Fond funciar. Decizia nr. 501/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 501/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 501/R/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I.-M. P.
Judecător C. A.
Judecător D. M. M.
Grefier E. G.
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă M. A., domiciliată în .. Crețești, jud. V., în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. L. DE F. F. CREȚEȘTI și C. JUDEȚEANĂ DE F. F. V., împotriva sentinței civile nr. 831/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 3 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 10 aprilie 2013, când s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 831/1710 2012 Judecătoria H. a respins plângerea formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de F. F. Crețești și C. Județeană de F. F. V., plângere formulată împotriva Hotărârii Comisiei Județene V. pentru aplicarea legii 18/1991 nr.135/31.05.2011.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 22 februarie 1970 între reclamanta M. A., soțul său M. P., în calitate de cumpărători a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil casă de locuit situat în .. Crețești precum și terenul aferent în suprafață de 800 mp. Acest imobil a fost vândut de A. V.,Gott E.,M. A. P. E..
Terenul aferent construcției nu a trecut în proprietatea statului în baza disp. Lg. 58/1974, deoarece la acea dată terenurile nu erau scoase din circuitul civil.
Potrivit art.30 din legea 58/1974,în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită pot. prev. art.56 al.2 din legea 4/1973.
Chiar și în cuprinsul contractului se reține că ,,imobilul nu este scos din circuitul civil,,. În acea perioadă erau în vigoare dispozițiile Decretului 151/1950 și ale Decretului 144/1958 care au fost legi speciale în raport cu Cd.civil. Decretul 151/1950se aplica tuturor terenurilor agricole și impunea că aceste puteau fi înstrăinate în condițiile impuse de lege, ele aflându-se în circuitul ci fără nici o restricție.
Reclamanta, de la data cumpărării, a stăpânit această suprafață de teren de 800 mp și încă o suprafață de 1300 mp ce era aferentă casei de locuit făcând parte din grădina casei. Din depozițiile martorilor audiați în cauză, rezultă că reclamanta a fost membră CAP și întreaga suprafață de 2100 mp a fost îngrădită și deținută de aceasta. Probabil că această diferență de teren a fost atribuită de fostul CAP ca lot în folosință.
Reclamanta invocă ca temei al constituirii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 2100 mp disp. art 23 din legea 18/1991 care prevede că ,,sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau,după caz,a moștenitorilor acestora,indiferent de ocupația sau domiciliul lor,terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și curtea și grădina din jurul acestora,determinate pot. art.8 din DL 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii,,
Art.23 din Lg.18/1991, reglementează constituirea dreptului de proprietate pentru terenuri aferente casei de locuit aflate la 1.01.1990 în proprietatea C.A.P, iar potrivit art. 23 alin.2 „suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare la data intrării în cooperativă. Disp.art.1 se aplică și persoanelor cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.
La aliniatul 2 a fost introdus alin.2 indice 1 prin Titlul IV art.I pct.4 din legea 247/2005 care prevede că în cazul înstrăinării construcțiilor,suprafețele de teren aferente prevăzute la alin.2 sunt cele convenite de părți la data înstrăinării,dovedite prin orice mijloc de probă.
Dispozițiile art.23 instituie un caz de reconstituire a dreptului de proprietate precum și două cazuri de constituire.
De reconstituirea dreptului de proprietate beneficiază membrii cooperatori sau succesorii lor care sunt proprietari ai caselor și anexelor gospodărești, care sunt amplasate pe terenuri ce au fost proprietatea lor, înainte de cooperativizare, terenuri care,după cooperativizare, au fost atribuite de regulă, ca loturi în folosință, către foștii proprietari.
Constituirea dreptului de proprietate în virtutea art.23 are loc pentru proprietarii construcțiilor care și-au edificat aceste construcții pe loturi atribuite de către CAP dacă aveau calitatea de membri cooperatori sau alte persoane îndreptățite precum și pentru dobânditorii construcțiilor prin acte de înstrăinare încheiate cu foștii membri cooperatori.
Obiectul constituirii dreptului de proprietate îl reprezintă:
-terenurile agricole aferente terenurilor atribuite de CAP cooperatorilor pentru construcția de locuințe și pe care le-au edificat și care ,de regulă au fost atribuite ca loturi în folosință către aceste persoane
-terenurile agricole care au aparținut fostului membru cooperator și care au făcut obiectul convenției de vânzare cumpărare.
În cauza de față, reclamanta nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de art.23 din legea 18/1991 deoarece terenul în cauză nu i-a fost atribuit de către fostul CAP pentru construirea unei locuințe, iar, pe de altă parte nu-i sunt aplicabile nici disp. art.23 al.2 indice 2 introdus prin legea 247/2005 deoarece la data cumpărării construcției de către reclamantă terenul aferent nu a trecut în proprietatea statului în baza disp. legii 58/1974, ci s-a cumpărat doar suprafața de 800 mp teren aferent casei de locuit.
Numai în situația în care terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului în baza disp. art.30 din legea 58/1974 ar fi fost aplicabile disp.art 23 al.2 ind. 2 din legea 18/1991.Se pornește de la premisa că terenurile erau scoase din circuitul civil.Or,situația de față, terenul ce a făcut obiectul vânzării era în circuitul civil ,nefiind în vigoare legea 58/1974,care scosese din circuitul civil terenurile.
Printr-o decizie în interesul legii nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție, Secțiile Unite, cu privire la determinarea întinderii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate sub imperiul Legii nr. 58/1974, s-a statuat că „prin Legea nr. 18/1991 s-a urmărit să se normalizeze o . situații, printre care și aceea a deținătorilor unor terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării locuințelor aflate pe ele. Dacă s-ar fi urmărit acordarea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren restrânse la limitele arătate (de cel mult 100 mp în mediul urban și, respectiv, 250 mp în mediul rural), legiuitorul ar fi reglementat regimul juridic aplicabil restului terenului, respectiv dacă rămâne în proprietatea statului și deținătorul îl poate cumpăra sau primi în folosință și în ce condiții, ori dacă se restituie vânzătorului, în lipsa unor asemenea prevederi, atât spiritul Legii nr, 18/199, cât și dispoziția de la art. 36 al.3 din această lege, de trimitere la art. 23, prin care este extinsă recunoașterea drep¬tului de proprietate și asupra altor suprafețe decât cele aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, impun concluzia că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent unei construcții, dobândite prin cumpărare sau sub imperiul Legii nr. 58/1974, poate ti determinată prin deducerea intenției părților din convenție și din ansamblul probelor administrate"".
Împrejurarea potrivit căreia reclamanta a deținut o suprafață mai mare decât cea cumpărată, chiar și în situația în care i-a fost atribuită ca lot în folosință,nu poate sta la baza constituirii dreptului de proprietate în favoarea ei atâta timp cât nu s-a dovedit cu acte sau alte evidențe din registrul agricol că ea sau antecesorii ei au cumpărat o suprafață mai mare de teren și că aceasta a fost preluată de CAP.
Potrivit disp.art.23 al.3 din legea 18/1991 sunt excluse de la constituirea dreptului de proprietate suprafețele de teren care au fost atribuite foștilor membri cooperatori cu titlu de lot în folosință pot. prev. art.4 din DL 42/1990. Această excludere vizează situația în care suprafața de teren ce a fost atribuită ca lot în folosință a fost proprietatea unei alte persoane deoarece în cazul în care această suprafață a fost proprietatea fostului membru cooperator acesta dobândește proprietatea asupra acestei suprafețe în condițiile legii.
Trebuie făcută deosebire între situația atribuirii lotului pentru construcția unei locuințe (loc de casă în termenii Statului CAP),pe care a edificat-o,și pentru care se constituie dreptul de proprietate în favoarea actualului deținător și situația lotului ajutător atribuit de fostul CAP pentru o suprafață ce depășea pe cea destinată curții sau grădinii,aferente locuinței. Pentru această din urmă suprafață,art.23 al.3 din legea 18/1991 interzice constituirea dreptului de proprietate ,indiferent că această suprafață se află în continuarea grădinii în intravilan sau în extravilan.
Dreptul de proprietate este conferit de lege celor care l-au deținut la data cooperativizării și sunt în măsură a-l justifica prin înscrisuri probatorii(acte de proprietate,înscrieri în registrul agricol sau alte documente funciare) care să justifice existența și întinderea dreptului de proprietate. Or,în cauza de față, reclamanta nu a putut proba dreptul de proprietate pentru terenul ce excede celor 800 mp ce au făcut obiectul vânzării,câtă vreme suprafața de teren aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești ,respectiv curtea și grădina din jurul acestora ,a primit-o ca lot în folosință ulterior cooperativizării.
În condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu se afla în nici una din situațiile prev. de art. 23 cu privire la constituirea dreptului de proprietate și nici în situația prev. de art.24 din legea fondului funciar,terenul ce excede suprafeței de 800 mp, ce nu a făcut obiectul vânzării ,ar trebui să revină fostului proprietar în baza disp. art.25 din legea 18/1991 care prevede că ,,în cazul în care cooperativa agricolă de producție a atribuit loturi în folosință unor cooperatori,în grădinile din intravilan ale foștilor proprietari,asemenea terenuri revin ,de drept,în proprietatea deținătorilor inițiali sau moștenitorilor acestora.,,
Prin deținători inițiali se înțeleg foștii proprietari ai terenului cu care au intrat în CAP și ,potrivit actelor normative de la cea dată, au fost atribuite în folosința altor persoane, ca lot ajutător.
Chiar dacă fostul proprietar nu a solicitat restituirea terenului,acesta nu-i revine reclamantei în virtutea faptului că l-a deținut ca lot în folosință,ci în baza disp. art.26 din legea 18/1991 ,,terenurile situate în intravilanul localității,care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat,în ambele cazuri fără moștenitori,trec în proprietatea comunei ,orașului,sau a municipiului,după caz,și în administrarea primăriilor,pentru a fi vândute,concesionate ori date în folosință celor ce solicită să-și construiască locuințe și nu au teren,ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv,potrivit legii,ori pentru compensările prev de art.24.
Rezulta, așadar, că acest teren de 1300 mp, dacă nu a făcut obiectul restituirii către fostul proprietar, în persoana vânzătorilor, a trecut în proprietatea unității administrativ teritoriale a .> Față de considerentele arătate, instanța a constatat că Hotărîrea Comisiei Județene V. nr.136/2012 privind soluționarea contestației formulate de reclamanta M. A. privind atribuirea suprafeței totale de 2100 mp din intravilanul satului Satu Nou . emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie de fond funciar.
Prin urmare, instanța a respins plângerea formulată de M. A. împotriva Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată V. nr.136/31.05.2012.
În subsidiar, instanța a constatat că, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de legislația funciară pentru a-i fi constituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren aferentă imobilului,reclamantei i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2100 mp prin adeverința provizorie de proprietate nr.654/1991 conform Hotărârii Comisiei Județene nr.79/13.08.1991.
Adeverința eliberată de comisia locală este doar un act premergător ce conferă doar un drept virtual de proprietate care creează raporturi juridice numai între organul administrativ care l-a emis și beneficiar și nu poate fi asimilată ,ca valoare probatorie,cu titlul de proprietate(dec.ICCJ nr.1/1997). Cu toate acestea, calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei cu privire la terenul în litigiu a fost recunoscută de către C. L. presupunând că aceasta a verificat dosarul de fond funciar precum și situația terenului cu privire la care s-a formulat cererea.
Dacă C. Județeană ar fi ajuns la concluzia că reclamanta nu era îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 2100 mp teren aferent casei de locuit nu ar mai fi trebuit să valideze propunerea Comisiei locale prin Hotărârea Comisiei Județene nr.79/1991.
Argumentele aduse de C. L. Crețești pentru refuzul de eliberare a titlului de proprietate pentru suprafața înscrisă în adeverința provizorie de proprietate nu pot fi primite de către instanță deoarece acesteia îi revine obligația de a înainta comisiei județene de fond funciar documentația în vedere eliberării titlului de proprietate.
În întâmpinare nu s-a arătat motivul pentru care s-au emis două hotărâri de către C. Județeană ,mai precis nu s-a arătat de ce nu s-a dat eficiență Hotărârii nr.79 din 1991. În condițiile în care actele emise de aceste autorități, în sfera lor de atribuții administrative,constituie acte administrative, acestea pot fi revocate însă numai până la . civil. Această hotărâre a comisiei județene ,în condițiile în care nu s-a formulat contestație, ar fi putut fi revocată însă numai până în momentul emiterii adeverinței de proprietate.
Din actele depuse la dosar de reclamantă dar și de C. L. Crețești nu rezulta, însă, că a avut loc o revocare a Hotărârii Comisiei Județene nr.79/13.08.1991.
De altfel potrivit art.2 al.1 din HG nr.1832/2005 de modificare și completare a Regulamentului aprobat prin HG nr. 890/2005, propunerile comisiilor locale, orășenești, municipale privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, validate prin hotărâri ale comisiilor județene, adoptate anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri sunt și rămân valabile dacă nu au fost contestate în termenul legal.
Întrucât textul nu face nici o distincție,în cuprinsul acestuia se includ toate hotărârile comisiilor județene adoptate anterior intrării în vigoare a HG 1832/2005,indiferent dacă acestea sunt sau nu emise cu respectarea prevederilor legale. Când legiuitorul a dorit să mențină în vigoare doar actele emise cu respectarea disp. fondului funciar a prevăzut expres acest lucru(art.II din legea 169/1997).
Și în legea 1/2000, art.2 al.2,se prevede că drepturile dobândite cu respectarea disp.fondului funciar pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate,proces verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate rămân valabile fără nici o confirmare.
Dacă, totuși, C. locală sau C. Județeană de fond funciar constată că propria hotărâre de validare a cererii de reconstituire sau de constituire a fost emisă cu nerespectarea disp. legilor funciare, se poate formula plângere împotriva propriei hotărâri în baza art 55 al.1 și 2 din legea 18/1991. Potrivit disp. acestui articol ,,poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie.,,iar la al. 2 se arată că,, dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care comisia județeană a emis, după încheierea procedurii de definitivare a activității sale, acte administrative contrare propriei hotărâri, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile.,,
O altă posibilitate, reglementată de art III de legea 169/1997, este aceea a promovării unei acțiuni pentru constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate ori de câte ori se constată că actele au fost emise cu încălcare prevederilor fondului funciar.O asemenea acțiune poate fi promovată doar de subiectele indicate de art.III al 2 din legea 169(primar,prefect sau altă persoană ce justifică un interes legitim).
Față de aceste texte legale invocate, instanța a constatat că reclamanta a formulat plângere împotriva Hotărîrii Comisiei Județene nr.135/2011,considerând-o netemeinică,prin prisma neaplicării disp.art.23 din legea 18/1991 și nu prin prisma neaplicării dispozițiilor legale prev. de HG 1832/2005 și ale legii 1/2000.
Aceste dispoziții legale nici nu au fost invocate de reclamantă în plângerea formulată, iar instanța trebuia să analizeze cererea de chemare în judecată în funcție de obiectul ei (pretenția concretă a reclamantei), cadrul procesual dar și cauza indicată de parte ca și fundament al pretenției supusă judecății.
S-a observat din conținutul plângerii formulate, că fundamentul pretenției supuse judecății era netemeinicia acestei hotărâri ca urmare a faptului că nu s-a dat eficiență disp. art.23 din legea 18/1991 și nu imposibilitatea comisiei locale de fond și județene de fond funciar de a formula propuneri noi de invalidare a unei constituiri validate anterior sau necompetența comisiei județene de a-și modifica propria hotărâre.
Dacă instanța nu era ținută de temeiul juridic invocat de reclamantă,totuși, schimbarea fundamentului pretenției supuse judecății nu se poate face deoarece nu există un text de lege care să o prevadă.
Instanța a analizat temeinicia Hotărârii Comisiei Județene nr.135/2011 doar în raport cu cauza invocată de reclamantă în plângerea formulată.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept ,instanța a constatat că plângerea formulată de M. A. împotriva Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar nr.135/2011 era neîntemeiată și a fost respinsă.
Reclamanta M. A. a formulat recurs impotriva sentinței civile nr. 831 din 17 oct. 2012 a Judecătoriei Huși invocând următoarele motive:
Prin plângerea depusă la Judecătoria Huși, a contestat legalitatea și temeinicia hotărârii nr. 136 din 31.05.2012.
Instanța de fond a constatat că hotărârea Comisiei județene este nelegală din mai multe puncte de vedere, însă a respins plângerea pe considerentul că reclamanta nu a invocat în motivația plângerii și motivele de nelegalitate constatate de instanță.
Consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
C. procesual este stabilit de petitul plângerii prin care a contestat hotărârea Comisiei județene de fond funciar nr. 136 din 31.05.2012.
Motivele de nelegalitate ale hotărârii pot fi cele indicate în cuprinsul plângerii sau pot fi identificate pe parcursul cercetării judecătorești în urma administrării probatoriului. De asemenea, instanța nu este ținută nici de temeiul juridic invocat de reclamantă. In aceste condiții consideră că identificarea unor motive suplimentare care să justifice anularea hotărârii Comisiei județene făcea cu atât mai necesară admiterea plângerii. In același timp, motivul invocat în cuprinsul plângerii de către reclamantă este întemeiat și instanța trebuia să oblige C. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.100 mp teren.
Pentru aceste considerente vă rog să admiteți recursul și, pe fond, să admiteți plângerea formulată.
In drept a invocat art. 304 ind 1 C.p.c.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
In mod legal, prima instantă a retinut că in cauză nu sunt îndeplinite conditiile art. 23 din legea 18/1991 pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate al reclamantei pentru suprafata de 2100 mp.
Obiectul actiunii este plângerea impotriva hotărârii 136/31.05.2011 a Comisiei Judetene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate prin care a fost respinsă propunerea Comisiei locale de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 2100 mp.
La data de 22 februarie 1970 între reclamanta M. A., soțul său M. P., în calitate de cumpărători a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, incheiată prin inscris autentic, având ca obiect un imobil casă de locuit situat în .. Crețești precum și terenul aferent în suprafață de 800 mp. Acest imobil a fost vândut de A. V., Gott E., M. A. P. E..
In consecintă, in baza contractului reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 800 mp.
Pentru această suprafata nu este aplicabilă procedura legii 18/1991 pentru că acest teren nu a făcut parte din patrimoniul cooperativei de productie, nefiind adus de bunăvoie sau preluat in orice mod, conditie prevăzută de art. 8 alin 1.
Pentru diferenta de teren de 1300 mp( de până la 2100, cât apare in măsurătorile Primăriei -fila 19) reclamanta nu a probat că această suprafata a intrat in CAP sau in proprietatea statului.
La data dobândiri dreptului de proprietate asupra terenului de 800 mp, erau în vigoare dispozițiile Decretului 151/1950 care permiteau libera circulatie a terenurilor.
Reclamanta nu a probat că a intrat in CAP cu diferenta de 1300 mp.
In recurs a fost depus registrul agricol pentru anii 1986-1989 in care reclamanta impreună cu sotul M. P. au figurat cu suprafata de 17,5 ari( 1750 mp) iar in anul 1990 cu 2000 mp.
Reclamanta nu avea cum să intre in CAP cu suprafata 1700 mp pentru că la nivelul anului 1987 era finalizată procedura de trecerea terenului in CAP iar după 1970, data cumpărarii, nu există probe că reclamanta a intrat in CAP cu această diferentă.
În cauza de față, reclamanta nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de art.23 din legea 18/1991 deoarece terenul în cauză nu i-a fost atribuit de către fostul CAP pentru construirea unei locuințe, iar, pe de altă parte nu-i sunt aplicabile nici disp. art.23 al.2 indice 2 deoarece la data cumpărării construcției de către reclamantă terenul aferent nu a trecut în proprietatea statului în baza disp. legii 58/1974, ci s-a cumpărat doar suprafața de 800 mp teren aferent casei de locuit.
În situația în care terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului în baza disp. art.30 din legea 58/1974 ar fi fost aplicabile disp.art 23 al.2 ind. 2 din legea 18/1991.
Întrucât terenul ce a făcut obiectul vânzării era în circuitul civil iar legea legea 58/1974 nu era in vigoare, in mod corect a retinut prima instanță cu nu este aplicabil art 23 alin 2 ind 2 legea 18/1991.
Faptul că reclamantei i s-a eliberat adeverința nr. 654 din 4 11 1991 prin care s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,21 ha potrivit hotărârii C. Judetenea nr. 79 din 13 08 1991 nu justifică reconstituirea dreptului de proprietate reclamantei pentru această suprafată.
Prin hot nr. 79/13 08 1991( fila 63 recurs) au fost validate măsurile stabilite de comisia locală, dar din anexe nu rezultă inclusiv actul de a se propune de comisia locală reconstituirea dreptului de proprietate pe numele reclamantei.
In consecintă adeverinta nu are la bază o hotărâre de Comisie Judeteană prin care să se reconstituie dreptul de proprietate si nu este eliberată cu respectarea legii 18/1991.
Art. 2 alin 2 din legea 1/200 prevede că „Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare.”
In cauză acea adeverinta nu a fost eliberată cu respectarea legii 18/1991 pentru faptul că reclamanta nu a intrat in CAP cu diferenta de 1300 mp teren si pentru că acest terenul nu a trecut in proprietatea statului; pentru surprafata de 8000 mp reclamanta are contract de vânzare cumpărare si nu poate beneficia de prevederile legii 18/1991.
Detalierea primei instante cu privire la dispozitiile legale relevante pentru stabilirea valorii juridice a adeverintei nu cuprinde identificarea unor alte motive care să justifice reconstituirea dreptului pentru suprafata de 2100mp.
Motivarea instantei este clară, de respingerea a cererii de reconstituire.
În consecintă, sentinta recurată este legală si temeinică; in cauză nu este incident vreun motiv de ordine publică, astfel că in temeiul art. 312 C.P.C. se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M. A. împotriva sentinței civile nr. 831/17 oct.2012 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 aprilie 2013.
Președinte, I.-M. P. | Judecător, C. A. | Judecător, D. M. M. |
Grefier, E. G. |
Red. I.M.P.
Tehnored. I:M.P./E.G.
2 ex./12.04.2013
Judec. F.. A. A.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 578/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 511/2013. Tribunalul... → |
|---|
