Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 105/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 7083/333/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 105/A/2015
Ședința publică de la 28 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
-----------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - creditoare ..SA, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 8-12, . contradictoriu cu intimatul - debitor G. S., cu domiciliul în V., ., nr. 9, J. V. împotriva încheierii din data de 30-09-2014 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - încuviințare executare silită.
La apelul nominal, făcut în ședința publică la pronunțare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat faptul că în termenul de amânare a pronunțării nu s-au depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 27 ianuarie 2015, susținerile intimatului - debitor fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care urmează să facă parte integrantă din decizia ce se va pronunța, și când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 28 ianuarie 2015, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2014 a Judecătoriei V., a fost admisă în parte cererea de încuviințare a executării silite formulată de BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI I. D. și S. C. I., fiind încuviințată executarea silită a debitorului G. S., titlul executoriu constând în contract de credit Nr. 126932NA/27.12.2013, pentru recuperarea sumei de 3.385,25 lei, reprezentând 2.775,91 lei credit restant, 491 lei dobândă restantă și 118,34 lei penalități, la cererea creditoarei ..SA cu sediul în sector 1, București, ., nr. 8-12, . fost respinsă cererea de încuviințare executare silită imobiliară a debitorului G. S. și a fost autorizată creditoarea ..SA să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că contractul de credit nr. 126932NA/27.12.2013 are valoare de titlu executoriu, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă, a constatat că executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului în toate modalitățile de executare, însă, nu a indicat nici un imobil cu privire la care solicită încuviințarea executării silite imobiliare, astfel că instanța nu și-a putut constata competența.
Pe cale de consecință, instanța a admis în parte cererea, respectiv a încuviințat executarea silită mobiliară și prin poprire și a respins încuviințarea executării silite imobiliară.
Împotriva acestei hotărî, a formulat apel creditoarea ..SA, solicitând admiterea apelului cu modificarea parțială a hotărârii apelate numai în privința respingerii formei de executare privind eventualele imobile deținute în proprietate de către debitor. În motivare, apelanta a arătat instanța de fond a respins în parte cererea de încuviințare a executării silite prin toate formele cu privire la debitorul G. Stelica numai sub aspectul executării silite imobiliare apreciind eronat ca nu își poate verifica competenta teritoriala in absenta indicării imobilului care ar urma sa fie executat silit pe aceasta cale, ca in mod eronat prima instanța si-a limitat verificarea competentei teritoriala condiționat de indicarea imobilului care urmează sa faca obiectul executării silite, că potrivit dispozițiilor din noul Cod de procedura civila care reglementează materia executării silite, incuviintarea se obține o singura data si numai cu privire la titlu, legiuitorul neavand intenția de a se incuviinta fiecare forma de executare in parte, că, la momentul sesizării instanței cu cererea de incuviintare a executării silite, deci anterior obținerii incuviintarii, organul de executare nu are temei legal pentru a solicita terților informații privind bunurile deținute de către debitor (indiferente ca acestea sunt conturi bancare, bunuri mobile sau imobile), astfel ca la data la care un executor judecătoresc este sesizat de către o creditoare cu cerere de executare silita nu isi poate verifica, la rândul lui, competenta teritoriala decât prin raportare la domiciliul debitorului. De asemenea, apelanta mai arată că, în ceea ce privește executarea silita imobiliara, daca ulterior obținerii încuviințării, executorul judecătoresc afla de existenta unor imobile situate in afara ariei sale de competenta teritoriala va sesiza creditoarea sa obtina incuviintarea executării pentru respectivul imobil cu respectarea normelor procedurale de competenta teritoriala.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei ( conform ordinului de plată nr. 1/30.10.2014 – fila 12).
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare, dar a fost prezent la termenul de judecată din data de 27.10.2015.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479 C.proc.civ., instanța reține că apelul formulat de apelanta . SA împotriva încheierii din data de 30.09.2014 a Judecătoriei V. este întemeiat pentru următoarele considerente:
Biroul Executorilor Judecătorești Asociați I. D. și S. C. I. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de titlul executoriu contract de credit nr. 126932NA/27.12.2013 împotriva debitorului G. S. pentru suma de 3.385,25 lei reprezentând debit restant, dobânda restantă și penalități, creditorul . SA solicitând, prin cererea sa, executarea silită prin toate formele de executare silită. Prin încheierea din data de 30.09.2014, Judecătoria V. a respins cererea de încuviințare a executării silite imobiliare împotriva debitorului pe considerentul că executorul judecătoresc nu a indicat nici un imobil cu privire la care solicită încuviințarea executării silite imobiliare și, astfel, nu își poate stabili competența.
Aprecierea instanței cu privire la care apelanta a formulat prezentul apel este greșită în condițiile în care dispozițiile art. 665 alin. 4 C.proc.civ. permit executorului judecătoresc să recurgă la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor, posibilitate ce este acordată odată cu încuviințarea executării silite; prevederile art. 818 C.proc.civ. și care au reprezentat temei pentru respingerea cererii de încuviințare executare silită imobiliară se referă strict la situația în care debitorul ar avea imobile situate în circumscripția unei alte curți de apel decât cea în care se află situat sediul executorului judecătoresc, caz în care apare necesară încuviințarea urmăririi imobiliare de către instanța în a cărei circumscripție se află situat imobilul. Însă, atâta vreme cât nu sunt indicate imobile situate în circumscripției altei instanțe decât cea la care s-a cerut încuviințarea executării silite și, mai mult, ele nici nu ar putea fi identificate de către executor judecătoresc decât după ce va fi încuviințată executarea silită astfel cum rezultă din prevederile art. 680 C.proc.civ., este lipsită de temei legal soluția primei instanțe de respingere a cererii de încuviințare executare silită imobiliară. Mai mult, prin cererea adresată instanței de fond, executorul judecătoresc nici măcar nu precizează modalitățile concrete de aducere la îndeplinire a executării silite, astfel instanța nu avea temei legal să cenzureze cererea acestuia în condițiile în care aceasta a fost formulată de un executor judecătoresc competent teritorial conform prevederilor art. 651 C.proc.civ.
Față de toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., instanța urmează să admită apelul formulat de apelanta . SA împotriva încheierii din data de 30.09.2014 a Judecătoriei V. pe care o va schimba în parte în sensul că va înlătura din dispozitivul încheierii dispoziția de respingere a cererii de încuviințare executare silită imobiliară a debitorului G. S., păstrând restul dispozițiilor încheierii ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta . SA împotriva încheierii din data de 30.09.2014 a Judecătoriei V. pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură din dispozitivul încheierii dispoziția de respingere a cererii de încuviințare executare silită imobiliară a debitorului G. S..
Păstrează restul dispozițiilor încheierii ce nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte, M. C. | Judecător, O. M. V. | |
Grefier, A. C. |
Red./Tehnored. jud. OMV/11.02.2015
4 ex./.-02-2015
Judecător fond: M. B., Judecătoria V.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 209/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 107/2015. Tribunalul... → |
|---|








