Plângere contravenţională. Decizia nr. 1615/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1615/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1615/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1615/A/2015
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător O. M. V.
Judecător D. E. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea apelului Civil formulat de apelant B. M. domiciliată în Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași împotriva sentinței civile nr.2809/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelul este formulat în termen și motivat, apărătorul apelantei a depus la dosar prin email o cerere prin care arată că va fi prezentă la termenul de judecată din data de 25.11.2015, stabilit la ora 10,00, iar în situația în care la prima strigare nu este prezentă, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, se solicită judecarea și în lipsă.
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, ora 10:18, au lipsit părțile.
Tribunalul, constată că citația a fost emisă pentru ora 10:00, iar cauza a fost strigată la ora 10:18.
Având în vedere că prezenta cauză a fost repusă pe rol în pentru a fi soluționată într-un complet de divergență cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 2548 raportat la dispozițiile art. 2539 alin. 2 Cod civil, nemaifiind cereri de formulat în apel, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă constată terminată cercetarea judecătorească și reține cererea de apel spre soluționare, după care;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2809/08.12.2014, Judecătoria V. a admis excepția tardivității plângerii contravenționale și a respins plângerea formulată de petenta B. M., împotriva procesului-verbal . nr._/23.10.2013 încheiat de Poliția L. Iași ca tardiv promovată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata Poliția locală Iași la data de 23.10.2013, petenta B. M. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 26 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 50/1991, reținându-se că în urma controlului efectuat la data de 23.10.2013, agentul constatator a stabilit că aceasta a executat în curtea imobilului situat în Iași, ., județul Iași, următoarele lucrări de desființare/construire fără a deține autorizație de desființare/construcție; 1. a desființat magazia notată cu C2 în planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate cu nr. cadastral 9563; 2. a extins în plan demisol și pentru locuința notată cu C1 în planul de amplasament sus-menționat, pe latura posterioară a acestuia; 3. a edificat o scară metalică neacoperită, alipită fațadei lateral dreapta a locuinței, sus-menționate, la partea superioară a acestuia fiind montată o copertină și o ușă din tâmplărie de PVC.
Prin același proces-verbal s-a dispus . obținerea autorizației de construire dacă condițiile urbanistice o permit, în caz contrar, demolarea construcțiilor în cauză cu termen – până la 23.01.2014.
Art. 25 din O.G. nr. 2/2001 prevede că procesul – verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului, și dacă, este cazul părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.
Art. 26 OG 2/2001 (alin. 1 și 2) stipulează că:
(1) dacă agentul constatator aplică sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.
(2) Dispozițiile alin. 1 se aplică și față de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice copie de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia.
Din analiza actului sancționator se reține că au fost respectate dispozițiile art. 25, 26, art. 27 din OG 2/2001 fiind comunicat în termenul stipulat contravenientului procesul-verbal de contravenție, în ipoteza în care acesta a semnat actul sancționator.
Art. 26 alin. 3 dispune că în ipoteza în care contravenientul refuză semnarea actului sancționator sau nu este prezent la momentul întocmirii sale, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face în cel mult o lună de la data încheierii, iar art. 27 din OG 2/2001 prevede că această comunicare se face prin poștă cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul contravenientului, operațiunea urmând a fi consemnată într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Procesul-verbal contestat în cauză a fost comunicat petentei la data de 25.10.2013 aceasta semnând atât actul sancționator cât și înștiințarea de plată, plângerea contravențională fiind promovată la data de 17.03.2014 (dată plic – poștă – Judecătoria Iași).
Articolul 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 stipulează că împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Petenta a formulat plângere împotriva procesului – verbal nr._/23.10.2013, plângere înaintată Judecătoriei Iași, spre soluționare si înregistrată la data de 19.03.2014.
Excepția tardivității formulării plângerii este întemeiată motivat de faptul că petenta a recurs la calea de atac a plângerii cu mult peste termenul legal de 15 zile stipulat de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Raportat celor expuse, instanța va respinge ca tardiv formulată plângerea petentei împotriva procesului-verbal de contravenție.
Instanța a reținut ca inaplicabile prevederile art. 2539 cod civil din următoarele considerente:
Procesul-verbal de contravenție nr._/23.10.2013 a fost contestat, prin plângerea contravențională ce a fost promovată la Judecătoria Iași (dos. nr. 35._ ), iar prin încheierea pronunțată la data de 28.11.2013 a fost anulată cererea, raportat prevederilor art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă.
Împotriva soluției de anulare a cererii, petenta a formulat cerere de reexaminare, cerere ce a fost respinsă prin încheierea dată la 10.01.2014 în dosarul nr._/245/2013/a1.
În susținerea motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată, petenta a susținut că plângerea contravențională este formulată în termenul legal imperativ de 15 zile întrucât a intervenit întreruperea acestuia prin introducerea cererii pendinte în termen de șase luni de la data când hotărârea de anulare a rămas definitivă. Sub acest aspect petenta a menționat faptul că a formulat cea de a doua plângere în termen de șase luni de la data la care încheierea de anulare a rămas definitivă fiind în termenul legal de formulare.
Argumentele petentei în sensul incidenței art. 2539 Cod civil sunt nefondate.
Astfel, termenul de 15 zile este un termen legal și imperativ a cărui nerespectare este sancționată cu decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac specifică. Este de menționat faptul că decăderea ca sancțiune specifică neexercitării în termenul legal și imperativ a unui drept operează atât în situația nerespectării unui termen substanțial, cât și a unui termen procedural.
Natura juridică a termenului de 15 zile este acela de a fi un termen procedural, nefiind incidente dispozițiile art. 2548 alin. 3 Cod civil, art. 2539 alin. 2 Cod civil ce reprezintă sediul materiei de reglementare a decăderii ca instituție de drept substanțial.
Prin depunerea plângerii contravenționale la instanță la data de 17.03.2014, petenta nu a respectat acest termen procedural, legal și imperativ de 15 zile, prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel petenta B. M., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, anularea hotărârii primei instanțe și, rejudecând, admiterea plângerii contravenționale.
In motivarea cererii de apel, apelanta a aratat ca prima instanță a respins plangerea pe excepția tardivității, ca, in mod real, plângerea formulată inițial, în termen legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de contravenție nu a trecut de procedura prealabilă a regularizării cererii de chemare în judecată, întrucât prin aceasta nu fusese indicat martorul, ca instanța de la acel moment a făcut aplicarea dispozițiilor cu privire la anularea cererii de chemare in judecată, ca, deși a fost invocat dreptul la liberul acces la justiție și că sancțiunea pentru neindicarea martorului nu este anularea cererii de chemare în judecată, ci decăderea clin proba propusă, și cererea de reexaminare a fost respinsă, ca, fata de efectele deosebit de grave care le produce rămânea definitivă și în mod automat executorie a procesului verbal de contravenție contestat pentru reclamantă, a apelat la instituția prevăzută de art. 2539 Cod Civil cu aplicarea dispozițiilor 2548 Cod Civil cu privire la termenele de decădere, ca prima instanță a apreciat că termenul de 15 zile este un termen procedural ce nu se supune regulilor materiei art. 2.539 și art. 2.548 alin 3 Cod Procedură Civilă, insă în realitate chiar textele de lege invocate arată că acestea se aplica in cauza de fata, respectiv art. 2548 alin 3 C.civ. arată că atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea actiunii in justiție, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată (...), dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicate in mod corespunzător
Cererea de apel a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei ( conform chitantei nr._/10.03.2015 – fila 12).
Intimata Poliția L. Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel ca neintemeiate.
In motivare, intimata a aratat ca apelanta B. M. a formulat inițial o plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/ 23.10.2013, în data de 06.11.2013, ce a făcut obiectul dosarului cu nr._/245/2013 de pe rolul Judecătoriei Iași, prin care a solicitat anularea actului sancționator și exonerarea de la plata amenzii precum și de sancțiunea complementară, ca, in data de 08.11.2013, Judecătoria Iași a emis o comunicare adresată petentei (ce i-a fost de altfel și comunicată în data de 13.11.2013), prin care i se punea în vedere că urmează a regulariza demersul în fața instanței, prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei datorată, precum și prin indicarea martorilor, cu precizarea numelor și a adreselor acestora, cât și depunerea interogatoriului propus în cadrul plângerii contravenționale formulate, în conformitate cu prevederile art.194 lit. e) N.C.P.C., singurul demers pe care apelanta l-a făcut, a fost acela de a depune în data de 14.11.2013, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, lăsând celălalt capăt al solicitării instanței de regularizare nesoluționat, ca drept consecință, în mod just, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din 28.11.2013, în cadrul dosarului nr._/245/2013, în sensul că, nefiind complinite lipsurile plângerii formulate în integralitatea lor, ci doar parțial, se aplică art. 200 alin.3 N.C.P.C, anulându-se cererea cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare, ca, in data de 09.12.2013, apelanta a formulat, în cadrul dosarului nr._/245/2013/al, cerere de reexaminare încheiere anulare, iar, prin încheierea din data de 10.01.2014, instanța a retinut că în lumina prevederilor art. 194 lit. e) și art.200 alin.(6) N.C.P.C., măsura inițială nu a fost dispusă în mod eronat, iar neregularitățile nu au fost înlăturate în termenul acordat, potrivit art.200 alin.(2) N.C.P.C. și nici cu prilejul intentării noii acțiuni de reexaminare.
De asemenea, intimata a aratat ca, în mod echitabil, instanța a statuat că procesul civil implică nu numai drepturi procedurale în beneficiul părților, dar și obligații procedurale în sarcina acestora și că accesul la justiție nu este unul absolut, ci trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege și în coordonatele fixate prin noile reglementări ale N.C.P.C., motiv pentru care a respins cererea de reexaminare, că drepturile procesuale vizate de art.140-141 NCPC nu pot fi exercitate abuziv și cu scopul strategic de blocare/suspendare a cursului normal al unor dosare pe rol, în vederea cercetării unor aspecte asupra cărora oricum a survenit prescripția sesizării instanței, orice judecată subsecventă asupra fondului fiind tardivă din perspectivă judiciară, ca necomplinirea sistematică a unor demersuri de regularizare în cadrul dosarului anterior nr._/245/2013, denotă o consecventă lipsă de diligentă în asumarea poziției procesuale active în fața instanței, a apelantei și a avut repercursiunile previzibile, că soluția pronunțată de Judecătoria V., prin sentința civilă nr. 2809 în ședința publică din 08.12.2014, surprinde din perspectivă legală, fără echivoc, lipsa fundamentării argumentației invocată de apelanta cu privire la incidența art. 2539, respectiv art.2548 Cod Civil, în susținerea apelului formulat, ca decăderea, ca sancțiune specifică neexercitării în termenul legal și imperativ a unui drept, operează atât în situația nerespectării unui termen substanțial, cât și a unui termen procedural, iar natura juridică a termenului de 15 zile stipulat de art. 31 alin. 1 din O.G.. nr.2/2001 este aceea de a fi un termen procedural, nefiind incidente dispozițiile art. 2539 și art. 2548 Cod Civil (ce reprezintă sediul materiei de reglementare a decăderii, ca instituție de drept substanțial).
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479 C.proc.civ., instanța, cu majoritate, reține că apelul formulat de apelanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 2809/08.12.2014 a Judecătoriei V. este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal contestat, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 50/1991, constând în aceea că a executat în curtea imobilului situat în . din municipiul Iași lucrări de desființare/construire fără a deține autorizație de desființare/construire, respectiv desființat magazie, a extins în plan demisol locuința și a edificat o scară metalică neacoperită.
In prezenta cauză, față de cele reținute în procesul verbal menționat anterior, prima instanta a fost investita cu judecarea unei plangeri formulate impotriva unui proces verbal de constatare si sanctionare a unei contraventii prevazute in Legea nr. 50/1991. Conform art. 35 alin. 2 și 3 din Legea nr. 50/1991 împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar în măsura în care prin lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. De asemenea, dispozitiile OG nr. 2/2001 se completeaza, conform art. 47, cu cele ale Codului de procedura civila.
Prin urmare, in conditiile in care Legea nr. 50/1991 si OG nr. 2/2001 nu contin dispozitii exprese cu privire la natura termenului de 15 zile, instanta va retine ca aceasta va fi cea stabilita prin dispozitiile C.proc.civ., fiind aplicabile prevederile art. 180 si urm. C.proc.civ. ce reglementeaza institutia termenelor procedurale. Din aceste dispozitii, fata de definitia data termenului procedural de a fi intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură, instanta retine ca termenul de 15 zile este un termen procedural, legal, imperativ si de decadere, fiind supus cauzelor de intrerupere sau suspendare reglementate exclusiv de Codul de procedura civila. D. urmare, in mod corect a retinut prima instanta ca prevederile art. 2.548 C.civ. raportat la art. 2.539 C.civ. nu sunt aplicabile termenului reglementat prin art. 35 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 intrucat dispozitiile Codului civil nu pot viza decat termenul de decadere reglementat de acest act normativ si nu termenul de decadere procedural, cum este si cel in care trebuie formulata plangerea contraventionala in temeiul Legii nr. 50/1991.
Nu este mai putin adevarat ca, in materie contraventionala, plangerea este o cale de atac specifica acestei materii, iar caile de atac sunt supuse in mod evident dispozitiilor C.proc.civ. din punct de vedere al termenului în care acestea pot fi formulate.
Astfel, față de aceste considerente, instanța de control judiciar va reține că procesul verbal contestat în prezenta cauză a fost comunicat apelantei prin înmânare la data de 25.10.2013 ( conform mențiunilor din procesul verbal – fila 6 dosar nr._ ). Împotriva acestui proces verbal, apelanta a formulat plângere contravențională la data de 06.11.2013, plângere ce a format obiectul dosarului nr._/245/2013. Acest dosar a fost soluționat prin anularea plângerii la data de 28.11.2013. împotriva acestei măsuri, apelanta a formulat cerere de reexaminare la data de 09.12.2013 ce a fost respinsă prin încheierea din data de 10.01.2014.
După soluționarea definitivă a cererii de reexaminare, apelanta a formulat o nouă plângere contravențională împotriva aceluiași proces verbal la data de 19.03.2014, plângere ce a fost format inițial obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Iași și ulterior al dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei V., ca urmare a strămutării cauzei.
Verificând data împlinirii termenului de formulare a plângerii contravenționale, conform art. 35 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, instanța va reține că acesta s-a împlinit la data de 10.11.2013 și acest termen nu a fost întrerupt prin anularea plângerii formulate inițial întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 2.548 raportat la art. 2.539 C.civ. ce reglementează cazurile de întrerupere sau suspendare a termenelor de decădere de drept substanțial, astfel cum instanța de control judicar a menționat în paragrafele anterioare.
Din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă incidența vreunui caz de întrerupere a termenului procedural prevăzute de art. 184 alin. 3 și 4 C.proc.civ. aplicabil în cauză și nici apelanta nu a formulat vreo cerere de repunere în termen, conform dispozițiilor art. 186 C.proc.civ.
Pe cale de consecință, instanța va reține că prima instanță a reținut în mod corect că plângerea este formulată peste termenul de 15 zile prevăzut de lege și, prin urmare, este tardivă, fiind admisă excepția tardivității invocată din oficiu.
Este demn de menționat și împrejurarea că nu prezintă relevanță în cauză dacă prima plângere formulată de către apelanta ar fi fost sau nu corect anulată atâta timp cât apelanta are la dispoziție calea de atac specială reglementată de prevederile art. 200 C.proc.civ., pe care de altfel a și exercitat-o, fiind respinsă la data de 10.01.2014. Repunerea în discuție a aspectului anterior menționat nu ar face altceva decât să eludeze prevederile C.proc.civ. ce stabilesc procedura de urmat în cazul anulării plângerii pentru nerespectarea prevederilor art. 194-197 C.proc.civ.
În raport de toate considerentele anterior menționate, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., cu majoritate, instanța va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 2809/08.12.2014 a Judecătoriei V. pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
A. Cu majoritate, respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 2809/08.12.2014 a Judecătoriei V. pe care o păstrează.
B. Cu opinie separată în sensul admiterii apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. M. O. M. V. D. E. S.
Cu opinie separata
în sensul admiterii apelului
Red. /Tehnored. Jud. O.M.V./17.12.2015
Tehnored. Gref. C.A.
4 ex./2 . fond: M. G., Judecatoria V.
B. Cu opinie separata, in sensul admiterii apelului și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Contrar opiniei majoritare, apreciem că în mod greșit prima instanță, a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2548 alin. 3 CC și ale art. 2539 alin. 2 CC, natura juridică a termenului de 15 zile fiind acela de termen procedural, iar dispozițiile susmenționate reprezintă sediul materiei de reglementare a decăderii ca instituție de drept substanțial.
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
De asemenea, se arată că potrivit art. 47 din OG nr. 2/2001 dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz.
Codul de procedură civilă în art. 185 alin. 1 stabilește că atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Drepturile procesuale reprezintă acele drepturi subiective recunoscute de lege persoanelor fizice sau juridice care participă la activitatea de soluționare a pricinilor civile, în cadrul raporturilor procesuale ce se stabilesc în timpul desfășurării acestei activități. Printre principalele drepturi procesuale recunoscute de lege părților se numără și dreptul de a formula cereri în instanță, inclusiv cererea de sesizare a instanței.
Cu privire la acest din urmă drept procesual, instanța de apel arată că prin exercitarea lui se tinde, de regulă, la realizarea unui drept, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 2 alin. 2 N.C.civ. potrivit cărora prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că, referitor la regimul juridic al termenelor de decădere stabilite de lege sau de părți pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței, sunt aplicabile dispozițiile art. 2548 alin. 3 N.C.civ. conform cărora atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul de decădere este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 2539 alin. 1 N.C.civ. în cazul introducerii unei cereri de chemare în judecată, prescripția este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.
Astfel, se apreciază că regimul juridic al termenelor de decădere reglementat de Codul civil constituie dreptul comun în acest domeniu, care vin în completarea dispozițiilor art. 185 C.proc.civ. aplicabile doar în materia exercitării drepturilor procesuale.
Coroborând aceste prevederi mai sus indicate rezultă că regula în privința nerespectării termenelor imperative instituite de lege pentru exercitarea drepturilor procesuale este decăderea, fără a fi posibilă suspendarea sau întreruperea acestor termene.
Cu toate acestea, strict cu privire la exercitarea dreptului procesual de sesizare a instanței în scopul realizării unui drept, Codul civil instituie o derogare, în sensul că termenul imperativ prevăzut de lege poate fi întrerupt în anumite condiții.
Aplicând dispozițiile legale susmenționate, prima instanță trebuia să verifice dacă apelanta petentă a formulat noua plângere în termenul de 15 zile de la data respingerii cererii de reexaminare, iar în funcție de rezultatul acestei verificări să analizeze sau nu fondul cauzei și nu să respingă de plano plângere contravențională ca fiind tardivă.
Judecător, C. M. |
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1613/2015. Tribunalul VASLUI | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 24-11-2015, Tribunalul... → |
|---|
