Plângere contravenţională. Decizia nr. 1413/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1413/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1413/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1413/A
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEO. C.
Judecător V. B.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul-intimat I. T. DE M. V. în contradictoriu cu intimata-petentă . V., împotriva sentinței civile nr. 243 pronunțată la data de 31.01.2015 de Judecătoria V. în cauza având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.10.2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 243 din 31.01.2015 Judecătoria V. a respins nulitățile procesului-verbal.
A admis plângerea formulată de petenta S.C. „LUCOST-PREST” S.R.L., cu sediul în V., ., ., . împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 10.06.2014 încheiat de I. T. de M. V..
A dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată petentei S.C.”LUCOST-PREST” S.R.L. prin procesul-verbal ., nr._/10.06.2014, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16/1 – art. 260/1/e – Legea 53/2003, cu sancțiunea avertismentului.
A atras atenția petentei asupra dispozițiilor art. 7 din O.G. 2/2001 referitoare la respectarea prevederilor legale.
A menținut actul sancționator și sancțiunea avertismentului în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.9 alin.1 lit.a –H.G. 500/2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata I. T. de M. V. la data de 10.06.2014, petenta S.C. „Lucost-Prest” S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 RON și cu avertisment, pentru săvârșirea faptelor prevăzute și sancționate de art. 260/1/e din Legea nr. 53/2003 și art. 9/1/a – HG 500/2011, reținându-se că la data de 6.06.2014, urmare a controlului efectuat la punctul de lucru Șantier Școala profesională din localitatea Văleni, a fost identificat desfășurând activitate, ca electrician, numitul R. D. fără a avea încheiat contract individual de muncă înregistrat la angajator, și totodată angajatorul nu a transmis către ITM anterior începerii activității raportul general de evidență a salariaților în care să fie înregistrate elementele contractului individual de muncă.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001, inclusiv art. 19/3 – OG 2/2001.
Este nefondată nulitatea actului sancționator invocată de petent și justificată de acesta prin nerespectarea art. 16/1 – OG 2/2001 (descriere faptă), din următoarele considerente:
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt STRICT determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001 (neindicarea elementelor aparatului radar nefiind o cauză de nulitate a procesului-verbal).
Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se că numai în astfel de situații „nulitatea se constată din oficiu”.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Articolul 175 din Codul procedură civilă stipulează că „actele îndeplinite cu neobservarea cerințelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”. Potrivit art. 175 din codul de procedură civilă nulitatea intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui act de procedură întocmit cu neobservarea formelor legale;
- actul de procedură să fi produs părții o vătămare;
- vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, vătămarea nu a fost probată, în cauză.
Mai mult, în anexa, ce este parte integrantă a actului sancționator, fapta este descrisă în mod complet.
De asemenea, aspectul invocat de către contestator relativ la faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției nu este semnat de către un martor reprezintă un motiv de nulitate relativă care poate fi reținut de instanță ca motiv de anulare a actului constatator doar în cazul în care petentul făcea dovada că a suferit o vătămare ca urmare a încălcării aspectului menționat. Astfel, chiar dacă procesul-verbal nu a fost semnat și de către un martor, nerespectarea art. 19 din OG 2/2001 nu poate cauza nulitatea acestuia întrucât agentul constatator a justificat absența semnăturii martorului, iar petentul nu a demonstrat existența vătămării.
În plus, rolul martorului în sensul art. 19 din OG 2/2001 se reduce exclusiv la prerogativele arătate limitativ în acest text de legal și anume de a atesta, prin semnătura sa, absența contravenientului de la locul săvârșirii faptei, refuzul sau imposibilitatea acestuia de a semna actul de constatare și nu de a confirma cele înscrise în procesul-verbal.
Instanța nu poate depăși cadrul strict al legii în stabilirea legalității actului supus controlului judiciar, extinzând în mod nejustificat o condiție de validitate peste limitele prevăzute expres de art. 19/3 alin. 3 din OG 2/2001, care impune ca necesară și suficientă efectuarea mențiunii privind lipsa martorilor, mențiune luată în considerare de către agentul constatator la întocmirea actului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat-o din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisdicțională de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident a fost ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Instanța a apreciat că, procesul – verbal nu este afectat de vicii de legalitate, ca atare valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă.
În raport de principiile stabilite de Curtea Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să nu le fie recunoscut statelor parte la convenție, dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat, ce are valoare probatorie, iar în momentul promovării unei plângeri judiciare împotriva unui asemenea act (proces – verbal), acordarea unei relevanțe probatorii, să contravină Convenției.
Procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de autoritate și veridicitate până la proba contrară.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia numărul 65 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 21 din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 04.03.2009, partea I „(…). Totodată instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul – verbal de contravenție.”
Instanța a apreciat că în sarcina societății petente s-au reținut în mod corect contravențiile descrise în actul sancționator însă potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului; de asemenea, potrivit art. 7 alin. 2 din același act normativ avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.”
Ca atare, instanța a admis plângerea; a înlocuit amenda contravențională cu sancțiunea avertismentului, și a atrage atenția asupra prevederilor art. 7 din O.G. 2/2001.
Este de reținut totodată, și în ideea justificării sancțiunii avertismentului, că sancțiunea contravențională are aptitudine funcțională numai în măsura în care ea e adecvată cazului individual concret. Orice faptă care întrunește elementele constitutive prevăzute de o anumită normă contravențională constituie contravenția prevăzută în acea normă. Fapta, însă, ca realitate concretă, realizează într-o măsură și într-un mod distinct trăsăturile esențiale ale contravenției și tocmai de aceea trebuie apreciată distinct de la o persoană la alta și de la o împrejurare la alta.
Societatea-petentă a întreprins demersurile necesare pentru a respecta dispozițiile legale, și a încheiat contractul individual de muncă cu numitul R. D..
Este de reținut că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
A menținut actul sancționator și sancțiunea avertismentului în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.9 alin.1 lit.a –H.G. 500/2011, petenta adoptând poziția de recunoaștere a săvârșirii faptei contravenționale (pentru care intimata a aplicat sancțiunea avertismentului).
Aceasta nu înseamnă încurajarea acestui gen de fapte atâta vreme cât sistemul nostru de drept nu recunoaște ca izvor de drept precedentul judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel I. T. de M. V., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
Prin cererea de apel formulată de I. T. de M. V. și înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 05.05.2015 s-a solicitat desființarea sentinței civile nr. 243/30.01.2015 a Judecătoriei V. cu rejudecarea pe fond a plângerii contravenționale și menținerea a legal și temeinic a procesului verbal de contravenție . nr._/10.06.2014 încheiat de agenți constatatori din cadrul instituției.
În fapt, apelanta a susținut că în mod eronat a fost admisă în parte plângerea contravențională de către instanța de fond prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului în condițiile în care primirea la muncă a unei persoane fără a i se încheia contract individual de muncă prezintă un grad ridicat de pericol social stabilit de către legiuitor prin instituirea unor amenzi de câte 10.000 lei pentru fiecare persoană.
La data de 27.05.2015 intimata petentă . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefundat a apelului și menținerea sentinței Judecătoriei V. care ar fi apreciat corect asupra proporționalității dintre sancțiunea avertismentului și pericolul social al faptei săvârșite, cu atât mai mult cu cât ulterior a încheiat contract de muncă legal cu numitul R. D..
La data de 11.06.2015 apelanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a menționat că agentul constatator a aplicat în mod corect o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise de către societatea comercială, iar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale decît tardiv, după constatarea abaterii și sancționarea sa de către organele de control.
Analizând cererea de apel formulată de către apelanta I. T. de M. V., instanța constată următoarele:
În ceea ce privește temeinicia situației de fapt și a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina societății petente, aceasta nu a fost contestată, fiind recunoscută nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă. Societatea petentă a recunoscut faptul că numitul R. D. ar fi desfășurat activitatea de electrician în favoarea sa fără a fi înscris în Registrul de evidență al salariaților, însă a susținut că ar încheiat contract individual de muncă cu acesta doar cu o zi înainte de efectuarea controlului de către ITM V..
Susținerile intimatei cu privire la data încheierii contractului individual de muncă cu o zi înainte de data controlului nu pot fi reținute de către instanță deoarece acesta nu a dobândit dată certă și nu este opozabil apelantei decât prin înregistrarea imediată în Registrul special de evidență al salariaților.
Examinând gradul de pericol social generic al contravenției instanța constată că într-adevăr legiuitorul a înțeles să incrimineze și să sancționeze cu amenzi substanțiale nerespectarea obligațiilor care le revin societăților comerciale cu privire la contractele individuale de muncă, apreciind că munca la negru aduce o atingere importantă atât drepturilor angajaților la asigurări sociale și de sănătate, cât și constituirii și colectării veniturilor la bugetul de asigurări de sănătate și sociale.
În plus, gradul de pericol social concret al faptei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul Muncii pentru care a fost sancționată petenta rezultă din activitatea pe care o desfășura numitul R. D. în calitate de electrician pentru care sunt necesare calificări și autorizări speciale, asigurarea unor unelte și echipamente de protecție, efectuarea instructajelor specifice de protecție a muncii și pentru situațiile de urgență.
Astfel, Tribunalul apreciază că desfășurarea activității de electrician în favoarea societății petente de către o persoană care nu este angajată cu forme legale prezintă un pericol social ridicat atât pentru lucrător cât și pentru beneficiarul lucrărilor, Școala din ., care impune sancționarea fermă și corespunzătoare prin aplicarea unei amenzi în cuantumul prevăzut de lege.
Efectuarea unor lucrări la instalația electrică a unei unități de învățământ de către o persoană care nu este angajată legal în cadrul societății prestatoare de servicii poate produce rezultate grave asupra securității în muncă, calității și garanției lucrărilor și siguranței în exploatarea imobilului, fapte care necesită o sancționare mai severă decât aplicarea avertismentului.
Pentru aceste motive, Tribunalul va admite ca întemeiat apelul formulat de către ITM V., va desființa sentința civilă nr. nr. 243/30.01.2015 a Judecătoriei V. și rejudecând pe fond cauza va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de către . cu menținerea drept legal și temeinic a procesul verbal de contravenție . nr._/10.06.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de I. T. de M. V., cu sediul în mun. V., . 274, prin reprezentant inspector șef C. G. în contradictoriu cu intimata S.C. „LUCOST-PREST” S.R.L., cu sediul în V., ., ., . împotriva sentinței civile nr. 2862/12.12.2014 a Judecătoriei V. pe care o desființează, și, în rejudecare respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal . nr._/10.06.2014 pe care îl menține.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2015.
Președinte, O. C. | Judecător, V. B. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 29 Octombrie 2015
Red./tehnored. V.B.
2 ex./09.11.2015
Comunicat 2 ex./09.11.2015
Judecătoria V. – judecător M. G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1458/2015. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 1439/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
