Plângere contravenţională. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 56/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 56/2016

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 56/A/2016

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E.-G. A.

Judecător L.-M. B.

Grefier M. R.

Pe rol fiind la ordine spre soluționare cererea de apel formulată de petentul apelant –B. M. A., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat S. M. din V. ... 1 județul V., împotriva sentinței civile nr. 305 din 04.02.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosar nr._ având ca obiect- plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat av.Șenchiu M. care îl reprezintă pe petentul apelant B. M. A., lipsă fiind petentul și agentul constatator intimat. S-a prezentat și martora S. A., care s-a legitimat cu carte de identitate . nr._

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:

- procedura de citare a fost legal îndeplinită;

- cauza se află la al patrulea termen de judecată;

- la dosar s-a înaintat dovada de executare a mandatului de aducere a martorei Danie A..

S-a procedat la audierea martorei S. A. cu respectarea procedurii prevăzută de art._ NCPC referitoare la audierea martorilor cele declarate fiind consemnate într-un proces - verbal care după ce a fost citit și semnat s-a atașat la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte acte de depus sau cereri noi de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Av.Șenchiu M. având cuvântul în temeiul art.480. alineat 2 Cod procedura civila solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și reanalizând probatoriul administrat să se admită apelul cu consecința admiterii plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată.

La un termen anterior în ședință publică s-a vizionat înregistrarea conținând pretinsa abatere contravențională a petentului și în urma celor constatate din acea înregistrare consideră că nu se poate determina în mod clar că la momentul când s-a reținut acea viteză de către agentul constatator petentul circula în localitate și de asemenea nu s-a putut observa un număr de înmatriculare al autoturismului aflat în acele înregistrări video.

Consideră în cauză se poate da eficiență garanțiilor procesuale prevăzute de legea penală în sensul existenței prezumției de nevinovăție și a principiului in dubio pro reo.

Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat săvârșirea faptei contravenționale de către apelantul petent B. M. A. și în aceste condiții solicită admiterea apelului formulat.

Fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța lăsând cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL:

Asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.305/04.02.2015 Judecătoria V. a respins plângerea formulată de petentul BORTUN M. A. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 22.08.2014, în contradictoriu cu intimata I.P.J. V., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut:

Sub aspectul legalității procesului verbal contravențional, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Instanța a respins ca neîntemeiată critica formulată de petent în sensul nelegalității procesului verbal contravențional, constatând că au fost respectate dispozițiile art. 16 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, referitoare la descrierea faptei contravenționale, fiind menționate locul, data, ora săvârșirii faptei contravenționale.

Prin procesul verbal . nr._ din data de 22.08.2014, ora 23.31, petentul a condus autovehiculul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, cu viteza 126 km/h, viteza stabilită cu aparatul radar și înregistrată video, depășind astfel viteza legală admisă în localitate faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, luându-se împotriva petentului măsura principală de sancționare cu 9 puncte amendă în cuantum de 810 lei și măsura tehnico administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculele pe o durată de 90 de zile. Totodată, s-a reținut că petentul nu avea asupra sa buletinul, certificatul de înmatriculare și asigurarea auto obligatorie, faptă prevăzută de art. 101, pct. 18 din actul normativ susmenționat, pentru care i s-a aplicat sancțiunea avertismentului.

Articolul 48 din OUG nr. 195/2002 prevede că conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Articolul 49 alin. 1 din același act normativ arată că limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Articolul 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 prevede că este contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Articolul 96*) alin. 1 din același act normativ stabilește că sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Articolul 111 alin. 1 lit. c stabilește că permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 102 alin. (3) .

În cauza Lutz c. Germaniei ,Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reiterând argumentele din cauza Ozturk c. Germaniei privind faptul că generalitatea normei și caracterul punitiv și represiv al sancțiunii sunt suficiente pentru a considera fapta ca „acuzație în materie penală” a analizat inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție în procedurile supuse analizei, statuând astfel expres faptul că această prezumție este aplicabilă în acest tip de cauze privind încălcarea regimului circulației rutiere.

De asemenea, Curtea a apreciat că retragerea permisului de conducere ține de dreptul de a conduce un vehicul care este de o mare utilitate pentru viața curentă a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale de aceea, iar măsura retragerii de puncte care să ducă la reținerea permisului de conducere are un caracter preventiv, dar și un caracter punitiv și disuasiv ( Malige c. France, 23.09.1998.)

Analizând condițiile de fond ale procesului verbal ,pornind de la prezumția de nevinovăție reglementată de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și analizând pretinsa netemeinicie a situației de fapt reținută în procesul verbal în discuție, instanța a constatat că aceasta este înlăturată prin faptul că din planșele foto depuse la dosar de către intimat reiese că petentul circula în interiorul localității cu 126 km/h. Întrucât planșele foto sunt realizate în mod etapizat, a rezultat că la data de 22.08.2014, ora 23.31, petentul a condus autovehiculul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, cu viteza 126 km/h

De altfel, intimatul a comunicat instanței, planșele foto, buletinul de verificare metrologică nr._ din 03.04.2014, din care a rezultat că cinemometru de control rutier tip AUTOVISION montat pe Dacia L. nr. MAI_ măsoară în regim staționar și în regim de deplasare. La data încheierii procesului verbal, buletinul de verificare Metrologică a aparatului era valabil.

Prezumția de nevinovăție a petentului a fost răsturnată, fapta contravențională existând în maniera reținută de către organele constatatoare.

Cu privire la sancțiunea complementară, instanța a apreciat că ar fi vorba despre un formalism excesiv dacă s-ar anula procesul verbal datorită neprecizării expresă a luării măsurii suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile în condițiile în care în conținutul procesului verbal contestat este indicat în mod expres textul de lege în baza căruia s-a reținut săvârșirea contravenției (art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002), text care prevede aplicare împreună cu sancțiunea amenzii a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Agentul constatator nu are posibilitatea de a aprecia asupra cuantumului duratei de suspendare a dreptului de a conduce a autovehiculelor, de a alege între o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată de a aplicare a acestei sancțiuni complementare.

Instanța a reținut că prevederile art. 111 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002 stipulează expres că în cazul săvârșirii contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 permisul de conducere se reține, astfel încât măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere a petentului nu s-a luat în lipsa unei sancțiuni complementare.

Întrucât s-a reținut că fapta a fost săvârșită cu vinovăție de către petent, instanța nu poate înlătura sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere, aceasta menținându-se.

Pentru considerentele ce preced, instanța a respins plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal . nr._ din data de 22.08.2014, ca legal și temeinic.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel petentul B. M. A., care criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În primul rând, în ceea ce privește nelegalitatea, apelantul a învederat că instanța de fond nu motivează in nici un fel care sunt probele in baza căreia si-a format convingerea că viteza de 126 km/h a fost înregistrată în localitate.

În al doilea rând, în ceea ce privește netemeinicia, apelantul, în esență, a susținut faptul că agentul constatator nu a demonstrat faptul că viteza de 126 km/h a fost înregistrată în localitate, neexistând probe în acest sens, drept și pentru care în mod greșit a fost menținut procesul verbal de constatare și sancționare contravențională.

In drept, s-au invocat disp .art. 466 si următoarele Cod procedura civila

Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.

Cererea de apel a fost legal timbrată.

În apel, a fost administrată proba testimonială, fiind audiată martora S. A..

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către apelant, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 480 C., instanța constată că apelul declarat în cauză este neîntemeiat, sentința atacată fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește primul motiv de apel, respectiv cel constând în omisiunea instanței de fond de a indica probele care i-au format convingerea că viteza de 126 km/h a fost înregistrată în localitate de autoturismul condus de către apelant, reținem că este neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 425 lit.b) C., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, raportat evident la obiectul cererii de chemare în judecată, și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile pârților, cu expunerea situației de fapt reținută de instanță în baza probelor administrate.

Așadar, este evident că, în cazul particular al plângerilor îndreptate împotriva proceselor verbale de constatare si sancționare contravențională, instanța, în virtutea textului de lege mai sus arătat, are obligația de a analiza probele pe care si-a întemeiat soluția.

Din cuprinsul considerentelor sentinței apelate rezultă faptul că instanța de fond a avut în vedere la adoptarea soluției criticate planșele fotografice comunicate de către organul constatator.

În atare condiții, instanță reține faptul că instanță de fond nu a încălcat prevederile art. 425 lit.b) C., motivul de apel fiind neîntemeiat.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel, respectiv cel privind greșita respingere a plângerii contravenționale, motivat de faptul că agentul constatator nu a demonstrat faptul că viteza de 126 km/h a fost înregistrată în localitate, neexistând probe în acest sens, tribunalul reține faptul că și acest motiv de apel este neîntemeiat.

Astfel, în mod corect, a reținut instanță de fond că, la data de 22.08.2014, ora 23,31, apelantul B. M. A. a condus autovehiculul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, cu viteza 126 km/h, în localitatea V., săvârșind contravenția prev. de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 republicată.

Potrivit prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Articolul 49 alin. 1 din același act normativ arată că limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Din mențiunile procesului verbal de sancționare contravențională confirmate de către fotografiile atașate, dar mai ales din înregistrarea audio- video depusă de către agentul constatator reiese că, realmente, apelantul, la data de la data de 22.08.2014, ora 23,31, apelantul B. M. A. a condus autovehiculul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, cu viteza 126 km/h, în municipiul V., nu pe o porțiune de drum situată în afara localității, așa cum susține apelantul.

Pentru aceste considerente, instanța de apel constata că sentința atacata este legală si temeinică, instanță de fond făcând o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt reținută în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. 480 C., se va respinge apelul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de B. M. A. împotriva sentinței civile nr. 305 din 04 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.

Definitivă..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2016

Președinte,

E.-G. A.

Judecător,

L.-M. B.

Grefier,

M. R.

M.R. 25 Ianuarie 2016

Red-tehn.B.L.M./08.02.2016

EX.4/.>

JUD.FOND: D. M.- E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul VASLUI