Pensie întreţinere. Decizia nr. 821/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 821/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 821/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE Nr. 821/A/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A.

Judecător I.-M. P.

Grefier E. G.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul – pârât N. I. C., domiciliat în .. V., în contradictoriu cu intimata – reclamantă R. M., domiciliată în ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2235/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect pensie întreținere minor – cauză minori și familie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; apelul este declarat și motivat în terme legal; în cauză s-a depus întâmpinare; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului după care, având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform disp. art. 411 al.1 al.2 NCPC, în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare. Ulterior, conform prevederilor art. 395 N. Cod procedură civilă, a trecut la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2235/01.10.2014 Judecătoria Bârlad a admis cererea pentru majorare pensie de întreținere minori formulată de reclamanta R. M., împotriva pârâtului N. I. C..

A majorat pensia de întreținere minori, la care pârâtul a fost obligat prin Sentința Civilă nr. 629 din 7 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, pentru minorul N. M. A., născut la data de 18 aprilie 2002, de la suma de 160 lei lunar, la suma de 170 euro (echivalent și în lei), începând cu data de 4.02.2014 și până la majoratul minorului.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 828 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Din declarațiile martorilor audiați și actele înaintate, prin comisie rogatorie de Judecătoria de primă instanță și instrucție nr.1 din CHANTADA PLAZA GALICIA S/N_ CHANTADA Spania, rezultă că pârâtul are locul de muncă la angajatorul, A. Soengas Perez care are domiciliul în localitatea Soengas și a realizat pe ultimele șase luni un venit mediu de 685,04 euro.

Minorul are nevoi de creștere și educare mai mari datorită vârstei față de cele stabilite de instanță prin hotărârea anterioară.

În articolele 524 și 529 din codul nou civil, aplicabile în cauză potrivit art. 6 pct.6 din același cod se stabilesc condițiile obligației de întreținere și cuantumul întreținerii la care debitorul obligației de întreținere poate fi obligat.

Potrivit art.531 din Codul civil instanța poate mări sau micșora pensia de întreținere, când au intervenit modificări în ceea ce privește nevoile creditorilor întreținerii și posibilitățile celui obligat, numărul persoanelor îndreptățite la întreținere.

În cauza dedusă judecății, pârâtul având un copil minor în întreținere poate fi obligat până la ¼ din venitul mediu realizat în prezent, respectiv 686,04 euro. Pârâtul nu a probat că mai are persoane în întreținere și susținerile orale ale apărătorului pârâtului în sensul că acesta ar avea alte obligații financiare nu sunt dovedite. Reclamanta a dovedit că s-au modificat împrejurările avute în vedere de instanță, la pronunțarea sentinței civile prin care pârâtul a fost obligată la pensie de întreținere pentru minorul N. M. A., născut la data de 18 aprilie 2002, în sensul majorării venitului pârâtului și creșterii nevoilor de întreținere. Fiind îndeplinite cerințele art.531 din codul nou civil, instanța a apreciat cererea reclamantei întemeiată și a admis-o. Pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere majorate, până la 1/4 din venitul realizat în prezent, începând cu data introducerii cererii și până la majoratul minorului.

În temeiul art.451 și art. 453 pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel N. I.-C., pe care o consideră nelegala si netemeinica din următoarele motive:

In mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei prin care s-a solicitat majorarea pensiei de intretinere la veniturile pe care le realizează in Spania, in condițiile in care nu a avut in vedere cheltuielile pe care le efectuează cu intretinerea sa, precum si cu chiria lunara.

In ce privește cuantumul intretinerii, instanța a stabilit ca aceasta sa fie in procent de 25 % si nu de pana la 25% din veniturile pe care eu le realizează.

In acest moment, nu mai lucrează in Spania, deoarece angajatorul A. Soengas Perez, i-a desfăcut contractul de munca si nu mai realizează venituri.

La momentul pronunțării sentinței civile, nu a avut posibilitatea de a dovedi cu acte faptul ca i-a fost desfăcut contractul de munca in Spania.

In aceste condiții, pensia de intretinere, la care urmează sa fie obligat, trebuie sa fie raportata la venitul minim pe economia naționala, care este in prezent de 900 Iei.

Solicită admiterea apelului asa cum a fost formulat si stabilirea pensiei de întreținere la venitul minim pe economia naționala.

Intimata R. M. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de apelantul N. I. C. si menținerea Sentinței Civile nr. 2235/2014 pronunțata de Judecătoria Bârlad.

Instanța de fond a stabilit ca paratul sa achite o pensie de intretinere majorata la suma de 170 euro lunar, tinand cont de veniturile pe care paratul le realizează, conform relațiilor existente la dosar. Acesta nu a făcut nicio dovada a cheltuielilor pe care le-ar efectua cu întreținerea sa in Spania, astfel ca instanța in mod corect nu le-a scăzut si nu a dat curs solicitărilor paratului, fiind nefondate si nedovedite.

Se observa ca in susținerea acestui motiv de apel, paratul face doar afirmații, care nu sunt dovedite in nici un fel, la fel ca in fata instanței de fond.

In ce privește cuantumul pensiei de intretinere, acesta a fost stabilit corect in baza art 529 alin 2 C civ.

Instanța a ținut cont de cuantumul veniturilor paratului, ca debitor al întreținerii cat si de nevoile si interesul minorului,care este elev, este in plina creștere si are nevoie de susținere financiara din partea ambilor părinți.

Cat privește susținerea ca in prezent nu ar mai lucra in Spania la locul de munca rezultat din probele administrate in cauza,aceasta este neadevărata si de altfel, nedovedita. Nici la judecarea in fond a cauzei paratul nu a recunoscut ca are un contract de munca in Spania, desi din probele efectuate prin Comisie Rogatorie a rezultat ca pe toata perioada procesului acesta era angajat la A. Soengas Perez si realiza venituri importante.

Paratul este de rea credința si face tot ce-i sta in putința sa nu fie obligat la plata pensiei pentru fiul sau.

Obligația de plata a pensiei majorate incepe sa existe in sarcina paratului de la introducerea cererii si cum de la 4-02-2014 si pana la pronunțarea hotărârii, paratul realiza veniturile rezultate din relațiile obținute prin comisie rogatorie, solutia instanței de fond de a-l obliga pe parat la o pensie majorata conform veniturilor realizate efectiv de acesta, este fondata.

Cum apelantul nu a făcut referire in apelul formulat la ce inscrisuri dorește sa depună in susținerea apelului si nici nu le-a depus, se solicita decăderea apelantului din proba solicitata.

F. de toate aceste aspecte, solicita respingerea apelului.

In drept invoc disp art 205 C. pr civila.

Probe:-cele administrate la instanța de fond,existente deja la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este întemeiat:

Potrivit art. 529 alin 2 Codul civil rezultă că întreținerea datorată de părinte este de până la ¼ din veniturile lunare nete ale părintelui, pentru un copil.

Din relațiile obținute prin comisie rogatorie de la Judecătoria de primă instanță din Spania a rezultat că apelantul a realizat in perioada dec 2013-mai 2014, un venit lunar mediu de 685,04 euro.

Având in vedere că apelantul a avut cheltuieli proprii cu privire la conditiile de trai in Spania si nevoile copilului minor se apreciază că este excesivă pensia stabilită exact la procentul de ¼ din venit.

Instanta de apel reapreciază cuantumul pensiei la mai putin decât procentul de ¼, tinând cont si de cheltuielile curente ce le presupune traiul in străinătate.

Din modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul in această fază procesuală rezultă că acesta se afla in tara in mai 2015.

Întrucât ulterior datei mai 2014 intimata nu a probat cuantumul veniturilor apelantului, pentru perioada iunie 2014 si in continuare pensia de întretinere va fi stabilită in procent de până la ¼ la venitul net pe economie, prin raportare la venitul brut stabilit prin H.G. nr. 871/2013, pentru venitul din 2014, respectiv prin H.G. nr. 1091/2014, pentru venitul din 2015.

În temeiul art.480 N.C.P.C. se va admite apelul si se va schimba în parte sentinta cu privire la cuantumul pensiei majorate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de N. I. C. împotriva sentinței civile nr. 2235/1 oct.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o schimbă în parte astfel:

Majorează pensia de întreținere minori pe care o achită pârâtul N. I. C. pentru minorul N. M. A., născut la data de 18.04.2002, de la 160 lei la pensia:

- 350 lei pentru perioada 4 februarie - mai 2014;

- 150 lei pentru iunie 2014-decembrie 2014;

- 170 lei pentru ianuarie 2015 și până la majorat.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunțată în sedință publică, azi, 17.06.2015.

Președinte,

C. A.

Judecător,

I.-M. P.

Grefier,

E. G.

Red. I.M.P.

Tehnored. E.G.

4 ex./01.07.2015

Judecător fond – I. Rădița

..07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 821/2015. Tribunalul VASLUI