Uzucapiune. Decizia nr. 1379/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1379/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1379/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1379/A
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTED. M. M.
Judecător A. I. Z.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți B. I. și B. C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. A. T. A M. BÂRLAD, împotriva încheierii pronunțată la data de 07.04.2015 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.10.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 07.04.2015 Judecătoria Bârlad a respins cererea formulată de reclamanții B. I. CNP:_ și B. C. ambii domiciliați în Bârlad, ..22, jud. V. în contradictoriu cu pârâta U. A. T. Bârlad pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani pentru suprafața de 506 m.p. teren situat în Bârlad, .. 3, jud. V., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
H. G. și H. N. au fost soți.
H. N. a decedat la data de 02.06.1997, iar potrivit Certificatului de moștenitor nr. 135 din data de 17.09.1997 emis de Biroul Notarului Public D. B., de pe urma acesteia, au rămas ca moștenitori H. G., în calitate de soț supraviețuitor, precum și V. G. și V. N., în calitate de colaterali privilegiați. Potrivit aceluiași certificat de moștenitor, masa succesorală cuprinde, printre altele, cota indiviză de ½ din imobilul situat în municipiul Bârlad, ..3, actualmente ..3, jud. V.
Prin Contractul de întreținere autentificat sub nr. 1038 din data de 19.05.1998 la Biroul Notarului Public D. B., H. G. a transmis reclamanților B. I. și B. C. cota de 6/8 din imobil, clădit și neclădit compus din casa de locuit, precum și suprafața de 703 m.p. situat în Bârlad, ..3, jud. V. de la H. G..
La data de 30.06.1998 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1337 la BNP D. B., V. N. au transmis reclamanților B. I. și B. C. cota de 1/8 din imobilul clădit și neclădit compus din casa de locuit și suprafața de 703 m.p. situat în Bârlad, ..3, jud. V. de la H. G..
Reclamanții posedă suprafața de teren de 506 m.p. din Bârlad, .. 3, jud. V., teren ce se află în îngrăditura imobilului care a aparținut soților H. G. și H. N..
Suprafața de teren de 506 m.p., în litigiu, a fost identificată, potrivit documentației cadastrale, ca fiind situată în Bârlad, ..3, jud. V., înregistrată cu nr. cadastral provizoriu_, între următoarele vecinătăți: Nord- B. I., Est- D. D., Sud- NC_, Vest- pârâul Valea Seacă.
Din declarațiile martorilor audiați și înscrisurile atașate la dosar reiese că reclamanții sunt cunoscuți în comunitate ca fiind adevărații proprietari ai imobilul, au stăpânit continuu imobilul, iar haturile nu au fost modificate.
În ceea ce privește legea aplicabilă pe fondul cauzei, art. 82 teza a II-a și ultima din Legea 71 /2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că, pentru cazurile în care posesia a început înainte de . codului civil, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile din materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
Articolul 644 din Codul civil decretează că proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.
Articolul 1837 C.civ. prevede că prescripția este un mijloc de e dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație, sub condițiile determinate prin această lege.
Articolul 1846 C.civ. statuează că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.
În continuare, art. 1847 dispune: ca sa se poată prescrie, se cere o posesiune netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.
Articolul 1890 C.civ. prevede că toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea cu care a fost învestită. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:
Instanța a reținut că, uzucapiunea apare în sistemul Codului civil din 1864, aplicabil în speță, ca o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiunea prelungită, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții, și anume să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege și posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu. Posesia trebuie să fie, așadar, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (art. 1847 C.civ.).
Pe de altă parte, dacă posesorul actual nu a posedat tot timpul cerut de lege, acesta are facultatea de a invoca joncțiunea posesiilor, în condițiile art. 1859 și 1860 Cod civil, unind posesia sa cu cea a autorilor săi și continuând-o cu toate viciile sau calitățile sale.
Pentru a fi posibilă joncțiunea, este necesar să fie vorba de o posesie propriu – zisă, iar cel care invocă joncțiunea să fie un succesor în drepturi al autorului său.
Din probele administrate în prezenta cauză, rezultă că reclamanții au făcut dovada că au posedat terenul cu suprafața de 506 m.p. din Bârlad, ..3, județul V..
Așa cum rezultă din cererea formulată, reclamanții au posedat imobilul de la data decesului autorilor H. N. și H. G., respectiv din anul 1997. Prin urmare, din anul 1997 și până în prezent, perioadă în care reclamanții au exercitat o posesie utilă, nu au trecut mai mult de 30 de ani.
Reclamanții au susținut, prin acțiunea principală că, a exercitat posesia în continuarea autorilor săi, H. N. și H. G..
Instanța a constatat că, soții H. N. și H. G. au posedat împreună imobilul, în calitate de proprietari în devălmășie, astfel că, fiecare din cei doi, nu au exercitat o posesie exclusivă.
De asemenea, după decesul lui H. N., imobilul a fost posedat de către H. G. care deținea o cotă din imobil, iar alte două cote erau deținute de moștenitorii lui H. N., respectiv V. G. și V. N..
Instanța a reținut că, pentru a conduce la uzucapiune, reclamanții pot uni posesia lor cu posesia autorilor, însă în această ipoteză aceștia continuă posesia cu toate viciile sau calitățile sale.
Viciile care ar putea afecta posesia sunt discontinuitatea, clandestinitatea, violența și echivocul. Posesia este echivocă când actele de stăpânire sunt susceptibile a fi interpretate în mai multe moduri, lăsând să planeze pentru ceilalți îndoieli cu privire asupra intenției posesorului de a stăpâni pentru sine. În această situație, nu se știe dacă există animus sibi habendi. Practica judiciară a stabilit că, posesia executată de coproprietar care posedă imobilul în întregime nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului comun, prin uzucapiune, cu excepția situației în care a intervertit a posesiei.
În cauza de față, posesia exercitată de H. G., coproprietar la imobilul împreună cu ceilalți moștenitori, exercitată asupra întregului imobil după data decesului lui H. N. este echivocă, întrucât, în lipsa unui fapt care să dovedească intervertirea posesiei nu se poate stabili dacă a posedat întreg imobilul pentru sine. Se observă că, prin contractul de întreținere H. G. a transmis numai cota sa asupra imobilului nu întregul imobil. Prin urmare, unind posesia autorului, H. G. cu posesia exercitată în nume propriu, reclamanții au continuat posesia autorului care este viciată. Rezultă că posesia nu îndeplinește o condiție esențială pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, aceea ca posesia să fie utilă.
Pe de altă parte, dintr-o altă perspectivă, în ipoteza în care reclamanții invocă că au continuat posesia ambilor autori, H. G. și H. N., rezultă că, reclamanții nu sunt succesorii în drepturi ai acesteia din urmă, întrucât nu există nici un act de transmitere a posesiei exercitate de H. N. către reclamanții B. I. și B. C..
Prin urmare, întrucât reclamanții nu au posedat imobilul timp de 30 de ani, nu au exercitat o posesie utilă în ipoteza unirii posesiei cu cea a lui H. G., iar reclamanții nu se pot prevala de joncțiunea posesiei autoarei H. N., instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilului cu suprafața de 506 m.p. situat în Bârlad, ..3, jud. V..
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus invocate, instanța a respins cererea pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, formulată de reclamanții B. I. și B. C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel B. I. și B. C., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
In mod greșit, instanța de fond a respins cererea formulata de către prin care s-a solicitat a se constata ca reclamanții au dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 506 mp prin uzucapiunea de 30 de ani.
In mod greșit, instant de fond a stabilit ca posesia asupra terenului in suprafața de 506 mp este una echivoca. Așa cum rezulta din probele administrate in cauza reclamanții au stăpânit aceasta suprafața de teren in mod pașnic, public, sub nume de proprietari si posesia a fost una utila.
Si posesia autorilor a fost una utila, pașnica si sub nume de proprietari si acțiunea trebuia admisa.
Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca terenul a fost stăpânit exclusiv de către H. G., după decesul soției sale H. N.. Frații lui H. N., V. G. si V. N., nu au posedat niciodată aceasta suprafața de teren, ci au avut o cate o cota de 1/8 din imobilul compus din casa de locuit si suprafața de 703 mp, suprafața ce este distincta de suprafața de 506 mp. Suprafața de 506 mp este in continuarea suprafeței de 703 mp, pentru care soții H. dețin acte de proprietate si care a făcut obiectul dezbaterii moștenirii si celor doua contracte de întreținere, respectiv vânzare cumpărare.
Posesia pe care a exercitat-o H. G. si apoi reclamanții poate fi interpretata doar ., si anume ca posesia a fost exercitata pentru sine si exclusiv ca un adevărat proprietar.
Martorii care au fost audiați in cauza au relata faptul ca posesia acestei suprafețe de teren a fost exercitata de soții H. si apoi de către reclamanți. Niciun martor nu a relatat faptul ca vreun frate de-al lui H. N. ar fi posedat acest teren sau ca ar fi reclamant vreun drept asupra acestei suprafețe de teren.
Mai mult decata atât, V. G., a încheiat cu H. G. un înscris sub semnătura privata la data de 09.07.2000, prin care acesta arata faptul ca renunța la partea de moștenire ce i se cuvenea de la sora sa in favoarea soțului supraviețuitor.
Instanța de fond a interpretat in mod greșit posesia reclamanților, raportându-se la actele de proprietate. Actele vizează suprafața de 703 mp si casa de locuit, nu si suprafața de 506 mp, care obiectul prezentului litigiu.
Nici V. N., care a transmis cota sa de 1/8 din moștenire, si nici V. G., care a renunțat la partea sa de moștenire in favoarea soțului supraviețuitor, nu au stăpânit suprafața de 506 mp si nici nu au ridicat vreo pretenție cu privire la aceasta, astfel ca posesia autorului, dar si a reclamanților a fost o posesia utilă ce poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
In drept, disp. art. 466 C. pr. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține următoarele:
În fapt, la nr.3 de pe . stradă 11 Iunie) din Bârlad, jud.V., soții H. G. și H. N. au deținut o suprafață de teren de 703 mp în baza Actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2181/09.12.1966 și o suprafață de teren alăturată de 506 mp fără vreun titlu de proprietate.
Așa cum a reținut și prima instanță, la data de 02.06.1997, H. N. a decedat iar potrivit Certificatului de moștenitor nr. 135 / 17.09.1997 emis de Biroul Notarului Public D. B., de pe urma acesteia, au rămas ca moștenitori H. G., în calitate de soț supraviețuitor, precum și V. G. și V. N., în calitate de colaterali privilegiați. Potrivit aceluiași certificat de moștenitor, masa succesorală cuprinde, printre altele, cota indiviză de ½ din imobilul situat în municipiul Bârlad, ..3, actualmente ..3, jud. V..
Prin Contractul de întreținere autentificat sub nr. 1038 din data de 19.05.1998 la Biroul Notarului Public D. B., H. G. a transmis reclamanților B. I. și B. C. cota de 6/8 din imobil, clădit și neclădit compus din casa de locuit, precum și suprafața de 703 m.p. situat în Bârlad, ..3, jud. V. de la H. G..
La data de 30.06.1998 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1337 la BNP D. B., V. N. au transmis reclamanților B. I. și B. C. cota de 1/8 din imobilul clădit și neclădit compus din casa de locuit și suprafața de 703 m.p. situat în Bârlad, ..3, jud. V. de la H. G..
Cu privire la cota-parte de 1/8 din casă și 703 mp teren aparținând lui V. G., nu s-a făcut nicio tranzacție în favoarea apelanților-reclamanți.
În prezenta cauză, apelanții-reclamanți au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 506 mp, prin prescripție achizitivă de 30 ani, prin joncțiunea posesiei lor (și anume din mai-iunie 1998, până la data introducerii acțiunii 15 mai 2014, aproximativ 16 ani ), cu cea a autorilor lor, soții H. (din anul 1966 până în 1998).
Din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că reclamanții au posedat continuu, de la data întocmirii celor două acte de înstrăinare, suprafața de teren de 506 m.p. din Bârlad, .. 3, jud. V., teren ce se află în îngrăditura imobilului care a aparținut soților H. G. și H. N..
În drept, în mod corect a stabilit prima instanță, raportat la art.82 teza a II-a și teza ultimă din Legea nr.71/2011, că legea aplicabilă în cauză este Codul civil din 1864, respectiv prevederile art.1837 Cod civil, care reglementează prescripția achizitivă ca modalitate de dobândire a proprietății și ale art.1846 și 1847 Cod civil, referitoare la condițiile necesare unei posesii utile.
Astfel, pentru a se putea dobândi dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de 30 ani, fără invocarea joncțiunii, pe lângă condiția intervalului de timp, este necesară și îndeplinirea condiției privind caracterul util al posesiei.
Potrivit art.1847 cod civil din 1864, posesia utilă este cea continuă (art.1848), neîntreruptă (art.1849), netulburată (art.1851), publică (art.1852) și sub nume de proprietar (art.1853).
Pentru a se putea dobândi dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de 30 ani, cu invocarea joncțiunii (accesiunii posesiilor), respectiv a posesiei autorilor, pe lângă întrunirea cerinței intervalului de timp, este necesar ca persoanele în cauză să fi exercitat o posesie propriu-zisă (iar nu o detenție precară) iar cel care o invocă să fie succesorul în drepturi al autorului.
De menționat este faptul că invocarea joncțiunii posesiilor este facultativă, în sensul că posesorul actual are de ales între a începe o nouă posesie ori a invoca joncțiunea posesiilor (aspect care rezultă din art.1860 Cod civil).
Dacă posesorul actual înțelege să se prevaleze de posesia autorului său, ele este obligat să o continue cu toate viciile sau calitățile sale. Posesorul actual nu poate schimba, în avantajul său, natura posesiei anterioare.
În cauză, apelanții-reclamanți au înțeles să unească posesia lor de 16 ani cu cea a autorului lor. Pentru temeinicia acțiunii, este necesar a se verifica, ceea ce în mod judicios a făcut și prima instanță, dacă posesia autorului apelanților –reclamanți (și anume, H. G., întrucât doar el a transmis posesia asupra terenului de 506 mp către soții B., nu și soția lui, anterior decesului) a fost utilă sub toate aspectele prevăzute de art.1847 Cod civil, cu cea exercitată de înșiși apelanții-reclamanți.
Astfel, dincolo de caracterul continuu, neîntrerupt, netulburat și public al posesiei exercitate asupra terenului de 506 mp de soții H. G. și H. N. (până la decesul celei din urmă), respectiv de H. G. și V. N. și V. G. (după decesul acesteia în 1997), niciunul dintre aceștia nu a exercitat vreodată posesia sub nume de proprietar.
Potrivit art.1853 Cod civil, „actele ce le exercităm sau asupra unui lucru al altuia (n.n.asupra unui bun pentru care nu se deține titlu de proprietate în sensul legii, sub nume precare, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a acestuia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar”.
Așa cum corect a reținut prima instanță, soții H. au posedat împreună imobilul în calitate de proprietari în devălmășie (modalitate a proprietății comune), astfel că nu se poate admite că fiecare ar fi exercitat o posesie exclusivă, în intervalul 1966-1997.
Ulterior decesului Nataliei H., este adevărat că soțul supraviețuitor, H. G. a exercitat o posesie de fapt exclusivă, însă aceasta nu înseamnă că a exercitat-o și sub nume de proprietar, întrucât, alte două cote erau deținute de moștenitorii defunctei sale soții, V. N. și V. G..
Astfel, în privința moștenitorilor aflați în indiviziune, practica judiciară a statuat că aceștia nu pot, de principiu, să dobândească bunuri succesorale prin uzucapiune. S-a decis că moștenitorii sunt presupuși că stăpânesc bunurile unii pentru alții, atâta vreme cât se găsesc în stare de indiviziune, motiv pentru care, posesia lor având caracter echivoc, nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Prin excepție însă, stăpânirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral este aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, dacă a intervenit o manifestare exterioară din partea sa, care să demonstreze că a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire în fapt a posesiei.
Raportat la circumstanțele speței (comoștenitori), sunt incidente prevederile art.1858 pct.2 Cod civil, conform căruia: „Posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesie utilă decât (…): 2. când deținătorul lucrului neagă dreptul celui de la care a ține posesiunea prin acte de rezistență la exercițiul dreptului său”.
Practica judiciară a reținut că un exemplu de intervertire a precarității prin acte de rezistență este cel al moștenitorului care, stăpânind un bun succesoral aflat în indiviziune (proprietate comună), printr-o manifestare exterioară a sa a demonstrat că a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire de fapt a posesiei.
Or, în speță, nici soții H. nu și-au negat vreodată unul altuia calitatea de coproprietar, după cum nici H. G. nu a negat vreodată calitatea cumnaților săi de moștenitori ai soției sale, respectiv de coproprietari asupra bunurilor acesteia, oricare ar fi fost ele. Din contră, aceste calități au fost recunoscute reciproc, atât între soți, cât și între cumnați. Împrejurarea că frații Nataliei H. nu au manifestat nicio pretenție cu privire la imobil nu echivalează cu o intervertire a detenției precare, întrucât, în materie de moștenire, intervertirea detenției precare trebuie să constea într-o faptă proprie și expresă a moștenitorului care dorește să se declare unic proprietar, iar nu a celorlalți. Pe de altă parte, chiar să se fi considerat astfel, posesia ar fi devenit utilă abia din 1997 (după decesul Nataliei H.), ceea ce, până în 1998 când posesori au devenit apelanții-reclamanți, face ca aceștia din urmă să invoce doar o posesie utilă de 1 an a autorului lor.
Astfel fiind, prezumția relativă de continuitate a viciului echivocității posesie nu a fost înlăturată în cauză de apelanții-reclamanți. Ei înșiși au stăpânit în coproprietate cu V. G. terenul respectiv, începând cu 1998 (conform Certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice depus la dosarul cauzei, unde soții B. figurează ca fiind coproprietari cu V. Gh.). În ceea ce îi privește pe apelanții-reclamanți, în acord cu considerentele de drept anterioare, intervertirea a operat în cazul lor abia la data la care au formulat acțiune (15.05.2014), dată la care s-au declarat, practic, unici proprietari.
Sintetizând, în tot acest timp (atât până în 1997, cât și după acest moment), posesiile au fost exercitate asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a acestuia, exact ipoteza prevăzută de art.1853 teza a II-a Cod civil, ceea ce înseamnă că posesia nu a fost propriu-zisă pentru a putea fi folosită la uzucapiune.
În consecință, în mod corect a reținut prima instanță că, unind posesia autorului H. G. cu posesia exercitată în nume propriu, reclamanții au continuat posesia viciată a autorului lor. Or, doar o posesie utilă (neviciată) poate avea ca efect dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă.
Prin urmare, Tribunalul constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul criticilor formulate, astfel încât, în temeiul art.480 alin.(1) Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de B. I. și B. C. împotriva încheierii pronunțată la 07.04.2015 de Judecătoria Bârlad, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2015.
Președinte, D. M. M. | Judecător, A. I. Z. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 02 Noiembrie 2015
Red./tehnored. A.I.Z.
4 ex./27.11.2015
Comunicat 2 ex./
Judecătoria Bârlad – Judecător G. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1183/2015. Tribunalul VASLUI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1195/2015. Tribunalul... → |
|---|
