Contestaţie la executare. Decizia nr. 927/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 927/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 927/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE Nr. 927/A/2015

Ședința publică de la 07 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A.

Judecător D. E. S.

Grefier E. G.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă S.C. BRITISH A. TABACO (ROMÂNIA) S.R.L., cu sediul ales la ., în mun. București, ., în contradictoriu cu intimata - contestatoare S.C. STAND BIANCRIS S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 888/08.04.2015 pronunțată de Judecătoria V., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei, consilier juridic P. I., cu delegație la dosar, lipsind reprezentantul intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; apelul este declarat și motivat în termen legal; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

S-au verificat actele dosarului, după care instanța acordă cuvântul reprezentantului prezent pentru a preciza dacă formulează cereri prealabile.

Consilier juridic P. I. nu formulează astfel de cereri.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul în susținerea cererii de apel.

Consilier juridic P. I., având cuvântul pentru apelantă, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, având în vedere că prin sentința apelată instanța de fond, în mod eronat, a redus onorariul executorului judecătoresc, suma redusă reprezentând TVA-ul aferent onorariului propriu-zis. N_ au fost încălcate disp. art. 39 din Legea nr. 188/2000, motive pentru care solicită admiterea apelului declarat și acordarea cheltuielilor de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod pr. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 395 Cod pr.civ. a trecut la deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 888/08.04.2015 Judecătoria V. a respins excepția lipsei de reprezentare ca fiind neîntemeiată.

A admis în parte contestația la executare formulată de ., în contradictoriu c intimata . (România) SRL cu sediul ales în sector 5, București, . la . SRL.

A redus onorariul executorului judecătoresc în dosarul 2115/2014 la suma de 5165 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 15.X.2014, prin cererea înregistrată sub nr. 2115 la B. M., creditoarea . SRL a solicitat executarea silită a debitoarei . în baza titlului executoriu reprezentat de fila CEC . 1BF_ din 25.09.2014, în valoare de 55.505,55 lei (pag. 31).

Prin încheierea de ședință din 28 octombrie 2014, Judecătoria V. a încuviințat executarea silită a debitoarei, în dosarul_ .

Executorul judecătoresc a stabilit prin încheierea din 7.XI.2014 cheltuielile de executare în sumă totală de 7044,81 lei din care 20 lei taxă timbru, 620 lei cheltuieli birotică și personal și 6404,81 lei onorariu.

Instanța a reținut că potrivit onorariilor minimale și maximale stabilite prin Ordinul 2550/C/2006 modificat, la o creanță de 55.505,55 lei onorariul maxim ce putea fi stabilit de executorul judecătoresc era în sumă de 5165 lei (5000 lei +165 lei). În consecință, instanța a dispus reducerea onorariului executorului judecătoresc la suma de 5165 lei. Toate celelalte critici aduse executării silite nu erau întemeiate.

Creanța creditoarei are caracter cert, lichid și exigibil.

Creditoarea a livrat mărfuri și a emis facturi în sumă de 106.944,76 lei (pag. 139-144 dosar) iar pentru achitarea facturilor debitoarea a emis o filă CEC și 3 bilete la ordin, toate refuzate la plată pentru lipsă disponibil. Fila CEC în litigiu a fost emisă pentru suma de_,55 lei, sumă datorată de debitoare și reprezentând contravaloare mărfuri livrate.

Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare cuprinde locul întocmirii și motivarea în fapt. Neindicarea căii și termenului de atac nu a produs nicio vătămare contestatoarei din moment ce aceasta a formulat prezenta contestație la executare în termenul prevăzut de lege.

Somația emisă de executorul judecătoresc poartă semnătura executorului judecătoresc și a fost comunicată debitoarei, potrivit înscrisului aflat la pag. 75 dosar fond. De asemenea, înștiințarea privind cheltuielile urmăririi silite a fost comunicată debitoarei, conform înscrisului aflat la pag. 48 dosar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel S.C. British A. Tobacco (România) Trading S.R.L. prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate in ceea ce privește decizia de reducere a onorariului executorului judecătoresc pe acre o consideră nelegală si netemeinică si menținerea celorlalte aspecte din sentința atacată, pentru următoarele motive:

-Referitor la aspectul reducerii onorariului, în mod eronat si abuziv, instanța a diminuat onorariul executorului judecătoresc in prezenta cauza deoarece suma de 6,404.81 lei este alcătuita din onorariul propriu-zis de 5,165.17 lei la care a fost adăugat si TVA-ul aferent sumei anterior menționate, TVA in cuantum de 1,239.64 lei.

Acest onorariu este in concordanta cu Legea 188/2000 modificata cu Ordinul MJ 2550/2006, modificat prin OMJ 251/2012 si NU DEPĂȘEȘTE onorariile maximale. Astfel, conform art. 39 alin (1) lit. b din Legea 188/2000 pentru creanțele intre 50.001-80.000 lei onorariile maximale sunt in cuantum de 5000 lei plus un procent de pana la 3% din suma ce depășește 50.000 lei, suma totala la care a fost adăugat TVA-ul. Astfel, depune certificatul constatator prin care se dovedește ca Biroul Executorilor Judecătorești Asociați M. I. SI M. L. este plătitor de TVA, precum și adresa Biroul Executorilor Judecătorești Asociați M. I. SI M. L. prin care este explicat pe larg din ce este compusa suma ce reprezintă "onorariul executorului judecătoresc.

- Suma de 6,404 lei nu depășește onorariile maximale, raportat la art. 39 (1) lit. b din Legea 188/2000, un simplu calcul matematic poate arata acest fapt.

Apelul este întemeiat.

Cu înscrisurile depuse în apel de către creditoare s-a făcut dovada că Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „M. I. și M. L.” este plătitor de TVA, onorariul de 6.404,81 lei stabilit prin Încheierea din 07.11.2014 dată în dosarul nr. 2115/2014 având inclus procentul de TVA de 24% care însumează valoarea de 1239,64 lei.

Astfel, se constată că onorariul pe care executorul judecătoresc l-a perceput pentru activitatea sa prestată în cadrul dosarului de executare silită nr.2115/2014, deschis la cererea creditoarei, nu depășește procentul de 3%, prevăzut de art. 39 alin. 1 lit.b din Legea nr.188/2000, calculat la valoarea creanței care face obiectul urmăririi silite.

Procentul de TVA nu trebuie să rămână în sarcina creditorului, ci se include în cheltuielile de executare care se avansează de creditor, dar se recuperează de la debitor.

Pentru aceste considerente, se constată că soluția de admitere în parte a contestației la executare pronunțată de către prima instanță în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc este greșită din motive neimputabile judecătorului fondului și se impune a fi reformată în calea de atac prin admiterea apelului.

Așa fiind, tribunalul, în temeiul art. 480 (1) Cod pr.civilă va admite apelul declarat de . (Romania) Trading SRL împotriva sentinței civile nr. 888 din 08.04.2015 pronunțată de Judecătoria V. pe care o va schimba în parte, în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare silită formulată de debitoarea ..

Intimata căzând în pretenții în această fază procesuală, va fi obligată în baza dispozițiilor art. 453 (1) Cod pr.civilă să achite cheltuieli de judecată apelantei, în sumă de 500 lei și care sunt reprezentate de onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de . Trading SRL împotriva sentinței civile nr. 888/2015 a Judecătoriei V., pe care o schimbă astfel:

Respinge contestația la executare formulată de . în contradictoriu cu . Trading SRL.

Înlătură din sentință dispozițiile privind reducerea onorariului executorului judecătoresc.

Obligă intimata . să achite apelantei . Trading SRL suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7.07.2015.

Președinte,

A. A.

Judecător,

D. E. S.

Grefier,

E. G.

Red. D.E.S.-14.07.2015

Tehnored. E.G.

4 ex./15.07.2015

Judecător fond – B. C.

..07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 927/2015. Tribunalul VASLUI