Contestaţie la executare. Decizia nr. 75/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-01-2012 în dosarul nr. 75/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVIL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 75/R/2012
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Grefier E. G.
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. V., în contradictoriu cu intimata S.C. T. S. T. S.R.L. V. și intimata A.N.A.F. - DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. V., împotriva sentinței civile nr. 3747/27.10.2011 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 11 ianuarie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.01.2012, când s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3747/27.10.2011 Judecătoria V. a admis contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL V., în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRATIA FINANTELOR P. V., A.N.A.F – DIRECTIA G. A FINANȚELOR P. V., împotriva Deciziei de instituire a măsurilor nr._ din data de 02.03.2011 și a Procesului verbal de sechestru asigurator nr._ încheiat la data de 03.03.2011.
A anulat Decizia de instituire a măsurilor nr._ din data de 02.03.2011 și Procesul verbal de sechestru asigurator nr._ încheiat la data de 03.03.2011.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, ca urmare a controlului fiscal efectuat asupra societății contestatoare s-a individualizat creanța fiscală în cuantum de_ de lei reprezentând accize neachitate. D. urmare, împotriva contestatoarei a fost demarată procedura de executare silită în cadrul căreia intimata Administrația Finanțelor P. V., în calitate de organ de executare a comunicat contestatoarei Decizia de instituire a măsurilor din data de 11.11.2010 și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile din 12.11.2010 (filele 28-33) instituindu-se măsura asiguratorie a sechestrului asigurator pentru o . bunuri mobile ale societății în valoare totală estimată de_ lei.
Ulterior, prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 31.01.2011 s-a individualizat creanța fiscală de_ lei reprezentând accize și dobânzi, cu_ lei mai mult decât creanța calculată anterior, în noiembrie 2010. În consecință, a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din data de 02.03.2011 și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile din 03.03.2011 pentru suma de_ lei în completarea măsurilor asiguratorii dispuse anterior prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din data de 11.11.2010. Măsurile asiguratorii au fost dispuse pe aceleași bunuri evidențiate în prima decizie de instituire a sechestrului asigurator.
Instanța a constatat că obiectul litigiului de fată îl reprezintă contestația la executare îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din data de 02.03.2011 și a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile din 03.03.2011.
Referitor la primul motiv de nelegalitate invocat de către contestatoare, respectiv instituirea sechestrului fără evaluarea prealabilă a bunurilor instanța a constatat că dispozițiile codului de procedură fiscală nu impun evaluarea bunurilor înainte de luarea măsurii executorii ci, potrivit art. 147 din OG nr.92/2003, înainte de valorificarea bunurilor. Așadar nu exista obligația din partea organelor fiscale de a evalua bunurile înainte de luarea măsurilor asiguratorii, iar procentul de 150% prevăzut la art. 142 din O.G. nr. 92/2003 are valoare orientativă, legiuitorul specificând că executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale. De altfel, s-a făcut în cadrul procesului verbal de sechestru mențiunea prevăzută la art. 152 lit. h din OG nr. 92/2003 că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoștințe de specialitate.
În ceea ce privește nevalorificarea bunurilor perisabile sau supuse degradării prevăzută la art. 129 alin. 7 și art. 159 din Codul de procedură fiscală instanța a constatat că pe de o parte aceste texte de lege nu instituie o obligație a organului de executare de a valorifica bunurile perisabile sau supuse degradării ci doar o facultate a acestuia iar pe de altă parte contestatoarea însăși avea posibilitatea de a valorifica bunurile cu respectarea anumitor condiții prevăzute de lege. Din înscrisurile depuse la dosar, rezulta, de altfel, că societatea debitoarea a apelat la această ultimă procedură.
Referitor la neridicarea sechestrului asigurator în condițiile în care cea mai mare parte din debit a fost achitat instanța a constatat că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi luată o astfel de măsură. Astfel, prin Ordinul A. nr. 2605/2010, în Anexa 3 se precizează că măsurile asigurătorii vor fi ridicate de către organul de control/executare competent, în tot sau în parte, în baza deciziei motivate emise de organul care le-a dispus, dacă creanța estimată/stabilită nu mai există sau are valoare mai mică, ca urmare a desființării, în tot sau în parte, a actului administrativ fiscal care a generat luarea măsurilor asigurătorii, a plății voluntare ori a stingerii prin modalitățile prevăzute de lege a sumelor stabilite prin actul administrativ fiscal, a hotărârii instanței competente date ca urmare a soluționării contestației cu privire la actul administrativ fiscal sau a unei contestații cu privire la măsurile asigurătorii, precum și în alte condiții prevăzute de lege. Or, contestatoarea nu a făcut dovada achitării în întregime a debitului sau a desființării în întregime sau în parte a actului administrativ fiscal care a generat luarea măsurilor asigurătorii.
Însă, instanța a constatat că nu a fost îndeplinită de către emitent a obligației de motivare a deciziei de luare a măsurilor asiguratorii. Potrivit art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003 măsurile asiguratorii se dispun asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Așadar, pentru a se lua măsurile asiguratorii nu este suficient constatarea existentei unei creante fiscale ci este necesar să se constate pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul de natură să pericliteze sau să dăuneze colectarea creantei fiscale. Mai mult decât atât, potrivit art. 129 alin. 5 din C. pr. fisc. organului fiscal are obligatia de a motiva luarea măsurii asiguratorii.
Legiuitorul nu instituie o prezumție absolută că, ori de câte ori se stabilesc obligații de plată prin acte administrative de impunere, în mod automat există starea de pericol prevăzută la art. 129 alin. 4, iar organul fiscal are obligația de a lua măsuri asiguratorii. Organul fiscal emitent avea obligația de a constata și a motiva în mod efectiv existenta a uneia din situațiile prevăzute la art. 129 alin. 4 care să justifice luarea măsurii asiguratorii. În schimb, instanța a constatat că organul fiscal emitent s-a limitat în a copia în cuprinsul deciziei conținutul textului de lege fără a face o motivare efectiva a cauzei care a făcut necesară luarea măsurii de sechestru asigurator. Instanța a constatat că prin art. 5.6 lit f din Ordinul A. nr. 2605/2010 legiuitorul a indicat cu titlu de exemplu unele situatii în care s-ar putea constatata existența vreunuia din cazurile prevăzute la art. 129 alin. 4 îndrumând totodată organul de executare la corecta apreciere a acestora.
Având în vedere aspectele susmenționate instanța a constatat că Decizia de instituire a măsurilor din data de 02.03.2011 nu îndeplinea cerințele legale, nefiind motivată potrivit art. 129 alin. 5 din C. pr. fisc.
Un alt motiv de nelegalitate a Deciziei de instituire a măsurilor din data de 02.03.2011 și a Procesului verbal de sechestru asigurator încheiat la data de 03.03.2011, care fac obiectul dosarului, era faptul că s-a dispus sechestru asigurator pe aceleași bunuri asupra cărora a fost dispus sechestru, anterior, prin Decizia de instituire a măsurilor din data de 11.11.2010 și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile din 12.11.2010. Or potrivit art. 151 alin. 5 din OG nr.92/2003 pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asigurătorie nu este necesară o nouă sechestrare.
Pentru aceste considerente instanța a admis contestația la executare îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor de asiguratorii emisă de DGFP V. la data de 02.03.2011 și a Procesului verbal de sechestru asigurator încheiat la data de 03.03.2011 și a anulat aceste două acte.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația Finanțelor P. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
In conformitate cu prevederile art.300 alin.2 din Codul de Procedura Civila, solicită suspendarea executării sentinței civile nr.3747/27.10.2011 pronunțata de Judecătoria V., motivat de faptul ca exista pericolul ca intimata . SRL să se sustragă, sa își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea.
Prin rezoluția din 11.10.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul V. s-a început urmărirea penala fata de Houmam Chraf, administrator al . SRL V. pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscala si comercializarea de produse accizabile supuse marcării având marcaje necorespunzătoare ori false, fapte prev. de art.9 alin.1 din Legea 241/2005 si art.296 alin. 1 lit.i din Legea 571/2003 - care are la baza procesul verbal nr.4720/12.11.2010 al Gărzii Financiare V., iar prin ordonanța privind instituirea de masuri asigurătorii din 04.11.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul V. s-a dispus indisponibilizarea bunurilor mobile si imobile aparținând . SRL până la concurenta sumei de_ lei.
In urma verificărilor efectuate la . SRL V. in data de 31.01.2011, Direcția de Accize si Operațiuni Vamale V. a emis Decizia de impunere nr.1 /31.01.2011 prin care a individualizat creanța fiscala de_ lei, reprezentând accize si dobânzi accize,cu_ lei în plus față de creanța estimata inițial.
Astfel, in completarea masurilor asigurătorii dispuse de Garda Financiara V. conform Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr._/11.11.2010, pentru diferența de 489.012 lei, Administrația Finanțelor P. a mun. V. a emis Decizia de măsuri asigurătorii nr._/ 03.03.2011, aplicându-se sechestru asigurător conform procesului verbal de sechestru asigurător nr._/03.03.2011, pe aceleași bunuri indicate inițial de Garda Financiara V..
Luarea masurilor asigurătorii nu a fost o opțiune, ci o obligație, scopul acestei masuri de indisponibilizare fiind recuperarea creanțelor fiscale si eliminarea eventualelor posibilități de sustragere de la executarea silita, neîncetând astfel motivele avute in vedere la înființarea sechestrului.
O individualizare și o continuare a existentei pericolului o reprezintă si faptul ca prin rezoluția din 11.10.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul V. s-a început urmărirea penala față de Houmam Chraf, administrator al . SRL pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscala si comercializarea de produse accizabile supuse marcării având marcaje necorespunzătoare sau false, fapte prev. de art.9 alin.1 din Legea nr.241/2005 si art.296 alin.1 lit.i din Legea nr.571/2003.
Justificarea măsurii asigurătorii deriva si din cuprinsul raportului de inspecție fiscala întocmit la data de 31.01.2011 de către D.J.A.O.V. V. si a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de DJAOV V. nr. 1/31.01.2011 prin care au fost stabilite suplimentar diferențe pentru perioada verificata in cuantum de_ lei.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate si anume ca pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsura asiguratorie nu este necesara o noua sechestrare, face precizarea ca in mod greșit a apreciat instanța de fond ca a fost făcuta o noua sechestrare, in fapt fiind efectuata prin procesul verbal de sechestru nr._/03.03.2011 o completare a primului proces verbal de sechestru, procesul verbal de sechestru nr._/11.11.2010.
Referitor la ridicarea sechestrului asigurător in condițiile in care cea mai mare parte din debit a fost achitata, consideră că in mod corect instanța a apreciat ca erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi luata o astfel de măsura.
Învederează instanței de recurs faptul ca prin Ordinul A. nr. 2605/2010, in Anexa 3 se precizează ca masurile asigurătorii vor fi ridicate de către organul de executare competent, in tot sau in parte, in baza deciziei motivate luate de organul care le-a dispus, daca creanța estimata/stabilita nu mai exista sau are valoare mai mica, ca urmare a desființării,in tot sau in parte, a actului administrativ fiscal care a generat luarea masurilor asigurătorii, a plații voluntare sau a stingerii prin modalitățile prevăzute de lege a sumelor stabilite prin actul administrativ fiscal, a hotărârii instanței competente date ca urmare a soluționării contestației cu privire la actul administrativ fiscal sau a unei contestații cu privire la masurile asiguratorii, precum si in alte condiții prevăzute de lege.
De asemenea, in conformitate cu prevederile art.148 alin.4 din Codul de Procedura Fiscala, executarea silita încetează atunci când s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute in titlu executoriu, inclusiv obligațiile de plata accesorii, cheltuielile de executare si orice alte sume stabilite in sarcina debitorului, potrivit legii.
Astfel, in speța de față, masurile de executare nu pot înceta deoarece nu au fost stinse integral creanțele fiscale ale debitorului, iar sechestrele asiguratorii, devenite executorii, nu pot fi ridicate decât după stingerea sumelor (potrivit legii), prevăzute in titlurile executorii.
In drept a invocat disp. art.300, art.304, art.304l Cod Procedura Civila.
Intimata . SRL nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului formulat de AFP V. ca fiind nefondat si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
Arată intimata că în mod corect si legal a reținut prima instanța ca nu a fost respectata de către A.F.P. V. obligația de motivare a deciziei de instituire a masurilor asigurătorii. Dispozițiile art. 129 alin.2 din OG 92/2003 implica obligația organului de executare fiscala in a motiva decizia de luare a masurilor asigurătorii. Simpla mențiunea a textului de lege sus enunțat nu poate echivala cu o motivare reala a situației care impune luarea măsurii. Aceasta a fost si intenția legiuitorului in edictarea textului de lege menționat, respectiv sa nu lase luarea măsurii la discreția organului de executare fiscala ci sa impună ca pentru luarea măsurii sa fie îndeplinite o . condiții, mai exact situații in care debitorul s-ar afla. Raportat la aceste situații prevăzute de lege se impune motivarea deciziei cu arătarea cazului/ cazurilor pentru care se justifica luarea unei masuri asigurătorii sau executorii.
In niciun caz măsura luata de A.F.P. nu se impunea de vreme ce toate bunurile societății au fost la dispoziția organului de executare fiscala (sechestrate succesiv) si mai mult decât atât, nu se impunea luarea măsurii deoarece nu a îngreunat niciodată colectarea creanțelor fiscale, fiind buni platinici. Situația arătata rezultă din actele depuse la judecata in fond a cauzei.
Tot din actele depuse rezulta si faptul ca imediat după luarea măsurii asigurătorii a fost executata aproape in totalitate creanța pretins a fi datorata, respectiv suma de 1.260.000 lei
Decizia contestata in prezenta cauza s-a luat in „ completarea " unei alte masuri asigurătorii care a fost anulată de instanța prin sentința civila 3673/24.10.2011 a Judecătoriei V., sentința rămasa definitivă și irevocabila prin respingerea recursului de către Tribunalul V..
In ceea ce privește al doilea motiv de nelegalitate reținut si sancționat de instanța cu anularea deciziei si a sechestrului asigurător, criticile formulate de recurenta nu sunt întemeiate.
Din actele depuse la dosar se poate ușor observa faptul ca au fost sechestrate bunuri care anterior formase obiectul altor sechestre si care erau in vigoare. S-au încălcat in mod flagrant dispozițiile art. 151 alin.5 din O.G. 92/2003
Continuând aceeași maniera nelegala si abuzivă, organele de executare fiscala, respectiv AFP V., după data pronunțării sentințelor 3747/27.10.2011 si 3673/24.10.2011 a Judecătoriei V. au dispus instituirea unor alte 4 sechestre asigurătorii, pe aceleași bunuri ale societății noastre, inclusiv bunurile care fac obiectul prezentei contestații.
În recurs au fost depuse noi înscrisuri de către recurentă: ordonanța privind instituirea măsurilor asigurătorii emisă de parchetul de pe lângă Tribunalul V.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs cu privire la motivare deciziei de sechestru asigurător nr._/2.03. 2011 va fi respins.
Prin prima decizie de instituire a masurilor asigurătorii nr._/11.11.2010 emisă de Agentia Natională pentru Administrare Fiscală s-a lua măsura sechestrului asigurător pentru mai multe bunuri-linii de împachetare, compresor, linie de fabricație cutii de țigări ale intimatei . SRL V., in temeiul art.129 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, cu modificările si completările ulterioare, întrucât s-a constatat existenta pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea. Această măsură a fost luată pentru asigurarea posibilității de executare a debitului fiscal estimat provizoriu de 1 000 0000 lei.
Prin decizia contestată in cauză, respectiv nr._ din 3.03.2011, emisă de recurentă, a fost luată măsura de instituire sechestru asigurător asupra acelorași bunuri (ca in decizia anterioară), dar numai pentru a se asigura executarea diferenței de creanță fiscală de_ lei. Această nouă decizie a fost emisă ca urmare a faptului că a fost întocmită decizia de impunere nr. 1/31.01.2011 emisă de AFP pentru suma de_ lei accize si dobândă in cuantum de_ lei.
Din conținutul decizie de instituire sechestru din 2.03. 2011 nu rezultă care sunt motivele concrete pentru care se impune sechestrarea din nou a acelorași bunuri care deja erau sechestrate.
Mai mult, organul fiscal emitent avea obligația de a constata și a motiva în mod efectiv existenta a uneia din situațiile prevăzute la art. 129 alin. 4 care să justifice luarea măsurii asiguratorii. In cauză organul fiscal emitent s-a limitat în a copia în cuprinsul deciziei conținutul textului de lege fără a face o motivare efectiva a cauzei care a făcut necesară luarea măsurii de sechestru asigurator.
Al doilea motiv de recurs cu privire la faptul că această decizie este o completare la prima decizie de sechestru asigurător nu este întemeiat.
Susținerea recurentei că această decizie este o completare a deciziei inițiale din 11.11.2010 nu poate fi reținută pentru că titulatura este clară „ decizie de instituire”. Din conținutul art. 129 alin 10 C. pr. fisc. rezultă că o eventuală completare se dispune pentru alte bunuri, nu pentru o diferență de creanță.
Fată de conținutul primei decizii de sechestru se apreciază că nu se mai impunea emiterea unui nou sechestru pentru aceleași bunuri, pentru același tip de creanță-accize.
Bunurile asupra cărora s-a instituit primul sechestru asigurător au o valoare de 6 390 680 lei ( astfel cum rezultă din procesul verbal din 12.11.2010) valoare mult superioară obligației fiscale de 1 489 012 lei reprezentând accize si dobânzi. In consecință, nu era legal si oportun a se institui un nou sechestru pentru aceleași bunuri pentru executarea aceleiași obligații fiscale
Instituindu-se sechestru prin decizia de sechestru din_/11.11.2010 nu se mai impunea emiterea unei noi decizii pentru aceeași obligație fiscală-accize si cu privire la aceleași bunuri.
Susținerea recurentei că prin rezoluția din 11.01.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul V. s-a început urmărirea penala fata de Houmam Chraf, administratorul intimatei, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscala si comercializarea de produse accizabile supuse marcării având marcaje necorespunzătoare sau false si că a fost instituită măsura de indisponibilizarea a bunurilor mobile si imobile ale intimatei până la concurenta sumei de 2 500 0000 lei, prin instituirea sechestrului asigurător, nu are relevantă in cauză.
Acest sechestru asigurător dispus prin ordonanța din 4.11.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul V. a fost instituit pentru repararea in întregime a pagubei produse prin infracțiune si pentru garantarea executării pedepsei.
Această măsură a fost instituită pentru executarea altor aspecte-amenda si un eventual prejudiciu, care nu se poate determina dacă este același cu cel din decizia de impunere.
Fată de cererea recurentei din 14.12.2011 din care rezultă că reclamanta nu mai insistă in cererea de suspendare si de împrejurarea că recursul este neîntemeiat, se va respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 3747/27.10.2011 a Judecătoriei V. .
In consecință, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale si a apreciat corect probele.
In temeiul art. 312 C. pr.civ. se va respinge recursul, nefiind incident nici un motiv de ordine publică si in temeiul art. 274 C. pr.civ. se va admite cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor P. V. împotriva sentinței civile nr. 3747/27.10.2011 a Judecătoriei V., pe care o menține.
Respinge cererea formulată de Administrația Finanțelor P. V. privind suspendarea executării sentinței civile nr. 3747/27 10 2011 a Judecătoriei V.
Obligă recurenta să achite intimatei . SRL Cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 ianuarie 2012.
Președinte, C. A. | Judecător, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. |
Grefier, E. G. |
Red. I.M.P.
Tehnored. I.M.P./E.G.
2 ex./09.02.2012
Judecătoria V.: judec. C. ionuț
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 74/2012. Tribunalul VASLUI | Pretenţii. Decizia nr. 97/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
