Plângere contravenţională. Decizia nr. 24/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 24/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 24/A
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEL.-M. B.
JudecătorA. C.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA în contradictoriu cu intimatul petent M. F., împotriva sentinței civile nr. 3087 pronunțată la data de 25.09.2013 de Judecătoria V. în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, apelul a fost declarat în termen și motivat în scris și nu se datorează taxe; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 3087 pronunțată la data de 25.09.2013 de Judecătoria V., constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 3087 din 25.09.2013 Judecătoria V. a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. F. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013.
A înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei cu avertisment.
A anulat tariful de despăgubire impus prin procesul verbal contestat.
A menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
În fapt, la data de 11.04.2013 a fost întocmit procesul-verbal ., nr._ (fila 4), prin care s-a constat faptul că autoturismul, categoria A, având numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Examinând cu precădere legalitatea, s-a constatat ca au fost respectate dispozițiile art. 15-20 din același act normativ, cu privire la modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incident niciunul din motivele de nulitate ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art.17 din O.G. nr. 2/2001.
Raportat la temeinicia procesului-verbal contestat, el se bucură de o prezumție relativă de veridicitate. Cade în sarcina petentului de a răsturna această prezumție. Simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Aplicarea acestei norme și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor trebuie privită din perspectiva sarcinii probațiunii, raportat la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, în limite rezonabile.
Pentru a stabili dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO, se au în vedere următoarele criterii: dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; natura faptei; natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În concret, procesul-verbal a reținut în mod corect și complet situația de fapt, respectiv că la data efectuării controlului vehiculul A, având număr de înmatriculare_, a circulat fără rovinietă valabilă pe DN 2F, km 79+300m, fiind întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului instrumentator.
Privitor la susținerile petentului, conform cărora autoturismul sus menționat a fost înstrăinat către numitul S. E., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 198/07.03.2007 (fila 5), instanța constată următoarele.
Conform art. 7 din OG 15/2002 „Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”. În sensul art. 1, lit. b, din același act normativ, utilizatori sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal, vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate, sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.
În aceste condiții, subiectul activ al contravenției de a circula fără rovinietă poate fi așadar proprietarul menționat în certificatul de înmatriculare sau cel care utilizează autovehiculul în baza unui drept legal. Cu privire la acesta din urmă, instanța apreciază că utilizarea autovehiculului trebuie să fie justificată de existența unui raport juridic care să confere dreptul de utilizare, iar nu o simplă stare de fapt, cum este posesia.
Cu privire la calitatea de proprietar a numitului S. E., instanța a apreciat că, dat fiind regimul special al înstrăinării de autovehicule, inclusiv cerința înmatriculării pe numele noului proprietar pentru ca astfel să fie asigurată opozabilitatea actului juridic, încheierea consensuală a contractului de vânzare-cumpărare – în baza înscrisului sub semnătură privată constând în contract de vânzare-cumpărare –nu îndeplinește rigorile legii pentru a atrage răspunderea juridică a noului proprietar pentru contravenția prevăzută de art. 8, alin. 1 din OG 15/2002.
Deși obligația înmatriculării pe numele cumpărătorului revine acestuia, vânzătorul are la dispoziție o acțiune în constatarea dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului, astfel încât nu se poate prevala de pasivitatea acestuia pentru a justifica exonerarea de răspundere.
În ceea ce privește existența unui drept legal de utilizare al autovehiculului, așa cum instanța a precizat anterior, acesta poate deriva dintr-un raport juridic (de ex. Contract de leasing, închiriere), iar nu din simpla posesie, sens în care cumpărătoarea menționată nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției sub niciun aspect.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, lui îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța a constatat așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul sancțiunii, în temeiul art. 34, alin. 1 raportat la art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a avut în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Astfel, ținând seama de faptul că petentul se află la prima sancționare pentru lipsa rovinietei, de faptul că a înstrăinat vehiculul, a început demersurile necesare în vederea respectării prevederilor legale din domeniul înstrăinării autoturismelor, respectiv radierea acestuia din evidențele fiscale, instanța a considerat că sancțiunea avertismentului este de natură a satisface scopul preventiv și educativ avut în vedere de lege. Cu toate acestea, a atras atenția petentului asupra faptului că, pentru evitarea pe viitor a unor sancțiuni asemănătoare, sunt necesare diligențe din partea sa, pentru ca autoturismul să nu mai figureze înmatriculat pe numele său, așa cum s-a arătat anterior.
Împotriva acestei sentințe civile, în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 468 Cod procedură civilă, a declarat apel pârâta C. Națională de A. și D. Naționale din România SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Consideră apelanta că instanța de fond in mod greșit a interpretat actul dedus judecații.
D. analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin. 1, pct. B din O.G. nr. 15 / 2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.
Înscrierea in cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil si persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Aceasta forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar intre părțile contractante, nu si fata de terți.
Solicită apelanta să se ia in considerare faptul că, daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN.
Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Apelanta solicită a se observa că instanța de fond in mod greșit a interpretat actul dedus judecații, întrucât potrivit art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24, al.2, lit. d), petentul avea obligația, sa procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului in sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta ramane menționat in cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.
D. prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
In baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, petentul/a apare menționat/a ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.
Astfel, este evident ca petentul/a, in calitate de persoana înscrisa in certificatul de înmatriculare si in cartea de identitate a vehiculului, este subiect activ al contravenției săvârșite ,iar acesta se poate regresa împotriva cumpărătorului autoturismului, pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul sancțiunii aplicate care nu si-a îndeplinit obligația legala de a se prezenta Ia organele competente sa efectueze transcrierea transmiterii dreptului de proprietate ,de pe numele petentului pe numele sau.
In situația in care petentul nu este sancționat, pentru ca acesta sa solicite pe cale legala actualului proprietar sa isi respecte obligațiile de plata in ceea ce privește autovehiculul, astfel actualului proprietar i se acorda prin instanța, indirect, dreptul de exceptare de la plata rovinietei, cumpărătorul neputând fi tras la răspundere in nici un fel. In aceasta situație, va devenii obișnuința ca actualii proprietari de autovehicule sa nu isi respecte obligațiile de plata, iar datorita faptului ca actele de înstrăinare nu ne sunt opozabile, foștii proprietari vor fi in continuare sancționați.
Solicită apelanta ca instanța sa ia de asemenea in considerare, faptul ca pentru emiterea si comunicarea proceselor verbale, se fac cheltuieli considerabile de la bugetul de stat, iar prin anularea proceselor verbale sau înlocuirea sancțiunilor cu avertisment, CNADNR sau petentul sunt "sancționați" uneori si cu cheltuieli de judecata, desi ambele parti nu au nici o vina.
Pentru toate aceste motive, solicită apelanta admiterea apelul astfel cum a fost formulat, si să fie modificată sentința mai sus menționata, in sensul menținerii sancțiunii amenzii aplicate intimatului petent prin procesul-verbal contestat.
Intimatul petentul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului cauzei în raport de motivele de apel invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând în mod corect atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie ale procesului-verbal atacat, dar și procedând la o justă individualizare a sancțiunii contravenționale.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că în mod corect a reținut prima instanță că intimatul are calitatea de contravenient în cauză, se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa de agentul constatator și tot, în mod corect, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului, făcând o amplă analiză a criteriilor enumerate de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2011 raportat la circumstanțele reale ale cauzei și la circumstanțele personale ale contravenientei.
Potrivit prevederilor art. 5 al. 5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator la gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Conform prevederilor art. 21 al. 3 din OG nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.
D. actele dosarului, nu reiese că intimatul ar mai fi fost sancționată contravențional pentru comiterea acestui gen de fapte și că a început demersurile necesare în vederea respectării prevederilor legale din domeniul înstrăinării autoturismelor, respectiv radierea acestuia din evidențele fiscale.
Valoarea cuantumului minim al amenzii atestă că legiuitorul a apreciat că pericolul social abstract al contravenției nu este unul ridicat.
Aplicarea amenzii ca și sancțiune contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor juridice, de inducere a unui simț al responsabilității, iar instanța de fond a considerat, în mod corect, că scopul preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului.
Aceasta nu înseamnă în mod necesar încurajarea acestui gen de fapte atâta vreme cât sistemul nostru de drept nu recunoaște ca izvor de drept precedentul judiciar și cât aprecierea proporționalității dintre pericolul social și sancțiune se raportează la datele concrete ale fiecărei spețe.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3087 din 25.09.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3087 din 25.09.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Ianuarie 2014
Președinte, L.-M. B. | Judecător, A. C. | |
Grefier, A.-R. V. |
Red. A.C.
Tehnored. A.V.
2 ex./21.01.2014
Judecătoria V. – C. E.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 29/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 28/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
