Plângere contravenţională. Decizia nr. 1394/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1394/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1394/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1394/A
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. C.
Judecător V. B.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul-petent S. V. în contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE V., împotriva sentinței civile nr. 910 din 18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Huși, în cauza având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.10.2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 910 din 18.12.2014 Judecătoria Huși a respins excepția de tardivitate a promovării plângerii contravenționale, invocată de agentul constatator și, în consecință:
A respins plângerea contravențională formulată de petentul S. V., CNP_, domiciliat în mun. Iași, ., ., ., jud. Iași, împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.01.2014 întocmit Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului V., pe care l-a menținut.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 19.01.2014, încheiat de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului V., s-a dispus sancționarea petentului cu o amendă în sumă de 765 lei, 9 puncte amendă în valoare de 765 lei și s-a aplicat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, reținându-se în fapt că în data de 19.01.2014, în jurul orelor 11,11 petentul a condus autoturismul, marca „Mercedes”, cu nr. de înmatriculare_, pe raza loc. Drânceni, DN 28, cu viteza de 107 km/h, deși viteza maximă pe acel sector de drum era de 50 km/h.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, în raport de aspectele formale, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor impuse de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție care se poate constata și din oficiu, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, a faptei săvârșite și datei comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a formulării plângerii invocată de agentul constatator, instanța a constatat că petentul a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care stipulează că „împotriva procesului–verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Astfel, procesul verbal contestat a fost întocmit în prezența petentului la data de 19.01.2014 când petentul a luat la cunoștință despre sancțiunea aplicată, iar el a contestat în termenul legal procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției, expediind plângerea contravențională la data de 03.02.2014, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plic (fila nr. 7).
Se observă că petentul a primit un exemplar de pe procesul –verbal chiar la momentul întocmirii, semnând personal, iar el l-a contestat în instanță în termenul legal, plângerea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.02.2014, însă termenul procedural se calculează pe zile libere, iar acesta se împlinește în funcție de data poștei în cazul expedierii prin corespondență și nu de data înregistrării la instanță.
Prin urmare, instanța a respins excepția de tardivitate invocată de agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța a avut în vedere faptul că procesul verbal de contravenție face dovada celor menționate în cuprinsul său până la proba contrară, bucurându-se de prezumția de legalitate și de temeinicie ca act administrativ.
Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că putem afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept.
Raportat la garanțiile prevăzută de art. 6 CEDO și înțelesul sintagmei "prezumția de nevinovăție", reglementata de paragraful 2 al articolului 6 din Convenție trebuie relevat faptul că judecătorii nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că inculpatul/petentul a săvârșit fapta de care este acuzat. Apoi, sarcina probei aparține celui ce acuză, iar orice îndoială trebuie sa profite celui acuzat [Barbera, Messegue si Jabardo c. Spaniei]. Totodată, el trebuie informat din timp asupra acuzației ce i se aduce, pentru a avea posibilitatea de a-și pregăti apărarea, singur sau asistat de un avocat.
În sistemul nostru, procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. Curtea precizează că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar, în materie penala, obligă statele să nu depășească o anumita limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, este întemeiat a se aprecia ca una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personala a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe, propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea a fost respinsă.
Această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța va verifica, oricum, din oficiu, legalitatea procesului verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Totodată, în situația în care procesul verbal mai cuprinde alte elemente, spre exemplu este indicat un martor sau un alt mijloc de proba, instanța va dispune din oficiu, independent de cererea petentului în acest sens, administrarea și a acestor probe. Astfel, deși plecând de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va baza doar pe aceasta, fapt pe care reprezintă o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.
Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta. În hotărârea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, s-a concluzionat, din perspectiva desfășurării procedurii în ansamblul său și asigurării dreptului la un proces echitabil, faptul că instanța națională a așteptat de la reclamant să inverseze prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului-verbal în litigiu, raportând proba contrarie la expunerea faptelor stabilită în procesul-verbal. Curtea a subliniat că o asemenea abordare a instanțelor naționale nu este surprinzătoare, în măsura în care regimul juridic aplicabil contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, reglementat în materie de probă de principiul „onus probandi incubit actori” – sarcina probei revine reclamantului. Această regulă presupune că, obligația de prezentare a probei asupra unei fapte revine celui care invocă fapta, fiind acceptat de către Curte faptul că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept pe care Convenția nu le împiedică în principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag.
Cu respectarea principiilor prezumției de nevinovăție și al egalității armelor impuse de exigențele art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, precum și a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare prevăzute de Codul de procedură civilă, s-a dat posibilitatea ambelor părți de a propune probe. Astfel, petentul a depus la dosar doar procesul verbal atacat fără a administra nicio probă în vederea susținerilor sale din plângerea prealabilă, fapt ce conduce la concluzia că starea de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității.
Potrivit disp. art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația rutieră „limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h ”, iar contravenția se sancționează potrivit art. 102 alin. 3 lit. „e” din O.U.G. nr.195/2002.
Examinând probatoriul administrat, instanța a apreciat că petentul nu a făcut dovada susținerilor sale expuse în motivarea plângerii, referitor la faptul că el nu se deplasa pe acel sector de drum cu o viteză mai mare decât viteza legală, viteza fiind înregistrată cu aparatul radar-video „Autovision”, hard disc nr. 3, cu atât mai mult cu cât el a și semnat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Potrivit art. 154 din H.G. nr. 85/2003, privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit se constată de către polițiști, cu mijloacele tehnice certificate, în condițiile legii”.
În cauză agentul constatator a făcut dovada săvârșirii faptei prin mijloace tehnice certificate, fiind atașate fotografiile radar care atestă faptul că petentul a depășit viteza legală, precum și CD cu înregistrarea video, înregistrare care a fost vizionată de instanța de judecată.
Întrucât procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină atât asupra situației de fapt, cât și a încadrării în drept, până la proba contrară, probă pe care petentul nu a făcut-o, instanța urmează a respins plângerea formulată de petentul S. V. și a dispus menținerea procesului verbal de constatare a contravenție ., nr._ din 19.01.2014, încheiat de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului V., ca fiind legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel petentul S. V., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
Cu privire la sentința apelată, instanța de fond a apreciat și a interpretat în mod greșit probatoriul administrat, în sensul că a reținut faptul că " petentul nu a făcut dovada susținerilor sale expuse în motivarea plângerii referitor la faptul că el nu se deplasa pe acel sector de drum cu o viteză mai mare decât viteza legală, viteza fiind înregistrată cu aparatul radar -video ..."
Deși instanța de fond își argumentează și fundamentează soluția pronunțată în considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la evaluarea materialului probator aceasta săvârșește o gravă eroare de apreciere.
Astfel, procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada numai prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces - verbal fiind doar actul prin care o persoana este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Cele reținute de agentul constatator în procesul - verbal de contravenție nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respective planșele foto și înregistrările video. Din imagini nu se poate stabili marca autoturismului, numărul de înmatriculare, viteza de rulare și nu rezultă dacă autoturismul filmat este cel cu care mă deplasam la data de 19 ianuarie. Evident că în această situație viteza de circulație consemnată în procesul verbal de contravenție nu poate fi verificată și nu s-a putut dovedi de către agentul constatator care este viteza înregistrată de cinemometrul de control.
În data de 19 ianuarie 2014, se întorcea în localitatea de domiciliu - municipiul Iași - conducând autoturismul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare_ , dinspre Republica M., pe ruta Albita - V. - Iași
In apropiere de localitatea Drînceni a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat faptul că aparatul radar a înregistrat o viteza de deplasare de 107 km / h, depășind viteza legală pe un sector de drum cu limită de 50 km / h.
Cunoscând foarte bine traseul pe care se deplasa, nu avea cum să ruleze cu o viteză care să depășească limitele stabilite. Mai mult decât atât aparatul radar nu avea cum să înregistreze viteza de deplasare în interiorul localității Drînceni deoarece eu am fost oprit de către echipajul de poliție la . viteza de deplasare nu a fost înregistrată în interiorul localității, situație în care limitele de viteză maximă admisă sunt diferite.
Consideră că cele reținute de agentul constatator nu sunt conforme realității deoarece a respectat viteza maximă admisă și regulile de circulație.
In drept: art. 466 și urm. C. Proc. Civ.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către apelant, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 476 NCPC, instanța constată că apelul declarat în cauză este neîntemeiat:
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Tribunalul constată că fapta a fost suficient descrisă și de asemenea i s-a dat o corectă încadrare juridică, fiind indicate atât prevederea legală încălcată, cât și cea care reglementează sancțiunile contravenționale (art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt constatând că procesul verbal de contraventie este încheiat în mod temeinic. Din planșele foto depuse la dosarul cauzei rezultă fără niciun dubiu culpa petentului care a circulat cu viteza de 107 km/h, în localitate, încălcând cu mai mult de 50 km/h viteza legală de deplasare pe acel sector de drum (50 km/h).
Se pot distinge din probele administrate marca autoturismului, numărul de înmatriculare, viteza de mers precum și faptul că acesta se afla în interiorul unei localități astfel încât sustinerile petentului-apelant nu pot fi reținute.
În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, va respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de petentul S. V. împotriva sentinței civile nr. 910 din 18.12.2015 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de petentul S. V. împotriva sentinței civile nr. 910 din 18.12.2015 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o va menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.
Președinte, O. C. | Judecător, V. B. | |
Grefier, A.-R. V. |
Red./tehnored. OC
2 ex./09.11.2015
Comunicat 2 ex./09.11.2015
Judecătoria Huși – judecător C. A.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1387/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1321/2015. Tribunalul... → |
|---|
