Plângere contravenţională. Decizia nr. 85/2012. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 85/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-01-2012 în dosarul nr. 85/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVIL

DECIZIE Nr. 85/R/2012

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. F.

Judecător L.-M. B.

Judecător E. S.

Grefier F. P.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul PRIMĂRIA MUN.B. prin P. cu sediul în B., jud.V. în contradictoriu cu intimatul M. D. domiciliat în B., ., ..G, . împotriva sentinței civile nr.2674 din 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen, motivat, nu s-a depus întâmpinare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.256 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față,

P. sentința civilă nr.2674 din 13.10.2011 Judecătoria B. a admis plângerea contravențională formulată de petentul M. D., cu domiciliul în mun. B., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în B., . nr. 10, jud. V., în contradictoriu cu organul constatator Primăria Mun. B.- prin primar, cu sediul în .. 21, jud. V..

A dispus anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.01 încheiat în data de 12.04.2011 pe numele petentului M. D. și exonerarea acestuia de la plata amenzii de 5000 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 01/12.04.2011întocmit de către intimatul Municipiul B., petentul M. D. a fost sancționat cu amendă de 5000 lei și măsura opririi imediate a lucrărilor și desființare, conform Legii nr. 50/1991.

P. procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator în urma controlului efectuat in data de 11.04.2011 la imobilul situat în B., ..10, că a fost începută o structură metalică, pe hatul proprietății către proprietatea de la numărul 8, fără a deține autorizație de construire.

Fiind investită, potrivit art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța a reținut următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța a mai retinut, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.

Astfel, potrivit art. 26 alin 1 lit a) din Legea nr. 50/1991, Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de 26 alin 1 lit a) din legea nr. 50/1991 pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea Convenției europene pentru drepturile omului și a jurisprudenței CEDO. In jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotarârea din 21 februarie 1984; cauza A. contra României, Hotarârea din 4 octombrie 2007 ) s-a reținut în mod constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și, în condițiile în care acesta face dovada vinovăției, petentul urmează să-și probeze nevinovăția.

P. declarația dată în fața instanței martorul asistent G. F., a arătat că lucrează în cadrul biroului de urbanism din cadrul Primăriei mun. B. și s-a deplasat împreună cu agentul constatator B. Iuliană la o sesizare a vecinului petentului, care arăta ca acesta sudează ceva la gardul dintre ei. Cu ocazia deplasării, martorul arată că a constatat că petentul suda niște țevi pe gardul existent între cele două proprietăți, petentul declarând atunci că nu știa că este nevoie de autorizație pentru ceea ce face, iar vecinul petentului a arătat că nu este de acord ca petentul să construiască pe gard.

P. declarația dată în fața instanței martorul M. N., a arătat că nu știe nimic despre procesul verbal, dar știe că petentul în primăvara acestui an, măsura o țeavă pe gardul despărțitor, ocazie cu care a auzit discuții între acesta și vecinul său, fără să poată spune despre ce discutau. Martorul a declarat că, deși l-a ajutat pe petent să măsoare țeava nu știe pentru ce îi trebuia petentului.

P. declarația dată în fața instanței, martorul B. M. a arătat că este vecină cu petentul, iar în ziua întocmirii procesului verbal a mers în vizită la soția petentului, acesta plângea, iar petentul era nervos, spunându-i la acea dată că o bară de fier ce se afla pe gardul despărțitor îl costă 5000 lei, deoarece doi reprezentanți ai primăriei B., i-au dat o astfel de amendă pentru efectuarea unei construcții, însă petentul așezase acea bară pe gard pentru a o măsura și ulterior a o fixa pentru a întinde niște butuci de vie, petentul dorind să fixeze acea bară lângă gard, în interiorul curții sale.

Din analiza autorizației de construire nr.286/8.09.2005 rezultă că petentul a obținut această autorizație pentru realizarea împrejmuirii la limita proprietății și anexa gospodărească.

Din declarațiile martorilor reiese că petentul a dorit să realizeze un suport metalic, ce urma să fie așezat în interiorul curții sale pentru a sprijini butucii de vie, și nu pentru a face modificări la gardul ce desparte cele două proprietăți, gard pentru care de altfel petentul a obținut autorizația de construire.

Constatând că lucrarea efectuată de petent nu se află printre cele enumerate de art. 3 din Legea nr. 50/1991 pentru care este necesară obținerea autorizației de construire, instanța a anulat procesul-verbal de contravenție și a dispus exonerarea petentului de la plata amenzii aplicată.

Impotriva acestei soluții a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că în mod greșit prima instanță a admis plângerea contravențională formulată de petentul M. D., întrucât în urma controlului efectuat, agentul constatator a stabilit că era începută o structură metalică pe hatul ce desparte proprietatea petentului de cea a vecinului, fără să aibă autorizație de construire, ceea ce contravine dispozițiilor art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991 și că această faptă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art.304 cod proc.civilă, tribunalul apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

In mod corect instanța de fond a admis plângerea contravențională în condițiile în care petentul și-a probat susținerile cu declarațiile martorilor B. M. și M. N., care au arătat că petentul a dorit să realizeze un suport metalic ce urma să fie așezat în interiorul curții sale pentru sprijinirea butucilor de vie și nu pentru a face modificări la gardul despărțitor..

Recurenta nu a răsturnat prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, mai ales că din actele dosarului nu rezultă că lucrarea efectuată de petent se află printre cele enumerate de art. 3 din Legea nr. 50/1991 pentru care ar fi necesară obținerea autorizației de construire.

Față de cele arătate, de dispozițiile art.312 al.1 Cod proc.civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele prev. de art.304 Cod proc.civilă, sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata Primăria B. împotriva sentinței civile nr.2674 din 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2012.

Președinte,

G. F.

Judecător,

L.-M. B.

Judecător,

E. S.

Grefier,

F. P.

Red.S.E.

2ex./30.01.2012

J..fond:E. G.

Tehdact.P.F.

F.P. 27 Ianuarie 2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 85/2012. Tribunalul VASLUI