Obligaţie de a face. Decizia nr. 146/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 30-10-2012 în dosarul nr. 146/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 146/A/2012
Ședința publică de la 30 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Judecător E. R. I.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de apel declarată de către apelanta – pârâtă M. V. cu domiciliul în Bârlad, ., nr. 16, ., ., jud. V. în contradictoriu cu intimații - reclamanți S. I. și S. A. ambii cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj și intimații –pârâți T. P., T. T. ambii cu domiciliul în ., nr. 16, ., ., jud. V., B. C., B. M. ambii cu domiciliul în Bârlad, ., nr. 16, ., . și T. M. și T. V. ambii cu domiciliul în Bârlad, ., nr. 16, ., ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2001 din 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect obligația de face.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 30 octombrie 2012, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2001 din 27.06.2012 a Judecătoriei Bârlad, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de M. V.,față de reclamanții pârâți și în consecință, a fost respinsă cererea principală pentru obligație de a face formulată de reclamanții-pârâți S. I. și S. A., în contradictoriu cu pârâta reclamantă M. V., pentru lipsa calității procesuale active și lipsei de interes.
Prin aceeași sentință s-a constatat nulitatea cererii principale, pentru obligație de a face privind pe reclamanții T. M. și T. V., cu domiciliul.
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. I. și S. A. în cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă M. V. fiind respinsă cererea reconvențională față de acești pârâți.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă M. V. în contradictoriu cu pârâții: T. P. ,T. T.,ambii, B. M., B. C.,T. M.,T. V., cu privire la partajul de folosință și dispune partajarea folosinței uscătorului situat la etajul II al . Bârlad . nr.16,. ,coproprietate forțată potrivit folosinței actuale, câte 1/4 din uscător pentru B. M. și B. C. și 1/4 T. P.,T. T. și cealaltă cotă pentru pârâta reclamantă.
Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea încetării destinației folosinței comune pentru spațiul cu destinație de uscător situat la etajul II și privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune cu privire la cota parte din uscător precum și cererea de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la cererea principală având ca obiect, obligația de a face, a fost inițiată de reclamantul S. I. și însușită de S. A., soția acestuia, în contradictoriu cu pârâta reclamantă M. V. prima instanță a reținut că, la data promovării cererii cei doi reclamanți aveau un interes legal și actual iar calitatea lor procesuală era justificată de calitatea de proprietari ai apartamentului situat în Bârlad, ., nr.16,., ., jud. V., potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat între fosta proprietară C. M., contract autentificat cu nr.2124 din 6 iunie 2007. Se reține că, datorită faptului că, pe parcursul derulării procesului apartamentul proprietate a fost vândut cumpărătorilor T. M. și T. V. potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 955 din 15 martie 2010, reclamații S. I. și S. A. nu mai justificau un interes legitim și actual și nu mai justificau calitatea procesuală activă în cererea principală și calitatea procesuală pasivă în cererea reconvențională. Cum reclamanții au solicitat judecarea în lipsă, instanța de fond a respins cererea principală formulată de S. I. și S. A., pentru lipsa calității procesuale active și lipsei de interes și să admită excepțiile invocate de pârâta reclamantă în acest sens.
În ceea ce privește pe T. M. și T. V.,cumpărătorii apartamentului deținut de soții S., instanța de fond a reținut că aceștia nu au formulat vreo cerere în justiție nici oral și nici în scris, acționarea în justiție și valorificarea vreunui drept reprezintă un drept de dispoziție al părților. Neexistând cerere formulată pentru a continua cererea proprietarilor de la care cei doi au cumpărat apartamentul instanța a apreciat că nu-s îndeplinite dispozițiile art.112 din codul de procedură civilă și în temeiul art.133 din codul de procedură civilă a constatat nulitatea cererii principale, pentru obligația de a face privind pe reclamanții T. M. și T. V. introduși în cauză cu această calitate din oficiu.
Instanța de fond a apreciat că S. I. și S. A. nu justificau calitatea procesuală pasivă în cererea reconvențională motiv pentru care cererea reconvențională față de aceștia citați în calitate de pârâți de pârâta reclamantă M. V. a fost respinsă.
Referitor la cererea reconvențională pârâta reclamantă M. V. a chemat în calitate de pârâți pe lângă pârâții S. a căror calitate procesuală s-a analizat și pe pârâții :T. P., T. T., B. M. și B. C. și T. M. și T. V.. Calitatea lor procesuală se justifica prin calitatea de coproprietari asupra uscătorului de la etajul II al blocului, E6 situat în Bârlad,., nr.16, ..
În ceea ce privește dreptul material aplicabil, instanța de fond a reținut că, la reluarea judecății ,la termenul din 28.03.2012 era în vigoare Noul Cod Civil, constatând aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 pct.6 din noul cod civil dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior,derivate din raporturi de proprietate.
Raportându-se la dispozițiile art. 45 din L. 7 /1996, ale art.649 al 2 din noul cod civil precum și ale art. 658 din același act normativ, așa cum au fost modificate ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.1541/2011, instanța de fond a reținut că, în speță, s-a dovedit că proprietarii apartamentelor de la etajul 2 al blocului de locuit situat în Bârlad ., nr.16,.,. P., T. T., B. M. și B. C. precum și pârâta reclamantă M. V. și-au împărțit voluntar folosința spațiului cu destinație de uscător fiecare dintre aceștia ocupând porțiunea de uscător alipită de apartamentul pe care-l deține fiecare în proprietate respectiv câte o pătrime din uscător pentru pârâții T. P., T. T., B. M. și B. C.. Pârâta reclamantă M. V. a folosit cealaltă jumătate de uscător cu acordul fostei proprietare, C. M. care ulterior a înstrăinat apartamentul pârâților S. apoi aceștia pârâților T.. Aceștia din urmă au specificat în una din cererile depuse la instanță că nu pretind vreun drept în acest sens.
Față de această împrejurare instanța de fond a apreciat că cererea reconvențională formulată cu privire la partajul de folosință a uscătorului de la etajul doi era legală și a admis-o și a dispus partajul de folosință potrivit înțelegerii voluntare a coproprietarilor de pe palier. În ceea ce privește capetele de cerere referitor la dreptul de accesiune cu privire la cota parte din uscător și constatarea încetării destinației folosinței comune pentru spațiul cu destinație de uscător situat la etajul II, instanța a apreciat cererile reclamantei neîntemeiate și nelegale având în vedere faptul că textele de lege pe care și-a întemeiat cererea pârâta reclamantă sunt neconstituționale și le-a respins
În temeiul art.275 din codul de procedură civilă a respins cererea privind cheltuielile de judecată. În acest sens s-a avut în vedere poziția exprimată de coproprietari privind folosința spațiului potrivit înțelegerii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta – reclamantă M. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea apelului, pârâta reclamantă a arătat în primul rând că, sentința apelată este pronunțată cu nerespectarea deciziei nr. 5/A/2012 a Tribunalului V., respectiv ignorarea obiectului cererii reconvenționale, așa cum a fost stabilit prin decizia tribunalului – partajul spațiului fostului uscător.
Apelanta a mai susținut că, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 297 alin.(1) Cod procedură civilă ale art.671 lit. a din Noul Cod Civil, ale art. 129 alin.(6) Cod procedură civilă, ale art.3 litera "e" din L. nr.230/2007 și ale art. 652 din Noul Cod Civil, în sensul că nu a analizat legal,situația constatata a spațiului fostului uscător lotizat prin intelegere in urma cu 19 ani, incetind folosința si destinația sa de folosința . si in prezent cu încetarea caii de acces comune, constatate, dovedite, consemnate in adeverința nr.44/31.05.2011.
Apelanta a precizat de asemenea că, cererea reconvențională este întemeiată pe dispozițiile art. 671 alin 2 din noul Cod civil și este motivată de încetarea folosinței în comun, respectiv a destinației de folosință în comun a spațiului fostului uscător de la etajul 2 al imobilului în care locuiește, motiv pentru care solicită atribuirea în natură a lotului său.
Susține apelanta pe de o parte că, apartamentul nr.10 proprietatea sa,nu a fost modificat in urma folosinței separate si in interes personal a lotului său din spațiul fostului uscator, lot amplasat in exteriorul apartamentului nr.10,proprietatea sa, avind usa de acces separată si exterioara apartamentului său iar pe de altă parte că, în spațiul fostului uscator, a zidit un perete pe cheltuiala proprie,in anul 1993, in urma cu 19 ani, cu scopul separării loturilor din spațiul fostului uscator si pentru a putea monta calea de acces personala la lotul meu ,separata de celelalte loturi formate, astfel încât, spațiul fostului uscător este lotizat convențional din anul 1993 si are 3 loturi separate, destinate folosinței personale si separate a 3 proprietari ,fiecare cu propria cale de acces separata: lotul nr.1- M. V.;lotul nr.2 -T. P. si Tincuta ;lotul nr.3,-Sornaz C. si M.. Se arată de asemenea că, proprietarii apartamentului cu . nr.9,care, au inclus in suprafața interioara a acestuia, lotul lor format dintr-o parte din suprafața fostului uscator,prin zidirea unor noi pereți, cu calea de acces in interiorul . lor.
Apelanta a învederat de asemenea că, încetarea folosinței comune,a destinației de folosința . de acces in comun la spațiul fostului uscator de la etajul 2, au încetat in fapt de 19 ani si sunt constatate si expuse de membrii Comitetului Executiv al Asociației de Locatari, nr.17 B Bârlad in Adresa nr.44/31 mai 2011 acest lucru impunând atribuirea atribuirea in natura a lotului său din spațiul fostului uscator, pe care îl folosește personal din anul 1993.
Reluând parte din argumentele anterioare, apelanta a mai precizat că Numitul S. I., fost proprietar al . declarat in cererea sa respinsa, ca nu i-a fost necesara folosința spațiului fostului uscator,aspect susținut si de prima proprietara a . pentru care nu l-au folosit niciodată dar și faptul că, nu exista posibilitatea ca lotul său din spațiul fostului uscator sa fie folosit in comun cu T. M. si V.,cumpărători ai apartamentului nr.11.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 671 alin 2 și ale art. 676 lit. a din noul Cod civil.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale în domeniu, instanța de control judiciar constată că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, proprietarii apartamentelor de la etajul 2 al blocului de locuit situat în Bârlad ., nr.16,.,. P., T. T., B. M. și B. C. precum și apelanta M. V. și-au împărțit voluntar folosința spațiului cu destinație de uscător fiecare dintre aceștia ocupând porțiunea de uscător alipită de apartamentul pe care-l deține fiecare în proprietate respectiv câte o pătrime din uscător pentru pârâții T. P., T. T., B. M. și B. C.. De asemenea, apelanta M. V. a folosit cealaltă jumătate de uscător cu acordul fostei proprietare, C. M. însă proprietarii actuali ai imobilului, intimații T. M. și T. V. au învederat primei instanțe că nu pretind vreun drept cu privire la acest uscător.
Potrivit art. 650 din Codul civil (adoptat prin Legea nr. 287/2009): „1) Pãrțile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosințã exclusivã numai dacã prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari.” iar art. 676 alin 1 din același act normativ stipulează că: „ (1) Partajul bunurilor comune se va face în naturã, proporțional cu cota-parte a fiecãrui coproprietar.”
Din analiza motivelor de apel, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciar constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală.
În primul rând, instanța de control judiciar reține că, motivul referitor la nerespectarea deciziei nr. 5/A/2012 a Tribunalului V., de către instanța de fond, este nefondat.
Astfel, instanța de fond a lămurit cadrul procesual, prin introducerea în cauză, în calitate de reclamanți a numiților T. M. și T. V., constatând că aceștia nu și-au însușit acțiunea principală și anulând astfel cererea de chemare în judecată în ceea ce-i privește. Pe de altă parte, a constatat că foștii proprietari nu au calitate procesuală pasivă și nici interes, respingând acțiunea acestora. De altfel, apelanta nu a criticat niciuna dintre aceste soluții, criticile sale referindu-se la soluția dată cererii reconvenționale.
Nu în ultimul rând, instanța de fond, în rejudecare a soluționat în fond și cererea reconvențională, dispunând partajul de folosință și respingând capetele de cerere privind constatarea încetării destinației folosinței comune pentru spațiul cu destinație de uscător situat la etajul II și privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune cu privire la cota parte din uscător.
Or, așa cum am mai precizat, apelanta nu critică soluția primei instanțe decât în ceea ce privește măsura dispusă în legătură cu partajul, apreciind că, în ceea ce o privea trebuia dispusă atribuirea în natură a părții sale din uscător.
Și acest motiv de apel este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
În acest sens, instanța de control judiciar reține că, dispozițiile art. 650 din noul Cod civil sunt imperative în sensul că, în cazul proprietății asupra spațiilor comune se poate partaja doar folosința neputându-se atribui în natură părțile comune pe care proprietarii le folosesc în mod exclusiv în baza înțelegerii lor. Astfel, în interpretarea textului de lege prin metoda gramaticală, este relevantă sintagma „folosințã exclusivã” din care rezultă fără echivoc că obiectul partajului este numai folosința spațiului comun, deci nu se poate atribui în natură o parte din partea ce face obiectul proprietății comune.
Aceeași situație rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 650 și ale art. 676 alin 1 din noul Cod civil.
Astfel, este de remarcat împrejurarea că, dispozițiile art. 650 se regăsesc în cartea a III-a, capitolul IV, secțiunea a III-a „Coproprietatea Forțată” capitolul 2 „ Coproprietatea asupra pãrților comune din clãdirile cu mai multe etaje sau apartamente”, reglementând expres modalitatea de partaj a acestui tip de coproprietate.
De cealaltă parte, art. 676 aflat în capitolul V, conține prevederi generale cu privire la partaj, reglementând modalitatea de partajare a bunurilor comune și nu a părților comune .
În acest sens, este de remarcat faptul că, obiectul coproprietății forțate îl constituie acele bunuri care constituie accesoriul necesar sau util pentru folosirea a două sau mai multe fonduri vecine, care aparțin unor proprietari diferiți și care sunt socotite bunuri principale. Această coproprietate este forțată pentru că se impune peste voința proprietarilor lucrurilor principale. Împărțirea acestor bunuri comune le-ar face improprii folosinței pentru care sunt destinate, așa încât această formă a coproprietății este obligatorie. Cazurile în care ea se întâlnește fac imposibilă exercitarea dreptului de proprietate exclusivă în lipsa ei, deoarece obiectul coproprietății forțate îl constituie un bun ori o universalitate de bunuri care sunt accesorii indispensabile ale altor bunuri principale Ea este și perpetuă pentru că nu poate lua sfârșit prin împărțire, scopul pentru care a luat naștere este unul permanent, ceea ce îi imprimă și ei acest caracter. În fine, această formă a coproprietății constituie un accesoriu indispensabil al unor bunuri principale aflate în proprietate exclusivă a mai multor proprietari ori în coproprietate obișnuită sau.
Așadar, dispozițiile art. 676 nu se aplică coproprietății forțate, deoarece pe de o parte, acestea stabilesc reguli generale privind partajul, în timp ce coproprietatea forțată beneficiază de dispoziții speciale, reglementate în capitolul și secțiunea ce tratează exclusiv această formă a proprietății.
Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar reține că, între cele două norme nu există contradicție deoarece, aplicarea art. 676 este exclusă explicit de la aplicarea în cazul coproprietății forțate, prin art. 632 alin 3 din noul Cod civil, potrivit căruia: „ 3) Coproprietatea forțatã nu poate înceta prin partaj judiciar.”
În final, instanța de control judiciar mai reține și faptul că, în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că este admisibilă cererea privitoare la partajul de folosință, având în vedere că este îndeplinită condiția prevăzută de alin 1 al art. 650, în sensul că nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari, respectiv pentru că aceștia deja și-au împărțit folosința în baza înțelegerii dintre ei. Acest aspect rezultă cu certitudine din adresa din 4 ianuarie 2012 a Asociației de Proprietari nr. 17 B ( fila 50 dosar fond – rejudecare)
În consecință, constatând că sentința primei instanțe este temeinică și legală, urmează ca Tribunalul să respingă apelul declarat de M. V. împotriva sentinței civile nr. 2001 din 27.06.2012 a Judecătoriei Bârlad, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelanta M. V. împotriva sentinței civile nr. 2001 din 27.06.2012 a Judecătoriei Bârlad, sentință pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2012 .
Președinte, P. C. D. | Judecător, E. R. I. | |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./21.11.2012
Tehn.R.A./21.11.2012
11ex./9 .
Judecătoria Bârlad: judecător I. Rădița.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1207/2012. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 499/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
