „în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară” a fost înlocuită în totalitate prin definiția acestei sintagme și care este reprezentată de fluctuația indicelui de referință Euribor la 3 luni.

Clauza prevăzută de art. 3 lit. d din condițiile speciale, în forma de după încheierea Actului Adițional se intitulează „ data ajustării dobânzii curente” și conține prevederi cu privire la condițiile care determină ajustarea ratei dobânzii curente și modul de calcul, prevederi care sunt clare și obiective. În schimb, nu se specifică în niciun fel care este procentul D. care reprezintă în fapt costul total al creditului, împrejurările în care acesta variază, element esențial pentru un consumator astfel încât în lipsa acestor precizări clauza de la acest articol și-a menținut caracterul abuziv. Menționarea procentul D. doar în graficul de rambursare nu este suficientă.

Apelanții au acceptat o dobândă fixă pe an a creditului de 5, 95 %. Nu s-a prevăzut că acest cuantum va rămâne fix pe toată perioada derulării convenției. Prin urmare, procentul de dobândă poate varia de la un an la altul. În perioada_ -2210/2007 acest procent a rămas neschimbat. Între 22.10._10, dobânda a fost de 7, 45%, iar începând cu data de 20.09.2010 aceasta a scăzut la 4, 596 %.

Prin urmare, solicitările reclamanților să se constate că dobânda nu a fost încasată cu respectarea art.3, lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._ din 23.10.2006, respectiv rata dobânzii de 5,95%, de la data încheierii contractului și până la . OUG nr.50/2010, data de 21.06.2010, să se constate că începând cu data de 21.06.2010 (data intrării în vigoare a OUG nr.50/2010), dobânda nu a fost încasată cu respectarea formulei: indicele EURIBOR+marja fixă și să se constate ca marja fixă a băncii este de 2,86, sunt neîntemeiate.

5. Cu privire la comisionul de risc:

Instanța de fond a interpretat eronat prevederile legale aplicabile în cauză, reținând în mod nejustificat lipsa caracterul abuziv al clauzei 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/_ și al clauzei 5.a din Condițiile speciale ale aceleași convenții de credit.

În art. 3.5 s-a stipulat că: ,, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența, scadențele plății acestuia se stabilesc în Condiții Speciale.

La art. 5.a din Condiții speciale se menționează că, acest comision de risc este de 0, 1 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.

La data de 19.02.2010 se încheie actul adițional nr.1, care nu aduce schimbări în ceea ce privește, destinația, cuantumul și modul de calcul a acestui comision.

Tribunalul reține ca fiind deosebit de relevant în cauză faptul că acest comision se datorează pentru punerea la dispoziție a creditului, nu pentru vreun serviciu distinct prestat de bancă sau potențial a fi prestat în beneficiul clientului.

Definiția acestui comision potrivit contractului ar trimite la concluzia că acest comision se datorează într-o manieră și cu o justificare similară ratei dobânzii curente (ambele se datorează independent de atitudinea consumatorului pe parcursul derulării contractului, se datorează pentru punerea la dispoziție a creditului, se calculează și se plătesc lunar, drept pentru care ar putea fi calificat ca intrând în sfera noțiunii de obiect principal al contractului.

În mod deloc surprinzător, concluzia de mai sus conturează o alta: aceea că, pentru o singură prestație a băncii (punerea la dispoziție a creditului), clientul datorează două contraprestații (pe de o parte, rata dobânzii curente, iar pe de altă parte, comisionul de risc), fără a exista vreo justificare rezonabilă pentru această situație și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Tribunalul constată prevederile contractuale criticate de reclamant ce definesc comisionul de risc nu îndeplinesc exigența de a fi redactate într-o manieră clară și inteligibilă, pentru a se înțelege în mod neechivoc de ce este perceput acest comision, care este semnificația sa, cum se datorează, ce costuri ale împrumutului este destinat să acopere, diferențele între sensul obișnuit al termenilor, sensul lor potrivit contractului, maniera în care banca însăși înțelege să interpreteze clauzele contractuale generând confuzii și făcând extrem de dificil de înțeles mecanismul contractual, precum și intenția reală a părților (a băncii, întrucât aceasta a redactat în integralitate clauzele contractuale).

Tribunalul observă că definiția comisionului de risc este inclusă la capitolul „Costuri” din condițiile generale ale contractului, însă denumirea sa este în totală contradicție cu definiția stabilită, producând o evidentă confuzie consumatorului, care, potrivit limbajului uzual, a denumirii comisionului perceput și faptului că este datorat lunar, s-ar aștepta în mod rezonabil să vizeze eventuale costuri care ar putea fi percepute la intervenția unor împrejurări calificate ca risc, însă prin raportare la definiția contractuală rezultă perceperea sa independent de orice riscuri, exclusiv pentru punerea la dispoziție a creditului, la momentul acordării creditului, în vederea acoperii eventualului cost pe care l-ar înregistra banca pentru a evalua în ce măsură la acordarea creditului clientul prezintă riscul de a nu-l putea achita.

Din cuprinsul contractului în ansamblul său și în special din conținutul complet neclar al dispozițiilor contractuale referitoare la comisionul de risc tribunalul constată că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe, banca profitând de poziția de profesionist și acționând în cunoștință de cauză în scopul prejudicierii intereselor consumatorilor și promovării exclusiv a propriilor interese. Clauza este în detrimentul consumatorilor și creează un dezechilibru semnificativ între părți, depășind limitele rezonabile în care s-ar putea accepta existența unor diferențe între contraprestațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Buna-credință în relațiile contractuale ar impune ca între drepturile și obligațiile părților să existe un echilibru, chiar acceptând că unele dezechilibre pot apărea în cadrul relațiilor comerciale, esențial fiind ca acestea să nu depășească o marjă rezonabilă.

Or, în cauză, este nerezonabil să se perceapă acest comision cu pretinsa destinație de a acoperi eventuale riscuri de credit sau riscuri de piață (cu toate că nicio destinație nu este menționată în contract, ci dimpotrivă, plata comisionului este justificată de contract prin acordarea creditului, similar dobânzii curente, formularea din contract fiind „pentru punerea la dispoziție a creditului”, nu „pentru acoperirea eventualelor riscuri de credit, etc”), fără a se stipula nicio obligație corelativă din partea băncii, și mai ales fără posibilitatea restituirii acestui comision în măsura în care la finalul contractului se constată că riscul nu s-a produs, creându-se un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Instanța reține că în cuprinsul convenției de credit banca pârâtă nu a clarificat destinația comisionului de risc, acesta având același rol ca și dobânda definită de art.3.1 din condițiile generale ale convenție, respectiv pentru punerea la dispoziție a creditului. Rezultă astfel că, pentru același serviciu al băncii se percep două costuri fără a se face distincție între ele și fără a se preciza fundamentul perceperii ori destinația într-un limbaj clar și ușor inteligibil, astfel cum prevede art. 4 al.6 din Legea nr.193/2000.

Pe de altă parte, OUG 50/2010 a prevăzut, la art. 36 posibilitatea instituirii unui comision de administrare ( alin. 3), însă art. 36 nu se aplică contractului încheiat între părți, pe de o parte, iar pe de altă parte, comisionul de administrare instituit prin ordonanță are un alt scop decât cel prevăzut de bancă.

Mai mult, în jurisprudență, s-a reținut că, atât timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale, prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar principiului bunei-credințe în executarea contractelor. Ca urmare, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de risc, atât timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, consumatorul fiind într-o poziție dezavantajată față de bancă.

1. Cu privire la dreptul băncii de a declara soldul creditului scadent anticipat potrivit clauzelor înserate în Secțiunea 8) „Scadența anticipată din Condițiile generale”:

Potrivit Secțiunii 8) „Scadența anticipată din Condițiile generale”, se prevede că, în cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca are dreptul pe baza uni notificări transmise împrumutatului și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadenta anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției:

a). împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror ale costuri datorate:

- (…);

- conform altor convenții de credit încheiate de împrumutați cu banca;

- conform altor convenții de credit încheiate de împrumutați cu late societăți i financiare/de credit;

b) (…)

c). în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate în convenție;

d). în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător

(…).

Instanța apreciază că, prin inserarea acestei clauze, consumatorul riscă să fie pus în fața unei situații în care este obligat să ramburseze creditul prezent imediat, în ipoteza în care nu a achitat ratele scadente ale unui alt credit la pârâtă sau mai mult, la alte societăți bancare, chiar din cauze neimputabile, deși executarea convenției de credit a fost convenită să fie cu efectuată la termene stipulate. Este evident că, reclamantul se află în poziție defavorabilă față de bancă, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, în situații în care reclamanții nu dețin nicio culpă.

Pe de altă parte, la art. 8.1 lit. c. și d. fac vorbire de situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabilă ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile sau creditul nu mai este garantat Nu sunt explicitate situațiile neprevăzute, nu sunt circumstanțiate. De asemenea, prim modul de exprimare face ca clauza să fie interpretată doar în favoarea băncii, aprecierea situațiilor neprevăzute rămânând la latitudinea băncii. Tot astfel, reclamantul nu are posibilitatea de a cunoaște de la momentul încheierii contractului care sunt situațiile pe care banca le-ar putea aprecia ca „neprevăzute”.

Este evident că aceste clauze sunt abuzive, întrucât prin modul de formulare conferă băncii dreptul exclusiv de a declara soldul creditului anticipat pentru situații care exced obligațiilor asumate de împrumutat prin prezentul contract de împrumut. Se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, care sunt contrare principiilor de bună credință. Susținerile pârâtei exprimate în întâmpinare nu pot fi reținute, întrucât începerea executării silite de către alți creditori nu au legătură directă cu convenția încheiată între părți, banca fiind un notificat în procedura de executare silită .

Prin urmare, se impune a fi constatat la caracterul abuziv al acestei clauze

7. Soluția instanței de fond de a nu constata abuzive clauzele prevăzute de pct. 10.1 și 10.2 referitor la costurile suplimentare este eronată întrucât nu are suport probator, pentru următoarele argumente:

Tribunalul constată că în maniera în care au fost redactate în convenția generală de credit clauzele din Secțiunea 10 – „Costuri suplimentare”, sunt abuzive întrucât toate costurile ulterioare ale băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, dacă vor crește, sunt puse exclusiv în sarcina clientului fără nicio justificare obiectivă, de natură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

8. În schimb, solicitările reclamanților de a se constata ca având caracter abuziv clauzele înscrise la art.5 lit. b, lit. c, lit. d și lit. g din Condițiile speciale ale convenției, și art. 3.6, art.3.7, art.3.10, art.3.11 din condițiile generale ale convenției, sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Art. 5 pct. 1 lit. a din condițiile speciale ale convenții de credit prevede aplicarea unui comision de rambursare anticipată de 2 % falt, calculat la valoarea creditului rambursat anticipat.

Instanța apreciază că menționarea unui comision de rambursare în avans nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare a contratului de credit, contrar bunei credințe. Părțile au încheiat un contract cu caracter comutativ (în sensul că părțile cunosc încă de la început întinderea drepturilor și obligațiilor asumate), sinalagmatic, astfel că, pentru acoperirea costurilor legate de rambursarea anticipată, se apreciază că banca are dreptul la o compensare. Apelanții au cunoscut, anterior de semnarea contractului, că pentru acordarea creditului, creditorul percepe o . comisioane aferente și care sunt strâns legate de verificarea documentației aferente, astfel încât aceștia nu pot invoca la acest moment caracterul abuziv al acestor clauze. Ele fac parte din costul total al creditului și sunt permise atât de legislația internă, cât și de cea comunitară.

În fundamentarea acestui punct de vedere, instanța are în vedere și modificările aduse de OUG 50/2010, care se aplică convenției inițiale doar cu privire la art. 66-69 așa cum a statuat art. 95 din actul normativ citat. Astfel art. 67, permite creditorului, în cazul rambursării anticipate a creditului, să perceapă o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventuale costuri legate de rambursarea anticipată a creditului, cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. Aceeași argumentare este valabilă și pentru restul comisioanelor achitate de apelanți la contractarea creditului și pe parcursul acestuia, respectiv cel de gestiune, de analiză dosar credit și de rezervă.

P. aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 alin. 1 C. pr. civilă va admite apelul declarat de H. M. și H. N. C. împotriva sentinței civile nr.3112 din 2014 a Judecătoriei V., pe care o va schimba în parte în sensul admiterii doar în parte a acțiunii formulate de H. M. și H. N. C. în contradictoriu cu . conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de H. M. și H. N. C. împotriva sentinței civile nr.3112 din 2014 a Judecătoriei V., pe care o schimbă astfel:

Admite în parte acțiunea formulată de H. M. și H. N. C. în contradictoriu cu ..

Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în Convenția de Credit_/23.10.2006:

- clauza prevăzută de art. 3 lit. d din Condițiile speciale;

- clauza prevăzută la pct..5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit0073619/23.10.2006 ;

- clauza prevăzută la pct.8.1 lit. a - liniuța a doua și a treia, art. 8.1 lit. c și d din Condițiile generale ale Convenției de credit ;

- clauza prevăzută de art. 10.1 și art. 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit

Obligă pârâta . să restituie reclamanților H. M. și H. N. C. sumele încasate cu titlu de comision de risc începând cu data de 23.10.2006 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, sume ce vor fi actualizate până la data achitării debitului.

Obligă pârâta să achite reclamanților dobânda legală aferenta debitului de la data introducerii acțiunii,31.07.2014, și până la plata efectivă a debitului.

Dispune continuarea derulării convenției de credit dintre părți cu excluderea clauzelor arătate mai sus.

Respinge celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.

Respinge cererea apelanților-reclamanți de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1.07.2015.

Pt.Președinte, D. E. S.- aflat în CO Vicepreședinte, Jud. P. I. - M.		Pt.Judecător, A. A.- aflat în CO Vicepreședinte, Jud. P. I. - M.
	Pt.Grefier, T. B.- aflat în CO P. grefier, D. M.

T.B. 02 Iulie 2015

Red. și tehn. SDE-24.07.2015/ 5 ex.

..08. 2015

← Plângere contravenţională. Decizia nr. 782/2015. Tribunalul...		Pretenţii. Decizia nr. 911/2015. Tribunalul VASLUI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Decizia nr. 782/2015. Tribunalul VASLUI Pretenţii. Decizia nr. 911/2015. Tribunalul VASLUI Contestaţie la executare. Decizia nr. 897/2015. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 900/2015. Tribunalul VASLUI Contestaţie la executare. Decizia nr. 95/2015. Tribunalul VASLUI