Plângere contravenţională. Decizia nr. 76/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 4867/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 76/A
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEE.-G. A.
Judecător V. M.
GrefierA. A.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul S. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. împotriva sentinței civile nr. 658 din data de 09.11.2014 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 ianuarie 2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Judecătoria V. prin sentința civilă nr. 658 din data de 09.11.2014 a respins plângerea formulată de petentul S. M., cu domiciliul în ., județul G., împotriva procesului-verbal . nr._/17.07.2013 întocmit la data de 17.07.2013 de către intimata-organ constatator IPJ – SPR V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata IPJ – SPR V. la data de 17.07.2013, petentul S. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 1200 RON, pentru săvârșirea faptelor prevăzute și sancționate de art. 102/3/e și art. 101/1/18 din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la data de 17.07.2013 a condus auto_ în localitate cu viteza de 108 km/h – înregistrare video-radar montat pe auto MAI –_. De asemenea acesta nu avea asupra sa permisul de conducere.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001 (inclusiv descrierea faptei).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprundența de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident a fost ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Printre aceste garanții se numără și cea referitor la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție.
Această prezumție privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei cât și sarcina probei.
Prezumția relativă de legalitate a procesului-verbal este susținută și prin urmare poate fi coroborată cu planșele foto prezentate în cauză.
Potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit prevederilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces – verbal de constatare a contravenției.
Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.4.1 din Norma de metrologie legală 021 – 05 NML „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre )”, aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și prin Ordinul 187/2009 înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.”
Instanța a considerat că în speță sarcina probei, revenea organelor de poliție, neputând pretinde petentului, în mod obiectiv și rezonabil să facă dovada faptului că a condus cu viteză legală, mijloacele tehnice ce consolidează susținerile agentului constatator stând exclusiv la îndemâna acestora.
Planșele foto anexate în cauză cuprind mențiunile sus-citate (foto 4 vehicul cu număr de înmatriculare_ ), fotografiile fiind realizate după filmarea video făcută cu cinemometrul rutier montat pe auto MAI –_ (verificat metrologic – fapt atestat prin buletinul nr._/2013).
Deși petentul contestă faptul că a circulat cu viteza menționată în actul sancționator, instanța a reținut că succesiunea planșelor foto, atestă că viteza cu care a circulat – viteză stocată „L” (autolocked speed) a fost de 108 km/h, iar în planșele foto se disting construcții ceea ce denotă o înregistrare a vitezei în localitate.
Planșele foto realizate după înregistrarea video a cinemometrului de control radar atestă că a fost acționată și funcția „OPUS”, ceea ce presupune că înregistrările au fost efectuate pentru vehiculele ce se deplasau pe sensul opus de mers față de cel pe care se deplasa patrula („P”) și în mod cert văzând și intervalul orar menționat, vehiculul țintă „T” este_ .
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 101/1/18 – OUG 195/2002 instanța a apreciat că sarcina probei revenea petentului, neputând pretinde agentului constatator, în mod obiectiv și rezonabil, să facă proba unui fapt negativ – nedeținerea documentelor prevăzute de art. 35 – OUG 195/2002 - în condițiile în care faptul negativ se probează prin faptul pozitiv contrar - deținerea actelor prevăzute de actul normativ.
Există probe certe cu care se coroborează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Raportat celor expuse, instanța a respins plângerea contravențională promovată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel petentul S. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul arată că, în fapt, analizând probele administrate în cauza, consideră că instanța, in mod greșit a respins plângerea contravenționala formulata și a menținut ca valabil întocmit procesul verbal de contravenție, întrucât in baza acestora se impunea a fi anulat procesul verbal întocmit, exonerarea mea de la plata amenzii si revocarea măsurii complementare de implementare puncte de penalizare.
Așa cum a arătat si prin plângerea formulată, la data de 17.07.2013, se deplasa cu autoturismul cu nr._ dinspre Iași spre V.. Pe raza localității Văleni, a fost oprit de către un echipaj de politie, ce i-a comunicat ca a circulat cu viteza de 108Km/h si a fost surprins de aparatul radar, motiv pentru care i s-a suspendat permisul de conducere, pe o perioada de 90 zile.
Apelantul arată că a încercat să îi explice polițistului, că în autoturism se afla împreună cu mai multe persoane si ca pe parcursul deplasării sale, nu a condus autoturismul cu viteza indicata de el, nedepășind cu peste 50 Km/h limita legala, motiv pentru care nu poate sa i se suspende permisul de conducere.
Viteza cu care se deplasa era redusa, iar in localitatea Văleni, era cu mult sub cea de 108 Km/h care s-a reținut in procesul verbal de contravenție ca fiind cea cu care se deplasa (viteza maxima a mea in acea localitate fiind de 50 - 60 km/h), doar în afara localității a circulat cu viteza mai mare decât cea indicata. Organul de politie care i-a întocmit procesul verbal, nu a dorit sa tina cont de acest aspect, deși persoanele ce se aflau cu acesta în autoturism au confirmat si susținut in fata sa cele menționate de dânsul.
In ceea ce privește a doua contravenție respectiv cea prevăzuta de art. 101
al. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, așa cum a arătat, într-adevăr nu a deținut
asupra sa permisul de conducere si aceasta datorita faptului ca l-a uitat . mașina pe care a condus-o. Având in vedere acest aspect, solicită ca
pentru aceasta contravenție raportat la gravitatea sa, rejudecând în calea de atac a
apelului, să se facă aplicarea art. 5 al.2, lit. a, din OG 2 / 2001, urmând a aplica
sancțiunea principala cu avertisment.
Deși toate aceste aspecte, puteau fi verificate in mod corespunzător de către instanța de fond, prin dispunerea si efectuarea unei expertize de specialitate asupra aparatului radar, întrucât asupra acestora se poate interveni de către agentul de politie prin aparatura aflata si instalata pe mașina, în sensul de a se obține o viteza mai mare a autovehiculului ținta.
Având in vedere acest aspect, apelantul solicită în mod expres instanței de control judiciar să se aibă in vedere aceste aspecte si să admită in calea de atac a apelului, solicitarea sa de a se dispune efectuarea unei expertize metrologice asupra aparatului radar, având ca principal obiectiv, „sa se stabilească de către expert daca aparatura aflata pe autoturismul pe care este instalat echipamentul radar, poate influenta in sensul de a creste viteza asupra mașinii ținta".
In acest sens, apelantul solicita ca expertul, sa verifice dacă instalația de aer condiționat, ventilatorul mașinii în momentul in care sunt acționate (sunt in folosința) influențează sau nu măsurătorile aparatului radar, respectiv daca viteza indicata nu mai este cea corecta in momentul in care acestea sunt folosite.
Prin cererea de apel formulată, apelantul arată instanței, faptul că deși exista o verificare metrologica, aceasta este făcuta fără a se avea în vedere acest aspect, respectiv la verificarea metrologica este stabilit doar parametrii aparatului radar si nu se are in vedere modalitatea de funcționare a acestuia ținând cont de aparatura deja existenta pe mașina de politie.
În ceea ce privește contravaloarea acestei expertize, arată ca va suporta în
întregime onorariul expertului, urmând a depune la dosar chitanța de plata a acestui
onorariu.|
Totodată, în susținerea apelului, arătă că prin mai multe decizii ale sale, Curtea Constituționala a reținut, făcând trimitere la practica jurisprudențiala a Curții Europene a Dreptului Omului, faptul că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucura de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestata chiar prezumția de care se bucura. In acest caz, instanța de judecata competenta va administra probele prevăzute de lege, necesare in vederea verificării legalității si temeiniciei procesului verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să-si demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecata obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii si aflării adevărului. Chiar daca art. 47 din OG 2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedura civila, instanțele de judecata nu pot face aplicarea stricta a regulii onus probandi incumbit actori ci, din contra, chiar ele trebuie sa manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intra sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertății fundamentale. Prin urmare nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei, iar instanța ar fi trebuit sa exercite rolul activ prevăzut de către legiuitor.
De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in Cauza A. împotriva României 2007, a statuat ca, "deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenționala decât pe cale penala, autorii infracțiunilor nu pot sa se afle . pentru simplul fapt ca regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil in materie penala".
O asemenea poziție este fireasca, întrucât, in caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care se bucura, s-ar afla pe o treapta inferioara autorului unei infracțiuni in sensul Codului penal roman, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penala in sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.
Atât timp cat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, precum si Curtea Constituționala prin trimitere la practica jurisprudențială a acesteia, a apreciat in mod constant faptul ca procedura contravenționala in România, similara celei germane, intra sub prevederile art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertății fundamentale, fiind asimilata procedurii penale, analizând împrejurările specifice spetei, rezulta faptul ca nu a fost răsturnata prezumția de nevinovăție a petentului, mai mult, si din aceste probe a reieșit faptul ca petentul a avut o conduita normala, orice eventuala incorectitudine in trafic la care s-ar putea face trimitere nu a reieșit din nici o proba administrata.
Toate aceste aspecte nu au fost avute in vedere de către instanța de fond in sentința pronunțata ba mai mult, aceasta ne-a respins o . probe solicitate si prevăzute de codul de procedura civila (dar substituindu-se intimatei, a administrat probe neprevăzute de codul de procedura civila, respectiv vizionarea înregistrării video), aspect ce duce in mod clar la o încălcare a dreptului la apărare, situație in care solicită instanței de control judiciar ca in urma reaprecierii și readministrării probelor, să caseze sentința pronunțata de Judecătoria V..
Mai mult, apelantul arătă faptul ca, deși instanța de fond a reținut faptul că „se poate observa cu ușurința case de locuit, toate aceste aspecte nu pot duce la concluzia ca deplasarea cu viteza reținuta s-a efectuat in localitate, acest aspect nu este unul relevant, atât timp cat indicatoarele rutiere care delimitează localitățile (si in baza cărora se are in vedere eventuale limite de viteze) amplasează acele construcții in afara localității iar limita de viteza nu mai este cea de 50 km/h.
F. de aceste aspecte solicită admiterea apelului, casarea sentinței pronunțate si anularea procesului verbal de contravenție, revocarea măsurii de reținere a permisului de conducere, si exonerarea mea de plata a amenzii.
Probele solicitante de apelant sunt: acte, expertiza metrologica asupra aparatului radar, verificare înregistrare.
În drept, apelantul invocă prevederile OG 2/2001 R, OUG 195/2002 cu modificările ulterioare, art. 456 si urm, art. 466 si urm. N.C.P.C.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsa reprezentantului unității și a solicitat respingerea apelului formulat de S. M. și menținerea hotărârii instanței de fond pe care o consideră legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Sub aspectul legalității, se constată ca prima instanță a reținut in mod corect ca procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite ).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul îl va examina din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) și în cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
S-a reținut că, în esență, scopul pur punitiv al amenziiaplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că în cauză sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție(a se vedea Öztürk c. Germanei, 21 februarie 1984, par. 52; Jussila, citată anterior, par. 38; Huseyin Turan c. Turciei, 4 martie 2008, nr._/02, par. 18).
Curtea a analizat apoi modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
În cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că articolul 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe, din proprie inițiativă, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important.
Se mai reține că, nesolicitând administrarea unor probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucură de prezumție de temeinicie care poate fi răsturnată.
Tribunalul arată că, în prezenta cauză, raportat la criteriile enunțate în jurisprudența Curții E.D.O. (a se vedea și Garyfallou AEBE c. Greciei, 24 septembrie 1997, par. 33; Jussila c. Finlandei [MC], nr._/01, par. 30-31; Zaicevs c. Letoniei, nr._/01, par. 31), măsura impusă de autorități reclamantului, respectiv aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 1200 de lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile se include în sfera „acuzației în materie penală”.
Implicațiile concrete ale procedurii asupra reclamantului se rezumă la obligativitatea achitării unei amenzi într-un cuantum redus, de aproximativ 272 de Euro, fără a exista posibilitatea de a fi înlocuită cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată (A., par. 52).
Tribunalul constată că petentului i-a fost respectat dreptul la apărare în fața instanței de fond. Acesta a avut posibilitatea de a propune probe, de a depune memorii, instanța analizând solicitarea de probatorii și pronunțându-se asupra acesteia în conformitate cu dispozițiile legale.
Tribunalul constată că instanța de fond a reținut in mod corect situația de fapt menționată in procesul-verbal de contravenție. În cadrul procedurii desfășurată în fața instanței de fond, au fost administrate probatorii convingătoare care au înlăturat prezumția de nevinovăție a petentului-apelant ( planșe foto, inregistrarea video a aparatului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar) și din care reiese săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa. Instanța de control judiciar iși insușește argumentele expuse de instanța de fond in considerentele sentinței apelate, care relevă temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat in cauză.
Vizionând inregistrarea video pusă la dispoziție pe suport informatic de intimată, tribunalul constată, fără nicio reținere, că, la data de 17.07.2013, apelantul-petent a condus autoturismul cu număr de inmatriculare_ în localitatea Văleni, jud. V. cu viteza de 108 km/h – înregistrare video-radar montat pe auto MAI –_. De asemenea acesta nu avea asupra sa permisul de conducere.
Cu privire la contravenția prevăzută de art.101 alin.1 pct.18 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, apelantul-petent a recunoscut că la data respectivă nu avea asupra sa permisul de conducere. Apărarea formulată de acesta in sensul că a uitat permisul . nu inlătură caracterul contravențional al faptei, conducătorii auto trebuind să depună toate diligențele pentru ca atunci când se deplasează cu autovehicule pe drumurile publice să aibă asupra lor toate actele și documentele prevăzute de lege.
Instanța constată că sancțiunile contravenționale aplicate prin procesul-verbal de contravenție contestat au fost corect individualizate, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul in localitate, cu o viteză cu mult peste limita legală, prezentând un grad ridicat de pericol social, existând riscul major al producerii unor accidente de circulație, cu consecințe negative asupra vieții, integrității fizice și sănătății persoanelor. Lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, Tribunalul constată ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr.658 din 7.03.2014 pronunțată de Judecătoria V., motiv pentru care urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat impotriva acestei sentințe civile, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de S. M. împotriva sentinței civile nr. 658 din 07.03.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2015.
Președinte, E.-G. A. | Judecător, V. M. | |
Grefier, A. A. |
Red. M.V.
Tehnored. A.A./ 4 exemplare
Judecătoria V.- M. G.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 10/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
