Pretenţii. Decizia nr. 1436/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1436/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1436/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1436/A
Ședința publică de la 04 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEA. I. Z.
JudecătorD. M. M.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanții-pârâți S. Ș. și S. E. în contradictoriu cu intimata reclamantă H. M., împotriva sentinței civile nr. 2563 pronunțată la data de 05.11.2015 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar cauza este propusă spre perimare;
Verificând actele și lucrările dosarului, văzând dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, Tribunalul declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare asupra excepției perimării, când;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva încheierii din 16.01.2014 pronunțată de Judecătoria V., constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 2563 din 05.11.2015 Judecătoria Bârlad a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H. M. domiciliată în Bârlad, .. 26, ., ., CNP:_ în contradictoriu cu pârâții Ș. Ș. și S. E. domiciliați în .. Grivița, jud. V..
A obligat pârâții Ș. Ș. și S. E., în solidar, să plătească reclamantei următoarele sume de bani:
- suma de 472,74 lei reprezentând despăgubiri materiale;
- suma de 2.000 lei reprezentând daune morale.
A obligat pârâții Ș. Ș. și S. E., în solidar, să ramburseze reclamantei suma de 667,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, au formulat apel pârâții S. Ș. și S. E., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
Au solicitat apelanții admiterea apelului și, rejudecând, să se respingă cererea introductivă formulată de reclamanta H. M..
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 03.09.2014, când cauza a fost suspendată, în temeiul art. 412 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Analizând excepția perimării cererii Tribunalul retine următoarele:
Prin încheierea din 03.09.2014 cauza s-a suspendat motivat de faptul că părțile nu au indicat moștenitorii apelantei-pârâte S. E..
În conformitate cu prevederile art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar conform art. 420 (1) perimarea se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, respectiv 03.09.2014, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 416 și urm. din Cod procedură civilă, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata perimat apelul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării cererii de apel invocată din oficiu de către instanța de judecată.
În baza art. 416 Cod procedură civilă și art. 420 Cod procedură civilă, constată perimat apelul declarat de apelanții-pârâți S. Ș. și S. E. în contradictoriu cu intimata reclamantă H. M., împotriva sentinței civile nr. 2563 pronunțată la data de 05.11.2015 de Judecătoria Bârlad, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 noiembrie 2015.
Președinte, A. I. Z. | Judecător, D. M. M. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 09 Noiembrie 2015
Red./tehnored. A.I.Z.
2 ex./09.11.2015
Comunicat 4 ex./09.11.2015
Judecătoria Bârlad – judecător G. B.
.
Tribunalul V. – Secția civilă
Dosar nr._
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării cererii de apel invocată din oficiu de către instanța de judecată.
În baza art. 416 Cod procedură civilă și art. 420 Cod procedură civilă, constată perimat apelul declarat de apelanții-pârâți S. Ș. și S. E. în contradictoriu cu intimata reclamantă H. M., împotriva sentinței civile nr. 2563 pronunțată la data de 05.11.2015 de Judecătoria Bârlad, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1321/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 443/2015.... → |
|---|








