Pretenţii. Decizia nr. 180/2014. Tribunalul VASLUI

Tribunalul VASLUI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 180/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 180/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 180/R/2014

Ședința publică de la 31 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Judecător A. A.

Judecător M. C.

Grefier R. A.

S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul – reclamant I. I., cu domiciliul în Bârlad, .. 1, .. A, ., în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. A. T. S.A. P. S. IAȘI, cu sediul în Iași, .. 4, jud. Iași și intimat – intervenient A. D., cu domiciliul în com. Grivița, ., recurs declarat împotriva sentinței civile nr. 2638/12.11.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că nu s-a urmat procedura citării părților și că în termenul de amânare a pronunțării, la data de 27.03.2014, intimata S.C. A. T. S.A. prin S. Iași a înaintat la dosar concluzii scrise, iar la data de 31.03.2014, recurentul I. I. a înaintat de asemenea concluzii scrise;

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 31 martie 2014, dându-se decizia de față:

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 2638 din 12.11.2013 a Judecătoriei Bârlad, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâta S. C. Alliantz Ț. SA București, . – Bârlad.

A fost obligată pârâta S. C. Alliantz Ț. SA București, . – Agenția Bârlad să plătească reclamantului suma de 1446,375 euro, precum și penalități de 0,2 % pe zi de întârziere aferentă acestei sume, calculată de la data rămânerii definitive prezentei hotărâri și până la data plății efective.

A fost obligată pârâta S. C. Alliantz Ț. SA SA București, . – Agenția Bârlad să plătească reclamantului suma de 2354,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, onorariu expertiză și onorariu avocat).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat întemeiată numai în parte acțiunea formulată de reclamant.

În ceea ce privește cererea privind plata despăgubirilor, instanța a apreciat justificate pretențiile reclamantului, în parte, pentru următoarele considerente:

Pentru angajarea răspunderii civile a asiguratorului RCA, a pârâtei . SA, persoana prejudiciată, în cauză reclamantul I. I. trebuia să dovedească îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a asiguratului RCA, respectiv a intervenientului forțat A. D.. Astfel, reclamantul trebuie să probeze îndeplinirea condițiilor cumulative cerute în acest scop, anume: a). existența unei fapte ilicite săvârșită de intervenient, b). săvârșirea faptei cu vinovăție, c). să se fi provocat reclamantului un prejudiciu d). între faptă și prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.

Reclamantul relatând succesiunea faptei din data 06.12.2011, susține că accidentul a fost produs de interveninentul forțat A. D., provocând autovehiculului său daune. Fapta, vinovăția și legătura de cauzalitate au fost recunoscute de intervenietul forțat, asiguratul RCA al pârâtei, potrivit poliței de asigurare RCA ./07/R7/YD nr._.

Pârâta a contestat îndeplinirea cumulativă a condițiilor mai sus invocate, că evenimentul rutier din data de 06.12.2011 s-a desfășurat, astfel cum cei doi conducători au declarat. Astfel, versiunea sa era susținută de expertul consilier V. C., care și-a exprimat poziția prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Analizând cele două opinii ale experților, respectiv opinia expertului judiciar, potrivit căreia există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și opinia expertului consilier, conform căreia, impactul dintre autoturisme nu s-a produs cum au declarat cele doi conducători auto, instanța a dat eficiență opiniei care s-a coroborat și cu celelalte probe din dosar.

Astfel, susținerile pârâtei, confirmate de expertul consilier, au fost contrazise de ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar coroborat cu declarațiile martorului audiat în cauză, I. G. C..

Audiat în fața instanței, martorul a relatat succesiunea desfășurării evenimentului din data de 06.12.2011, în urma căruia, autoturismul proprietatea reclamantului a fost avariat-fila 85. Aceste susțineri au fost întărite de declarațiile date în fața organului de poliție la momentul sesizării evenimentului rutier, în urma cărora a fost întocmit procesul verbal de contravenții . nr._ din data de 07.12.2011 prin care intervenientul a fost sancționat contravențional.

Ca act administrativ procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, în condițiile în care nu s-a solicitat anularea acestuia, prin plângere contravențională.

P. urmare, instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada existenței unei fapte ilicite săvârșită de intervenient, a vinovăției acestuia și a legăturii de cauzalitate, versiune sa fiind susținută, analizată în prezenta cauză și confirmată de ansamblul materialului probator administrat, respectiv concluziile expertului judiciar desemnat de instanță, înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială.

Cu privire la prejudiciul cauzat, ce trebuia reparat de pârâta societate de asigurare, în urma săvârșirii faptei de către asiguratul RCA, instanța a reținut că acesta trebuia cuantificat la valoarea de despăgubire, calculată potrivit Ordinului CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier.

P. raportul de expertiză inițial, expertul judiciar M. S. a stabilit că valoarea de despăgubire stabilită conform Ordinului 14/2011, este de 12.593 lei, reținând o stare de întreținere ,,medie" a vehiculului avariat, o vechime de 7 ani și 3 luni a vehiculului și coeficient de uzură 62%.

P. suplimentul de expertiză efectuat în cauză, în urma admiterii obiecțiunilor formulate de reclamant, expertul a stabilit că valoarea de despăgubire era cuantificată la suma de 3.882 euro, la o vechime a autoturismului de 5 ani și 2 luni, stare de întreținere ,,medie" a vehiculului avariat și coeficient de uzură 49 %.

P. calculul efectuat de societatea pârâtă comunicat reclamantului înregistrat cu nr._ din data de 20.12.2011 și depus la dosar la fila 25, cât și în cadrul concluziilor scrise, pârâta nu a fost de acord cu valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, susținând că valoarea despăgubirii invocată de pârâtă este de 2.892,75 euro, calculată la un coeficient de uzură de 62%.

Instanța, analizând cele două valori și modul de calcul al acestora în raport de dispozițiile Ordinului 14/2011, instanța a constatat că valoarea a fost stabilită eronat de către expertul desemnat în cauză.

Astfel, era de necontestat că, vehiculul avea un parcurs de 101.206 km, că valoarea de nou a autoturismului era de 10 150 euro.

În raport de art. 52 alin. 1 din Ordinul 14/2011, valoarea autoturismului la data producerii accidentului se stabilea scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare {Valoarea autoturism la data producerii accidentului= valoarea de nou(_ euro)- uzura}.

Uzura se calcula prin aplicarea unui coeficient de uzură asupra valorii de nou a vehiculului la data producerii evenimentului asigurat, coeficientul de uzură stabilindu-se în funcție de gradul de întrebuințare, numărul de kilometri parcurși cu vehiculul, precum și vechimea în exploatare.

În ceea ce privește vechime în exploatare – s-a reținut că potrivit certificatului de înmatriculare depus la dosar la fila 9, vehiculul cu număr de înmatriculare VS-28-TEo a fost înmatriculat la data de 08.11.2006.

Așadar, la data producerii accidentului, respectiv 06.12.2011, vehiculul avea 5 ani și 1 lună, ceea ce înseamna că vehiculul avea 5 ani împliniți și era trecut în al 6 –lea an.

În raport de Anexa 3 la norme, privind tabelul coeficienților de uzură nr.1, autoturismul s-ar încadra în anul al șaselea, în primul semestru.

Instanța a constatat că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a încadrat în mod eronat vehiculul numai la 5 ani vechime.

În ceea ce privește parcursul mediu anual care a fost avut în vedere la stabilirea coeficientului de uzură, așa cum s-a reținut este de necontestat că, vehiculul avea un parcurs de 101.206 km.

Potrivit art. 59 alin. 1 din ordin, coeficientul de uzură este determinat pentru un parcurs mediu anul de 15.000 km pentru vehicule cu masa totală autorizată de până la 3,5 t.

Expertul desemnat în cauză nu a avut în vedere alin. 2 și alin. 3 al art. 59 din ordinul 14/2011, care se aplică în situația vehiculului avariat la data de 06.12.2011, întrucât numărul de km parcurși (101.206 km) depășește parcursul mediu anual de 15.000 km stabilit prin ordin.

Astfel, Dacia L. trebuia să aibă un parcurs de 76.250 km la bord, calculat astfel:

15.000 km x 5 ani=75.000 km

75.000 km + 1250 km pentru o lună= 76. 250 km.

A rezultat o diferență de parcurs pe care vehiculul a prezentat-o de 24.956 km (101 206 km-76 250 km= 24 956 km ).

Astfel, corecția potrivit art. 59 alin. 1 și alin. 3 din Ordinul 14/2011 se face astfel:

24 956 km x 5 % = 12,478 km;

55 (coeficientul de întreținere de la starea medie din anexă, astfel cum prevede art. 59 alin. 2 din ordin) + 12,478 km = 67 %.

P. urmare, analizând coeficienții corespunzători din tabelul coeficienților de uzură din anexa 3 la norme, corespunzător semestrului întâi al vechimii 6 ani ( 45%, 55%,62%) în raport de valoarea obținută - 67 %, cât și faptul că potrivit art. 59 alin. 2 coeficientul nu putea depăși coeficientul corespunzători stării de întreținere satisfăcătoare, a rezultat că, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ poate fi încadrat la starea satisfăcătoare, în raport de vechime (primul semestru al anului 6), starea de întrebuințare și parcursul realizat (101.206 km).

P. urmare, coeficientul de uzură al vehiculului este de 62 % - așa cum a rezultat din anexa 3 la norme, și cum pârâta a calculat.

În raport de dispozițiile art. 52 alin. 1 din ordin, valoarea vehiculului la data producerii accidentului era de Vr = A*(i-U) unde U= 62%, respectiv:_ euro * (1-0,62) = 3857 euro.

Valoarea maximă de despăgubire s-a calculat după relația:

Vd = 3857 euro * 0,75= 2.892,75 euro.

În ceea ce privește susținerea reclamantului referitor la obligația de a scădea din valoarea autovehiculului componentele neavariate în cuantum de 0,1% și cel mult 25 % și, greșita scădere de 25%, fără a se ține cont de valoarea epavei de 1.000 lei și nu de 964 euro, apreciază instanța că nu era întemeiată.

Astfel, potrivit art. 50 alin. 2 din Ordinul 14/2011, prin valoare rămasă, se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile cuprinse între 0,1% și cel mult 25% din valoare vehiculului la data producerii accidentului.

Expertul a stabilit că, valoarea maximă a epavei a fost calculată la 964 euro, după normele CSA, însă valoarea componentelor neavariate valorificabile nu pot depăși 1.000 lei. A argumentat expertul, în cuprinsul secțiunii 6.5 a raportului de expertiză, că valoarea pieselor neavariate, nu se ridică la valoarea epavei, deoarece nu mai pot fi recuperate decât elemente mobile ale părții spate caroseriei și puntea spate completă ce din informații neoficiale se ridică la valoarea de cca 1.000 lei. A apreciat expertul că valoarea nu se putea calcula real, deoarece nu era dezvoltată o piață normată a pieselor second hand.

Instanța a observat că, opinia expertului nu era susținută de elemente obiective, raportul de expertiză efectuat de expertul M. S. nu cuprindea fotografii cu vehiculul avariat din poziția față, în care să fie evidențiate direct avariile acestuia. Analizând fotografiile stocate pe suportul CD, depus la dosar de pârâtă, ce cuprindeau în mod fidel și succesiv avariile prezentate de vehicul și elementele rămase neavariate a rezultat că opinia expertului era subiectivă, din fotografii a rezultat că părțile neavariate putea fi recuperate și valorificate.

Instanța a mai reținut că, potrivit raportului de expertiză, s-a stabilit că, evenimentul rutier s-a produs în condiții meteorologice nefavorabile, pe un carosabil umed al sectorului de drum sinuos, dar și faptului că vitezele ambelor vehicule nu erau adaptate acestor condiții. De asemenea, reacția conducătorului vehiculului avariat_, în urma coliziunii, a fost nepotrivită (a tras stânga de volan) ceea ce a condus la impactul cu parapetul din beton al podețului.

Astfel, instanța a reținut culpa comună a celor doi conducători auto, împrejurare care avea efect asupra cuantumului despăgubirilor la care putea fi obligată societatea de asigurări pentru fapta propriului asigurat, în raport de dispozițiile art. 1371 C. civ.

Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța a reținut că, pretențiile reclamantului erau justificate numai în parte, motiv pentru care, a admis în parte cererea și a obligat pârâta la plata sumei de 1446,375 euro ( 2.892,75 euro: 2 = 1446,375 euro ) reprezentând despăgubiri civile.

2. În ceea ce privește cererea privind penalitățile de întârziere, instanța a apreciat întemeiată în parte această cerere.

Potrivit art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (…).

De asemenea, art. 37 din același act normativ stabilește că, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Instanța a avut în vedere că, legea prezumă în mod absolut prejudiciul invocat de parte reprezentând penalitățile de întârziere în cazul nerespectării obligațiilor de către asigurator, în termenele și condițiile prevăzute de art. 36 mai sus invocat, prejudiciu care este dat de lipsa de folosință a sumei de bani reprezentând creanța.

Reclamantul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu, întrucât legea pornește de la ideea că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul penalităților datorate pe perioada întârzierii la executare.

Însă, reclamantul trebuia să dovedească nerespectarea obligațiilor de către asigurator prevăzute de Ordinul 14/2011, vinovăția acestuia, condiții necesare acordării oricărei despăgubiri.

A reținut că, pârâta S. C. Allinatz Ț. SA nu dat dovadă de pasivitate, a răspuns solicitării reclamantului și a efectuat investigații proprii, pentru soluționarea cererii formulate privind acordarea de despăgubiri.

Întrucât creanța reclamantului era certă, lichidă și exigibilă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, instanța a apreciat că de la această dată, pârâta datora penalități de întârziere, în cuantum de 2% pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de1446,375 euro, reprezentând despăgubiri civile.

3. În ceea ce privește cererea de actualizare a debitului principal cu rata inflației, instanța a apreciat că, nu era întemeiată în raport de faptul că, penalitățile de întârziere au caracter de daune-interese, care se particularizează prin faptul că erau stabilite anticipate de către legiuitor. Astfel, cumularea acestora cu alte daune-interese era permisă numai în mod excepțional, în cazurile expres prevăzute de lege.

Față de acestea, întrucât instanța a stabilit că pârâta datora penalități de întârziere, a apreciat că cererea reclamantului era neîntemeiată, deoarece prin acordarea acesteia s-ar crea o dubla reparație a prejudiciului cauzat prin întârzierea la plata despăgubirii.

Pentru aceste motive, instanța a obligat pârâta la penalităților de întârziere în cuantum de 2% pentru fiecare zi de întârziere aferentă sumei de 1.446,375 euro, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

4. Asupra cheltuielilor de judecată

Reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 4709 lei reprezentând:

-1404 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 5 lei valoarea timbrului judiciar mobil;

- 1800 lei reprezentând onorariu expert, conform chitanței nr._/1, chitanței_/1;

-1.500 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței . nr. 185 din 28.10.2013;

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța a admis cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată proporțional cu admiterea acțiunii.

În acest sens, pârâta a fost obligată la plata sumei de 2.354,50 lei cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, reclamantul I. I., invocând următoarele aspecte:

Apreciază că în mod neîntemeiat și depășindu-și puterea judecătorească, instanța de fond a analizat culpa conducătorilor auto implicați în accident cu toate că obiectul cauzei privea constatarea culpei societăților pârâte în neacordarea despăgubirilor și nu de a stabili vinovăția persoanelor implicate în accident.

Cu toate că instanța a reținut temeinicia și legalitatea procesului verbal, aspectele consemnate în cuprinsul acestuia având putere de lucru judecat, în mod nelegal s-a pronunțat cu privire la culpa conducătorilor auto, ce fusese stabilită în procesul verbal, reanalizând condițiile în care a avut loc evenimentul rutier, depăsindu-și astfel puterea judecătorescă și principiul disponibilității părților.

Mai mult, deși procesul – verbal nu a fost contestat de niciuna dintre părți, instanța de fond a analizat și contrazis aspectele consemnate în procesul verbal, încălcându-se în acest mod dreptul său la apărare și principiul contradictorialității.

Susține recurentul că nu s-au administrat probe directe cu privire la culpa persoanelor implicate în accident, vina intervenientului fiind deja constatată de către organele abilitate. Instanța, cu toate că nu a fost învestită, s-a pronunțat pe baza unor probe indirecte încuviințate în vederea dovedirii prejudiciului suferit, nefiind administrate în mod direct probe cu privire la culpa conducătorilor auto.

Un alt motiv de recurs privește valoarea autoturismului la data producerii accidentului, care a fost stabilit în mod greșit de instanța de fond.

Astfel, prima instanță a reținut în mod unilateral și în contradicție cu prevederile legale (Ordinul nr. 14/2011), o valoare mai mică decât cea stabilită de expertul tehnic prin suplimentul la expertiză.

Instanța a schimbat vechimea autoturismului de la 5 ani la 6 ani cu toate că acesta are o vechime de 5 ani și o lună iar coeficientul de uzură este de 49% și nu de 62%.

Instanța nu are nici o justificare pentru schimbarea încadrării vechimii autoturismului cu toate că expertului desemnat în cauză, prin suplimentul la expertiză, recunoaște eroarea strecurată în raportul inițial, și că gradul de uzură este de 49%.

P. considerarea autoturismului ca are o vechime mai mare decât cea reala, valoarea autoturismului din momentul producerii accidentului a scăzut proporțional cu anii de vechime.

De asemenea, instanța de fond a încadrat eronat ca autoturismul se afla in al 6 lea an de exploatare, in primul semestru, atâta timp cat acesta avea, in momentul producerii accidentului, doar vechimea de 5 ani.

Apreciază că instanța de fond trebuia sa constate ca autovehiculul se încadra in primul semestru al anului 5 de exploatare, iar concluziile expertului tehnic erau intemeiate.

Încă un aspect criticabil al sentinței privește modul in care instanța de judecată stabilește valoarea epavei, care, pe baza unor fotografii, estimează valoarea acesteia la suma de 964 euro.

Instanța a stabilit valoarea de 964 euro înlăturând în mod nejustificat concluziile expertului care arată, pe baza unor criterii tehnici, că valoarea componentelor neavariate valorificabile (epava) nu poate depăși 1.000 lei.

Un ultim aspect privește neacordarea de către instanța de fond a penalităților de întârziere de la data producerii accidentului, reglementate prin art. 36 din Ordinul nr. 14/2011, constatând că pârâta și-a îndeplinit obligațiile legale.

In mod greșit instanța a apreciat că pârâtele și-au îndeplinit obligațiile ignorând dispozițiile legale prevăzute in art. 36 alin. 3 din Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează că „Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice." In conformitate cu dispozițiile legale, asigurătorul are posibilitatea de a efectua investigații doar in cazul in care accidentul nu a fost cercetat de autoritățile publice.

Având în vedere că societatea parata a demarat o cercetare proprie pentru a analiza modul in care s-a produs accidentul, ce a avut doar scopul de a respinge dosarul de dauna si nu a arata ca respecta obligațiile legale, iar tocmai aceasta conduita a pârâtelor se circumscrie unei atitudini abuzive dând dovada de rea credință prin neacordarea despăgubirilor cuvenite.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului si modificarea hotărârii in sensul admiterii in totalitate a acțiunii.

In drept, a invocat art. 304 alin. 1 pct. 4, 7, 8 și 9 C.p.c.

Intimata S.C. A. T. S.A. prin S. Iași legal citată, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului si menținerea sentinței recurate.

Susține că critica recurentului - reclamant cu privire la stabilirea în mod greșit a stării de fapt in care s-a produs evenimentul din data de 06.12.2012, care a dus la avarierea autovehiculului personal condus de soția sa, I. G. C., nu este întemeiată.

Solicită a se observa ca primul obiectiv al expertizei judiciare a privit dinamica desfășurării evenimentului - cauzele si împrejurările producerii evenimentului cauzator de prejudicii.

De asemenea, raportul de expertiza a fost comunicat pârtilor, care nu au formulat obiectiuni in ceea ce privește concluziile acestuia, decât sub aspectul valorii autovehicolului la data producerii evenimentului. În consecință, raportul de expertiza a fost însușit sub celelalte aspecte.

Așadar, în mod corect instanța de fond a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză potrivit cărora: "contactul dintre vehicule s-a produs in condiții meteorologice nefavorabile, pe un carosabil umed al unui sector de drum sinuos, dar si faptului ca vitezele ambelor vehicule nu erau adaptate acestor condiții".

Cu privire la acest aspect, arată că potrivit Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, art.123, in condiții atmosferice similare celor din data evenimentului, se impunea conducătorilor auto deplasarea cu o viteza care sa nu depășească 50 de Km/h, pe acea porțiune de drum, fapt invocat de intimată in cadrul concluziilor scrise.

Pentru aceste considerente, apreciază că in mod temeinic si legal, in considerarea rolului sau activ in aflarea adevărului, pe baza probatoriului din cauza și concluziilor raportului de expertiză, instanța a constatat culpa . cauzator de prejudicii.

Cu privire la valoarea despăgubirii, susține că în mod corect instanța de fond a constatat că expertul s-a aflat in eroare in calcularea vechimii autovehiculului, facand aplicarea Normelor prevăzute in Ordinul CSA 14/2011. Respectând criteriile de calcul al despăgubirii, enumerate strict limitativ de Ordinul CSA (Capitolul V Criterii pentru stabilirea uzurii in cazul pagubelor produse la vehicule), valoarea maximă de despăgubire pe care o putea acorda A. T. Asigurări SA era de 2.892,75 euro, adică 12.543,54 lei.

Consideră că instanța a aplicat în mod corect algoritmul de calcul prevăzut de lege pentru stabilirea vechimii autoturismului, apreciind că acesta nu poate fi încadrat la starea medie, acesta se afla intra-adevar in al 6 lea an de utilizare (5 ani impliniti si doua luni de utilizare din cel de-al 6 lea), motiv pentru care instant corect si legal a înscris autovehiculul Dacia L. in categoria autovehicolelor din anul 6.

Deși autovehiculul in cauza pare să fi avut aspectul unei mașini întreținute, având un parcurs de 101.206 km la bord, in 5 ani si 2 luni de folosința, adică in jur de 20.000 de km/an, mașina nu putea intra in categoria vizata de expert.

In ce privește valoarea epavei, corect, temeinic si legal, instanța de fond a inteles sa retina ca suma finala cea de 964 euro, calculata de expertul M. S. conform algoritmului din Ordinul CSA 14/2011. Suma nu a fost contestata nici de reclamant, care nu a formulat obiecțiuni cu privire la acest aspect.

Aprecierea pur subiectiva a expertului vizând valoarea de 1000 lei a epavei nu putea fi reținuta de către instanța, aceasta suma nefiind susținuta de vreo motivare obiectiva.

In privința penalităților de întârziere, susține că în mod corect instanța de fond a stabilit că acestea nu puteau curge de la data producerii evenimentului, ci de la data rămânerii definitive a sentintei, având in vedere si faptul ca instanța a fost investita pentru a evalua prejudiciul.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 si urm. din C., ordinul CSA 14/2011.

Analizand actele si lucrarile dosarului, hotararea recurata, prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:

In ceea ce priveste legea aplicabila, instanta retine ca legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, dispune în art. 5 că dispozițiile Cod. Civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor ridice născute după ..

Instanța constată că în cauză sunt aplicabile disp. Cod. civ. nou, respectiv art. 1376 cod civil cu privire la răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile create de lucruri, deoarece fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită la data de 6.12.2011, perioadă în care era în vigoare noul codul civil.

Potrivit dispozitiilor art. 1376 al.1 din Codul civil ,,oricice este obligat sa repare independent de orice culpa prejuciul caizat de lucrul aflat in paza sa.

Dispozitiile al.1 sunt aplicabile si in cazul coliziunii unor vehicule sau in alte cazuri similare.,,

S-a instituit un sistem de raspundere de raspundere civila in virtutea caruia, in schimbul primelor de asigurare, societatea de asigurare urmeaza sa plateasca total sau partial, despagubirile cuvenite pentru prejudiciile cauzate pe consideratii de protectie a victimei, pe de o parte, iar pe de alta parte, ca urmare a sistemului agravat al raspunderii pentru fapta lucrului care este angajata chiar dincolo de existenta vinovatiei paznicului juridic.

De altfel, intimata nu contesta faptul ca este raspunzatoare pentru acoperirea prejudiciului produs reclamantului in urma accidentului care a avut loc, ci aceasta nu este de acord cu plata despagubirilor in cuantumul solicitat de catre reclamant.

Sunt incidente si dispozitiile art. 49 din legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania care prevad ca,, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.,,

Pentru antrenarea raspunderii prev. de art. 1376 al.1 Cd.civ. victima prejudiciului trebuie sa faca dovada prejudiciului precum si a raportului de cauzalitate dintre ,,fapta lucrului,, si prejudiciu.

Nu se contesta de parti ca exista o fapta a lucrului constand in accidentul care a avut loc si care au avut ca urmari avarierea grava a autoturismului proprietatea reclamatului Dacia L. proprietatea conducatorului auto asigurat.

Tot de necontestat este si faptul ca aceste avarii ale autoturismului au condus la prejudicirea reclamantului din punct de vedere material.

Fapta, vinovăția și legătura de cauzalitate au fost recunoscute de intervenietul forțat, asiguratul RCA al pârâtei, potrivit poliței de asigurare RCA ./07/R7/YD nr._.

Din inscrisurile depuse la dosar, dar si din concluziile raportului de expertiza auto rezulta că prejudiciul produs, respectiv avarierea autoturismului reclamantului este rezultatul nu numai a faptei intervenientului ci si a reclamantului care, datorită timpului nefavorabil, condițiilor de iarnă cu vizibilitate redusă, carosabil umed, cât și lățimii reduse a sectorului de drum județean, nu a adaptat viteza la conditiile de drum.

Nu pot fi primite criticile recurentului aduse hotararii instantei de fond in legatura cu retinerea dinamicii producerii accidentului, savarsirea faptei ilicite si vinovatia celor implicati in accident nu pot reieși și de alte probe decat procesul verbal de contraventie.

Instanta a retinut veridicitatea si autenticitatea acestui inscris, insa acesta nu are valoarea unei probe absolute in ceea ce priveste dovedirea elementelor raspunderii civile delictuale care pot sa reiasa si din alte inscrisuri depuse la dosar si in special din concluziile unui raport de expertiza intocmit de catre un expert care poate stabili dinamica producerii accidentului.

Potrivit raportului de expertiză, s-a stabilit că, evenimentul rutier s-a produs în condiții meteorologice nefavorabile, pe un carosabil umed al sectorului de drum sinuos, dar și faptului că vitezele ambelor vehicule nu erau adaptate acestor condiții. De asemenea, reacția conducătorului vehiculului avariat_, în urma coliziunii, a fost nepotrivită (a tras stânga de volan) ceea ce a condus la impactul cu parapetul din beton al podețului.

Instanța de fond a reținut în mod corect culpa comună a celor doi conducători auto, împrejurare care are efect asupra cuantumului despăgubirilor la care poate fi obligată societate de asigurări pentru fapta propriului asigurat, în raport de dispozițiile art. 1371 C. civ.

Cu privire la prejudiciul cauzat, ce trebuie reparat de pârâta societate de asigurare, în urma săvârșirii faptei de către asiguratul RCA, instanța reține că acesta trebuie cuantificat la valoarea de despăgubire, calculată potrivit Ordinului CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier.

Tribunalul constata ca si criticile formulate de catre recurent in legatura cu stabilirea valorii auoturismului la data producerii accidentului sunt neintemeiate.

Instanta de fond a retinut in mod corect ca uzura se calculează prin aplicarea unui coeficient de uzură asupra valorii de nou a vehiculului la data producerii evenimentului asigurat, coeficientul de uzură stabilindu-se în funcție de gradul de întrebuințare, numărul de kilometri parcurși cu vehiculul, precum și vechimea în exploatare.Potrivit certificatului de înmatriculare depus la dosar la fila 9, vehiculul cu număr de înmatriculare_ este înmatriculat la data de 08.11.2006. Așadar, la data producerii accidentului, respectiv 06.12.2011, vehiculul avea 5 ani și 1 lună, ceea ce înseamnă că vehiculul avea 5 ani împliniți și era trecut în al 6-lea an.

P. urmare, coeficientul de uzură al vehiculului este de 62 % - așa cum rezultă din anexa 3 la norme, și cum pârâta a calculat.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate în legătură cu cererea privind penalitățile de întârziere, Tribunallul apreciază că sunt neîntemeiate.

b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (…).

Reclamantul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu, deoarece lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul penalităților datorate pe perioada întârzierii la executare.

Însă, reclamantul trebuie să dovedească doar nerespectarea obligațiilor de către asigurator prevăzute de Ordinul 14/2011, vinovăția acestuia, condiții necesare acordării oricărei despăgubiri.

Pârâta S. C. Allinatz Ț. SA nu dat dovadă de pasivitate, a răspuns solicitării reclamantului și a efectuat investigații proprii, pentru soluționarea cererii formulate privind acordarea de despăgubiri.

Întrucât creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, instanța apreciază că de la această dată, pârâta datorează penalități de întârziere, în cuantum de 2% pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de1446,375 euro, reprezentând despăgubiri civile.

F. de cele aratate, Tribunalul apreciază ca recursul formulat este nefondat, urmând sa fie respins.

In baza art.312 Cd.pr.civ. Tribunalul va menține sentința civilă nr. 2638/2013 a Judecătoriei Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de I. I. împotriva sentinței civile nr. 2638/2013 a Judecătoriei Bârlad, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 31 martie 2014.

Președinte,

D. E. S.

Judecător,

A. A.

Judecător,

M. C.

Grefier,

R. A.

Red./tehn: A.A./28.04.2014

2 ex./05.05.2014

Judecătoria Bârlad: judecător B. G.

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Fond funciar. Decizia nr. 117/2015. Tribunalul VASLUI →

Pretenţii. Decizia nr. 180/2014. Tribunalul VASLUI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 180/2014. Tribunalul VASLUI