Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1195/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1195/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 1195/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1195/A
Ședința publică de la 07 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEA. I. Z.
JudecătorD. M. M.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă C. NAȚIONALĂ P. C. C., INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENȚILOR SUB PRESIUNE în contradictoriu cu intimatul pârât JUDEȚUL V. prin președintele C. JUDEȚEAN V., împotriva sentinței civile nr. 250/C pronunțată la data de 06.04.2015 de Judecătoria V., în cauza având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, apelul este motivat și înregistrat la fond după data legală a depunerii cererii iar de pe plic nu rezultă în clar data poștei și se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr. 250 din 06.04.2015 Judecătoria V. a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. C. NAȚIONALĂ P. C. C., INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE S.A, în contradictoriu cu pârâtul JUDEȚUL V..
A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind plata sumei de 3162 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de verificare tehnică conform facturilor nr. IS INS 1274 din 29.06.2012, IS INS 2383 din 16.01.2013, IS INS 2514 din 05.02.2013, IS INS 3402 din 26.06.2013.
A obligat pârâtul să achite reclamantei dobânzii legale aferente facturilor nr. IS INS 1274 din 29.06.2012, IS INS 2383 din 16.01.2013, IS INS 2514 din 05.02.2013, IS INS 3402 din 26.06.2013 de la data scadenței și până la data plății efective, 24.02.2015.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Executorie de drept potrivit art. 1.030 alin. 3 Cod procedură civilă.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
În fapt, între reclamanta C. Națională pentru C. C., Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. – C.N.C.I.R. S.A și pârâtul Județul V. au existat raporturi contractuale constând în prestarea de către creditoare de servicii de inspecție tehnică Astfel, au fost emise de către creditoare facturile fiscale IS INS 1274 din 29.06.2012, IS INS 2383 din 16.01.2013, IS INS 2514 din 05.02.2013, IS INS 3402 din 26.06.2013, prin care se specifică că a prestat în favoarea debitoarei servicii de inspecție tehnică conform rapoartelor de inspecție tehnică întocmite și atașate în copie la dosar .
În drept, conform art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. Obligația de plată a unei sume de bani este o obligație de a da. În concret, ținând cont de natura cererii, creditorul are obligația de a proba existența relațiilor contractuale și executarea propriilor obligații. În acest caz, revine debitorului sarcina de a dovedi executarea propriilor sale obligații, respectiv stingerea acestora prin plată.
Astfel, având în vedere faptul că reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada efectuării cheltuielilor solicitate, constând în servicii de inspecție tehnică, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât, a revenit în sarcina acestuia din urmă răsturnarea acestei situații prin proba contrară. Pârâtul a făcut dovada achitării debitului principal, la data de 24.02.2015, deci după data introducerii acțiunii. P. plata făcută, pârâtul a achiesat la pretențiile reclamantei.
În ceea ce privește dobânda legală, aceasta este datorată de către pârât, instanța neputând primi apărările acestuia. În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1535 Cod Civil, potrivit cărora, atunci când o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească existența unui prejudiciu. Astfel, ținând cont de faptul că reclamanta a făcut dovada neexecutării obligației de plată de către pârât până la data de 24.02.2015, precum și în lipsa unui acord al părților cu privire la cuantumul dobânzilor, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective, 24.02.2015.
În consecință, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantă i a dobânzii legale aferente debitului de la data scadenței și până la data plății efective.
În temeiul art. 1031, alin. 1 din Codul de procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 104 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei - taxă judiciară de timbru (fila 7), acestea fiind singurele cheltuieli dovedite de către reclamantă în prezenta cauză. Dovada achitării taxelor poștale nu a fost depusă la dosar, iar copie după un extras din care rezultă că reclamanta a achitat suma de 6.566 lei apărătorului său, fără a specifica cu ce titlu și fără a exista o factură care să însoțească extrasul, nu sunt de natură a conduce la concluzia că pretenții solicitate cu titlu de onorariu apărător și taxe poștale au fost efectuate cu privire la cest dosar. Instanța a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel C. NAȚIONALĂ P. C. C., INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENȚILOR SUB PRESIUNE, apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
P. cererea de valoare redusa ce formează obiectul dosarului nr._ înregistrata pe rolul Judecătoriei V., CNCIR SA a solicitat instanței sa dispună obligarea intimatei Județul V. prin președintele C. Județean V., la plata sumei de 3.162 lei reprezentând contravaloarea prestării serviciilor de inspecție tehnica, dobânzi legale calculate de la data scadentei fiecărei facturi in parte si pana la data plații integrale a debitului principal precum si obligarea paratei la plata sumei de 411 lei reprezentând cheltuielile de judecata, constând in 200 de lei taxa de timbru, 15 lei cheltuieli poștale si 196 lei onorariu avocațial.
P. sentința civila atacata, instanța a admis in parte cererea respingând ca rămasa fără obiect capătul de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 3.162 de lei reprezentând contravaloarea serviciilor de verificare tehnica conform facturilor fiscale IS INS 1274/29.06.2012, IS INS 2383/L6.01.2013, IS INS 2514/05.02.2013, IS INS 3402/26.06.2013 întrucât parata a făcut dovada achitării integrale a debitului, a dispus obligarea paratului la plata dobânzilor legale aferente facturilor emise de CNCIR SA de la data scadentei pana la data plații efective (24.02.2015) si a admis in parte cheltuielile de judecata reținând obligarea paratei la plata către reclamanta a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli, restul pretențiilor fiind respinse ca neîntemeiate, întrucât reclamanta nu a depus factura pentru cheltuielile de judecata si de asemenea nu a făcut dovada achitării taxelor poștale.
Cererea de valoare redusa formulata de reprezentantul convențional angajat in acest dosar sa reprezinte interesele companiei a fost depusa si înregistrata pe rolul Judecătoriei V. la data de 02.02.2015 iar la data de 24.02.2015 a fost achitat debitul aferent facturii fiscale IS INS 3402/20.06.2013 așa cum rezulta din Ordinul de plata 488/24.02.2015, debitul aferent facturii fiscala IS INS 2514/05.02.2013 Ordinul de plata nr. 489/24.02.2015, debitul aferent facturii fiscala IS INS 1274/29.06.2012 Ordinul de plata nr. 491/24.02.2015, debitul aferent facturii fiscala IS INS 2383/16.01.2013 Ordinul de plata nr. 490/24.02.2015.
Cheltuielile de judecata angajate de avocat in acest dosar au la baza raportul de activitate emis de acesta conform căruia la pozițiile 136, 137, 139 si 140 este identificat partenerul, facturile fiscale cat si onorariu avocațial. Raportul de activitate constituie Anexa la factura fiscala nr. 174/28.01.2014, factura ce a fost emisa in baza contractului de asistenta juridica încheiat cu CNCIR SA.
Deși debitoarea a achitat si implicit recunoscut debitul, este socotita de drept in întârziere potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d cod civil, data fiind natura comerciala a pretențiilor deduse judecații si caracterului de comercianți a pârtilor, motiv pentru care dispozițiile art. 454 cod de procedura civila, ce prevăd exonerarea paratului care a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecata nu sunt aplicabile in prezenta cauza.
Intimata U.A.T. Județul V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea, ca temeinică și legala, a sentinței civile nr.250/C din data de 06.04.2015 a Judecătoriei V., pentru următoarele:
P. Sentința civilă nr. nr.250/C din 06.04.2015 a Judecătoriei V., pronunțată în dosar nr._, s-a admis în parte cererea Companiei Naționale pentru C. C., Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) SA cu sediul în București și s-a respins, ca rămas Iară obiect, capătul de cerere privitor la plata sumei de 3.162 lei reprezentând plata facturilor IS INS 1274 din 29.06.2012, IS INS 2383 din 16.01.2013, IS INS 2514 din 05.02.2013 și INS 3402 din 26.06.2013. A fost obligat pârâtul la plata dobânzilor legale aferente facturilor mai sus menționate și la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
In fapt, C. Națională pentru C. C., Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) SA cu sediul în București a formulat cerere de valoare redusă împotriva U.A.T. Județul V., prin Președintele C. Județean V., solicitând ca, prin hotărârea ce urma să fie pronunțată, să se dispună:
1.obligarea pârâtului la plata sumei de 3.162 lei - contravaloare facturi;
2.obligarea la plata dobânzilor de întârziere de la data introducerii acțiunii
până la data plății efective;
3.obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit H.G. nr. 1.139/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Companiei Naționale pentru C. C., Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune - S.A., precum și modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru C. C., Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat,
CNCIR are ca obiect principal de activitate realizarea de testări și analize tehnice, cod CAEN 7120 - ed. rev. 2/2008, în scopul efectuării de verificări tehnice în vederea autorizării funcționării și de verificări tehnice în utilizare, pentru instalațiile și echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările și completările ulterioare. "
În concluzie, facturile au fost emise în temeiul legii, motiv pentru care nu se poate împărtăși opinia apelantei, precum că relațiile ar fi de natură comercială fiind socotiți de drept în întârziere potrivit art.1523, alin. 2 din Codul civil.
Punerea debitorului în întârziere constă într-o manifestare de voință a creditorului, prin care acesta pretinde debitorului executarea obligației și poate fi făcută prin oricare din următoarele modalități:
1)printr-o notificare scrisă
2)printr-o cerere de chemare în judecată
Atâta vreme cât creditorul nu cere executarea creanței sale prin notificare scrisă, se consideră că el nu este prejudiciat prin întârziere și că a acordat tacit o prorogare a termenului de scadență.
În această situație, consideră că sunt aplicabile prevederile art.1522 alin. 5 din Codul civil, si anume:
"(5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația înțr-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului"
Pârâtul care a recunoscut la primul termen pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, indiferent cât timp a trecut până la pronunțarea hotărârii, având în vedere faptul că, art.454 C.p.c. reglementează două ipoteze distincte, respectiv cea în care:
a)se recunosc pretențiile la primul termen, caz în care nu se pune problema condiției termenului rezonabil la care se referă art. 1522 alin.5 NCC și cea în care
b)se execută obligația, în acest caz punându-se condiția executării în termen rezonabil .
Pârâtul care a executat obligația în termen rezonabil nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă reclamantul a efectuat deja cheltuieli cu administrarea probelor.
Art. 454 C. prevede anumite condiții, respectiv:
-pârâtul să recunoască efectiv pretențiile reclamantului, recunoaștere ce nu poate fi dedusă din neprezentare sau refuzul de a răspunde;
-recunoașterea să aibă loc în fața primei instanțe, nu în apel, recurs sau rejudecare după casare, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate (prin întâmpinare);
-să fie un litigiu în care pârâtul poate recunoaște pretențiile reclamantului;
-pârâtul să nu fi fost pus în întârziere sau să nu fi fost de drept în întârziere;
Executarea integrală a obligației echivalează cu recunoașterea pretențiilor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține următoarele:
În urma formulării de către apelanta-reclamantă a cererii de chemare în judecată (02.02.2015), intimatul-pârât JUDEȚUL V. a procedat la data de 24.02.2015, la achitarea debitului pretins, în cuantum de 3162 lei, anterior primului termen de judecată (06.04.2015). Rezultă astfel că plata debitului principal pretins a fost făcută în cursul procesului. Această împrejurare a determinat soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind debitul principal, ca rămas fără obiect, obligând în continuare intimatul-pârât numai la plata dobânzii legale aferente.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse de apelanta-reclamantă, Tribunalul constată că, în soluționarea acestui capăt accesoriu de cerere, prima instanță a avut în vedere prevederile art.1031 alin.(1) Cod procedură civilă (1032 în actuala numerotare), conform cărora: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”. Această dispoziție legală este o aplicație a principiului de drept comun, enunțat la art.453 alin.(1) Cod procedură civilă, conform căruia „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. În consecință, prima instanță a obligat pârâtul la plata sumei de 200 lei cu acest titlu, reținând doar că pentru suma de 211 lei (taxe poștale și onorariu de avocat), înscrisurile depuse nu fac dovada caracterului efectiv al cheltuielilor.
Raportându-se la aceste prevederi, prima instanță a înțeles să acorde efectiv cheltuielile de judecată, reținând culpa procesuală a pârâtului, inclusiv în cazul în care acesta a achitat debitul principal înainte de primul termen de judecată. Se remarcă astfel că prima instanță nu a făcut nicio clipă aplicarea art.454 Cod procedură civilă, potrivit căruia „Pârâtul ca a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere”. Din contră, prima instanță a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Împrejurarea că a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată nu semnifică nici aplicarea în parte a art.454 C., exonerarea pârâtului de plata cheltuielilor de judecată neputând fi parțială, ci doar totală.
Soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată nu a fost contestată de intimatul-pârât pe calea apelului (principal sau incident), așa cum ar fi avut interesul său o facă, din moment ce în apel, apărarea sa privește tocmai faptul că nu ar fi trebuit să fie obligat la plata cheltuielilor întrucât a plătit datoria înainte de primul termen și nu ar fi fost de drept în întârziere.
Necontestarea soluției de obligare la plata cheltuielilor de judecată, fie ele și în parte, atrage incidența art.430 alin.(2) C., de unde rezultă că ceea ce nu s-a contestat dobândește autoritate de lucru judecat.
În consecință, instanța de apel nu se poate considera învestită, cu atât mai puțin în apelul reclamantei, cu analiza incidenței prevederilor art.454 C. și chestiunea aflării sau nu a pârâtului de drept în întârziere. Din contră, conform art.477 alin.(1) C., „instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului, în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.
Astfel fiind, raportat la motivele de apel formulate de reclamantă, Tribunalul constată că acestea sunt întemeiate. Cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat în acest dosar au fost evidențiate în raportul de activitate emis de acesta (aflat la filele 11-16 din dosarul primei instanțe), conform căruia la pozițiile 136,137,139 și 140, este identificat clientul, facturile fiscale și onorariul avocațial. Raportul de activitate constituie Anexă la factura fiscală nr.174/28.01.2014 (aflată la fila 10 din dosarul primei instanțe), factură ce a fost emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat cu CNCIR SA pentru mai multe cauze de acest gen, pentru suma totală de 6.566 lei. Conform anexei, pentru acest dosar onorariul de avocat a fost în cuantum de 196 lei.
La fila 17 din dosarul primei instanțe, se regăsește extrasul de cont al apelantei-reclamante care atestă virarea sumei de 6566 lei în contul Cabinetului de Avocat T. C., la data de 28.01.2014, fiind indicat totodată și ceea ce s-a achitat, respectiv c/val factură 174/28.01.2014.
În atare condiții, Tribunalul apreciază că extrasul de cont face dovada plății, respectiv a caracterului efectiv al cheltuielilor de judecată, cuprinzând toate elementele necesare identificării sumei pretinse. În consecință, nu exista nici un motiv pentru a aprecia aceste cheltuieli de judecată ca nedovedite, situație în care se impune admiterea apelului, cu schimbarea în parte a soluției primei instanțe cu privire la cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, în sensul acordării lor în totalitate.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de C. NAȚIONALĂ P. C. C., INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENȚILOR SUB PRESIUNE împotriva Sentinței civile nr.250/C/06.04.2015 a Judecătoriei V., pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 411 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă intimatul să achite apelantului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2015.
Președinte, A. I. Z. | Judecător, D. M. M. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 12 Octombrie 2015
Red./tehnored. A.I.Z.
2 ex./
Comunicat 2 ex./
Judecătoria V. – Judecător O. C.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1379/2015. Tribunalul VASLUI | Fond funciar. Decizia nr. 910/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
