Plângere contravenţională. Decizia nr. 84/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-01-2012 în dosarul nr. 84/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 84/R/2012
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. F.
Judecător L.-M. B.
Judecător E. S.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul B. C. R. SA cu sediul în București, sect.3 ,..5 și recurentul B. C. R. SA CU S. A. în București, sect.1, Bucharest Business Park, ..1A, ..4 (recepție) în contradictoriu cu intimatul A. NAȚIONALĂ PT. PROTECȚIA C.-C. JUDEȚEAN PTR. PROTECȚIA C. V. cu sediul în V. ,., nr.304 ,., având ca obiect plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul-petent B. C. R. SA, av.C. M. cu delegație de reprezentare la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul A. NAȚIONALĂ PT. PROTECȚIA C.-C. JUDEȚEAN PTR. PROTECȚIA C. V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen, motivat, prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare în 2 ex. și s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Av.C. M. depune practică judiciară în materie și arată că a studiat întâmpinarea de la dosar și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, acte de depus sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului recurentului în susținerea recursului.
Av. C. M. având cuvântul solicită admiterea recursului formulat de către B. C. R. și pe cale de consecință să fie admis capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată provocate de judecata în primă instanță a plângerii și din recurs.
Apreciază că instanța de fond a greșit în momentul în care a respins această cerere, considerând că de fapt și de drept nu s-a reținut în sarcina organului constatator o culpă procesuală și că de fapt a intervenit un proces de dezincriminare.
Solicită să se observe faptul că deși O.50/2010 a intrat în vigoare în condițiile în care nu au fost puse în aplicare Directiva 48/CE și Directiva 1283 în mod corespunzător Guvernul României a adus critici la această ordonanță a cărui autor a fost și Curtea Constituțională de asemenea a ajuns la concluzia că prin aplicarea acestei O.50/2010 ar fi încălcate dispozițiile privind principiul aplicării în timp a legilor și ca urmare prin O.50/2010 s-a constatat că prin L.288/2010 de dezincriminare s-a constatat că O.50/2010 nu se aplică programelor în derulare. ANPC. nu a înțeles să-și modifice poziția procesuală, a fost extrem de agresiv în obligarea la plata unor amenzi excesiv de mari a Băncii Comerciale în condițiile în care s-a dovedit faptul că dispozițiile contractuale erau corecte și legale și în conformitate cu art. 274 și urm. din Cod proc.civilă și potrivit practicii CEDO, apreciază că ANPC.ar trebui să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată și pentru celelalte argumente pentru care le-a arătat pe larg în scris. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare,când;
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.3447 din 07.10.2011 a Judecătoriei V. a fost admisă plângerea formulată de petenta B. C. R. SA, cu sediul în București, .. 5, sector împotriva procesului-verbal . nr._/22.12.2010 încheiat de A.N.P.C. – Comisariatul Județean pentru Protecția C. V., pe care îl anulează.
A fost exonerată petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 40.000 lei, și au fost înlăturate sancțiunile complementare.
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata ANPC - CJPC la data de 22.12.2010 petenta BCR S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 RON, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 36, art. 35 (1) a din O.U.G. nr. 50/2010, reținându-se că a perceput și încasat comisionul de risc după data de 21.06.2010, dată la care O.U.G. 50/2010 a intrat în vigoare și a majorat comisionul de administrare prevăzut în contracte.
Determinarea faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, trebuie stabilit în principal dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29).
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56).
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).
Instanța a constatat că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat că fapta se adresează exclusiv instituțiilor de creditare, iar amenda aplicată (în cuantum total de 40.000 lei), nu poate constitui un criteriu de încadrare a faptei în sfera unei acuzații în materie penală.
Pe cale de consecință, acuzația care este adusă petentei nu poate fi interpretată drept acuzație în materie penală.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art.16 și următoarele din O.G. 2/2001.
Este nefondată nulitatea invocată de petentă (nerespectarea art. 16) din următoarele motive:
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se că numai în astfel de situații „nulitatea se constată din oficiu”.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Art. 105 alin. 2 din Cod procedură civilă stipulează că „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”.Potrivit art. 105 alin. 2 din Cod procedură civilă nulitatea intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui act de procedură întocmit cu neobservarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent;
- actul de procedură să fi produs părții o vătămare ;
- vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, vătămare ce nu a fost probată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că B. C. R. S.A. a perceput comisionul de risc în baza contractelor de credit încheiate cu clienții - titulari ai reclamațiilor adresate la CJPC V.. Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 în reglementarea în vigoare la acea dată, „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor". Conform art.95 „Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență". Rezultă așadar că, față de reglementarea în vigoare la data întocmirii procesului-verbal, perceperea comisionului de risc după . actului normativ care îl interzicea, reprezenta o încălcare a dispozițiilor legale, menită a atrage răspunderea contravențională în contextul în care, la data respectivă, O.U.G. nr. 50/2010 nu distingea cu privire la aplicabilitatea sa, în sensul excluderii contractelor aflate în curs de derulare.
Prin Legea nr.288/2010 publicată în Monitorul Oficial nr.888/30.12.2010, art.95 din OUG nr.50/2010 a fost modificat în sensul că „prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37¹, ale art. 66 - 69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50 - 55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71".
În ceea ce privește contractele de credit avute în vedere la întocmirea procesului-verbal, instanța a reținut că acestea apar încheiate anterior momentului la care O.U.G. nr. 50/2010 a intrat în vigoare, respectiv iunie 2010. Art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 astfel cum a fost modificat stabilește într-o modalitate lipsită de echivoc faptul că prevederile ordonanței nu se aplică contractelor în curs de derulare, cu o . excepții. Analizând articolele prevăzute cu titlu de excepție, instanța a observat că acestea nu se referă la comisionul de risc, neavând incidență în prezenta cauză.
Art.15 alin.1 din Constituție consacră expres principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile, principiu preluat în OG 2/2001 la art. 12. Fundamentul acestui principiu trebuie observat în legătură cu scopul sancțiunii contravenționale de apărare a valorilor protejate prin art.1 din OG nr.2/2001, care nu se mai justifică dacă fapta și-a pierdut caracterul contravențional.
În acest sens, aplicarea acestui principiu presupune că dezincriminarea vizează atât faptele comise anterior intrării în vigoare a dispozițiilor mai favorabile dar nesancționate, cât și faptelor care au fost deja sancționate. Cu alte cuvinte, fapta nu se mai sancționează iar dacă a fost sancționată, sancțiunea nu se mai execută. Prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare neconstituționalitatea dispozițiilor art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, s-a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale, aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. Interpretarea contrară, în sensul restrângerii efectelor legii noi doar la situația neaplicării sancțiunii ar echivala cu o deturnare a intenției legiuitorului asupra efectelor legii dezincriminatoare.
Este adevărat că petenta a fost sancționată înainte de . actului normativ ce dezincriminează contravenția, dar sancțiunea nu este definitivă. De vreme ce principiul legii contravenționale mai favorabile se întinde până în momentul executării, este firesc ca el să își găsească aplicare în momentul judecării cauzei privind legalitatea și temeinicia sancțiunii aplicate. De altfel, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, în soluționarea plângerii contravenționale, „instanța hotărăște asupra sancțiunii”, în cadrul acestui proces fiind avute în vedere și cauzele ce înlătură caracterul contravențional al faptei, respectiv răspunderea contravențională.
În consecință, dezincriminarea contravenției reținute în sarcina petentei are ca efect lipsa de suport juridic pentru toate sancțiunile aplicate.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal . nr._/22.12.2010.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a apreciat că, față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, nu se poate reține în sarcina organului constatator o culpă procesuală, în contextul în care procesul-verbal a fost anulat nu ca urmare a constatării nelegalității și netemeiniciei procesului-verbal, ci ca o consecință a aplicării legii contravenționale mai favorabile, fapt care nu este imputabil intimatei. În aceste condiții, instanța a respins ca neîntemeiată cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, petenta BCR SA, criticând-o pentru nelegalitate, respectiv pentru greșita respingere, prin încălcarea prevederilor art. 274 C., a cererii sale de obligare a intimatului C. Județean de Protecție a C. V. la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prilejul judecării în fond a cauzei, constând în onorariul apărător.
Astfel, în esență, recurenta a arătata faptul că, deși intimatul a căzut în pretenții, are culpă procesuală, solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată este legal întemeiată, iar posibilitatea de apreciere a instanței de judecată cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată este limitată, eronat instanța de fond a respins cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct.9, art. 304 ind.1 C., art. 274 C. si art. 34 al.2 din OG nr. 2/2001.
Totodată, recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.
Analizând actele si lucrările dosarului,prin prisma motivelor invocate de către recurent, din oficiu, în temeiul art.304 indice 1 Cod de procedură civilă,Tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, sentința atacată fiind legală.
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata ANPC - CJPC la data de 22.12.2010 petenta BCR S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 RON, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 36, art. 35 (1) a din O.U.G. nr. 50/2010, reținându-se că a perceput și încasat comisionul de risc după data de 21.06.2010, dată la care O.U.G. 50/2010 a intrat în vigoare și a majorat comisionul de administrare prevăzut în contracte, fără încheierea unui act adițional.
Tribunalul reține,astfel, că OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial nr.389 din 11.06.2010, a intrat în vigoare la data de 21.06.2010, dată de la care au fost incriminate, prin art. 86 al.2 din actul normativ în discuție, ca și contravenții faptele constând în perceperea la contractele de credit în derulare, cum e si cazul celor în speță, a comisionului de risc si mărirea comisionului de administrare, dacă acest lucru nu a fost realizat printr-un act adițional semnat de părți.
După încheierea procesului verbal contestat, pe parcursul soluționării în fond a prezentei cauze, a intrat în vigoare Legea nr. 288/28.12.2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din data de 30.12.2010, lege contravențională mai favorabilă, prin care(art. 95 din Legea nr. 288/2010), s-au dezincriminat contravențiile pentru care a fost sancționată intimata BCR SA.
În atare condiții, având în vedere faptul că anularea procesului verbal de contravenție a fost determinată de aplicarea legii penale mai favorabile, care a intrat în vigoare pe parcursul soluționării în fond a cauzei, nu de constatarea nelegalității ori netemeiniciei procesului verbal contestat, cu atât mai mult cu cât din analiza actelor si lucrărilor dosarului rezultă faptul că, la data încheierii procesului verbal contestat, raportat la dispozițiile legale în vigoare, adică raportat la forma inițială a OUG nr. 50/2010, acesta era nu numai legal, dar si temeinic, tribunalul reține că în cauză nu există o culpă procesuală în înțelesul prevederilor art. 274 C. a recurentului agent constatator ANPC-C. Județean V. .
D. pentru care, instanța reține faptul că, nefiind îndeplinită condiția culpei procesuale a agentului constatator, în mod corect instanța de fond, conform prevederilor art.274 C., a respins cererea petentei recurente BCR SA privind obligarea recurentului la plata către petenta BCR SA a sumei de 5507,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sentința recurată fiind legală și cu privire la acest aspect.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul prevederilor art. 312 C., va respinge recursul declarat de recurenta B. C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 3447, pronunțată la data de 7.10.2011 de Judecătoria V., pe care o va menține.
În ceea ce privește cererea a intimatei B. C. R. SA. privind obligarea recurentei A. Națională pentru Protecția C. –Comisariatul Județean pentru Protecția C. V. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs instanța reține faptul că aceasta este neîntemeiată deoarece intimata nu a căzut în pretenții în prezentul recurs, condiție impusă de art. 274 C. pentru acordarea cheltuielilor de judecată, recursul declarat de BCR fiind respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B. C. R. SA. împotriva sentinței civile nr. 3447 din 15.11.2011 pronunțată de Judecătoria V. pe care o menține.
Respinge cererea recurentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2012.
Președinte, G. F. | Judecător, L.-M. B. | Judecător, E. S. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred.B.L.M./31.01.2012
2ex./31.01.2012
J..fond:G. M.
F.P. 25 Ianuarie 2012
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 93/2012. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 85/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
