Anulare act. Decizia nr. 1426/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1426/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1426/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1426/A/2015
Ședința publică de la 28 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier A. C.
--------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul - reclamant M. D. I. în contradictoriu cu intimata - pârâtă O. B. R. SA P. S. B., împotriva sentinței civile nr. 1289/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect - anulare act clauza abuzivă, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 14.10.2015 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din hotărârea de față, când în conformitate cu art. 396 (1) Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul din data de 21.10.2015, iar ulterior pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
P. sentința civilă nr. 1289/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad s-au respins cererile formulate de reclamantul M. D. I., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinetul de avocat Chiriece C., situat în Bârlad, ., jud. V. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A, prin sucursala Bârlad O. B. ROMÂNIA, înmatriculată în Registrul comerțului sub nr.J_, având CUI_, cu sediul în Bârlad, ., .. A, parter, jud. V. privind constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive incluse în contractul de credit ipotecar nr. C_ /14.06.2007, respectiv cele prevăzute la art. 6.1; 6.2; 6.3; 8.3; 8.4; 8.5; 8.8; 9.4 și art.10.3; obligarea la modificarea contractului aflat în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive; constatarea că a achitat pârâtei suma de 1740 CHF, reprezentând comision de acordare în baza unei clauze lovite de nulitate absolută; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1740 CHF, reprezentând comision de acordare, obligarea pârâtei la dobânzile legale calculate la data plății fiecărei sume nedatorate și până la plata efectivă a acestor debite; obligarea pârâtei la convertirea în ron a creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF - RON, de la data acordării creditului, respectiv din data de 14.06.2007, urmând ca plata să se facă în continuare în lei.
Din actele depuse în probă și susținerile părților instanța a reținut următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr. C_ /14.06.2007. Reclamantul a contractat de la pârâta O. B. ROMÂNIA un credit de 87 000 CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 luni. S-a obligat să returneze creditul la termenele și în cuantumul stabilit printr-un grafic de rambursare.
Reclamantul a agreat contractarea împrumutului de la pârâtă apreciind la acea dată că erau condiții de creditare în raport cu interesele lui și posibilitățile financiare de returnare.
Chiar dacă contractul prezenta clauze preformulate reclamantul a aderat la condițiile de creditare prevăzute în contract și le-a asumat prin semnătură.
În prezenta cauză reclamantul a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale înscrise în art.6.1; 6.2; 6.3; 8.3; 8.4; 8.5; 8.8; 9.4 și art. 10.3 referitoare la dobândă art.6.1; 6.2; 6.3; taxe și comisioane art.8.3;8.4; rambursare credit, art.9.4 și debitarea conturilor bancare, art.10.3.
Cu privire la constatarea clauzelor pretins abuzive de către reclamant instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000 care transpun prevederile Directivei Consiliului nr. 93/13 CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în vigoare la data încheierii contractului, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, transpusă și implementată în legislația națională prin OUG 50/2010, act normativ încheiat ulterior contractului.
Potrivit art.4 din Legea nr. 193/2000:
„ (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexă care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
În anexă la actul normativ sunt cuprinse cu titlu de exemplu clauzele considerate ca fiind abuzive:
“ (1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;
b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului;
c) obligă consumatorul să își îndeplinească obligațiile contractuale, chiar și în situațiile în care profesionistul nu și le-a îndeplinit pe ale sale;
d) dau dreptul profesionistului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada-limită la care acesta putea să își exprime opțiunea a fost insuficientă;
e) dau dreptul profesionistului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
f) dau dreptul profesionistului să constate unilateral conformitatea produselor și serviciilor furnizate cu prevederile contractuale;
g) dau dreptul exclusiv profesionistului să interpreteze clauzele contractuale;
h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care profesionistul nu își îndeplinește obligațiile contractuale;
i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist;
j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care:
- profesionistul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e);
- profesionistul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale;
- profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale;
k) exclud sau limitează răspunderea legală a profesionistului în cazul vătămării sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acțiuni sau omisiuni a profesionistului privind utilizarea produselor și serviciilor;
l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acțiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în același timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricții în administrarea probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părți din contract;
n) dau dreptul profesionistului să transfere obligațiile contractuale unei terțe persoane - agent, mandatar etc. -, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer servește la reducerea garanțiilor sau a altor răspunderi față de consumator;
o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către profesionist cu o creanță pe care el ar avea-o asupra profesionistului;
p) prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a prețurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiția ca metoda prin care prețurile variază să fie descrisă în mod explicit;
r) permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist;
s) dau dreptul profesionistului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă același drept și pentru consumator;
t) dau dreptul profesionistului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția unor motive întemeiate.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare își rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui contract încheiat pe o perioadă nedeterminată și fără o notificare prealabilă în cazul unui motiv întemeiat, cu condiția ca furnizorul să fie obligat să informeze imediat celelalte părți contractante.”
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. În acest sens Directiva nr.93/13/CEE, transpusă prin Legea nr. 193/2000, Decizia ICCJ 2450,2451/2011.
Clauzele din contract pretins a fi abuzive nu conțin nici un element imprevizibil sau neclare.
În ceea ce privește susținerea reclamanților că nu s-au negociat clauzele contractuale, instanța a apreciat că oferta de contractare nu a dat posibilitatea reclamanților să negocieze clauzele contractuale însă reclamantul a aderat la clauzele deja prezentate de pârâtă.
Singura posibilitate a reclamantului a fost aceea de a adera sau nu la clauzele contractuale. P. urmare, instanța a apreciat că aspectul aderării la clauzele contractuale, fără a exista posibilitatea practică pentru reclamant de a le modifica ,justifică cerința acestuia de a se analiza caracterul abuziv a clauzelor din contract așa cum au fost pretinse prin acțiune.
Față de această situației instanța a analizat îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege, necesare pentru a aprecia dacă clauzele contractuale contestate de reclamant sunt abuzive ,dacă prin clauzele contractuale în ansamblul lor, s-a creat un dezechilibru semnificativ în ceea ce-l privește pe reclamant, dacă pârâta a acționat cu rea credință la încheierea clauzelor contractuale.
În ceea ce privește clauzele înscrise în art. 6.1; 6.2; 6.3; 8.3; 8.4; 8.5; 8.8; 9.4 instanța reține că aceste clauze fac parte din costurile contractului referitoare la dobândă, data ajustării dobânzii, comision de acordare, condiții de rambursare.
Potrivit art. 4 al. (6) din Legea nr. 193/2003, cum s-a arătat evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. P. urmare, aceste clauze menționate în convenție nu sunt interzise de lege, nu sunt prin natura lor abuzive, ele pot fi apreciate ca abuzive numai dacă au fost exprimate într-un limbaj inteligibil.
Din examinarea acestor clauze raportate la contractul în ansamblu, instanța a aprecia t că acestea descriu serviciul oferit de bancă și costul serviciului în mod clar și inteligibil, părțile având reprezentarea costului, creditului. De asemenea și în ceea ce privește dobânda s-a prevăzut dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul unor schimbări semnificative pe piața monetară,comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii se va aplica de la data comunicării, art. 6.2, 6.3. S-a menționat că revizuirea ratei dobânzii se face periodic în funcție de evoluția indicatorilor de referință pentru fiecare valută (EURIBOR pentru euro, Libor pentru USD, BUBOR pentru ron ). La art. 6.4 s-a indicat modalitatea de calcul.
Instanța a apreciat că dispozițiile contractuale sunt clare și inteligibile, cunoscând fiind că banca la rândul ei pentru a obține valuta necesară contractării unor credite este direct influențată de piața monetară fie în sens crescător, fie descrescător. Din clauzele contractuale, în ansamblul lor s-a reținut că la art. 13 denumit-declarații – se prevede faptul că reclamantul a luat la cunoștință despre faptul că există o fluctuație permanentă a cursului de schimb valutar între monede, fluctuații determinate de condițiile pieței, banca neavând nici un control asupra acesteia și că acceptă riscurile cursului de schimb. În ceea ce privește taxele și comisioanele s-a prevăzut în mod clar și inteligibil în ce constă comisionul de acordare și modalitatea de plată. La art. 8.3; 8.4; 8.5; 8.8 s-a prevăzut că pentru creditul acordat clientului se plătește un comision de 2%, din valoarea creditului și că plata se face de către client din surse proprii ,în ziua semnării contractului. Comisionul se plătește în valuta creditului și că pe parcursul derulării contractului aceste comisioane se pot modifica, comisionul și tariful fiind afișate. La art. 8.6 din contract s-a prevăzut posibilitatea clientului de a modifica contractul. S-a prevăzut posibilitatea perceperii pentru fiecare serviciu a unui comision din partea băncii. În acest context s-a prevăzut la art. 8.8 modificarea taxelor și comisioanelor, fără consimțământul clientului însă cu posibilitatea acestuia de a lua cunoștință despre cuantumul acestora. Raportat la perioada de derulare a contractului instanța apreciază că prin comisionul perceput nu s-a creat un dezechilibru semnificativ în ceea ce-l privește pe reclamant ,banca nu a dat dovadă de rea credință iar dispozițiile contractuale au fost clare ,precise și inteligibile pentru reclamant, astfel încât nu pot fi apreciate ca abuzive potrivit art. 4.6 din Legea nr. 193/2000. În ceea ce privește procentele de 2% ca procent la suma contractată și 2,5% din suma rambursată anticipat acestea nu constituie prin ele însele un dezechilibru, comisionul reprezintă costul contractului și al serviciului prestat.
Cu privire la existența unui dezechilibru contractual în detrimentul consumatorului și contrar bune credințe instanța analizând clauzele invocate de reclamant, raportate la contractul încheiat, în întregul său, a apreciat că beneficiul pe care reclamantul l-a obținut din acest contract nu este în dezechilibru cu îndatoririle și obligațiile asumate de acestea. Reclamantul este cel care a beneficiat imediat de suma contractată.
P. urmare, s-a dat posibilitatea reclamanților să inițieze ,să accepte sau nu această prevedere contractuală sau să denunțe contractul cu posibilitatea acestuia de a restitui suma împrumutată cu restituirea debitului dobânzii și a celorlalte cheltuieli.
Susținerile reclamantului în sensul că banca a fost de rea credință pentru că nu i-a informat asupra tendinței de creștere a cursului valutar nu poate fi primită deoarece reclamantul a cunoscut prevederea contractuală și posibilitatea fluctuației cursului de schimb valutar în plus sau în minus. Această prevedere contractuală se referă la costul creditului acordat.
Aspectul reflectă conduita contractuală a pârâtei și lipsa relei credințe.
Reluând, instanța a apreciat cererea reclamantului cu privire la constatarea abuzivă a clauzelor contractuale ca neîntemeiată și a fost respinsă.
Ca o consecință a respingerii cererii referitoare la constatarea clauzelor abuzive se vor respinge și celelalte capete de cererea referitoare la restituire sumelor încasate, dobânzi. Solicitarea reclamantului de a îngheța cursul de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului și obligarea pârâtei la denominarea în monedă națională a plăților în virtutea principiului din regulamentul valutar este neîntemeiată. Instanța poate analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la încheierea, modificarea și respectarea obligațiilor contractuale însă nu poate interveni în a modifica prevederile contractuale, nu se poate substituie voinței părților. Acesta este atributul exclusiv al părților așa cum prevăd dispozițiile art. 969 din Codul civil aplicabil la data încheierii contractului. Raporturile contractuale reprezintă legea părților și se nasc prin acordul lor de voință.
Reclamantul M. D. I. a criticat soluția primei instanțe pentru următoarele motive:
In fapt, prin sentința civila nr. 1289 din data de 20.05.2015, pronunțata de Judecătoria Bârlad in dosarul nr._ a fost respinsa acțiunea in anulare act clauza abuziva.
In motivarea sentinței civile instanța de judecata a reținut ca oferta de contractare nu a dat posibilitatea reclamantului sa negocieze clauzele contractuale insa reclamantul a aderat la clauzele deja prezentate de parata. Singura posibilitate a reclamantului a fost aceea de a adera sau nu la clauzele contractuale. Chiar instanța de judecata a constatat clauzele contractuale ca nefiind negociate, insa cu toate acestea a respins acțiunea.
Art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor standard, prestabilite, prezumtie ce poate fi răsturnata prin dovedirea de către parata a caracterului negociat al contractului, ori a unor clauze ale acestuia. Prezumtia relativa instituita de lege nu a fost răsturnata.
In momentul in care a fost incheiat contractul de credit reclamantul s-a aflat . inferioritate fata de banca parata, contractul incheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către banca, fara a da posibilitate reclamantului de a modifica sau inlatura vreuna dintre clauze.
In concluzie parata, nu a probat negocierea clauzelor, instanța de judecata insasi a constatat nenegocierea clauzelor, prin urmare clauzele invocate de către reclamante sunt abuzive, lovite de nulitate absoluta.
In mod greșit instanța a respins acțiunea cu toate ca a reținut caracterul preformulat, standard a contractului incheiat cu reclamantul de către banca.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de control judiciar constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut prima instanță situația de fapt în cauză, respectiv că între părți a fost încheiat contractul de credit ipotecar nr. C_ /14.06.2007, având ca obiect împrumutarea de către apelantul-reclamant a sumei de_ CHF, cu o perioadă de rambursare 300 luni.
Reclamantul a invocat prin cererea de chemare în judecată caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat la data de 14.06.2007, astfel:
- art. 6.1 din contract potrivit căruia, pentru creditul acordat, clientul datorează și va plăti băncii, o rată de dobândă revizuibilă, în funcție de dobânda băncii.
- art. 6.2 din contract potrivit căruia banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii, în funcție de evoluția indicatorilor de referință pentru fiecare valută ( EURIBOR pentru euro, LIBOR pentru usd, BUBOR pentru ron, etc, modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul clientului;
- art. 6.3 din contract potrivit căruia noua valoare a ratei de dobândă și a ratei lunare de plătit vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple trimisă la adresa de corespondență a clientului menționată la alin. 16.3. clientul convine că această metodă de notificare este suficientă și renunță la orice plângere și apărare ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă;
- art. 8.3 din contract potrivit căruia clientul va plăti un comision de acordare de 2% din valoarea creditului;
- art. 8.4 din contract potrivit căruia plata comisionului de acordare se efectuează de către client, din surse proprii, în ziua semnării prezentului contract, comisionul va fi plătit în valuta creditului;
- art. 8.5 potrivit căruia, în cazul în care clientul face rambursări anticipate partiale sau rambursare totală, clientul va datora băncii un comision de rambursare anticipat de 2,5% din suma rambursat anticipat. Comisionul va fi plătit în valuta creditului;
- art. 8.8 potrivit căruia, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor, fără consimțământul clientului. Noul nivel al taxelor și comisioanelor va fi publicat în tariful de comisoane și va fi afișat la sediile băncii și
- art. 10.3 prin care se prevede că convertirea se va face la cursul de chimb al băncii pentru valuta respectivă, cu suportarea de către client a tuturor comisioanelor, spezelor și taxelor aferente acestor tipuri de operațiuni.
Instanța de apel arată că, deși este adevărat că orice contract bancar, cum este și cel încheiat în cauza de față, trebuie să respecte toate condițiile de validitate ale unui contract, totuși, un contract bancar, pe lângă condițiile de validitate ale oricărui contract, trebuie să fie încheiat cu respectarea exigențelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între profesioniști și consumatori și ale Directivei nr. 93/13/CEE. Astfel, așa după cum, în mod legal, a reținut și prima instanță, la încheierea acestui contract, pârâta a acționat ca un profesionist (comerciant - la data încheierii contractului), iar reclamantul avea calitatea de consumator, astfel încât, pe lângă cerințele respectării condițiilor de validitate ale oricărui contract (legea generală), contractul de credit trebuia să respecte și cerințele actelor normative arătate mai sus (legea specială), cu referire la protecția consumatorului împotriva clauzelor abuzive.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța de apel are în vedere Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori în forma republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum, având în vedere că actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției.
Astfel, conform definiției date de art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Totodată, art. 4 alin. 2 din același act normativ o clauză contractuală este considerată nenegociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, fiind enumerate contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul, potrivit aliniatului 3 nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
De asemenea, art. 1 alin. 1 din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit art. 1 lit. a) din Anexa aceluiași act normativ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
Tribunalul subliniază că analizarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie să se facă și prin raportare la limitarea instituită de art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, în virtutea principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui european, ca urmare a efectului direct al unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului, principiu statuat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-106/89 Marleasing.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Sintetizând textele legale anterior menționate, Tribunalul reține că pentru a fi considerată abuzivă o clauză contractuală trebuie să întrunească trei condiții: - să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; să fie aptă să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; să nu privească obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
În ceea ce privește, prima condiție referitoare la caracterul negociat sau nenegociat al contractului, instanța de apel constată că, sub acest aspect, este justă concluzia la care a ajuns prima instanță. Astfel, conform dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, mai sus citate, sunt considerate nenegociate clauzele cuprinse în contractele standard preformulate, precum și cele care redau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. În aceste condiții, însăși intimata-pârâtă recunoaște faptul că unele din clauzele contestate reprezentau condițiile generale practicate de bănci pe piața creditelor de consum la momentul încheierii contractului de credit cu reclamantul, aceste afirmații venind în susținerea caracterului nenegociat al acestor clauze, considerate de reclamant ca fiind abuzive.
Nici faptul că reclamantul a fost informat cu privire la creditul acordat și costurile pe care le presupune, acesta manifestându-și liber consimțământul la încheierea contractului, nu constituie o împrejurare din care să rezulte că acest contract de credit a fost unul negociat. Punerea la dispoziția reclamantului a diferitelor oferte ale băncii și faptul că acesta a optat pentru una din variantele propuse nu reprezintă o negociere, ci o manifestare a unei adeziuni la condițiile de creditare prestabilite.
De altfel, contractele de adeziune sunt caracterizate prin existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte, precum și prin existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor clienți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate). Or, în cauză contractul de credit încheiat între părți la data de 14.06.2007 îmbracă trăsăturile unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000.
În cauză, deși sarcina probei îi revenea potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, pârâta nu a făcut însă dovada existenței unei negocieri între părți a clauzelor criticate de reclamant, respectiv nu a probat că împrumutatul ar fi intervenit din proprie inițiativă pentru a schimba sau modifica o clauză contractuală, astfel încât aceasta să aibă un conținut diferit față de clauzele standard cuprinse în oferta băncii la acel moment.
Pentru motivele anterior arătate, dar și cele expuse de prima instanță, Tribunalul reține caracterul de adeziune al contractului de credit nr. C_ /14.06.2007 încheiat între părți, respectiv caracterul nenegociat al tuturor clauzelor contestate de reclamant, însă pentru a fi considerate ca fiind abuzive, trebuie verificat dacă sunt îndeplinite și celelalte două condiții, cu privire la fiecare clauză contestată în parte.
Referitor la cea de-a doua condiție, respectiv existența unui dezechilibru în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, urmează a fi analizat raționamentul primei instanțe, distinct pentru fiecare clauză contestă în parte.
În ceea ce privește buna credință, tribunalul are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului.
În ceea ce privește clauzele din art. 6.1, 6.2 și 6.3 din contract referitoare la prevederea unei dobânzi variabile și posibilitatea modificării acesteia în mod unilateral de către bancă, în conformitate cu politica acesteia, nu constituie în sine o clauză abuzivă. De altfel, și art. 37 lit. d) din OUG nr. 50/2010 menține o astfel de posibilitate, obligând însă la indicarea în contract a modului de calcul a dobânzii, a periodicității și/sau condițiilor în care survine modificarea acesteia.
Potrivit art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Este incontestabil că potrivit art. 6.1 din contract, intimata-pârâtă O. B. România SA și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, însă a precizat fără echivoc, în chiar cuprinsul clauzei contestate, motivele în care poate opera o astfel de modificare – respectiv în conformitate cu politica sa, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc). Acest motiv invocat de bancă pentru schimbarea ratei dobânzii este întemeiat în condițiile în care pentru a obține sumele de bani necesare pentru desfășurarea activității, banca se împrumută la rândul său pe piața interbancară iar cursul pe această piață este supus fluctuațiilor.
P. urmare, atunci când banca se împrumută la un preț mai mare pe piața interbancară, va pretinde la rândul său propriilor clienți un preț (dobândă) superior pentru sumele de bani acordate cu titlu de împrumut, și aceasta tocmai pentru a putea onora angajamentele asumate. Derularea relațiilor contractuale în acest mod nu echivalează cu existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În mod legal, la data încheierii contractului de credit, nu i se putea pretinde intimatei-pârâte O. B. România SA să detalieze suplimentar circumstanțele în care poate efectua modificarea clauzei referitoare la dobândă, câtă vreme art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 impune comerciantului numai obligația de a preciza în contract motivul pentru care operează schimbarea termenilor contractului iar nu și a condițiilor în care aceasta se realizează. Mai mult decât atât, această prevedere legală stipulează expres că, în anumite circumstanțe, sunt permise clauzele prin care un furnizor de servicii financiare, categorie din care face parte și furnizarea creditelor ipotecare, modifică, fără o notificare prealabilă, rata dobânzii plătibile de către consumator, atunci când există un motiv întemeiat.
Este de remarcat și faptul că această clauză prin ea însăși permite schimbarea ratei dobânzii curente nu doar în detrimentul consumatorului, ci și în folosul acestora. Într-adevăr dacă piața financiar-bancară ar evolua astfel încât să permită reducerea ratei dobânzii, respectiv în cazul în care ar exista un exces de ofertă, reducerea ratei dobânzii curente ar fi reacția economică firească a băncii, în scopul de a-și păstra portofoliul de clienți. Față de această împrejurare nu s-ar putea susține că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
P. urmare, revizuirea dobânzii contractuale prin raportare la un indice de referință (EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc) fiind de natură a satisface exigențele de claritate și minimă previzibilitate în contractele încheiate cu consumatorii, revizuirea dobânzii fiind în funcție de fluctuațiile unui indice de referință verificabil și accesibil împrumutatului, disponibil în mod public și în afara controlului Băncii.
Mai constată Tribunalul că aceste clauze nu sunt abuzive deoarece sunt clauze referitoare la neîndeplinirea de către reclamant a clauzelor contractuale referitoare la rambursarea creditului, dobânzile prevăzute în contract, fiind activate numai în situația în care împrumutatul nu-și respectă obligațiile. Or, creditul a fost valorificat de împrumutat, astfel încât intimata-pârâtă este cea care prin clauzele contractuale a urmărit să-și asigure atât costurile cât și returnarea sumei acordate. Astfel, înscrierea unor astfel de clauze nu reprezintă rea-credință, ci realizarea obiectului de activitate al băncii, cu atât mai mult cu cât acest articol trebuie interpretat în corelație cu art. 6.2, iar, așa cum s-a arătat revizuirea dobânzii este în funcție de fluctuațiile unui indice de referință verificabil și accesibil împrumutatului, disponibil în mod public și în afara controlului Băncii.
P. urmare, soluția primei instanțe cu privire la cererea de anulare a art. 6.1, 6.2 și 6.3 din contract este legală și temeinică, acestea nereprezentând clauze abuzive.
În ceea ce privește clauzele din art 8.3, 8.4 și 8.4 din contract, Tribunalul apreciază că prin inserarea acestora în contractul de credit nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât cererea de constatare a caracterului abuziv al acestora nu este întemeiată.
Astfel, analizând conținutul clauzelor criticate, instanța de apel constată că apelanta-reclamantă a putut afla încă de la data încheierii convenției perceperea unui comision de acordare credit de 2% din suma inițială, comision de rambursare anticipată de 2,5%, precum și alte comisioane și taxe pentru modificare contract la solicitarea debitului, aceste prevederi contractuale fiind exprimate în mod clar și precis, nefiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a avea reprezentarea costului creditului.
Cu privire la perceperea acestor comisioane și taxe nu se poate reține existența vreunui dezechilibru în defavoarea consumatorului, câtă vreme acestor comisioane și taxe le corespund servicii prestate de către bancă referitoare la procedura verificării și aprobării împrumutului, a analizării dosarului, a evaluării proprietății, reprezentând servicii ale băncii, iar caracterul adecvat al acestor prestații nu poate face obiectul analizei sub aspectul caracterul disproporționat, câtă vreme acest cost a fost exprimat clar și inteligibil, conform art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE. În condițiile în care apelantul-reclamant a fost pe deplin informat la momentul contractării creditului cu privire la sumele pe care urmau să le achite, nu mai poate susține în prezent că unele dintre acestea sunt nejustificate. Clauzele referitoare la comisioane și taxe au fost redactate într-o manieră clară, ușor inteligibilă, astfel încât apelantul-reclamant a avut posibilitatea, la încheierea contractului, să prevadă atât caracterul justificat al prestației băncii, cât și evoluția derulării contractului din perspectiva costului acestei prestații. Modalitatea de redactare a clauzelor este neechivocă, fiind menționată expres suma datorată cu acest titlu, astfel încât întinderea obligației este cunoscută clar chiar din momentul încheierii contractului chiar și unei persoane fără cunoștințe de specialitate.
Tribunalul subliniază că prin reglementarea internă, cât și cea europeană, deși se recunoaște o protecție sporită consumatorilor, nu se urmărește înlăturarea în totalitate a obligațiilor asumate de consumatori prin contractele încheiate cu profesioniștii sau exonerarea acestora de răspundere contractuală, ci doar eliminarea clauzelor cu caracter abuziv din aceste contracte.
P. urmare, față de cele reținut mai sus și argumentele prezentate de prima instanță, Tribunalul arată că nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor art. 8.2, 8.3 și 8.4 din contractul de credit, sentința fiind legală și temeinică sub acest aspect.
În ceea ce privește clauzele art. 9.4 și 10.3 din contract, sunt aplicabile aceleași considerente anterioare, modalitatea de redactare a clauzelor este neechivocă, fiind menționată expres că rambursarea ratelor lunare se va efectua direct în moneda creditului și modalitatea în care se va face convertirea, astfel încât întinderea obligației este cunoscută clar chiar din momentul încheierii contractului chiar și unei persoane fără cunoștințe de specialitate
În ceea ce privește clauzele din art. 8.8 din contract, Tribunalul apreciază că acestea trebuie interpretate în corelație cu art. 6 din contract, iar revizuirea comisioanelor, dobânzilor și taxelor prin raportare la un indice de referință (EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc) este de natură, așa cum am arătat, a satisface exigențele de claritate și minimă previzibilitate în contractele încheiate cu consumatorii, revizuirea fiind în funcție de fluctuațiile unui indice de referință verificabil și accesibil împrumutatului, disponibil în mod public și în afara controlului Băncii.
În raport de aceste considerente, instanța de apel apreciază că prin inserarea clauzelor de la art. 8.8 din contractul de credit nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât cererea de constatare a caracterului abuziv al acestora nu este întemeiată, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică și privitor la acest aspect.
În ceea ce privește cererea apelantului-reclamant privind convertirea în RON a creditului acordat, Tribunalul constată aplicabile prevederile art.1578 C.civ., din care rezultă că în cazul împrumutului de consumație, împrumutatul are obligația de a restitui aceeași specie de bunuri cu cele primite cu titlu de împrumut, în speță, aceeași sumă numerică arătată în contract.
Or, în art.1 din contractul de credit încheiat între părți, se prevede că Banca acordă clientului un credit de consum în sumă de_ CHF, în art. 4 din contract fiind stabilite modalitățile de rambursare a creditului, astfel cum acestea au fost convenite de către părți.
Tribunalul apreciază că nu poate fi primită apărarea pe care reclamantul o invocă în motivarea cererii sale de efectuare a plăților aferente contractului de credit în moneda națională, în sensul că efectuarea plăților în valută implică suportarea de către consumator a unor costuri suplimentare, constând în comisioanele de schimb valutar din L. în EURO și din EURO în CHF, cu consecința împovărării consumatorului. Se constată că apelantul-reclamant a avut cunoștință de acest fapt încă de la momentul încheierii contractului, în baza căruia au primit suma de_ CHF, asumându-și obligația corelativă de restituire a acestei sume în aceeași monedă, fiind pe deplin conștient de faptul că va fi nevoit să suporte comisioane de schimb valutar aferente acestei operațiuni. P. urmare, apelantul-reclamant și-a asumat, în cunoștință de cauză, obligația de a suporta comisioanele și alte costuri pe care le implică efectuarea schimbului valutar.
Totuși, în baza prevederilor contractului, reclamantul poate opta pentru plata în lei sau în orice altă monedă pentru care și-a deschis un cont curent la Bancă, aceasta din urmă având dreptul să realizeze conversia valutară începând cu ora 00.00 a datei scadenței lunare, folosind însă cursurile de schimb valutar practicate de Bancă la acea dată, cu respectarea normelor legale. Instanța de apel consideră că numai în aceste condiții acesta poate efectua plata în monedă națională, instanța neavând nici un temei legal prin care să intervină peste voința părților exprimată în mod legal și în cunoștință de cauză cu ocazia încheierii contractului.
De asemenea, din art.3 alin.1 și alin.11 din Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr.6/2012, rezultă că obligativitatea efectuării plăților, încasărilor, transferurilor și oricăror alte asemenea operațiuni între rezidenți, numai în monedă națională, există doar în cazul în care acestea decurg din vânzări de bunuri, prestări de servicii sau din remunerarea muncii prestate. Or, contractul de credit supus analizei nu are ca obiect nici vânzarea de bunuri, nici prestarea de servicii și nici remunerarea muncii prestate. P. urmare, se impune încadrarea sa în alin.2 al aceluiași articol, conform căruia ”toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin.1 și 11 pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută”.
În raport de aceste considerente, instanța de apel apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins capătul de cerere privind denominare în monedă națională a plăților, ca neîntemeiat.
În consecință, având în vedere că prevederile contractuale denunțate de părți nu apar ca producând un dezechilibru semnificativ în raporturile dintre părțile contractante și câtă vreme reclamantul execută o obligația de plată pentru o contraprestație prevăzută ca atare în contract, conjugând aceste aspecte cu realitatea că atare clauze au fost direct negociate cu reclamantul, Tribunalul apreciază că, în mod corect, instanța de fond nu a reținut caracterul abuziv al acestora și, de asemenea, a respins celelalte capete de cerere, corect observând că au caracter subsidiar cererii de constatare nulitate absolută a cauzelor contractuale din convenția părților.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1289/20.05.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care urmează a o păstra.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 Codul de procedura civila, precum și în virtutea principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul), instanța de apel urmează să respingă și acest capăt de cerere formulat de apelantul-reclamant, ca neîntemeiat. De asemenea, în virtutea principiului disponibilității, urmează a lua act că intimata-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul M. D.-I. împotriva sentinței civile nr. 1289/20.05.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, O. A. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. OAC/27.11.2015
4 ex./..12.2015
Judecătoria Bârlad: Jud. Rădița I.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1453/2015. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1458/2015. Tribunalul... → |
|---|
