Plângere contravenţională. Decizia nr. 187/2016. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 187/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 187/2016

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 187/A/2016

Ședința publică de la 15 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L.-M. B.

Judecător E.-G. A.

Grefier M. R.

Pe rol fiind la ordine spre soluționare cererea de apel formulată de I. T. de Muncă V. cu sediul în V., .. 274 în contradictoriu cu petent intimat . cu sediul în Bârlad ,.. 9 ,județul V., împotriva sentinței civile nr.2094/28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosar nr._ având ca obiect- plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință s-a constatat lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:

- procedura este completă;

- cauza se află la primul termen de judecată;

- cererea de apel a fost formulată și motivată în termen ;

- s-a solicitat ca judecata cauzei să se facă și în lipsă.

- acțiunea este scutită de la taxa de timbru.

Instanța constată că nu se solicită administrarea de noi probe în afara înscrisurilor deja existente la dosar de către apelantă.

Intimata prin întâmpinarea depusă solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța încuviințează solicitările de probe formulate de părți.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul constată încheiată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 2094/28 septembrie 2015 Judecătoria Bârlad a admis în parte plângerea petentei . Bârlad și a înlocuit sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ./20, nr._ emis de la data de 11.06.2013 de intimat I. T. DE MUNCĂ V., cu sancțiunea „avertisment”.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că cererea este fondată.

Astfel, apărarea petentei, în sensul că a îndeplinit toate măsurile dispuse de organul de control,nu poate fi primită în condițiile în care nu a dovedit că numita P. L. a semnat contractul individual de muncă nr.16 din 14.01.2015 și nici că aceasta ar fi primit un exemplar al contractului.

Totodată petenta nu a acordat 2 zile de repaus săptămânal salariaților.

Având în vedere însă pericolul social concret al faptei prevăzute de art.260 alin.1 lit.p din Legea nr.53/2003, de consecințele produse precum și împrejurarea că petenta se află la prima abatere, s-a constatat că sancțiunea amenzii inițial aplicată, poate fi înlocuită cu alta mai ușoară, respectiv „avertisment”.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel I. T. de Muncă V. .

Se arată că prin Sentința civila nr. 2094/2015 de la data de 28.09.2015 a Judecătoriei Bârlad pronunțata in dosarul nr._ a fost admisa in parte plângerea formulata de petenta S.C. A. P. SRL împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/26.05.2015 încheiat de ITM V. in sensul înlocuirii amenzii aplicate cu sancțiunea „avertisment".

In susținerea soluției pronunțate, Judecătoria Bârlad a apreciat ca pericolul social concret al faptei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit.p din Legea nr. 53/2003, consecințele produse precum si împrejurarea ca petenta se afla la prima abatere pot conduce la înlocuirea sancțiunii amenzii inițial aplicata, cu o sancțiune mai ușoara, respectiv ,, avertisment".

Consideră apelantul că prima instanță, in mod neîntemeiat, a dispus înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului pentru următoarele motive:

Contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului si a viitorului salariat de a stabili un raport juridic de munca. In aceasta convenție, negociata si liber consimțita, sunt prevăzute, in limitele stabilite de legislație, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare si de incetare a raportului de munca, drepturile, obligațiile si răspunderile ambelor parti.

Contractul de muncă a fost încheiat in lipsa consimțământului salariatului, consimțământul fiind un element esențial pentru valabilitatea de forma a contractului individual de munca.

In condițiile in care angajatorul nu i-a dat posibilitatea de a cunoaște care ii sunt drepturile si obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă si prin faptul că nu i-a înmânat un exemplar din contractul individual de muncă, asa cum impun prevederile art.16 alin.3 din Legea nr. 53/2003, consideră că i-au fost incălcate grav drepturile salariatului.

Chiar dacă petenta a inteles să-si conformeze conduita in acord cu dispozițiile legale prevăzute de art.16 alin.3 din Legea nr.53/2003, acest fapt nu este de natură să inlăture caracterul contravențional al faptei reținute. Petenta nu a făcut dovada inmânării contractului individual de muncă pentru numita P. L. anterior începerii raporturilor de muncă.

Sancțiunea juridică, inclusiv cea contravențională reprezintă un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta este nevoie ca in cazurile prevăzute de lege să se aplice sancțiunea amenzii, tocmai pentru a nu rămâne nesancționată o conduita antisocială.

Față de aceste argumente, raportat la probele cauzei, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate in sensul menținerii in întregime a procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției si obligarea petentei la plata amenzii contravenționale.

In drept, se invocă disp. art.466 si urm. C. proc. Civ.

Legal citată petenta intimată a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta I. T. de munca V., solicitând păstrarea sentinței primei instanțe ca temeinica si legala si respingerea apelului formulat pentru următoarele motive:

In fapt, in data de 14.01.2015, P. L. s-a prezentat la punctul de lucru din P. T., Bacău, al societății noastre, in vederea angajării. A fost de acord cu condițiile

postului (vânzător) si remunerația aferenta.

Desi nu este o persoană calificată, societatea a acceptat angajarea dumneaei, a întocmit contractul individual de munca si 1-a transmis in Revisal.

A doua zi, P. L. s-a prezentat la serviciu, conform intelegerii, dar nu a venit cu contractul de muncă semnat.

După trei zile in care a lucrat, nu s-a mai prezentat la serviciu, exceptând ziua in care a venit cu mama dumneaei, foarte iritate si nemulțumite, vorbind agresiv si cu injurii la adresa conducerii societății si a angajaților, de față cu toti clienții care erau la momentul respectiv in magazin.

Nu intelege nemulțumirile apelantei, deoarece intimata fost de buna credință, tratând-o pe P. L. cu egalitate față de ceilalți angajați, oferindu-i aceleași condiții, cu care a fost de acord.

Atribuțiile de serviciu nu erau complexe, ci deosebit de simple (vânzător), motiv pentru care este nejustificată motivarea pârâtei că intimata nu i-ar fi adus la cunoștință drepturile si obligațiile.

Societatea petentă a arătat grija fata de respectarea normelor legale, înregistrând contractul individual in Revisal, in aceeași zi in care dna. P. L. s-a prezentat la lucru.

Eventuala nemulțumire arătata dupa 3 zile, nu poate atrage sancționarea societății petente, atat timp cat dumneaei nu a fost angajata la negru, societatea inregistrand in Revisal contractul individual de munca.

De atunci si până la incheierea contractului, nu s-a mai prezentat la serviciu, nici chiar in urma instiințării trimise de către societate.

Consideră că fapta nu are pericol social concret, având in vedere inclusiv următoarele: (i) societatea a înregistrat contractul in revisal in aceeași zi in care dna. P. L. si-a inceput scurta activitate; (ii) lipsa de seriozitate a angajatei in îndeplinirea sarcinilor de serviciu; (iii) atitudinea de rea-credința a acesteia prin formularea unei plângeri la ITM, desi societatea a acționat cu buna credința si cu respectarea normelor legale.

Pentru toate aceste aspecte, solicită respingerea apelului formulat de I. T. de Munca V. si păstrarea sentinței pronunțate de prima instanță, ca temeinica si legala.

Apelantul a formulat și un răspuns la întâmpinare, în care arată că sentința civila nr.2094/2015 din data de 28.09.2015 a Judecătoriei Bârlad pronunțata in dosarul nr._ nelegala si netemeinica.

In fapt, prin Sentința civila nr. 2094/2015 de la data de 28.09.2015 a Judecătoriei Bârlad pronunțata in dosarul nr._ a fost admisă in parte plângerea formulata de petenta S.C. A. P. SRL impotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/26.05.2015 incheiat de ITM V. in sensul înlocuirii amenzii aplicate cu sancțiunea „avertisment".

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de apel depusă de apelant, intimata petentă nu neagă săvârșirea faptei, ci doar incearcă să se disculpe aruncând intreaga vină asupra salariatei si a comportamentului acesteia.

Pentru că angajatorul beneficiază de prerogative specifice, orice legislație a muncii intervine prin norme juridice protectoare pentru salariat astfel incât acesta să fie ferit de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului său. In acest sens, legiuitorul a prevăzut prin norma juridică obligativitatea angajatorului de a inmâna salariatului, anterior inceperii activității, un exemplar din contractul individual de muncă.

Faptul că petenta a inteles să-si conformeze conduita in acord cu dispozițiile legale prevăzute de art.16 alin.3 din Legea nr.53/2003, nu este de natură să inlăture caracterul contravențional al faptei reținute. Petenta nu o făcut dovada inmânarii contractului individual de muncă pentru numita P. L. anterior inceperii raporturilor de muncă.

Față de aceste argumente, raportat la probele cauzei, solicităă admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate in sensul menținerii in intregime a procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției si obligarea petentei la plata amenzii contravenționale.

Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele astfel invocate, precum si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, Tribunalul constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse mai jos:

Instanța de fond a apreciat în mod corect, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, considerând că nu sunt incidente cauze de nulitate prevăzute de art. 15-19 din O.G. nr. 2/2001.

Probele administrate dovedesc indubitabil că, la momentul controlului – 07.04.2015, nu era încheiat contract individual de muncă în privința salariatei P. L..

Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, Tribunalul apreciază că se impunea înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei cu sancțiunea avertisment, având în vedere criteriile enumerate de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2011 raportat la circumstanțele reale ale cauzei și la circumstanțele personale ale contravenientei, astfel cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. 5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator, la gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Conform prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază, în fiecare caz în parte, de către instanța de judecată, ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.

Totodată, din actele dosarului, nu reiese că intimata ar mai fi fost sancționată contravențional pentru comiterea acestui gen de fapte.

De asemenea, dacă se are în vedere criteriul circumstanțelor personale ale contravenientei, este de reținut și că a fost încheiat ulterior contract individual de muncă.

Tribunalul reține și faptul că societatea intimată este înființată de puțin timp, respectiv din anul 2013 și este la prima abatere de acest gen.

Valoarea cuantumului minim al amenzii atestă că legiuitorul a apreciat că pericolul social abstract al contravenției este unul ridicat. Totusi, aplicarea amenzii ca și sancțiune contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor juridice, de inducere a unui simț al responsabilității, iar instanța de fond a considerat, în mod corect, că scopul preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului.

Scopul sancțiunii contravenționale este în primul rând, de formare a unui spirit de responsabilitate și de reglare a relațiilor sociale încălcate

Aceasta nu înseamnă în mod necesar încurajarea acestui gen de fapte atâta vreme cât sistemul nostru de drept nu recunoaște ca izvor de drept precedentul judiciar și cât aprecierea proporționalității dintre pericolul social și sancțiune se raportează la datele concrete ale fiecărei spețe.

Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de I. T. de Muncă V. împotriva sentinței civile nr. 2094 din 28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de ITM V. împotriva sentinței civile nr. 2094 din 28 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică ,astăzi, 15 februarie 2016

Președinte,

L.-M. B.

Judecător,

E.-G. A.

Grefier,

M. R.

M.R. 17 Februarie 2016

Red.A.E.G./19.02.2016

EX.4

JUD.FOND. R. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 187/2016. Tribunalul VASLUI