Situaţie juridică minor. Sentința nr. 802/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 802/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 430/89/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 802/2015

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. R. din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află pronuntarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general, în contradictoriu cu pârâții B. A. și B. L.,domiciliați in mun.Huși,..5, jud. V., având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea nr.272/2004.

S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:

Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 07 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat în mod succesiv pronunțarea pentru 11.05.2015 și apoi pentru 14.05.2015, când:

INSTANȚA

-deliberând asupra cauzei de față-

Constata ca prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V.,în contradictoriu cu pârâții pârâții B. A. și B. L., a solicitat:

- înlocuirea măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului B. C. A. cu plasamentul la asistentul maternal profesionist G. L.,

- acordarea alocației de plasament conform art.128 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, cu modificările și completările ulterioare,

- delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V.,

- obligarea tatălui să presteze acțiuni sau lucrări de interes local între 20 și 40 de ore lunar în conformitate cu prevederile art.67 alin.2 din Legea nr.272/2004 republicată.

În fapt , copilul B. C. A., în vârstă de aproape 6 ani, provine din relația de căsătorie a părinților săi, relație din care au mai rezultat încă 3 copii dintre care unul a decedat. Ceilalți copii sunt B. G. în vârstă de 2 ani și B. P. F., în vârstă de 9 luni, care a fost încadrat în gradul de handicap grav cu asistent personal, prezentând deficiență larigiană.

Familia locuiește în municipiul Huși, la domiciliul părinților soțului, care sunt decedați. Relația dintre părinți este caracterizată prin neînțelegeri care degenerează cu ușurință în acte de violență domestică. Mama prezintă afecțiuni psihopatologice, fiind diagnosticată conform Biletului de externare din data de 09.12.2014 eliberat de Spitalul Municipal Huși cu tulburare psihotică acută cu simptome de schizofrenie, retard mintal moderat ușor, frustă hemipareză dr.ataxică, strabism divergent, sechele ECI și sindrom hipoanabolic, obișnuiește să consume băuturi alcoolice contrar prescripției medicilor specialiști. Tatăl, deși persoană de suport din familie, consumă și el frecvent băuturi alcoolice în exces, iar pe acest fond apar certuri cu soția .

Ambii părinți sunt cunoscuți în comunitate pentru mediul lor conflictual, familia a fost monitorizată de autoritățile locale încă din anul 2013, iar aceștia nu au făcut nici un demers pentru a-și îmbunătăți condițiile de locuit în ciuda faptului că au fost incluși de mai multe ori în activități de prevenire a separării copiilor de familie. Imobilul în care locuiesc este proprietatea personală a părinților soțului, constituit din 2 camere, hol, bucătărie și dependințe, racordate la rețeaua de energie electrică, însă nu este întreținut din punct de vedere igienico-sanitar. Imobilul a fost infestat cu rozătoare, iar părinții nu au luat măsuri pentru deratizare.

Resursele financiare ale familiei ar fi putut acoperi nevoile stringente ale tuturor membrilor familiei dacă ar fi fost gestionate în mod corespunzător.

Potrivit Anchetei sociale cu nr.6746/18.11.2014, efectuată de reprezentanții Serviciul public de asistență socială Huși, această familie a fost monitorizată încă din anul 2013 și având în vedere boala mamei, dar și faptul că tatăl pleacă de acasă pentru a presta diverse munci ocazionale, se impune luarea unor măsuri de protecție specială pentru toți copiii familiei.

Familia a fost ajutată, consiliată și vizitată de mai multe ori conform rapoartelor de vizită atașate la dosar, întocmite de reprezentanții DGASPC V. care au lucrat în cadrul Fundației SERA. Părinții au ignorat cu bună știință avertismentele care vizează curățirea sobei pentru a evita evacuarea noxelor în casă, au continuat să se certe și să se bată, abuzând emoțional copii prin expunere, nu au supravegheat în mod corespunzător copiii, unul dintre ei, G., a fost găsit lovit la ambele arcade prin cădere de pe pat.

Nu au fost identificate alte persoane din familie care să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului. Avand in vedere interesul superior al copilului, dar și a faptul că mediul din familie nu este propice formării și dezvoltării psihice și fizice a copilului, s-a instituit plasamentul în regim de urgență la asistentul maternal profesionist G. L.(atestat nr.94/2014) cu domiciliul în ..V., care a fost de acord să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului, conform dispoziției în regim de urgență nr.461/11.02.2015 emisă de directorul DGASPC V..

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.62 alin.1 lit.b, art.66 alin.3, art.67 alin.2, art.70 alin.3, art.128 și art.139 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și de dispozițiile pertinente din Legea nr. 272/2004rep., instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt , minorul B. C.-A.,nascut la 28.03.2009, este fiul paratilor Blanda A. si Blanda L..

Prin Dispoziția nr.461/11.02.2015 emisă de directorul general al DGASPC V. minorul C.- A. a fost plasat in regim de urgenta la asistentul maternal profesionist G. L.(Atestat 94/2014),deoarece inre parinti existau episoade frecvente de violenta fizica si verbala,iar copilul a fost supus diferitelor forme de abuz si neglijare.

Raportul de evaluare psihosociala a minorului,efectuat in cauza(f.6-10 ds.) concluzioneaza ca C.-A. a fost expus unei situatii grave de neglijare din partea parintilor- parati si ca nu au fost identificate alte persoane sau rude in comunitatea locala dispuse sa se ocupe de cresterea si educarea acestuia.

În drept sunt incidente urmatoarele dispozitii din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului republicata:

- Art. 70alin.3- Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.

-Art.66 alin.3-Drepturile și obligațiile părintești față de copil pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanță în situația copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum și în situația copilului prevăzut la art. 60 lit. c) și d) sunt exercitate de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.

-Art. 63- Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire.

-Art.128 alin. 1 - Pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condițiile legii, se acordă o alocație lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,20 ISR.

Legea 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.

Constatand ca se mentin motivele care au impus plasmentul in regim de urgență in cauză,ca lipseste acordul parintilor cu privire la masura solicitata si ca este in interesul superior al copilului plasarea acestuia la acelasi asistent maternal profesionist intrucat se afla in continuare . risc,judecatorul va admite actiunea conform dispozitivului,apreciind-o pe deplin intemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin Director general, în contradictoriu cu pârâții B. A.(CNP-_) și B. L.(CNP-_),domiciliați in mun.Huși,..5, jud.V..

Înlocuiește,cu privire la minorul B. C.-A., CNP-_, măsura de protecție speciala a plasamentului in regim de urgenta de la asistentul maternal profesionist G. L.(CNP-_,domiciliată in ..V.) cu măsura plasamentului la același asistent maternal profesionist.

Stabileste domiciliul minorului la domiciliul asistentului maternal profesionist.

Delegă exercițiul/îndeplinirea drepturilor/obligațiilor părintești pentru minor Directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Obligă pârâtul,pe durata plasamentului, sa presteze lunar pe raza mun.Huși, 20 ore actiuni sau lucrari de interes local.

Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004,republicata.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.

Președinte,

I. P.

Grefier,

D. T.

Red./tehnored.P.I./14.07.2015

Ex.6/

Emis 4 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 802/2015. Tribunalul VASLUI