Pretenţii. Decizia nr. 1176/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1176/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 1176/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1176/R/2013

Ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A.

Judecător D. M. M.

Judecător I.-M. P.

Grefier M. R.

Pe rol fiind la ordine spre soluționare cererea de recurs formulată de recurentul C. C. C.- domiciliat în . ,județul V. în contradictoriu cu reclamanta intimată –Asociația C. de A. O. –cu sediul în . prin reprezentant legal Președinte A. M., recurs declarat împotriva sentinței civile nr.1310/28 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ având ca obiect- pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat: din partea intimatei reclamante reprezentant legal - președinte A. M. care se legitimează cu actul de identitate . nr._ eliberat de SPCLEP V. la data de 06.10.2008, lipsă fiind recurentul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:

- procedura de citare este completă;

- cauza se află la al doilea termen de judecată;

- la data de 26 septembrie 2013 prin serviciul de registratură al instanței recurentul a înaintat la dosar, în original, dovezile de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 285 lei și timbru judiciar in valoare de 3 lei împreună cu un memoriu adresat instanței însoțit de un număr de 4 înscrisuri .

- nu s-a solicitat ca judecata să se facă și în lipsă.

S-au citit și verificat actele de la dosar, ocazie cu care instanța constată achitarea în mod corespunzător a timbrajului de către recurent..

De asemenea, se constată că prin cererea depusă la data de 26 septembrie 2013 recurentul solicită instanței încuviințarea administrării probei cu martori. Instanța pune în discuție solicitarea făcută de recurent privind încuviințarea administrării probei cu martori .

Reprezentantul intimatei având cuvântul, nu se opune administrării acestei probe.

Instanța respinge proba cu martori solicitată de către recurent prin cererea înaintată la dosar la data de 26 septembrie 2013, având în vedere disp. art. 305 cod procedură civilă care prevăd că „ în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”.

Întrucât alte înscrisuri nu au mai fost depuse la dosarul cauzei, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată.

Reprezentantul intimatei având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțat de Judecătoria Bârlad ca fiind legală și temeinică.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța lăsând cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1310 din 28 mai 2013 Judecătoria Bârlad a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația C. de A. O., prin reprezentant A. M. în contradictoriu cu pârâtul C. C. și pe cale de consecință, a obligat pârâtul C. C. să plătească reclamantei suma de 7.652 lei reprezentând despăgubiri civile.

A obligat pârâtul C. C. să ramburseze reclamantei suma de suma de 2423 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că:

La data de 25.03.2011, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 8 din 25.03.2011, între . parte, și reclamanta Asociația C. de A. O. Roșiești, pe de altă parte, cu privire la exploatarea unei suprafețe de teren în total de 453,13 ha, pentru o perioadă de 25 ani.

Din această suprafață de teren, în anul 2012, pârâtul a pășunat ovinele distrugând vegetația aferentă suprafeței de teren de 99.616 mp pășune, creând reclamantei un prejudiciu de 7.652 lei.

În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța a reținut că potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.

Prezenta acțiunea este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, faptă săvârșită în anul 2012. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile Codului civil – Legea 287/2009, sub imperiul căruia fapta a fost săvârșită.

Articolul 1349 din Codul civil stabilește că, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturile și interesele legitime ale altor persoane.

Raportând prevederile legale de mai sus la situația de fapt reținută, instanța a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, răspundere ce se angajează în raportul civil delictual născut între pârât și reclamantă.

Instanța a constatat că a fost probată fapta ilicită și vinovăția pârâtului, constând în pășunatul ovinelor pe terenul deținut de reclamantă, în baza contractului de concesiune nr. 8 din 25.03.2011, împrejurări dovedite prin declarațiile martorilor audiați în cauză (M. F. și Ț. F.) coroborate cu concluziile raportului de expertiză și înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, martorii audiați în cauză, M. F. și Ț. F. au relatat că pârâtul, fiind cioban, în anul 2012, toată vara, a păscut oile (aproximativ 150 oi), pe pășunea reclamantei. Martorul Ț. a precizat că suprafața de 12 ha din litigiu, pe care pârâtul a pășunat oile, este destinată exclusiv pășunatului bovinelor din satul Codreni. În martie 2012, pârâtul a dus ovinele la păscut pe suprafața de 12 ha, a pășunat toată vara, asociația fiind obligată să ducă bovinele la pășunat pe o suprafață de teren în satul învecinat. Pârâtul a solicitat înscrierea în asociație, în anul 2011, însă Consiliul Local Roșiești, analizând dosarul pârâtului i-a respins cererea, întrucât terenul fiind concesionat exclusiv pentru pășunatul bovinelor pentru o perioadă de 25 de ani subconcesiunea este interzisă prin contract.

Instanța a constatat că pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția cu privire la acțiune și, deși i s-a comunicat raportul de expertiză pentru a-și exprima poziția cu privire la acesta, nu a formulat nici un punct de vedere, atitudine calificată de instanță ca fiind o recunoaștere a pretențiilor reclamantei.

Ca răspuns la solicitarea instanței, de a comunica dacă pârâtul C. C. a fost sancționat contravențional pentru pășunatul oilor pe terenul concesionat de Asociația C. de A. O. Roșiești, Postul de Poliție Roșiești a răspuns, potrivit adresei nr._ din 22.05.2013, că pârâtul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._/19.04.2013 și proces verbal . nr._/08.02.2013 la Legea 61/1991, republicată.

În ceea ce privește a prejudiciul cauzat, relevante au fost concluziile raportului de expertiză coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că, din totalul de 132.219 m.p., pârâtul a pășunat efectiv 99.616 m.p., iar în urma pășunatului necorespunzător a degradat suprafața totală de 7.478 m.p., din care, degradați efectiv 2.360 m.p., iar restul de 5.118 mp. se datorează golurilor rămase pe pășune în urma pășunatului. Suprafața de 2.360 m.p. a fost degradată datorită staționării oilor, în momentele de repaus și a cărărilor făcute de ele pe pășune. Prin pășunare o mare parte din plante au fost smulse sau distruse prin dislocare și/sau strivire sub acțiunea copitelor în perioadele ploioase, totodată producându-se distrugerea mugurilor bazali generatori de frați sau lăstari prin care se produc îndesirea tufei. Degradarea celor 7478 mp. va dispărea doar prin refacerea covorului vegetal, prin supraînsămânțare.

Expertul a stabilit că valoarea pagubei suferită de reclamantă reprezentând valoarea venitului net ce s-a obținut de la fânul realizat de covorul vegetal natural+valoarea îngrășământului chimic administrat +valoarea cheltuielilor datorate supraînsămânțării, pentru anul 2012 este de 7652 lei.

Tot astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că, în anul 2012, după ce pârâtul a pășunat ovinelor pe suprafața de teren în litigiu, asociația nu a mai putut merge cu bovinele la pășunat, fiind obligați să pășuneze pe o altă suprafață de teren, la o distanță de 2 km de satul Codreni.

Instanța a apreciat probată legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciu stabilit potrivit raportului de expertiză, relevate de declarațiile martorilor audiați în cauză și concluziile raportului de expertiză..

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația C. de A. O. Roșiești și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 7652 lei reprezentând despăgubiri civile.

Asupra cheltuielilor de judecată instanța de fond a reținut că reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 2423 lei reprezentând:

-570 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și valoarea timbrului judiciar mobil, conform chitanței . nr._ și chitanței . nr._ și timbrul judiciar în valoarea de 3 lei;

-1850 lei reprezentând onorariu expert, conform chitanței nr._/1, respectiv chitanța nr._/1;

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța a admis cererea reclamantei Asociația C. de A. O. Roșiești, pârâtul fiind obligat să ramburseze reclamantei suma de 2324 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul C. C..

A solicitat de la Primărie arendarea imașului pentru a paste oile, dar Primăria a refuzat si a concesionat terenul reclamantei.

A fost nevoit să pășuneze suprafața de teren pentru că nu avea cum hrăni animalele.

Nu are surse pentru a plăti suma la care a fost obligat de prima instanță.

In expertiză s-a reținut cu aproximație că a distrus 12 ha teren, o suprafață exagerată si stabilește si prejudiciul constând in contravaloarea îngrășământului.

Primarul si viceprimarul au in proprietate oi si nu susțin si ceilalți crescători de animal printre care se numără si reclamantul.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

In recurs nu au fost depuse noi înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, sentinta recurată prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile, respectiv 304 ind 1 C., se constată că recursul este neîntemeiat.

Recursul formulat vizează motive de netemeinicie.

In mod corect a reținut prima instanță că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de 1349 din legea 287/2009 care stabilește că, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturile și interesele legitime ale altor persoane.

Din depozițiile martorilor rezultă că reclamantul a pășunat in 2012 o suprafață de 12 ha, care fusese concesionată de reclamată si pentru care a obținut subvenție de la Apia. Această faptă ilicită a recurentului rezultă si din faptul că deși atenționat prin intermediul organelor de politie, a continuat să pășuneze suprafața de teren.

Necesitatea de a asigura hrană nu înlătură obligația recurentului de a respecta dreptul intimatei de a folosi terenul concesionat de la . bilateral nr. 8/25 03 2011.

Motivul de recurs cu privire la reținerea unei suprafețe exagerate, de 12 ha ca fiind folosită de recurent nu este întemeiat.

Din depozițiile martorilor rezultă că recurentul a folosit din terenul concesionat de intimata suprafața de 12 ha; aceste depoziții se coroborează cu expertiza tehnică care stabilește că o suprafața de 99 616 mp a fost folosită efectiv de recurent.

La această suprafața de 99. 616 mp a fost calculat prejudiciul.

Expertul a stabilit că valoarea pagubei suferită de reclamantă reprezentând valoarea venitului net ce s-a obținut de la fânul realizat de covorul vegetal natural+valoarea îngrășământului chimic administrat +valoarea cheltuielilor datorate supraînsămânțării, pentru anul 2012 este de 7652 lei.

Prejudiciul constând in îngrășământului chimic administrat a fost probat cu 2 facturi emise in 2 02 2012, respectiv 19 03 2012. Expertul a avut in vedere aceste 2 facturi si a făcut o medie pentru ha. de îngrășământ.

Astfel, algoritmul avut in vedere de expert a fost logic.

Fată de probatoriul administrat, instanța a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, răspundere ce se angajează în raportul civil delictual născut între pârât și reclamantă.

Nu se poate analiza in prezenta cauză care vizează cele 2 părți faptul că recurentul nu a beneficiat de ajutorul autorităților locale pentru obținerea unui contract de concesiune.

In temeiul art. 312 C. se va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

Respinge recursul formulat de C. C. împotriva sentinței civile nr. 1310 din 28 mai 2013 a Judecătoriei Bârlad, pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2013.

Președinte,

C. A.

Judecător,

D. M. M.

Judecător,

I.-M. P.

Grefier,

M. R.

M.R. 21 Octombrie 2013

RED.P.I.M./08.11L.2013

TEHN.R.M.12.11.2013

EX.2

JUD.FOND: B. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1176/2013. Tribunalul VASLUI