Plângere contravenţională. Decizia nr. 765/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 765/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 8762/333/2014

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 765/A

Ședința publică de la 15 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R.-N. O.

Judecător E.-G. A.

Grefier M. M.

S-a luat în examinare judecarea cererii de apel formulate de apelant – intimat A. C., cu domiciliul în . de Jos, jud. V., în contradictoriu cu intimat petent U. A. Teritorială Muntenii De Jos, cu sediul în ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 344/2015 pronunțate la data de 09.02.2015 de către Judecătoria V., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că apelul se află la al 2-lea termen de judecată; s-au depus relațiile solicitate de la DGRFP-Iași.

S-au citit și verificat actele și lucrările de la dosar, după care;

Tribunalul nemaifiind cereri noi formulate în apel și acte de depus la dosar, în baza dispozițiilor art. 244 Cod pr. civilă constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care, s-a trecut la deliberare conform art. 395, al 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.344 din 09 februarie 2015 a Judecătoriei V. a fost admisă cererea formulată de petenta U. A. Teritorială Muntenii de Jos în contradictoriu cu intimatul A. C. CNP_.

S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2009 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 de ore.

S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 400 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2009 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 de ore.

S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 500 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2010 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 de ore.

A fost obligat intimatul ca în total să presteze o activitate în folosul comunității pe o durată de 110 ore cu respectarea dispozițiilor art. 2 și art. 6 din O.G. nr. 55/2002 în sensul că activitatea în folosul comunității se va desfășura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Muntenii de Jos, ținând seama de aptitudinile fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia după un anumit program întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 3 din OG nr. 55/2002.

A reținut instanța de fond, pentru a hotărî astfel că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2009 intimatul A. C. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 200 lei, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2009 acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 lei, iar prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2010 intimatul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei.

Intimatul A. C. nu a achitat sumele datorate reprezentând amenzi contravenționale în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor și nici până la pronunțarea prezentei hotărâri. De asemenea, se reține că din relațiile comunicate de U. A. Teritorială Muntenii de Jos rezultă că nu există posibilitatea executării silite asupra intimatului întrucât aceasta nu deține bunuri proprii și nici nu realizează venituri salariale.

Potrivit art. 9 din O.G. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, iar conform alin. 3 al aceluiași articol, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, unitatea administrativ teritorială, va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea, potrivit art. 9 alin. 5 din același act normativ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut, instanța a procedat la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.

La stabilirea numărului de ore ce urmează a fi executate efectiv, instanța a avut în vedere cuantumul amenzii aplicate, cât și faptul că durata prestării unei activități nu poate depăși 300 ore, conform art. 9 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Având în vedere aceste aspecte, cât și împrejurarea că sancțiunea contravențională nu este prescrisă, instanța a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenții . nr._ din data de 22.02.2009 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 de ore, înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2009 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 de ore, precum și înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2010 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 de ore.

Astfel, instanța a obligat intimatul ca în total să presteze o activitate în folosul comunității pe o durată de 110 ore cu respectarea dispozițiilor art. 2 și art. 6 din O.G. nr. 55/2002 în sensul că activitatea în folosul comunității se va desfășura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Muntenii de Jos, ținând seama de aptitudinile fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia după un anumit program întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 3 din OG nr. 55/2002.

Pentru aceste considerente, instanța a admis sesizarea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contravenientul A. C. invocând faptul că a achitat în întregime amenzile contravenționale aplicate acestuia și care au fost inițial transformate în zile de muncă în folosul comunității pentru neplată.

Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 479 din Noul Cod de pr. Civilă, Tribunalul constată că apelul este fondat, urmând a-l admite în totalitate.

În cursul judecății apelului,contravenientul a depus trei chitanțe emise de Primăria comunei Muntenii de Jos - Serviciul contabilitate, care atestă achitarea sumei de 1900 lei reprezentând contravaloarea amenzilor contravenționale aplicate acestuia prin procesele verbale întocmite de IPJ V. și de Jandarmeria V..

Aceste amenzi contravenționale, însumează, suma de 1100 lei conform proceselor verbale aflate la filele 5,6,7 dosar fond.

Întrucât aceste amenzi contravenționale s-au achitate integral de contravenient, nu mai sunt motive a se înlocui aceste amenzi contravenționale cu muncă în folosul comunității, pentru neplata acestora, așa cum a făcut în mod corect instanța de fond.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 din Noul Cod de pr. civilă, va admite apelul declarat de petentul A. C. împotriva sentinței civile nr. 344 din 09.02.2015 pronunțate de Judecătoria V., pe care o va modifică în tot în sensul că,

Rejudecând cauza, va respinge sesizarea formulată de U. A. Teritorială Muntenii de Jos privind înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2009 întocmit de Jandarmeria Română V.; înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 400 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2009 întocmit de Jandarmeria Română V. și înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 500 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2010 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu prestarea unei activități în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de petentul A. C. împotriva sentinței civile nr. 344 din 09.02.2015 pronunțate de Judecătoria V., pe care o modifică în tot în sensul că,

Rejudecând cauza, respinge sesizarea formulată de U. A. Teritorială Muntenii de Jos privind înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2009 întocmit de Jandarmeria Română V.; înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 400 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2009 întocmit de Jandarmeria Română V. și înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 500 lei aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2010 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu prestarea unei activități în folosul comunității.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2015.

Ptr. Președinte,

R.-N. O. aflat CO

Președinte,

D.-E. S.

Judecător,

E.-G. A.

Grefier,

M. M.

Red: O.R.N.

Tehnoredactat: M.M.

Ex. 4/ 14.07.2015

.>

Judecătoria V. - judecător fond C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 765/2015. Tribunalul VASLUI