Obligaţie de a face. Decizia nr. 1127/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1127/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-10-2012 în dosarul nr. 1127/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1127/R/2012
Ședința publică de la 16 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Grefier A. C.
--------------
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de către recurent - reclamant A. DE P. SI I. P. AGRICULTURĂ - Centrul Județean V., cu sediul în V., ..41, jud. V., în contradictoriu cu intimata – petentă . SRL, cu sediul în .. Grivița, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1476/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza se află la al doilea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; se solicită judecarea cauzei în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care,având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform disp. art. 242 al.2 Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 cod proc.civ, dându-se decizia de față.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
Prin sentința civilă nr. 1476/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean V., cu sediul în V., .. 41, județul V., prin reprezentați legali în contradictoriu cu pârâta S.C.I. B. A. S..R.L., cu sediul în satul Odaia Bursucani, ., privind obligarea acesteia la plata dobânzii legale începând cu data de 5 ianuarie 2009 până la data plății efective datorată la suma de_,50 lei, sumă la care a fost obligată pârâta prin sentința civilă nr.702 din 9 martie 2009 a Judecătoriei Bârlad.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art.1088 cod civil „ la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut de a justifica vreo pagubă: nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege,dobânda curge de drept”.
Pe de altă parte, art.1073 Codul civil prevede că creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Reclamanta la data introducerii acțiunii, 15 ianuarie 2009, avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei și la plata dobânzilor în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 123/2006, însă nu le-a solicitat, fiind pronunțată sentința civilă nr. 702 din 9 martie 2009, prin care pârâta a fost obligată la plata a 143.230,50 lei și penalități de 0,1% pe zi întârziere calculate de la 5 ianuarie 2009 până la plata efectivă, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, instanța apreciind că prejudiciul estimat de reclamantă a trecut în puterea lucrului judecat, întrucât făcând aplicarea disp. art.1088 Cod civil, reclamanta avea posibilitatea să solicite aceste dobânzi la data formulării cererii, respectiv la data de 15 ianuarie 2009, cu atât mai mult cu cât avea un temei de drept aplicabil pentru restituirea sumelor primite cu titlu de ajutor de stat pentru agricultură.
Cum reclamanta a estimat că prejudiciul real îl reprezintă plata sumei de 143.230,50 lei și obligarea la penalități de 0,1% pe fiecare zi întârziere calculate de la data de 5 ianuarie 2009 și până la plata efectivă, instanța a apreciat că prin prezenta acțiune reclamanta a invocat propria ei culpă, ca o consecință a abaterilor constatate de Curtea de Conturi, în ce privește recuperarea debitelor, considerente pentru care acțiunea privind obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale începând cu data de 5 ianuarie 2009 până la data plății efective datorată la suma de 143.230,50 lei, sumă la care a fost obligată pârâta prin sentința civilă nr. 702 din 9 martie 2009 a Judecătoriei Bârlad, a fost respinsă întrucât prejudiciul estimat și solicitat de reclamantă a fost acoperit prin pronunțarea sentinței civile nr.702 din 9 martie 2009.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Centrul Județean APIA V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Motivarea data de instanța conform căreia „reclamanta avea posibilitatea sa solicite aceste dobânzi la data formulării cererii, respectiv la data de 15 ianuarie 2009, cu atât mai mult cu cat avea un temei de drept aplicabil pentru restituirea sumelor primite cu titlu de ajutor de stat pentru agricultura,"este fără suport legal.
Este adevărat ca OUG nr. 123/2006 stabilește in art. 17 alin 2 ca sumele necuvenite acordate sub forma de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor si penalităților prevăzute de legea in vigoare."
Deși retine ca art. 17 alin 2 din OUG nr. 123/2006 face trimitere la „dobânzile si penalitățile prevăzute de legea in vigoare" instanța nu arata in motivarea sentinței care erau prevederile legale care prevedeau penalizări si dobânzi la sumele datorate, mulțumindu-se sa preia pur si simplu prevederea cuprinsa in art. 17 alin 2 din OUG nr. 123/2007.
Din redactarea art. 17 alin 2 se poate înțelege ca se face referire la prevederile art. 120 cod proc. fiscala.
Ori, in mod constant instanțele au reținut ca debitele stabilite in sarcina fermierilor potrivit prevederilor Ordinului MAPDR 687/2007 nu pot fi considerate datorii fiscale, sens în care s-a pronunțat și decizia nr.649/12 mai 2010 a Tribunalului V., atașată la cererea de recurs.
În consecință trimiterea la dobânzile si penalizările prevăzute de legislația in vigoare prin art. 17 alin 2 din OUG nr. 123/2006, nu avea acoperire in cadrul unui text de lege, atâta timp cat codul de procedura fiscala nu era aplicabil deoarece nu ne aflam in prezenta unei creanțe fiscale. In același timp codul de procedura fiscala stabilea pana la 1 iulie 2010 ca debitorul era obligat sa achite pe lângă debit si majorări de întârziere.
Mai mult pana la 1 iulie 2010 codul de procedura fiscala stabilea obligația debitorului de a achita odată cu debitul si majorări de întârziere.
Abia in anul 2010 in urma modificării OUG 39/2009 s-a prevăzut ca odată cu debitul cel vizat trebuia sa achite dobânzi si penalizări. Ori prevederile acestea nu pot fi aplicabile debitelor născute in anul 2008, precum cel in speța.
Având in vedere ca in Procesul verbal încheiat de Curtea de Conturi este citat textul art. 17 alin 2 din OUG nr. 123/2006, care îi obliga să solicite atât dobânda legala cat si penalizări de întârziere, la debitele datorate de fermieri, la Ordinul 687/2007, a fost pusă in situația de a promova prezenta acțiune.
În mod greșit instanța a apreciat ca trebuia sa solicite obligarea debitorului la plata dobânzilor odată cu debitul, fără sa tina cont de faptul ca prin acțiunea de fata s-a urmărit acoperirea întregului cuantum al datoriei pe care trebuia sa o plătească debitorul, conform prevederilor art. 17 alin 2 din OUG nr. 123/2006, fiind practic vorba de o mărire a câtimii pagubei suferite.
Conform procesului-verbal al Curții de Conturi a trebuit sa promoveze prezenta acțiune deși prin aplicarea cotei de 0,1% pe zi întârziere si obținerea unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care fermierul a fost obligat la plata pe lângă debit si a penalizărilor de 1% pe zi întârziere, suma care ar urma sa fie încasata de la debitor, este mai mare decât majorările de întârziere prevăzute de codul de procedura fiscala sau decât dobânda legala.
Este adevărat ca in conformitate cu Manualul de procedura emis la nivelul APIA - Central, înregistrat sub nr._/18.08.2008, privind procedura constatării si urmăririi încasării debitelor s-a stabilit ca din momentul comunicării notificării de plata, debitorul este pus in întârziere si datorează penalități.
A mai arătat recurenta că subscrie la concluzia instanței de fond ca „prejudiciul solicitat de reclamanta a fost acoperit prin pronunțarea sentinței civile nr. 702/9 martie 2009, acțiunea in obligarea S C I. B. A. SRL la plata dobânzilor aferente debitului de_,50 fiind promovată în vederea executării dispozițiilor obligatorii stabilite de Curtea de Conturi.
Legal citată, intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
P. dovedirea motivelor de recurs, recurenta a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, tribunalul va reține că recursul nu este întemeiat, față de următoarele considerente.
Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii recurentei este corectă, însă față de considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, prin sentința civilă nr. 702/09.03.2009 a Judecătoriei Bârlad, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta Centru Județean V. – Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură V. și a obligat intimata . SRL să restituie suma de 143.230,50 lei și penalități de întârziere de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere calculate de la 05.01.2009 și până la plata efectivă.
Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de intimată, prin decizia civilă nr. 126/R/02.02.2010 a Tribunalului V..
În considerentele acestei decizii, s-a reținut că intimata a beneficiat de suma de 224.400 lei, la data de 12.10.2007, pentru înființarea unei culturi agricole, în baza OUG nr. 123/21.12.2006, iar din procesul verbal de recepție și restituire încheiat la data de 13.06.2008 rezultă că aceasta nu a înființat culturi de grâu, rapiță și lucernă pe suprafața de 175,29 ha, cauzând un prejudiciu în valoare de 143.230,50 lei.
În prezenta cauză, urmare a procesului verbal de constatare încheiat la data de 06.07.2010 de reprezentanții Curții de Conturi a României, s-a solicitat instanței obligarea intimatei și la plata dobânzii la suma de 143.230,50 lei, invocându-se, prin precizările depuse la data de 23.04.2012 (fila 51 din dosarul instanței de fond), dispozițiile art. 17 alin. 2 din OUG nr. 123/2006.
Referitor la natura creanței reprezentând ajutor financiar restituit urmare a neîndeplinirii de către beneficiar a obligațiilor asumate, tribunalul va reține, contrar susținerilor recurentei, că aceasta este o creanță bugetară. Astfel, potrivit art. 2 din OUG nr. 123/2006, sumele necesare acordării sprijinului financiar se asigură de la bugetul de stat, iar potrivit art. 3 alin. 2 din același act normativ, instituția responsabilă pentru implementarea sprijinului financiar este Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin APIA.
În consecință, sumele acordate cu titlul de sprijin provin de la bugetul de stat, verificarea utilizării lor conform scopului pentru care au fost acordate și recuperarea lor, în cazul utilizării necorespunzătoare, cade în sarcina APIA, instituție publică, iar sumele ce trebuie recuperate sunt virate tot la bugetul de stat.
Natura juridică de creanță bugetară a creanței principale impune același caracter și accesoriilor acesteia, dobânzi și penalități, în condițiile în care, potrivit art. 17 alin. 2 din OUG nr. 123/2006, sumele încasate necuvenit de beneficiarii subvenției se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.
În consecință, acestora le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit art. 1 alin. 2 din acest act normativ, care prevede că prezentul cod se aplică și pentru administrarea creanțelor provenind din alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel, precum și ale art. 2 alin. 2 din același act normativ, potrivit căruia prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea altor sume datorate bugetului general consolidat.
În consecință, stabilirea sumei datorate trebuia să se facă prin act administrativ fiscal, care are natura unui titlu de creanță în sensul art. 110 alin.3 din OG nr. 92/2003, ce poate fi contestat condițiile art. 205 din același act normativ și care, la momentul rămânerii definitive, trebuie executat în condițiile prevăzute de art. 141 și următoarele din OG nr. 92/2003.
Este adevărat că OUG nr. 123/2006 a fost abrogată prin art. I alin. 1 lit. a din Legea nr. 281/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 888/30.12.2010, dar în art. I alin. 2 din acest act normativ se prevede că „măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată.”.
Față de aceste considerente, va reține instanța că în mod corect a respins prima instanță acțiunea formulată de recurentă, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Centrul Județean APIA V. împotriva sentinței civile nr. 1476 din 16.05.2012 a Judecătoriei Bârlad, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2012 .
Președinte, E. R. I. | Judecător, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, A. C. |
Red. Ț.M.C./16-11-2012
Tehndact. Ț.M.C./A.Ci.
2 ex./16-11-2012
Judecător fond: D. J.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 40/2012. Tribunalul VASLUI | Legea 10/2001. Sentința nr. 1442/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
