Cereri privind executarea silită. Decizia nr. 287/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 287/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 287/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 287/A/2013

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A.

Judecător D. E. S.

Grefier A. C.

-----------

Pe rol se află spre soluționare cererea de apel declarată de apelanta – reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. V. în contradictoriu cu intimat – terț poprit V. D., domiciliat în V., ., ., . – debitoare ASOCIAȚIA DE proprietari NR.27, cu sediul în V., ., . sentinței civile nr. 2568/26-06-2013 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - alte cereri privind executarea silită .

La apelul nominal, făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;

S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului după care:

Tribunalul, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 N.c.p.c., nemaifiind cereri prealabile de formulat și acte de depus la dosar, constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare, conform art. 395 alin. 1 N.c.p.c., dându-se decizia de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

Prin sentința civilă nr. 2568 din 26.06.2013 pronunțată de Judecătoria V. s-a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. V., în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 27, cu sediul în V., ., ., parter și terțul poprit V. D., domiciliat în V., ., ., .> Analizând actele dosarului instanța a reținut următoarele:

Codul de procedură fiscală instituie prin art. 149 o formă mai simplificată și mai rapidă a popririi decât codul de procedură civilă în sensul că poprirea se consideră înființată în momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit fără a fi necesară confirmarea din partea acestuia sau validarea popririi în cazul în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligația de plată așa cum prevăd dispozițiile Codului de procedură civilă.

Terțul poprit are însă posibilitatea contestării obligației de plată către debitor, contestare care trebuie comunicată organului de executare fiscal conform art. 150 Cod procedură fiscală, situație în care, instanța trebuie să verifice existența obligației de plată și să dispună fie menținerea, fie desființarea popririi.

Prin urmare, rezultă din dispozițiile art. 150 coroborat cu art. 149 Cod procedură fiscală că, poprirea se înființează automat la data primirii adresei de înființare a popririi de către terțul poprit și poate fi menținută sau desființată doar dacă este contestată obligația de plată a terțului poprit către debitor, la cererea terțului poprit sau a organului de executare.

Or, din actele depuse de către creditoare la dosar, în primul rând nu rezultă că s-a emis adresa de înființare a popririi către terțul poprit, un astfel de înscris nefiind depus la dosarul cauzei, iar în al doilea rând, chiar dacă adresa a fost emisă și comunicată terțului poprit, nu rezultă că acesta a contestat obligația de plată față de debitoare, pentru a fi întrunite condițiile impuse de art. 150 Cod procedură fiscală pentru ca instanța să dispună menținerea popririi.

Pentru considerentele expuse mai sus, cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. V. pe care o critică din următoarele motive:

In fapt, Asociația de Proprietari nr.27 V. are obligații fiscale neachitate la

bugetul consolidat al statului in cuantum de 25330lei, conform titlurilor executorii emise, astfel incat dupa expirarea termenului de plata, pentru stingerea acestora, s-a procedat la acțiuni de executare silita, potrivit dispozițiilor art. 136 si următoarele din O.G. Nr. 92/2003 privind Codul de proc. fisc. rep., cu modif. si completările ulterioare.

Neefectuandu-se nici o plata de către ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.27 in baza art. 149 din O.G. Nr. 92/2003, organul fiscal a înfiintat poprirea la terțul poprit VITELARU D., care are o datorie fata de debitorul poprit in suma de 2823,97 lei, conform TABELULUI NOMINAL AL ASOCIAȚIEI DE P. NR.27. Astfel, conform dispozițiilor legale incidente in cauza, respectiv dispozițiile art. 149(1) din O.G. Nr. 92/2003 "sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmaribile reprezentând venituri si disponibilități bănești in lei si in valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale deținute si/sau datorate, cu orice titlu debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora si/sau deține in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente."

Conform art. 150(1) din O.G. Nr. 92/2003, "Daca terțul poprit înștiințează organul de executare ca nu datorează vreo suma de bani debitorului urmărit, precum si in cazul in care se invoca alte neregularitati privind infiintarea popririi, instanța judecătoreasca in a cărei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei parti interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi."

In aceste condiții, AFP V. a solicitat in contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.27 si terțul poprit VITELARU D. menținerea popririi înfiintata asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit debitoarei, poprire înființată prin adresa nr._/27.02.2013.

In mod greșit a apreciat instanța de fond faptul că din dispozițiile art.150 coroborate cu dispozițiile art.149/ Cod Procedura Fiscala poprirea se infiinteaza automat la data primirii adresei de înființare a popririi de către terțul poprit si poate fi menținuta sau desființată doar daca este contestata obligația de plata a terțului poprit către debitoarea la cererea terțului poprit sau a organului de executare.

Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale, care presupune participarea indispensabila a trei parti: creditorul popritor(urmăritor), debitorul poprit (urmărit) si terțul poprit, intre aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.

In temeiul popririi se naște si un al treilea raport juridic intre creditorul popritor si terțul poprit, ce ia naștere in cadrul procedurii de urmărire silita. Si acest raport juridic este tot un raport de creanța, ce se creeaza prin adresa de înființare a popririi, si ulterior prin hotărârea de mentinere a popririi ce constituie titlu executoriu, un raport de la creditor la debitor, in sensul ca terțul poprit devine debitor al creditorului popritor.

In consecința, chiar daca nu exista ca atare o instiintare a terțului poprit sau o sesizare cu privire la alte neregularități în sensul art.150 alin.1/Cod Procedura Fisc ala, in condițiile in care acesta nu si-a indeplinit obligațiile legale, în mod nejustificat, el nu poate fi executat decât in baza unei hotărâri judecătorești de menținere a popririi -titlu executoriu.

In drept, invocă art.466 si urmat. Cod Procedura Civila, art.149, 150 din O.G. Nr. 92/2003 privind Codul de proc. fisc. rep., cu modificările si completările ulterioare.

Apelul nu este întemeiat.

Contrar susținerilor apelantei, în mod corect a constatat instanța de fond, raportat la actele dosarului și la dispozițiile legale incidente în cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea specială pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească de menținere a popririi înființată de AFP V. prin adresa nr._/27.02.2013.

Pentru acest considerent, tribunalul în baza art. 480 alin. 1 C. va respinge apelul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. a municipiului V. împotriva sentinței civile nr. 2568 din 26-06-2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. a municipiului V. împotriva sentinței civile nr. 2568 din 26-06-2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 19 noiembrie 2013.

Președinte,

A. A.

Judecător,

D. E. S.

Grefier,

A. C.

Red. jud. S.D.E./20.12.2013

Tehn. AC-24.12.2013/2 ex./ .>

Judecătoria V.: C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri privind executarea silită. Decizia nr. 287/2013. Tribunalul VASLUI