Contestaţie la executare. Decizia nr. 1676/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1676/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 1676/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1676/A
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Judecător A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S. A. în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, intimat ADMINISTRAȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., intimat S. F. MUNICIPAL HUȘI, împotriva sentinței civile nr. având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv că acesta se află la al II-lea termen de judecată; s-au depus înscrisurile solicitate, contestatorul S. A. a depus la dosar note de ședință.
Instanța constată că s-au depus la dosar înscrisurile solicitate intimatei Administrația G. A Finanțelor Publice V. prin încheierea de ședință prin care s-a dispus repunerea cauzei pe rol din data de 24.11.2015, verificând actele și lucrările dosarului, văzând dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, Tribunalul, constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr.489 pronunțată la data de 12.08.2015 de Judecătoria Huși, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 489 din 12.08.2015 Judecătoria Huși a respins contestația la executare formulată de contestatorul S. A., CNP -_, domiciliat în mun. Huși, .. 7, jud. V., în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași, ADMINISTRAȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în mun. V., ., nr. 56, jud. V. și S. F. MUNICIPAL HUȘI cu sediul în mun. Huși, .. 18, jud. V..
În baza art. 453 Cod pr. civilă a luat act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se arată că, prin sentința penală nr.2 pron. la data de 10.01.2014 de Judecătoria Huși, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.417/26.06.2014 a Curții de Apel Iași, inculpatul S. A. a fost obligat să achite suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat și să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente ., SRL HUȘI, către bugetul statului, dobânzi și penalități prevăzute de art. 120 din C.pr.fiscală, ce se vor calcula la debitul principal, în sumă de 45.585,03 lei, până la data achitării integrale a acestuia.
Un extras de pe sentința penală a fost comunicat spre executare la data de 07.07.2014 către Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.. Organele de executare din cadrul AJFP V. - SFM Huși au procedat la inițierea executării silite împotriva debitorului S. A., prin emiterea și comunicarea titlului executoriu cu nr._/30.04.2015, precum și a somației cu nr._/30.04.2015, pentru executarea obligațiilor fiscale în sumă de 46.185 lei, reprezentând prejudiciu în cuantum de 45.585 lei, stabilit prin Sentința penală cu nr.2/10.01.2014 dată de Judecătoria Huși, plus cheltuieli judiciare stabilite în sumă de 600 lei.
Contestația formulată împotriva titlului executoriu cu nr._/30.04.2015 este neîntemeiată, instanțele penale au stabilit cu claritate că suma pe care contestatorul trebuie să o achite în solidar cu partea responsabilă civilmente, ca și debit principal, este de 45.585 lei. Debitul are caracter cert.
Potrivit art. 711 NCPC, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Orice cerere dedusă judecății trebuie dovedită, or contestatorul nu a administrat nici o probă în susținerea cererii de chemare în judecată.
Raportând situația de fapt reținuta in speța la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța conchide ca executarea a început si se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale in materie, motivele contestației la executare invocate sunt neîntemeiate, motiv pentru care a respins-o și a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând următoarele:
Prin cererea de la fond, a solicitat anularea titlului executoriu nr._/30.04.2015, și a executării silite începute în cadrul dosarului de executare nr. 37/_ /_, deoarece între sentința sa de condamnare nr. 2 din data de 10.01.2014 a Judecătoriei Huși și decizia penală nr. 417 din data de 26.06.2014 a Curții de Apel Iași, cu privire la debitul datorat statului există o inadvertență în sensul că instanța de apel prin admiterea apelului pe latură civilă a stabilit că obligația de plată în solidar a dobânzilor si penalităților prevăzute de art. 120 Cod procedură fiscală, SUME CE SE VOR CALCULA LA DEBITUL PRINCIPAL, până la data achitării integrale a acestuia.
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că sentința penală nr. 2 din data de 10.01.2014 a Judecătoriei Huși, nu identifică debitul principal în dispozitiv, acesta fiind și motivul pentru care instanța de apel a casat sentința pe acest aspect.
Din toate documentele emise de către intimate nu se poate identifica debitul principal, debit la care urmează a fi calculate accesoriile, dobânzi - penalități. Astfel, prejudiciul în cuantum de 45.585 lei, stabilit prin Sentința penală cu nr. 2/10.01.2014 a Judecătoriei Huși, nu reprezintă debitul principal, această sumă conține dobânzi, majorări și penalități ori PREJUDICIUL NU ECHIVALEAZĂ debitul PRINCIPAL la care trebuie calculate dobânzile și penalitățile.
Susține că a solicitat pe calea contestației la executare lămurirea deciziei penale nr. 417 din data de 26.06.2014, pe rolul CURȚII de APEL IAȘI se află dosarul nr._, cu termen de judecată la data de 21.09.2015.
In dovedirea apelului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri - sentința penală și decizia penală, precum și emiterea unei adrese către intimate pentru a indica din valoarea debitului principal și valoarea accesoriilor (dobânzi, penalități), proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv determinarea DEBITULUI PRINCIPAL în raport de DECIZIA PENALĂ nr. nr. 417 din data de 26.06.2014 a Curții de Apel lași, respectiv calculul dobânzilor, respectiv a penalităților
Solicită judecarea cauzei, în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin. 1 pct.2 din C., precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând sentința apelată în raport de actele dosarului, inclusiv a probelor administrate în faza apelului și a criticilor formulate, tribunalul constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În baza titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 2/10.01.2014 a Judecătoriei Huși, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 417 din data de 26.06.2014 a Curții de Apel Iași, împotriva contestatorului S. A., organul fiscal competent a declanșat executarea silită pentru recuperarea sumei ce reprezintă obligații fiscale ale acestuia către bugetul statului decurgând din activitatea desfășurată de . SRL Huși, societate în care contestatorul a avut calitatea de asociat, precum și pentru recuperarea sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Astfel, intimatele au emis și comunicat contestatorului, somația nr._/30.04.2015 și titlul executoriu cu același număr, în care s-a menționat că debitul principal datorat statului conform hotărârilor judecătorești menționate mai sus, debit la care se calculează dobânzi și penalități de întârziere potrivit art. 120 C.pr.fiscală, este de 45.585 de lei.
Ulterior emiterii acestor forme de executare, Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 4683 din 30.09.2015, a stabilit că acest debit principal la care se calculează dobânzi și penalități de întârziere este de 24.433 de lei și nu 45.585 de lei, cât s-a menționat în decizia inițială din apel.
În consecință, cum formele de executare silită au fost emise de către intimate pentru această sumă, contestația la executare formulată de S. A. este parțial întemeiată întrucât se impune recalcularea debitului datorat de către acesta bugetului consolidat al statului decurgând din titlul executoriu reprezentat de sentința penală de condamnare, inclusiv diferențierea debitului ce reprezintă dobânzi și penalități de întârziere calculate la zi ( prin decizie de impunere) și emiterea de noi forme de executare pentru suma corectă, intimatele nefăcând dovada că au retras formele de executare inițiale. Astfel, debitul principal datorat de contestator, în baza deciziei penale nr. 417 din 26.06.2014 a Curții de apel Iași, este de 24.433 de lei, debit care nu include și dobânzi și penalități de întârziere care se calculează potrivit art. 120 C.pr.fiscală, până la achitarea integrală a debitului.
Cererea contestatorului apelant de anulare a întregii executări silite nu este întemeiată deoarece acesta nu a făcut dovada că a achitat sumele la care a fost obligat prin Decizia penală nr. 417 din 26.06.2014 a Curții de Apel Iași astfel cum a fost lămurită prin Decizia penală nr. 4683 din 30.09.2015 și nici cheltuielile judiciare în sumă de 600 de lei stabilite prin Sentința penală nr. 2/10.01.2014 a Judecătoriei Huși și nici că există vreun alt impediment prevăzut de legea de procedură fiscală pentru continuarea executării silite. Astfel, potrivit art. 148 alin. 4 din C.pr.fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003, cu modificările la zi, în vigoare la data pronunțării prezentei decizii, executarea silită încetează dacă:
a) s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desființat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
În speță, nu este incident niciuna dintre ipotezele de mai sus pentru anularea întregii executări silite declanșate împotriva apelantului. Împrejurarea că acesta este nemulțumit de cuantumul accesoriilor obligației principale calculate de organul fiscal nu reprezintă un motiv de anulare a executării silite. Pentru noua decizie de impunere, apelantul poate uza de căile de atac prevăzute de legea specială.
În consecință, în baza art. 480 alin.1 C.pr.civilă va admite apelul declarat de S. A. împotriva sentinței civile nr. 489 din 12.08.2015 pronunțată de Judecătoria Huși pe care o va schimbă în tot în sensul admiterii în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. A..
Va dispune anularea titlului executoriu nr._/30.04.2015 și a somației cu același număr, emise pentru recuperarea sumei inițiale de 45.585 de lei.
În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 va dispune ca suma de 500 de lei reprezentând ajutor public judiciar acordat apelantului S. A. sub forma scutirii de la plata taxei judiciare pentru apel să rămână în sarcina statului.
Pentru apel, apelantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată pe care le pretinde astfel încât cererea de acordare a lor va fi respinsă. Pentru fond, acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită prin rezoluția completului de judecată din data de 18.06.2015.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de S. A. împotriva sentinței civile nr. 489 din 12.08.2015 pronunțată de Judecătoria Huși pe care o schimbă în tot în sensul că:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. A. (CNP-_), domiciliat în Huși, .. 7, jud. V., împotriva intimatei intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași, ADMINISTRAȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în mun. V., ., nr. 56, jud. V. și S. F. MUNICIPAL HUȘI cu sediul în mun. Huși, .. 18, jud. V..
Constată că debitul principal datorat de contestator, în baza deciziei penale nr. 417 din 26.06.2014 a Curții de apel Iași, este de 24.433 de lei și nu 45.585 de lei, cât s-a menționat în actele de executare și în consecință:
Dispune anularea titlului executoriu nr._/30.04.2015 și a somației cu același număr, emise pentru recuperarea sumei inițiale de 45.585 de lei.
Respinge cererea contestatorului de anulare a executării silite începute în cadrul dosarului de executare nr. 37/_ /_.
Dispune ca suma de 500 de lei reprezentând ajutor public judiciar acordat apelantului S. A. sub forma scutirii de la plata taxei judiciare pentru apel să rămână în sarcina statului.
Respinge cererea apelantului de acordare de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. D. ELENAALEXANDRU A.
GREFIER,
T. M.
Red./S.D.E/6 ex-.09.01.2016
Tehn. MT- 14.01.2016 /Comunicat cate un exemplar contestatorului S. A. și intimaților DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, intimat ADMINISTRAȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., intimat S. F. MUNICIPAL HUȘI.
Judecătoria Huși - judecător D. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1664/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1685/2015. Tribunalul... → |
|---|








