Contestaţie la executare. Decizia nr. 94/2016. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 94/2016
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94/A/2016
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător I.-M. P.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine pronunțarea cererii de apel formulată de apelant Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V., cu sediul în V., .. 5 în contradictoriu cu intimat – contestator A. P. cu domiciliul în . –Epureni, județul V., împotriva sentinței civile nr. 2532/06.11.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosar nr._ având ca obiect- contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13 Ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20 ianuarie 2016 când în aceeași compunere și pentru aceleași considerente a dispus amânarea din nou a pronunțării pentru astăzi 27 ianuarie 2016 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2532/06.11.2015 Judecătoria V. a respins tardivitatea contestației.
A admis contestația la executare formulată de contestatorul A. P. în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
A constatat prescris debitul și în consecință anulează titlu executoriu – Decizia nr. 52/20.03.2014 și toate actele de executare emise în vederea recuperării debitului de 6518 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut:
Contestatorul A. P. a fost beneficiarul indemnizației de șomaj în perioada 4.02.2009 – 21.02.2010, în baza dosarului de șomaj nr. 1930/27.11.2008.
În urma unui audit având ca obiect verificarea dosarelor din arhiva AJOFM V. - Agenția Huși s-a constatat că reclamantul-contestator a încasat suma imputată în mod necuvenit deși nu îndeplinea cerințele legii, ca atare a fost emisă Decizia nr. 52 din data de 20.03.2014 în vederea recuperării sumei de 6518 lei reprezentând indemnizație de șomaj încasată în perioada 4.02._10.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 76/2002 sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, altele decât cele provenind din contribuții, se recuperează pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau, după caz, de centrele regionale de formare profesională a adulților, care constituie titluri executorii, iar conform prevederilor alin. 2 al aceluiași articol sumele prevăzute la alin. (1) se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție legal”.
Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia 10/2014 a suspus dezlegării modul de interpretare al art. 47 alin. 2 din Legea 76/2002, respectiv dacă norma de trimitere anterior menționată se referă la termenul general de prescripție de trei ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 sau la termenul de prescripție de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care a luat naștere dreptul reglementat de art. 131 alin. 1 C. proc. fiscală, dezlegarea dată asupra acestei chestiuni de drept fiind obligatorie.
Astfel, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia anterior menționată general de prescripție legal la care se referă art. 47 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 trebuie interpretată prin trimitere la dispozițiile generale de la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului de prescripție a recuperării debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj fiind de 3 ani.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Astfel, deși prezenta cauză este înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 5.06.2014, având în vedere că termenul de prescripție a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1864 și cele din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Decretul privitor la prescripția extinctivă nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Articolul 3 alin. 1 din același decret statuează că termenul general de prescripție este de 3 ani, iar art. 12 din același act normativ dispune că, în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Instanța a constatat că pentru recuperarea sumelor solicitate în decizia contestată a intervenit prescripția dreptului material la acțiune astfel încât intimata în mod nelegal a emis decizia nr. 52 din data de 20.03.2014.
Termenul de prescripție a început să curgă de la data fiecărei plăți a indemnizației de șomaj aferente perioadei 4.02._10 și s-a împlinit la trecerea celor trei ani prevăzuți de dispozițiile legale reținute, 4.02._13.
Cum decizia a fost emisă la data de 20.03.2014, recuperarea sumelor de la beneficiară nu se mai poate realiza fiind intervenită prescripția dreptului material la acțiune.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate instanța a admis cererea formulată de contestatorul A. P. în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V. și, în consecință, a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 52 din data de 20.03.2014 emisă de intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V..
Instanța a respins tardivitatea contestației la executare excepție peremtorie și dirimantă din următoarele considerente:
Pentru ordonarea procesului civil și asigurarea stabilității raporturilor civile, legea a reglementat riguros termenul în care poate fi promovată contestația la executare.
Sediul material îl constituie art. 714/3 Cod procedură civilă ce prevede:
„Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.”
Articolul 705 Cod procedură civilă, stipulează că dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.
Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită….”
În mod evident, în raport de dispoziția citată, pentru fiecare categorie de titlu executoriu, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită se calculează în mod diferit, în funcție de momentul la care actul devine executoriu în conformitate cu prevederile legale.
Decizia nr. 52/20.03.2014 emisă de AJOFM, potrivit mențiunilor, dar și prevederilor art. 47/1 din Legea 76/2002 este titlu executoriu, drept urmare termenul de prescripție curge de la data emiterii deciziei – 20.03.2014, evidentă fiind distincția dintre dreptul de a obține executarea silită și dreptul material la cererea privind recuperarea debitului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat apel Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de munca V. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
1.Instanța a apreciat că sintagma "în termenul general de prescripție" uzitată în art. 47 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, trebuie interpretată prin trimitere la dispozițiile generale de la art. 3 din decretul nr. 167/1958 (preluate în art. 2517 din Noul Cod Civil), durata termenului de prescripție a recuperării debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj fiind de 3 ani.
Precizează instanța de fond că legea utilizează în norma de trimitere sintagma termen general de prescripție legal iar acest termen a fost reglementat de art. 3 din Decret. 167/1958 (în prezent de art. 2517 din noul Cod Civil) și că aceste dispoziții legale au aplicabilitate generală atunci când legile speciale nu prevedeau alt termen.
Însă, în situația de față, termenul de prescripție de 5 ani invocat de intimată nu este un termen general ci unul special reglementat de Codul de Procedură Fiscală în materia executării silite a creanțelor fiscale.
Imputarea sumei a fost emisă pe numele contestatorului în termenul general de prescripție prin raportare la dispozițiile Codului de Procedură Fiscală. În conformitate cu prevederile art. 91 alin. 1-2 coroborate cu cele ale art. 22 lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală, dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, obligațiile fiscale vizând, pe lângă impozite, taxe, contribuții, și orice alte sume datorate la bugetul general consolidat, precum și accesoriile acestora.
Luând în considerare împrejurarea că:măsura dispusă de A.J.O.F.M. V. are ca finalitate recuperarea unor sume datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj, parte integrantă a bugetului general consolidat; dreptul de a recupera sumele s-a născut la data de 01.01.2011, termenul de 5 ani expirând la data de 31.12.2015 iar decizia contestată a fost emisă anterior acestei ultime date.
2. Potrivit art. 2523-Regula generală: prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut, sau după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.
Art. 2528- Dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită:
alin. 1: prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea;
alin. 2: dispozițiile alin. 1 se aplică, în mod corespunzător, și în cazul acțiunii de restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri.
Termenul de prescripție, în condițiile Codului civil, a început să curgă de la data de 05.02.2014, dată la care, prin referatul nr. 970/04.02.2015, s-au constatat și calculat în seama domnului A. P. suma contestată, fapt ce a determinat recuperarea sumelor plătite contestatorului în mod necuvenit.
3. Comisia constituită prin Decizia nr. 14/RU/22.01.2014 de către conducerea unității, având drept scop verificarea dosarelor de indemnizație de șomaj din cadrul Agenției Locale pentru ocuparea Forței de Muncă Huși, în urma analizei dosarului domnului A. P., a constatat faptul că la data prezentării și înregistrării documentației pentru stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj, nu îndeplinea condiția de stagiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare înregistrării datei cererii, conform prevederilor art. 34 alin. 1 lit. a din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Condiția de stagiu de cotizare precizată anterior este prima condiție și, cumulativ cu celelalte condiții prevăzute de legea specială, este imperios necesară în stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj.
Dosarul de șomaj a fost depus de domnul A. P. la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Huși și dreptul la indemnizație a fost stabilit la aceeași agenție iar controlul care a constituit și calculat debitul a efectuat de o comisie specializată din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea forței de Muncă V., numită prin Decizia nr. 14/RU/22.01.2014.
Din comparația celor două desfășurătoare de stagiu de cotizare, cel numerotat cu pag. nr. 9 care a fost emis de Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Huși la data instrumentării dosarului de șomaj și, respectiv, stagiu de cotizare emis la data de 02.10.2013, atașat la Referatul nr. 970/04.02.2014 care a stat la baza imputării sumei reiese clar faptul că în baza de calcul luată în considerare la stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj a fost trecut în mod eronat și venitul aferent lunii noiembrie 2006.
Dar, luând în considerare dispozițiile art. 47 alin. 1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că "sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, ... se recuperează pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă ... care constituie titluri executorii.
În concluzie, în mod corect s-au imputat beneficiarului dreptului, persoanei căreia i s-au acordat și care efectiv a încasat sumele reprezentând indemnizație de șomaj, prin decizia nr. 52/20.03.2015 emisă de A.J.O.F.M. V..
Solicită admiterea apelului (întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii), respingerea contestației formulate de domnului A. P., ca neîntemeiată și nelegală și menținerea pe cale de consecință a deciziei de imputare nr. 52/20.03.2015.
În drept, se invocă Legea nr. 76/2002, Hotărârea Guvernului nr. 174/ 2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002,cu modificările și completările ulterioare;Ordinul nr. 85/2002 privind aprobarea Procedurii de primire și de soluționarea a cererilor de loc de muncă sau a indemnizației de șomaj, cu modificările și completările ulterioare.
Legal citat intimat A. P. a formulat și depus întâmpinare la dosar la data de 12 ianuarie 2016, întâmpinare care a fost calificată de instanța de apel ca fiind note de concluzii scrise având în vedere că nu a fost depusă în termen procedural și că nu se invocă alte excepții sau apărări decât cele invocate la instanța de fond.
In apel nu au fost administrate noi probe.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința apelată prin prisma motivelor de apel si a dispozițiilor legale aplicabil se constată că apelul este neîntemeiat:
Obiectul prezentului litigiu il constituie anularea deciziei nr. 52 din 20. 03. 2014 emisă de apelanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca V. prin care se impută intimatului A. P. suma de 6518 lei, indemnizație de șomaj încasată necuvenit în perioada 4. 02._10, in baza art. 47 din legea 76/2002.
În mod corect prima instantă a constatat prescris dreptul de recuperare a debitului din decizia nr. 52/2014 si a anulat acest titlu executoriu.
Termenul general de prescripție pentru recuperarea indemnizației de șomaj achitată necuvenit, in baza art. 47 alin 2 din legea 76/2002 este termenul de 3 ani si nu 5 ani cum susține apelanta.
Prin decizia nr. 10/2014 a ICCSJ în dezlegarea unor probleme de drept, publicată in MO 832 din 14. 11. 2014 a stabilit că termenul general de prescripție legal la care se referă art. 47 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 trebuie interpretat prin trimitere la dispozițiile generale de la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 iar durata termenului de prescripție a recuperării debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj fiind de 3 ani.
Potrivit art. 521 alin 3 NCPC această decizie in dezlegarea problemelor de drept este obligatorie de la publicare in MO; astfel că în mod corect prima instanță a aplicat această decizie.
Fată de conținutul acestei decizii termenul de prescripție este de 3 ani și nu de 5 ani, stabilit prin OG 92/2003.
Motivul de apel cu privire la momentul de la care curge terenul de prescripție este neîntemeiat.
Prin Decizia în interesul legii nr. 1/17.02.2014, obligatorie pentru instanțe, ÎCCJ a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Așadar, raportat la momentul efectuării plății indemnizației de șomaj, 4 09_10 aplicabile în cauză erau dispozițiile Decretului nr. 167/1958, care, la art. 8, prevede că „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Dispozițiile alin. precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei”.
Chiar dacă, în prezenta cauză, este vorba de o plată nedatorată, și acestei instituții îi este aplicabil tot regimul prescripției extinctive reglementat de art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit deciziei de imputare caracterul nedatorat al indemnizației de șomaj plătite intimatului deci paguba suferită de apelantă, rezultă din neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea dreptului.
Or, neîndeplinirea acestei cerințe a legii trebuia cunoscută de apelantă de la data la care, verificând dosarul intimatului, a stabilit în favoarea acesteia dreptul la indemnizație de șomaj, care a fost plătită lunar, prin prestații succesive.
Nu poate fi primită susținerea apelantei, potrivit căreia termenul de prescripție începe să curgă de la data la care se constată (adică se cunoaște în mod efectiv), în urma unor verificări ulterioare, caracterul necuvenit al indemnizației de șomaj plătite intimatului.
La data efectuării plății fiecărei indemnizații lunare către intimată, apelanta trebuia să cunoască caracterul necuvenit al acesteia, deci atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, așa încât, de la această dată a început să curgă un termen de prescripție de 3 ani, pentru fiecare prestație succesivă în parte.
Prin urmare, având în vedere că s-a dispus de către apelantă recuperarea indemnizației de șomaj încasate de intimat în perioada 4 02_10, față de data emiterii deciziei de imputare 20 03 2014 în mod corect a constatat prima instanță că dispozițiile art. 47 alin. (2) din Legea nr.76/2002 nu au fost respectate, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani.
Motivul de apel cu privire la temeinicia deciziei de imputare nu pot fi analizate întrucât in cauză este incident motivul de nelegalitate al deciziei-împlinirea termenul de prescripție pentru recuperarea somajului.
În consecință, reținând și dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge apelul și se va păstra sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca V. împotriva sentinței civile nr. 2532 din 6. 11. 2015 a Judecătoriei V. pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi 27. 01. 2016
Președinte, C. A. | Judecător, I.-M. P. | |
Grefier, M. R. |
M.R. 01 Februarie 2016RED.P.I.M./11.02.2016
EX.4
JUD.FOND: G. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 66/2016. Tribunalul VASLUI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 78/2016. Tribunalul VASLUI → |
|---|
