Plângere contravenţională. Decizia nr. 1206/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1206/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-11-2012 în dosarul nr. 1206/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1206/R/2012
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător R.-N. O.
Judecător N. P.-F.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul .. cu sediul în V., .. 3, jud. V. în contradictoriu cu intimatul A. R. R. A.R.R. - AGENȚIA A.R.R. V. cu sediul în București, sect.1, .. 38 și intimatul A. R. R.- AGENȚIA A.R.R. B. cu sediul în B., ., nr.3, jud. B., împotriva sentinței civile nr.2373 din 17.07.2012 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurentul .. administrator U. N., care se legitimează cu C.I. . nr._, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că dosarul este la al II-lea termen de judecată, prin serviciul de registratură recurentul a depus precizări comunicate la 17.10.2012 și procură de reprezentare și nu s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța învederează reprezentantul recurentului că este formulat recurs împotriva unei hotărâri a Judecătoriei V. prin care s-a constatat perimat un dosar, iar calea de atac este recursul în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțarea s-a făcut în ședință publică la data de 17 iulie 2012, iar recursul a fost declarat la 27 iulie 2012.
Administrator U. N., având cuvântul, arată că i s-a spus că are dreptul de a face recurs în termen de un an de zile de către d-na judecător de la fond.
Instanța invocă din oficiu excepția tardivității recursului și acordă cuvântul recurentului pe excepție.
Administrator U. N. arată că a fost chemat la control cu documentele după un an de zile și i s-a spus că după 5 ani de zile este imposibil să nu fie amendat cu nimic. Precizează că d-l B. i-a spus că este imposibil să nu fie amendat cu nimic, trebuie să-l amendeze și astfel s-a încheiat procesul verbal de contravenție.
Precizează că societatea merge prost și nu are de muncă, iar din diagramă se vede foarte clar că nu are decât 2-3 ore de muncă pe zi. Arată că șoferii opresc în parcări, vine poliția deoarece nu există siguranță și trebuie să plece de acolo. Arată de asemenea că procesul verbal a fost încheiat în 2011 și comunicat în 2010.
Cu privire la tardivitatea recursului, arată că i s-a spus că poate formula recurs în termen de un an de zile. Mai precizează că a fost prezent la fiecare termen de judecată și a explicat situația destul de clar.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare pe excepția tardivității recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2373 din 17.07.2012, Judecătoria V., în baza art. 248 C.pr.civilă și art. 252 C.pr.civilă, a constatat perimată acțiunea civilă introdusă de petenta .. V., .. 3 în contradictoriu cu intimatele A. R. R.-A.R.R. - AGENȚIA A.R.R. V. sector 1, București, .. 38 și A. RUTIERĂROMÂNĂ-AGENȚIAA.R.R.B. com. 1, B., ., nr. 3.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 21.06.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 Cod pr. civilă pentru neîndeplinirea de către petent a obligațiilor stabilite de către instanță, respectiv nu a motivat în fapt și drept plângerea contravențională formulată;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, ne mai îndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm C.pr.civ, a constatat perimată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs .., fără a depune motivele de recurs.
Prin precizările depuse, recurenta a învederat că data procesului-verbal de contravenție este 02.03.2011, iar ca dată a comunicării apare 04.02.2010. În opinia sa, acest aspect atrage nulitatea absolută a actului sancționator.
Arată că procesul-verbal de contravenție este netemeinic, întrucât s-au respectat timpii de odihnă, dovadă fiind diagrama depusă la dosarul cauzei. Mai precizează că se află într-o stare conflictuală cu reprezentanții agentului constatator.
Examinând actele si lucrările dosarului, analizând, cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 Cod de procedură civilă, excepția tardivității recursului, tribunalul constată faptul că recursul declarat în cauză de către petentul .. este tardiv formulat.
Conform prevederilor art. 253 alin. 2 Cod de procedură civilă, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 103 Cod de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac si neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Din interpretarea prevederilor legale mai sus arătate reiese faptul că termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ si sunt sancționate cu decăderea.
În concret, prin sentința civilă nr. 2323 pronunțată la data de 17.07.2012 de către Judecătoria V., această instanță în baza art. 248 Cod procedură civilă și art. 252 Cod procedură civilă, a constatat perimată acțiunea civilă formulată de petenta .. V. în contradictoriu cu intimatele A. R. R.-A.R.R. - AGENȚIA A.R.R. V. și A. RUTIERĂROMÂNĂ - AGENȚIA A.R.R.B..
Termenul de 5 zile pentru exercitarea căii de atac a recursului a început să curgă de la data de 17.07.2012 și s-a împlinit la data de 23.07.2012, iar prezenta cale de atac a fost declarată de către recurent la data de 27.07.2012, după împlinirea termenului imperativ de 5 zile prevăzut de art. 253 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Reprezentantul recurentei a fost prezent în ședința de judecată din data de 17 iulie 2012, lăsând la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a excepției de perimare a cererii, invocată de instanță din oficiu.
Afirmațiile administratorului recurentei că instanța de fond ar fi indicat că termenul de exercitare a căii de atac a recursului împotriva soluției pronunțate cu privire la excepției de perimare a cererii, invocată de instanță din oficiu nu își găsesc corespondent în realitate.
Susținerile reprezentantului recurentei cu privire la aspectele de nelegalitate și de netemeinicie ale actului sancționator nu pot fi analizate în cadrul acestui recurs care privește modalitatea în care instanța de fond a soluționat excepția de perimare a plângerii contravenționale.
Raportat la cele expuse anterior, tribunalul retine faptul că recurentul .. este decăzut din dreptul de a formula calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 2373/17.07.2012 pronunțată de Judecătoria V., astfel încât se va admite excepția tardivității recursului si se va respinge, ca tardiv, recursul împotriva sentinței civile mai sus arătate, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului invocată de instanță, din oficiu.
Respinge ca tardiv recursul declarat de .. împotriva sentinței civile nr.2373 din 17.07.2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2012.
Președinte, A. C. | Judecător, R.-N. O. | Judecător, N. P.-F. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred. A.C.
2ex./8.11.2012
J..fond:V. C.
F.P. 06 Noiembrie 2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1183/2012. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1207/2012. Tribunalul... → |
|---|








