Plângere contravenţională. Decizia nr. 88/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 88/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-01-2012 în dosarul nr. 88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILA
DECIZIE Nr. 88/R/2012
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. F.
Judecător L.-M. B.
Judecător E. S.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul DIRECȚIA R. D. ȘI P. IAȘI cu sediul în Iași, ..19, jud.Iași în contradictoriu cu intimatul . IFN.SA. cu sediul în București, sect.1, ., . împotriva sentinței civile nr.3729 din 26.10.2011 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen, motivat, nu s-a depus întâmpinare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 3729 din 26.10.2011 Judecătoria V. a admis plângerea contravențională formulată de petenta S.C. RCI L. ROMANIA IFN S.A., cu sediul în București, ., . 5, sector 1, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A.–DIRECȚIA R. D. ȘI P. IAȘI cu sediul în Iași, ..19, județul Iași.
A anulat procesul-verbal nr._ încheiat de intimată la data de 07.06.2011 și sancțiunile aplicate prin acesta.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr._/07.06.2011 contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amenda de 1250 lei și obligația de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 395,59 lei întrucât la data de 07.06.2011, în jurul orei 1155, o echipă de agenți au identificat prepusul petentei conducând pe DN24-km 105+200-Crasna (județul V.) fără a putea face dovada deținerii rovinietei valabile pentru autoturismul pe care îl conducea, contravenție prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr.15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din aceeași ordonanță.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a constatat că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului constatator al contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă pentru a se bucura de această forță probantă trebuie să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în lipsa cărora este nul sau poate fi anulat.
Petenta a invocat faptul că a fost sancționată pentru o faptă săvârșită de altă persoană, aspect care va fi analizat în paragrafele următoare.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
În cauza Gaucher c. Franței (decizia de inadmisibilitate din 13 februarie 2001), reclamantul a fost sancționat pentru depășirea vitezei legale maxime admise în baza procesului-verbal de contravenție și a planșei fotografice atașate la dosarul cauzei, în ciuda faptului că reclamantul afirmase că nu el a fost conducătorul autovehiculului la data constatării faptei. Față de împrejurarea că această apărare i-a fost respinsă și că instanțele naționale nu ar fi produs dovada concretă că mașina fusese condusă de reclamant, acesta s-a plâns de încălcarea prezumției de nevinovăție.
Curtea a reținut în motivarea deciziei de inadmisibilitate a cauzei că nu rezultă din motivarea hotărârii interne că instanțele naționale au pornit de la ideea preconcepută că reclamantul este vinovat de săvârșirea faptei, ci au judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața lor. Dacă este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, simpla negare a împrejurării că reclamantul conducea mașina în momentul constatării faptei nu este suficientă pentru a îl exonera de răspundere, acesta neaducând nici măcar un indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmații.
Trebuie menționat că în materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor administrativ-contravenționale, Curtea însăși recunoaște că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. O dovedesc decizii de inadmisibilitate de tipul Falk contra Olandei (decizie de inadmisibilitate din 19 octombrie 2004), în care Curtea a stabilit că prevederile unei legi interne care dispune că, în ipoteza în care nu se poate determina fără eforturi excesive din partea autorităților cine a condus autovehiculul în momentul săvârșirii unei contravenții, amenda se aplică proprietarului autovehiculului, nu sunt de natură să contravină prevederilor Convenției. Curtea a stabilit că o asemenea formă de răspundere a proprietarului autovehiculului era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim, și anume asigurarea securității circulației rutiere și constituia în același timp o măsură proporțională.
Având în vedere aceste principii, mutatis mutandis, instanța a reținut că petenta nu mai este proprietara vehiculului în calitate de finanțator în cadrul contractului de leasing, având în vedere că la data de 18.02.2008 derularea contractului a luat sfârșit odată cu achitarea de către utilizator a facturii nr._ conținând valoarea reziduală, .. devenind din acest moment proprietară a autoturismului.
In calitatea sa de proprietară, aceasta avea obligația, conform art.11 alin.4 și 10 din O.U.G. nr.195/2002 să înmatriculeze sau să înregistreze autovehiculul, după caz, înainte de a-l pune în circulație, conform prevederilor legale, solicitând autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
Art.7 din O.G. nr.15/2002 prevede că responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si detinerea rovinietei valabile revin in exclusivitate, in cazul utilizatorilor romani, detinatorilor mentionati in certificatul de inmatriculare, in cartea de identitate, in documentele vamale sau in alte documente oficiale, iar in cazul utilizatorilor straini, acestea revin in exclusivitate conducatorului auto al vehiculului.
Deși contestatoarea figura la data constatării contravenției ca proprietară a autovehiculului înscrisă în certificatul de înmatriculare, aceasta nu se face vinovată de inacțiunea utilizatorului constând în neîndeplinirea formalităților necesare transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, neexistând niciun motiv pentru care petenta să fie sancționată ca urmare a faptelor altei persoane.
Mai mult, în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt menționate datele conducătorului auto S. S. și faptul că este prepus al ..
Prin urmare, în mod greșit s-a reținut vinovăția petentei, în condițiile în care agentul constatator avea posibilitatea de a stabili cu ușurință persoana care utilizează bunul, mai ales că denumirea societății (RCI L. Romania IFN) era deosebit de elocventă.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție nr._/07.06.2011 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. S.A.- DIRECȚIA R. D. ȘI P. IAȘI este nelegal și netemeinic, astfel că a admis plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. RCI L. România IFN S.A., dispunând anularea procesului-verbal și a sancțiunilor aplicate prin acesta.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal recurentul Direcția R. D. și P. Iași, criticând-o din următoarele motive:
Consideră intimata că în mod greșit prima instanță a dispus anularea procesului verbal, întrucît responsabilitatea achitării tarifului de utilizare revine atât deținătorilor cât și utilizatorilor menționați în certificatul de înmatriculare, astfel că agentul constatator a procedat în mod legal, amendând pe cel menționat în certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mașinii, respectiv S.C. RCI L. ROMANIA IFN S.A..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, instanța de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză, înlăturând motivat apărarea petentei.
Se constată că prin contractul de leasing financiar nr._/16.02.2005 s-a prevăzut obligația utilizatorului de a-și asuma pentru întreaga perioadă a contractului totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului, ceea ce include obligația de a achita taxa de utilizare a infrastructurii rutiere, ceea ce utilizatorul nu a îndeplinit.
Faptul că utilizatorul nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa de drum nu face să se nască responsabilitatea petentei pentru aceasta, răspunderea în materie contravențională fiind personală.
Astfel, conform art.7 din OG 15/2002, modificată prin OG 8/2012 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare în ceea ce privește tipul și valabilitatea rovinietei revine în exclusivitate, utilizatorilor români.
Ordonanța definește clar la art.1 lit. b noțiunea de utilizatori persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români. Din punct de vedere juridic, deținător poate fi orice persoană care se comportă ca proprietar, ca și chiriaș sau pur și simplu ca și detentor precar.
Nu în ultimul rând se observă că derularea contractului de leasing a luat sfârșit la data de 18.02.2008, cu mult anterior încheierii procesului verbal de contravenție contestat, astfel că răspunderea pentru faptele proprietarului și deținătorului autoturismului, .., nu poate reveni în niciun caz petentei S.C. RCI L. ROMANIA IFN S.A., după cum nu i se poate imputa acesteia nici neîndeplinirea vreunei formalități privind transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, întrucât legea nu stabilește nicio obligație în acest sens în sarcina fostului proprietar.
Având în vedere contractul de leasing și prevederile legale menționate mai sus, tribunalul își însușește concluzia primei instanțe în sensul că nu se poate reține vinovăția petentei, întrucât aceasta nu folosește autovehiculul Dacia PICK UP cu numărul_ .
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. Civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de CNADNR.-Direcția R. D. și P. Iași împotriva sentinței civile nr.3729 din 26.10.2011 pronunțată de Judecătoria V. ,pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2012.
Pt.Președinte, G. F.,aflată în concediu de studii, Președinte,S. D. E. | Judecător, L.-M. B. | Judecător, E. S. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred.F.G.
2ex./13.03.2012
J..fond:N. G.
F.P. 26 Ianuarie 2012
| ← Anulare act. Decizia nr. 187/2012. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 500/2012. Tribunalul... → |
|---|
