Contestaţie la executare. Decizia nr. 861/2014. Tribunalul VASLUI

Tribunalul VASLUI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 861/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 861/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 861/A

Ședința publică de la 15 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. M.

JudecătorA. I. Z.

Grefier A.-R. V.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă R. I. în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA J. A FINANȚELOR P. V., împotriva sentinței civile nr. 718 pronunțată la data de 12.03.2014 de Judecătoria V., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă apelanta reclamantă R. I., lipsind reprezentantul intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza s-a amânat la solicitarea apelantei reclamante pentru angajare apărător, iar în cauză se solicită judecarea și în lipsă;

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Apelanta reclamantă R. I., având cuvântul, precizează că nu a reușit să-și angajeze apărător întrucât nu are posibilități financiare.

Instanța pune în discuție propunerea de probe, așa cum acestea au fost solicitate prin cererea de apel.

Apelanta reclamantă R. I., având cuvântul, în legătură cu proba cu expertiză solicitată prin cererea de apel, precizează că nu știe ce expertiză ar fi oportună în cauză, însă solicită a se stabili prin expertiză cât are de plătit fiecare, întrucât hotărârea judecătorească constituie titlu executoriu pentru toată suma, fără a specifica suma ce-i revine fiecăruia. Un raport de expertiză contabilă cu privire la suma pentru care este executată prin hotărârea judecătorească. În ceea ce privește înscrisurile, arată că a adus toate înscrisurile pe care le avea.

Instanța consideră că nu se impune administrarea probei cu expertiză contabilă în faza procesuală a apelului, față de teza probatorie arătată de apelanta reclamantă și având în vedere faptul că titlul executoriu îl reprezintă o hotărâre judecătorească.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul acordă apelantei cuvântul în susținerea apelului.

Apelanta reclamantă R. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum acesta a fost formulat, întrucât hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală. Precizează că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că dânsa nu a fost în același timp administrator cu M. C., fiind pusă la plata aceleiași sume cu sus-numitul. Arată că a fost administrator 4 zile la societatea respectivă.

Societatea a fost înființată în anul 2008, însă dânsa la delegat pe M. I., cu procură specială, să lucreze pentru societate, acesta lucrând până în anul 2010. După anul 2010, societatea a fost cesionată lui M. C.. Arată că nu a fost asociată cu M. C.. Greșit a fost obligată la plata aceleiași sume cu M. C.. Lichidatorul a scris greșit asociat. Din 2010 societatea a fost cesionată. Este pensionară și are un singur imobil. Nu poate să stea cu chirie. Nu are cu ce să trăiască.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 718 pronunțată la data de 12.03.2014 de Judecătoria V., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 718 din 12.03.2014 Judecătoria V. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea R. I., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. V..

A respins ca neîntemeiată cererea formulată de contestatoare în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;

În conformitate cu dispozițiile art. 136 – 149 Cod pr. fiscală, intimata a demarat procedura execuțională prin emiterea și comunicarea Somației nr._/13.03.2013 si a Titlului executoriu nr._ /13.03.2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 136 alin.1 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.,,

Astfel prin sentința civilă nr. 289/F/25.04.2012, definitivă la data de 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ /a2, contestatoarea a fost obligată să suporte din averea personală suma de 47.689 lei din pasivul ..,creanță nerecuperată a intimatei în cadrul procedurii, fiind în sumă de 3.620.830 lei, astfel cum rezultă din tabelele creditorilor debitoarei întocmite de lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L Huși și publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 712 alin.2 Cod pr. civ.: „dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă”.

Potrivit art.173 din O.G.92/2003, persoanele interesate pot formula contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod, de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Potrivit al (3) din același act normativ, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu, în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În prezenta cauză titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 289/F/25.04.2012, definitivă, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ /a2, debitorul fiind în imposibilitatea invocării pe calea contestației la executare a motivelor de fapt și de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

Sub acest aspect este de remarcat faptul că doar în situația în care titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească pot fi invocate în susținerea contestației la executare apărări de fond (ce vizează temeinicia /legalitatea titlului executoriu).

Aspectele invocate de către contestatoare referitoare la faptul că nu datorează sumele care fac obiectul executării silite nu pot fi cenzurate de către instanță pe calea contestației la executare, întrucât o astfel de analiză excede procedurii de executare silită în materie fiscală, putând face obiectul unei contestații împotriva actelor administrativ fiscale, conform dispozițiilor art. 205 și următoarele din O.G nr.92/2003.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 205 alin.1 din O.G nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia în condițiile legii.

Contestația la executare în materie fiscală poate avea ca obiect aspecte formale ce privesc executarea silită fără însă a se putea contesta fondul titlului executoriu ce reprezintă fondul titlului de creanță și care poate fi suspus procedurii speciale administrative, urmată de calea contenciosului administrativ.

Prin precizările formulate de contestatoare la data de 06.11.2013, a fost criticată pentru nelegalitate întreaga procedură execuțională în condițiile în care în titlul executoriu se prevede că executarea silită urmează a fi efectuată de executor judecătoresc în baza documentației existente la lichidatorul judiciar, intimata procedând la punerea în executare silită a titlului executoriu prin organele proprii.

Analizând critica contestatoarei referitoare la legalitatea procedurii execuționale demarată de intimată prin intermediul organelor proprii de executare, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 136 alin.6 din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „în cazul în care potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispozițiile cap.IV din Lega nr.85/2006 privind procedura insolvenței și pentru creanțe fiscale prin derogare de la dispozițiile art. 142 din Legea nr.85/2006, executarea silită se efectuează de organele de executare în condițiile prezentului cod”.

Contestatoarea a formulat precizări la data de 08.01.2014 prin care a înțeles să formuleze contestație împotriva Raportului de evaluare a apartamentului proprietatea contestatoarei, sub aspectul evaluării mult inferioare a imobilului precum și în ceea ce privește modalitatea de descriere a acestuia.

In realitate, în măsura în care debitorul invocă neregularități ale raportului de evaluare, atât raportul cât și actele subsecvente de executare pot fi anulate de instanțe.

In speță însă, contestatoarea nu invocă neregularități concrete ale raportului de evaluare ci consideră că imobilul supus executării silite au fost subevaluat.

Sub acest aspect, este de remarcat faptul că evaluarea exprima o opinie asupra unei valori. Evaluarea imobiliară este o analiza, o opinie sau concluzie referitoare la natura, calitatea, valoarea sau utilitatea unor anumite interese sau aspecte, ale unei anumite proprietăți imobiliare, exprimata de o persoana imparțială specializata in analiza si evaluarea proprietăților (evaluatorul imobiliar).

Din conținutul raportului de evaluare (fila 132-148) rezulta ca expertul a utilizat în mod corect criteriile de determinare a valorii si nu exista nici un indiciu al faptului că nu ar fi fost respectate standardele invocate de către contestator.

In plus, în prezenta procedură nu s-a făcut dovada în condițiile art.248 Cod pr. civ. că prețul estimat de expert PFA C. T. A. nu corespunde realității, simpla aserțiune a contestatoarei în acest sens nefiind de natură a forma instanței o convingere contrară.

Referitor la critica de nelegalitate a actului de urmărire silită – proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile, nr._ din 01.03.2013 (f.177 din dosarul de executare silită), instanța a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 149 alin.5 din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, intimata a procedat la aplicarea sechestrului asupra imobilului apartament aparținând contestatoarei R. I., pentru stingerea creanței fiscale în cuantum de 47.689 lei, sechestrul constituind ipotecă legală.

Totodată instanța a constatat faptul că au fost respectate dispozițiile prevăzute de art.136 și art. 141-145 din O.G. 92/2003, ce reglementează procedura de punere în executare silită a creanțelor fiscale, iar contestația la executare este neîntemeiata si a fost respinsă.

Cheltuielile de judecată în sumă de 450 lei reprezentând 50% din cuantumul taxei de timbru avansată de stat prin admiterea în parte a cererii de ajutor public judiciar formulată de contestatoare, prin încheierea de ședință din data de 04.09.2013, au rămas în sarcina statului potrivit dispozițiilor art. 19 din OU.G nr.51/2008 potrivit cărora: „Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia”.

Potrivit dispozițiilor art. 453 Cod pr. civ., față de considerentele susmenționate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de contestatoare în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel reclamanta R. I., apreciind că sentința este nelegală și netemeinică.

1.Instanța de fond a respins in mod greșit, si prin indicarea unor motive eronate contestația sa cu privire la titlul executoriu.

Astfel, in mod greșit a reținut Judecătoria V. in motivarea hotărârii judecătorești apelate ca „prin sentința civila nr. 289/F/25.04.2012, definitiva la data de 22.02.2013 pronunțata de Tribunalul V. in dosarul nr._ /a2, contestatoarea a fost obligata sa suporte din averea personala suma de 47 689 lei...".

In realitate, prin sentința civila nr. 289/F/25.04.2012 Tribunalul V. admiterea in parte a acțiunii privind atragerea răspunderii patrimoniale si obligarea subsemnatei si a numitului M. C. la plata sumei de 47 689 lei.

Așa cum s-a arătat si in contestația la executare . a fost înființata de R. I. si M. I. la data de 12.09.2008, reclamanta îndeplinind funcția de administrator in primele patru zile după înființare, după care a delegat toate atribuțiile specifice funcției de administrator, prin procura speciala, numitului M. I. care a condus societatea pana Ia data de 21.05.2010, când activul si pasivul societății au fost cesionate către M. C.. Este evident ca M. I. si M. C. au ocupat funcția de administrator ai aceleiași societăți in etape succesive si nu concomitente, situație in care răspunderea lor nu putea fi solidara, ci trebuia stabilita in mod individual proporțional cu culpa fiecăruia.

M. I. a recunoscut in fata judecătorului sindic ca el a fost cel care a îndeplinit in mod efectiv atribuțiile de administrare a societății de la momentul înființării si pana la momentul cesiunii către M. C.. Cu toate acestea judecătorul sindic a apreciat in mod greșit ca deși acesta a îndeplinit cea mai mare parte a acestor atribuții, reclamanta nu ar fi fost străina de actele de conducere ale societății.

Tribunalul V. a admis in parte acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale, insa din motivarea acesteia nu reiese ce reprezintă partea de pretenții in suma de 47 689 lei, aspect care se impunea a fi lămurit cu atât mai mult cu cat la plata acestei sume au fost obligate deopotrivă doua persoane care au condus societatea in mod succesiv si nu concomitent, in cazul reclamantei, doar timp de 4 zile).

Astfel, prin titlul executoriu sentința civila nr. 289/2012 au fost obligați la plata sumei de 47 689 lei atât reclamanta cât si M. C. deși in motivarea aceleiași hotărâri judecătorești - pagina 3 penultimul paragraf judecătorul sindic retine ca, creanța AFP V. pentru care s-a formulat acțiunea a fost anterioara cesiunii, si in Ioc sa-I excludă de Ia atragerea răspunderii pe numitul M. C.-administrator al societății dupa cesiune, din eroare il exclude de la atragerea răspunderii pe M. I. - administrator in baza procurii date de reclamantă pana la momentul cesiunii, perioada în care se presupune ca a fost înregistrata creanța datorata AFP V..

Aceasta confuzie intre cele doua persoane M. si M. a fost reluata si titlul executoriu - sentinta civila nr. 289/2012 unde se arata ca trebuie reținuta atat răspunderea reclamantei, cat si a lui M. C. pentru atribuțiile delegate prin procura, desi din înscrisurile aflate la dosar reiese fara dubiu ca singura procura a fost întocmita de reclamantă pentru M. I. si nu pentru M. C..

M. I. a fost condamnat penal pentru activitatea defectuoasa desfășurata in cadrul . si deși judecătorul sindic a reținut consecințele acestei condamnări, nu a arătat daca a avut in vedere la momentul stabilirii sumei pentru care a fost admisa in parte acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale, si suma la care instanța penala l-a obligat pe M. I. ca o consecința a condamnării penale-27 361,20 lei. Deși prin sentința civila 289/2012 au fost obligați la plata sumei de 47 689 lei atat reclamanta cat si numitul M. C., doua persoane care au condus societatea in mod succesiv si nu concomitent, situație in care răspunderea nu putea fi in nici un caz solidara, la dosarul de executare silita nu se regăsește nici un act de executare efectuat fata de numitul M. C.. AJFP V. a preferat in mod nejustificat sa execute direct cel mai important bun din patrimoniul reclamantei.

Este astfel evident ca sunt necesare lămuriri suplimentare cu privire la titlul executoriu ce se executa situație in care se impune admiterea contestației la titlu.

Judecătoria V. motivează refuzul de a analiza motivele de fapt si de drept indicate de reclamantă in contestația la titlu formulata in aceasta cauza prin indicarea unui text de lege greșit, respectiv disp. art. 173 din OG nr. 92/2003 care fac trimitere la termenul de formulare a contestației la executare.

De altfel, Judecătoria V. a menționat in motivarea soluției pronunțate si disp. Art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 care fac referire directa la contestarea unor acte administrativ fiscale, ceea ce nu este cazul in speța de fata in care vorbim de acte de executare silita fiscala in baza unei hotărâri judecătorești. Si acest motiv expus de instanța de fond este străin de natura prezentei cauze.

2. Instanța de fond a respins in mod greșit motivul de contestație privind efectuarea prezentei executări silite de către o instituție care potrivit titlului executoriu nu era competenta.

Astfel, s-a arătat in contestația formulată ca prezenta executare silita a fost efectuata de către o instituție, in speța AJFP V. care raportat titlului executoriu sentința civila nr.289/25.04.2012 nu avea aceasta calitate.

Altfel spus, prezenta executare silita a fost desfășurata cu încălcarea gravă a dispozițiilor cuprinse chiar in dispozitivul sentinței civile nr. 289/25.04.2012 a Tribunalului V. ce a constituit titlul executoriu pentru instituția parata intimata.

Se poate observa ca executarea silita a fost efectuata chiar de către instituție contrar dispozițiilor judecătorului sindic care dispusese in dispozitivul sentinței civile nr. 289/2012 ca executarea acesteia sa se faca prin intermediul unui executor judecătoresc in baza documentației existente la lichidatorul judiciar.

Astfel s-a dispus prin sentința civila nr. 289/2012 a Tribunalului V.:

" încuviințează executarea sumei de mai sus după închiderea procedurii, prin executorul judecătoresc, si repartizarea acesteia potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea insolventei, in baza unui tabel definitive consolidate pus la dispoziția executorului de lichidatorul judiciar reclamant".

Se poate observa ca instituția intimata a acceptat întocmai si nu a contestat aceasta dispoziție a judecătorului sindic in condițiile in care nu a formulat recurs in dosarul nr._ /a2.

Cu toate acestea, contrar dispozițiilor judecătorești, intimata a procedat la punerea in executare a acestei hotărâri judecătorești prin mijloace proprii si nu prin intermediul unui executor judecătoresc.

In plus, au fost inculcate si disp. art. 623 raportat la disp. art. 625 Cod procedura civila conform cărora executarea silita se realizează numai de către executorul judecătoresc si este interzisa efectuarea de acte de executare de către de către alte persoane sau organe.

In plus intimata nu a avut nici o opoziție in acest dosar privind contestația la executare, lipsa calității sale de a efectua executarea silita invocata de subsemnata.

In aceste condiții se impunea anularea întregii executări efectuate de către o persoana care nu avea calitatea necesara in acest sens.

Judecătoria V., insa a respins motivarea fără a o analiza, ci doar s-a rezumat la a invoca disp. art. 136 alin. 6 din OG nr. 92/2003.

Potrivit acestor dispoziții legale:

„În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, in conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile prezentului cod".

Conform disp. art. 142 din Legea 85/2006 executarea silita se realizează de executorul judecătoresc in baza Codului de procedura civila.

Este evident, din interpretarea celor doua texte de lege, ca disp. art. 136 alin. 6 din OG nr. 92/2003 fac referire la dispozițiile legale aplicabile in situația atragerii răspunderii organelor de conducere si pentru creanțe fiscale, respectiv Codul de procedura fiscala, si nu fac referire in nici un caz la organul de executare competent.

Acest text de lege nu consfințește in nici un fel ideea sugerata de instanța de fond, conform căreia executarea trebuie efectuata de către organul fiscal, ci prevede in mod clar ca executarea va fi efectuata de același organ de executare prevăzut de legea insolvenței, respectiv executorul judecătoresc, dar cu aplicarea regulilor de procedura fiscala si nu de procedura civila.

In aceste condiții, se impunea admiterea acestui motiv al contestației, si anularea întregii executări efectuate de către o persoana care nu avea competenta necesara in acest sens.

3.Instanța de fond a apreciat in mod greșit ca raportul de expertiza privind evaluarea imobiliara a fost corect întocmit.

Raportul de evaluare a bunului imobil urmărit nu reflecta nici pe departe valoarea reala a apartamentului, prețul stabilit nefiind o consecința a unei evaluări efective la fata locului. Acest aspect reiese fara dubiu din conținutul actului contestat.

4.Instanța de fond nu a analizat motivul de contestație conform căruia procesului verbal de sechestru nr._/23.09.2013 nu i-a fost comunicat, conform dispozițiilor legale in vigoare, anterior intabulării dreptului de ipoteca legală.

5.Instanța de fond nu a analizat motivul de contestație conform căruia prezenta executare silita a fost efectuata cu încălcarea disp. art. 154 alin. 3 din Cod procedura fiscala .

Astfel, la începerea executării silite împotriva reclamantei, AJFP V. trebuia sa aibă in vedere, dispozițiile art. 154 alin. 3 din Cod procedura fiscala conform cărora: „în cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spațiu/ minim locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare".

Prin urmare, intimata nu avea dreptul sa efectueze executarea silita asupra imobilului ce are calitatea de spațiu minim de locuit pentru reclamantă.

Se poate observa din înscrisurile aflate la dosar ca reclamanta nu mai are in proprietate un alt imobil in afara de acest apartament, unde de altfel si figurează cu domiciliul legal, fiind astfel spațiul de locuit conform dispozițiilor legale.

Pentru toate aceste aspecte a solicitat reclamanta admiterea apelul așa cum a fost formulat.

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. V., a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta R. I. si menținerea ca temeinica si legala a Sentinței civile nr. 718/12.03.2014, pronunțata de Judecătoria V., pentru următoarele motive;

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei V., sub nr._ la data de 17.07.2013, contestatoarea R. I. a solicitat in contradictoriu cu AFP V., anularea formelor de executare, respectiv somația nr._/13.03.2013 si titlul executoriu nr._/13.03.2013.

Judecând cauza, Judecătoria V. prin sentința civila nr. 718/12.03.2014 a respins contestația la executare formulata de contestatoarea R. luliana, in contradictoriu cu intimata A.J.F.P. V..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut faptul ca in prezenta cauza, titlul executoriu este reprezentat de Sentința Civila Nr. 289/F/25.04.2012, definitiva, pronunțata de Tribunalul V. in dosarul nr._ /a2, astfel încât raportat dispozițiilor art. 712 alin.(2) Cod proc. civ. si ale art. 172 alin.(3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proc. fisc. rep., in condițiile in care executarea silita se face in temeiul unei hotărâri judecătorești, debitorul nu poate invoca pe calea contestației motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in prima instanța sau . atac ce i-a fost deschisa.

De asemenea, considera ca in mod corect instanța de fond, analizând critica contestatoarei referitoare la legalitatea procedurii executionale demarata prin intermediul organelor proprii de executare, a reținut ca potrivit dispozițiilor art. 136 alin.6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proc. fisc. rep. cu modificările si completările ulterioare: „În cazul in care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, in conformitate cu dispozițiile cap. IV din Lg. nr. 85/2006 privind procedura insolventei, si pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Lg. nr. 85/2006, executarea silita se efectuează de organul de executare in condițiile prezentului cod."

Referitor la motivul invocat de apelanta contestatoare cu privire la faptul ca instanța nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile, considera aceste critici nefondate, in condițiile in care instanța prin hotărârea pronunțata a constatat ca au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 136 si ale art. 141-149 din O.G. nr. 92/2003, ce reglementează procedura de punere in executare silita a creanțelor fiscale.

Raportat criticilor referitoare la faptul ca instanța de fond a apreciat in mod greșit ca raportul de expertiza privind evaluarea imobiliara a fost corect întocmit, considera corecte concluziile instanței referitoare la faptul ca expertul care a întocmit raportul de evaluare a utilizat in mod corect criteriile de determinare a valorii, neexistând nici un indiciu al faptului ca nu ar fi fost respectate standardele invocate de către contestator sau ca prețul estimat prin raportul de evaluare nu corespunde realității.

In fapt, Administrația Finanțelor P. a municipiului V. in calitate de organ fiscal competent si organ de executare al debitoarei R. I., in conformitate cu dispozițiile art. 136-149 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proced. Fiscala, a început executarea silita a debitoarei prin emiterea si comunicarea somației nr._/01.10.2012 însoțita de un exemplar al titlului executoriu nr._/13.03.2013.

Astfel, in conformitate cu dispozițiile art. 136(1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proc. fisc., "in cazul in care debitorul nu isi plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silita, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului in care exista o cerere de restituire/rambursare in curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscala datorata de debitor".

Pe fondul cauzei, prin sentința civila Nr. 289/F/25.04.2012 definitiva si irevocabila, pronunțata de Tribunalul V., in dosarul nr._ /a2, contestatoarea a fost obligata sa suporte din averea personala, suma de 47.689 lei din pasivul . V., creanța nerecuperata a Administrației Finanțelor P. a municipiului V. in cadrul procedurii, fiind in suma de 3.620.830 lei, astfel cum rezulta si din tabelele creditorilor debitoarei, întocmite de lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. H. si publicate in Buletinul Procedurilor de Insolventa.

Raportat faptului ca titlul executoriu in cauza il constituie o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, in conformitate cu prevederile art. 712(1) NCPC, "debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept p care le-ar fi putut opune in cursul judecații in prima instanța sau . atac ce i-a fost deschisa".

Dispozițiile art. 712 alin. 2 Noul Cod procedura civila prevăd ca "In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca, se pot invoca in contestația la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legătura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desființarea lui".

In consecința, doar in situația in care titlul executoriu nu este emis de o instanța de judecătoreasca se pot invoca in contestația la executare apărări de fond. In condițiile in care s-ar pune in discuție in fata instanței de executare validitatea titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătoreasca, ar însemna o încălcare a puterii lucrului judecat. Singurul caz in care contestatorul poate sa invoce apărări de fond este acela in care invoca motive de stingere a obligației, posterioare hotărârii ce se executa si nu anterioare acesteia.

Toate împrejurările anterioare pronunțării sentinței civile Nr. 289/F/25.04.2012, au putut fi invocate la instanța de fond si de recurs.

In același sens sunt si dispozițiile art.172 alin. 3 din O.G. NR. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, conform cărora contestația poate fi făcuta si împotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanța judecătoreasca sau de un alt organ jurisdicțional si daca pentru contestarea lui nu exista alta procedura prevăzuta de lege.

Pentru motivele arătate, a solicitat intimata respingerea apelului formulat si menținerea ca temeinica si legala a sentinței civile NR. 718/12.03.2014 pronunțata de Judecătoria V..

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține următoarele:

În fapt, prin Sentința civilă nr.289/F/25.04.2012 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ /a2, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1590/20.10.2012, R. I. a fost obligată, alături de M. C., în calitate de foști asociați ai ., în cadrul angajării răspunderii lor patrimoniale, să plătească lichidatorului judiciar al societății, Estconsult IPURL Huși, suma de 47.689 lei. A fost totodată încuviințată executarea silită a celor doi debitori pentru suma anterior menționată, după închiderea procedurii, și repartizarea acesteia conform art.142 alin.(2) din Legea insolvenței.

La data de 17.07.2013, R. I. a formulat contestația la executare înregistrată sub nr._ la Judecătoria V., împotriva somației, titlului executoriu și tuturor formelor de executare, precum și împotriva executării însăși, invocând următoarele motive: 1. în mod incorect a fost angajată și răspunderea sa patrimonială în condițiile în care administratorul M. I. a fost condamnat penal pentru activitatea defectuoasă desfășurată în cadrul societății; 2. în mod greșit a fost obligată la plara sumei respective din moment ce nu a fost decât 4 zile administrator al societății respective; 3. în condițiile în care ea și celelalte două persoane au fost administratori în mod succesiv, este necesară lămurirea înțelesului, întinderii și modalității de aplicare a titlului executoriu constând în ..04.2012 a Tribunalului V., cu privire la întinderea sumei menționate, pentru a se indica defalcat ce parte din această datorie s-a produs ca urmare a administrării defectuoase a fiecăruia dintre administratori.

Ulterior, la data de 23.09.2013, AJFP V. a procedat la punerea sub sechestru a imobilului-apartament proprietatea contestatoarei, fiind întocmit procesul-verbal nr._/23.09.2013, cu privire la care, prin precizările formulate la data de 18.10.2013, contestatoarea și-a completat contestația la executare, arătând că s-a procedat la intabularea unui drept de ipotecă legală în baza acestui proces, fără ca instituția intimată să îi comunice anterior acest înscris.

Prin precizările formulate la data de 06.11.2013, contestatoarea a susținut că au fost încălcate dispozițiile Sentinței civile nr.289/2012 prin aceea că executarea se realizează de către instituția intimată iar nu de un executor judecătoresc.

După primul termen de judecată care a avut loc la data de 20.11.2013, respectiv la data de 08.01.2014, contestatoarea și-a completat contestația la executare în sensul contestării inclusiv a raportului de evaluare a apartamentului întocmit în cadrul executării silite desfășurate de intimată în luna decembrie 2013, arătând că „evaluarea are caracter estimativ, nefiind efectuată în baza unei analize amănunțite și a unei cercetări efective la fața locului”; „evaluatorul și-a permis să aprecieze în Raport (…) atât uzura fizică, cât și deprecierea funcțională”.

Raportat la cele solicitate la prima instanță, la hotărârea pronunțată și la motivele de apel formulate, analizate în conformitate cu dispozițiile art.477 C., referitoare la Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, Tribunalul reține că motivele de apel sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

1. Primul motiv de apel privește nelămurirea întinderii titlului executoriu constând în Sentința civilă nr.289/2012 a Tribunalului V., prin care s-a angajat și răspunderea patrimonială a apelantei, pentru întreaga sumă, alături de M. C., chiar dacă ea a fost administratorul societății numai 4 zile.

Motivul de apel corespunde motivelor 2 și 3 din contestația la executare inițială.

În această privință, Tribunalul notează că, din expunerea motivelor 2 și 3 ale contestației, rezultă că s-a înțeles formularea unei contestații la titlu, în sensul art.711 alin.(2) C., care să aibă ca obiect, nu valabilitatea titlului executoriu, ci „lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea” acestuia.

Astfel fiind, erau incidente prevederile art.713 alin.(5) C. potrivit cărora: „contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută (…)”. Rezultă așadar că, pentru o sentință civilă pronunțată de judecătorul sindic din cadrul tribunalului, competența aparținea acestei din urmă instanță.

Deși competența materială anterior enunțată este de ordine publică, neinvocarea ei de către părți sau din oficiu până la primul termen de judecată, inclusiv, (în urma unei calificări a cererii prin raportare la art.22 alin.(4) C., urmată de măsura disjungerii și cea a declinării,) atrage acoperirea nulității părții din hotărâre prin care s-a soluționat contestația la titlu, pentru acest motiv, neputând fi pusă în discuție direct în apel urmând ca titlul executoriu să fie avut în vedere în forma actuală.

Se reține astfel că apelanta este executată pentru întreaga sumă de 47.689 lei, actele de executare fiind emise în acest sens. Deși în dispozitivul Sentinței civile nr.289/2012 a Tribunalului V. nu este menționată natura obligației debitorilor (solidară sau divizibilă), acest fapt se regăsește însă în considerente (fila 5, paragraful penultim) unde se arată că, R. I. este ținută în solidar la obligația de acoperire a prejudiciului, obligația solidară presupunând posibilitatea executării silite a unuia dintre debitori pentru întreaga creanță.

Reține totodată Tribunalul că prima instanță a analizat totuși motivele 2 și 3, împreună cu motivul 1 al contestației inițiale (referitor la greșita obligare și a contestatoarei la suportarea prejudiciului de 47.689 lei), din perspectiva imposibilității invocării în cadrul contestației la executare a unor motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost respinsă.

Din acest punct de vedere, față de motivele contestației inițiale, prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a prevederilor art.712 alin.(1) C., reținând în mod corect că motivele invocate repun în discuție fondul judecății inițiale, fapt prohibit în condițiile în care contestatoarea a exercitat calea de atac a recursului împotriva Sentinței civile nr.289/2012, recurs care a fost respins.

2. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel ce corespunde motivului de nelegalitate a executării silite invocat prin precizările din data de 06.11.2013, Tribunalul constată că prima instanța a reținut în mod corect aplicarea prevederilor art.136 alin.(6) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură civilă, în sensul că, în situația în care a fost angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispozițiile cap.IV din Legea nr.85/2006, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la dispozițiile art.142 din Legea nr.85/2006, executarea silită se efectuează de organele de executare în condițiile prezentului cod.

Rezultă așadar că, atunci când răspunderea patrimonială se antrenează și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la regula conform căreia executarea silită se realizează de un executor judecătoresc, executarea va fi efectuată de organele de executare prevăzute de Codul de procedură fiscală, în speță AJFP V.. Din considerentele Sentinței civile nr.289/2012 rezultă că suma care a fost reținută în final ca prejudiciu face parte din suma indicată de AJFP V. cu titlu de creanță împotriva ..

În plus, se impune a fi menționat că, modalitatea în care urmează a fi efectuată executarea silită este prevăzută de lege iar nu lăsată la aprecierea judecătorului sindic pentru a se pune în discuție nerespectarea hotărârii judecătorești.

Având în vedere aceste împrejurări, dispozițiile legale anterior menționate dar mai ales Decizia nr.6/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, potrivit căreia „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.142 alin.(1) din Legea nr.85/2006, raportat la art.136 alin.(6) din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condițiile art.138 din legea nr.85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscalei și ceilalți creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală”, Tribunalul reține ca neîntemeiat și acest motiv de apel, executarea silită fiind în mod corect desfășurată exclusiv de AJFP V., organe de executare în contextul procedurii fiscale.

3. În analizarea celui de-al treilea motiv de apel, Tribunalul reține în primul rând că, atât procesul-verbal de sechestru, cât și evaluarea apartamentului au fost subsecvente formulării contestației la executare inițiale. Contestația formulată și cu privire la aceste aspecte, după primul termen de judecată, are caracterul unei cereri completatoare, în contextul în care, potrivit art.712 alin.(3) C. contestația poate fi modificată doar pentru motive care existau la data formulării contestației inițiale. Astfel fiind, era necesară aplicarea prevederilor art.204 alin.(1) și (3) C., cu urmărirea respectării timbrajului aferent.

Cu toate acestea, această neregularitate nu a fost invocată de partea adversă, sens în care, cu privire la motivul de apel formulat, Tribunalul reține că, deși apelanta a contestat la fond evaluarea efectuată, contestația sa nu a fost susținută din punct de vedere probatoriu, așa cum avea obligația conform art.249 Cod procedură civilă. În atare condiții, reanalizând motivul de contestație, Tribunalul constată că în mod corect a apreciat prima instanță că din conținutul raportului de evaluare (fila 132-148) rezulta ca expertul a utilizat în mod corect criteriile de determinare a valorii si nu exista nici un indiciu al faptului că nu ar fi fost respectate standardele invocate de către contestator.

În plus, în prezenta procedură nu s-a făcut dovada că prețul estimat de expert PFA C. T. A. nu corespunde realității, simpla aserțiune a contestatoarei în acest sens nefiind de natură a forma instanței o convingere contrară.

4. În mod greșit apreciază apelanta că prima instanță nu a analizat motivul privind necomunicarea procesului-verbal de sechestru anterior notării lui în cartea funciară. În hotărâre se menționează că sechestrul instituit de organele de executare fiscale reprezintă deja o ipotecă legală, conform art.154 alin.(6) Cod procedură fiscală, față de care există obligația notării din oficiu în cartea funciară. De aceea, eventuala necomunicare a procesului-verbal de sechestru anterior înscrierii ipotecii legale în cartea funciară poate genera cel mult o nulitate a actului de executare, nulitate condiționată de existența unei vătămări, vătămare a cărei dovadă nu a fost făcută în cauză.

5. În privința celui de-al cincilea motiv de apel constând în aceea că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la nerespectarea de către organul de executare a prevederilor art.154 alin.(3) Cod procedură fiscală (referitoare la interdicția executării spațiului minim de locuit), Tribunalul reține că în mod corect prima instanță nu a făcut vorbire despre acest aspect din moment ce el a fost pentru prima dată menționat în cel de-al doilea set de concluzii scrise depuse la Judecătoria V. după închiderea dezbaterilor.

Așa cum s-a menționat anterior, este posibilă completarea motivelor contestației la executare, însă se impune ca această completare să survină până la închiderea dezbaterilor, pentru a putea fi pusă în discuția contradictorie a părților.

Nereluarea din oficiu a dezbaterilor prin repunerea cauzei pe rol nu face obiectul niciunui motiv de apel formulat în cauză. Astfel fiind, motivul de nelegalitate a executării silite în discuție apare ca fiind invocat direct în apel, ceea ce contravine dispozițiilor art.478 alin.(3) C., potrivit cărora „în apel nu se pot formula pretenții noi”. Tribunalul consideră că este vorba despre o „pretenție nouă” dat fiind că eventuala nerespectare a unor dispoziții legale constituie motiv distinct de nelegalitate a executării, care comportă o analiză distinctă, cu respectarea dublului grad de jurisdicție.

În consecință, Tribunalul va respinge apelul formulat și va menține hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de R. I. împotriva Sentinței civile nr.718/12.03.2014 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2014.

Președinte,

D. M. M.

Judecător,

A. I. Z.

Grefier,

A.-R. V.

Red. A.I.Z.

Tehnored. A.I.Z./A.V./14.11.2014

2 ex./

Comunicat 2 ex./

Judecătoria V. – Judecător M. E. D.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 926/2015. Tribunalul VASLUI		Plângere contravenţională. Decizia nr. 1245/2014. Tribunalul... →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 861/2014. Tribunalul VASLUI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 861/2014. Tribunalul VASLUI