Anulare act. Decizia nr. 1439/2015. Tribunalul VASLUI

Comentarii

0

Decizia nr. 1439/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1439/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1439/2015

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. I. Z.

Judecător D. M. M.

Grefier A.-R. V.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți R. M. I. și R. F. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. C. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 1675 pronunțată la data de 01.07.2015 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect anulare act clauza abuzivă.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, apelul este declarat în termen și motivat și se solicită judecarea cauzei și în lipsă;

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1675 din 01.07.2015 Judecătoria Bârlad a respins toate excepțiile invocate de pârâta - reclamantă B. C. România S.A, excepția nulității cererii, lipsei de interes, inadmisibilității capetelor 2,3,4 și 5 de cerere, excepția prescripției, ca neîntemeiate.

A respins în totalitate, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții-pârâți, R. M. I., CNP_ și R. F., C.N.P_, ambii cu domiciliul în Bârlad, ..86, jud. V., cu domiciliul procesual ales la av. C. C., din Bârlad, . B, jud. V., în contradictoriu cu B. C. România S.A., Societate administrată în sistem dualist, înmatriculată în registrul comerțului cu nr.J_ având CUI_, cu sediul în București, ..5, sector 3, privind constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive incluse în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/ 25.03.2008, punctele: 5,6,9 lit. a,c,f; obligarea la modificarea contractului aflat în curs de derulare prin eliminarea clauzelor abuzive; să se constate că dobânda nu s-a încasat cu respectarea formulei: indicele ROBOR la șase luni + marja fixă de 2,95; obligarea la returnarea sumelor încasate în plus începând cu data de 25.06.2008 și până în prezent; obligarea la plata dobânzilor legale; obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit, în ceea ce privește dobânda și încasarea acesteia după formula indicele ROBOR la șase luni + marja fixă de 2,95; să se constate că reclamanții au achitat suma de 6700,32 lei reprezentând comision de administrare și comision de urmărire riscuri în baza unor clauze abuzive; obligarea la restituirea acestor sume, obligarea la emiterea unui nou grafic de rambursare.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.

A compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamanții pârâți să plătească pârâtei reclamante suma de 7 535,17 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și prescripția dreptului de a solicitat restituirea sumelor instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile D.167/1958. Norma practică cuprinsă în Legea nr.193/2000 transpune în legislația românească Directiva 93/13/CEE. Se ocrotește nu numai un interes personal ci reprezintă o normă de ordine publică. În consecință se aplică art.2 din D. 167/1958, acțiunea fiind imprescriptibilă.

Cu privire la despăgubiri reprezentând sumele pretins încasate de pârâtă fără drept trebuie de reținut că acestea sunt supuse prescripției de trei ani prevăzută de art. 3 din D.167/1958, fiind un drept patrimonial, însă termenul de prescripție curge din momentul în care s-a stabilit că sumele au fost încasate de pârâtă fără drept, art. 8 al. 1,2 din același decret. Excepția dreptului la acțiune privind constatarea clauzelor abuzive și dreptului material la acțiune a fost respinsă.

Cu privire nulitatea capătului de cerere referitor la nerespectarea dobânzii după implementarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010 pe motivul neindicării probelor, motivelor de fapt și de drept instanța a apreciat că acest capăt de cerere nu trebuie soluționat pe excepție ci pe fond, nulitatea cererii de chemare în judecată este o excepție de procedură și trebuie analizată în ansamblul său nu pentru fiecare capăt distinct de cerere. În plus reclamanții au solicitat o expertiză cu privire la întinderea prejudiciului. Cu privire la excepția lipsei de interes și inadmisibilității cererii capetelor de cerere 4,7,2,5 trebuie de reținut că reclamanții au contestat respectivele clauze înscrise în convenția inițială de credit și acestea justifică interesul practic de a se stabili în ce măsură aceste clauze respectau dispozițiile legale la momentul încheierii convenției. Faptul că ulterior aceste clauze au fost înlăturate sau nu au fost activate nu duce la concluzia lipsei de interes a reclamanților de a se analiza aceste clauze,independent soluția pe fond. Potrivit art.33 din codul de procedură civilă interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual condiții care apreciază instanța că sunt îndeplinite în cauză. Excepțiile invocate de pârâtă au fost respinse.

Cu privire la constatarea clauzelor pretins abuzive de către reclamanți din convenția de credit încheiate cu pârâta, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000 care transpun prevederile Directivei Consiliului nr. 93/13 CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în vigoare la data încheierii contractului, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, transpusă și implementat în legislația națională prin OUG nr.50/2010, act normativ încheiat ulterior contractului.

Potrivit art.4 din Legea nr. 193/2000:

„ (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe,un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexă care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”

În anexă la actul normativ sunt cuprinse cu titlu de exemplu clauzele considerate ca fiind abuzive:

“(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;

b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului;

c) obligă consumatorul să își îndeplinească obligațiile contractuale, chiar și în situațiile în care profesionistul nu și le-a îndeplinit pe ale sale;

d) dau dreptul profesionistului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada-limită la care acesta putea să își exprime opțiunea a fost insuficientă;

e) dau dreptul profesionistului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;

f) dau dreptul profesionistului să constate unilateral conformitatea produselor și serviciilor furnizate cu prevederile contractuale;

g) dau dreptul exclusiv profesionistului să interpreteze clauzele contractuale;

h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care profesionistul nu își îndeplinește obligațiile contractuale;

i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist;

j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care:

- profesionistul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e);

- profesionistul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale;

- profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale;

k) exclud sau limitează răspunderea legală a profesionistului în cazul vătămării sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acțiuni sau omisiuni a profesionistului privind utilizarea produselor și serviciilor;

l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acțiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în același timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;

m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricții în administrarea probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părți din contract;

n) dau dreptul profesionistului să transfere obligațiile contractuale unei terțe persoane - agent, mandatar etc., fără acordul consumatorului, dacă acest transfer servește la reducerea garanțiilor sau a altor răspunderi față de consumator;

o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către profesionist cu o creanță pe care el ar avea-o asupra profesionistului;

p) prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a prețurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiția ca metoda prin care prețurile variază să fie descrisă în mod explicit;

r) permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist;

s) dau dreptul profesionistului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă același drept și pentru consumator;

t) dau dreptul profesionistului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția unor motive întemeiate.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare își rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui contract încheiat pe o perioadă nedeterminată și fără o notificare prealabilă în cazul unui motiv întemeiat, cu condiția ca furnizorul să fie obligat să informeze imediat celelalte părți contractante.”

Examinând susținerile părților, în baza textelor de mai sus, instanța a reținut că la data de 25.03.2008 reclamanții au încheiat cu pârâta contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008, prin care au contractat un credit de 37 600 lei, cu perioada de rambursare de 120 luni, cu o dobândă fixă pe primele trei luni. S-a prevăzut o dobândă de 9,9% pe an. La punctul 5 din contract s-a prevăzut că în primele luni este o dobândă fixă, începând cu data tragerii, cu excepțiile prevăzute.

La pct. 7,8, s-a prevăzut că după această dat, dobânda curentă este formată din dobânda de referință, administrată, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,95.

La punctul 6 din contract s-a menționa: ” dobânda anuală efectivă (D.) este de 14,66%, pe an. În D. sunt incluse: dobânda anuală, comision de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea polițe de asigurare de viață,comision de urmărire riscuri, precum și alte costuri ( orice costuri intervenite ulterior semnării contractului). Tot în contract la art. 9 lit. c și f se precizează că aceste comisioane cel de administrare și urmărire riscuri sunt în procent de 0,05% și 17% din valoarea creditului. La punctul 9 din contract sunt prevăzute următoarele comisioane‚ comision de rambursare anticipată, comision de administrare, comision de rambursare, comision de transformare pentru prima solicitare, comision de urmărire riscuri.

La art. 9 lit. f din contract s-a prevăzut ca acesta să fie 2,5 % și 4,5% din perioada de timp dintre rambursare anticipată și convenția de încetare a contractului nu este mai mare de un an.

Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor, nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. În acest sens Directiva nr.93/13/CEE, transpusă prin Legea nr. 193/2000, Decizia ICCJ 2450, 2451/2011.

Clauzele din contract pretins a fi abuzive nu conțin nici un element imprevizibil sau neclare.

Încheierea contractului a fost precedată de prezentarea ofertei de creditare. În răspunsurile date la interogatoriu, reclamanta că a precizat că s-au prezentat avantajele creditului în lei. Cel care s-a interesat de condițiile de creditare a fost reclamantul, soțul ei și nu au mai apelat la alte bănci. Prin urmare, susținerile reclamanților în sensul că nu au cunoscut întinderea prestaților contractuale și clauzele contractuale se va înlătura ca neîntemeiată.

În ceea ce privește susținerea reclamanților că nu s-au negociat clauzele contractuale, instanța a apreciat că oferta de contractare nu a dat posibilitatea reclamanților să negocieze clauzele contractuale însă reclamanții au aderat la clauzele deja prezentate de pârâtă.

Singura posibilitate a reclamanților a fost aceea de a adera sau nu la clauzele contractuale. Prin urmare, instanța apreciază că aspectul aderării la clauzele contractuale, fără a exista posibilitatea practică pentru reclamanți de a le modifica ,justifică cerința acestora de a se analiza caracterul abuziv a clauzelor din contract așa cum au fost pretinse prin acțiune.

Față de această situației instanța a analizat îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege, necesare pentru a aprecia dacă clauzele contractuale contestate de reclamanți sunt abuzive, dacă prin clauzele contractuale în ansamblul lor, s-a creat un dezechilibru semnificativ în ceea ce-l privește pe reclamanți, dacă pârâta a acționat cu rea credință la încheierea clauzelor contractuale.

În ceea ce privește clauzele înscrise punctele 5,6,9, lit. a,c,f, instanța a reținut că aceste clauze fac parte din costurile contractului referitoare la dobândă, data ajustării dobânzii, comision de administrare, comision de rambursare în anticipată, comision de urmărire riscuri.

Potrivit art. 4 al. (6) din Legea nr. 193/2003, cum s-a arătat evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Prin urmare, aceste clauze menționate în convenție nu sunt interzise de lege, nu sunt prin natura lor abuzive ,ele pot fi apreciate ca abuzive numai dacă au fost exprimate într-un limbaj inteligibil.

Din examinarea acestor clauze și a contractului în ansamblu, instanța a apreciat că acestea descriu serviciul oferit de bancă și costul serviciului în mod clar și inteligibil, părțile având reprezentarea costului,creditului. De asemenea și în ceea ce privește dobânda, art. 3 d din contract condiții speciale s-a prevăzut dreptul băncii de a revizui rata dobânzii s-a prevăzut rata dobânzii, modul de calcul, costul pentru rambursarea creditului, anticipat, formula de calcul.

Nu s-a prevăzut un comision de risc cum au susținut reclamanții ci s-a prevăzut costul serviciului de a urmări riscurile pe piață. În acest sens s-au depus grafice de îndeplinire acestui serviciu de către pârâtă. Reclamanții au avut reprezentarea sumelor percepute. S-a prevăzut dobânda curentă ,pe an și ce costuri cuprinde mențiunea D., din contract

A apreciat instanța că, nu s-a dovedit de către reclamanți aspectul că prevederile din convenție sunt neclare, neinteligibile astfel încât să fie apreciate ca abuzive potrivit art. 4.6 din Legea nr.193/2000.

Un alt aspect care trebuie analizat pentru a aprecia, ca fiind abuzive clauzele contractuale este aspectul creării unui dezechilibru în defavoarea reclamanților, prin clauzele contractuale și dacă banca a acționat cu rea credință.

Cu privire la existența unui dezechilibru contractual în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe instanța analizând clauzele invocate de reclamanți, raportate la contractul încheiat, în întregul său, a apreciat că beneficiile pe care reclamanții le-au obținut din acest contract nu sunt în dezechilibru cu îndatoririle și obligațiile asumate de acestea. Reclamanții sunt cei care au beneficiat imediat de suma contractată.

Comisioanele sunt prevăzute în contract explicit sub formă procent și valoare, s-a prevăzut modalitatea de calcul și ele reprezintă un cost al serviciilor prestate de bancă strâns legate de acordarea, monitorizarea și urmărirea creditului cu termen de derulare de 120 zile. Pârâta s-a obligat să presteze un serviciu pentru reclamant în schimbul perceperii unui comision și dobândă. În ceea ce privește procentele de prevăzute la art.9.1 ,ca procent la suma contractată acestea nu constituie prin ele însele un dezechilibru. Reclamanții ,de la data încheierii convenției au încheiat cu pârâta actul adițional la contrat nr._-A/28.10.2010 pentru rescadențarea creditului împrumutului. În art. 2 din actul adițional s-a prevăzut că împrumutatul are obligația de a plăti doar comisionul de administrare de urmărire riscuri și dobânda, la suma negociată. La art. 7.a s-a prevăzut ca în situația în care pe parcursul perioadei de rescadențare, procentul anual de dobândă aplicat la data semnării actului adițional se diminuează, suma se deduce din sold, începând cu prima lună de scadență, încheierii perioadei de rescadențare. Acest aspect înlătură susținea reclamanților privind reaua credință și existența unui dezechilibru. În ceea ce privește buna credință aceasta se prezumă.

Prin prevederile contractuale s-a dat posibilitatea reclamanților să inițieze ,să accepte sau nu această prevederi contractuală sau să denunțe contractul cu posibilitatea acestuia de a restitui suma împrumutată cu restituirea debitului dobânzii și a celorlalte cheltuieli.

Nu rezultă din nici o împrejurare că banca nu a respectat formula de calcul impusă a dobânzii, după formula LIBOR la 6 luni plus marja fixă de 2,95 PP. Expertiza a concluzionat că față de contract s-a încasat o dobândă mai mică. A rezultat că banca a respectat condițiile contractuale referitoare la comisionul de administrare și comisionul de urmărire risc. Creditul a fost valorificat de împrumutați astfel încât pârâta este cea care prin clauzele contractuale a urmărit să-și asigure atât costurile cât și returnarea sumei acordate. Înscrierea unor astfel de clauze nu reprezintă rea credință ci realizarea obiectului de activitate.

Reluând, instanța a apreciat cererea reclamantului cu privire la constatarea abuzivă a clauzelor contractuale ca neîntemeiată și a respins-o.

Ca o consecință a respingerii cererii referitoare la constatarea clauzelor abuzive s-au respins și celelalte capete de cererea referitoare la restituire sumelor încasate,dobânzi. Solicitarea reclamanților-pârâți cu privire la modificarea contractului în ceea ce privește dobânda în sensul încasării dobânzii după formula - indicele RABOR la șase luni plus marja de 2,95 PP s-a respins ca fiind neîntemeiată, pe de o parte pe motiv că din expertiză a rezultat că a fost respectat calculul dobânzii potrivit contratului, graficului și formulei de calcul și pe de altă parte instanța poate analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la încheierea, modificarea și respectarea obligațiilor contractuale însă nu poate interveni în a modifica prevederile contractuale,nu se poate substituie voinței părților. Acesta este atributul exclusiv al părților așa cum prevăd dispozițiile art. 969 din Codul civil aplicabil la data încheierii contractului. Pentru aceleași considerente s-a respins ca neîntemeiată și cererea pârâtei reclamante din cererea reconvențională care vizează intervenția instanței în contract și impunerea unor clauze. Raporturile contractuale reprezintă legea părților și se nasc prin acordul lor de voință.

Reluând instanța a respins în totalitate excepțiile, cererile reclamanților pârâți și pârâtei reclamante.

În cauză reclamanții au dovedit cheltuieli reprezentând indemnizație de expert de 1000 lei și pârâta reclamantă de 8 535,17 lei reprezentând contravaloarea asistenței juridice. A dovedit costul cheltuielilor cu factura . nr._, nr._ din 06.02.2015; nr._ din 19 mai 2015, sumele fiind virate în contul societății de avocatură.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, s-a aplicat compensarea, reclamanții pârâți urmând să plătească diferența către pârâta reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, au formulat apel R. M. I. și R. F., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.

Au solicitat apelanții constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive incluse in contractul de Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008, respectiv pct.5, pct.6, pct. 9 lit. a, lit. c, lit.f; obligarea paratei la modificarea contractului aflat in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, sa se constate ca dobânda nu a fost încasata de către parata cu respectarea formulei: Indicele ROBOR la 6 luni plus marja fixa de 2,95; obligarea paratei la restituirea sumei de_,83 lei, reprezentând dobânda plătită in plus fata de metoda de calcul a dobânzii indicele ROBOR la 6 luni plus marja fixa de 2,95PP începând cu data de 25.06.2008 si pana la data efectuării expertizei (suma este identificata in răspunsul la obiectivul nr. 1 a raportului de expertiza întocmit in cauza); obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate de la data plații flecarei sume nedatorate si pana la plata efectiva a acestor debite, obligarea paratei la modificarea contractului de credit nr._/22.01.2008 cu privire la dobânda, in sensul incasarii dobânzii după formula: indicele ROBOR la 6 luni plus marja de 2,95 PP; sa se constate ca reclamanții au achitat suma de 5433,20 lei reprezentând comision de urmărire riscuri si suma de 1596,40 lei reprezentând comision de administrare, in baza unor clauze lovite de nulitate absoluta (așa cum rezulta din Anexa 3 a Raportului de expertiza efectuat in cauza), obligarea paratei la restituirea sumei de 5433,20 lei reprezentând comision de urmărire, riscuri si suma de 1596,40 lei reprezentând comision de administrare; obligarea paratei la plata sumei de 2910,27 lei reprezentând dobânda legala aferenta comisionului de urmărire riscuri si a comisionului de administrare; obligarea paratei la comunicarea unui nou grafic de rambursare conform celor stabilite prin hotărâre, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea sentinței civile instanța de judecata a reținut ca oferta de contractare nu a dat posibilitatea reclamanților sa negocieze clauzele contractuale insa reclamanții a aderat la clauzele deja prezentate de parata. Singura posibilitate a reclamanților a fost aceea de a adera sau nu la clauzele contractuale. Chiar instanța de judecata a constatat clauzele contractuale ca nefiind negociate, insa cu toate acestea a respins acțiunea.

Art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor standard, prestabilite, prezumție ce poate fi răsturnata prin dovedirea de către parata a caracterului negociat al contractului, ori a unor clauze ale acestuia.

In cauza supusa analizei, parata nu a probat negocierea directa si efectiva cu reclamanții a clauzelor contestate, sarcina ce ii revine potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000. Prezumția relativa instituita de lege nu a fost răsturnata.

In momentul in care a fost încheiat contractul de credit reclamanții s-au aflat . inferioritate fata de banca parata, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către banca, fara a da posibilitate reclamanților de a modifica sau inlatura vreuna dintre clauze.

In concluzie parata, nu a probat negocierea clauzelor, instanța de judecata insasi a constatat nenegocierea clauzelor, prin urmare clauzele invocate de către reclamanți sunt abuzive, lovite de nulitate absoluta.

La data de 25.03.2008 au încheiat cu parata un Contract de credit bancar pentru persoane fizice, având ca obiect un credit de trezorerie nenominalizat cu dobânda fixa in primele 3 luni pentru nevoie personale, in valoare de_ lei, cu o perioada de rambursare de 120 luni.

In momentul încheierii contractului bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008 dobânda era de 9,9% pe an si era fixa in primele 3 luni si administrata ulterior, dobânda curenta este formata din dobânda de referința administrata, care conform prevederilor contractului se afișează la sediile BCR la care se adaugă 2,95 PP.

Punctul 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008 menționează ca „la data încheierii prezentului contract dobânda curenta este de 9,9% pe an si este fixa in primele 3 luni si administrata ulterior. Dobânda fixa se menține constanta pe o perioada de 3 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 si 8. Dupa aceasta data dobânda curenta este formata din dobânda de referința administrata, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,95".

Potrivit art. 9 din Ordonanța de Urgenta nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori „Informațiile standard specifica, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele: a) rata dobânzii aferente creditului, fixa si/sau variabila, împreuna cu informații privind orice costuri incluse in costul total al creditului pentru consumator"

Din interpretarea acestui articol de lege rezultă ca dobânda este fixa si sau variabila, nu se regăsește niciunde un art. de lege care sa prevadă posibilitatea băncii de a aplica si percepe o dobânda administrata.

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prima instanța a reținut ca rezulta din nici o împrejurare ca banca nu a respectat formula de calcul Robor la 6 luni plus măria fixa de 2,95 p.p.

Din raportul de expertiza .rezulta in mod clar ca banca nu a încasat dobânda după formula de mai sus, si efectiv a încasat mai mult cu 10.235. 83 lei.

Daca banca ar fi încasat dobânda după acesta formula, reclamanții nu ar mal fi plătit suma de 10.235. 83 lei.

In anexa 2 a raportului de expertiza este prezentata situația dobânzii încasate efectiv de către banca si valoarea dobânzii in cazul formulei Robor la 6 luni plus măria fixa de 2.95 p.p.

Astfel banca a Încasat efectiv dobânda in cuantum de 35.408. 72 lei. Daca ar fi fost respectata formula Robor la 6 luni plus marja fixa de 2.95 P.P.. ar fi încasat doar 25.172. 89 lei, cu 10.235, 83 mai puțin decât a încasat efectiv.

Prima instanța de judecata a reținut ca reclamanții nu au dovedit ca prevederile din convenție sunt neclare, neinteligibile si ca nu exista un dezechilibru contractual in detrimentul consumatorului si contrar bunei credințe,

Raportarea la dobânda de referința administrata este indicata in mod generic, iar din modul cum a fost stabilita nu se poate deduce care va fi evoluția in timp a părtii variabile" a dobânzii pe care reclamanții urmau sa o plătească băncii.

Nu exista in contractul de credit o definire a dobânzii de referința administrata.

Din modul de redactare a acestei clauze rezulta ca aceasta clauza nu este clara, inteligibila, in raport de nivelul de cunoștința al unei persoane obișnuite.

Din modul de redactare a acestei clauze rezulta ca banca se afla pe o poziție superioara, consumatorul neputând verifica noul procent al dobânzii si nici motivele pentru care a intervenit noul procent de dobânda.

Clauzele referitoare la dobânda acorda un drept discreționar băncii in sensul ca dobânda de referința administrata nu are un caracter determinabil, mai mult nu sunt specificate in concret elementele care stau la baza modificării dobânzii.

In mod cert s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor contractante in detrimentul reclamanților si contrar bunei-credințe.

Legea nr. 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.

Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standart preformulate.

Cu privire la dovada negocierii clauzei, art. 4, alin 3 din Legea nr. 193/2000 instituie in sarcina comerciantului aceasta obligație, respectiv, in speța de fata, in sarcina Băncii.

Deși clauza de la pct. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008, in aparenta pare sa fie redactata in mod clar, de fapt se poate constata lipsa unor criterii obiective de stabilire a dobânzii de referința administrata, in esența clauza nu este definita ., pentru consumator, fiind incalcate in acest mod dispozițiile art. 4, alin 6 din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul ușor inteligibil.

OUG nr. 174/19.11.2008 a modificat si completat mai multe acte normative privind protecția consumatorului printre care si OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. S-a introdus art.9 3 care la litera f prevede ca „in cazul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați sa menționeze in contract tipul de dobânda, variația si/sau fixa".

În clauza de la art. 5 din Contractul de credit, nu sunt menționate toate elementele. Astfel art. 9 ind. 3 prevede ca „în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli:

a)contractele vor fi redactate în scris, vizibil și ușor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum. 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puțin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părți. Culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;

b)dobânzile, precum și toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării și derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menționate în contract, fără a se face trimiteri la condiții generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife și comisioane sau orice alt înscris;

c)în situațiile în care există drept de rambursare anticipată, comisionul de rambursare anticipată a creditului se determină în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate și nu trebuie să constituie un obstacol disproporționat în exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul;

d)în contractul de credit/depozit se vor menționa și costurile de administrare, de retragere numerar și/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane. Costurilor aferente contului curent menționate mai sus nu le sunt aplicabile prevederile lit.

e)fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului:

1.se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract;

2.se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract;

f)în contract se va menționa tipul de dobândă, variabilă și/sau fixă,

iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate;

g)în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

1.variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

2.dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

3.formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia;

h)sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator;

i)orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de .. Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții.

Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită;

j) pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condițiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în funcție de opțiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe metode; scrisoare recomandată, e-mail, sms, și va pune la dispoziția acestuia un nou grafic de rambursare."

Conform art. 3 lit. b din OG nr. 21/1992. intre drepturile consumatorilor este prevăzut si de a fi informați complet corect si precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mal bine nevoilor lor (...)"

Nici una din cerințele prevăzute de art. 9 din OG 21/1992 nu este îndeplinita de clauza de la art. 5 din contractul de credit. In sensul ca nu se precizează in funcție de ce anume variază rata dobânzii.

CJCE reamintește in cauzele C-240/98, C244/98, C-243/08, C-484/08 ca in privința posibilității instanței naționale de a aprecia din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze, sistemul de protecție pus in opera de Directiva 93/13/CEE se întemeiază pe ideea ca un consumator se găsește . inferioritate in comparație cu comerciantul in ceea ce privește atât puterea sa de negociere, cat si nivelul de informare, situație care il face sa adere la condiții prestabilite de comerciant, fara a avea posibilitatea sa exercite o influenta asupra conținutului acestora.

In clauza de la punctul 5 nu sunt Identificate criterii obiective, susceptibile de a fi verificate si intelese de un consumator fara cunoștințe minime despre finanțe, piața monetara si evoluția acestora, limbajul fiind departe de a fi ușor inteligibil asa cum impun, imperativ, dispozițiile art. 4. alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Prin adoptarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, transpusa in legislația noastră prin Legea nr. 193/2000, cu modificările ulterioare, legiuitorul european si cel național au dat instanței de judecata posibilitatea de a obliga la modificarea clauzei unui contract sau de a-l anula in măsura in care retine ca aceasta cuprinde clauze abuzive.

Condițiile pentru a fi catalogata o clauza ca abuziva, rezulta din interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE si a prevederilor art. 1 alin. 3 si art. 4 alin 1, 2,3 din Legea nr. 193/2000 modificata, respectiv clauza sa nu fi fost negociata si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor in detrimentul consumatorilor si contrar cerințelor bunei credințe. Ori, variația ratei dobânzii asa cum rezulta din clauzele inserate in contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25,03.2008, este dependenta de voința băncii.

Referitor la modalitatea de calcul a dobânzii invocam dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si art. 37 din OUG 50/2010.

Astfel potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale."

Art. 37 din OUG 50/2010 precizează: „in contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli: a) dobanda va fi raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referința a BNR, in funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adaugă o anumita marja, fixa pe toata durata derulării contractului."

In situația in care instanța de apel va constata caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dobânda, in vederea continuării contractului instanța poate interpreta dobânda de referința administrata in indicele ROBOR, urmând sa admită capătul de cerere prin care am solicitat obligarea paratei la modificarea contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008_cu privire la dobânda, in sensul încasării dobânzii după formula: indicele ROBOR la 6 luni plus marja de 2,95 PP. In sprijinul celor de mai sus invocă si dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 193/2000. potrivit cărora „in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor; fi interpretate in favoarea consumatorului."

Punctul 6 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008 menționează ca :„dobânda anuala efectiva (D.) este de 14,66% pe an. In D. sunt incluse: dobânda anuala, comisionul de analiza a documentației, de acordare credit si de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viata, comisionul de urmărire riscuri, precum si alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract)".

Tot in contractul de credit bancar nr._/25.03.2008 la art. 9 lit. c si lit. f se precizează ca aceste comisioane, cel de administrare si cel de urmărire riscuri, sunt in procent de 0,05% si 0,17% din valoarea creditului.

Punctul 9 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25.03.2008 precizează ca: „pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile in funcție de evoluția pieței financiar bancare:

a)comision rambursare anticipata:

-in primele 36 luni de creditare: 4,5%, minim 30 euro sau echivalent;

-intre 37 si 60 luni: 3,00%, minim 30 euro sau echivalent;

-intre 61 si 120 luni: 2,5% minim 30 euro sau echivalent;

-peste 121 luni, 2,00%, minim 30 euro sau echivalent.

b)comision de acordare credit de 0,00% flat

c)comision de administrare de 18,80 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct.1

d)Comision de transformare pentru prima solicitare - flat de 0,05% flat;

e)Comision de transformare pentru următoarele solicitări - flat de 1,00% flat

f)Comision de urmărire riscuri de 63,92 RON lunar, reprezentând un procent de 0,17% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct.1."

Referitor la comisionul de rambursare anticipata, prevăzut de art. 9 lit. a din Contractul de credit nr._/25.03.2008, arătam următoarele.

Acest comision este prevăzut de OUG 50/2010, iar art. 67 alin. 2 prevede ca in cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabila, „o astfel de compensație nu poate fi mai mare de a)1% din valoarea creditului rambursata anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; b) 0,5% din valoarea creditului rambursata anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an."

In contractul de credit bancar nr._/25.03.2008 comisionul de rambursare anticipata are procente diferite variind intre 2,5% si 4,5% in funcție de perioada de rambursare, calculat la valoarea sumei rambursate in avans, fiind dublu, triplu fata de limita prevăzuta de OUG 50/2010, motiv pentru care consideram art. 9 lit. f din contractul de credit bancar nr._/25.03.2008 ca fiind abuziv.

Referitor la comisionul de administrare, prevăzut de pct. 9 lit. c din contractul de credit bancar stabilit in valoare de 18,80 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului.

Comisionul de administrare așa cum a fost stabilit de 18,80 lei, procent din valoarea creditului, prin modul in care a fost formulat si perceput, fara nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, urmărindu-se perceperea unei sume in plus, atât timp cat acesta putea fi prevăzut la valoarea soldului si nu la creditul contractat. Așadar banca a interpretat eronat prevederile legale înglobând comisionul de administrare la valoarea inițiala, stabilit ca o suma fixa pentru toata perioada de derulare a contractului de credit.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe langa faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere si mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.

In mod evident, o dobânda (aparent) redusa a atras mai mulți clienți si, deci, o cifra de afaceri mai mare raportata la ceea ce ar fi putut obține banca respectiva in condițiile" in care ar fi arătat in mod transparent costurile reale ale creditului (așa cum, de altfel, au făcut o mare parte din băncile concurente illo temporis).

Disimularea unei parti a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere in eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase in raport cu ofertele altor banei care acționau pe aceeași piața relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atat de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.

Prin introducerea acestui comision de administrare, fara reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru intre contraprestațiile părtilor, contrar principiului bunei credințe in executarea contractelor.

Ca urmare, este abuziva clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de administrare atâta timp cat funcția si destinația comisionului de administrare nu au fost evidențiate in contract, consumatorul fiind . fata de banca.

In mod evident asa cum a fost preformulata clauza de la art. 9 lit. c din contractul de credit nu s-a stabilit funcția si nici destinația comisionului de administrare, in aceste condiții prin perceperea acestui comision de administrare se creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

Parata nu a probat activitatea de administrare a creditului, a dat aceasta denumire comisionului dar fara a dovedi in fata instanței de judecata pentru ce a perceput comisionul si activitățile desfășurate pentru administrarea creditului.

In contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/25,03.2008 la pct. 9 lit. f comisionul de urmărire riscuri este de 63,92 lei, reprezentând un procent de 0,17% din valoarea creditului.

Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publica ale art. 1 alin. 3 din Leg. 193/2000 care interzice stipularea clauzelor abuzive in contractele încheiate intre comercianți si consumatori si ale disp. art. 4 alin. si 2 din lege, atrage nulitatea absoluta a clauzelor vizând revizuirea dobânzii si comisionul de risc din convenția de credit. Incidența in speța este si legislația comunitara prin Directiva Comunității Europene nr. 93/13 a cărei aplicare efectiva incumba si puterii judecătorești in temeiul art. 10 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 si 4 din Constituție. Aceste norme prohibitive de ordine publica având ca scop protejarea unui interes de ordine publica - protecția generala a consumatorului-instituie o condiție de validitate pentru contractele la care se refera, respectiv cerința de a nu cuprinde clauze abuzive. Ea are un caracter parțial in sensul ca nu afectează decât clauza in discuție.

In preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Această declarație va fi interpretată de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc.

Prin urmare, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de risc, atâta timp cât funcția si destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator fiind într-o poziție dezavantajată fată de bancă si într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision.

Referitor la comisionul de urmărire riscuri, in cuprinsul contractului nu s-a explicat natura comisionului, in ce consta „urmărirea de riscuri", de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul contractului in situația neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situații.

Prin aceasta clauza, care datorita modului in care este formulata si perceputa, fara nici o posibilitate de negociere, creând astfel un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, in special cele privitoare la rațiunile perceperii comisionului de urmărire riscuri, cu atât mai mult cu cat din cuprinsul contractului nu rezulta faptele care generează acest comision de urmărire riscuri.

Părțile au încheiat un contract cu caracter comutativ (in sensul ca părțile cunosc inca de la început întinderea drepturilor si obligațiilor asumate), iar nu aleatoriu, astfel ca riscul in legătura cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil. Având in vedere caracterul comutativ al contractului, in cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către consumator exista dreptul băncii de a recurge la executarea silita a bunurilor acestuia in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit.

Pe de alta parte, așa cum rezulta din contract, riscul contractului este acoperit prin încheierea unei polițe de asigurare, astfel ca nu se poate identifica un risc la care s-ar fi supus banca acordând creditul.

In aceste condiții devine evident faptul ca prin stipularea comisionului de urmărire riscuri fara reglementarea unei obligații corelative a băncii, se creează un dezechilibru intre contraprestațiile părtilor, contrar bunei credințe.

In momentul in care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-le impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin, ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revine obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct clauzele cu împrumutatul.

Întreaga convenție de credit este alcătuita din mai multe documente standardizate, denumite „condiții generale" si „condiții speciale" care sunt in mod evident utilizate de către parata in relațiile comerciale cu toți clienții săi. Clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul întrucât sunt dinainte stabilite de către împrumutător, singurele elemente de diferențiere fiind suma împrumutata si data scadenta, contractul devenind astfel unul de adeziune, încălcând dispozițiile art. 1 alin. 3 din Legea 193/2000.

Decizia Curții Europene de Justiție C-602/10, care a decis ca limitarea comisioanelor percepute la credit prin OUG 50/2010 nu incalca directivele europene. Curtea considera limitarea comisioanelor ca o măsura de protecție a consumatorilor. Implicit, decizia susține eliminarea comisionului de risc, conform prevederilor legale.

Referitor la cheltuielile de judecata, prima instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecata . In mod greșit a obligat reclamanții la plata sumei de 7535, 17 lei . reprezentând cheltuieli de judecata.

Daca s-a dispus compensarea cheltuielilor, nu mai puteau fi obligați la plata cheltuielilor de judecata.

Mai mult, aceste cheltuieli de judecata, respectiv onorariu de avocat este vădit disproporționat in raport cu valoarea si complexitatea cauzei si activitatea desfășurata de avocat.

Legea nr. 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. Conform acestei directive sunt definite noțiunile de „condiții inechitabile, consumator, vânzător sau furnizor." De asemenea se prevede ca o condiție contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicție cu condiția de buna credința, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor ce decurg din contract, in detrimentul consumatorului. S-a arătat ca, se considera intotdeauna ca o condiție ce nu s-a negociat individual e condiția ce a fost redactata in prealabil, iar din acest motiv consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul condiției in special in cazul unui contract standard formulat in avans.

In jurisprudența sa, Curtea de Casație a Comunităților Europene s-a pronunțat in repetate rânduri asupra Interpretării Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, respectiv hotărârea pronunțata la 27.07.2010 in cauza Oceano Grupo Editorial SA v. Rocio Murciano Quintero Curtea de Justiție; hotărârea pronunțata la 26.10.2006 in cauza E. M. Mostaza C. c. Centro Movil Milenium SL; hotărârea Curții de Justiție din 04.06.2009 pronunțata in cauza Pannon GSM zrt. Erszbet Sustikne G..

In Ordonanța Curții (Camera a opta) din 16.11.2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Krajsky sud v. Presove-Republica Slovaca-cauza C-76/2010), CJCE a stabilit ca instanța naționala este obligata sa aprecieze din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv in cazul in care consumatorul se abține sa invoce caracterul abuziv al acestei clauze, fie pentru ca nu isi cunoaște drepturile, fie pentru ca este descurajat sa le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acțiune in justiție.

Legat de incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 precizam următoarele: conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. Conform art. 4 alin, 1 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standart preformulate. Contractul încheiat este unul preformulat, standart, iar eventualele diferențe dintre el si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client in parte.

Jurisprudența a statuat că toate contractele standard preredactate trebuie considerate contracte de adeziune, deoarece consumatorul se află pe o poziție inferioară profesionistului atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare; mai mult, chiar Legea nr. 193/2000 reglementează o prezumție relativă a caracterului ne-negociat al contractelor preredactate. Rezultă astfel că, în cazul contractelor încheiate între profesioniști și consumatori, sarcina demonstrării caracterului negociat incumbă profesionistului. Instanțele apreciază că tot profesionistului îi revine și sarcina de a demonstra buna sa credință în redactarea contractului. Jurisprudența europeană a afirmat că buna-credință presupune credința rezonabilă a băncii că un consumator ar fi acceptat clauzele introduse în contractul preformulat și în urma unei negocieri individuale.

In drept - art. 466 si urm.din Noul Cod de Procedura Civila.

Intimata B. C. R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel formulată de apelanții reclamanți ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea în integralitate a Sentinței civile nr. 1675/01.07.2015 pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ cu obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu atât în fond, cât și în apel.

La data de 25.03.2008 s-a încheiat între pârâta, în calitate de creditor și apelanții-reclamanți, în calitate de împrumutați, Contractul de Credit nr._ („Convenția" sau „Contractul") având ca obiect împrumutul acordat apelanților-reclamanți în valoare totală de 37.600 RON, cu dobândă variabilă formată din dobânda de referință administrată care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2.05 puncte procentuale.

După semnarea acestei convenții, Pârâta ne-am îndeplinit obligația stipulată în contract (obligație uno ictu) și s-a pus la dispoziția împrumutaților suma de 37.600 RON. La rândul lor, împrumutații aveau obligația corelativă de a restitui eșalonat suma împrumutată, achitând totodată dobânda și comisioanele aferente (obligație cu executare succesivă).

După 7 ani de la data încheierii contractului de credit apelanții-reclamanți s-au adresat instanței de judecată solicitând acesteia ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea clauzelor prevăzute de art.5, art.6, art.9 lit.a,c,f din contractul de credit și obligarea pârâtei la restituirea sumelor presupus încasate nelegal, reprezentând dobândă și comisioane.

În ceea ce privește invocarea de către apelanții-reclamanți a dispozițiilor OUG 50/2010, vă învederăm faptul că potrivit art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 care a aprobat cu modificări OUG 50/2010, aceasta din urmă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a acesteia, astfel încât contractul de credit nu este supus niciunei eventuale reguli care să impună limitarea dobânzii și a comisioanelor percepute nici sub aspectul existenței acestora nici sub aspectul cuantumului acestora.

Potrivit principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României dispozițiile art. 9 indice 3 lit. f) și g) din OG nr. 21/1992 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Cererea de chemare în judecată, respectiv cererea de apel nu reprezintă nimic altceva decât modalitatea prin care apelanții-reclamanți încearcă să își atingă scopul de revenire asupra obligațiilor contractuale pe care și le-au asumat față de Pârâta, cererea acestora apărând astfel ca fiind inadmisibilă prin raportare la principiul pacta sunt servanda.

Apelanții-reclamanți sunt consumatori avizați întrucât anterior încheierii contractului de credit cu pârâta, aceștia au încheiat alte contracte de credit cu alte instituții financiar bancare, precum BRD Groupe Societe Generale (în anul 2005 - credit de nevoie personale), Raiffeisen Bank SA (în anul 2004-credit de nevoie personale), TBI Credit IFN SA (în anul 2007 - credit de nevoie personale).

Întrucât fiecare dintre instituțiile financiar bancare menționate anterior percepeau atât dobândă variabilă, cât și comisioane (astfel cum rezultă din graficele de rambursare depuse chiar de către apelanții-reclamanți în vederea obținerii împrumutului acordat de pârâta -dosar de creditare), apelanții-reclamanți în deplină cunoștință de cauză au înțeles să încheie contractul de credit de nevoie personale cu pârâta, fiind lesne de înțeles că aceștia au verificat în prealabil ofertele băncilor concurente, apreciind ca oferta BCR era mulțumitoare acestora din punct de vedere economic la acel moment.

Având în vedere că părțile au încheiat contractul de credit nr._ la data de 25.03.2008, adică anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 174/2008 care a introdus în OG nr. 21/1992 art. 9 indice 3 lit. f) și g), dispozițiile anterior indicate nu sunt aplicabile în prezenta cauză prin aplicarea principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României.

Pe cale de consecință, dispozițiile indicate de către apelanții-reclamanți în cererea de apel nu prevăd obligativitatea instituțiilor financiar bancare de a încheia contracte de credit în funcție de indicele EURIBOR 6M, iar, pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu existau dispoziții legale speciale care să impună o asemenea obligativitate instituțiilor financiar bancare și implic pârâtei BCR.

Prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin cererea de apel, apelanții-reclamanți tind să revină asupra obligațiilor pe care și le-au asumat prin semnarea contractului de credit, urmărind să obțină o diminuare a prețului contractului de credit, cu evidenta încălcare a principiului pacta sunt servanda.

În temeiul dispozițiilor Legii 193/2000 invocate de către apelanții-reclamanți, instanța nu poate interveni asupra prețului contractului. Prețul contractului este principalul element pe care un consumator îl ia în calcul atunci când încheie un contract. A se înlătura din cuprinsul contractului clauze contractuale cum sunt cele invocate de apelanți și care se referă la prețul contractului ar echivala cu o eliminare a unei părți însăși a prețului contractual, agreat de părți la încheierea contractului, cu lipsirea deci a contractului de unul din elementele esențiale, prețul acestuia.

Instanța nu poate nesocoti principiul pacta sunt servanda și nu poate admite cererea unei părți contractante de a lipsi de efecte o clauză contractuală agreată de părți, cu atât mai puțin o clauză privind contraprestația caracteristică a uneia din părți - prețul contractului.

Contractul de credit bancar este supus unui regim juridic strict reglementat având în vedere importanța activității de creditare. Libertatea contractuală în sensul ce poate fi desprins din prevederile Codului civil de la 1864 este circumscrisă în materia contractelor de credit bancare limitelor impuse de legiuitor și de BNR. în materia contractelor de credit, Avizul privind accesul la credite pentru consumatori și familii: practici abuzivei redactat de Comitetul Economic și Social European stabilește că una dintre principalele soluții pentru crearea unei piețe transparente a creditelor este o și mai mare standardizare a produselor de credite2.

Voința părților este însă suverană și nicio putere a statului nu se poate substitui consimțământului liber exprimat al părților. Nimeni și nimic nu poate interveni în sensul alterării acestei voințe, în caz contrar ajungându-se la situația în care persoanele ar fi captive într-o relație contractuală la care nu au convenit.

Publicat în Jurnalul Oficial C 018 din 19. La punctul 2.5, raportorul Comitetului subliniază următoarele: „Creditul este un instrument important pentru consumatori și familii, care le permite acestora să facă față unor cheltuieli indispensabile unei existențe normale și ordonate. Din acest punct de vedere, accesul la credit, la costuri rezonabile, este un instrument esențial de incluziune socială. Cu toate acestea, creditul nu trebuie considerat un substitut sau un supliment al veniturilor unei persoane sau familii și nici promovat ca atare."

„4.12 Comitetul consideră că un răspuns posibil ar putea fi introducerea unor game adecvate de produse de credit „certificate" sau „standardizate" pe piața europeană. Astfel de produse pot veni în completarea ofertei existente. Astfel, consumatorii ar avea posibilitatea să identifice mai ușor produsul cel mai convenabil și mai adaptat nevoilor lor"

Contractul este legea părților, obligativitatea respectării acestei legi operând nu numai în persoana partenerilor contractuali, ci și în privința instanțelor de judecată, care numai în mod excepțional pot interveni în raporturile juridice dintre părți. Situațiile în care judecătorul poate interveni în sensul suplinirii voinței părților sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Totuși, chiar și în aceste situații, rugăm instanța să observe că, în fapt, părțile își exprimaseră deja voința, rolul instanței fiind doar acela de a veghea la respectarea acordului inițial exprimat.

Prin urmare, dacă instanța ar da curs solicitărilor apelanților, aceasta ar nesocoti principiul forței obligatorii a contractelor încheiate între particulari, permițând împrumutaților să se sustragă de la obligațiile asumate și să obțină modificarea în mod unilateral a obiectului principal al contractului de credit, respectiv prețul acestuia, compus din dobândă și comisioane.

Or, în mod tradițional, stabilirea prețului contractului a constituit o prerogativă exclusivă a părților, ferită de orice imixtiune exterioară. Prețul are nu numai o dimensiune juridică, ci și una economică. într-o economie de piață liberă, cum este cea a României, prețul nu poate fi stabilit decât pe baza raportului dintre cerere și ofertă, el fiind un element de reglare a concurenței comerciale dintre agenții care operează pe piață. Nici legiuitorul nu ar putea să intervină în stabilirea prețului, intervenția acestuia în economie nefiind permisă. Normele de drept nu vin să răstoarne ordinea economică, ci să o protejeze, aspect care justifică excluderea prețului de la elementele asupra căruia s-ar putea interveni din afară.

Clauzele contestate de apelanți sunt exprimate într-un limbaj clar, ușor inteligibil.

De la momentul încheierii contractului și până la momentul promovării acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, apelanții nu au transmis pârâtei existența vreunei nemulțumiri privitoare la contract, executându-și de bunăvoie obligațiile contractuale și nici nu au semnalat Subscrisei eventuale nelămuriri cu privire la clauzele contractuale, nici la momentul încheierii contractului și nici ulterior, fapt ce dovedește încă odată că scopul apelanților este doar acela de a încerca să obțină prin intermediul instanței o diminuare a prețului agreat la momentul încheierii contractului.

Obligația de transparență vizează reglementarea de clauze contractuale clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. în acest sens doctrina a reținut faptul că dispozițiile contractuale trebuie să fie redactate într-un mod clar și inteligibil, fizic accesibile consumatorului, să primească accentul corespunzător importanței lor prin raportare la locul în contract unde sunt plasate, și să fie lizibile.

Clauzele contractuale contestate sunt formulate în mod clar și fără echivoc.

Limbajul în care sunt exprimate clauzele referitoare la dobândă și comisioane este unul inteligibil, clar, acesta neputând da naștere la interpretări, comisioanele percepute fiind exprimate fie prin cifre sau procente, fie prin cifre și procente deopotrivă, iar modalitățile și condițiile în care sunt percepute comisioanele sunt menționate în cuprinsul contractului de credit imediat după clauzele referitoare la dobânzi, cuantumul acestor comisioane fiind de asemenea înscris și în cuprinsul graficului de rambursare și în simularea de grafic de rambursare pusă la dispoziția reclamantei înainte de încheierea contractului de credit.

Astfel, potrivit art. 9 din contractul de credit pentru creditul pus la dispoziție banca percepea următoarele comisioane:

„a. comision de rambursare anticipată:

- în primele 36 de luni de creditare: 4,50%, minim 7,0,00 Eur sau echivalenți...)

b.comision de acordare credit de 0,00% flat;

c.comision de administrare de 18,80 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din

valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1;

d.comision de transformare pentru prima solicitare - flat de 0,50%;

e.comision de transformare pentru următoarele solicitări - flat de 1,00%;

f comision de urmărire riscuri de 63,02 RON lunar, reprezentând un procent de o,iy% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1"

De asemenea, art. 3 din Condițiile Generale de creditare, parte integrantă a contractului de credit potrivit art. 17 din contract, prevede:

„3.1. Comisionul de acordare credit se plătește la prima tragere a creditului și se calculează la valoarea creditului prevăzută în contract(...)

3.3. Comisionul de rambursare anticipată se calculează asupra sumei rambursate anticipat

3.4 Comisionul de transformare calculat asupra soldului creditului transformat dintr-o valută în alta se va încasa la data semnării actului adiționali...)

3.8Comisionul de urmărire riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile de lună.

3.9Comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile de lună"

Potrivit art. 5 din Condițiile speciale "La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 9,9% pe an și este fixă în primele trei luni de creditare și administrată ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 3 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la punctul 7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă o marja fixă de 2,gș puncte procentuale."

Este important de remarcat și faptul că anterior încheierii prezentului contract, apelanții au adresat Subscrisei o cerere de credit. în cuprinsul acesteia apelanții declarând „Recunosc faptul că, înainte de semnarea acestei cereri, mi s-au prezentat contractele de credit pe care le oferă BCR, tipul și suma totală a creditului celui mai adecvat, luând în calcul situația mea financiară, avantajele și dezavantajele precum și scopul creditului", așadar nu numai înainte de încheierea contractului de credit, ci chiar înainte de formularea cererii de credit de către apelanți, aceștia au fost informați cu privire la oferta Subscrisei privind contractele de credit, având astfel inclusiv prilejul de a solicita orice fel de clarificări în măsura în care ar fi avut nelămuriri legate de conținutul clauzelor contractuale.

Mai mult, pârâta a pus la dispoziția apelanților încă de la momentul formulării cererii de credit, anterior încheierii contractului, o simulare a unui grafic de rambursare, astfel încât aceasta să aibă o reprezentare cât mai concretă a obligațiilor sale, simulare în care era menționat inclusiv cuantumul lunar al comisionului de urmărire riscuri și al celui de administrare, cât și cuantumul lunar al dobânzii variabile contestate prin prezenta cerere.

Trebuie avut în vedere, de asemenea, și faptul că atât valoarea dobânzii variabile, cât și valoarea comisioanelor este făcută publică prin afișare, consumatorii având posibilitatea de a lua oricând cunoștință de ele, astfel că nu se poate spune că reclamanta nu a fost informată.

Mai mult, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1.1.a din Condițiile Generale de creditare parte integrantă a contractului potrivit cărora: „în cazul creditelor de consum acordate persoanelor fizice, pentru analizarea oportunității creditului banca acordă împrumutatului un termen de reflectare ce reprezintă perioada dintre semnarea contractului de credit și data îndeplinirii condițiilor de tragere" coroborate cu dispozițiile art. 14 din contract potrivit cărora apelanții au avut la dispoziție un termen de 7 de zile în care să efectueze tragerea creditului.

În analiza caracterului lizibil, clar al acestor clauze, instanța trebuie să ia în considerare și obligația consumatorului de a manifesta un nivel minim de conștientizare, el neputând profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.

Astfel, trebuie avut în vedere faptul că apelanții nici nu au invocat și nici nu au făcut vreo dovadă ca ar fi solicitat subscrisei la încheierea contractului lămuriri sau explicații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor contractuale și că Subscrisa ar fi refuzat oferirea unor astfel de răspunsuri. B. nu a impus clienților săi să semneze o convenție de credit pe care nu o doreau, dimpotrivă aceștia fiind cei care au avut inițiativa demarării raporturilor contractuale.

În temeiul prevederilor sus-menționate doctrina a apreciat următoarele: „(...) cât timp consumatorul a putut lua la cunoștință despre cuantumul pretențiilor și despre natura și conținutul serviciilor prestate, în baza unor clauze redactate astfel încât au fost facil de înțeles, acesta nu se poate plânge, la adăpostul mecanismului de reprimare a clauzelor abuzive, de costurile prea mari ale contractului, asumate în mod deliberat; de altfel, comercianții sunt titulari ai libertății de fixare a prețurilor, cât timp o fac în mod transparent și într-un limbaj ușor inteligibil în cuprinsul ofertei, mecanismul clauzelor abuzive neputând fi distorsionat încât să permită consumatorului să solicite desființarea unui contract pentru motive ținând de valoarea prețului fixat inițial."

Este astfel de necontestat faptul că Subscrisa am prezentat apelanților contractul în formă scrisă, într-un limbaj obișnuit, comun, inteligibil omului obișnuit. Omul abstract de înțelegere medie ar fi înțeles clauzele astfel cum au fost reglementate și cu atât mai mult apelanții care, așa cum am arătat au fost titularii mai multor contracte de credit având astfel o înțelegere a contractelor de credit superioară celei a unui consumator obișnuit.

Față de prezența unui limbaj ușor inteligibil, demersul apelanților de a se constata caracterul abuziv al clauzelor referitoare la prețul contractului de credit, apare ca fiind un abuz de drept ce se impune a fi sancționat de instanța de judecată prin respingerea prezentei acțiuni.

Limitele controlului caracterului abuziv al clauzelor. Clauzele contestate privesc prețul contractului

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu vin să răstoarne ordinea juridică existentă. Potrivit art. 4 alin. (6) din această lege specială, nu pot face obiectul controlului instanței clauzele referitoare la prețul sau obiectul principal al contractului.

Legea nr. 193/2000 coroborată cu dispozițiile din Directivei 13/93/CEE (preambul și art. 4 (2)) nu permit cenzura instanței cu privire la adecvarea prețului, chiar dacă permit analiza altor clauze prin raportare la cele referitoare la preț.

Interpretarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 este aceea că, în orice situație, analizând clauzele contractuale referitoare la preț, instanța ar putea interveni cel mult în vederea asigurării unei exprimări clare și inteligibile a acestor clauze, dacă această cerință nu este respectată de clauzele cercetate, iar NU în vederea asigurării unei așa-zise re-echilibrări a prețului raportat la serviciile primite.

Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, or clauzele contractuale care reglementează dobânda și comisioanele au o redactare clară și inteligibilă, fără utilizarea unor termeni ambivalenți sau echivoci, mai mult ele cuprind și cifre și procente exprimate matematic, în modul cel mai simplu și concis.

Ca atare, o instanță nu poate, sub pretextul analizei caracterului abuziv al contractului să verifice oportunitatea perceperii costului contractului sub forma divizării lui în dobândă și comisioane, nici nu poate să analizeze, sub același pretext, adecvarea nivelului comisioanelor față de contravaloarea efectivă a serviciilor prestate ori a nivelului dobânzii în funcție de indicele de referință EURIBOR întrucât într-o asemenea situație instanța de judecată ar interveni peste voința părților și ar impune părților aplicarea unor clauze exclusiv în funcție de voința apelanților-reclamanti.

Rolul instanței în raport de clauzele referitoare la preț este exclusiv acela de a asigura consumatorilor beneficiul unei exprimări clare și inteligibile a acestor clauze, iar NU costuri mai reduse pentru produsele contractate, instanța neputându-se substitui voinței părților.

Imposibilitatea analizării clauzelor referitoare la prețul contractului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000 a fost reținută și de înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță similară: „Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil - așa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispozițiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin.6) care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE."

În același sens, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat și prin Decizia 1245 din data de 23.03.2011: „...se impune a fi amintite prevederile Directivei nr. 93/13 CE (art. 3 si art. 4) și ale Directivei 2008/48/CE (art. 19) care statuează valabilitatea clauzelor de modificare a dobânzilor în condițiile în care textul contractului de credit este clar, iar informarea consumatorului este efectivă, situații explicite în contractul supus analizei."

Așadar, în măsura în care clauzele din contracte, fie ele chiar și pre-formulate, sunt clar exprimate, consimțământul rămâne criteriul contractului. Legea nr. 193/2000 are ca scop protecția juridică a consumatorilor, iar nu protecția economică/ socială a consumatorilor, iar instanța nu trebuie să permită consumatorilor să deturneze această protecție spre cea economică/ socială.

Așa cum reiese din art. 6 din contractul de credit apartenența dobânzii variabile și a comisioanelor la D. (costul total al creditului) a fost stipulată în mod expres, fiind astfel în afara oricărui dubiu că aceste clauze contestate se referă la prețul contractului de credit, preț cunoscut și agreat încă de la început de către apelanți.

În consecință, clauzele referitoare la dobândă și comisioane, ca parte a prețului contractului, nu pot fi analizate din perspectiva clauzelor abuzive. Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte, controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator, fiind imposibil ca acesta să nu fi fost avut în vedere la încheierea contractului.

Susținerile pârâtei referitoare la limitele controlului caracterului abuziv al clauzelor sunt confirmate și de cele reținute de înalta Curte în Decizia nr. 4685/27.11.2012:

„Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimatei...)"

Directiva 2008/48/CE stabilește în art. 3 litera (g) și (i) că dobânda anuală efectivă (D.) reprezintă costul total al Comisionul de risc ..constituie un element al prețului și, în speță, prevederea perceperii lui a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumatori, prin semnarea contractului și a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art. 969 cod civil lege între părții...)"

„Atât comisionul de risc, cât și dobânda, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice."

În măsura în care instanța va trece totuși peste aceste apărări, consideră că respingerea cererii de apel se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite și celelalte condiții cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000.

În prezenta cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile impuse de Legea nr. 193/2000 pentru calificarea clauzelor contestate ca fiind abuzive

Potrivit dispozițiilor legii 193/2000 condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ o clauză pentru a fi considerată abuzivă sunt: (i) să nu se refere la obiectul principal al contractului, (ii) să nu fi fost negociată, (iii) să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere, (iv) dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe.

În măsura în care instanța ar considera că prețul contractului poate fi analizat din punct de vedere al caracterului abuziv al stabilirii lui, se va observa că acele clauze invocate de către apelanți au fost negociate și nu creează un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credințe între drepturile și obligațiile părților.

Clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de un consumator diligent

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000: „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

În aprecierea îndeplinirii acestei condiții, instanța trebuie să ia în considerare existența unui minim de diligentă din partea consumatorului atât pentru a înțelege dispozițiile contractuale pe care intenționează să și le asume, cât și pentru a încerca influențarea acestora.

Faptul că în general contractele de credit conțin și clauze standard, pre-formulate, nu duce la concluzia că indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. La fel de eronată este și ipoteza că în astfel de situații consumatorul nu poate influența clauzele respective. Prin urmare, deși protejat, consumatorul nu poate invoca grava sa neglijență în încercarea de a obține foloase ce nu i se cuvin, întrucât nemo auditur propria turpitudinem allegans. Dacă orice clauză din Contractul de credit nu ar fi convenit apelanților ori ar fi fost de nedeslușit, aceștia aveau ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai încheia Contractul de credit. Comerciantul, deși obligat să ofere protecție consumatorilor, nu poate să se substituie cocontractantului său în analiza aprecierii oportunității contractării și chiar a negocierii. Libertatea de voință în asumarea de obligații implică și responsabilitatea alegerii.

Instituțiile de creditare prezintă publicului diferite pachete/opțiuni de creditare, consumatorii fiind liberi să opteze pentru un pachet sau altul. Contractul încheiat cu apelanții a fost circumstanțiat în funcție exclusiv de alegerile acestora, banca neputând face altceva decât să prezinte clienților opțiunile existente.

Pârâta nu se putea substitui voinței apelanților și nu putea iniția negocieri în vederea obținerii de către aceștia a unor condiții de creditare mai bune. întotdeauna părțile la un contract vor avea interese economice contrare, depinzând de voința fiecăreia dintre părți să își apere cât mai bine aceste interese și să negocieze un preț în favoarea sa. Or, împrumutații au avut întotdeauna posibilitatea de a negocia prețul contractului, însă nu au apelat la această soluție, ci au acceptat în . a fi supuși vreunei presiuni din partea băncii, apelanții au optat pentru semnarea contractului de credit, declarând că au înțeles clauzele contractuale și că și le însușesc în întregime. O astfel de atitudine nu poate fi altceva decât dovada clară a faptului că împrumutații au considerat drept corect și rezonabil nivelul costurilor stipulate. în caz contrar, ei ar fi putut refuza oferta făcută sau ar fi putut lansa o contraofertă/cerere de acordare a unui nivel negociat al costurilor.

În materia contractelor de credit, simpla existență a unei piețe concurențiale bancare, și implicit a unui număr diversificat de produse bancare face să se prezume implicit și absolut existența negocierii cu privire la clauzele referitoare la prețul contractului de credit. Această prezumție este cu atât mai puternică cu cât crește gradul de pregătire intelectuală și experiență bancară și de afaceri al consumatorului.

Nu trebuie uitat că rolul legislației privind protecția consumatorilor este să ajute consumatorul să facă o alegere informată și nu să protejeze consumatorul atunci când face o alegere greșită.

Chiar dacă s-ar presupune prin absurd că acele clauze referitoare la preț invocate de reclamantă nu au fost negociate, totuși, nici Directiva CEE 93/13 și nici legea internă nu înlătură obligația consumatorului de a da dovadă de o minimă diligentă în momentul semnării contractului, întrucât protecția oferită nu poate fi absolută, iar convenirea prețului presupune și o apreciere subiectivă, în funcție de nevoia economică concretă a consumatorului, nevoie pe care numai acesta singur o poate determina.

Apelanții nici la momentul formulării cererii de credit și nici ulterior nu au avut de făcut nicio obiecție sau propunere de schimbare a vreuneia dintre clauzele contractuale, nu au manifestat niciun interes în a negocia clauzele contractuale.

Pentru aceste motive considerăm că în speță se impune a se constata caracterul abuziv al demersului întreprins de apelanți prin introducerea prezentei cereri de apel și lipsa de temeinicie a acestui demers, cu consecința respingerii cererii de apel ca neîntemeiată inclusiv ca urmare a aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Trebuie remarcat mai întâi faptul că prin cererea de chemare în judecată, respectiv cerere de apel promovate, apelanții-reclamanți nu au justificat în nici un mod în ce ar consta eventuala rea-credință a Băncii la momentul încheierii Convenției și cu atât mai puțin nu au făcut nicio dovadă în acest sens.

Pornind de la prevederile Codului Civil, buna credință a fost conturată în doctrină ca fiind acea atitudine de corectitudine, prezumată de lege, pe care cocontractantul trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului.

În mod tradițional și necontestat, pentru bancă, cauza unui contract de credit este aceea de a obține un profit ca urmare a desfășurării activității economice de creditare. Prin punerea la dispoziția împrumutatei a unei sume de bani, banca nu urmărește, și nici nu ar putea urmări o cauză ilicită, fiind ținută atât de specificul contractului de credit, cât și de specialitatea de folosință a persoanelor juridice, care nu pot încheia acte cu titlu gratuit.

De asemenea, cu privire la condiția bunei credințe, având în vedere și interpretarea corectă a celui de-al 16-lea considerent al Directivei 93/13/CEE vă rugăm să rețineți, că, raportat la situația de fapt dedusă judecății: (i) creditul a fost acordat doar la cererea expresă a apelanților, (ii) prin punerea la dispoziție a draftului de contract, consumatorii au putut parcurge conținutul contractului pentru fiecare componentă de cost, (iii) apelanții nu au fost convinși să încheie contractul de credit pe baza unei erori sau ca urmare a întreprinderii de către bancă a oricăror manopere dolozive cu privire la oferta comercială a băncii, (iv) banca a luat în considerare interesele legitime ale împrumutaților raportând cuantumul sumei împrumutate la posibilitățile de rambursare ale acestora, precum și cuantumul ratelor lunare.

vând în vedere, atât faptul că buna-credință se prezumă și o dovadă contrară nu a fost făcută în cauza de față, cât și faptul că Subscrisa și-a îndeplinit obligațiile legale de informare a debitorilor, a prezentat acestora oferta sa de creditare inclusiv contractele de credit propuse chiar înainte de încheierea contractului de credit, le-a permis acestora observarea tuturor condițiilor contractuale, neputându-se în vreun mod imputa băncii o eventuală lipsă de diligentă a apelanților, se impune ca cererea de apel să fie respinsă.

Clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților

Apelanții nu au invocat prin cererea de apel promovată și nu au dovedit existența niciunui dezechilibru concret pe care l-ar crea clauzele considerate de aceștia ca fiind abuzive, astfel încât se impune ca cererea de apel să fie respinsă, cel puțin această condiție impusă de Legea 193/2000 nefiind îndeplinită.

Doctrina este unanimă în a considera existent „dezechilibrul semnificativ" numai în situația absenței unor prestații echivalente ca urmare a executării obligațiilor contractuale de către părți .

Partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-1 privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului. Or, în speță, apelanții nu susțin lipsa utilității contractului, ci invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu ca urmare a unui dezechilibru contractual, ci încearcă să profite de prevederile acestei legi în vederea obținerii în mod nejustificat a unei diminuării a prețului contractului.

Eliminarea clauzelor contestate înseamnă lăsarea contractului fără obiectul său, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea pârâtei să realizeze acte de comerț în pierdere către apelanți, și este de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.

De asemenea, pentru a reține că un dezechilibru este semnificativ, trebuie identificate care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea trebuind analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.

În același sens s-a pronunțat și instanța supremă, care în Decizia 2450/22.06.2011 a reținut: ..Cât privește dezechilibrul semnificativ instanța de apel trebuia sa aibă în vedere obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul prețului, care în cauză este format din dobândă și comision".

Mai mult, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidență lipsa unei obligații/prestații a Subscrisei, față de obligația apelanților de a achita dobânda și comisioanele aspect care, așa cum vom demonstra mai jos, nu poate fi reținut în cauza de față.

În lipsa indicării de către apelanți a unei surse reale a dezechilibrului contractual, ne rezumăm la a indica instanței faptul că dobânda și comisioanele contestate au fost stipulate în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului, așa cum de altfel este și firesc din perspectiva regulilor de aplicare a legii civile în timp.

Așa cum este și firesc, costurile activității de creditare, ca activitate financiar-bancară cu un caracter complex și care se prelungește pe o perioadă de timp îndelungată, cuprind și alte elemente în afară de dobândă (aceasta reprezentând numai echivalentul lipsei de folosință a capitalului). Pentru bănci, activitatea de creditare presupune punerea în mișcare a unui mecanism complex, care dă naștere unor costuri de natură extrem de variată, depinzând atât de factori interni, cât și de o . factori externi. Pentru a-și asigura resursele financiare necesare, instituțiile de credit instituie o . comisioane menite a compensa o parte din costurile activității de creditare, precum costurile de administrare a creditelor acordate sau cele de punere la adăpost în privința riscului de neplată a creditului. Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă, cât și de cea europeană, și cad în mod uzual în sarcina împrumutatului.

În ceea ce privește cuantumul comisioanelor, și acesta se stabilește pe baza convenției părților, în funcție de aprecierea subiectivă a acestora. Prin semnarea contractului de credit, apelanții și-au asumat obligația de a suporta comisioanele, în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor.

Clauza prevăzută la art. 5 din Contractul de credit nu este abuzivă.

Această clauză:

•a fost negociată,

•a fost introdusă în contract cu bună - credință și

•nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților la contract.

Dobânda de referință administrată care se afișează la sediul băncii, indice cunoscut de apelanți, se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, fiind independentă de voința acesteia, și are la bază următoarele elemente:

indicele reprezentând evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale, care reflectă costurile de refinanțare ale băncii (Euribor/Robor); primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare; costul datorat riscului de țară asociat pieței locale pe piețele internaționale; costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care banca trebuie să le blocheze la BNR; costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor; modificările reglementărilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru bancă.

Toate aceste costuri se stabilesc și au la bază Reglementări ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul, băncilor fiindu-le permis, potrivit dispozițiilor legale aplicabile contractului, să acorde credite în raport de o dobândă de referință proprie.

Din perspectiva contractului de credit, dobânda este acea parte a prețului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului. Pentru acordarea oricărui credit și în funcție de perioada pentru care acesta este stabilit, banca este nevoită să facă anumite cheltuieli. într-o situație ideală, o bancă ar avea banii suficienți pentru a acorda creditele din depozitele pe care le adună de la clienții săi. în această lume ideală, singurul cost efectiv al băncii pentru o anumită sumă acordată ca și credit ar fi reprezentat de dobânda pe care B. ar trebui să o plătească deponenților, la aceasta adăugându-se profitul Băncii pentru a forma dobânda.

Deoarece, de cele mai multe ori, depozitele unei bănci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o bancă este nevoită să se împrumute la rândul ei de la alte bănci, aceste împrumuturi generând, la rândul lor costuri suplimentare. Dobânda pe care o Bancă trebuie să o plătească pentru un astfel de împrumut diferă de la o țară la alta, și de la o bancă la alta. Astfel cum în situația ideală, o bancă ar trebui să solicite și plata unei dobânzi care are ca nivel minim dobânda pe care acea bancă o acordă deponenților, tot astfel, la nivel interbancar, atunci când o bancă împrumută o altă bancă, valoarea minimă a dobânzii solicitate de împrumutător va trebui să acopere dobânda acordată deponenților acelei bănci.

Prin urmare, o bancă românească ce se împrumută de pe piața interbancară va trebui să plătească un cost cel puțin egal cu dobânda aferentă depozitelor celorlalte bănci. Rata medie a acestor depozite este calculată sub forma indicilor ROBOR, EURIBOR sau LIBOR, în funcție de moneda creditului.

Această rată a depozitelor, poate induce în eroare cu privire la costul real, iar banca este obligată să se împrumute, deoarece:

-rata reprezintă o medie a dobânzilor și nu valoarea acesteia pentru o anumită bancă. Astfel, dacă B. se împrumută de la o bancă din Elveția, rata dobânzii depozitelor în Elveția s-ar putea să fie mai mare decât rata echivalentă de la o bancă din Spania sau Italia.

-ca și în cazul unui client al Băncii, și B. este nevoită să acopere și alte costuri ale băncii împrumutătoare, inclusiv profitul aceleia, acestea ridicând costurile mult peste rata medie desemnată de indicatorii de referință.

în acest context, nu se poate susține că dobânda a fost modificată unilateral de către pârâta și nici nu se poate vorbi de un dezechilibru între contraprestații, Reclamanții datorând numai sumele ce constituie costul contractului, calculat în modul și după criteriile la care acesta a consimțit.

Prin Condițiile Speciale ale fiecărui contract de credit, părțile stabilesc un anumit tip de rată a dobânzii curente care poate fi fixă sau variabilă, în funcție de anumiți indici: ROBOR, EURIBOR sau dobânda de referință variabilă a BCR, în funcție de opțiunea clientului.

Înalta Curte a reținut, într-o decizie de speță, următoarele:

„Dobânda de referință variabilă nu este sinonimă și nu se confundă cu indicele de referință Euribor pentru credite în Ron și Libor pentru credite în USD, or per. 5 din contractul de credit prevede că dobânda curentă este variabilă în funcție de „dobânda de referință variabilă care se afișează la sediul băncii, iar distincția este evidentă potrivit Condițiilor de creditare - Anexă la contract, instanța de judecată prin soluția pronunțată nesocotind chiar conținutul contractului prin aplicarea greșită a normelor de interpretare a contractelor prevăzute de Codul civil în art. 973, art. 966, art. 970 și art. 984."

De altfel, așa-zisele modificări unilaterale ale dobânzii sunt firești, fiind rezultatul fluctuațiilor înregistrate de dobânda variabilă la care s-a convenit.

Variația dobânzii este reglementată chiar în cuprinsul contractului inițial, la fel ca și posibilitatea băncii de a modifica cuantumul acesteia în funcție de costul resurselor de creditare.

Legea nr. 193/2000 interzice băncilor modificarea unilaterală a contractului (deci a clauzelor contractuale), iar nu a nivelului dobânzii variabile. Or, Subscrisa nu am modificat niciodată contractul, ci am perceput dobânda variabilă, calculată cu respectarea strictă a clauzelor contractuale agreate de părți.

" A se vedea Decizia nr. 2450/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Comisionul de rambursare anticipată, exprimat în mod clar și inteligibil în contract se percepea pentru operațiunea de rambursare totală sau parțială anticipată a creditului și avea menirea de a compensa banca parțial ca urmare a neîncasării dobânzilor și comisioanelor conform graficului inițial de rambursare credit.

Cu privire la acest comision trebuie avute în vedere dispozițiile art. 67 din OUG 50/2010 (aplicabile în temeiul art. 95 și contractului în cauză) potrivit cărora „în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă", alin. 2 stabilind și care este nivelul maxim al acestei compensații. Așadar, OUG 50/2010 a impus eliminarea comisionului de rambursare anticipată în cazul creditului cu dobândă variabilă, cum este cazul de față.

BCR a pus în aplicare dispozițiile OUG 50/2010 și a comunicat apelanților faptul că, având în vedere caracterul variabil al dobânzii contractuale, comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat, astfel încât se impune respingerea și a acestui capăt de cerere, cererea apelanților apărând ca fiind lipsită de obiect.

În ceea ce privește comisionul de administrare, acesta:

•se percepe pentru administrarea contului de credit;

•cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului.

Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.

Or, diligentele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni.

În concret, lucrătorii băncii care asigură pentru bancă prestația din spatele comisionului de administrare, nu muncesc mai puțin atent, sau, pur și simplu, mai puțin, atunci când „administrează" evoluția creditului, doar pentru că soldul scade permanent. Nici întreținerea sistemelor informatice nu costă mai puțin în funcție de soldul rămas de achitat de împrumutat.

Așadar, este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ, și nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.

În ceea ce privește comisionul de urmărire riscuri, și acesta este unanim recunoscut de prevederile incidente în materia contractelor financiar-bancare și protecția consumatorului. Scopul acestuia este tocmai acela de a păstra riscurile pieței în sarcina băncii. B. a înțeles să perceapă un preț de la client în schimbul căruia instituția financiară să rămână singurul manager al riscurilor de pe piață.

În mod real, sunt două seturi de operațiuni distincte, efectuate de lucrători / departamente diferite din cadrul oricărei bănci, după cum vom explica în cele ce urmează.

Dobânda este acea componentă a prețului contractului care cuprinde costurile pe care B. le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp. Aceste operațiuni țin, toate, strict, de relația contractuală dintre bancă și împrumutată.

Urmărirea riscurilor presupune un alt set de operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutatei în legătură cu acele evenimente din piața bancară, ce pot impacta, grosso modo, capacitatea acestuia de rambursare a creditului. Aceste operațiuni sunt mai complexe, decât simpla administrare, și impun analiza evoluției creditului, în contextul mai larg, al activității băncii împrumutătoare, precum și al evoluțiilor de pe piața interbancară.

Evoluțiile vizate, ce pot avea un impact asupra capacității de rambursare a clientei, sunt reprezentate de intervențiile pe care B. centrală le poate avea pentru a modifica anumiți parametri, dar și de intervențiile altor bănci.

B. nu poate face abstracție de specificul sectorului de activitate bancară. Nu poate acorda un împrumut, pentru a se dezinteresa de evoluția pieței, de după momentul văzut uno ictu, al semnării contractului de credit. Dacă ar face acest lucru, nu s-ar mai putea numi profesionist. De aceea, banca trebuie să urmărească riscurile ce vin dinspre piață, deci din afara relației contractuale cu împrumutatul, care îi pot afecta capacitatea de rambursare.

Nici o altă garanție, înscrisă în contract, nu acoperă aceste riscuri, urmărite în contul comisionului de urmărire riscuri. Simplificând, pentru riscuri diferite, banca percepe componente diferite de cost sau, dup caz, cere garanții. Spre eliminarea oricărei confuzii, în general, garanțiile imobiliare aduse de un client acoperă riscul insolvabilității acestuia, codebitorii, sunt menționați pentru a suplini sarcina de plată (temporar sau definitiv), iar asigurările de viață, pentru a acoperi riscul capital al dispariției celui ce se împrumută.

Riscurile urmărite în contul comisionului cu același nume, vin dinspre piață spre relația contractuală dintre bancă și împrumutat. Ele nu încetează niciodată pe durata contractului și nu sunt mai mici doar pentru că soldul scade.

Oricât de mare ar fi împrumutul luat, și oricât de repede ar scădea soldul acestui împrumut, piața interbancară va evolua în ritmul și după regulile ei. Dacă riscurile nu sunt prevăzute din timp, pentru a se lua măsurile ce se impun, acestea ar putea impacta grav capacitatea de plată a împrumutatului.

Setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionului de risc: este necesar, este spre folosul împrumutatului, care, nefiind profesionist, nu ar ști cum să se pună la adăpost, este proporțional față de pericolul potențial pe piață și este fundamental diferit de setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionului de administrare.

Cât privește lipsa unei definiții în cuprinsul propriu-zis al contractelor de credit, aceasta este o condiție impusă fără temei legal. Articolul 4 din Legea nr. 193/2000 nu vorbește despre o astfel de obligație de a defini termenii utilizați. Comisionul este comision (și limbajul este clar), iar riscurile sunt cele de pe piață (pentru că ele nici nu ar putea fi același pentru care se constituie garanții, se aduc codebitori, sau se încheie asigurări de viață).

La cea mai simplă analiză, consumatorul cu înțelegere medie (cu atât mai mult un Reclamanții din prezenta cauză ce încheiaseră contracte de credit anterior cu alte instituții bancare) putea înțelege că toate aceste componente de cost țin de riscuri legate de persoana sa, în timp ce piața bancară are și ea riscurile ei. O deducție simplă, poate reliefa că pe întreaga perioadă de rambursare pot apărea modificări ale anumitor parametri bancari, dintre care măcar unul este de o notorietate incontestabilă, și anume evoluția cursului leu / euro, leu / dolar.

Pentru a înțelege tipul de riscuri analizate și în prezent de pârâtă, în contul comisionului în cauză, aducem în discuție nenumăratele semnale privind dificultățile zonei euro a Uniunii Europene. Unele dintre aceste semnale vorbesc chiar de o dezintegrare a acestei zone, și de dispariția monedei unice. Ei bine, până se va concretiza o astfel de perspectivă, ea este un risc, și încă unul mare.

Acest risc trebuie urmărit atent, cu cea mai mare implicare și promptitudine posibile. Dintre părțile la contract, îi revine profesionistului să analizeze evoluția pieței interbancare. El prestează astfel o activitate, ce îi profită și împrumutatului, pentru că este și în interesul său să știe că își rambursează creditul într-o situație controlată pe cât posibil, și nu lăsată la voia întâmplării și a surprizelor neplăcute.

Având în vedere argumentele invocate anterior, clauza prevăzută la art. 9 lit. f din Contract nu este abuzivă.

Cererea apelanților de restituire a sumelor pretins plătite în temeiul clauzelor contestate este vădit inadmisibilă prin raportare la dispozițiile Directivei 93/13.

Sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate.

Această sancțiune este consacrată în art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii interpretate în lumina considerentelor 20 și 23.

Directiva 93/13 prevede: Considerentul 20: „întrucât statele membre ar trebui să se asigure că nu se includ clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către un vânzător sau furnizor și că, în cazul în care, cu toate acestea, se includ astfel de clauze.

Prin cererea înregistrată în cadrul acestui dosar la data de 23.09.2015, apelanții-reclamanți au declarat că renunță la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta B. C. R. S.A.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la cererea de renunțare la judecată formulată, instanța de control judiciar reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin.(1) Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.

Cererea de renunțare la judecată a fost formulată de reclamanți în apel, cerere cu care intimata pârâtă a fost de acord.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (5) Cod procedură civilă, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii pronunțate.

Față de cele arătate, instanța va admite apelul, va anula hotărârea instanței de fond, urmând a lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de R. M. I. și R. F. împotriva Sentinței civile nr.1675/01.07.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o anulează.

Constată că reclamanții au renunțat la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta B. C. R. S.A.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.11.2015.

Președinte, A. I. Z.		Judecător, D. M. M.
	Grefier, A.-R. V.

Red./th. A.I.Z.

2 ex./18.11.2015

Comunicat 2 ex./

Judecătoria Bârlad – Judecător Rădița I.

← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1413/2015. Tribunalul...		Plângere contravenţională. Decizia nr. 3/2016. Tribunalul VASLUI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Sentința nr. 1453/2015. Tribunalul VASLUI Anulare act. Decizia nr. 1426/2015. Tribunalul VASLUI Contestaţie la executare. Decizia nr. 1458/2015. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 1413/2015. Tribunalul VASLUI Plângere contravenţională. Decizia nr. 3/2016. Tribunalul VASLUI