Contestaţie la executare. Decizia nr. 264/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 264/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 264/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 264/R/2014

Ședința publică de la 21 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. M.

Judecător A. I. Z.

Judecător M. C.

Grefier M. R.

Pe rol fiind la ordine pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare . I. SA(fosta . I. SA cu sediul în București ... 6A, parter, sector 2 în contradictoriu cu intimata contestatoare debitoare C. M. domiciliată în Bârlad . . județul V., împotriva sentinței civile nr. 2383/23 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ având ca obiect- contestație la executare.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi 21 mai 2014 când:

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 2383/23 octombrie 2013 Judecătoria Bârlad a admis contestația la executare formulată de contestatoarea debitoare C. M. în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. E. R. S. I. SA.

A anulat formele de executare din dosarul de executare 330/A/2013, B. Asociați I. D. și S. C. I., somația din 04.04.2013 cu privire la contractul de credit nr._.

A obligat intimata creditoare la plata sumei de 194,5 lei cheltuieli de judecată către contestatoarea debitoare.

A respins excepția prescripției dreptului la executare silită invocată de contestatoare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:

Contestația la executare s-a depus la instanță la data de 22 aprilie 2013, cererea sub aspectul sesizării instanței, a regularizării cererii urmând să fie analizată potrivit codului de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

În ceea ce privește executarea însăși instanța a reținut că aceasta s-a declanșat prin cererea depusă de intimată la B. Asociați I. D. și S. C. I., 21.11.2012 și prin încheierea de încuviințare a executării din 22 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul_ de la Judecătoria Bârlad .

Prin urmare orice act de executare se supune dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă, aplicabil la data declanșării executării, respectiv, dispozițiile art.372-405 C.p.c. .

Potrivit art.399 din vechiul cod civil „(1) Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.281 indice 1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. (2) Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. (2^1) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. (3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Potrivit art. 400 din codul vechi de procedură civilă” Contestația se introduce la instanța de executare.

Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.”

În cauză contestatoarea a invocat că intimata nu a indicat în mod concret la ce se referă sumele solicitate cât reprezintă dobânzi sau penalități raportate la titlul supus executării, respectiv, contractul de credit nr._.

Din dosarul de executare rezultă că la data de 01.08.2006 EuroLine R. S. S.A și-a modificat denumirea în EFG R. S. I. S.A iar la 13.11.2012 și-a modificat denumirea în E. R. S. I. SA .

Titlul supus executării este contractul de credit nr._ încheiat între creditoarea EuroLine R. S. SA și contestatoarea C. M., la data de 16.11.2005.

În actul de executare contestat înaintat debitoarei-contestatoare la data de 04.05.2013, debitoarea este înștiințată că va fi executată pentru debitul restant de 5077,30 lei și cheltuieli de executare de 896,33 lei fără a se indica în concret ce reprezintă suma respectivă :sumă împrumutată și nerestituită, dobânzi sau penalități. Contractul de credit suspus executării privește o sumă de 1758,32 lei, preț raft 1039,80 lei, un număr de 60 rate. În cuprinsul contractului sunt evidențiate condițiile de rambursare a obligațiilor, plăți, dobânzi și sancțiuni, executare. În cadrul executării intimata creditoare nu a indicat în ce constă suma restantă, acest aspect neputând fi înlăturat în cadrul executării de către executorul judecătoresc. Potrivit art.371 indice 2 din codul de procedură civilă „Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege.

În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.

Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri”.

În contestația la executare intimata nu a făcut precizări cu privire la suma de executat, motiv pentru care instanța a apreciat că au fost încălcate dispozițiile legale privind executarea și dreptul debitoarei de a aprecia întinderea debitului supus executării motiv pentru care a admis contestația și a anulat formele de executare din dosarul de executare 330/A/2013, B. Asociați I. D. și S. C. I., somația din 04.04.2013 cu privire la contractul de credit nr._.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la executare silită invocată de contestatoare instanța a apreciat că debitoarea nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 405 din codul de procedură civilă în sensul că nu a depus extrasul lunar de cont și dovada plății ultimei rate astfel încât să se poată aprecia termenul de început al prescripției, suspendarea sau întreruperea acesteia. Această excepție a fost respinsă.

În temeiul art. 451 din noul cod de procedură civilă intimata creditoare a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată către contestatoarea debitoare, reprezentând taxă de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, calificat ulterior de către instanța de control judiciar ca fiind recurs,creditoarea . S I. SA arătând că:

În fapt,contestatoarea din prezenta cauza a achiziționat, in luna noiembrie 2005, prin intermediul magazinului Altex din Bârlad un produs electronic in valoare de 1.039,80 lei, suma la care s-a adăugat si costul de finanțare.

Conform Cererii pentru emiterea unui card de credit, pentru produsul achiziționat in valoare de 1.039,80 lei, volumul total al creditului s-a stabilit la valoarea totala de 1.758,32 lei, rambursabil in 60 de rate lunare, rezultând o rata lunara de 29,31 lei.

Astfel, tranzacția inițiala efectuata de către contestatoare, inclusiv costul de finanțare a fost in valoare totala de 1.758,32 lei.

De asemenea trebuie subliniat faptul ca, pe lângă aceasta tranzacție, contestatoarea a mai efectuat si retrageri de numerar de pe card, retrageri in valoare totala de 854,75 lei, inclusiv comisioanele aferente, astfel cum veți observa din istoricul cârdului depus la dosarul de fond al cauzei si atașat prezentelor motive de apel.

Achiziționarea si achitarea in transe lunare fixe a produselor a fost posibila ca urmare a semnării Cererii pentru Emiterea unui Card de Credit si a Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cârdului Euroline intre contestatoare, in calitate de Deținător si societatea noastră, EFG R. S. I. S.A., in calitate de Emitent.

Conform contractului (format din Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cârdului Euroline, precum si Cererea pentru emiterea unui card de credit), lunar, la valoarea sumei datorate s-a calculat comisionul de administrare al contului.

Pentru cardul de credit Euroline, conform Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cârdului Euroline, EFG R. S. emite si transmite lunar la adresa de corespondenta declarata un extras de cont prin care informează clientul cu privire la tranzacțiile si operațiunile efectuate, intervalul de plata, eventuale promoții etc. Pentru a facilita înțelegerea informațiilor cuprinse in extras si cu scopul desfășurării in bune condiții a relației contractuale, pe pagina verso se regăsesc explicații pentru fiecare element in parte precum si alte detalii, inclusiv dar fara a ne limita la termenul de contestare a soldului final (30 de zile de la data emiterii acestuia) si consecințele neachitării in termenul scadent.

In urma semnării contractului de către contestatoare si a analizei efectuate asupra documentației de credit, la adresa de corespondenta a contestatoarei a fost transmis cardul EuroLine, împreuna cu scrisoarea de întâmpinare ce conținea informații despre modalitatea de funcționare a acestui card, respectiv despre limitele de credit acordate, data de emitere a extrasului lunar, sistemul de rambursare al sumelor utilizate, precum si perioada scadenta.

Deoarece la nivelul lunii ianuarie 2013, suma totala necesar a fi rambursata de către contestatoare era in valoare de 5.077,30 lei, iar contestatoarea refuza in mod nejustificat achitarea debitului, a declanșat procedura executării silite prin intermediul executorului judecătoresc.

Constatând in mod corect ca, in speța, exista un titlu executoriu constând in contractul de credit, instanța a încuviințat in mod legal executarea silita împotriva contestatoarei si s-a pornit executarea silita.

Împotriva actelor de executare contestatoarea a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite pornita in dosarul de executare nr.380/A/2013 al B. A "Iovii D. si S. C. loan "

Prin sentința civila nr.2383/23.10.2013 instanța de fond a respins in mod corect excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita invocata de către contestatoare, dar a admis in mod netemeinic si nelegal contestația la executare, anulând formele de executare din dosarul de executare nr.330/A/2013 al B. A "I. D. si S. C. loan "

Sentința pronunțata de instanța de fond este nelegala si netemeinica având in vedere următoarele considerente:

Instanța de fond a apreciat in mod greșit ca nu s-ar fi indicat in mod concret in ce consta suma restanta si ca nu s-ar fi făcut precizări cu privire la suma de executat, deși la dosarul cauzei a fost depus împreuna cu întâmpinarea un istoric al cardului contestatoarei, in care sunt detaliate sumele calculate, precum si modalitatea de calcul a acestora.

Astfel cum se poate observa, suma pentru care s-a pornit executarea silita este certa, lichida si exigibila, iar modalitatea de calcul rezulta foarte clar din documentul intitulat "Istoricul cardului nr._ Titular C. M. ", document atașat si prezentului apel.

Creanța este certa așa cum rezulta indiscutabil din raporturile juridice stabilite cu debitorul, din faptul executării de către subscrisa întocmai a obligațiilor asumate (acordarea creditului) si din faptul neexecutării de către debitor a obligațiilor corelative ce-i reveneau (efectuarea plaților ratelor lunare integral si la termenele scadente).

Creanța pe care o are asupra debitorului este lichida, fapt care rezulta cu exactitate din contravaloarea ratei lunare înscrisă in extrasul de cont comunicat lunar.

Creanța este exigibila, obligația debitorului de efectuare a plaților fiind exigibila la data menționata in extrasele de cont.

Cererea de recurs a fost legal timbrată, nu s-a depus întâmpinare.

Prin notele de concluzii scrise depuse la dosar pentru termenul din 09 aprilie 2014 contestatoarea intimată C. M. a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs.

La termenul de judecată din data de 14 mai 2014, instanța de recurs din oficiu a invocat motivul de ordine publică cu privire la tardivitatea contestației la executare formulată de contestatoarea C. M..

Instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate asupra cărora reține următoarele:

Excepția tardivității formulării recursului nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată intimatei din contestația la executare, procesul verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură este lovit de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art. 100 al. 3 C. proc. Civ. Astfel, pe acest proces verbal nu se consemnează anul, luna și ziua la care s-a făcut înmânarea hotărârii și nici numele agentului care l-a încheiat, lipsuri care atrag nulitatea actului de procedură. În aceste condiții, hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată, iar termenul de exercitare a recursului nu a început să curgă.

Întemeiat este motivul de ordine publică invocat de instanță din oficiu și anume, tardivitatea formulării contestației la executare.

Prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea C. M. a formulat contestație la executare împotriva executării silite însăși, invocând că această executare este nelegală, nefiind arătate detalierea sumelor ce reprezintă debit și executarea silită este prescrisă.

Potrivit art. 401 C. proc. Civ., contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul a primit somația în cazul în care se contestă executarea însăși.

Intimata a primit somația, procesul verbal de cheltuieli și copie de pe titlul executoriu la data de 27.02.2013 așa cum rezultă din dosarul de executare. Contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 22.04.2013, cu depășirea termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Față de motivul pentru care s-a admis recursul, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune a fi analizate motivele recursului formulate de fondul cauzei.

Față de cele arătate, de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 al. 1 C. proc. Civ., instanța va admite recursul, va modifica în tot hotărârea instanței de fond, urmând a dispune respingerea contestației la executare ca tardiv formulată.

În temeiul atr. 274 C. proc. Civ., instanța va obliga intimata la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, constând în taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimată.

Admite recursul formulat de recurenta-intimată . I. SA (fosta . I. SA), cu sediul în București, .. 6A, parter, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2383/23.10.2013 a Judecătoriei Bârlad, pe care o modifică în tot:

Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatoarea C. M., cu domiciliul în Bârlad, ., ., ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul . I. SA, cu sediul în București, .. 6A, parter, sector 2, împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 380/A/2013 al B. Asociați I. D. și S. C. loan.

Respinge cererea creditoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă intimata C. M. să plătească recurentei suma de 201,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2014.

Președinte,

D. M. M.

Judecător,

A. I. Z.

Judecător,

M. C.

Grefier,

M. R.

Red./tehnored. M.D.M.

2 ex./20.06.2014

Comunicat 2 ex./20.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 264/2014. Tribunalul VASLUI